Ești gata să devii campion al schimbării? LID Moldova lansează concursul „Champions of Change 2025”
Fundația Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova)și Friedrich Naumann Foundation for Freedom dă startul celei de-a VII-a ediții a concursului „Champions of Change 2025”, eveniment dedicat oamenilor care schimbă lumea din jurul lor prin fapte, implicare și curaj.
Pentru că schimbările mari pornesc de la oameni care acționează și cred în ce fac, vrem să-ți apreciem munca și efortul. Dacă te implici în comunitate, ai inițiat un proiect de interes public sau pur și simplu ești motorul unor transformări pozitive în jurul tău, Champions of Change este scena unde meritele tale vor fi recunoscute.
Ce câștigi:
- să fii una dintre cele șapte persoane care vor obține titlul de „Champion of Change 2025” și o statuetă din bronz personalizată;
- posibilitatea de a obține un grant de 1000 de euro (3 câștigători) pentru promovarea și creșterea vizibilității inițiativelor tale;
- recunoaștere publică în cadrul unei gale naționale;
- șansa de a deveni parte dintr-o comunitate de lideri și inovatori care inspiră Moldova.
Concursul este deschis tuturor cetățenilor Republicii Moldova care au împlinit 18 ani și care au:
- obținut rezultate remarcabile în activități comunitare, sociale, civice sau de interes public;
- lansat proiecte cu impact real și vizibil în societate;
- promovează valori democratice și drepturile fundamentale ale omului.
Te poți înscrie sau poți fi nominalizat de cineva care te apreciază, iar tu vei confirma ulterior participarea. Cum poți face acest lucru?
- Completează formularul de participare, indicând:
- Numele și datele de contact
- Domeniul de activitate și inițiativa ta
- scurtă descriere a realizărilor și impactului
- fotografie recentă, de calitate (minim 2 MB).
Completează formularul de participare și așteaptă confirmarea înscrierii.
Dacă ai întrebări sau neclarități, citește și Regulamentul concursului.
Vor fi selectați 7 finaliști, iar dintre ei, 3 vor fi desemnați marii câștigători ai ediției 2025. Concursul se desfășoară între 9 septembrie și 9 octombrie, iar marea gală de premiere va avea loc în luna noiembrie.
„Champions of Change” nu este doar un concurs, ci o recunoaștere a celor care fac din Moldova un loc mai bun. Dacă tu sau cineva pe care îl cunoști merită să fie pe scenă, acum e momentul!
Înscrie-te sau nominalizează un campion până la 9 octombrie 2025.
—–
Champions of Change este un proiect implementat de Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova), cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate România și Republica Moldova. Opiniile exprimate aparțin vorbitorilor și nu reflectă neapărat poziția FNF și LID Moldova
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!