Binomul germano-francez, dereglat de ambiţia lui Macron şi prudenţa lui Merkel

Binomul germano-francez, dereglat de ambiţia lui Macron şi prudenţa lui Merkel

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu| Binomul germano-francez, care domina copios Uniunea Europeană, pare a nu mai funcţiona pentru prima oară în ultimele două decenii. Recent, tensiunea dintre cele două mari puteri a izbucnit şi în public, Angela Merkel acuzându-l pe Emmanuel Macron cu ocazia dineului de celebrare a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului că, prin „politicile sale disruptive”, o obligă pe ea „să strângă şi să lipească cioburile” sparte de el, înainte ca orice discuţii pragmatice să poată continua. Preşedintele francez, înţelegând în principal aluzia la comentariul său că NATO se află în „moarte cerebrală”, s-a apărat spunând că trebuie să semnaleze problemele cu care se confruntă alianţa, înainte de Summit-ul de la Londra, când se vor celebra 70 de ani de parteneriat nord-atlantic.


Trebuie subliniat însă că diferendul franco-german nu este produs doar de comentariul lui Macron cu privire la NATO sau de opoziţia franceză faţă de începerea negocierilor de aderare la UE ale Macedoniei de Nord şi ale Albaniei, care au zdruncinat puternic interesele germane în Balcanii de Vest.

În realitate, ciocnirea este una cu baze structurale tot mai puternice, între o Franţă tot mai asertivă în mandatul solid al unui preşedinte ambiţios, şi o Germanie tot mai fidelă păstrării statu-quo-ului european, atât timp cât prudentul cancelar Merkel este în retragere, şefia creştin-democraţilor germani în era post-Merkel este încă disputată, iar coaliţia de guvernare cu social-democraţii de la Berlin este tot mai şubredă.

În fapt, discuţia se poate reduce la nemulţumirea lui Emmanuel Macron care, deşi a adoptat reforme foarte nepopulare, de limitare a modelului social francez şi de apropiere de modelul economic german, nu a obţinut din partea Berlinului concesiile pe care le dorea privind restructurarea pieţei unice şi a zonei euro. Macron şi interesele franceze pe care le reprezintă şi-au îndreptat atunci atenţia asupra zonei de apărare şi de politică externă, încercând, prin propuneri legate de o politică de apărare comună europeană, să modifice raporturile hegemonice din UE: practic, Macron doreşte ca armata franceză să fie cheia de boltă a construcţiei europene în locul economiei germane, cum era până în prezent.


Statele est-europene, fie ele membre ale UE, precum România, fie asociate, precum Republica Moldova, trebuie să ţină cont de această schimbare care, fără a fi ireversibilă, este totuşi serioasă. În ce direcţie va merge binomul germano-francez pe termen lung am putea vedea mai bine în următorii doi ani, în cadrul unei mari Conferinţe despre Viitorul Europei, pe care Berlinul şi Parisul au propus-o de comun acord în această săptămână celorlalte state membre.

Sursa imaginii: POOL/AFP

Putin strânge șurubul din nou - lupta împotriva ”agenților străini”

Putin strânge șurubul din nou – lupta împotriva ”agenților străini”

#LIDFLASH | Dan Nicu | Federația Rusă mai face un pas pe calea restaurării totalitarismului. Pe 21 noiembrie, Duma de Stat a adoptat în lectura a treia, finală, o serie de modificări la două legi care reglementează spațiul informational: ”Despre mijloacele de informare în masa” și ”Despre informații, tehnologiile de informații și apărarea informațiilor”. De azi înainte, nu doar instituțiile de presă pot fi desemnate ”agenți străini”, ci și persoanele fizice care diseminează conținuturile informative produse de aceste instituții. Orice individ care locuiește în Rusia va putea fi arestat, anchetat și condamnat pentru vina de a reprezenta, într-un fel sau altul, interesele unei alte țări, dacă distribuie analize, informații și opinii provenind de la mass media incomodă lui Putin.

După adoptarea de proceduri prin care organizațiile non-guvernamentale și instituțiile de presă pot fi desemnate oficial drept ”agenți străini”, a venit rândul persoanelor fizice, a simplilor cetățeni. La fel ca în cazul legilor privind ”activitatea extremistă” și ”insultarea reprezentanților puterii”, în care cetățenii pot fi reținuți și închiși pentru motive stoarse din deget, actuala strângere de șurub va limita și mai mult drepturile cetățenești și reprezintă o încălcare crasă a dreptului la libertatea de opinie și de conștiință.

Din 2014 încoace, în Rusia s-a creat și adoptat un întreg pachet de legi care restrâng libertățile cetățenești încălcând Constituția acestei țări. De exemplu, așa-numitele legi Yarovaya, numite astfel după vicepreședintele Dumei de Stat Irina Yarovaya, inițiatorul lor, care permit autorităților să-i monitorizeze și urmărească mult mai ușor pe cetățeni, sau crearea așa-zisului ”Runet” sau ”internet suveran” – a măsurilor care permit autorităților ruse să decupleze țara de la rețeaua globală de internet.

În asemenea ritmuri, nu e departe ziua când, prin lege, va fi instituit statutul de ”dușman al poporului”, la fel ca în vremurile staliniste pe care populația rusă este din nou educată să le regrete, iar ședințele de judecată sumară vor fi conduse de renumitele ”troici”. O finalitate logică ar fi și ridicarea moratoriului asupra pedepsei cu moartea, în vigoare în Federația Rusă din anii 90.

Sursa imaginii: Star Vision TV Georgia

Manifestațiile din Georgia

În căutarea echității, împotriva sistemului electoral. Manifestațiile din Georgia

#LIDFLASH | Dan Nicu| Mii de oameni din Georgia au venit din nou în fața sediului Parlamentului din Tbilisi pentru a manifesta împotriva unei guvernări pe care o acuză că i-ar fi mințit pe toți georgienii în vara acestui an atunci când, după o altă rundă de manifestații de protest, a promis, printre altele, că va asigura modificarea legislației electorale pentru alegerea parlamentului prin metoda reprezentării proporționale. Cetățenii cer trecerea la reprezentarea proporțională pentru că în condițiile sistemului mixt actual, în care 73 dintre cei 150 de deputați ai parlamentului unicameral georgian sunt aleși pe circumscripții, iar 75 pe liste proporționale închise, partidele guvernării își pot folosi accesul la resursa administrativă ca să păstreze puterea pentru un număr nelimitat de mandate. Este cazul ultimelor alegeri parlamentare, în 2016, când partidul ”Visul georgian – Georgia Democrată”, a obținut puțin peste 48% din voturile cetățenilor în circumscripția națională, asigurându-și însă 75% din numărul mandatelor din parlament, în urma câștigării a 71 din 73 circumscripții uninominale.

”Visul Georgian” este partidul unui foarte prosper om de afaceri georgian, Bidzina Ivanishvili, care a fost și prim-ministru al Georgiei între 2012-2013. Ulterior, el s-a ”retras” din politică, pentru ca să devină, în 2019 președinte al partidului de guvernământ, unica funcție pe care o deține.
În ultimii doi ani, nemulțumirile populației față de guvernarea ”Visului Georgian” a crescut, fapt demonstrat și de alegerile prezidențiale de anul trecut, în care partidul lui Ivanishvili a avut mari dificultăți în a-și impune candidatul, actualul președinte Salome Zurabishvili, în cea mai înaltă funcție a statului.

În vara acestui an, a crăpat răbdarea cetățenilor, în momentul în care un deputat rus aflat în vizită la Tbilisi și-a permis să se așeze la masa președintelui parlamentului, din sala de ședințe, și să conducă, din acel loc, evenimentul care avea loc. După câteva săptămâni de proteste cu zeci de mii de manifestanți, din care nu au lipsit violențele și luptele de stradă, Bidzina Ivanishvili a anunțat în persoană că legea electorală va fi modificată pentru a institui metoda reprezentării proporționale. Acum, când majoritatea parlamentară a refuzat să dea curs propriilor promisiuni, toți cei care au urmărit ca ”Visul Georgian” să se țină de cuvânt își manifestă nemulțumirea. Ei îi acuză pe liderii acestui partid de faptul că ar fi văzut rezultatele unor sondaje de opinie potrivit cărora în acest moment ”Visul Georgian” ar pierde alegerile, acesta fiind motivul pentru care guvernarea a renunțat să mai modifice, la cererea publicului, legea electorală, lăsând în vigoare actualele prevederi care favorizează partidele mari.


Cred că observatorului din Republica Moldova descrierea acestei situații îi pare mai arhi-cunoscută. Și la Chișinău s-au manipulat regulile de vot și modalitățile de alegere a diferitor demnitari publici (de exemplu, alegerea lui Dodon). Și la Chișinău am avut un Bidzina Ivanishvili local care a lucrat, adesea, după cam aceleași tactici. Sau, poate, la Tbilisi au avut un Plahotniuc local. Ceea ce e cam același lucru – adesea, în spațiul ex-sovietic, dacă schimbi oligarhii cu locul, rezultatul nu se schimbă. De asemenea, cetățenii Republicii Moldova au protestat în vara anului 2017 împotriva trecerii la sistemul mixt, cel care favoriza, după cum s-a văzut, două partide – PDM și PSRM.

Însă pentru mulți dintre manifestanții georgieni, în prezent, pierderea alegerilor parlamentare din 2020 de către partidul ”Visul Georgian” a început să fie o chestiune de viață și de moarte. Din această cauză, actualele manifestații de la Parlamentul georgian nu vor înceta pe deplin, chiar dacă, probabil, vor scădea în intensitate, pregătindu-se pentru o nouă rundă de acutizare.

Sursa imaginii: civil.ge

Astăzi este celebrată Ziua Internațională a Bărbaților

Astăzi este celebrată Ziua Internațională a Bărbaților

#LIDFLASH | Elena Rațoi | Astăzi este celebrată Ziua Internațională a Bărbaților. Sărbătoarea nu trebuie percepută ca o provocare (cum o văd unii) la adresa Zilei Internaționale a Femeilor, marcată pe 8 martie, și nu vine deloc în contradicție cu ultima, ci ca o completare. Scopul ei este de a promova modelele masculine pozitive și de atrage atenția asupra anumitor probleme specifice bărbaților, cum ar fi sănătatea mentală, combaterea masculinității toxice și prevenirea sinuciderilor. Obiectivele acestei sărbători sunt specificate în documentul numit „Șase piloni ai Zilei Internaționale a Bărbaților” și se focusează pe sănătatea bărbaților și a băieților, îmbunătățirea relațiilor de gen, promovarea egalității de gen, combaterea stereotipurilor existente cu privire la bărbați și băieți și promovarea modelelor masculine pozitive.

În R. Moldova, speranța de viață a bărbaților, conform datelor din 2018, reprezintă 69,1 ani, în comparație cu 77,1 ani pentru femei. Acest fapt se datorează nivelului mai înalt al mortalității premature a bărbaților, în special a celor cu vârstă aptă de muncă. La fel, din numărul total de sinucideri în 2017, 86% le revin bărbaților. Cauza acestui fenomen este adânc înrădăcinată în cultura de gen, în special în faptul că bărbații sunt încurajați mai puțin (sau deloc) să-și exprime emoțiile.

Societatea mai degrabă le interzice bărbaților să fie duri, să nu fie sensibili. La rândul lor, aceștia ”nu au voie să le fie frică” sau ”să plângă”. Aceste „cerințe” duc la apariția mai multor boli cardio-vasculare și psihice, cum ar fi depresia, sau la unele practici periculoase, cum ar fi consumul de alcool și fumatul.

Sloganul din acest an a Zilei Internaționale a Bărbaților este „Să facem o diferență pentru bărbați și băieți!” și își propune drept obiectiv să promoveze modele masculine pozitive. Adică, bărbații sunt încurajați să aibă mai mare grijă de sănătate, să renunțe la practicile violente și periculoase și să-și exprime mai mult emoțiile. Iar femeile sunt încurajate să-i susțină pe aceștia în distrugerea rolurilor de gen dăunătoare.

Reformă sau blocare pe termen nelimitat

Reformă sau blocare pe termen nelimitat? Franţa înaintează propuneri de modificare a procesului de aderare la UE

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | După ce a blocat luna trecută începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Macedonia de Nord şi Albania, Franţa a prezentat luni o notă neoficială ca punct de pornire în dezbaterea pe care o solicită pentru reformarea mecanismului de integrare.
Parisul propune 4 principii care să guverneze noul mecanism de aderare: 1. Negocieri pe blocuri succesive de probleme, ceea ce înseamnă că nu va mai exista deschiderea concomitentă a celor 35 de capitole de negociere, ci fiecare stat candidat va trebui să închidă mai întâi câte un bloc de capitole pentru a trece mai apoi la următorul (începând cu justiţia şi statul de drept, urmând cu educaţia şi cercetarea şi sfârşind în cele din urmă cu politica externă şi alte chestiuni bugetare şi tehnice); 2. Condiţii stricte şi riguroase de evaluare a progresului; 3. Beneficii tangibile, ceea ce presupune că la fiecare bloc de negociere încheiat, statul candidat va primi tot mai multe fonduri şi va fi implicat în funcţionarea unui număr tot mai ridicat de instituţii şi programe europene; 4. Reversibilitate, principiu care se traduce în posibilitatea UE de a adopta măsuri împotriva statului candidat, dacă acesta deraiază de la parcursul stabilit, începând cu tăierea beneficiilor şi retrogradarea la un bloc anterior de capitole de negociere şi sfârşind cu suspendarea procesului de aderare.

Dacă diplomaţia franceză prezintă propunerile sale drept un important punct de pornire pentru o dezbatere europeană privind reformarea absolut necesară a mecanismului de extindere, reprezentanţii altor state membre califică documentul drept o justificare stângace şi puţin fundamentată a deciziei anterioare de veto împotriva începerii negocierilor cu Macedonia de Nord şi Albania, iar modificările sugerate drept o barieră pe termen lung pentru orice stat care aspiră să devină membru al UE.
Merită remarcat că nota neoficială a Franţei face trimitere doar la aspiraţiile europene și la destinul european al țărilor din Balcanii de Vest, fără a exista nici cea mai mică aluzie la statele din vecinătatea estică a UE. În condiţiile presupusei înăspriri a condiţiilor de aderare pe care o solicită Franţa, o asemenea omisiune este de rău augur pentru viitorul european al Republicii Moldova, Ucrainei sau Georgiei.
Documentul poate fi consultat aici: https://www.politico.eu/…/…/2019/11/Enlargement-nonpaper.pdf

Sursa imaginii: Osservatoria Balcani-balcanicaucaso.org

Constantin Chilian Reformarea instituției judecătorului în contextul adoptării noului Cod administrativ

Reformarea instituției judecătorului în contextul adoptării noului Cod administrativ

[ANALIZĂ Buletin Nr. 2] Constantin Chilian | Compania INET, cel mai mare furnizor de servicii de internet, a solicitat de la Autoritatea Națională de Reglementare (A.N.R.) prelungirea licenței. În urma unor controale, A.N.R. a refuzat prelungirea licenței și a respins cererea Companiei INET prin decizia X. Prin urmare, compania INET și-a sistat activitatea.

În astfel de circumstanțe, Compania INET a inițiat o acțiune în contencios administrativ împotriva A.N.R., cu privire la anularea deciziei X și obligarea eliberării licenței.

Speța de mai sus povestește despre unul din sutele de acte administrative, care au capacitatea de a influența drepturile, libertățile sau interesele noastre. Respectarea regulilor statului de drept și protejarea interesului public sunt sarcinile fundamentale ale autorităților publice. Totuși, în caz de derogare de la aceste deziderate, orice persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică este îndreptățită să se adreseze instanțelor de judecată pentru a obține recunoașterea dreptului pretins, anularea actului administrativ și repararea pagubei în acord cu articolul 53 din Constituția Republicii Moldova. Dreptul respectiv a fost dezvoltat în Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000 (Legea nr. 793/2000).

După aproximativ 19 ani, Parlamentul Republicii Moldova a decis abrogarea legii citate și adoptarea Codului administrativ nr. 116 din 19 iulie 2018 (Cod nr. 116/2018, în vigoare din 1 aprilie 2019). Comparativ cu legea veche, Codul nr. 116/2018 modifică, din temelie, rolul judecătorului în procesul de verificare a legalității procedurii administrative.

Pentru a putea sesiza această schimbare, urmează să evidențiem două etape definitorii, și anume, înainte de adoptarea Codului și după adoptarea Codului.

În prima etapă, care cuprinde perioada 2000 – 2018, judecătorul avea un rol mai mult pasiv în cadrul procedurilor judiciar. Astfel, magistratul avea obligația de a îndruma sau acorda sprijin părților în exercitarea drepturilor lor procesuale (rol diriguitor). Cu toate acestea, legea lăsa la latitudinea judecătorului, de a se implica în examinarea cauzei sau de a lăsa totul la discreția părților. Pe de altă parte, dacă judecătorul întreprindea măsuri de a elucida unele circumstanțe din propria inițiativă, una din părți sau avocații acesteia ar fi putut sugera că magistratul are un interes personal în dosar și, de regulă, ar fi solicitat recuzarea/înlăturarea lui de la judecarea dosarului.

Prin urmare, după luni sau ani de judecare a cauzei, partea interesată ar fi avut toate șansele să afle că judecătorul a privit diferit situația de fapt sau judecătorul a considerat unele circumstanțe ca fiind nedemonstrate. În ambele exemple, partea vătămată de o autoritate publică nu ar fi avut posibilitatea să-și argumenteze opinia sau să prevadă intențiile judecătorului, iar drept rezultat ar fi primit o hotărâre–surpriză.

„Hotărârile-surpriză” influențează percepția publicului asupra justiției moldovenești.

Aplicând cele menționate într-o potențială acțiune îndreptată împotriva A.N.R. de restabilire a licenței, putem sublinia că încrederea Companiei INET față de actul de justiție va fi afectată de următoarele impresii:

(1) există șansa că aceasta nu a introdus în cererea de chemare în judecată principalele elemente ale speței, iar instanța de judecată nu va încerca să le elucideze;

(2) A.N.R. ar putea prezenta doar probele, care îi îndreptățesc acțiunile de refuz în eliberarea licenței;

(3) instanța de judecată poate pronunța o „hotărâre surpriză”;

Ansamblul celor descrise supra denotă confuzia, incertitudinea și insecuritatea juridică pentru justițiabili. Factorii respectivi influențează decisiv încrederea publicului în actul de justiție. Spre exemplu, potrivit statisticii prezentate în tabelul nr. 1, nivelul de încredere în justiție s-a redus de două ori în rândul tuturor categoriilor de populație în perioada martie 2002 – noiembrie 2018. În mediu, de la 33, 4 % la 16, 05 %. În acest context a și intrat în vigoare Codul administrativ.

chilian foto 1

Tabelul nr. 1 preluat din „Nota analitică: Încrederea în justiție din Republica Moldova 2001 – 2018. Evoluții și determinante.”, decembrie 2018, realizat de Vasile Cantarji, Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-AXA” și de către Centrul de Resurse Juridice din Moldova.

Legea nouă conturează a doua etapă în reformarea instituției judecătorului și vine să răspundă la confuzia, incertitudinea și insecuritatea juridică pentru justițiabili

Așadar, în principiu, legislatorul a pus în sarcina judecătorului de a verifica integral legalitatea activității administrative și de a promova previzibilitatea soluției judiciare.

În cazul de față, dacă Compania INET ar depune o asemenea acțiune împotriva autorității publice A.N.R., comportamentul judecătorului ar trece de la unul pasiv la unul activ, de aflare a adevărului judiciar. În primul rând, judecătorul va stabili cercul persoanelor implicate în proces și va clarifica circumstanțele ce trebuie probate și, după caz, va solicita furnizarea dovezilor necesare examinării complete a litigiului (art. 216). Înscrisurile cerute de instanță se prezintă sub sancțiunea amenzii, iar, în caz de aplicare a acesteia, persoana vinovată nu este scutită de livrarea probei. În mod corespunzător, legislatorul a limitat discreția A.N.R. de a furniza doar documentele, pe care le considera relevante, și a soluționat problema de mai sus (impresia nr. 2).

În al doilea rând, instanța de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din inițiativă proprie, în baza tuturor probelor legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile de solicitare a probelor înaintate de participanți (art. 22, 219). În acest sens, judecătorul va depune toate eforturile pentru înlăturarea greșelilor de formă, explicarea cerințelor neclare, formularea corectă a acestora și completarea datelor incomplete în vederea constatării/aprecierii stării de fapt (art. 219).

În al treilea rând, instanța de judecată are dreptul de a purta discuții juridice cu participanții la proces sau de a da în scris indicații cu privire la situația de drept (art. 219 alin. (4)). Codul nr. 116/2018 invită judecătorul să examineze cauza, în mod interactiv, cu participanții implicați în proces. Pe această cale, instanța de judecată indică asupra aspectelor de fapt și de drept ale litigiului care nu au fost discutate de participanții la proces (art. 219 alin. (2)). De altfel, aceste acțiuni ale instanței nu sunt motive pentru suspiciuni de părtinire și nu pot constitui drept temei de recuzare al judecătorului (art. 202 alin. (2)).

Prin urmare, judecătorul moldovenesc capătă un rol activ în procesul judiciar și are obligația de a asigura, prin intermediul instrumentelor legale, protecția efectivă a drepturilor și intereselor Companiei INET, inclusiv A.N.R.  Totodată, acesta va atrage atenția părților asupra preocupărilor sale. Așadar, Compania INET va putea să prevadă, în mod rezonabil, șansa de succes a acțiunii sale sau să-și aleagă modalitatea procesuală de apărare (soluționarea impresiei sub nr. 1). Mai exact, compania INET va avea o reprezentare suficient de precisă asupra inițiativelor instanței de judecată în funcție de care va putea să-și modeleze conduita.

Pe această cale, procesul judiciar devine mult mai previzibil și predictibil. Așadar, sarcina judecătorului rezidă în necesitatea de a se pregăti minuțios de dosar la faza inițială, iar toate dubiile urmează a fi înlăturate în discuțiile cu părțile implicate în proces. De fapt, judecătorului i-ar fi foarte greu să motiveze hotărârea în contradicție cu indicațiile și constatările pe care le-a făcut anterior și le-a făcut publice justițiabililor. În acest condiții, magistratul va pronunța hotărârea în baza circumstanțelor și faptelor cunoscute de toți participanții la proces, iar șansa pronunțării unei hotărâri-surpriză va scădea dramatic (impresia sub nr. 3). Motivarea actului judecătoresc va conține analiza verificării legalității actului administrativ, și anume, dacă A.N.R.: (a) şi-a exercitat dreptul discreționar; (b) a luat în considerare toate faptele relevante; (c) a respectat limitele legale ale dreptului discreționar; și (d) şi-a exercitat dreptul discreționar conform scopului acordat prin lege (art. 225). Mai mult, pretinsa încălcare comisă de către A.N.R. nu trebuie să fie disproporțională în raport cu scopul urmărit (art. 29).

Prin drept discreționar, se înțelege acel drept al autorității publice de a opta între mai multe soluții posibile corespunzătoare scopului legii atunci când aplică o dispoziție legală. Exercitarea acestui drept nu permite desfășurarea unei activități administrative arbitrare (art. 16).

În mod ideal, ansamblul acestor instrumente juridice îi permite judecătorului să înlăture orice vătămare a drepturilor sau intereselor Companiei INET, în special, de-ai restabili afacerea și activitatea economică (riscul nr. 4).

b

În definitiv, cu privire la încrederea în justiție, aceasta este determinată de o mulțime de factori și va constitui un motiv permanent pentru dezbateri teoretice și sociologice. Însă, în mod practic, rolul activ al judecătorului în procedura contenciosului administrativ are menirea de a schimba paradigma înrădăcinată în sistemul de justiție, în special,:

a) înlocuirea insecurității juridice cu securitatea raporturilor juridice;

b) înlăturarea confuziei părților și incertitudinii juridice prin previzibilitatea procesului. 

Anume acest ultim aspect, constituie o adevărată provocare pentru sistemul de justiție din Republica Moldova. Judecătorul urmează să iasă din umbră și să dicteze, în mod clar și coerent, regulile de joc pe înțelesul celor implicați. E simplu, el trebuie să înceapă să pună întrebări și să vorbească, păstrându-și imparțialitatea și independența. Astfel, fiecare magistrat devine unicul responsabil în fața persoanelor de soarta lor și trebuie, prin competență, integritate, transparență și dialog constructiv, să inspire și să sporească încrederea publicului în actul de justiție.

Constantin Chilian este absolvent al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova. Are o experiență de 6 ani în domeniul juridic. Și-a început activitatea la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, iar, în momentul de față, deține funcția de asistent judiciar la Curtea Supremă de Justiție din Republica Moldova, în Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ. Din 2017, este membru al Colegiului de redacție al Buletinului Curții Supreme de Justiție. În aprilie 2018, a susținut examenul în baza vechimii în muncă pentru funcția de judecător. Ulterior, în iunie 2018, a absolvit Programul de leadership pentru tinerii juriști din Republica Moldova (LEAD). În aprilie 2019, candidatura lui a fost acceptată de către Colegiul pentru Selecția și Cariera Judecătorilor pentru a participa la concursul pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecător. În paralel, se ocupă de studierea particularităților jurisprudenței CEDO.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova

Cele mai importante aspecte ale alegerilor pentru cel de-al nouălea Parlament European

[ANALIZĂ Buletin Nr. 2] Liviu Mihail Iancu | Scăderea prezenţei la vot a încetat pentru prima oară de la instituirea alegerilor pentru Parlamentul European

Scrutinul desfăşurat între 23 şi 26 mai în cele 28 de state membre ale Uniunii (dat fiind că Regatul Unit nu a părăsit deocamdată comunitatea europeană) se constituie într-un util barometru al opiniei publice, cu atât mai mult, cu cât prezenţa la vot de 51 % este cea mai mare înregistrată în ultimele două decenii. S-a pus astfel capăt creşterii îngrijorătoare a absenteismului, continue de la primele alegeri de acest fel, desfăşurate în 1979, atunci când se înregistrase o prezenţă de 63%, ajunsă în 2014 la minimul istoric de 43%. Deşi prezenţa a fost una ridicată pentru europarlamentare şi contribuie la consolidarea legitimităţii Parlamentului European în raport cu Consiliul, nu trebuie să cădem într-o euforie nejustificată: procentul cetăţenilor care au votat la alegerile europarlamentare este în continuare semnificativ mai redus decât cel înregistrat în majoritatea statelor europene la alegerile pentru legislativele naţionale. În unele cazuri, secretul marii participări a alegătorilor la cursa pentru Parlamentul European a constat tocmai în susţinerea concomitentă şi a altor scrutine naţionale, precum parlamentarele şi localele în Spania sau referendumul privind justiţia în România.

Euroscepticii nu vor putea înlocui actualul statu-quo european, dar pândesc din umbră

Principalul răspuns aşteptat de la alegători la aceste europarlamentare era dacă mai susţin sau nu proiectul de integrare europeană, urmând ca el să fie dedus din sprijinul acordat de votanţi partidelor eurosceptice şi populiste. Calmarea crizei migraţiei şi timida redresare a economiei europene după criza financiară din 2008, precum şi experienţă nefastă a Brexit-ului pentru Marea Britanie, au făcut ca susţinerea pentru UE în rândul populaţiei să recâştige puncte importante, astfel încât creşterea la alegeri a partidelor eurosceptice a fost moderată, fără să poată pune sub semnul întrebării actualul status-quo.

Totuşi, vocile critice la adresa establishment-ului european de la Bruxelles din rândul suveraniştilor şi radicalilor de dreapta au ajuns la aproximativ 170 de mandate, la care se pot adăuga oricând pe probleme punctuale cele 13 locuri obţinute de partidul Fidesz al lui Viktor Orban, din Ungaria, formal aflat încă în Partidul Popular European, deşi suspendat şi posibil urmând să fie exclus. Celor circa 170 de eurosceptici şi populişti de dreapta li se pot adăuga în unele cazuri şi radicalii de stânga din grupul GUE/NGL, al căror număr a scăzut însă de la 52 la 38. Deşi există şanse ca euroscepticii să constituie în unele momente minorităţi de blocaj în noul Parlament European, reprezentanţii establishmentului sunt totuşi destul de liniştiţi din cauza lipsei de unitate din rândul oponenţilor lor: cei aproximativ 170 de suveranişti şi radicali de dreapta sunt împărţiţi în trei grupuri distincte: ECR (conservatori şi reformişti, în special PiS din Polonia şi conservatorii britanici); ENF (radicali de dreapta, în principal Liga lui Matteo Salvini şi Adunarea Naţională a lui Marine Le Pen); EFDD (în principal Partidul Brexit al lui Nigel Farage şi Mişcarea 5 Stele din Italia), greu reconciliabile, în ciuda eforturilor sporite depuse în acest sens de vice-premierul italian Salvini. În plus, ponderea acestui bloc în Parlament va scădea după ce eurodeputaţii britanici din Partidul Brexit şi Partidul Conservator vor renunţa la cele 33 mandate pe care le deţin, ca urmare a ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, cel mai târziu la 31 octombrie 2019.  

Prăbuşirea partidelor tradiţionale şi fragmentarea politică accentuată sunt motive serioase de îngrijorare

Nu este totuşi momentul pentru a sărbători, precum secretarul general al Comisiei Europene, Martin Selmayr, care constata că valul populist „a fost îngrădit”. Câştigurile moderate ale populiştilor sunt însoţite de prăbuşirea partidelor tradiţionale în vestul Europei şi de o fragmentare politică accentuată în Parlamentul European, pe care euroscepticii vor încerca să o speculeze: fără o coordonare exemplară între forţele politice mainstream, cei ce doresc mai puţină Uniune Europeană au şanse reale să perturbe activitatea Parlamentului.

Partidul Popular European (PPE) şi Socialiştii şi Democraţii (S&D), cei doi coloşi care monopolizau până acum Parlamentul European, şi-au văzut redusă drastic influenţa, de la 217, respectiv 189 mandate obţinute în 2014, la 179 şi 153 în prezent, doar 44,2% din totalul de 751 (iar ea poate scădea în continuare dacă Fidesz din Ungaria şi PSD din România vor fi excluse din cele două mari familii politice).

PPE şi S&D vor fi nevoite să negocieze formarea unei majorităţi cu noua formaţiune creată pe ruinele vechiului ALDE al lui Guy Verhofstadt, care a obţinut rezultate în general slabe, dar a fost salvat prin cooptarea unor nou-veniţi precum frontul Renaissance al preşedintelui francez Emmanuel Macron şi Alianţa USR-Plus din România (105 mandate, faţă de 68 în 2014), şi/sau cu Verzii, de departe marii câştigători ai acestor alegeri europarlamentare (69 mandate, faţă de 52 în 2014, cu clasări meritorii pe locul 2 în Germania, 3 în Franţa şi 4 în Marea Britanie).

Negocierile pentru ocuparea principalelor posturi în instituţiile europene, începute la 28 mai într-o reuniune a Consiliului European, se anunţă a fi îndelungate şi dureroase în contextul fărâmiţării politice de la nivelul Parlamentului. În special importanta poziţie de preşedinte al Comisiei Europene creează mari rivalităţi. Membrii marcanţi ai ALDE şi preşedintele Macron au arătat că nu se simt cu nimic obligaţi faţă de sistemul numirii aşa-zisului Spitzenkandidat („cap de listă”), propunerea cu care un grup politic a concurat în timpul campaniei electorale. În opoziţia lor, ALDE şi Macron invocă absenţa acestui mecanism din tratatele europene, precum şi lipsa lui de legitimitate fără vot pe liste transnaţionale, pe baza cărora cetăţenii dintr-un stat membru să poată alege şi candidaţi din alte state membre. În realitate, liderii noului pol liberal european receptează sistemul „capului de listă” drept un mecanism de perpetuare a dominaţiei popularilor şi socialiştilor asupra politicii europene.

Un motiv în plus pentru care negocierile privind postul de preşedinte al Comisiei Europene vor fi complicate, este reprezentat şi de persoana care este propusă drept „cap de listă” de către PPE, formaţiunea politică cu cele mai multe mandate: Manfred Weber. German, suporter al austerităţii economice, foarte critic la adresa statelor membre din estul Europei, niciodată cap al unei administraţii extinse, auto-declarat „om al Parlamentului, nu al Consiliului”, Weber are toate calităţile pentru a nemulţumi numeroşi actori din Parlament şi din Consiliu cu rol esenţial în numirea în fruntea Comisiei. Un puternic semnal negativ exprimat fără echivoc, spre deosebire de aluziile voalate de până la alegeri, a venit din partea premierului socialist al Portugaliei, Antonio Costa, care a declarat în urma unei convorbiri telefonice avute cu omologii săi socialişti şi liberali din Spania, Olanda şi Belgia că numirea lui Weber ca preşedinte al Comisiei nu se va realiza „în niciun fel de condiţii”. Pot apărea aşadar surprize, analiştii politici şi casele de pariuri oferind şanse bune şi pentru alţi candidaţi în afara „capilor de listă” Weber (PPE) şi Frans Timmermans (S&D), precum francezul Michel Barnier, negociator şef al Brexit-ului, un membru de calibru al PPE, acceptabil mai uşor pentru Emmanuel Macron, şi daneza Margrethe Vestager, membră ALDE, comisar pentru concurenţă în Comisia Juncker, devenită vedetă după ce s-a luat curajos la trântă cu giganţii IT din SUA sau cu coloşi europeni precum Fiat, Alstom şi Siemens.

Tendinţele îngrijorătoare sunt vizibile mai ales în statele mari şi influente din UE

Lucrurile nu sunt complicate doar la nivel european, acolo unde, totuşi, situaţia este temperată de rezultatele puţin spectaculoase din statele mai mici şi puţin influente. Alegerile europarlamentare reprezintă un semnal de alarmă, prin rezultatele lor, mai ales în marile state europene, acolo unde partidele tradiţionale au înregistrat rezultate deplorabile, cedând în mare parte arena unor jucători mai noi şi mai imprevizibili, deopotrivă eurosceptici şi pro-europeni.

În Germania, CDU (centru-dreapta) a scăzut la 28,9% din voturi, iar SPD (centru-stânga) la 15,7%, pierzând locul al doilea (în detrimentul Verzilor – 20,5%) pentru prima oară după 1945. Extrema dreaptă şi cea stângă au obţinut fiecare circa 7% din voturi. Demisia liderei SPD, Andrea Nahles, la o săptămână după europarlamentare, pune presiune asupra Marii Coaliţii dintre CDU şi SPD şi ar putea duce la căderea guvernului Angelei Merkel şi la alegeri parlamentare anticipate.

În Franţa, atât Republicanii (centru-dreapta), cât şi Socialiştii (centru-stânga) au fost aruncaţi la coşul de gunoi al istoriei, după ce au obţinut doar 8,48% şi 6,19% din voturi, lăsând primele trei locuri Adunării Naţionale a lui Marine Le Pen (23,34%), frontului Renaissance a lui Emmanuel Macron (22,42%) şi Verzilor (13,48%). Deşi victoria extremei drepte a lui Le Pen nu este o surpriză, la alegerile din 2014 formaţiunea ei obţinând chiar un rezultat mai bun, 24,86%, rezultatul este unul important la nivel simbolic: învins la el acasă, Emmanuel Macron este obligat să îşi modereze ambiţiile de reformare ale întregii Uniuni Europene.

Italia a oferit cel mai mare şoc, după ce europarlamentarele au fost câştigate detaşat de Liga lui Matteo Salvini, cu 34,3% din voturi, de cinci ori mai mult decât în 2014. Reculul partidelor tradiţionale, Partidul Democrat (centru-stânga, 22,7%, jumătate faţă de 2014) şi Forza Italia (centru-dreapta, 8,8%, tot jumătate faţă de 2014), este cu atât mai semnificativ cu cât celelalte poziţii fruntaşe sunt ocupate tot de formaţiuni eurosceptice, Mişcarea 5 Stele (17,0%) şi Fratelli d’Italia (6,4%). Dat fiind că Salvini se află la putere la Roma – singurul lider al dreptei radicale aflat în această poziţie în Europa – el devine capul incontestabil al euroscepticilor europeni. Mai mult, el ameninţă ca în urma viitorului scrutin naţional din Italia să instaureze primul guvern al unui stat membru al UE dominat copios (poate chiar format în totalitate) de forţe ale extremei drepte.

Concluzie

Alegerile europarlamentare din 23-26 mai nu au schimbat radical raportul de forţe de la nivelul Parlamentului European şi nu ameninţă decisiv unitatea şi continuarea integrării în UE. Totuşi, detaliile care caracterizează rezultatele alegerilor relevă că ameninţările pentru stabilitatea europeană nu au trecut, dimpotrivă, continuă să se dezvolte latent. Izbucnirea unor noi crize precum cea economică şi cea a migraţiei pot avea consecinţe dintre cele mai grave asupra echilibrului tot mai precar de forţe de la nivelul Uniunii. Statele europene din afara UE trebuie să conştientizeze că vor putea conta tot mai puţin pe atenţia şi pe sprijinul Bruxelles-ului.

Liviu Mihail Iancu este senior editor la EuroPunkt.ro, o platformă online din România care furnizează informaţii, analize şi interviuri despre Uniunea Europeană. În 2015 a primit premiul pentru cel mai bun editorialist în domeniul afacerilor europene din partea Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova

Dan Nicu

Vladimir Zelenski şi politica sa externă: la ce se poate aştepta Republica Moldova de la noul președinte al Ucrainei?

[ANALIZĂ Buletin Nr. 2] Dan Nicu |Alegerea unui outsider absolut în politică drept preşedinte al unei mari ţări europene pare un scenariu desprins dintr-un film hollywoodian de comedie. Sau dintr-un serial ucrainean de succes numit, sugestiv, ”Servitorul poporului” şi cumpărat recent de Netflix, cea mai mare reţea mondială de vizionare de conţinut video la cerere. În Ucraina, tabloul alegerii comediantului Vladimir Zelenski în funcţia de preşedinte s-a developat pe parcursul a aproximativ jumătate de an, din momentul apariţiei primelor zvonuri cu privire la candidatura sa, până la inaugurarea de pe 20 mai. Starul de televiziune şi-a anunţat intenţia de a candida la funcţia de preşedinte al Ucrainei în noaptea de revelion, iar postul de televiziune 1+1 i-a difuzat adresarea către popor în locul celei a preşedintelui în funcţie, Petro Poroşenko. Era un semnal dat lui Poroşenko de proprietarul televiziunii, oligarhul Igor Kolomoiskii, nevoit să se refugieze din Ucraina după ce a pierdut controlul asupra celei mai mari bănci ucrainene, Privatbank, în urma unui scandal de evaziune în proporţii deosebit de mari. Încă din primele săptămâni ale lunii ianuarie, intenţiile de vot pentru Zelenski le-au depăşit pe cele ale lui Poroşenko şi Iulia Timoşenko, plasându-l pe actor pe primul loc, de unde n-a mai coborât până la alegeri. Este un fenomen absolut nou în politica mondială ca un actor să câştige un mandat de preşedinte chiar în timp ce apare în rolul de preşedinte în cel mai popular serial de televiziune din ţară. Acest eveniment se înscrie într-o logică post-adevăr şi eminamente postmodernă, în care forma contează mai mult decât conţinutul, iar ambalajul determină esenţa, şi nu invers. Însă pentru o ţară aflată în război cu un vecin mai mare şi mult mai puternic, alegerea în funcţia de preşedinte a unui om cu zero experienţă în administraţia publică şi în viaţa politică este cel puţin chestionabilă.

Unul dintre lucrurile cele mai importante de spus în legătură cu Zelenski şi mandatul său e că se cunosc foarte puţine despre intenţiile sale, de fapt. Programul său a lăsat loc de multe ambiguităţi, în special în domeniul politicii externe. Este neclar ce va întreprinde Zelenski pe plan extern, iar vecinii Ucrainei se află, momentan, în expectativă, încercând să anticipeze mişcările sale. În cele ce urmează vom încerca un exerciţiu de anticipare a potenţialelor direcţii de politică externă ale adminstraţiei Zelenski, în special privind relaţia cu Republica Moldova, pe baza celei mai importante declaraţii de intenţie pe care noul preşedinte ucrainean a făcut-o până acum: discursul său de învestitură, rostit în şedinţa solemnă a parlamentului de la Kiev, Rada Centrală a Ucrainei, cu ocazia festivităţilor de inaugurare în funcţie.

Mitul «europenizării din interior» – naivitate sau rea-intenţie?

Ceea ce se poate observa la o primă analiză a discursului de inaugurare a lui Zelenski este că subiectului relaţiilor externe îi este alocat un spaţiu extrem de restrâns în comparaţie cu problemele interne ale ţării. Cu toate acestea, publicul din Republica Moldova ar putea fi interesat de câteva subiecte menţionate de noul preşedinte ucrainean. Cu unele dintre ele suntem deja familiarizaţi. De exemplu, atitudinea preşedintelui ucrainean faţă de integrarea europeană ne sună destul de cunoscut, deoarece am auzit cuvinte foarte asemănătoare de la politicienii noştri: «O ţară europeană începe cu fiecare dintre noi. Da, am ales calea spre Europa. Dar Europa nu este pe undeva pe acolo, Europa este aici (arată spre cap). Şi când Europa va fi aici, ea va fi în Ucraina. Acesta este visul nostru comun.» Trebuie să ne amintim că în discursul politic din Republica Moldova, acest motiv recurent – «să construim Europa la noi acasă» – a fost folosit de multe ori drept scuză sau argument pentru nedorinţa de a se poziţiona în favoarea integrării europene cu tot ce presupune aceasta. A fost şi cazul comuniştilor, care după 2005 au promovat în campaniile electorale din 2007 şi 2009 lozinca ”Moldova europeană o construim împreună”, este şi cazul socialiştilor astăzi, de multe ori, atunci când neagă necesitatea mişcării spre calitatea de stat-membru al Uniunii Europene şi pretind că putem atinge nivelul occidental de viaţă fără să fim parte a marii comunităţi a statelor europene. Rămâne să vedem dacă, în cazul lui Zelenski, putem vorbi despre acelaşi lucru în context ucrainean. După alegerile anticipate din această vară, este de aşteptat că partidul pro-prezidenţial ”Servitorul poporului” va obţine o majoritate confortabilă în Rada Centrală de la Kiev şi va forma o nouă guvernare. Continuarea eforturilor administraţiei precedente de a obţine, la nivel diplomatic, un accept politic al liderilor Uniunii Europene pentru depunerea cererii de aderare a Ucrainei în 2023 va însemna că retorica pro-europeană va avea o finalitate – ceea ce, indiscutabil, se va răsfrânge pozitiv asupra Republicii Moldova, a cărei elită politică va fi nevoită să facă, de asemenea, paşi concreţi în direcţia integrării europene. Momentan, însă, nu putem şti dacă Zelenski va lucra în această direcţie sau va prefera să menţină un discurs formal pro-european însă, de facto, să prefere o «neutralitate» asemănătoare celei preferate de fostul preşedinte Viktor Ianukovici. Până la urmă, în state precum Ucraina sau Republica Moldova, tentaţia de a proteja interesele de afaceri ale unei elite corupte a prevalat întotdeauna în faţa dezideratului legitim de reforme, eradicare a corupţiei, liberalizare şi democratizare. Asta se întâmplă şi acum la Chişinău, acolo unde puterea controlată de oligarhul cu reputaţie cel puţin dubioasă Vladimir Plahotniuc a profesat ani de zile un aşa-zis ”pro-europenism” al cuvintelor, nicidecum al faptelor, care le-a devenit insuportabil chiar funcţionarilor europeni. Aceştia din urmă au realizat că sunt traşi pe sfoară, iar regimul de la Chişinău a devenit indezirabil pentru foştii săi parteneri de la Bruxelles. Astfel, retorica puterii de la Chişinău a devenit mai izolaţionistă, Partidul Democrat schimbându-şi, în aparenţă, orientarea externă pentru a deveni ”Pro-Moldova”. Chiar dacă nu a spus-o cu subiect şi predicat, concluzia la care am ajuns în urma lecturii discursului său este că Vladimir Zelenski ar putea pune bazele unui curent ”Pro-Ucraina”, în care exponenţii dezideratului de integrare europeană să fie jucaţi pe degete, doleanţele lor să fie acceptate de principiu dar amânate şi tergiversate, fără a face greşelile care l-au costat mandatul pe Ianukovici.

Falsa dilemă între «vorbirea despre NATO» şi «crearea standardelor NATO»

Vladimir Zelenski nu a menţionat subiectul relaţiei Ucrainei cu Alianţa Nord-Atlantică în mod explicit în discursul său de inaugurare, însă anterior s-a declarat de partea aderării la NATO în condiţiile unui referendum naţional cu acest subiect. La prima vedere, nu pare ceva suspect să doreşti să ceri opinia poporului asupra unui asemenea subiect important, însă după ce în 2014, pe fondul agresiunii ruse în Crimeea şi Donbas, susţinerea pentru aderarea Ucrainei la NATO a crescut la peste 70%, în prezent numărul cetăţenilor ucraineni care ar susţine acest pas este în scădere, apropiindu-se de 50%. Nu este greu de înţeles, în aceste condiţii, că un referendum în careo majoritate a cetăţenilor să respingă aderarea la NATO ar însemna pecetluirea şanselor Ucrainei de a se alătura Alianţei Nord-Atlantice, şi, în acelaşi timp, pecetluirea şanselor Republicii Moldova de a se afla între două ţări membre NATO. Într-un mod similar cu tratarea integrării europene s-a exprimat Vladimir Zelenski şi despre NATO în discursul său. Unica menţionare a Alianţei nord-atlantice este în contextul reformei în domeniul apărării: ”Nu trebuie să ni se povestească despre standardele NATO, ci trebuie să fie create asemenea standarde”. Este o abordare ciudată, în care faptele sunt contrapuse vorbelor dându-se de înţeles că discuţiile despre NATO şi, eventual, aderarea la NATO nu au niciun sens şi sunt contraproductive în condiţiile în care forţele armate ale Ucrainei nu trec plenar la standardele NATO. Într-adevăr, implementarea standardelor NATO este necesară pentru aderarea la această organizaţie, însă nimeni nu a pretins vreodată, în vreo ţară din Europa Centrală sau de Est care se mişca spre NATO că nu ar fi nevoie să se vorbească despre asta. Din contra, în toate aceste ţări, inclusiv România, au existat puternice campanii publice în care atât societatea civilă cât şi autorităţile au informat cetăţenii despre beneficiile statutului de parte la tratatul Atlanticului de Nord. Calea pe care doreşte să meargă Zelenski este una riscantă în condiţiile Ucrainei, deoarece un eventual referendum eşuat de aderare la NATO ar fi ca un cadou din ceruri pentru Rusia, al cărei principal obiectiv este să nu admită aderarea Ucrainei la vreo structură occidentală, în primul rând la NATO, dar şi la UE. Pierzând Ucraina, Rusia pierde definitiv şi Republica Moldova, izolată între două ţări aparţinând clubului occidental. Primele semne ale acestui fapt, a cum ar putea arăta asta, s-au văzut deja din 2014 până în prezent. În aceste condiţii, orice încetinire sau oprire în drumul european şi euroatlantic al Ucrainei nu poate avantaja decât Rusia, iar dacă administraţia Zelenski va întreprinde aşa ceva, direct sau indirect, va pune în mod evident în avantaj Rusia.

Zelenski transmite Moscovei semnale că este dispus la dialog

În continuarea celor spuse anterior, un alt aspect foarte important al discursului lui Zelenski este faptul că acesta nu s-a referit nici o dată la Rusia în discursul său. Nu a calificat această ţară drept agresor, nu a spus nimic despre prezenţa trupelor ruse în Donbas. A vorbit despre războiul din estul ţării doar în termenii ”încetării focului”. A spus că ar fi gata să facă orice, inclusiv să-şi piardă funcţia, doar pentru a opri focul, dar fără ca Ucraina să-şi piardă teritoriile, adică pământurile ucrainene Crimeea şi Donbas, după cum le-a calificat. Impresia pe care o lasă discursul său de inaugurare unui observator atent al situaţiei din Ucraina este că preşedintele Zelenski s-a asigurat, prin câteva fraze inserate prin diferite momente ale discursului său, că mesajul transmis este unul care să corespundă opiniei dominante din societate că teritoriile ocupate aparţin Ucrainei şi că ele nu pot fi pierdute. Dincolo de aceste afirmaţii, conţinutul şi spiritul discursului său indică o dorinţă de a se concentra pe probleme interne şi o nedorinţă de a aborda şi gestiona dosarul integrării europene şi euroatlantice a Ucrainei. De asemenea, tăcerea cu privire la Rusia poate indica, dincolo de nedorinţa de a-şi ostiliza partea pro-rusă a societăţii, intenţia de a se apropia, cumva, de această ţară.

În discursul său, preşedintele Zelenski a trecut de câteva ori la limba rusă atunci când a vorbit despre necesitatea de a asigura coeziunea societăţii şi de a recupera cetăţenii din estul Ucrainei în condiţiile în care, potrivit lui, puterea de la Kiev nu a făcut nimic în ultimii cinci ani ca aceşti oameni să se simtă din nou ucraineni. Aici, din nou, avem un îndemn la concesii, inclusiv sub aspect lingvistic. Ceea ce, în condiţiile în care aceste concesii nu vor fi însoţite de măsuri active pentru aducerea acestor oameni în câmpul constituţional, poate fortifica poziţiile Rusiei în regiune. Toate aceste lucruri, privite împreună, dau impresia unor semnale transmise, pe cât posibil, la Moscova, că noua administraţie este interesată de un dialog care să refacă, din nou, atâta cât este posibil în actualele condiţii, relaţiile bilaterale. Cu siguranţă, aceste senale au fost decodate în mod corespunzător la Kremlin.

Viitorul european al Republicii Moldova depinde de rezistenţa Ucrainei în faţa Rusiei

La prima vedere o administraţie de la Kiev ceva mai puţin insistentă pe dimensiunea impunerii limbii ucrainene în toată ţara ar putea însemna avantaje pentru populaţia vorbitoare de limbă română din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia. Însă Chişinăul nu îşi mai asumă de foarte mulţi ani vreun rol în protejarea minorităţii româneşti din Ucraina, în virtutea politicii de divizare în români şi moldoveni prin care Kievul a reuşit să întoarcă Republica Moldova împotriva României pe dimensiunea românofonilor din sudul şi nordul Basarabiei şi nordul Bucovinei. De aceea, mai important în prezent este în ce măsură va reuşi Rusia să profite de situaţia politică nouă de la Kiev şi câtă influenţă îşi va întoarce.

Cel mai important element al discursului de inaugurare al lui Vladimir Zelenski cu influenţă asupra Republicii Moldova este atitudinea cel puţin ezitantă privind aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO. În cazul care noua administraţie de la Kiev va continua pe aceeaşi cale, guvernanţii de la Chişinău, indiferent din ce partide vor proveni, vor avea motive în plus ca să adopte şi ei o atitudine similară. Acesta este principalul pericol – decuplarea noastră de o Ucraină ezitantă şi indecisă va fi mai grea decât ar fi fost în 2014, pentru că va trebui să aibă loc în nişte condiţii de securitate regională ceva mai stabilizate şi previzibile, cu o Rusie care menţine conflictul de joasă intensitate în Donbas şi continuă să ocupe Crimeea. O Rusie care mizează pe faptul că Vestul colectiv cu care ea are de a face în mod diferit în funcţie de ţară, adesea fragmentând cu succes unitatea occidentală faţă de propriile ei nelegiuiri, se va sătura la un moment dat să mai insiste ca Moscova să respecte dreptul internaţional privind Ucraina sau Republica Moldova, şi va lăsa aceste ţări să fie reabsorbite într-o nouă URSS, adică exact ceea ce-şi doreşte Putin în mod deschis.

Cu cât mai puţin va rezista Ucraina în faţa Rusiei, cu atât mai slabe şanse avem şi noi să îi facem faţă, iar discursul de inaugurare al preşedintelui Zelenski trezeşte anumite semne legitime de întrebare. Să vedem, în cele ce urmează, care îi vor fi acţiunile.

Dan Nicu este absolvent al Facultății de Științe Politice și masterand în Teorie și Analiză Politică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, cu teze de licenta și, respectiv, dizertație, care analizează problema tranziției postsovietice a Republicii Moldova. Autor a două volume: „Copiii vitregi ai Istoriei sau Se caută o revoluție pentru Basarabia“ (2008) și „Moldovenii în tranziție“ (2013. În ultimii ani, a colaborat la mai multe publicaţii din România şi Republica Moldova, printre care Adevărul, Cotidianul, Timpul.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova

Dionis Cenușă Integrarea semi-europeană a RM

Integrarea semi-europeană a Republicii Moldova: între agenda reformistă și guvernanța cleptocratică

[ANALIZĂ Buletin Nr. 2] Dionis Cenușă | Europa capătă greutate politică și substanță economică în parametrii de percepție a realităților moldovenești, chiar dacă calea este complicată, iar mișcarea, de regulă – lentă. Ancorarea normelor Uniunii Europene (UE) în legislația națională sau conectarea la lanțul de producție și consum european conturează semnele unui modus operandi, în linii generale, reciproc avantajos. Astfel, procesul legislativ are acces la o sursă de inspirație pentru modernizare, iar entitățile economice pot pătrunde în “cercurile virtuoase” ale economiei UE, supusă unor măsuri de ecologizare. Pe lângă aspectele politice și economice, densitatea și intensitatea contactelor bilaterale proliferează tot mai multe intersecții de compatibilitate. Totuși, persistă o rezistență constantă a sistemului post-sovietic de valori și deprinderi împotriva înrădăcinării bunelor practici europene. Cu alte cuvinte, integrarea europeană are loc cu jumătăți de unitate și pași.

Caracterul parțial al aproprierii de UE nu este cauzat doar de problematizarea contextului intern moldovenesc, dar și de reacția “eurocraților” de la Bruxelles la semnalele de involuție democratică, percepute din Moldova. De altfel, maturizarea dialogului moldo-comunitar se caracterizează prin reliefarea unor contradicții interpretative grave despre ce trebuie să prevaleze: statul de drept, ca și un bun colectiv vital, sau calculele politice egocentrice, manevrate în stil ad-hoc? Din acest considerent, prescripția angajamentelor rezultate din parteneriatul cu UE se ciocnește, deocamdată, de înclinația guvernanților de la Chișinău spre negocierea sau forțarea unor concesii și/sau excepții. Astfel, în mod paradoxal, pare să coexiste două tendințe majore: interesul actorilor externi pentru fluidizarea procesului de guvernanță moldovenească și rezistența factorilor interni împotriva transformărilor democratice.

Trei bariere în calea reformelor

În termeni practici, agenda reformistă propusă de UE, prin intermediul Acordului de Asociere, întâmpină trei tipuri de obstacole. În primul rând, reformele inspirate din guvernanța europeană sunt scanate de posesorii voinței politice, concrescuți cu interese oligarhice. După ce este depășit filtrul oligarhic, acțiunile transformative trebuie să treacă de a doua categorie de bariere, care se regăsesc în interiorul instituțiilor de stat. Mediocritatea, politizarea sau absenteismul sunt doar câteva din trăsăturile preponderente ale administrației publice ce pot îngreuna sau atrofia orice reformă. Concomitent, profesionalismul și integritatea se află în retragere și tot mai rar pot servi ca aliați în producerea unor schimbări calitative. A treia categorie de obstacole constituie răspândirea, în mod (in)voluntar, a ignoranței sau indiferenței în interiorul societății. Prin urmare, este afectată exercitarea presiunii civice, care, odată funcțională poate supune efectiv voința politică și instituțiile statului interesului public. Toate aceste impedimente fac ca integrarea cu UE să fie mai degrabă “semi-europeană”, deoarece presupune hibriditate, cauzată de influența patologiilor atribuibile factorilor politici moldovenești, printre care cleptocrația.

Beneficiile și neajunsurile integrării europene

Paraliziile parcurse de relația moldo-comunitară, încă prezente sub varii aspecte, nu anulează nicidecum aspectele pozitive, materializate până acum, sub incidența circumstanțelor locale și a constrângerilor externe. În asemenea împrejurări, pot fi delimitate patru arii semnificative – politică, comercială, umană și simbolică, unde pot fi identificate îmbunătățiri în parcursul european al Republicii Moldova.

Din punct de vedere politic, dialogul cu instituțiile europene a atins o dinamică înaltă. Chiar și în condițiile stării înghețate a contactelor politice la nivel înalt, oficialii europeni comunică cu partea moldovenească, monitorizează situația din țară și promovează mesaje politice pro-reformă și pro-democrație. Datorită unei doze ridicate de automatism, asigurat de infrastructura instituțională a Acordului de Asociere, deplin în vigoare din vara anului 2016, relația bilaterală se reînnoiește, inclusiv pe timp de intemperii politice. Iar evenimentele din 2018, atât cele două rezoluții hiper-critice ale Parlamentului European din 2018, cât și decizia de a sista asistența financiară, doar demonstrează că UE interacționează cu politica moldovenească și intenționează să o îmbunătățească folosind condiționalitatea externă. 

Intensificarea legăturilor comerciale exemplifică capacitatea economiei moldovenești de a beneficia de pe urma proximității de spațiul economic european. Gradul de sofisticare al bunurilor sporește, la fel și corespunderea lor la standardele tehnice și de calitate de tip european. În mod definitiv, cota bunurilor moldovenești livrate în UE, care a atins 70% din totalul exporturilor, trebuie privită împreună cu deficitul comercial, care favorizează partea europeană. Liberalizarea comerțului cu UE nu reprezintă un produs static, ci necesită intervenții permanente de echilibrare pentru a proporționaliza beneficiile și costurile relaționării cu o super-putere economică.

Latura umană a relațiilor bilaterale se măsoară în multitudinea contactelor inter-umane, a căror fluidizare se datorează înlăturării regimului de vize cu UE în 2014. Până în martie 2019, circa 75% dintre cetățenii moldoveni au traversat frontiera europeană de peste 6 milioane de ori. Pe lângă aspectele economice, precum dezvoltarea serviciilor de transportare, diversificarea industriei turismului sau expansiunea mediului de afaceri moldovenesc, liberalizarea vizelor a facilitat o anumită trăinicie a legăturilor intra-familiale la nivelul emigranților moldoveni. Datele statistice raportate de UE evidențiază nu doar iregularități în comportamentul câtorva mii de moldoveni (șederi ilegale, solicitări de azil, etc.), care abuzează de laxitatea frontierelor europene. Practicarea neîntreruptă a abuzurilor, chiar și la o scară minoră, semnalează la fel o capacitate redusă a autorităților de a încuraja conformitatea prin politici preventive convingătoare.

Pe plan simbolic, relația UE-Republica Moldova revine în făgașul normalității. Ziua Europei nu mai este contrapusă tradiției (post)sovietice de celebrare a Zilei Victoriei, ci obține un caracter complementar. Deși a fost eliminată divergența geopolitică legată de atașamentul civilizațional al țării de Vest sau Est, combinarea acestor zile setează o deprindere față de ideea politicii externe multi-vectoriale. Potrivit acesteia, interesele strategice ale Rusiei riscă să prevaleze cu ușurință față de interesele naționale moldovenești.

În loc de concluzii…

Relațiile moldo-comunitare sunt condamnate la o integrare semi-europeană, atât timp cât procesul de guvernanță a Republicii Moldova nu se va elibera din capcana intereselor cleptocratice. Până atunci, agenda reformistă înaintată de UE trebuie să servească ca o asigurare minimă împotriva degradării definitive a standardelor democratice, niciodată până acum definitiv statornicite.

Dionis Cenușă este cercetător asistent în cadrul Institutului de Științe Politice de la Universitatea din Giessen (Germania), unde își face studiile de doctorat. Din 2013, el face parte din echipa Centrului Analitic Independent Expert-Grup, unde se specializează pe economia politică și integrarea europeană, și politici de securitate energetică. Din 2015, este contribuitor permanent pentru Agenția de Știri IPN. Principalele arii de cercetare cuprind: integrarea europeană în Europa de Est, relația UE-Rusia, regimuri oligarhice și reziliența de stat. 

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova

Elena Rațoi

Publicitatea sexistă, un mod (ne)reușit de a capta atenția

[ANALIZĂ Buletin Nr. 2] Elena Rațoi | Publicitatea sexistă este o noțiune relativ nouă pentru Republica Moldova. Definită de Legea cu privire la publicitate (1) în art. 11 (2), în urma unui amendament adoptat în aprilie 2016. Publicitatea sexistă:

„Covoarele nu sunt ca soția, ele pot fi schimbate”. Caracterul sexist al publicității a fost constatat de către Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității prin Actul de constatare nr. 2 din 7 iulie 2017.
  1. prezintă femeia sau bărbatul drept obiect sexual, în situații umilitoare sau degradante, violente și care ofensează demnitatea umană;
  2. promovează stereotipuri sexiste în scop discriminatoriu, cu menținerea percepției tradiționale asupra femeii drept o ființă slabă, vulnerabilă și dependentă, având o poziție socială inferioară.

Pentru nerespectarea acestor prevederi, Codul Contravențional al Republicii Moldova, la art. 364, prevede aplicarea unei amenzi de până la 90 u.c. (3), pentru persoane fizice, de până la 240 u.c. pentru persoane cu funcție de răspundere și de până la 300 u.c. pentru persoanele juridice. De asemenea, agentul economic este obligat să înceteze difuzarea spotului publicitar sau să elimine materialul publicitar în cauză, așa încât acesta să nu mai fie disponibil publicului.

Ce înseamnă, de fapt, publicitatea sexistă și cum o putem identifica?

Unii ar putea spune că definiția dată de legislația actuală e prea vagă și poate fi interpretată în mod fraudulos. Însă realitatea e alta. Publicitatea sexistă poate fi identificată răspunzând la câteva întrebări:

  • Care este scopul de a plasa persoana în publicitate? Pentru a demonstra cum se utilizează produsul sau serviciul reclamat sau pur și simplu pentru a capta atenția?
  • În cazul în care am inversa rolurile (am înlocui bărbații cu femeile sau viceversa, fiind arătați în exact aceeași ipostază), ar părea ieșit din comun?
  • Promovează vreun stereotip prin care femeile se poartă într-un anumit mod, iar bărbații în altul?
Caracterul sexist al publicitatii a fost constatat in iulie 2017

Deși sexismul în publicitate poate să se refere la toate genurile, de cele mai multe ori femeile sunt cele afectate.

Unul din mijloacele cele mai des întâlnite în publicitatea sexistă este obiectificarea- atunci când o persoană este redusă la nivel de obiect, adică este tratată drept decor, pentru a atrage atenția. Observăm acest lucru mai cu seamă în cazul femeilor care apar în reclame. Respectiv, dacă cineva vrea să reclameze o ușă, lângă aceasta neapărat va apărea o femeie într-o poziție lascivă; sau dacă avem publicitate pentru paste, acestea neapărat vor fi puse pe corpul unei femei, etc.

În ceea ce privește nuditatea în publicitate, legislația Moldovei nu o interzice expres. Respectiv, nudurile pot fi folosite în cazul în care acest lucru este relevant pentru a prezenta serviciul sau produsul. De exemplu, pozarea unei persoane în lenjerie intimă pentru a reclama produsul nu se consideră sexism, deoarece corpul persoanei are atribuție directă cu aceasta, care, în mare parte, nu poate fi reclamată ca fiind utilizată în alt mod. Pe de altă parte, în cazul în care persoana care reclamează lenjeria este în poziții provocatoare, cu tentă sexuală (o femeie în lenjerie afișându-și sânii sau culcată în pat/pe podea, cu picioarele în sus, etc.), deja se consideră că suntem în prezența unui fapt de obiectificare a persoanei, prin care aceasta este utilizată drept unealtă sexuală, cu scopul de a atrage o atenție mai mare asupra produsului.

Natan

Suntem în prezența aceluiași exemplu când vorbim despre publicitatea unor produse de curățare a corpului (gel de duș). Nu e considerat sexism situația în care o persoană goală face duș pentru a reclama un produs. Însă atunci când același/aceeași producător/toare, în cadrul unor publicități în serie arată femeia dezbrăcată în duș, iar bărbatul în halat de baie, suntem în prezența unei publicități sexiste. În această situație femeia este tratată diferit decât bărbatul, ca fiind o ființă inferioară ce se poate dezbrăca fără scrupule, iar corpul ei e utilizat nu doar pentru a reclama, ci și pentru a atrage atenția potențialilor/lelor cumpărători/oare. La fel sexistă va fi considerată publicitatea în care femeia apare întinsă jos în camera de duș.

O altă trăsătură a publicității sexiste este tratarea persoanei într-un mod umilitor sau degradant din cauza genului acesteia. Persoana e prezentată drept lipsită de posibilitatea de a gândi sau de a acționa. De exemplu, în această categorie pot intra publicitățile prin care sunt luate în derâdere blondele („încât și o blondă ar face față”) sau acele genuri de publicitate ce reclamează medicamentele, în care bărbații sunt prezentați drept niște ființe care nu pot avea grijă de ei și de copii, iar soția vine în calitate de salvatoare și le administrează medicamentele.

Publicitatea sexistă afectează demnitatea umană și, de cele mai multe ori, anume demnitatea femeilor este denigrată. Aceste situații se întâmplă când femeile apar în calitate de persoane care se vând ușor pentru bani sau pentru anumite bunuri materiale, pe care (doar) bărbatul le deține. Sau atunci când sunt prezentate drept niște ființe amorale, ușuratice, care își petrec timpul servind alcool și distrându-se.

Una din cele mai grave forme ale publicității sexiste e cea prin care este promovată violența. În reclama ce conține elemente de violență în bază de gen, bărbații sunt pe larg reprezentați ca utilizându-și corpurile pentru a fi agresori, iar femeile sunt prezentate cu o poziție corporală de supunere (4). Uneori, femeile sunt arătate zâmbind, în timp ce se face aluzie la atac, în altele ele pur și simplu cedează atacului. Aceste abordări corelează violența cu senzualitatea.

În publicitate, femeile sunt cele care apar mereu la bucătărie, spălând vasele, gătind pentru familie, fiind responsabile de curățenia în casă. La prima vedere, se pare că acest lucru nu ar fi unul prin care femeia este reprezentată drept inferioară bărbatului, însă dacă analizăm la o scară mai largă situațiile în care sunt prezentați bărbații (în costum, lucrând pentru companii mari, fiind responsabili de luarea deciziilor) și femeile (la bucătărie, îngrijind de copii și de casă), modelul demonstrat se transpune în viața reală și se va aștepta ca femeile să fie cele care stau acasă, iar bărbații sunt cei care aduc bani și iau decizii.

Ce facem dacă am identificat o publicitate care ni se pare sexistă?

Fiecare persoană care se simte lezată de o publicitate pe care o consideră sexistă poate scrie o plângere prin care să o denunțe. Organul împuternicit să exercite controlul de stat și autoreglementarea în domeniul publicității este Consiliul Concurenței.

De asemenea, cei care se simt lezați pot depune o plângere și la Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității. Acesta examinează plângerea și se expune cu privire la caracterul sexist al publicității. Dacă se constată că publicitatea este sexistă, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității remite cazul spre examinare Consiliului Concurenței, conform procedurii legale.

Obiectifificarea corpului femeii

Începând cu 2017, adică după modificările operate în legislație privind introducerea noțiunii de publicitate sexistă și stabilirea sancțiunilor, la adresa Consiliului au început a parveni mai multe plângeri. Astfel, până în 2017, Consiliul a examinat 5 plângeri cu privire la caracterul sexist al publicităților, pe când în 2017 numărul acestora s-a ridicat la 32.

La fel, membrii Consiliului se pot autosesiza pe marginea unor publicități, așa cum au făcut-o în legătură cu mesajul folosit de o școală auto într-un spot publicitar (5), care conținea următorul mesaj: „…singura Școală Auto de stat din Chișinău, îți oferă cea mai bună instruire pentru toate categoriile posibile: autoturisme, camioane, motociclete, microbuze. Ieftin și eficient. (…)Teoria, plus practică, plus certificatul de finalizare a cursurilor. Ușor, chiar și pentru blonde”. Consiliul a constatat discriminarea pe bază de gen și a sancționat atât agentul economic, cât și postul de radio care a plasat spotul, stabilind că ei poartă răspundere pentru replicarea sistematică a stereotipurilor legate de femei, printr-un mijloc de informare în masă, cum este radioul.

În ceea ce privește Consiliul Concurenței, începând cu aprilie 2016 (de la data adoptării modificărilor legislative) și până în iulie 2018, acesta a întocmit 16 procese verbale cu privire la contravenție ca urmare a constatării publicității sexiste.

Persoana trasă la răspundere poate contesta decizia privind sancționarea. Totuși, acest fapt nu o scuteşte de obligația sa referitoare la eliminarea materialului. Sesizarea instanţei judecătoreşti nu sistează executarea dispoziţiei sau a deciziei Consiliul Concurenţei, cu excepţia cazului în care instanţa judecătorească va emite o decizie cu privire la sistarea executării actelor nominalizate.

Elena Rațoi este activistă în domeniul promovării egalității de gen de aproape 5 ani, fiind angajată în calitate de Ofițeră de Programe la Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) din 2014. Anterior, Elena a lucrat în calitate de Manageră PR și Asistentă de Proiect în cadrul Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova. De asemenea, a coordonat implementarea a două proiecte care au avut drept scop implicarea civică a tinerilor și a participat în mai multe activități de voluntariat. Ea este autoarea Ghidului „Sexismul în Publicitate: Concepte, definiții, exemple”. Elena a absolvit Facultatea de Drept și masteratul în Drept Civil a Universității de Stat din Moldova.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova

Referințe:

1 Legea nr. 1227 din 27.06.1997, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 67-68 din 16.10.1997

2 Public Interest Research Centre and WWF-UK, „Think of me as evil? Opening the ethical debates in advertising”, (2010) p. 41.

3 Unitate convențională- 50.00 MDL sau circa 2.48 EUR

4 (Malamuth și Briere, 1986)

http://www.bizlaw.md/2016/09/07/sexismul-in-publicitate-care-sunt-regulile-si-ce-sanctiuni-se-aplica-pentru-nerespectarea-lor/