Lecție pentru Igor Dodon și politicienii moldoveni

Lecție pentru Igor Dodon și politicienii moldoveni: un comisar european demisionează pentru încălcarea restricțiilor COVID-19

/0 Comments/in /by

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Comisarul european pentru comerț, irlandezul Phil Hogan și-a anunțat miercuri noaptea demisia în cadrul unei apariții televizate la postul național TV din Irlanda, ca urmare a dovezilor că ar fi încălcat în mod repetat restricțiile impuse de guvernul de la Dublin pentru combaterea COVID-19.

Hogan a participat săptămâna trecută la un dineu de 80 de persoane organizat de Societatea Parlamentară de Golf din Irlanda, la care au mai luat parte mai mulți importanți politicieni irlandezi, majoritatea colegi ai săi din Fine Gael, al doilea cel mai mare partid politic irlandez, aflat în prezent la guvernare. Dineul a creat un scandal public de mare intensitate în Irlanda, cunoscut sub numele de Golfgate, deoarece cu doar o zi înainte de eveniment, restricțiile împotriva COVID-19 fuseseră înăsprite de guvern astfel încât la reuniuni publice în spații închise, limita admisă până atunci de 50 de persoane fusese coborâtă la doar 6 persoane.

Mai mulți colegi de partid ai lui Hogan, inclusiv ministrul irlandez al agriculturii, Dara Calleary, au fost nevoiți să demisioneze încă de vinerea trecută, ca urmare a indignării publice și a presiunii exercitate de președintele Fine Gael, Leo Varadkar. Presiunea asupra lui Hogan a fost însă mai mică întrucât, ca o garanție a independenței comisarilor europeni față de interesele țării din care provin, partidele politice din care provin nu au dreptul să le ceară demisia din funcția deținută în executivul UE.

Comisia Europeană intervine decisiv

Cu toate acestea, Hogan a fost nevoit săptămâna aceasta să prezinte explicații în scris președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Potrivit principiului transparenței, dosarul depus de Hogan a devenit public, scoțând la iveală că participarea la dineu nu a fost singura abatere a comisarului european. Pe deasupra, el nu a intrat în izolare 14 zile la revenirea sa în Irlanda de la Bruxelles și a intrat și a ieșit de mai multe ori din regiunea carantinată Kildare fără să aibă dreptul de a o face.

În fața acestor noi informații care au inflamat și mai puternic opinia publică irlandeză și europeană, Hogan, un influent comisar care facilita Irlandei să aibă un cuvânt mult mai greu de spus în cadrul UE decât i-ar fi permis țării mărimea și dimensiunea ei economică, a fost obligat să demisioneze.

Evenimentul este unul de mare anvergură, demisiile de acest fel ale comisarilor europeni fiind extrem de rare: maltezul John Dalli a demisionat în 2012 ca urmare a unor suspiciuni că ar fi solicitat mită de la o companie suedeză pentru a introduce unele modificări în legislația europeană a tutunului, iar în 1999 întreaga Comisie Europeană a fost nevoită să demisioneze ca urmare a pierderii sprijinului în Parlamentul European, după ce comisarul francez Edith Cresson fusese acuzată că oferise ilegal contracte plătite din bani europeni propriului său dentist.

Cazul Hogan vs. cazul Dodon: o lecție pentru politicienii moldoveni

Situația de la Dublin și de la Bruxelles contrastează puternic cu cea din Republica Moldova, acolo unde chiar președintele țării, Igor Dodon a acționat repetat contrar restricțiilor impuse de propriul său guvern în lupta împotriva COVID-19, participând la evenimente în spațiu deschis și închis cu un mare număr de persoane, fără a purta mască sau mănuși și fără a respecta distanțarea fizică, ultimul dintre acestea având loc marți, la Pensiunea Butuceni, în cadrul unei întâlnirii cu artiștii implicați în campania „Iubesc Moldova”. În fața unei reacții publice insuficient de puternice și a unei opoziții anemice, Dodon și-a sfidat contestatarii în repetate rânduri, dând replici în batjocură precum „Da’ voi ce, ați fost cu metrul lângă mine?” și lăudându-se chiar că „și pe timp de pandemie, în fiecare săptămână are contact direct cu sute și mii de persoane”.

De la începutul pandemiei COVID-19, în Irlanda, țară cu 5 milioane de locuitori, s-au înregistrat circa 28000 de cazuri de infectări, în vreme ce în Republica Moldova, la 3,5 milioane de cetățeni, au fost depistate aproximativ 35000 de infectări. În prezent, în Irlanda se înregistrează circa 150 de noi infectări zilnic, iar în Republica Moldova circa 500.

