Gala Champions of Change, ediția 2024. Află cine sunt campionii schimbării din acest an!
Gala CHAMPIONS OF CHANGE, a ajuns la cea de-a șasea ediție. Și în acest an au fost apreciate și premiate personalități cu inițiativă, active, cu spirit civic, care tind să aducă schimbarea în societate, obținând astfel titlul de „Campioni ai schimbării”. Gala „Champions of Change” este organizată de Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova) în colaborare cu Friedrich Naumann Foundation for Freedom.
Pe data de 13 noiembrie 2024, la ARTCOR, și-au dat întâlnire oameni cărora nu le este frică să înfrunte dificultăți, bariere, dar își continuă cu fermitate activitatea pe direcția schimbărilor în domeniul pe care îl reprezintă.
Evenimentul, care este la a șasea ediție, ține să promoveze povești de succes și să stimuleze mai multe inițiative publice cu scopuri frumoase și nobile care contribuie la dezvoltarea comunității noastre, cât și la promovarea unor idealuri de anvergură, atât acasă cât și peste hotarele țării.
Vezi cine sunt cei șapte premianți ai Galei „Champions of Change” 2024:
Cambur Igor – kinetoterapeut al lotului olimpic de atletism, promovează o abordare sustenabilă a mișcării. Din pasiunea sa profesională, a fondat o afacere – Kineto4Life
Canțîr Nadejda – campioană mondială K1. Fondatoarea Școlii Sportive din Hîrtopul Mare, satul de baștină, în care a hotărât să se întoarcă pentru a antrena și disciplina viitorii campioni.
Efremov Cristina – doctor în Inginerie, Lector Universitar, Cercetător. Alături de grupul pe care l-a coordonat, a produs o dronă care monitorizează culturile agricole și pulverizarea pesticidelor.
Grîu Natalia – expertă în Educație și Media, Profesoară. A contribuit la conceperea mai multor manuale școlare. A contribuit la introducerea Educației Media în școli și la crearea suporturilor.
Rediboi Vladimir – fondator și CEO al gardy.me, un serviciu care asigură securitatea în situații de pericol.
Guțu Rodica – directoarea Clubului Vârstnicilor din Ungheni. Prin activitatea sa cu vârstnicii, a contribuit la coeziunea socială și implicarea activă a acestora în viața comunitară
Tocari Cristina – fondatoare RECYCLINE Moldova. Promovează un stil de viață ecologic prin cadrul campaniilor de educare și reciclare. Creează produse de design din materiale reciclate.
Doi dintre campionii schimbării desemnați au câștigat câte un grant în valoare de câte patruzeci mii de lei, oferit pentru a spori impactul activităților și inițiativelor pe care le desfășoară. Beneficiarele acestor granturi sunt: Nadejda Canțîr și Cristina Tocari.
Descoperă poveștile din spatele celor șapte campioni și campioane ale schimbării, care vor fi publicate pe paginile web/social media ale LID Moldova.
Mulțumim partenerilor evenimentului Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate și AnFePur, de asemenea, și partenerului media Youth.md.
____________________________
LID Moldova este o organizație independentă, non-profit, înființată în anul 2019, de către un grup de tineri profesioniști, lideri de opinie și specialiști în domeniile lor de activitate.
Champions of Change este un proiect implementat de Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova), cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate România și Republica Moldova. Opiniile exprimate aparțin vorbitorilor și nu reflectă neapărat poziția FNF și LID Moldova
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!