[ANALIZĂ Buletin Nr. 10] 2022 | Dan NICU | expert asociat LID Moldova.
Informațiile și concluziile expuse în acest material aparțin în exclusivitate autorului, opinie personală.
După începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, vulnerabilitățile de decenii ale Republicii Moldova, pe o serie întreagă de paliere, au ieșit la suprafață. Astăzi, spre sfârșitul lui 2022, ele sunt mai evidente decât oricând. Nu voi intra în detalii binecunoscute de oricine deschide, fie și fugitiv, presa noastră și citește doar câteva articole pe zi. Însă voi încerca, în cele ce urmează, să abordez o chestiune care reprezintă, în prezent, garanția supraviețuirii atât pentru statul moldovenesc, cât și pentru societatea acestuia – relațiile cu România. Consider că anumite lucruri trebuie spuse destul de clar, ca să ridicăm gradul de conștientizare al importanței acestui subiect atât printre cetățeni, cât și în rândurile celor care au sarcina de a modela politica internă și externă a statului.
Atunci când exponenții guvernării de la Chișinău sunt întrebați, public, în cadrul unor emisiuni televizate sau radiofonice, sau al unor întâlniri cu cetățenii, ce măsuri se iau pentru ca statul și societatea să supraviețuiască în mijlocul crizei energetice și economice acerbe prin care trecem, aceștia, în enumerarea soluțiilor pe care le au în vedere, ajung destul de repede la asistența oferită de România. Pe bună dreptate, faptul că pot scrie aceste rânduri în acest moment, consumând energie electrică, se datorează asigurării a aproximativ 90% din consumul întregii republici de peste Prut. De asemenea, tot de acolo provine cea mai mare parte din păcura pe care încep s-o folosească CET-urile de la Chișinău pentru a produce energie electrică și termică în sezonul rece. Însă această deschidere este însoțită și de multiple alte forme de ajutor, care, însumate, ne permit să rezistăm în fața unei situații cu potențial distructiv major, situație creată în bună parte de o putere străină de-a dreptul dușmănoasă față de noi, Rusia. Enumerarea tuturor formelor de asistență pe care România le-a oferit Chișinăului de-a lungul anilor nu face subiectul acestei expuneri, însă trebuie spus că anume datorită acestei asistențe, deschideri și interacțiuni putem vorbi astăzi despre o ancorare destul de puternică a Republicii Moldova în relația sa cu Uniunea Europeană. O bună parte din ajutorul oferit de UE ajunge la Chișinău prin intermediul României, și chiar cercetând un indicator macroeconomic strategic cum e structura exporturilor observăm pentru perioada ianuarie-august 2022, potrivit datelor Biroului Național de Statistică de la Chișinău, că din totalul exporturilor Republicii Moldova către spațiul comunitar, partea României e de peste 47%. Prin urmare, dacă, de exemplu, România nu ar fi un stat membru al UE, exporturile noastre către acest spațiu ar fi practic reduse la jumătate și n-ar constitui decât puțin peste 30% din total.
Faptul că beneficiem de atât de mult ajutor din partea României a imprimat la Chișinău un anumit tip de discurs, unul în care, aparent, se pune accent mai mult pe ceea ce Bucureștiul dă (sau ”trebuie să dea”) Republicii Moldova, direcția inversă a relației, care trebuie să fie prezentă și ea – cu alte cuvinte, cum răspunde Chișinăul României, ce oferim noi celor de peste Prut? – este oarecum absentă. Cu toate că este adevărat că suntem destul de limitați în posibilități, există câteva lucruri pe care le putem oferi României și pe care, în opinia mea, trebuie să le asigurăm, , pe care le-am grupat în trei categorii și despre care va fi vorba în continuare. Vizualizez aceste oferte către București ca niște bunuri publice regionale care vor fortifica atât securitatea Republicii Moldova, cât și pe pe cea a României, contribuind la creșterea rezilienței întregii regiuni și asigurând posibilități suplimentare inclusiv pentru dezvoltare pe termen lung. Le numesc regionale tocmai pentru că sunt de natură să îmbunătățească situația pentru întreaga regiune a Europei de Est, inclusiv pentru Ucraina.