Surse imagini colaj: RTE News, Facebook/Igor Dodon

Locating The Most Effective Writing Team

/in /by

There are a number of things that you need to keep an eye out for when selecting the best research papers writers. The top writers, of course, would be the individuals who come highly recommended by their coworkers. You will also wish to make sure the author has had any expertise, and is capable of generating great quality research papers. Read more

Poporul belarus în luptă cu tiranul – mai aproape de libertate ca niciodată

Poporul belarus în luptă cu tiranul – mai aproape de libertate ca niciodată

/0 Comments/in /by

#LIDFLASH | Dan Nicu | De câteva luni, asistăm la eforturile unui regim dictatorial aflat foarte aproape de noi, chiar în centrul Europei, de a-și salva propria existență. Este, poate, un caz de manual, foarte util pentru observatorii vieții politice care își doresc să dobândească abilități analitice privind regimurile autoritare/dictatoriale, deoarece oferă posibilitatea de a discerne foarte clar între concepte – de a înțelege ce înseamnă democrația și de ce aceasta contează foarte mult pentru dezvoltarea unei țări prospere. Mă refer la Republica Belarus, o țară în care, de peste două decenii, guvernează aproape exclusiv președintele – el numește după bunul plac prim-miniștri, miniștri și o parte din deputații în parlament, judecători și alți înalți demnitari publici, iar în rândurile forțelor armate există detașamente speciale îndoctrinate în spiritul supunerii față de persoana sa. Aleksandr Lukașenko, actualul șef de stat de la Minsk, e numit de foarte mulți ani ”ultimul dictator al Europei”, și această expresie este considerată, astăzi, una banală. Însă în lumina evenimentelor din primăvara și vara acestui an, ajungem să ne convingem o dată în plus de adevărul și actualitatea acestei etichete.

Un regim aparent indestructibil

În Belarus se vor ține alegeri prezidențiale pe 9 august, pentru a șasea oară de la proclamarea independenței față de URSS în 1991. Toate scrutinele precedente au fost câștigate de Aleksandr Lukașenko, cu scoruri de peste 75%. În 1994, el a câștigat mandatul prezidențial într-un scrutin recunoscut de comunitatea internațională drept democratic și corespunzător legii. Ulterior, printr-o serie de referendumuri – în 1995, 1996 și 2004 – președintele Lukașenko și-a extins semnificativ prerogativele și a scos din constituție prevederea de limitare a mandatelor prezidențiale la 2 pentru o persoană, astfel asigurându-se că poate rămâne la putere pe termen nelimitat. În același timp, o serie de lideri ai opoziției belaruse dispar în mod misterios, iar presa liberă este supusă unor presiuni imense, fiind împiedicată să-și facă datoria și, parțial, refugiindu-se peste hotarele țării. Cu opoziția politică marginalizată și supusă persecuțiilor, cu zeci de deținuți politici, Lukașenko a putut candida fără probleme în 2001, 2005, 2010 și 2015. În toate aceste momente au existat manifestații de protest, unele cu zeci de mii de participanți, însă au fost reprimate foarte rapid și violent.

De data asta va fi altfel – belarușii se revoltă

Ceea ce deosebește radical actualul scrutin prezidențial de toate celelalte este scăderea drastică a popularității lui Lukașenko, unele sondaje independente plasând indicele real al susținerii sale în jurul a 25%. Chiar dacă țara a fost lipsită de democrație, în trecut, chiar și observatorii independenți erau nevoiți să admită că președintele în funcție se bucură de susținerea unei părți importante a societății. În ciuda stagnării și chiar al regresului pe multe planuri, belarușii valorizau pozitiv noțiunea de ”stabilitate” pe care regimul Lukașenko pretindea că o oferă. Însă, în prezent, pretinsa stabilitate nu-i mai mulțumește pe cetățeni, care au început să-și manifeste nemulțumirea cu mult mai activ. Astfel, în primăvara și vara acestui an, au avut loc sute de episoade de proteste spontane, s-au operat mii de rețineri și arestări. Până acum, violența milițienească era suficientă pentru a înăbuși manifestațiile de protest. Însă, în acest an, fiecare focar care pare stins generează altele noi, iar dispozițiile de revoltă se răspândesc în societatea belarusă asemeni unui foc de pădure. Cu ocazia colectării de semnături pentru candidații la funcția de președinte, belarușii au format cozi kilometrice în zeci de orașe, care au durat săptămâni întregi. Sute de mii de oameni au sfidat autoritățile stând în stradă zile întregi. Răspunsul autorităților a fost de a-i aresta pe doi dintre principalii pretendenți la fotoliul prezidențial, omul de afaceri Viktor Babariko și activistul civic Serghei Tihanovski. Un al treilea candidat popular, Valeri Țepkalo, nu a fost înregistrat în cursa electorală după ce Comisia Electorală Centrală i-a anulat o bună parte din semnăturile colectate, numărul celor declarate valabile fiind mai mic decât necesarul de 100.000. Campaniei electorale propriu-zise i s-au rezervat doar trei săptămâni, timp în care opoziția s-a confruntat cu acțiuni de împiedicare a desfășurării mitingurilor electorale și cu dispersarea acestora de către miliție. Chiar și în aceste condiții, în orașele din provincie au avut loc mitinguri masive, cu mii și zeci de mii de participanți, iar în capitala Minsk a avut loc o adunare la care au participat între 60 și 70.000 de manifestanți, cel mai numeros din 1991. Toți acești oameni ies în stradă pentru unul dintre cei patru contracandidați ai tiranului – Svetlana Tihanovskaia, soția lui Serghei Tihanovski. În urma mobilizării fără precedent în susținerea ei, reprezentanții staff-urilor electorale ale candidaților Viktor Babariko și Valeri Țepkalo (care a reușit să părăsească țara în timp util pentru a evita arestarea) și-au declarat susținerea pentru Tihanovskaia, în prezent resursele și capitalul de imagine al tuturor celor trei candidați fiind reunite într-un singur efort anti-Lukașenko.

Belarus și Rusia, o relație cu năbădăi. Ce va face Putin?

Campania pre-electorală și electorală din 2020 a schimbat la față societatea belarusă și a arătat că belarușii se simt hotărâți să înlăture, prin vot, regimul dictatorial Lukașenko. Însă acesta din urmă luptă pentru supraviețuirea sa politică, proferând amenințări, dar și mimând o distanțare de Moscova, pentru a arăta că poate juca și cu Occidentul, dacă rămâne la putere. Cu două săptămâni în urmă, 33 de persoane au fost arestate într-o pensiune de lângă Minsk, fiind prezentate drept angajați ai unei companii militare private, supranumite ”Wagner”, folosită de autoritățile ruse pentru operațiuni în Orientul Mijlociu și regiunea Donbas din Ucraina. Regimul Lukașenko pretinde că aceste persoane au venit la Minsk pentru a fi folosite în generarea dezordinilor în masă și a luptelor de stradă imediat după alegeri, pentru a obține destabilizarea situației și un ”Maidan” similar celui de la Kiev, din 2014. Însă autoritățile ruse afirmă că respectivii ar fi angajați ai unor firme private de pază și protecție, având ca punct final de destinație o țară din Orientul Mijlociu și folosind Minskul doar ca un punct de tranzit în călătoria lor. Oricare ar fi adevărul, este cert că relațiile Minsk-Moscova traversează o criză. Este aceasta suficientă pentru ca Putin să încerce înlăturarea lui Lukașenko de la putere? Puțin probabil. Venirea la putere a opoziției va însemna întoarcerea rapidă a țării spre Vest, ceea ce Putin nu poate tolera. Chiar dacă are probleme cu Lukașenko, care-i forțează mâna cum nu o face niciun alt lider din spațiul ex-sovietic, ”ultimul dictator al Europei” rămâne controlabil de la Moscova prin diverse metode. Mai ales dacă va câștiga aceste alegeri printr-o majoritate mult mai mică decât înainte (50-60%, sau chiar în turul doi), caz în care își va vedea legitimitatea grav afectată, ceea ce-l va face și mai dependent de suportul moscovit.

Nimeni dintre observatorii situației din Belarus nu se îndoiește că imediat după încheierea votului de duminică, 9 august, vor avea loc manifestații de protest. Opoziția a și anunțat, de altfel, orarul și locul de desfășurare al acestora. Rămâne de văzut care va fi răspunsul regimului Lukașenko și până unde va merge dictatorul de la Minsk în reprimarea propriilor cetățeni revoltați.

Și, nu în ultimul rând, o necunoscută este și linia de acțiune pe care o va adopta Moscova, foarte atentă, în ultimele săptămâni și luni, să nu-și trădeze intențiile, jucând, în general, cartea împăciuitoare cu Lukașenko. Însă cum se va proceda dacă belarușii vor încerca să-și dobândească libertatea în stradă, mai ferm ca niciodată?

Sursă imagine: France 24