Tag Archive for: sven gerst

Posts

Nu poți combate tehnologia digitală cu gloanțe de cauciuc: Creșterea surprinzătoare a mișcării pro-democrație în Belarus

November 5, 2020/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin nr. 6] Sven Gerst | La etapele timpurii ale internetului, optimiștii tehnologici au prevăzut că disponibilitatea pe scară largă a platformelor noi de comunicare va duce eventual la un nou val de democratizare și abilitare civică. Totuși, evoluțiile recente nu doar că au contestat această istorie, dar au demonstrat și efecte contrare. Regimurile autoritare – în special din China și Rusia – au folosit tehnologiile digitale pentru a-și extinde influența socială și politică, dar și pentru a-și consolida supravegherea, persecutarea cetățenilor și pentru a răspândi propaganda și dezinformarea.

S-ar putea spune chiar că anume acele tehnologii digitale au permis unor astfel de regimuri să transforme democrațiile aflate în declin în niște autocrații în toată firea pe care le vedem în prezent.[1] Totuși, aceste observații nu ar trebui să ne tenteze să ne transformăm în pesimiști tehnologici. Priviți la Belarus – unde aplicațiile de mesagerie descentralizate au dat naștere unei revoluții democratice în cel mai neașteptat dintre toate locurile.

Desigur că în prezent așa-numitele Revoluții Twitter nu mai sunt o noutate. Le-am văzut în toată lumea – din Moldova până în Taiwan și până în Orientul Mijlociu. Belarus, însă, este un studiu de caz curios datorită unor particularități. Una dintre cele mai bune explicații pentru această formare bruscă (și, cu siguranță, neașteptată) a unei mișcări pro-democrație la scară largă poate fi găsită în analiza intersecției dintre organizarea politică și tehnologie.

Forme tradiționale de rezistență sub regimurile autoritare

Spre deosebire de democrațiile liberale, mișcările de opoziție și disidență în contexte politice autoritare sunt organizate, în mod tradițional, sub stindardul unui lider. Cu alte cuvinte, liderii care utilizează forța sunt de obicei provocați de alți lideri puternici și carismatici. Acest lucru se întâmplă din mai multe motive. Cel mai important este faptul că dictaturile tind nu doar să își consolideze puterea în favoarea unei anumite funcții, dar și să creeze un așa-numit cult al personalității.[2]

În astfel de medii politice extrem de personalizate, mișcările de opoziție sunt coordonate prin intermediul structurilor ierarhice – unde figura liderului operează în calitate de punct focal care unește eforturile politice colective. În timp ce astfel de structuri centralizate permit o comunicare raționalizată precum și coordonarea efectivă și eficientă, acestea suferă din cauza încrederii inerente în liderii individuali.

Astfel, nu este surprinzător faptul că regimurile autoritare au contracarat adesea astfel de mișcări prin atacarea punctelor centrale de coordonare a acestora aplicând măsuri de represiune preventivă și/sau izolare a liderilor acestora. De fapt, o astfel de dinamică a dominat arena politică din Belarus încă de la obținerea independenței în anul 1994. Ori de câte ori potențialii provocatori ai lui Lukașenko erau pe punctul de a se ridica și de a prinde forță, regimul își direcționa toate eforturile pentru a înlătura acei lideri publici și de cele mai multe ori îi forțau să plece în exil.

Apariția protestelor organizate prin intermediul rețelelor sociale

În timp ce mișcările ierarhice rămân a fi forma dominantă de coordonare politică în societățile autoritare, apariția tehnologiilor digitale de comunicare, precum rețelele de socializare sau aplicațiile de mesagerie directă, au dat naștere unor noi forme de coordonare socială: Protest organizat prin intermediul rețelelor sociale.[3]

De exemplu, protestele Euromaidan din Ucraina care au izbucnit în anul 2013 au reușit să inducă schimbarea politică fără elemente tradiționale de liderism centralizat. În schimb, mișcarea s-a bazat foarte mult pe eforturile descentralizate ale unei rețele răspândite de grupuri politice, civice și culturale vag conectate prin intermediul platformelor digitale de comunicare.[4]

În timp ce astfel de forme de coordonare socială, care nu au o natură ierarhică, adesea suferă din cauza mesajelor contradictorii și a lipsei reprezentării oficiale, mișcarea Euromaidan a reușit să realizeze ceea ce structurile ierarhice tradiționale nu au putut. Totuși, astfel de istorii de succes nu ar trebui să ne dea prea multe speranțe. Protestele asemănătoare care au avut loc în Turcia (protestele din Parcul Gezi) și în Orientul Mijlociu (Primăvara Arabă) nu au reușit să realizeze schimbări de durată în pofida abilității acestora de a organiza o mobilizare în masă prin intermediul Twitter și Facebook.

Punctele forte și cele slabe ale protestelor organizate prin intermediul rețelelor sociale

Evident, mai putem spune multe despre protestele organizate prin intermediul rețelelor.[5] Totuși, această explicație scurtă privind natura acțiunilor politice ar fi trebuit să arate că structurile organizaționale au un rol crucial pentru capacitatea mișcării de a-și realiza scopurile. În timp ce mișcările de opoziție ierarhice au putut reprezenta pericole serioase la adresa conducerilor ce se bazează pe forță, regimurile autoritare s-au adaptat la aceste provocări și și-au dezvoltat cunoștințe, strategii și capacități pentru a combate eficient astfel de mișcări disidente.

Protestele organizate prin intermediul rețelelor sociale cu ajutorul mai multor centre de coordonare și conectate prin intermediul tehnologiilor digitale de comunicare nu sunt afectate de astfel de vulnerabilități. Datorită structurii lor descentralizate, acestea tind să fie mult mai robuste și mai puțin expuse riscului de a fi doborâte de atacuri externe. Totuși, mișcările bazate pe conexiuni se confruntă cu alte provocări serioase.

În timp ce Protestele organizate prin intermediul rețelelor sociale reprezintă un instrument puternic de mobilizare în masă datorită vitezei și al nivelului de acoperire a infrastructurii digitale, anume acest potențial turbulent deseori ascunde și distrage atenția de la lipsa capacităților interne.

Mișcările bazate pe conexiuni tind să își supraestimeze capacitățile și sunt conduse de ajustări ad hoc permanente, care subminează perspectivele pe termen lung. Se pare că în era rețelelor de socializare, numărul de oameni pe care cineva îl poate scoate în străzi nu mai este neapărat un indicator al forței unei campanii. Mai mult decât atât, Protestelor organizate prin intermediul rețelelor socialele lipsește participarea activă la dezbateri și experiența decizională și astfel, tind să se confrunte cu dificultăți la primele obstacole – precum convenirea asupra unei agende comune sau a unui purtător de cuvânt.

Actualizare privind protestele organizate prin intermediul rețelelor sociale în Belarus: Modelul hibrid

Să ne întoarcem la Belarus. Asta pentru că lucrurile observate în timpul cursei prezidențiale din Belarus în anul 2020 combină în sine toate aceste aspecte. Atunci când Viktar Babarika, o nouă candidatură puternică a apărut în cursa prezidențială din acest an, regimul lui Lukașenko a contracarat această mișcare cu ajutorul tacticilor obișnuite – l-a reținut pe Babarika în baza unor acuzații de spălare a banilor. Totuși, autoritățile (precum și comentatorii politici) nu au luat în calcul faptul că, între timp, în țară a apărut o infrastructură digitală puternică. Din cauza gestionării proaste a pandemiei COVID-19 de către guvern[6], belarușii au creat platforme de crowdfunding și grupuri Telegram care au conectat forțele ce critică regimul chiar înainte de cursa prezidențială.

După arestul lui Babarika, aceste instrumente digitale s-au transformat în instrumente politice. Candidatura accidentală (mai mult sau mai puțin) a Svetlanei Tihanovskaia, soția unui video blogger reținut, a reușit să transforme această infrastructură digitală într-o armă.

Cel mai mare canal Telegram – NEXTA, a ajuns la aproape 2 milioane de abonați în câteva săptămâni. Ceea ce a urmat poate fi descris cel mai bine drept un model hibrid al centrelor de comunicare descentralizate ce amplificau mesajul unui lider puternic. Acest lucru i-a permis lui Tihanovskaia să lanseze o campanie de opoziție fără precedent practic peste noapte. În plus, această mișcare pro-democrație a reușit să se mențină în forță chiar și atunci când Tihanovskaia a fost forțată să plece în exil imediat după alegeri – datorită naturii descentralizate a acesteia. Desigur, înlăturarea figurii centrale a dus la conflicte interne în rândul fracțiunilor radicale și moderate ale mișcării; chiar și așa, acestea au fost în stare să aducă sute de mii de protestatari în stradă în fiecare săptămână – pentru a acoperi timpul până la apariția unui nou lider.

Este devreme să ne pronunțăm, dar modelul hibrid al protestelor din Belarus a demonstrat cât de eficientă poate arăta rezistența într-un context autoritar: combinația dintre elementele tradiționale ale liderismului politic cu o infrastructură digitală de comunicare descentralizată. Se preconizează că, destul de curând, mai multe structuri de acest tip vor apărea peste tot în lume, acolo unde există autocrații, acestea fiind extrem de necesare.

Sven Gerst este doctorand în economie politică la Departamentul de economie politică de la King’s College London. El dispune de cunoștințe interdisciplinare în domeniul economic, științe politice și filozofie fiind absolvent al Școlii de Economie și Științe Politice din Londra (LSE) și al Universității Mannheim. Anterior, a studiat și a activat la Universitatea Harvard, Universitatea Duke, Universitatea de Stat din Sankt Petersburg și la Universitatea Națională din Taiwan. Sven este și Secretar general al Federaţiei Internaţionale a Tineretului Liberal (IFLRY) – o organizație coordonatoare globală pentru toate organizațiile de tineret liberal, care reprezintă 1,2 milioane de tineri. Locuiește la Minsk.

Referințe:

[1] Yuval Noah Harari, Why Technology Favors Tyranny.

[2] Frank Dikötter: How to Be a Dictator: The Cult of Personality in the Twentieth Century.

[3] Zeynep Tufekci: Twitter and Tear Gas.

[4] Tetyana Bohdanova: Unexpected Revolution: The Role of Social Media in Ukraine’s Euromaidan Uprising.

[5] For example: Aliaksandr Herasimenka: Adjusting Democracy Assistance to the Age of Digital Dissidents.

[6] Chatham House: Belarusians Left Facing COVID-19 Alone.

Images sources: media.npr.org, GMF ReThink

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Sven Gerst-You Cannot Fight Digital Technology with Rubber Bullets_orizontal

EN | You Cannot Fight Digital Technology with Rubber Bullets: The Surprising Rise of the Pro-Democracy Movement in Belarus

October 26, 2020/0 Comments/in EN /by admin

[ANALYSIS Bulletin No. 6] Sven Gerst | In the early phases of the Internet, tech optimists predicted that the widespread availability of new communication platforms will eventually lead to a new wave of democratization and civic empowerment. However, recent developments have not only challenged this storyline; but shown reverse effects. Authoritarian regimes—most notably China and Russia—have used digital technology to extend their social and political reach and bolster surveillance, the persecution of citizens, and the spread of propaganda and disinformation.

And it could even be argued that it was precisely those digital technologies that allowed such regimes to turn declining democracies into the full-fleshed autocracies that they are now.[1] However, these observations should also not tempt us to turn into tech pessimists. Because there is Belarus—where decentralized messaging apps gave rise to a democratic revolution in the most unlikely of all places.

Of course, by now so-called Twitter Revolutions are nothing new. We have seen them all around the world—from Moldova to Taiwan to the Middle East. But there are some particularities that make Belarus a curious case study. Because one of the best explanations for this sudden (and certainly unexpected) formation of a large-scale pro-democracy movement can be found in the analysis of the intersection between political organization and technology.

Traditional Forms of Resistance under Authoritarianism

Unlike in liberal democracies, opposition and dissident movements in authoritarian political contexts traditionally organize themselves under the banner of a leader figure. In order words, strongman leaders usually get challenged by other strong, charismatic leaders. This has various reasons. Most notably the fact that dictatorships tend to not only to consolidate power in favor of a specific position but also create a so-called Cult of Personality.[2]

In such highly personalized political environments, opposition movements are coordinated via hierarchical structures—where the leader figure is operating as the focal point of uniting collective political efforts. While such centralized structures allow for streamlined communication as well as effective and efficient coordination, they also suffer from their inherent reliance on individual leaders.

Therefore, it is unsurprising that authoritarian regimes have often countered such movements by attacking their central coordination points through preemptive repression and/or isolation of their leaders. In fact, such dynamics have dominated the political landscape in Belarus ever since its independence in 1994. Whenever potential challengers to Lukashenko were about to rise and gain traction, the regime channeled its efforts to remove those public leaders and most often forced them into exile.

