Manifestul matinal de autosugestie al funcționarului public
#LIDFLASH | Victor Guzun| Ca și ieri și în perioada premergătoare demisiei Guvernului, astăzi și în perioada următoare, toți angajații tuturor instituțiilor de stat și nu doar, vor face abstracție de situația politică din țară și a metamorfozelor interminabile.
Aceste perturbări politice nu sunt altceva decât simple elemente ale procesului democratic, inevitabile într-o societate deschisă, transparentă și eminamente democratică.
Ei se vor concentra exclusiv pe randamentul maxim al activității instituțiilor lor și a lor personală, întru binele societății, fiind siguri că oricare schimbare politică nu va schimba nici o regulă de joc.
Ei știu că nu are sens să pună la dubii oricare nouă coaliție sau intențiile oricărui nou șef. Pentru că până acum nu au existat excepții de la regula sacră a politicienilor: munca neostenită pentru binele țării, a societății, bunăstarea oricărui cetățean, omenia și cumsecădenia.
Ei au în vedere că nicio coaliție, ministru sau șef nou nu vor schimba nicio regulă internă (scrisă sau nescrisă), nu vor favoriza un anumit tip de comportament instituțional, nu vor pedepsi inițiativa și vor susține exclusiv meritocrația și dăruirea de sine, întru propășirea națiunii.
Ei fac asta de 30 ani, non stop. În vis.
p.s.1 Funcționarii publici care nu vor urma acest manifest vor fi chemați la șef, cu ei se va purta o discuție explicativă, iar dacă nu vor înțelege din cuvânt, li se va deschide o anchetă de serviciu care se va încheia cu o mustrare și lipsirea de premiu pentru 1 an. Nu vă deranjați, se vor găsi suficienți colegi harnici care vor raporta noului șef comportamentul vostru deviant îndreptat împotriva interesului țării și lipsit de loialitate față de institutie.
p.s.2 Orice funcționar public care va pune like sau comenta la acest manifest va fi supus procedurilor disciplinare conform p.s.1.
Bună dimineața, Moldova!