Reformă sau blocare pe termen nelimitat? Franţa înaintează propuneri de modificare a procesului de aderare la UE
#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | După ce a blocat luna trecută începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Macedonia de Nord şi Albania, Franţa a prezentat luni o notă neoficială ca punct de pornire în dezbaterea pe care o solicită pentru reformarea mecanismului de integrare.
Parisul propune 4 principii care să guverneze noul mecanism de aderare: 1. Negocieri pe blocuri succesive de probleme, ceea ce înseamnă că nu va mai exista deschiderea concomitentă a celor 35 de capitole de negociere, ci fiecare stat candidat va trebui să închidă mai întâi câte un bloc de capitole pentru a trece mai apoi la următorul (începând cu justiţia şi statul de drept, urmând cu educaţia şi cercetarea şi sfârşind în cele din urmă cu politica externă şi alte chestiuni bugetare şi tehnice); 2. Condiţii stricte şi riguroase de evaluare a progresului; 3. Beneficii tangibile, ceea ce presupune că la fiecare bloc de negociere încheiat, statul candidat va primi tot mai multe fonduri şi va fi implicat în funcţionarea unui număr tot mai ridicat de instituţii şi programe europene; 4. Reversibilitate, principiu care se traduce în posibilitatea UE de a adopta măsuri împotriva statului candidat, dacă acesta deraiază de la parcursul stabilit, începând cu tăierea beneficiilor şi retrogradarea la un bloc anterior de capitole de negociere şi sfârşind cu suspendarea procesului de aderare.
Dacă diplomaţia franceză prezintă propunerile sale drept un important punct de pornire pentru o dezbatere europeană privind reformarea absolut necesară a mecanismului de extindere, reprezentanţii altor state membre califică documentul drept o justificare stângace şi puţin fundamentată a deciziei anterioare de veto împotriva începerii negocierilor cu Macedonia de Nord şi Albania, iar modificările sugerate drept o barieră pe termen lung pentru orice stat care aspiră să devină membru al UE.
Merită remarcat că nota neoficială a Franţei face trimitere doar la aspiraţiile europene și la destinul european al țărilor din Balcanii de Vest, fără a exista nici cea mai mică aluzie la statele din vecinătatea estică a UE. În condiţiile presupusei înăspriri a condiţiilor de aderare pe care o solicită Franţa, o asemenea omisiune este de rău augur pentru viitorul european al Republicii Moldova, Ucrainei sau Georgiei.
Documentul poate fi consultat aici: https://www.politico.eu/…/…/2019/11/Enlargement-nonpaper.pdf
Sursa imaginii: Osservatoria Balcani-balcanicaucaso.org
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!