Gala Champions of Change, ediția 2023.

Află cine sunt campionii schimbării din acest an!

Gala CHAMPIONS OF CHANGE, a ajuns la cea de-a cincea ediție. Și în acest an au fost apreciate și premiate personalități cu inițiativă, active, cu spirit civic, care tind să aducă schimbarea în societate, obținând astfel titlul de „Campioni ai schimbării”. Gala „Champions of Change” este organizată de Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova) în colaborare cu Friedrich Naumann Foundation for Freedom.

Pe data de 19 decembrie 2023, la ARTCOR, și-au dat întâlnire oameni cărora nu le este frică să înfrunte dificultăți, bariere, dar își continuă cu fermitate activitatea pe direcția schimbărilor în domeniul pe care îl reprezintă.

Evenimentul, care este la a cincea ediție, ține să promoveze povești de succes și să stimuleze mai multe inițiative publice cu scopuri frumoase și nobile care contribuie la dezvoltarea comunității noastre, cât și la promovarea unor idealuri de anvergură, atât acasă cât și peste hotarele țării.

Igor Ciurea, președintele LID Moldova, a subliniat că în acest an au mai fost identificați încă șapte campioni, astfel încât comunitatea „Champions of Change” la cea de-a V-a ediție numără deja 79 de persoane, adăugând că „se mizează foarte mult pe implicarea lor în continuare în activitățile noastre, pe o colaborare eficientă și o contribuție semnificativă la schimbările din Republica Moldova”.

 „Astăzi a fost vorba despre oameni, despre oameni extraordinari, care au realizat lucruri ce au schimbat un pic spre mai bine acolo unde activează ei, făcând astfel lumea să fie un loc mai bun. Le dorim celor nominalizați în cadrul acestui frumos eveniment să continuie ceea ce au făcut până acum, or, prin Gala Champions of Change, am încercat să le dăm încredere, să le arătăm că cineva i-a văzut și le-a apreciat eforturile, dedicația și rezultatele” a menționat Raimar Wagner, președintele Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate România și Republica Moldova.

Vezi cine sunt cei șapte premianți ai Galei „Champions of Change” 2022:

  1. Valeria Barbas, artistă multimedia, inițiatoarea proiectului „My home/Casa mea”;
  2. Sergiu Tronciu, decanul Facultății de Design, UTM;
  3. Rodica Ninicu, fondatoarea revistei „Antreprenori moldoveni din Sud-Vestul Franței”;
  4. Radu Croitoru, artist și organizator de turnee muzicale inovatoare în România;
  5. Steliana Rudco, Co-Fondatoarea Inițiativei „Moldova pentru Pace” și a Centrului Comunitar 151;
  6. Gheorghe Șova, autorul proiectului de  înregistrare video și cartografiere a muzicanților și meșterilor populari cu instrumente muzicale vechi din RM;
  7. Corina Zatic, lucrătoare în domeniul social-umanitar, oferind servicii esențiale pentru comunitatea refugiaților.

Și în acest an, trei dintre campionii schimbării desemnați au câștigat câte un grant în valoare de câte o mie de euro, oferit pentru a spori impactul activităților și inițiativelor pe care le desfășoară. Beneficiari ai acestor granturi sunt: Gheorghe Șova, Valeria Barbas, Radu Croitoru.

Descoperă poveștile din spatele celor șapte campioni și campioane ale schimbării, care vor fi publicate pe paginile web/social media ale LID Moldova.

Mulțumim partenerilor evenimentului Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate și AnFePur, de asemenea, și partenerului media Youth.md.

____________________________

LID Moldova este o organizație independentă, non-profit, înființată în anul 2019, de către un grup de tineri profesioniști, lideri de opinie și specialiști în domeniile lor de activitate.

Champions of Change este un proiect implementat de Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova), cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate România și Republica Moldova. Opiniile exprimate aparțin vorbitorilor și nu reflectă neapărat poziția FNF și LID Moldova

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *