Sursa foto: PUBLIKA.MD

#LIDFLASH | Dan NICU | Expert LID Moldova

Bătălia politico-juridică având ca miză alegerile parlamentare anticipate sau păstrarea actualului parlament până în 2023 a intrat într-o nouă fază pe 16 martie. În această zi au avut loc trei evenimente cruciale pentru atingerea unui deznodământ al impasului în care se află Republica Moldova. Președintele Maia Sandu a chemat reprezentanții fracțiunilor parlamentare la consultări, candidatul nominalizat de majoritatea parlamentară PSRM-Pentru Moldova (Șor), Mariana Durleșteanu, a declarat că își retrage candidatura, iar Maia Sandu l-a desemnat pe președintele interimar al PAS, Igor Grosu, în funcția de prim-ministru. Astfel, socialiștii și aliații lor s-au văzut puși în fața faptului împlinit al existenței unui nou candidat desemnat, asupra căruia nu au niciun control, prin urmare au pierdut inițiativa politică. 

Evenimentul-cheie, care a făcut posibilă răsturnarea de situație de pe 16 martie, a fost anunțul Marianei Durleșteanu de renunțare la candidatura de premier. Atât cei care susțin noua candidatură, a lui Igor Grosu, cât și cei care i se opun, fac trimitere la acest anunț, publicat pe pagina personală de Facebook a Marianei Durleșteanu chiar în momentul în care la consultările inițiate de președintele Sandu se aflau reprezentanții Partidului Socialiștilor. Susținătorii PAS afirmă că după acest anunț, în absența unui alt candidat nominalizat de o majoritate parlamentară, președintele are dreptul să nominalizeze o altă persoană. Iar reprezentanții PSRM anunță, atât prin vocea liderului Igor Dodon, cât și prin cea a vicepreședintelui Parlamentului, Vlad Batrîncea, că un anunț făcut pe Facebook nu se poate constitui un document juridic care să ateste retragerea Marianei Durleșteanu, având în vedere că dumneaei și-a confirmat intenția de a fi prim-ministru printr-un document scris și semnat. 

Pe 17 martie, Vlad Batrîncea a anunțat că PSRM intenționează să conteste la Curtea Constituțională decretul de desemnare a lui Igor Grosu drept candidat la funcția de prim-ministru. Cu siguranță, principalul punct din argumentarea contestării va fi legat de nerecunoașterea postării pe Facebook a Marianei Durleșteanu drept dovadă a renunțării acesteia la intenția de a candida. De validitatea acestei nerecunoașteri depinde întregul caz al PSRM, deoarece actul de constituire al majorității parlamentare formate din 54 de deputați ai PSRM și Pentru Moldova-Șor menționa în mod expres că majoritatea se constituie pentru a o susține pe Mariana Durleșteanu în funcția de prim-ministru. De asemenea, președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Corneliu Furculiță, a confirmat natura ad-hoc a majorității chiar în ziua constituirii și anunțării ei în parlament. Astfel, dacă Mariana Durleșteanu se retrage și această retragere poate fi probată juridic, majoritatea nu mai există, ea trebuie recreată de la zero și anunțat un alt candidat – ceea ce s-a și anunțat pentru data de 18 martie, prin vocea lui Vlad Batrîncea. 

Problema se va reduce, astfel, la găsirea unui răspuns la întrebarea: Poate fi considerată o postare pe contul personal de Facebook declarație opozabilă juridic? În legislația Republicii Moldova nu există prevederi care ar stabili puterea juridică a textelor publicate pe rețelele de socializare. În schimb există Legea nr 120/2017 cu privire la prevenirea și combaterea terorismului, care, la articolul 46, ”Inadmisibilitatea utilizării rețelelor de comunicații electronice pentru desfășurarea activității teroriste”, prevede blocarea de către SIS a accesului la orice material care îndeamnă la activități teroriste plasat pe o rețea de socializare. Prin urmare, dacă o postare pe Facebook poate fi, legal, blocată pentru că include chemări la acțiuni teroriste, atunci orice postare pe Facebook poate fi privită, legal, drept declarație de intenție – chiar dacă nu avem o lege care să prevadă în mod expres acest lucru. 

În România există o decizie a Înalții Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) de recunoaștere a profilului personal pe Facebook drept spațiu public, în urma contestării unei decizii a Consiliului Național de Combatere a Discriminării de sancționare a unor declarații discriminatoare făcute pe un cont privat de Facebook. Alte țări europene care recunosc rețelele de socializare drept parte a spațiului public sunt Franța și Belgia. 

În cazul în care postarea scrisă pe contul propriu de Facebook este făcută publică, aceasta devine parte a spațiului public, prin urmare echivalează cu orice declarație făcută în persoană și înregistrată în format video sau audio. Ea deține, astfel, aceeași putere ca o declarație făcută la un briefing sau conferință de presă. Curtea Constituțională ar trebui să ia în calcul atât bruma de referințe privind rețelele de socializare din legislația Republicii Moldova, cât și precedentele juridice din alte state atunci când va judeca speța avansată de contestatarii decretului de desemnare a lui Igor Grosu.

Iar legislatorii de la Chișinău ar trebui să ia în calcul adoptarea unei legi, sau completarea uneia existente, privind statutul juridic al declarațiilor publicate pe rețelele de socializare. Aceste prevederi nu trebuie să vină în contradicție cu libertatea de exprimare, ci să ofere un cadru de interpretare a unor situații precum cea descrisă anterior.