Curaj, adrenalină și emoții la campionatul internațional de kayak-canoe de la Varnița
La Varnița, acest sfârșit de săptămână a fost altfel: emoțiile, curajul și adrenalina s-au perindat pe apele râului Nistru, unde, 150 de copii și tineri au participat la cea de-a doua ediție a Campionatului Internațional la kayak-canoe, consacrată aniversării a 27-a a Armatei Naționale.
Probele a fost organizate pe mai multe categorii de vârstă, respectiv 9, 10-11, 12-13 și 14-15 ani, pe distanțe de 200, 500 și 1000 m.
Câștigătorii au reprezentat R. Moldova (Chișinău, Bălți, Orhei, Dubăsari, Grigoriopol, Tighina, Varnița) și România (Pitești, Hunedoara, Timișoara, Turnu Măgurele) și au primit medalii și diplome.
Evenimentul a fost organizat de Primăria s. Varnița în parteneriat cu Fundația Friedrich Naumann (FNF Germany), Clubul Sportiv Central al Armatei, Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova), AO Asociația de Tineret ”Șansa”, Centrul Comunitar Multifuncțional ”Asclepio”.
Inițiativa îi aparține lui Mihai Chitaica din satul Varnița, raionul Anenii Noi, beneficiar al grantului oferit prin proiectul Champions of Change 2019 al LID. Mihai Chitaica este antrenor de kayak-canoe din Varnița. Acesta le oferă cursuri gratuite de copiilor din regiune, organizând și un eveniment anual internațional în domeniu.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!