The Emergence of Networked Protests

While hierarchical movements remain the dominant form of political coordination in authoritarian societies, the advent of digital communication technology—such as social media platforms or direct messaging apps—gave rise to new forms of social coordination: Networked Protest.[3]

For example, the Euromaidan protests in Ukraine that sparked in 2013 were able to induce political change without traditional elements of centralized leadership. Instead, the movement heavily relied on the decentralized efforts of a widespread network of political, civic, and cultural groups loosely connected via digital communication platforms.[4]

While such non-hierarchical forms of social coordination often suffer from mixed messaging and a lack of formal representation, the Euromaidan movement was able to achieve what traditional hierarchical structures were unable to accomplish. However, such success stories should not get us too hopeful. Similar protests in Turkey (i.e. Gezi Park Protests) and the Middle East (i.e. Arab Spring) were unable to deliver lasting change despite their ability to mass mobilize via Twitter and Facebook.

The Powers & Weaknesses of Networked Protests

Obviously, there is much more to say about networked protests.[5] However, this short glimpse into the very nature of political action should have revealed that organizational structures play a crucial role in a movement’s ability to realize its goals. While hierarchical opposition movements have been able to pose serious threats to strongman leaderships, authoritarian regimes have adapted to those challenges and developed expertise, strategies, and capacities to counter such dissident movements effectively.

Networked Protests that are organized via multiple nods of coordination and connected via digital communication technology do not suffer from such vulnerabilities. Due to their decentralized structures, they tend to be much more robust and less prone to be toppled by outside attacks. However, connective movements face other important challenges. While Networked Protests are a very powerful tool of mass mobilization due to the speed and reach of their digital infrastructure, it is this very disruptive potential that often conceal and distract from a lack of internal capacities.

Connective movements tend to overestimate their own capacities and are governed by constant ad hoc adjustments undermining the long-term outlook and prospects. It seems that in the age of social media, the amount of people that one can bring to the streets is not necessarily an indicator of the strength of a campaign anymore. Moreover, Networked Protests lack shared deliberation and decision-making experience and therefore tend to struggle at the first serious roadblocks—such as settling for a common agenda or spokesperson.

The Belarusian Update to Networked Protests: The Hybrid Model

Now back to Belarus. Because what we have observed during the presidential race in Belarus in 2020 combines all these insights. When with Viktar Babaryka a new strong challenger emerged in the presidential bid this year, the Lukashenko regime countered this movement through the usual tactics—and detained Babaryka based on allegation of money laundering. However, the authorities (as well as political commentators) did not take into consideration that in meantime a powerful digital infrastructure has emerged in the country: Due to the infamous mishandling of the COVID-19 pandemic by the government[6], Belarusians have created crowdfunding platforms and Telegram groups that connected regime-critical forces already prior to the presidential race.

In the aftermath of the Babaryka arrest, these digital tools turned political. And the (more or less) accidental bid of Sviatlana Tsikhanouskaya, the wife of an also detained video blogger, was able to weaponize this digital infrastructure.

The biggest telegram channel NEXTA reached almost 2 million subscribers within weeks. What emerged can be best described as a hybrid model of decentralized communication hubs amplifying the message of a strong leader figure. This allowed Tsikhanouskaya to launch an unprecedented opposition campaign basically overnight. In addition, this pro-democracy movement was able to maintain its strength even when Tsikhanouskaya was forced into exile right after the elections due to its decentralized nature. Of course, removing the central figurehead led to internal disputes amongst the radical and moderate fractions of the movement; nevertheless, it was still able to bring hundreds of thousands of protestors to the street each week—to bridge the time before a new leading figure could emerge.

It is still too early to tell the tale, but the hybrid model of the Belarusian protests has shown how effective resistance in an authoritarian context can look like: combining traditional elements of political leadership with a decentralized digital communication infrastructure. And it is to be expected that more such structures will emerge in autocracies all around the world rather soon, as it is much needed.

Sven Gerst is a PhD Student in Political Economy at the Department of Political Economy at King’s College London. He has an interdisciplinary background in economics, political science, and philosophy with degrees from the London School of Economics and Political Science (LSE) and the University of Mannheim. Previously, he also studied and worked at Harvard University, Duke University, St. Petersburg State University, and National Taiwan University. Sven is also the Secretary General of the International Federation of Liberal Youth (IFLRY)—a global umbrella organization for all liberal youth organizations and which represents 1.2m young people. He is based in Minsk.

This material was developed by LID Moldova experts under the project The Best Way: Periodic Bulletin funded by the Friedrich Naumann Foundation for Freedom (FNF). Opinions and conclusions expressed in this material are those of the authors and the experts and do not necessarily reflect the position of the funder.

Elements of text, images, tables, or charts may be taken over provided that the source is cited, i.e. LID Moldova, and that the appropriate hyperlink is attached.

References: