[ANALIZĂ Buletin Nr. 8] Dan NICU | După anexarea Crimeii și inițierea războiului din Donbas cu susținerea Moscovei, relațiile dintre Alianța Nord-Atlantică și Rusia s-au răcit gradual, ajungându-se, din 2014 încoace, la transformarea Mării Negre și altor spații geografice într-o arenă a tensiunilor bilaterale. Acestea se manifestă atât prin incidente de securitate militară – interceptări reciproce de avioane, amenințări asupra navelor maritime – cât și prin intensificarea acțiunilor de propagandă și război informațional. Însă până în octombrie 2021 Rusia și NATO mențineau relații diplomatice și dețineau reprezentanțe la Bruxelles și, respectiv, Moscova. Nu mai este cazul – contactele diplomatice au fost rupte la inițiativa părții ruse, după ce Alianța Nord-Atlantică a expulzat opt diplomați ruși acuzați de spionaj de la reprezentanța rusă la NATO.

Ce înseamnă asta pentru relațiile bilaterale? La prima vedere, evenimentul poate părea unul grav, însă, privit în particular pare mai mult o formalitate, este consfințirea unei stări de fapt, adică a reducerii la minim a relațiilor Rusia-NATO după agresiunile la adresa Ucrainei din 2014. Ne vom putea da seama dacă el a constituit, într-adevăr, o ruptură reală sau doar o formalitate urmărind evenimentele care i-au succedat. Despre acestea vom vorbi în continuare.

În perioada 8-11 noiembrie asistăm, în Europa Centrală și de Est, la o serie de evenimente de securitate de o gravitate sporită în comparație cu perioada anterioară, și ea tumultuoasă, corespunzând noului climat tensionat creat după evenimentele din 2014. Să le luăm pe rând.

În acvatoriul Mării Negre, Rusia acuză o sporire importantă a activității de spionaj aerian ale elementelor NATO prezente în regiune. Astfel, doar în zilele de 10 și 11 noiembrie Ministerul Apărării al Federației Ruse a detectat prezența a șase avioane de spionaj americane în regiunea estului Mării Negre, iar în ziua anterioară unul dintre aceste avioane s-ar fi apropiat la 35 de kilometri de țărmul rusesc. Autoritățile de la Moscova au calificat aceste acțiuni drept agresive și destabilizatoare. Autoritățile SUA au cerut părții ruse să asigure transparență privind mișcările sale de trupe de la frontiera cu Ucraina, care s-ar fi intensificat în ultimele săptămâni, și au declarat că operațiunile NATO din Marea Neagră vor continua în funcție de necesități. În același timp, Rusia acuză Ucraina de creșterea intensității operațiunilor sale militare în Donbas, după ce forțele ucrainene au folosit, în premieră, o dronă de luptă Bayraktar pentru a bombarda o poziție de artilerie a separatiștilor pro-ruși. Observăm, astfel, o creștere a tensiunilor în proximitatea părții de sud a flancului estic al NATO. Pe 10 noiembrie, cu o reacție privind concentrarea de trupe ruse la frontiera cu Ucraina a venit președintele ucrainean Vladimir Zelenski, declarând: ”Luptătorii noștri din est continuă să-și facă datoria, apără Ucraina și toți cetățenii ei. (…) De cei care suferă de boala invadării teritoriilor străine. Zilele trecute au parvenit informații privind o posibilă acutizare a maladiei. Partenerii noștri occidentali ne-au pus la dispoziție date privind mișcări active ale trupelor ruse de-a lungul frontierelor ucrainene și creșterea concentrării acestora. (…) Sper că acum toată lumea vede clar cine vrea pace cu adevărat și cine concentrează aproape 100.000 de militari la frontierele noastre” [1]. În acest context, Moscova a acuzat SUA că prin intensificarea activităților de spionaj aerian în proximitatea țărmului rusesc al Mării Negre încearcă să pregătească partea ucraineană pentru inițierea unei ofensive a trupelor sale în Donbas. Washingtonul a răspuns printr-o avertizare transmisă UE precum că Rusia ar lua în calcul invadarea militară a Ucrainei.

Odată cu creșterea tensiunilor în regiunea Mării Negre, avem concomitent de a face cu o situație fără precedent în proximitatea Mării Baltice, acolo unde mii de migranți din Orientul Mijlociu, în special din Irak și Siria, iau cu asalt frontiera cu Polonia ca să ajungă pe teritoriul acestei țări, iar de acolo în Germania, punctul final de destinație. Începând cu luna mai a acestui an, zeci de mii de cetățeni irakieni, sirieni, yemeniți dar și din țări africane au încercat să treacă fraudulos frontiera dintre Belarus și țările membre ale UE, întâi cu Lituania și Letonia și mai recent cu Polonia. Începând cu 8 noiembrie, criza de la frontiera belaruso-polonă a escaladat în confruntări dintre mulțimile de migranți și forțele de ordine poloneze care încearcă să-i oprească pe aceștia din a intra în țară. În mai puțin de 48 de ore, Varșovia a mobilizat aproape 20.000 de soldați ai trupelor de apărare teritorială, polițiști și grăniceri de-a lungul celor mai problematice sectoare de la frontieră. Ca răspuns, Minskul a anunțat misiuni de patrulare aeriană executate de bombardierele strategice ale Rusiei, dar și exerciții ad-hoc ale trupelor speciale și aeropurtate din Belarus și Rusia în regiunea orașului Grodno, foarte aproape de frontiera cu Polonia. Din imaginile date publicității de partea poloneză se poate vedea cum soldați în uniformă belarusă coordonează acțiunile migranților care încearcă să distrugă gardurile de sârmă ghimpată și să ia cu asalt punctele de trecere a frontierei. Părțile se acuză reciproc de folosirea armelor și rele tratamente aplicate migranților. Polonia a anunțat că ia în calcul închiderea integrală a frontierei cu Belarusul, iar Aleksandr Lukașenko a anunțat că răspunsul său ar putea fi blocarea transportării gazului rusesc spre Polonia prin conductele care trec pe teritoriul belarus. Aliații occidentali din NATO și Uniunea Europeană și-au exprimat susținerea pentru poziția Varșoviei, iar președintele Andrzej Duda a anunțat că toate forțele armate ale Poloniei sunt în stare de alertă maximă. În același timp, Varșovia a anunțat că a solicitat ajutorul militarilor din Marea Britanie în misiunea de securizare a frontierelor sale, iar Londra și-a confirmat implicarea. Pe mai multe canale de Telegram au apărut imagini cu tancuri Leopard purtând însemnele armatei germane, transportate pe platforme feroviare spre orașul polonez Olsztyn, aflat la 250 de kilometri de frontiera cu Belarus, potrivit afirmațiilor autorilor respectivelor materiale. La ora scrierii acestui articol situația nu dă semne de calmare, cu toate că s-a anunțat sistarea transportării aeriene a migranților spre Minsk. Asta dă cel puțin speranța micșorării graduale a numărului migranților care se află în Belarus în acest moment, pe măsură ce mulți vor părăsi țara iar alții nu le vor lua locul. Un număr exact al migranților care se află acum în Belarus e greu de estimat, însă cel mai probabil e de ordinul câtorva zeci de mii.

Atât Polonia cât și ceilalți aliați ai ei au fost unanimi în a desemna evenimentele ca un război hibrid purtat de Aleksandr Lukașenko împotriva Europei. El vrea să obțină ridicarea sancțiunilor care afectează economia belarusă, impuse în urma fraudării alegerilor prezidențiale, represiunii sângeroase a opoziției și deturnării avionului Ryanair pentru a-l aresta pe jurnalistul Roman Protasevici. Implicit, o asemenea renunțare a Uniunii Europene la politica de sancțiuni ar însemna recunoașterea lui Lukașenko ca președinte legitim al țării [2] . Însă UE nu dă, deocamdată, semne că ar putea să cedeze – pe 15 noiembrie vor avea loc discuții privind un nou pachet de sancțiuni împotriva regimului de la Minsk.

Atât situația de la frontiera polono-belarusă, cât și cea din regiunea Mării Negre au un potențial sporit de a înrăutăți și mai mult climatul de securitate din Europa de Est și de a degenera în confruntări militare. Restul lunii noiembrie ar urma să arate dacă situația se va calma sau va involua către o criză de securitate internațională de proporțiile celei a rachetelor cubaneze din 1962. Momentan, retorica tuturor părților și comunicarea oficială la care asistăm arată că momentul de-escaladării este încă departe.

Aceste evenimente grave din apropierea Republicii Moldova au loc pe fondul crizei energetice europene care, privită în ansamblu, încă nu a fost depășită. Și cu toate că purtătorul de cuvânt al președintelui Putin, Dmitri Peskov, a infirmat scenariul blocării transportului de gaz către Europa prin conducta Yamal care trece pe teritoriul Belarusului [3] , faptul că Lukașenko și-a permis să facă aceste amenințări e deja un lucru grav care nu contribuie la rezolvarea crizei energetice, ci are potențialul de a o agrava. Coincidență sau nu, însă la o zi după declarațiile lui Lukașenko, cantitatea de gaz livrată prin conducta Yamal s-a redus cu 40% față de ziua precedentă. În plus, având în vedere relațiile deosebit de tensionate în ultimele luni dintre Belarus și Ucraina, nu este exclus să vedem, în următoarele săptămâni, o ”concreștere” a celor două crize de pe flancul estic al NATO. Mă refer la escaladarea simultană sau aproape simultană atât a violențelor la frontiera polono-belarusă, cât și în estul Ucrainei, dar și, eventual, la frontiera belaruso-ucraineană unde, potrivit declarațiilor președintelui Zelenski, au fost deja trimiși mii de soldați ucraineni care să fortifice hotarul în cazul unei mutări a atacurilor migranților dirijați de militarii belaruși către Ucraina. Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci trebuie să introducem factorul implicării militare a Rusiei în ambele crize. Nu este exclus ca Moscova, care a semnat cu Minskul o serie de acorduri de integrare în statul comun Rusia-Belarus, să vrea să profite de situație pentru a ”pecetlui” și mai mult unirea celor două țări, asigurându-și o prezență militară robustă pe teritoriul Belarusului și, mai ales, luând sub control militar permanent frontiera acestei țări cu Polonia. Pe frontul ucrainean, Rusia ar urma să respingă eventuala tentativă de ofensivă a forțelor ucrainene spre Donețk și Lugansk și, eventual, să extindă cu forța armelor zona de sub control separatist/rus cel puțin în limitele administrative ale regiunilor Donețk și Lugansk, cu toate că ideea unui ”pod terestru” între Crimeea și Donbas prin regiunile Zaporojie și Herson este la fel de tentantă și nu a fost întru totul abandonată.

Privind înapoi către sfârșitul lunii octombrie, atunci când au fost rupte raporturile diplomatice dintre Rusia și NATO, și luând în calcul ce s-a întâmplat și se întâmplă de atunci și până acum, este de parcă cele două părți și-ar fi aruncat mănușa și ar fi înlăturat ultimele bariere din calea confruntării. Astfel, prin prisma ultimelor evenimente, aprecierile acelor analiști care declarau că închiderea reprezentanței Rusiei la NATO și a biroului NATO de informare de la Moscova reprezintă doar niște formalități și nu vor avea consecințe imediate încep să pară eronate. Rusia și NATO par să-și fi dat cărțile pe față și să fi început un nou capitol în relația lor, unul în care ambele părți merg pe calea confruntării.

La ce ne putem aștepta în Republica Moldova? Este greu de crezut că Rusia va recurge la ”dezghețarea” instantanee a tuturor zonelor de conflict în care este implicată cu trupe. La cum arată situația acum, teatrele de operațiuni din Ucraina și Belarus sunt mult mai importante pentru Moscova. Însă nu ne putem relaxa atunci când în jurul nostru tensiunile cresc. Guvernarea din Republica Moldova încearcă să facă față provocărilor externe și este după o perioadă de eforturi depuse pentru asigurarea unui nou contract pentru importul de gaze din Rusia. În situația creată în regiune, Chișinăul trebuie să-și reafirme încă o dată parteneriatul strâns cu Uniunea Europeană și singura țară membră cu care se învecinează Republica Moldova, adică România. Trebuie sporită în continuare colaborarea pe linie militară și de securitate cu NATO și SUA, dar și cu România în particular. Iar în cazul unei amenințări iminente, guvernul de la Chișinău trebuie să acționeze în spiritul hotărârii Curții Constituționale din 2017 de interpretare a articolului 11 din Constituția Republicii Moldova privind neutralitatea, potrivit căreia neutralitatea nu poate fi interpretată ca pact autodistructiv iar în caz de amenințare existențială asupra statului, autoritățile pot solicita ajutor militar, inclusiv o prezență militară în Republica Moldova a trupelor statelor aliate și prietene. Prin opțiunile sociale, culturale și politice ale cetățenilor ei, Republica Moldova a făcut deja o alegere în favoarea Occidentului și trebuie să ne ținem acum de această alegere, nu mai avem cum mima ”relații și cu unii, și cu alții”, deoarece Rusia ne-a demonstrat în repetate rânduri că ne percepe ca dușmani. Prin urmare, garanțiile de securitate pe care trebuie să le căutăm le putem obține doar din direcția Vest.

  1. https://www.unian.net/war/armiya-gotova-dat-otpor-zelenskiy-o-koncentracii-rossiyskih-voysk-na-granice-s-ukrainoy-video-novosti-donbassa-11605708.html
  2. https://belsat.eu/ru/news/10-11-2021-obyasnyaem-pochemu-migranty-idut-cherez-belarus-v-germaniyu-i-chto-govoryat-vlasti/?fbclid=IwAR34SCuREbhuhD5kZzXQYPQvaqcZcvWR2PIiwRrQnZw8Z4P70iAn5lz4lIE
  3. https://www.rbc.ru/politics/12/11/2021/618e3de89a79476b4f7e22ad

Dan NICU | expert asociat LID Moldova | a studiat științe politice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București și a scris două volume de analiză socială și politică, al doilea numindu-se ”Moldovenii în tranziție” și tratând subiectul tranziției post-sovietice din Republica Moldova într-o paradigmă mai largă a transformărilor social-politice din acest teritoriu pe parcursul ultimelor două secole. A colaborat cu analize de politică internă și externă, în special privind spațiul ex-sovietic și regiunea Mării Negre, la publicațiile periodice Adevărul, Adevărul Moldova, Cotidianul (București), Timpul (Chișinău). În 2019- 2020 s-a specializat în comunicare strategică la Universitatea din Varșovia cu o bursă de cercetare obținută în cadrul programului Lane Kirkland. Interesele sale de analiză și cercetare cuprind atât securitatea regională în zona Mării Negre și spațiul ex-sovietic cât și sfera politică din Republica Moldova, subiecte aflate în conexiune. Este pasionat de istorie, geografie și literatura science fiction.