Anunțul autoproclamatului lider de la Tiraspol că ar putea forța ieșirea din înțelegerilesemnate cu Chișinăul a fost făcut în cadrul unei întâlniri cu șeful diplomației Federației Ruse la Chișinău, și acesta este un fapt foarte important. Asta arată că tocmai diplomația rusă, care nu acționează niciodată fără instructaj de la Moscova, i-a creat lui Krasnoselski ocazia necesară, i-a pus în teren cadrul de care avea nevoie pentru a face aceste declarații. Pentru Republica Moldova, asta înseamnă că Rusia se implică în scenariul unei destabilizări hibride a securității noastre în anticiparea alegerilor parlamentare anticipate. Scenariul este unul clasic, exersat și în alte foste republici sovietice cu conflicte înghețate, precum Ucraina și Georgia. Întâi se creează niște incidente, se regizează niște provocări, speculate ulterior pentru a tensiona dialogul între părți, ca ulterior să se ceară modificarea sau substituirea formatului existent de raporturi între autoritățile legitime și separatiști. Ulterior, autoritățile legitime sunt victimele unei puternice campanii de propagandă cu utilizarea dezinformării, tensiunile cresc și mai mult, iar de aici până la confruntări armate mai e un singur pas. În cazul nostru, însă, evoluțiile descrise în acest articol par îndreptate spre obținerea unui efect de mobilizare cât mai mare a electoratului favorabil lui Igor Dodon și Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

Incidentele menționate anterior, cât și retorica lui Krasnoselski, sunt folosite pentru a oferi substanță declarațiilor despre război făcute de Igor Dodon. Este vorba despre generarea aparenței unei profeții autoîmplinite 4 , astfel încât să existe o frică în rândurile cetățenilor că lucrurile ar putea-o lua pe făgașul unor violențe la Nistru, de care doar anumite forțe politice ne-ar putea scăpa, adică doar cele care pot negocia bine cu Krasnoselski și Rusia. Aici trebuie să amintim, pe de o parte, de frecventele întâlniri bilaterale Dodon-Krasnoselski, la care ultimul era prezentat drept ”liderul Transnistriei”, și pe de altă parte, despre reacția virulentă a Ministerului rus de Externe, prin purtătoarea sa de cuvânt Maria Zaharova, la declarațiile președintelui Maia Sandu despre necesitatea retragerii trupelor ruse staționate ilegal în stânga Nistrului [5] . Ignorând faptul că asemenea declarații au fost făcute de toți foștii președinți aimRepublicii Moldova, inclusiv de către Igor Dodon, oficialul rus a acuzat-o pe Maia Sandu că face declarații de natură să submineze reglementarea pașnică a conflictului transnistrean.

Ulterior, Zaharova a mai venit cu o declarație ostilă legată de neconstituționalitatea noii legi privind funcționarea limbilor, adoptată pe 16 decembrie, în care le cerea autorităților moldovenești să nu provoace o tensionare a situației pe fond lingvistic [6] , dar și cu una care vizează și regiunea transnistreană. Ambasadorul Vasnețov a participat, în februarie, la ședința colegiului așa-zisului minister de externe de la Tiraspol, existând un protest oficial în acest sens din partea Ministerului de Externe al Republicii Moldova. Reprezentanta MAE al Rusiei a criticat reacția autorităților moldovenești, pretinzând că reprezentanții ambasadei R. Moldova la Moscova sunt liberi să aibă contacte cu administrațiile regiunilor rusești, prin urmare nu ar trebui să aibă pretenții vizavi de acțiunile lui Vasnețov. [7] Din păcate, nu a urmat o reacție oficială a instituțiilor de stat ale Republicii Moldova, dar, dacă ar fi existat, ea ar fi putut puncta că, pe de o parte, regiunile Rusiei nu au ministere ale afacerilor externe, iar pe de altă parte, administrațiile regionale din Federația Rusă acționează în câmpul constituțional al Federației Ruse, ceea ce nu se poate spune despre așa-zisele instituții de la Tiraspol, care se consideră aparținătoare ale unui pretins stat independent care nu este Republica Moldova și pe care Chișinăul nu îl recunoaște. Aceeași Zaharova s-a expus asupra vandalizării unui monument al soldaților sovietici [8] și aducerii vaccinului Sputnik V în Republica Moldova [9] . În luna mai, reprezentanta ministerului rus de externe a avut două luări de poziție, la distanța de o săptămână, în care a înfierat pretinsele imixtiuni ale diplomaților occidentali în afacerile interne ale Republicii Moldova. [10] În ultima intervenție, pe 21 mai, Zaharova a fost mai explicită, acuzându-l pe reprezentantul UE la Chișinău, Peter Michalko, de ”retorică agresivă” pentru că acesta și-a permis să spună că în Republica Moldova trebuie ales un parlament care să beneficieze de încrederea poporului, și spunând despre Michalko că moldovenii ”se vor clarifica fără el”. În același timp, reprezentanta ministerului rus de externe i-a acuzat pe diplomații occidentali de atacuri la adresa forțelor politice care se pronunță pentru relații strânse cu Federația Rusă. [11] De la alegerile prezidențiale încoace, Maria Zaharova a vorbit de 7 ori despre Republica Moldova, ceea ce indică atenția sporită pe care o acordă Rusia situației de la Chișinău, în contextul în care tabloul pre-electoral arată foarte puține șanse pentru blocul
electoral condus de Dodon să câștige alegerile parlamentare anticipate. Astfel, toate aceste fapte, în care actorii principali sunt trei și se numesc Igor Dodon, Vadim Krasnoselski și Maria Zaharova, relevă strategia Rusiei de creare a tensiunilor prin intermediul unor tactici hibride de manipulare a opiniei publice din Republica Moldova, cu scopul de a realiza maximizarea mobilizării electorale a votanților deciși și potențialilor alegători ai forțelor politice proruse.

Un think-tank din Rusia, Institutul de Politici Internaționale și Strategii Economice RUSSTRAT, îl acuză pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, că ”a declarat necesitatea războiului” (заявил о необходимости войны) [12] , la o întâlnire pe care a avut-o la Universitatea de Stat din Moldova. Textul nu oferă absolut nicio dovadă de luat în seamă în suportul acestei afirmații. Din contra, recunoaște că ambasadorul nu a făcut decât să afirme că regiunea transnistreană trebuie să revină sub controlul administrativ al Chișinăului, iar pentru asta la Chișinău trebuie formulată o singură strategie în acest sens. Însă răul a fost făcut, cititorul insuficient de atent va reține că ”americanii vor să facă război în Transnistria”, ceea ce reprezintă scopul acestei dezinformări.

În aceeași zi de 18 mai în care, la Chișinău, ambasadorul SUA își rostea alocuțiunea în fața studenților și profesorilor de la USM, la Moscova avea loc ceremonia de înmânare a scrisorilor de acreditare a noilor ambasadori în Rusia, printre care și fostul parlamentar socialist Vladimir Golovatiuc, reprezentând Republica Moldova. În discursul său, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a vorbit și despre reglementarea conflictului transnistrean: ”Vom continua să promovăm căutarea unei soluții corecte a problemei transnistrene, realizată în baza acordurilor privind un statut special al Transnistriei, garantat în mod fiabil, respectând în același timp suveranitatea și asigurând integritatea teritorială a Moldovei”. [13] Tonul declarațiilor lui Putin este foarte diferit de cel al Mariei Zaharova, care reflectă mult mai bine atitudinea reală a Federației Ruse pe teren, în Republica Moldova, pe ambele maluri ale Nistrului. Într-un fel, Rusia joacă ”polițistul bun, polițistul rău” cu Chișinăul, Putin apărând, iluzoriu, drept un lider luminat și împăciuitor, cu care te poți înțelege.

Asistăm la un scenariu de creștere artificială a tensiunilor la Nistru în beneficiul electoral al lui Igor Dodon și al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, care deja se grăbește să lanseze în spațiul public declarații despre un război iminent în cazul în care Partidul Acțiune și Solidaritate, și alte forțe de centru-dreapta câștigă alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. În logica evoluției lucrurilor, ne putem aștepta în următoarele săptămâni, până la mijlocul lui iulie, la înscenarea altor incidente și provocări în zona de securitate, care să toarne din nou gaz pe focul destabilizării și să alimenteze speculațiile întreținute din zona PSRM, precum că ne așteaptă un nou conflict armat. Și, desigur, ne putem aștepta la provocări și conflicte în ziua alegerilor, în cazul în care vom asista, precum a fost la scrutinele precedente, la aducerea organizată a cetățenilor moldoveni din stânga Nistrului la secțiile de vot, un subiect demn de analizat într-o analiză separată.

Instrumentalizarea conflictului transnistrean în scopuri electorale este o tactică a Rusiei prin care vrea să se asigure că forțele politice proruse vor rămâne dominante în viața politică a Republicii Moldova, sau cel puțin că fără consultarea și acordul lor nu se vor putea realiza schimbări cardinale de politică externă, precum cele legate de perspectiva apartenenței la
Uniunea Europeană sau NATO. Pe măsura slăbirii forțelor politice proruse din motive obiective – îmbătrânirea bazei electorale, sporirea atractivității Occidentului ca model politic și economic, incompetența și coruptibilitatea liderilor proruși – este posibil ca instrumentalizarea conflictului transnistrean pentru stimularea popularității acestora și influențarea deciziilor de politică externă ale Chișinăului să fie utilizată tot mai adesea. Evident, Moscova nu-și poate asuma provocarea reală a unui nou război, pentru că ar putea obține exact efectul invers – ostilizarea celei mai mari părți a populației Republicii Moldova, la fel ca în Ucraina, caz în care, dată fiind proximitatea României și natura relațiilor moldo- române, ar putea pierde în general totul. Însă stimularea pe mai departe, mai ales în cazul unei guvernări stabile pro-occidentale la Chișinău, a unei stări de genul ”nici pace, nici război” pe Nistru, ar putea fi o opțiune de luat în calcul, având în vedere semnele descrise în această analiză.

În fața acestei situații, autoritățile de la Chișinău nu pot, pe moment, acționa prea hotărât, având în vedere caracterul interimar al guvernului, fapt de care se și folosesc pretinsele autorități de la Tiraspol pentru a-și urma agenda. Însă după alegerile parlamentare, noul guvern va trebui să fie mult mai asertiv în urmărirea intereselor de securitate națională ale Republicii Moldova. În acest caz, strategia aleasă de autoritățile de la Chișinău ar trebui să fie legată de depunerea de eforturi pentru a regenera capacitatea de apărare a Republicii Moldova. Nu mai poate fi tolerată o situație în care, având un conflict înghețat pe teritoriu, statul moldovenesc alocă sub un procent din produsul intern brut anual sectorului apărării naționale.

Suma alocată apărării trebuie crescută la minim 2% din PIB, iar având în vedere starea deplorabilă în care se află Armata Națională, chiar și la 3-4%. Reînarmarea trebuie să se concentreze pe armament care să asigure un potențial puternic de răspuns asimetric amenințărilor militare din stânga Nistrului, având în vedere natura trupelor dislocate acolo, de exemplu mijloace anti-tanc moderne și artilerie. În primul rând, trebuie asigurată o paritate militară reală cu forțele armate din stânga Nistrului, care lipsește în prezent, urmând ca ulterior să fie atinsă superioritatea. Aceasta nu poate fi atinsă fără o creștere de cel puțin trei ori a efectivelor Armatei Naționale. De aceea, noul guvern va trebui să se apuce din nou de reforma militară și să atingă obiectivul de trecere integrală la serviciul militar pe baze voluntare, asigurând condiții atrăgătoare pentru tineri în cazul alegerii unei cariere militare.

Având în vedere lipsa unei frontiere directe între regiunea transnistreană și Federația Rusă, precum și existența unei Ucraine ostile Rusiei din motive binecunoscute, Rusia nu poate interveni cu ușurință pentru a-și suplini potențialul armat din regiunea transnistreană. Astfel, în cazul în care Chișinăul ar demonstra capabilități reale de apărare a propriului teritoriu și proiecție a forței militare, și-ar putea apăra mult mai ușor interesele de politică internă și externă, inclusiv pe dimensiunea reglementării transnistrene.

Cât despre artificiile propagandistice legate de pericolul unui nou război la Nistru, autoritățile Republicii Moldova trebuie să fie pregătite să reacționeze la timp și în mod adecvat situației, așa cum au făcut-o, de exemplu, atunci când Maria Zaharova l-a acuzat pe Peter Michalko că pune presiuni pe instituțiile de la Chișinău. Atunci, Ministerul de Externe a reacționat și a dezmințit existența vreunor presiuni.

Click here to add your own text

DAN NICU a studiat științe politice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București și a scris două volume de analiză socială și politică, al doilea numindu-se ”Moldovenii în tranziție” și tratând subiectul tranziției post-sovietice din Republica Moldova într-o paradigmă mai largă a transformărilor social-politice din acest teritoriu pe parcursul ultimelor două secole. A colaborat cu analize de politică internă și externă, în special privind spațiul ex-sovietic și regiunea Mării Negre, la publicațiile periodice Adevărul, Adevărul Moldova, Cotidianul (București), Timpul (Chișinău). În 2019- 2020 s-a specializat în comunicare strategică la Universitatea din Varșovia cu o bursă de cercetare obținută în cadrul programului Lane Kirkland. Interesele sale de analiză și cercetare cuprind atât securitatea regională în zona Mării Negre și spațiul ex-sovietic cât și sfera politică din Republica Moldova, subiecte aflate în conexiune. Este pasionat de istorie, geografie și literatura science fiction.