Archive for year: 2019

[ANALIZĂ Buletin Nr. 2] Dan Nicu |Alegerea unui outsider absolut în politică drept preşedinte al unei mari ţări europene pare un scenariu desprins dintr-un film hollywoodian de comedie. Sau dintr-un serial ucrainean de succes numit, sugestiv, ”Servitorul poporului” şi cumpărat recent de Netflix, cea mai mare reţea mondială de vizionare de conţinut video la cerere. În Ucraina, tabloul alegerii comediantului Vladimir Zelenski în funcţia de preşedinte s-a developat pe parcursul a aproximativ jumătate de an, din momentul apariţiei primelor zvonuri cu privire la candidatura sa, până la inaugurarea de pe 20 mai. Starul de televiziune şi-a anunţat intenţia de a candida la funcţia de preşedinte al Ucrainei în noaptea de revelion, iar postul de televiziune 1+1 i-a difuzat adresarea către popor în locul celei a preşedintelui în funcţie, Petro Poroşenko. Era un semnal dat lui Poroşenko de proprietarul televiziunii, oligarhul Igor Kolomoiskii, nevoit să se refugieze din Ucraina după ce a pierdut controlul asupra celei mai mari bănci ucrainene, Privatbank, în urma unui scandal de evaziune în proporţii deosebit de mari. Încă din primele săptămâni ale lunii ianuarie, intenţiile de vot pentru Zelenski le-au depăşit pe cele ale lui Poroşenko şi Iulia Timoşenko, plasându-l pe actor pe primul loc, de unde n-a mai coborât până la alegeri. Este un fenomen absolut nou în politica mondială ca un actor să câştige un mandat de preşedinte chiar în timp ce apare în rolul de preşedinte în cel mai popular serial de televiziune din ţară. Acest eveniment se înscrie într-o logică post-adevăr şi eminamente postmodernă, în care forma contează mai mult decât conţinutul, iar ambalajul determină esenţa, şi nu invers. Însă pentru o ţară aflată în război cu un vecin mai mare şi mult mai puternic, alegerea în funcţia de preşedinte a unui om cu zero experienţă în administraţia publică şi în viaţa politică este cel puţin chestionabilă.

Unul dintre lucrurile cele mai importante de spus în legătură cu Zelenski şi mandatul său e că se cunosc foarte puţine despre intenţiile sale, de fapt. Programul său a lăsat loc de multe ambiguităţi, în special în domeniul politicii externe. Este neclar ce va întreprinde Zelenski pe plan extern, iar vecinii Ucrainei se află, momentan, în expectativă, încercând să anticipeze mişcările sale. În cele ce urmează vom încerca un exerciţiu de anticipare a potenţialelor direcţii de politică externă ale adminstraţiei Zelenski, în special privind relaţia cu Republica Moldova, pe baza celei mai importante declaraţii de intenţie pe care noul preşedinte ucrainean a făcut-o până acum: discursul său de învestitură, rostit în şedinţa solemnă a parlamentului de la Kiev, Rada Centrală a Ucrainei, cu ocazia festivităţilor de inaugurare în funcţie.

Mitul «europenizării din interior» – naivitate sau rea-intenţie?

Ceea ce se poate observa la o primă analiză a discursului de inaugurare a lui Zelenski este că subiectului relaţiilor externe îi este alocat un spaţiu extrem de restrâns în comparaţie cu problemele interne ale ţării. Cu toate acestea, publicul din Republica Moldova ar putea fi interesat de câteva subiecte menţionate de noul preşedinte ucrainean. Cu unele dintre ele suntem deja familiarizaţi. De exemplu, atitudinea preşedintelui ucrainean faţă de integrarea europeană ne sună destul de cunoscut, deoarece am auzit cuvinte foarte asemănătoare de la politicienii noştri: «O ţară europeană începe cu fiecare dintre noi. Da, am ales calea spre Europa. Dar Europa nu este pe undeva pe acolo, Europa este aici (arată spre cap). Şi când Europa va fi aici, ea va fi în Ucraina. Acesta este visul nostru comun.» Trebuie să ne amintim că în discursul politic din Republica Moldova, acest motiv recurent – «să construim Europa la noi acasă» – a fost folosit de multe ori drept scuză sau argument pentru nedorinţa de a se poziţiona în favoarea integrării europene cu tot ce presupune aceasta. A fost şi cazul comuniştilor, care după 2005 au promovat în campaniile electorale din 2007 şi 2009 lozinca ”Moldova europeană o construim împreună”, este şi cazul socialiştilor astăzi, de multe ori, atunci când neagă necesitatea mişcării spre calitatea de stat-membru al Uniunii Europene şi pretind că putem atinge nivelul occidental de viaţă fără să fim parte a marii comunităţi a statelor europene. Rămâne să vedem dacă, în cazul lui Zelenski, putem vorbi despre acelaşi lucru în context ucrainean. După alegerile anticipate din această vară, este de aşteptat că partidul pro-prezidenţial ”Servitorul poporului” va obţine o majoritate confortabilă în Rada Centrală de la Kiev şi va forma o nouă guvernare. Continuarea eforturilor administraţiei precedente de a obţine, la nivel diplomatic, un accept politic al liderilor Uniunii Europene pentru depunerea cererii de aderare a Ucrainei în 2023 va însemna că retorica pro-europeană va avea o finalitate – ceea ce, indiscutabil, se va răsfrânge pozitiv asupra Republicii Moldova, a cărei elită politică va fi nevoită să facă, de asemenea, paşi concreţi în direcţia integrării europene. Momentan, însă, nu putem şti dacă Zelenski va lucra în această direcţie sau va prefera să menţină un discurs formal pro-european însă, de facto, să prefere o «neutralitate» asemănătoare celei preferate de fostul preşedinte Viktor Ianukovici. Până la urmă, în state precum Ucraina sau Republica Moldova, tentaţia de a proteja interesele de afaceri ale unei elite corupte a prevalat întotdeauna în faţa dezideratului legitim de reforme, eradicare a corupţiei, liberalizare şi democratizare. Asta se întâmplă şi acum la Chişinău, acolo unde puterea controlată de oligarhul cu reputaţie cel puţin dubioasă Vladimir Plahotniuc a profesat ani de zile un aşa-zis ”pro-europenism” al cuvintelor, nicidecum al faptelor, care le-a devenit insuportabil chiar funcţionarilor europeni. Aceştia din urmă au realizat că sunt traşi pe sfoară, iar regimul de la Chişinău a devenit indezirabil pentru foştii săi parteneri de la Bruxelles. Astfel, retorica puterii de la Chişinău a devenit mai izolaţionistă, Partidul Democrat schimbându-şi, în aparenţă, orientarea externă pentru a deveni ”Pro-Moldova”. Chiar dacă nu a spus-o cu subiect şi predicat, concluzia la care am ajuns în urma lecturii discursului său este că Vladimir Zelenski ar putea pune bazele unui curent ”Pro-Ucraina”, în care exponenţii dezideratului de integrare europeană să fie jucaţi pe degete, doleanţele lor să fie acceptate de principiu dar amânate şi tergiversate, fără a face greşelile care l-au costat mandatul pe Ianukovici.

Falsa dilemă între «vorbirea despre NATO» şi «crearea standardelor NATO»

