NOUĂ DIN ZECE DOLARI INVESTIȚI ÎN REPUBLICA MOLDOVA VIN DINSPRE VEST

#LIDFLASH | Dan Nicu | Expert LID Moldova
NOUĂ DIN ZECE DOLARI INVESTIȚI ÎN REPUBLICA MOLDOVA VIN DINSPRE VEST.
În intervenția mea trecută pentru LID Moldova […]

Prevederile legale privind securizarea spațiului audiovizual național din nou în atenția publicului

#LIDFLASH | Olga Guţuţui | În timp ce Parlamentul European atenționează că propaganda rusă este principala sursă de dezinformare în #Europa, în #Republica_Moldova, un grup de […]

Exporturile Republicii Moldova și dezinformarea electorală

#LIDFLASH | expert Dan Nicu | În timpul recentei campanii electorale care s-a terminat cu victoria Maiei Sandu, una dintre temele importante ale comunicării publice întreprinse de tabăra președintelui în funcție, Igor Dodon, a fost pretinsa […]

Comerțul electronic este la un stadiu incipient în Moldova

#LIDFLASH | expert Victor Guzun | expert LID Moldova pentru #eGuvernare
COMERȚUL ELECTRONIC ESTE LA UN STADIU INCIPIENT ÎN MOLDOVA. […]

Cum a câștigat Maia Sandu alegerile prezidențiale – câteva date post-electorale

#LIDFLASH | expert Nicolae Ţîbrigan | Pe 15 noiembrie în Republica Moldova a avut loc cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Rezultatele preliminare […]

o-noua-uniune-in-europa-statele-ex-sovietice-in-pericol-de-a-fi-din-nou-excluse_0

O nouă Uniune în Europa, statele ex-sovietice în pericol de a fi din nou excluse?

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Al cincilea summit al Inițiativei celor Trei Mări (I3M) a avut loc luni la Tallinn, în Estonia, consemnând un nou pas, deloc zgomotos, dar important, pentru crearea unei noi Uniuni în Europa: cea a 12 state membre UE din Centrul și Estul Europei interesate de recuperarea decalajului de sute de miliarde de euro față de Vestul continentului în domeniul infrastructurii de transport, energetice și digitale.

I3M, tot mai aproape de primele rezultate concrete pentru Estul Europei

Summit-ul care a reunit direct sau prin videoconferință președinții și prim-miniștrii din Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria, precum și înalți oficiali europeni și americani, își regăsește importanța în operaționalizarea deplină a Fondului de Investiții al Inițiativei celor 3 Mări și în extinderea semnificativă a participării finanțatorilor guvernamentali și privați la acest fond.

Creat în 2019 de băncile de dezvoltare din Polonia și România, Fondul de Investiții al I3M reușise până acum să atragă noi contribuitori guvernamentali doar din Estonia și Letonia. La actualul summit și-au manifestat în plus intenția de a avea participații și Bulgaria, Croația, Lituania, Slovenia și Ungaria, dar anunțul cel mai așteptat a fost cel din partea SUA, care a suplimentat cu o treime sumele colectate până acum la fond, respectiv 300 milioane de dolari, astfel încât suma totală actuală este de peste 1,3 miliarde dolari. Mai mult, dacă în viitorul apropiat statele din regiune vor putea strânge prin propriile eforturi 3 miliarde de dolari, SUA și-a luat angajamentul de a continua suplimentarea sumelor cu până la 1 miliard de dolari.

Dată fiind atât creșterea valorii Fondului, cât și perfectarea mecanismelor sale de funcționare sub managementul asigurat de prestigioasa companie Amber Infrastructure Group, în viitorul apropiat este așteptată și desemnarea primelor proiecte concrete ce vor fi finanțate în regiune și care vor contribui la realizarea unei conexiuni energetice și de transport pe axa Nord-Sud atât de necesare în această parte a Europei.

Se conturează astfel sub patronaj american o Uniune a statelor membre UE din estul Europei care urmărește realizarea interconectării în domenii strategice pentru a crește capacitatea de rezistență în fața acțiunilor ostile ale Rusiei și a ofensivei economice a Chinei, dar și pentru a balansa întrucâtva polul de dezvoltare din vestul continentului.

Încă o Uniune prea îndepărtată de Chișinău sau Kiev?

Pe termen lung, eventuala reușită a acestui nou proiect regional concentrat pe mari proiecte transnaționale de infrastructură, ar putea conduce la adâncirea izolării și depărtării de Europa a statelor ex-sovietice rămase prizoniere între spațiul euroatlantic și Rusia: Republica Moldova, Ucraina și Belarus.

Deși în special Polonia a ridicat chestiunea identificării de mecanisme de cooptare a statelor din Parteneriatul Estic în I3M, vizată fiind în special Ucraina, discuția pare a se afla deocamdată într-un punct mort. În plus, proiectele aflate în pole position pentru atragerea primelor finanțări, ce vizează unirea feroviară și rutieră a țărmului polonez al Mării Baltice cu cel românesc al Mării Negre, dovedesc că în prezent coloana vertebrală a noii Uniuni este gândită mult la vest de Chișinău, Kiev sau Minsk.

Geopolitica, dar și corupția internă și ritmul exasperant de lent al modernizării din statele lor, îi condamnă pe cetățenii moldoveni, ucraineni, georgieni și belaruși să se limiteze în continuare la cârpeli precum cele din programul „Drumuri bune pentru Moldova”, pe când în imediata lor vecinătate iau contur proiecte de interconectare tot mai ambițioase.    

Sursa foto: 3seas.eu

kremlinovici-dodon-rusia-sursa-rise.md_

Ce pregătește Rusia la Chișinău? Știe Dodon, noi doar presupunem

#LIDFLASH | Dan Nicu | Investigațiile realizate de RISE Moldova și Centrul Dossier și publicate zilele trecute au demonstrat în premieră, cu probe, că un președinte al Republicii Moldova este dirijat de serviciile de informații ale Rusiei. Practic, Igor Dodon este un ”lucrător” al acestora parașutat în funcția de șef al statului de la Chișinău. Nimic nou, de facto, pentru observatorii comportamentului lui Igor Dodon de dinainte să devină președinte, însă o oportunitate de a trimite orice sceptic la sursă pentru a se convinge pe cont propriu.

În mod normal, aceste informații ar trebui să servească Procuraturii Generale pentru a se autosesiza cu privire la posibilitatea săvârșirii infracțiunii de înaltă trădare, însă procurorul general a demonstrat deja că-l preocupă mai mult scoaterea infractorilor din închisori decât aruncarea lor în ele. Revelarea acestor detalii importante din biografia politică a lui Igor Dodon nu-i putea lăsa indiferenți pe anumiți înalți demnitari publici din Rusia care figurează în investigațiile cu pricina.

Astfel, Serghei Narîșkin, fost șef al Dumei de Stat a Rusiei și actual director al Serviciului de Spionaj Extern (SVR), adică unul dintre conducătorii comunității ruse de informații și securitate, a declarat că Statele Unite ale Americii se implică direct în campania electorală din Republica Moldova împotriva lui Igor Dodon și că ambasada SUA la Chișinău, în colaborare cu anumiți ”experți” în provocarea rebeliunilor și loviturilor de stat care urmează să ajungă în capitala R.Moldova, planifică o ”revoluție colorată” care ar urma să aibă loc după alegerile prezidențiale.

Aceste declarații sunt grave și asupra lor voi reveni imediat, însă e de notat că ele, chiar dacă vin imediat după publicarea investigațiilor despre legăturile lui Dodon cu serviciile ruse, reprezintă continuarea unor reacții emise tot din rândurile conducerii de vârf a Rusiei, săptămâna trecută. Într-un interviu luat de una dintre principalele propagandiste de stat de la Moscova, Margarita Simonyan, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a menționat în câteva rânduri Republica Moldova atunci când s-a referit la ceea ce a numit practicile SUA de a interveni în statele din fosta URSS pentru a dăuna intereselor Rusiei.

Doi înalți oficiali, șefi de instituții-cheie în politica Rusiei față de ”vecinătatea apropiată” avertizează Statele Unite să nu se implice în Republica Moldova, insinuează că SUA ar conspira să-l schimbe pe Igor Dodon și, în fond, încearcă să-și protejeze agentul ajuns în fruntea statului. Asta înseamnă că Moscova însăși are nevoie de o acoperire, o perdea de fum ca să-și îndeplinească propriile obiective imediate, care țin de alegerile prezidențiale și perioada post-electorală. După ce și-a văzut pozițiile șubrezite în Belarus, Kîrgîzstan, Caucazul de Sud, Kremlinul pare decis să nu permită ca în Republica Moldova agentul lor dovedit, Igor Dodon, să fie înlăturat de la putere pe cale legală, prin alegeri libere.

Ne putem aștepta la o mobilizare fără precedent a cetățenilor moldoveni de pe teritoriul Rusiei, la cele 17 secții de vot deschise acolo, dar și la o depășire a tuturor recordurilor stabilite anterior privind participarea la vot a alegătorilor din regiunea transnistreană. În același timp, Rusia și-ar putea activiza rețeaua de influență occidentală pentru a obține micșorarea pe ultima sută de metri, din diferite motive, a numărului secțiilor de vot deschise în acele țări. Comisia Electorală Centrală s-ar spăla pe mâini rapid, motivând că deciziile corespunzătoare se iau de către autoritățile țărilor-gazdă, iar balanța electorală ar fi înclinată în favoarea lui Igor Dodon. Același Dodon care, tot zilele trecute, declara că va fi în stare să-și apere victoria în stradă, cu susținătorii, dacă va fi nevoie. Și aceste declarații trebuie coroborate cu cele făcute de Lavrov și Narîșkin.

Concluzia e că Igor Dodon, Serghei Narîșkin și Serghei Lavrov complotează pentru a nu permite, sub nicio formă, pierderea puterii la Chișinău. Ce acțiuni presupune acest complot? Sper că răspunsul la această întrebare îl știu nu doar artizanii lui, ci și unii dintre oamenii care trebuie să-i dejoace planurile.

Sursă imagine: Rise.md – #Kremlinovici

Mesajul către Chișinău dat de sancțiunile UE pentru fraudarea alegerilor din Belarus

Mesajul către Chișinău dat de sancțiunile UE pentru fraudarea alegerilor din Belarus

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Uniunea Europeană a impus vineri, 2 octombrie, sancțiuni împotriva a 40 de oficiali din Belarus implicați în fraudarea masivă a alegerilor prezidențiale din 9 august și în reprimarea violentă a protestelor pașnice ale populației beloruse nemulțumite de perpetuarea în acest fel a regimului dictatorului Aleksandr Lukașenko.

Sancțiunile UE împotriva regimului din Belarus – târzii și neconvingătoare

Sancțiunile UE, constând în interdicții de călătorie și în înghețarea activelor bancare pentru figuri-cheie din verticala puterii lui Lukașenko, precum ministrul de interne Iurii Karaev, dar nu pentru Lukașenko însuși, vin la aproape două luni după alegerile fraudate, timp în care statele baltice, Marea Britanie, Canada și SUA au adoptat propriile lor sancțiuni împotriva unor diferite liste de oficiali beloruși.

În mod oficial, întârzierea se datorează Ciprului – susținut tacit de Grecia și Franța – care deși a fost de acord de principiu cu sancțiunile împotriva regimului din Belarus, a condiționat punerea lor în practică de adoptarea de măsuri similare contra Turciei cu care se află în dispută privind resursele energetice submarine din Mediterana Orientală. 

De abia ca urmare a adoptării tot vineri a unei declarații a Consiliului European care amenință Ankara cu sancțiuni extinse dacă nu va adopta o abordare constructivă pentru detensionarea diferendului din estul Mediteranei, unanimitatea necesară pentru adoptarea măsurilor contra conducerii din Belarus a fost atinsă. Aparent, sancțiunile UE, târzii și restrânse ca impact, au mai degrabă rolul de a demonstra cumva cetățenilor europeni că guvernele lor sunt preocupate de respectarea drepturilor omului și a valorilor democratice în vecinătatea UE, decât de a conduce cu adevărat la obiectivele declarate ale Bruxelles-ului: invalidarea rezultatului scrutinului din august și reluarea alegerilor într-o manieră corectă, încetarea represiunii și reluarea dialogului, eliberarea deținuților politici. De altfel, conducerea din Belarus nu a părut impresionată de sancțiuni, răspunzând cu contra-sancțiuni similare, la reciprocitate, retrăgându-și ambasadorii din Polonia și Lituania și solicitând corespondenților străini să se reacrediteze la Minsk. Mai mult, Moscova s-a aliniat Minsk-ului și a impus și ea sancțiuni acelorași oficiali europeni ca și Belarusul.

Sancțiunile UE împotriva regimului Lukașenko – încurajare sau avertisment pentru Chișinău?

Se pune neîndoielnic întrebarea, dată fiind aparenta slăbiciune a UE în a găsi consensul necesar pentru acțiuni decisive de politică externă, dacă situația din jurul alegerilor din Belarus nu reprezintă o încurajare pentru actuala conducere a Republicii Moldova de a recurge și ea la fraudarea scrutinului prezidențial de la finalul acestui an, reclamată deja într-o scrisoare deschisă de cinci dintre cei mai importanți contracandidați ai actualului președinte pro-rus Igor Dodon

La o primă vedere, răspunsul ar putea fi unul afirmativ, cu atât mai mult cu cât pentru Igor Dodon nu ar fi necesară decât o fraudare limitată, de ordinul a câtorva zeci de mii de voturi, care poate fi obținută prin mijloace nu foarte complicate, precum turismul electoral din Transnistria sau disproporția în numărul secțiilor de vot deschise în străinătate. Este greu de presupus că UE și alte state occidentale ar avea argumentele (și interesele) necesare pentru a impune măsuri drastice împotriva Republicii Moldova în acest caz, incomparabil mai puțin revoltător decât situația din Belarus. De altfel, nici în 2016 Chișinăul nu a fost sancționat pentru fapte electorale de o gravitate comparabilă. 

Pe de altă parte, ca urmare a existenței unui acord de asociere și a interconectării economiei moldovenești cu cele europene, UE deține mai multe pârghii pentru a influența Republica Moldova decât în cazul Belarusului, pârghii care nu necesită unanimitate din partea statelor membre pentru a fi puse în aplicare. Mai mult, o parte a frustrării liderilor europeni față de neputința de a acționa decisiv în cazul Belarusului ar putea fi înlăturată printr-o acțiune cu mai mulți sorți de izbândă în cazul Chișinăului.

Este nevoie însă ca opoziția să fie în măsură să prezintă dovezi numeroase și irefutabile ale eventualelor fraude comise și probabil de impactul mediatic al unor proteste de stradă de dimensiunea celor din Minsk, pentru ca Europa să activeze paleta mijloacelor diplomatice și economice pe care le are la dispoziție.

Concluzii

Deși Igor Dodon și apropiații săi din guvernul Republicii Moldova s-ar putea să fie mai degrabă tentați de a recurge la unele metode de fraudare ale alegerilor electorale ca urmare a aparentei slăbiciuni și șovăieli demonstrate de UE în cazul Belarusului, ei ar trebui să fie totuși conștienți de faptul că nicio situație istorică nu este perfect asemănătoare cu o alta și că marile surprize pot apărea oricând. De altfel, Republica Moldova este țara în care nu demult pro-rușii și pro-europenii s-au înțeles, cu binecuvântarea și chiar îndemnul SUA, UE și Rusiei, pentru a debarca de la conducerea țării un oligarh mult mai bine înrădăcinat la acea vreme decât este Igor Dodon în prezent.    

Sursa foto: Facebook/Charles Michel

Lecție pentru Igor Dodon și politicienii moldoveni

Lecție pentru Igor Dodon și politicienii moldoveni: un comisar european demisionează pentru încălcarea restricțiilor COVID-19

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Comisarul european pentru comerț, irlandezul Phil Hogan și-a anunțat miercuri noaptea demisia în cadrul unei apariții televizate la postul național TV din Irlanda, ca urmare a dovezilor că ar fi încălcat în mod repetat restricțiile impuse de guvernul de la Dublin pentru combaterea COVID-19.

Hogan a participat săptămâna trecută la un dineu de 80 de persoane organizat de Societatea Parlamentară de Golf din Irlanda, la care au mai luat parte mai mulți importanți politicieni irlandezi, majoritatea colegi ai săi din Fine Gael, al doilea cel mai mare partid politic irlandez, aflat în prezent la guvernare. Dineul a creat un scandal public de mare intensitate în Irlanda, cunoscut sub numele de Golfgate, deoarece cu doar o zi înainte de eveniment, restricțiile împotriva COVID-19 fuseseră înăsprite de guvern astfel încât la reuniuni publice în spații închise, limita admisă până atunci de 50 de persoane fusese coborâtă la doar 6 persoane.

Mai mulți colegi de partid ai lui Hogan, inclusiv ministrul irlandez al agriculturii, Dara Calleary, au fost nevoiți să demisioneze încă de vinerea trecută, ca urmare a indignării publice și a presiunii exercitate de președintele Fine Gael, Leo Varadkar. Presiunea asupra lui Hogan a fost însă mai mică întrucât, ca o garanție a independenței comisarilor europeni față de interesele țării din care provin, partidele politice din care provin nu au dreptul să le ceară demisia din funcția deținută în executivul UE.

Comisia Europeană intervine decisiv

Cu toate acestea, Hogan a fost nevoit săptămâna aceasta să prezinte explicații în scris președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Potrivit principiului transparenței, dosarul depus de Hogan a devenit public, scoțând la iveală că participarea la dineu nu a fost singura abatere a comisarului european. Pe deasupra, el nu a intrat în izolare 14 zile la revenirea sa în Irlanda de la Bruxelles și a intrat și a ieșit de mai multe ori din regiunea carantinată Kildare fără să aibă dreptul de a o face.

În fața acestor noi informații care au inflamat și mai puternic opinia publică irlandeză și europeană, Hogan, un influent comisar care facilita Irlandei să aibă un cuvânt mult mai greu de spus în cadrul UE decât i-ar fi permis țării mărimea și dimensiunea ei economică, a fost obligat să demisioneze.

Evenimentul este unul de mare anvergură, demisiile de acest fel ale comisarilor europeni fiind extrem de rare: maltezul John Dalli a demisionat în 2012 ca urmare a unor suspiciuni că ar fi solicitat mită de la o companie suedeză pentru a introduce unele modificări în legislația europeană a tutunului, iar în 1999 întreaga Comisie Europeană a fost nevoită să demisioneze ca urmare a pierderii sprijinului în Parlamentul European, după ce comisarul francez Edith Cresson fusese acuzată că oferise ilegal contracte plătite din bani europeni propriului său dentist.

Cazul Hogan vs. cazul Dodon: o lecție pentru politicienii moldoveni

Situația de la Dublin și de la Bruxelles contrastează puternic cu cea din Republica Moldova, acolo unde chiar președintele țării, Igor Dodon a acționat repetat contrar restricțiilor impuse de propriul său guvern în lupta împotriva COVID-19, participând la evenimente în spațiu deschis și închis cu un mare număr de persoane, fără a purta mască sau mănuși și fără a respecta distanțarea fizică, ultimul dintre acestea având loc marți, la Pensiunea Butuceni, în cadrul unei întâlnirii cu artiștii implicați în campania „Iubesc Moldova”. În fața unei reacții publice insuficient de puternice și a unei opoziții anemice, Dodon și-a sfidat contestatarii în repetate rânduri, dând replici în batjocură precum „Da’ voi ce, ați fost cu metrul lângă mine?” și lăudându-se chiar că „și pe timp de pandemie, în fiecare săptămână are contact direct cu sute și mii de persoane”.

De la începutul pandemiei COVID-19, în Irlanda, țară cu 5 milioane de locuitori, s-au înregistrat circa 28000 de cazuri de infectări, în vreme ce în Republica Moldova, la 3,5 milioane de cetățeni, au fost depistate aproximativ 35000 de infectări. În prezent, în Irlanda se înregistrează circa 150 de noi infectări zilnic, iar în Republica Moldova circa 500.