Primul bun public regional pe care Republica Moldova trebuie să i-l ofere Bucureștiului este ireversibilitatea direcției geostrategice, politice și instituționale, de integrare europeană a Chișinăului. Atâta timp cât statul moldovean va fi angrenat în procesele de integrare europeană, există speranța că acestea se vor finaliza cu succes, prin semnarea tratatului de aderare și extinderea spațiului comunitar la est de râul Prut. Ceea ce va face posibilă și aderarea Republicii Moldova la spațiul Schengen, transformând Prutul într-un râu intern al Uniunii Europene. Fără îndoială, este un scenariu pe care România și-l dorește, întrucât a susținut și susține din toate forțele vocația europeană a Republicii Moldova.
Cum poate atinge Chișinăul acest obiectiv? Atât prin măsuri legale justificate în actuala situație de criză, cât și prin lansarea unui dialog la nivel național pentru aducerea întregii clase politice în barca integrării europene.
Măsurile legale despre care vorbesc se referă la eliminarea pe cale constituțională de pe arena politică, prin scoatere în afara legii, a acelor partide și grupuri politice care, prin atitudinile și faptele lor de natură distructivă, pun în pericol securitatea internă a Republicii Moldova și îngreunează desfășurarea normală a reformelor și măsurilor de dezvoltare pe care, cu susținerea partenerilor occidentali, le pune în practică guvernarea. Dificultatea momentelor prin care trece Chișinăul, afectat într-o asemenea măsură și pe atâtea paliere de agresiunea rusă din Ucraina, precum și miza extraordinară a următorilor câțiva ani în destinul de mai departe al Republicii Moldova în urma obținerii calității de stat candidat la aderare justifică adoptarea unor asemenea măsuri de protecție, care, în același timp, să nu încalce principiile de bază ale democrației.
Dialogul politic la nivel național pentru aducerea întregii clase politice în barca integrării europene trebuie să-l ia ca model pe cel din România, din 1993-1995, care a condus la semnarea așa-numitului ”Pact de la Snagov”, prin care toate forțele politice din țară s-au angajat să susțină ideea aderării României la UE și eforturile aferente ale statului român pe plan politico-diplomatic și economic, modelând în mod corespunzător agenda politică națională. În cazul Republicii Moldova, poate că un asemenea angajament plenar ar fi prea mult de cerut, însă cel puțin se poate negocia și obține o atitudine de non-combat a forțelor politice pro-ruse pe această dimensiune. Toate partidele politice din Republica Moldova trebuie să servească interesele cetățeanului și statului moldovean, nu pe cele ale unui stat ostil față de noi și agresor față de vecinii noștri din Ucraina.
Al doilea bun public regional pe care Republica Moldova i-l poate oferi României este cel al propriei sale securități. O securitate care, în acest moment, are două componente primordiale: cea energetică și cea militară. Pe plan energetic, Chișinăul trebuie să facă în continuare eforturi ca să ducă la bun sfârșit cât mai rapid posibil construcția și operaționalizarea liniei de înaltă tensiune Vulcănești-Chișinău, și să lucreze cu furnizorii de gaz din Europa, inclusiv România, și din lume, pentru a se decupla definitiv de Federația Rusă în materie de import al gazului natural. Evident, este un efort care durează, însă ar fi bine să dureze cât mai puțin și să se finalizeze cât mai eficient, și aici guvernarea poate accelera eforturile și trebuie să facă acest lucru. Securitatea militară trebuie asigurată prin investițiile crescute în sectorul militar, inclusiv cu atragerea finanțării externe, în primă instanță pentru dotarea Armatei Naționale cu toate mijloacele non-letale necesare, iar ulterior, însă în timpi restrânși, și cu mijloace letale, în primul rând armament modern anti-tanc, dar și anti-aerian. Ulterior, se poate discuta și despre alte tipuri de tehnică militară, însă prioritare sunt acestea. În același timp, trebuie crescute și accelerate eforturile de asigurare a interoperabilității trupelor noastre cu cele ale statelor prietene, precum România și alți membri NATO. Și, desigur, numărul de 6500 de militari activi este unul foarte mic, el trebuie cel puțin dublat. Toate aceste lucruri pot fi realizate într-un orizont de timp de 4-5 ani. Punându-le în practică, Republica Moldova va putea să se simtă mult mai în siguranță în fața Rusiei atât din punct de vedere energetic, cât și din punct de vedere militar. Iar mai multă securitate pentru Chișinău va însemna, de asemenea, mai multă securitate pentru București.
În sfârșit, al treilea bun public regional este deschiderea largă a porților economiei Republicii Moldova pentru investitorii din România. Desigur, investițiile din toate țările Uniunii Europene și din restul statelor care fac parte din lumea occidentală și aliații acesteia sunt foarte importante. Însă ancorarea politică ireversibilă a Republicii Moldova de spațiul european, adică atingerea obiectivelor despre care am vorbit anterior în prima parte a acestui material, nu va putea fi atinsă fără o integrare economică strânsă cu singura țară membră a Uniunii Europene cu care se învecinează Republica Moldova. În acest scop, capitalul românesc va trebui să fie stimulat pentru a intra, sub formă de investiții directe din exterior, în economia Republicii Moldova. Se pot găsi instrumente prin care acest proces să poată fi desfășurat fără a încălca regulile economiei de piață funcționale. De asemenea, companiile românești trebuie, în mare măsură, implicate în lucrările publice de anvergură care se planifică în Republica Moldova, în domenii precum infrastructura rutieră, cea energetică.
Cu riscul de a mă repeta, voi accentua că toate aceste sarcini, pe care le numesc bunuri publice regionale, sunt în primul rând măsuri de politică internă a Republicii Moldova. Valența lor regională este dată de faptul că prin implementarea lor se va reuși fortificarea acestei verigi slabe a Europei de Est care, trebuie s-o recunoaștem, este Republica Moldova în prezent. Rezolvarea acestor probleme va face întreaga regiune mai puternică. Ele implică și interacțiuni cu România (și nu doar), însă realizarea lor va fi de natură să aducă, în primul rând, la Chișinău mai multă securitate, stabilitate, reziliență și prosperitate. Astfel, pentru noi, astăzi, este cu atât mai actual și valabil principiul conform căruia o bună politică externă e imposibilă în absența unei bune politici interne.
Statul moldovean trebuie să demonstreze atât Bucureștiului, cât și celorlalți parteneri și prieteni ai săi, că este în stare să ia măsuri hotărâte, cuprinzătoare și rapide pentru a-și asigura parcursul european ireversibil și propria securitate. De punerea în practică a măsurilor corespunzătoare acestor obiective depinde angajamentul tuturor actorilor internaționali relevanți, al României în particular, pentru oferirea în continuare a unei asistențe puternice Republicii Moldova, ca să putem merge înainte. Acest angajament este crucial, însă fără convingerea că seriozitatea autorităților de la Chișinău este nezdruncinată riscăm să ajungem într-un punct mort – ceea ce va fi cu atât mai rău pentru noi, întrucât nu mai suntem în situația de relativă acalmie de dinainte de 24 februarie. Acum, Chișinăul trebuie să lucreze rapid și eficient pentru a reuși să se pregătească pentru perioada de după încheierea războiului ruso-ucrainean. Așadar, pentru a fi ajutați trebuie să ne ajutăm noi înșine. Putem începe prin a demonstra că strângem mâna care ni se întinde de peste Prut cu aceeași putere cu care ea o strânge pe a noastră. Este foarte posibil că, înainte de orice altceva, anume asta așteaptă de la noi frații noștri din România.
