Posts

Am lansat proiectul ”Antreprenoriat pentru copii și tineri din centrele de plasament”

Fundația Youth 4 Innovation, alături de Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare au lansat luni proiectul pilot ”Antreprenoriat pentru copii și tineri din centrul de plasament ”Brândușa”. Activitățile s-au desfășurat în orașul Hâncești și au fost sprijinite de Fundația Friedrich Naumann. 

Acesta este un proiect pilot, care își propune să formeze 25 de elevi din centrele de plasament ]n domeniul antreprenoriatului. Considerăm că furnizarea unui program educațional de lungă durată în domeniul antreprenorial, combinat cu o serie de întâlniri cu factorii implicați, va îmbunătăți cunoștințele și accesul acestora la programele guvernamentale pentru tinerii antreprenori, cum ar fi „START pentru tineri”.

Curriculumul este conceput modular și include 7 unități de conținut: Antreprenoriatul – opțiune pentru realizarea profesională; Cadrul legal pentru activitatea antreprenorială; Studii de piață. Clienți și concurenți; Administrarea afacerii; Surse de finanțare pentru afaceri; Planificarea cheltuielilor întreprinderii; Elaborarea planului de afaceri.

Evenimentul a fost deschis de Aurelia Salicov, președintele fundației Y4I și totodată director al Digital Park și Victor Parlicov, expert LID Moldova, care au încurajat copiii să absoarbă cât mai mult din această nouă experiență și să muncească pentru a-și crea un viitor mai bun.

De asemenea, Tatiana Bucos, profesor ASEM, a prezentat programul pentru 28 de copii, care au în fața lor posibilitatea de a învăța într-o maniera inovatoare și aplicată despre oportunitățile antreprenoriatului și despre utilitatea programului de instruire.

Nicolae Pojoga, fondatorul Dulcinella, i-a încurajat să viseze, să acționeze, să identifice oportunități și să depășească obstacolele cu încredere.

Programul de instruire va dura 3 luni, în baza unor materiale vizuale și axate pe bune practici. Vor fi organizate minim 3 întâlniri cu antreprenori.

Proiectul se află într-o fază pilot și, în conformitate cu evaluarea finală, echipa de proiect va decide cum să extindă proiectul pentru a acoperi toate centrele de plasament din R. Moldova în perioada 2020-2021.

antreprenoriat2.jpg
antreprenoriat4.jpg
antreprenoriat5.jpg
Antreprenoriat pentru copii și tineri din centrele de plasament - LID Moldova & FNF

Conferința Open Government vs Personal Data Protection va avea loc pe 6 noiembrie la Digital Park

LID Moldova în parteneriat cu Fundația Youth Development for Innovation și cu sprijinul financiar al Fundației Friedrich Naumann organizează în data de 6 noiembrie, la Digital Park Chișinău, conferința internațională Open Government vs Personal Data Protection.

Conferința își propune să dezbată mai multe subiecte, inclusiv accesul la datele publice, protecția datelor cu caracter personal și bunele practici implementate în România și Estonia.

Evenimentul cu durata de o zi va aduna reprezentanți ai structurilor guvernamentale din Republica Moldova (Parlament, Agenția de Guvernare Electornică, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal), reprezentanți ai mediului academic, de business și a societății civile.

Pentru a participa la eveniment, vă rugăm să completați formularul de aici: https://y4i.typeform.com/to/Ndegtg
 

Accesul la eveniment se va face în baza mesajului de confirmare pe care îl vom expedia celor înregistrați.

Printre vorbitorii invitați/confirmați se numără reprezentanții următoarelor organizații/instituții:

Y4I Foundation – Aurelia Salicov

Friederich Naumann Foundation – Raimar Wagner

LID Moldova expert,
Ex-Ambassador of Moldova in Estonia – Victor Guzun

The Center for Public Innovation, Romania – 

Ovidiu Voicu

Head of Business Development at Cybernetica, Estonia – Kevin Tammearu

S.R.L. ”Data Protection Resource Hub” – Olga Demian

Cancelaria de Stat a Republicii Moldova – Andrei Spînu

Parliament of Republic of Moldova – Dan Perciun

Parliament of Romania – Radu Mihail

Legal Resources Center from Moldova – Ilie Chirtoacă

Ziarul de Gardă – Alina Radu

Technical University of Moldova – TBC

Academy of Economic Studies of Moldova – TBC

Magenta Consulting – TBC

President of the Association for the Protection of Privacy, Director ”Data Protection Law”
Firm – Sergiu Bozianu

e-Government Center – Veaceslav Pușcașu

Link eveniment FB: https://www.facebook.com/events/2491185457804793/