Surse imagini colaj: RTE News, Facebook/Igor Dodon

Poporul belarus în luptă cu tiranul – mai aproape de libertate ca niciodată

Poporul belarus în luptă cu tiranul – mai aproape de libertate ca niciodată

#LIDFLASH | Dan Nicu | De câteva luni, asistăm la eforturile unui regim dictatorial aflat foarte aproape de noi, chiar în centrul Europei, de a-și salva propria existență. Este, poate, un caz de manual, foarte util pentru observatorii vieții politice care își doresc să dobândească abilități analitice privind regimurile autoritare/dictatoriale, deoarece oferă posibilitatea de a discerne foarte clar între concepte – de a înțelege ce înseamnă democrația și de ce aceasta contează foarte mult pentru dezvoltarea unei țări prospere. Mă refer la Republica Belarus, o țară în care, de peste două decenii, guvernează aproape exclusiv președintele – el numește după bunul plac prim-miniștri, miniștri și o parte din deputații în parlament, judecători și alți înalți demnitari publici, iar în rândurile forțelor armate există detașamente speciale îndoctrinate în spiritul supunerii față de persoana sa. Aleksandr Lukașenko, actualul șef de stat de la Minsk, e numit de foarte mulți ani ”ultimul dictator al Europei”, și această expresie este considerată, astăzi, una banală. Însă în lumina evenimentelor din primăvara și vara acestui an, ajungem să ne convingem o dată în plus de adevărul și actualitatea acestei etichete.

Un regim aparent indestructibil

În Belarus se vor ține alegeri prezidențiale pe 9 august, pentru a șasea oară de la proclamarea independenței față de URSS în 1991. Toate scrutinele precedente au fost câștigate de Aleksandr Lukașenko, cu scoruri de peste 75%. În 1994, el a câștigat mandatul prezidențial într-un scrutin recunoscut de comunitatea internațională drept democratic și corespunzător legii. Ulterior, printr-o serie de referendumuri – în 1995, 1996 și 2004 – președintele Lukașenko și-a extins semnificativ prerogativele și a scos din constituție prevederea de limitare a mandatelor prezidențiale la 2 pentru o persoană, astfel asigurându-se că poate rămâne la putere pe termen nelimitat. În același timp, o serie de lideri ai opoziției belaruse dispar în mod misterios, iar presa liberă este supusă unor presiuni imense, fiind împiedicată să-și facă datoria și, parțial, refugiindu-se peste hotarele țării. Cu opoziția politică marginalizată și supusă persecuțiilor, cu zeci de deținuți politici, Lukașenko a putut candida fără probleme în 2001, 2005, 2010 și 2015. În toate aceste momente au existat manifestații de protest, unele cu zeci de mii de participanți, însă au fost reprimate foarte rapid și violent.

De data asta va fi altfel – belarușii se revoltă

Ceea ce deosebește radical actualul scrutin prezidențial de toate celelalte este scăderea drastică a popularității lui Lukașenko, unele sondaje independente plasând indicele real al susținerii sale în jurul a 25%. Chiar dacă țara a fost lipsită de democrație, în trecut, chiar și observatorii independenți erau nevoiți să admită că președintele în funcție se bucură de susținerea unei părți importante a societății. În ciuda stagnării și chiar al regresului pe multe planuri, belarușii valorizau pozitiv noțiunea de ”stabilitate” pe care regimul Lukașenko pretindea că o oferă. Însă, în prezent, pretinsa stabilitate nu-i mai mulțumește pe cetățeni, care au început să-și manifeste nemulțumirea cu mult mai activ. Astfel, în primăvara și vara acestui an, au avut loc sute de episoade de proteste spontane, s-au operat mii de rețineri și arestări. Până acum, violența milițienească era suficientă pentru a înăbuși manifestațiile de protest. Însă, în acest an, fiecare focar care pare stins generează altele noi, iar dispozițiile de revoltă se răspândesc în societatea belarusă asemeni unui foc de pădure. Cu ocazia colectării de semnături pentru candidații la funcția de președinte, belarușii au format cozi kilometrice în zeci de orașe, care au durat săptămâni întregi. Sute de mii de oameni au sfidat autoritățile stând în stradă zile întregi. Răspunsul autorităților a fost de a-i aresta pe doi dintre principalii pretendenți la fotoliul prezidențial, omul de afaceri Viktor Babariko și activistul civic Serghei Tihanovski. Un al treilea candidat popular, Valeri Țepkalo, nu a fost înregistrat în cursa electorală după ce Comisia Electorală Centrală i-a anulat o bună parte din semnăturile colectate, numărul celor declarate valabile fiind mai mic decât necesarul de 100.000. Campaniei electorale propriu-zise i s-au rezervat doar trei săptămâni, timp în care opoziția s-a confruntat cu acțiuni de împiedicare a desfășurării mitingurilor electorale și cu dispersarea acestora de către miliție. Chiar și în aceste condiții, în orașele din provincie au avut loc mitinguri masive, cu mii și zeci de mii de participanți, iar în capitala Minsk a avut loc o adunare la care au participat între 60 și 70.000 de manifestanți, cel mai numeros din 1991. Toți acești oameni ies în stradă pentru unul dintre cei patru contracandidați ai tiranului – Svetlana Tihanovskaia, soția lui Serghei Tihanovski. În urma mobilizării fără precedent în susținerea ei, reprezentanții staff-urilor electorale ale candidaților Viktor Babariko și Valeri Țepkalo (care a reușit să părăsească țara în timp util pentru a evita arestarea) și-au declarat susținerea pentru Tihanovskaia, în prezent resursele și capitalul de imagine al tuturor celor trei candidați fiind reunite într-un singur efort anti-Lukașenko.

Belarus și Rusia, o relație cu năbădăi. Ce va face Putin?

Campania pre-electorală și electorală din 2020 a schimbat la față societatea belarusă și a arătat că belarușii se simt hotărâți să înlăture, prin vot, regimul dictatorial Lukașenko. Însă acesta din urmă luptă pentru supraviețuirea sa politică, proferând amenințări, dar și mimând o distanțare de Moscova, pentru a arăta că poate juca și cu Occidentul, dacă rămâne la putere. Cu două săptămâni în urmă, 33 de persoane au fost arestate într-o pensiune de lângă Minsk, fiind prezentate drept angajați ai unei companii militare private, supranumite ”Wagner”, folosită de autoritățile ruse pentru operațiuni în Orientul Mijlociu și regiunea Donbas din Ucraina. Regimul Lukașenko pretinde că aceste persoane au venit la Minsk pentru a fi folosite în generarea dezordinilor în masă și a luptelor de stradă imediat după alegeri, pentru a obține destabilizarea situației și un ”Maidan” similar celui de la Kiev, din 2014. Însă autoritățile ruse afirmă că respectivii ar fi angajați ai unor firme private de pază și protecție, având ca punct final de destinație o țară din Orientul Mijlociu și folosind Minskul doar ca un punct de tranzit în călătoria lor. Oricare ar fi adevărul, este cert că relațiile Minsk-Moscova traversează o criză. Este aceasta suficientă pentru ca Putin să încerce înlăturarea lui Lukașenko de la putere? Puțin probabil. Venirea la putere a opoziției va însemna întoarcerea rapidă a țării spre Vest, ceea ce Putin nu poate tolera. Chiar dacă are probleme cu Lukașenko, care-i forțează mâna cum nu o face niciun alt lider din spațiul ex-sovietic, ”ultimul dictator al Europei” rămâne controlabil de la Moscova prin diverse metode. Mai ales dacă va câștiga aceste alegeri printr-o majoritate mult mai mică decât înainte (50-60%, sau chiar în turul doi), caz în care își va vedea legitimitatea grav afectată, ceea ce-l va face și mai dependent de suportul moscovit.

Nimeni dintre observatorii situației din Belarus nu se îndoiește că imediat după încheierea votului de duminică, 9 august, vor avea loc manifestații de protest. Opoziția a și anunțat, de altfel, orarul și locul de desfășurare al acestora. Rămâne de văzut care va fi răspunsul regimului Lukașenko și până unde va merge dictatorul de la Minsk în reprimarea propriilor cetățeni revoltați.

Și, nu în ultimul rând, o necunoscută este și linia de acțiune pe care o va adopta Moscova, foarte atentă, în ultimele săptămâni și luni, să nu-și trădeze intențiile, jucând, în general, cartea împăciuitoare cu Lukașenko. Însă cum se va proceda dacă belarușii vor încerca să-și dobândească libertatea în stradă, mai ferm ca niciodată?

Sursă imagine: France 24