Posts

campionatul internațional de kayak-canoe

Curaj, adrenalină și emoții la campionatul internațional de kayak-canoe de la Varnița

La Varnița, acest sfârșit de săptămână a fost altfel: emoțiile, curajul și adrenalina s-au perindat pe apele râului Nistru, unde, 150 de copii și tineri au participat la cea de-a doua ediție a Campionatului Internațional la kayak-canoe, consacrată aniversării a 27-a a Armatei Naționale. 

Probele a fost organizate pe mai multe categorii de vârstă, respectiv 9, 10-11, 12-13 și 14-15 ani, pe distanțe de 200, 500 și 1000 m.

Câștigătorii au reprezentat R. Moldova (Chișinău, Bălți, Orhei, Dubăsari, Grigoriopol, Tighina, Varnița) și România (Pitești, Hunedoara, Timișoara, Turnu Măgurele) și au primit medalii și diplome.

Evenimentul a fost organizat de Primăria s. Varnița în parteneriat cu Fundația Friedrich Naumann (FNF Germany), Clubul Sportiv Central al Armatei, Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova), AO Asociația de Tineret ”Șansa”, Centrul Comunitar Multifuncțional ”Asclepio”.

Inițiativa îi aparține lui Mihai Chitaica din satul Varnița, raionul Anenii Noi, beneficiar al grantului oferit prin proiectul Champions of Change 2019 al LID. Mihai Chitaica este antrenor de kayak-canoe din Varnița. Acesta le oferă cursuri gratuite de copiilor din regiune, organizând și un eveniment anual internațional în domeniu.

kc2
kc3
kc4
kc5
kayak-canoe

Campionii schimbării de la Varnița vă invită sâmbătă la Campionatul internațional de kayak-canoe

Sâmbătă, 14 septembrie 2019, ora 10:00, pe malul râului Nistru, satul Varnița (Anenii Noi) va avea loc a II-a ediție a Campionatului internațional la kayak-canoe, consacrată aniversării a 27-a a Armatei Naționale.

Vor participa peste 120 de tineri sportivi din Republica Moldova și România, echipele fiind formate pe categorii de vârste, cei mai mici având sub 10 ani. Campionatul este organizat pentru tineri de peste 16 ani. Aceștia vor reprezenta R. Moldova (Chișinău, Bălți, Orhei, Dubăsari, Bender, Varnița) și România (Pitești, Hunedoara, Timișoara, Dăbuleni, Turnul Măgurele).

Evenimentul este organizat de Primăria s. Varnița în parteneriat cu Fundația Friedrich Naumann (FNF Germany), Clubul Sportiv Central al Armatei, Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova), AO Asociația de Tineret ”Șansa”, Centrul Comunitar Multifuncțional ”Asclepio”.

Inițiativa îi aparține lui Mihai Chitaica din satul Varnița, raionul Anenii Noi, beneficiar al grantului oferit prin proiectul Champions of Change 2019 al LID. Mihai Chitaica este fondator al școlii de kayak-canoe din Varnița. Aceasta este frecventată gratuit de către copii din regiune, anual găzduind și un festival internațional în domeniu.

can1

Proiectul Champions of Change, organizat de LID Moldova cu sprijinul FNF, are drept obiectiv identificarea persoanelor cu inițiativă din Republica Moldova și promovarea poveștilor lor de succes.

LID Moldova este o organizație independentă, non-profit, înființată în anul 2019, de către un grup de tineri profesioniști, lideri de opinie și specialiști în domeniile lor de activitate, misiunea cărora este să transforme R, Moldova într-o democrație autentică și cu o economie vibrantă.