Vladimir Zelenski nu a menţionat subiectul relaţiei Ucrainei cu Alianţa Nord-Atlantică în mod explicit în discursul său de inaugurare, însă anterior s-a declarat de partea aderării la NATO în condiţiile unui referendum naţional cu acest subiect. La prima vedere, nu pare ceva suspect să doreşti să ceri opinia poporului asupra unui asemenea subiect important, însă după ce în 2014, pe fondul agresiunii ruse în Crimeea şi Donbas, susţinerea pentru aderarea Ucrainei la NATO a crescut la peste 70%, în prezent numărul cetăţenilor ucraineni care ar susţine acest pas este în scădere, apropiindu-se de 50%. Nu este greu de înţeles, în aceste condiţii, că un referendum în careo majoritate a cetăţenilor să respingă aderarea la NATO ar însemna pecetluirea şanselor Ucrainei de a se alătura Alianţei Nord-Atlantice, şi, în acelaşi timp, pecetluirea şanselor Republicii Moldova de a se afla între două ţări membre NATO. Într-un mod similar cu tratarea integrării europene s-a exprimat Vladimir Zelenski şi despre NATO în discursul său. Unica menţionare a Alianţei nord-atlantice este în contextul reformei în domeniul apărării: ”Nu trebuie să ni se povestească despre standardele NATO, ci trebuie să fie create asemenea standarde”. Este o abordare ciudată, în care faptele sunt contrapuse vorbelor dându-se de înţeles că discuţiile despre NATO şi, eventual, aderarea la NATO nu au niciun sens şi sunt contraproductive în condiţiile în care forţele armate ale Ucrainei nu trec plenar la standardele NATO. Într-adevăr, implementarea standardelor NATO este necesară pentru aderarea la această organizaţie, însă nimeni nu a pretins vreodată, în vreo ţară din Europa Centrală sau de Est care se mişca spre NATO că nu ar fi nevoie să se vorbească despre asta. Din contra, în toate aceste ţări, inclusiv România, au existat puternice campanii publice în care atât societatea civilă cât şi autorităţile au informat cetăţenii despre beneficiile statutului de parte la tratatul Atlanticului de Nord. Calea pe care doreşte să meargă Zelenski este una riscantă în condiţiile Ucrainei, deoarece un eventual referendum eşuat de aderare la NATO ar fi ca un cadou din ceruri pentru Rusia, al cărei principal obiectiv este să nu admită aderarea Ucrainei la vreo structură occidentală, în primul rând la NATO, dar şi la UE. Pierzând Ucraina, Rusia pierde definitiv şi Republica Moldova, izolată între două ţări aparţinând clubului occidental. Primele semne ale acestui fapt, a cum ar putea arăta asta, s-au văzut deja din 2014 până în prezent. În aceste condiţii, orice încetinire sau oprire în drumul european şi euroatlantic al Ucrainei nu poate avantaja decât Rusia, iar dacă administraţia Zelenski va întreprinde aşa ceva, direct sau indirect, va pune în mod evident în avantaj Rusia.

Zelenski transmite Moscovei semnale că este dispus la dialog

În continuarea celor spuse anterior, un alt aspect foarte important al discursului lui Zelenski este faptul că acesta nu s-a referit nici o dată la Rusia în discursul său. Nu a calificat această ţară drept agresor, nu a spus nimic despre prezenţa trupelor ruse în Donbas. A vorbit despre războiul din estul ţării doar în termenii ”încetării focului”. A spus că ar fi gata să facă orice, inclusiv să-şi piardă funcţia, doar pentru a opri focul, dar fără ca Ucraina să-şi piardă teritoriile, adică pământurile ucrainene Crimeea şi Donbas, după cum le-a calificat. Impresia pe care o lasă discursul său de inaugurare unui observator atent al situaţiei din Ucraina este că preşedintele Zelenski s-a asigurat, prin câteva fraze inserate prin diferite momente ale discursului său, că mesajul transmis este unul care să corespundă opiniei dominante din societate că teritoriile ocupate aparţin Ucrainei şi că ele nu pot fi pierdute. Dincolo de aceste afirmaţii, conţinutul şi spiritul discursului său indică o dorinţă de a se concentra pe probleme interne şi o nedorinţă de a aborda şi gestiona dosarul integrării europene şi euroatlantice a Ucrainei. De asemenea, tăcerea cu privire la Rusia poate indica, dincolo de nedorinţa de a-şi ostiliza partea pro-rusă a societăţii, intenţia de a se apropia, cumva, de această ţară.

În discursul său, preşedintele Zelenski a trecut de câteva ori la limba rusă atunci când a vorbit despre necesitatea de a asigura coeziunea societăţii şi de a recupera cetăţenii din estul Ucrainei în condiţiile în care, potrivit lui, puterea de la Kiev nu a făcut nimic în ultimii cinci ani ca aceşti oameni să se simtă din nou ucraineni. Aici, din nou, avem un îndemn la concesii, inclusiv sub aspect lingvistic. Ceea ce, în condiţiile în care aceste concesii nu vor fi însoţite de măsuri active pentru aducerea acestor oameni în câmpul constituţional, poate fortifica poziţiile Rusiei în regiune. Toate aceste lucruri, privite împreună, dau impresia unor semnale transmise, pe cât posibil, la Moscova, că noua administraţie este interesată de un dialog care să refacă, din nou, atâta cât este posibil în actualele condiţii, relaţiile bilaterale. Cu siguranţă, aceste senale au fost decodate în mod corespunzător la Kremlin.

Viitorul european al Republicii Moldova depinde de rezistenţa Ucrainei în faţa Rusiei

La prima vedere o administraţie de la Kiev ceva mai puţin insistentă pe dimensiunea impunerii limbii ucrainene în toată ţara ar putea însemna avantaje pentru populaţia vorbitoare de limbă română din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia. Însă Chişinăul nu îşi mai asumă de foarte mulţi ani vreun rol în protejarea minorităţii româneşti din Ucraina, în virtutea politicii de divizare în români şi moldoveni prin care Kievul a reuşit să întoarcă Republica Moldova împotriva României pe dimensiunea românofonilor din sudul şi nordul Basarabiei şi nordul Bucovinei. De aceea, mai important în prezent este în ce măsură va reuşi Rusia să profite de situaţia politică nouă de la Kiev şi câtă influenţă îşi va întoarce.

Cel mai important element al discursului de inaugurare al lui Vladimir Zelenski cu influenţă asupra Republicii Moldova este atitudinea cel puţin ezitantă privind aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO. În cazul care noua administraţie de la Kiev va continua pe aceeaşi cale, guvernanţii de la Chişinău, indiferent din ce partide vor proveni, vor avea motive în plus ca să adopte şi ei o atitudine similară. Acesta este principalul pericol – decuplarea noastră de o Ucraină ezitantă şi indecisă va fi mai grea decât ar fi fost în 2014, pentru că va trebui să aibă loc în nişte condiţii de securitate regională ceva mai stabilizate şi previzibile, cu o Rusie care menţine conflictul de joasă intensitate în Donbas şi continuă să ocupe Crimeea. O Rusie care mizează pe faptul că Vestul colectiv cu care ea are de a face în mod diferit în funcţie de ţară, adesea fragmentând cu succes unitatea occidentală faţă de propriile ei nelegiuiri, se va sătura la un moment dat să mai insiste ca Moscova să respecte dreptul internaţional privind Ucraina sau Republica Moldova, şi va lăsa aceste ţări să fie reabsorbite într-o nouă URSS, adică exact ceea ce-şi doreşte Putin în mod deschis.

Cu cât mai puţin va rezista Ucraina în faţa Rusiei, cu atât mai slabe şanse avem şi noi să îi facem faţă, iar discursul de inaugurare al preşedintelui Zelenski trezeşte anumite semne legitime de întrebare. Să vedem, în cele ce urmează, care îi vor fi acţiunile.

Dan Nicu este absolvent al Facultății de Științe Politice și masterand în Teorie și Analiză Politică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, cu teze de licenta și, respectiv, dizertație, care analizează problema tranziției postsovietice a Republicii Moldova. Autor a două volume: „Copiii vitregi ai Istoriei sau Se caută o revoluție pentru Basarabia“ (2008) și „Moldovenii în tranziție“ (2013. În ultimii ani, a colaborat la mai multe publicaţii din România şi Republica Moldova, printre care Adevărul, Cotidianul, Timpul.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova