Posts

Despre solidaritatea dintre antreprenori și stat

Despre solidaritatea dintre antreprenori și stat

#LIDFLASH | Victor Guzun | Statul îi roagă insistent pe antreprenori: evitați evaziunea fiscală, nici un salariu în plic, plătiți taxele strict la timp, ridicați salariile și protejați angajații, contribuiți la prosperarea și securitatea țării, fiți responsabili dpdv fiscal etc. Noi vă rugăm, dar dacă nu, noi avem toate pârghiile pentru a-i pedepsi. Din solidaritate, bunăvoință sau frică, majoritatea așa și fac, având încredere că statul este și el responsabil, are grijă ca taxele plătite să fie folosite eficient, în folosul societății, inclusiv pentru situațiile de criză.

Și atunci când o criză apare, antreprenorii pierd primii: un prieten are doar 10% operațiuni comparativ cu o lună în urmă, altul e nevoit să concedieze zilnic pe cineva, al treilea a intrat deja în colaps funcțional. Și această criză a afectat masiv marea majoritate a antreprenorilor.

A afectat ea în aceiași măsură salariile funcționarilor (plătite din taxele antreprenorilor), datoria cărora este să asigure funcționalitatea statului în oricare situație? Vor fi ei concediați în aceleași proporții? Dacă plătitorii de taxe nu simt sprijinul statului în asemenea situații, când trebuie să-l simtă? Cu cât mai dure ar trebui să fie condițiile față de acum? Și care va fi motivația lor ulterioară să fie responsabili dpdv fiscal după criză dacă au fost lăsați fără susținere când le-a fost cel mai greu? Să le rămână doar frica de represalii? Ei nu au mecanisme de a pedepsi statul pentru ineficiență și iresponsabilitate, deci vorbim despre un dezechilibru grav.

Orice stat are atâția bani câte taxe sunt plătite de către contribuabili. Aceștia nu sunt bani iluzorii, care apar cumva magic, ei sunt banii plătiți de noi, sunt banii noștri. Iar funcționarii statului sunt plătiți tot din acești bani pentru a-și facă foarte bine datoria. Și această relație trebuie să fie înțeleasă de către toți, dacă vrem să prosperăm. În situații de criză, antreprenorii trebuie să simtă susținerea statului. E un win-win, este o chestiune de solidaritate și responsabilitate reciprocă. În orice țară.

De ce am scris aceasta: pentru că m-a întrebat FB ”What is on your mind?” imediat după ce mi-am plătit taxele lunare, fiind și funcționar public în trecut. #oamenisăfim