Neam în festival

[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Ana Gherciu |Când revenisem din Timișoara, după o despărțire lungă de Republica Moldova, proaspăt de pe băncile facultății, mă angajasem temporar într-o companie de cercetări sociale și politice. Trebuia să fac un sondaj în rândul străinilor din sala de așteptare a Aeroportului Internațional Chișinău, să aflu ce știu despre țara din care pleacă, ce știau despre ea până să ajungă aici, ce le-a plăcut, dacă au gustat din vin, etc. Unii au venit să viziteze familiile soțiilor, alții pentru afaceri și turismul sexual, puțini auziseră de Ziua Vinului și regretau că nu o vor prinde. Și nimeni, absolut nimeni nu a zis că a venit aici ca să viziteze muzee, să participe la vreun festival cultural sau să descopere monumentele istorice și naturale ale Republicii Moldova. Era început de octombrie 2012. Peste șase ani, după un final de vară amorf, luna octombrie a scuturat chișinăuienii, în special pe cei cinefili. A început cu o mare premieră – primul festival internațional de film din Republica Moldova dedicat filmelor de ficțiune, a continuat cu a patra ediție a Festivalului Zilele Filmului Românesc și s-a încheiat cu a opta ediție a Festivalului Internațional de Animație Anim’est la Chișinău. Trei festivaluri de film. Într-o lună. La Chișinău. Dar dacă ar fi să număr câte evenimente culturale au prins aripi de-a lungul acestor ani, nu mi-ar ajunge degete. Numai Nata Albot îmi ocupă o mână.

„Fără cultură, am decădea la nivelul de turmă”

Pentru a da la o parte entuziasmul meu încă neobosit, cum ar putea spune unii, am discutat cu cei care stau în spatele unor evenimente care schimbă dinamica în Chișinău și-n țară. „Palpitantă, provocatoare, frustrantă. Pentru că e „loc nearat”, pentru că trebuie să inventezi soluții, pentru că oamenii au alte priorități.” Așa descrie Dumitru Marian, președintele Asociației ALTFilm, care organizează TIFF și Anim’est la Chișinău, activitatea unui organizator de evenimente culturale.

Cea mai mare satisfacție este, că la final de zi, de ediție și de an, „știu de noi șoferii de troleibuz, vânzătorii de la piață, oamenii din Florești. Adică oameni care, în mod normal, au alte preocupări. Ne-a scris cineva ca să ne reproșeze că anul acesta nu a fost workshop pentru copii miercurea, că ea doar atunci avea timp să-și aducă copiii (al treilea an la rând). Un copil (cel puțin atât cunosc eu), care desena la prima ediție în holul cinematografului, azi face școală de animație. Cam atât am reușit. Nu știu dacă a evoluat”. Dumitru, cunoscut nu doar pentru rolul său în cinematografia Republicii Moldova, dar și pentru spiritul său de revoluționar, crede că dacă am elimina (ipotetic) evenimentele culturale din viața noastră, am vedea mulțimi de oameni doar la congresele partidelor. „Am decădea până la nivelul de turmă. Evenimentele culturale ar trebui să ne țină deasupra lor, ar trebui să ne genereze gânduri, întrebări, răspunsuri, să ne antreneze creierul”, de exemplu, în favoarea unei societăți funcționale”. Acum opt ani, pe malul drept al Prutului, în planurile a doi organizatori de festival de film se ivise ideea de a trece hotarul, de a aduce festivalul lor într-un oraș cu o ofertă cinematografică extrem de mică. „Cunoșteam Festivalul Cronograf, îl știam pe Virgil Mărgineanu, știam că acesta era singurul festival veritabil de film din Chișinău. Și bănuiam că poate exista cerere din partea publicului pentru mai mult”, își amintește Laurențiu Bratan, fostul președinte al Asociației Estenest, din România.

Finanţări reduse și evenimente de calitate

Era anul 2011, când PIB-ul Republicii Moldova abia ajungea la 83 milioane de lei, țara era extrem de divizată între Est și Vest și era condusă de o echipă nouă, care abia urma să-și arate colții. Laurențiu era conștient că, într-o țară cu un nivel de trai atât de redus, problemele economico-sociale trec pe primul loc, înaintea nevoii de cultură. Totuși, festivalul urma să aibă loc în Chișinău, unde locuiesc mulți tineri dornici de evenimente culturale, mulți studenți. Așa a ajuns Festivalul Internațional de – 18 – Animație Anim’est la Chișinău, în echipa căruia am intrat și eu peste doi ani. Un festival care a transformat imaginea filmelor de animație din percepția publicului din R. Moldova – ele nu mai sunt privite ca producții exclusiv pentru copii. Acum se știe că există filme de animație pentru toate vârstele și gusturile. „De-a lungul următoarelor ediții, am încercat să atragem la festival și alte categorii de public, de exemplu bunici cu copii, la proiecții pentru copii. Sau oameni mai în vârstă, doritori să vadă filme scoase din arhivă și difuzate în cinematograf după multe zeci de ani de la realizarea lor. Am optat și pentru un preț foarte accesibil al biletelor și astfel, cred eu, am reușit să diversificăm publicul”, povestește Laurențiu Bratan, care lucrează de ceva timp la un lungmetraj de animație bazat pe o poveste clasică de iubire din Arabia preislamică pe nume „Layla și Majnun”. La început, organizarea Anim’est-ului la Chișinău a fost o provocare, atât pentru echipa bucureșteană, cât și pentru cea locală, în frunte cu Dumitru Marian, dar a fost acceptată cu mare plăcere și curiozitate. „Cu timpul, mecanismele organizării festivalului au intrat pe niște coordonate constante. N-aș putea spune că e mai greu decât în România sau în alte părți. Problemele sunt cam aceleași – să te lupți să obții finanțări, să te lupți să menții treaz interesul publicului”, spune Laurențiu. Lipsa unei susțineri constante și semnificative din partea autorităților și agenților economici rămâne, însă, o parte a ecuației care dicta de fiecare dată amploarea festivalului. „Putem vorbi de o susținere puternică, când autoritatea te cheamă la ea și te întreabă ce-ți lipsește, ce poate face ea, ca tu să-ți faci treaba în continuare așa cum se cuvine, inclusiv treaba ei, a autorității, prin elaborarea politicilor. Asta nu se prea întâmplă”, remarcă Dumitru Marian. Laurențiu Bratan, fiind și el manager cultural și unul foarte lucid, recunoaște că, deși nu consideră că banii contează cel mai mult, știe că un festival corect finanțat înseamnă să poți aduce filme de calitate, să poți face o promovare bună, să poți plăti decent o echipă de organizare etc. „Poți apela și la entuziasm și la voluntariatul echipei (noi înșine am făcut-o la începuturile Anim’est București), dar – hai să fim serioși – acestea se erodează după doi-trei ani. Ce om ar vrea să muncească ani de zile pe brânci fără să fie plătit?”, concluzionează acesta.

Festivalurile fac din Chișinău o capitală europeană

Despre aceleași provocări mi-a vorbit Dumitru Grosei, care a organizat deja al patrulea an Zilele Filmului Românesc la Chișinău (ZFR). În perioada de pregătire, de obicei, provocările cele mai frecvente sunt cele legate de formarea bugetului. „Până pe ultima sută de metri, avem mari emoții legate de anumite surse de finanțare, dar mai ales din partea CNC Moldova. Aici, din cauza atitudinii personale a directorului acestei instituții față de organizatori, întâmpinăm probleme artificiale și discuții interminabile pe subiecte inventate, ca până la urmă să ne dea o finanțare simbolică”, spune Dumitru Grosei, care a primit în această toamnă doar 500 de euro de la Centrul Național de Cinematografie, în comparație cu instituția omologă din România care a acordat un sprijin financiar de 5500 de euro. Totuși, provocările întâmpinate nu l-au făcut nici pe Dumitru Grosei să renunțe la organizarea ZFR la Chișinău. El este ferm convins că rolul evenimentelor culturale este unul major. „Ele au și un caracter educativ, iar populația de la noi are un nivel de educație scăzut, iar de aici și toate problemele sociale la care te referi. Pentru că omul educat, informat, este mai greu de manipulat. Creșterea numărului de evenimente culturale și, în speță, cinematografice, îi conferă orașului Chișinău o alură de capitală a unei țări europene.

De pildă, prin evenimentul cinematografic ZFR la Chișinău, noi conectăm publicul de aici în timp real la marile festivaluri de serie A, unde participă filmele românești care le proiectăm noi aici”, afirmă cu mândrie Dumitru Grosei. Spre exemplu, anul acesta, filmul lui Radu Jude „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a fost proiectat la Chișinău, concomitent cu proiecția care a avut loc la BFI London Film Festival.

Sete de cultură

De foamea chișinăuienilor de evenimente culturale, în special cele de film autohton, au fost conștienți cei care au stat în spatele marei premiere din această toamnă, și anume Festivalul Internațional de Film „Ravac”. Alegoria dintre vinul superior și limpede, curat de drojdie, este mai mult decât potrivită pentru a descrie ce s-a întâmplat la prima ediție a festivalului organizat de Youbesc Creative Institute și Asociaţia Consumatorilor de Artă. Timp de cinci zile publicul a putut viziona 50 de filme din ultima colecție Cannes, Berlinale, Venice, propuneri la Premiile Oscar și 16 producții autohtone. „Ne-am dorit din totdeauna să găzduim și noi un festival de film de ficțiune la noi acasă și să aducem producții, care sunt cotate la nivel internațional și au fost selectate la cele mai notorii festivaluri de film. În afară de aceasta, cred că publicul a așteptat să vadă content-ul național, pentru că nu prea avem ocazii să vedem așa, dintr-o răsuflare filme moldovenești produse acasă”, spune Vasile Micleușanu, unul dintre organizatorii festivalului „Ravac”. Deși Cannes sau Berlinale sună foarte bine, de cea mai mare popularitate s-au bucurat filmele autohtone. Spectatorii au umplut aproape de fiecare dată sălile, demonstrând cât de mult apreciază cinematografia locală și confirmând, încă o dată, că regizorii, scenariștii, producătorii, actorii din Republica Moldova au un cuvânt de spus pe plan mondial. „A fost sau nu nevoie de un asemenea festival? O să-mi permit cu toată mândria să zic că da și mă bucur mult că am putut să-l organizăm aici acasă. Țara noastră a așteptat un asemenea festival și ar fi bine să avem curaj și putere, și nebunie să continuăm și anul viitor, și multe alte ediții înainte”, recunoaște emoționat Vasile Micleușanu. Merită menționat că „Ravac” nu este un festival care-și propune doar promovarea artei cinematografice naționale și internaționale. În paralel cu celebrarea filmelor pe marele ecrane, „Ravac” dezvoltă o platformă pe industria cinematografică prin organizarea workshop-urilor de profil pentru creatorii de film. În același timp, organizatorul acestui festival mi s-a părut mai optimist decât cei de mai sus. Preferă „provocările” în schimbul „greutăților”. E conștient că, atunci când planifici un festival care are loc în premieră, trebuie să fii gata oricând de momente neașteptate, care te tot pândesc pe la colțuri. „Dacă aș sta să privesc în urmă, o provocare majoră, care practic ne putea stopa desfășurarea festivalului, a fost legată de contentul internațional și anume de modalitatea de transportare. Nimeni din noi nu a știut ca va trebui să ”devamăm” hardurile cu filmele care ajung la festival. A fost ceva nou și neprevăzut de noi, acum am învățat lecția”, spune Vasile Micleușanu.

Tradiţiile uitate pe vremea sovietică, reînviate pe malul Nistrului

Tot cu gândul la ce-i al nostru este și Nata Albot. „Când am văzut cât de pofticioasă este lumea de asemenea evenimente în stradă, cât de dornică este lumea de reuniuni de genul acesta, frumos amenajate, cu diverse activități și eu fiind pasionată de tot ce înseamnă tradiții, îmbolnăvită, cumva, de Valentina Vidrașcu, de costumul popular, de promovarea lui, de magia lui, mi-a venit în cap ideea să organizez festivalul IaMania, în care să adunăm artizani, să-i ajutăm să-și vândă produsele, să-i apropiem și mai mult de consumatori, să promovăm costumul popular și nu în ultimul rând să ne construim identitatea locală, care cred eu ajunsese la un moment dat într-un impas”, îmi spune Nata Albot. Este vorba despre un impas, care-și trăgea rădăcinile încă de pe vremea sovietică și de care nu scăpasem odată cu Independența.

Din 2013, când IaMania s-a întâmplat pentru prima dată la Chișinău, festivalul a migrat din Capitală, pe malul Nistrului, a crescut de la 30 de artizani și 10 bucătari, la peste 130 de artizani din toate colțurile țării, peste 60 de participanți cu gastronomie tradițională. În ultimii doi ani, festivalul își construiește identitatea unui eveniment regional, care se concentrează în special pe regiunea Dubăsari și pe toate resursele cu care se mândrește această regiune, în special cele gastronomice, care sunt foarte bogate și ofertante. „Acum pot să spun cu încredere că IaMania este un festival născut din tradițiile noastre, dar are totuși o tentă regională dedicată valorificării a tot ceea ce înseamnă bogățiile raionului Dubăsari. Deci cine este interesat să descopere zona Nistrului, cu ce se laudă oamenii de acolo, ce produc ei cu mâinile lor, de la gastronomie, până la artizanat, artiști, tradiții, asta poate fi găsit la Festivalul IaMania de la Holercani”, spune încrezută Nata Albot, fondatoarea Asociației Obștești „Ca Lumea”, care organizează, pe lângă IaMania, și alte evenimente culturale precum „Balul Brazilor de Crăciun” sau „Lavender Fest”.

Comunitatea, pe primul loc

Experiența a învățat-o pe Nata Albot că, în contextul socio-politic din țară, pentru a putea asigura continuitate și sustenabilitate evenimentelor sale, poate conta cel mai mult pe sprijinul comunității pe care organizația Klumea și-a construit-o de-a lungul timpului. „Noi avem aproape 30 de mii de oameni care ne urmăresc pe Facebook și avem o pagină pe Patreon, unde există vreo 200 de oameni care sunt gata lunar să ne sprijine ca noi să ne continuăm activitatea. Dacă alegi să nu fii un om comod, să ai o voce civică, singurii pe care poți miza și la care poți apela, în așa fel încât să rămâi pe picioare și să poți face ceea ce-ți place, sunt oamenii care participă la crowdfunding. Organizația Klumea nu se bucură nici de sprijinul instituțiilor de stat, nici de sponsorizări generoase, în schimb, mizează pe modestul sprijin sau generosul sprijin al prietenilor, al celor care sunt patroni Klumea”, afirmă Nata Albot. Cel mai mare succes IaMania l-a avut în 2017, când toată susținerea pe care au contat din partea autorităților a lipsit. Atunci, organizatorii au apelat la ajutorul beneficiarilor de bază ai festivalului – oaspeții acestuia. „Ceea ce s-a întâmplat a fost uimitor. Numărul oamenilor care au cumpărat bilete a trecut de 11 mii, ajutându-ne astfel să acoperim costurile. Pentru că noi nici sponsori nu mai aveam – și ei ne refuzau pe ultima sută de metri. Pe noi ne-a salvat comunitatea. Eu cred că acesta este cel mai mare succes. Atunci când judecătorul tău suprem nu este Ministerul Culturii sau cel de Interne, ci publicul, cel pentru care creezi aceste evenimente”, recunoaște Nata Albot. Dar nu e totul numai reușite, mai sunt și regrete. De exemplu, Nata speră să crească festivalul pe plan financiar, încât să aducă Holercaniului o schimbare tangibilă. „Îmi doresc foarte mult să renovăm toaleta liceului din sat, ca să fie una decentă, de care să se poată folosi și vizitatorii festivalului”, adaugă ea. Discutând cu acești oameni frumoși, care depun eforturi considerabile pentru a ajuta Republica Moldova să fie mai vie, pentru a pune pe pâinea oamenilor cultură prin film și tradiții, am înțeles un lucru – numărul provocărilor și greutăților prin care trece un organizator de evenimente culturale este net inferior numărului oamenilor însetați de cultură, dar și satisfacției pe care o primești la final de proiect.

Ana Gherciu este jurnalistă și redactoare-șefă la portalul Moldova.org. Și-a făcut studiile în Economie, la Timișoara, dar a revenit acasă și face jurnalism. În perioada 2012-2016, a fost jurnalistă la ziarul naţional „Timpul”. În materialele sale, abordează problemele socio-politice din Republica Moldova, dar și subiecte de nișă, precum egalitatea de gen. În paralel cu activitatea sa în presă, face parte din echipa ALTFilm, care organizează două festivaluri românești la Chișinău – TIFF și Anim’est.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova