LID MOLDOVA

Revoluția ZOOM. Reinventarea business-ului în timp de pandemie

September 30, 2020/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 6] Dumitru Petrașcu | Prezenta analiză se concentrează asupra crizei pandemice și a efectelor pe care aceasta le are asupra modelului de gestionare a afacerilor în această perioadă complicată. În pofida suportului necesar și obligatoriu al autorităților centrale, totuși îmi propun să abordez această perioadă de „jos în sus” – din prisma realităților oferite de pandemie business-ului, a necesității de adaptare la „noul normal”, dar și a „investițiilor” necesare a pentru a depăși daunele generate de criză. Cu toate provocările oferite, pandemia a scos în evidență necesitatea transformării modului de gestionare a afacerii, dar și necesitatea dezvoltării unui ecosistem hibrid în cadrul fiecărei afaceri, pentru a face față provocărilor din viitor.

Retrospectivă

Început în Wuhan (China) în decembrie 2019, noul virus tip COVID-19 s-a dezvoltat relativ timid la început, după care a căpătat proporțiile unei pandemii internaționale în sensul larg al cuvântului. Nu sunt expert în virusologie și nu pretind să fac o analiză a virusului în sine. Cert este faptul că acest virus a putut fi exportat din China fără mari eforturi. Primul caz de COVID-19 în Europa a fost confirmat în Franța în data de 24 ianuarie 2020. Iar începând cu februarie 2020 state precum Italia, Franța, Germania sau Spania, cu puternice comunități chinezești, au fost printre primele cele mai afectate din Europa. România, Bulgaria, Ucraina sau Republica Moldova au făcut parte din a doua fază a răspândirii acestuia – în aceste state primele cazuri de îmbolnăvire au fost raportate la cetățenii care s-au întors de la munca sezonieră din statele înalt industrializate, fie au fost în calitate de turiști în Italia, Franța, Grecia.

Drept urmare a evoluției pandemiei in fiecare stat, autoritățile centrale (luate prin surprindere sau nu) decretă starea de urgență cu măsuri speciale de limitare a răspândirii pandemiei – suspendarea liberei circulații, suspendarea învățământului preșcolar, școlar și universitar, limitarea traversării frontierelor de stat pentru turiști, dar și limitarea activităților economice și comerciale. Cert este faptul ca în data de 18 martie 2020, 250 milioane de europeni erau supuși unei carantine complete, cu limitarea unor drepturi constituționale, dar în același timp necesare pentru a stopa răspândirea pandemiei.

În Republica Moldova, starea de urgență a fost decretată în data de 13 martie 2020 cu etalarea forței armate din dotare pe străzile din Chișinău (am văzut cu toții Hummer-urile cu puști ale armatei naționale poziționate strategic în locuri vizibile prin intersecțiile din Chișinău) – probabil pentru a induce frica în virus și a demonstra capacitățile organizatorice ale autorităților în lupta cu acest virus nemilos (SIC!). Lăsând ironiile la o parte, grădinițele, școlile, universitățile, piețele și-au stopat activitatea ca urmare a decretării stării de urgență de către autorități, iar agenților economici le-a fost limitată activitatea la maximum.

De aici a început totul

Revoluția ZOOM sau „work from home” a reprezentat „know-how-ul” anului 2020 – un nou model de gestionare a activității cotidiene în regim de criză. Instituțiile educaționale au trecut pe ZOOM, făcându-i pe copii, dar și pe părinți să deprindă o nouă modalitate de a petrece activitățile educaționale. Companiile cu infrastructură IT dezvoltată au transferat rapid procesele operaționale de birou în „work from home” pentru a menține „workflow”-ul în departamentele vitale. O parte dintre angajații care nu se puteau încadra în Revoluția ZOOM au intrat într-un proces de transformare profesională (în cazul în care compania le oferea această oportunitate), fie au fost supuși unui sistem complex de raționalizare a proceselor și atribuțiilor executate, fie au fost disponibilizați (datorită incertitudinii create asupra activității economice a companiei).

În aceasta perioadă tot mai multe companii au realizat importanța unui cashflow pozitiv în activitatea pe care o gestionau, necesitatea de a păstra la maxim statele de angajați, dar și capacitatea de a-și reorienta procesele de business în funcție de necesitățile de moment ale „economiei” – fabricare de măști/viziere, producție de etanol pentru fabricarea dezinfectantului – într-un cuvânt menținerea activităților economice din cadrul companiei pe o linie de plutire.

Deși părea o criză strict din domeniul medical, deciziile asumate de guvern pentru stoparea acestei pandemii au avut repercusiuni enorme asupra economiei și în mod special asupra gestionării afacerilor în această perioadă complicată. Natura răspândirii virusului, dar și efectele create în urma restricțiilor au determinat necesitatea reinventării business-ului în sine. Provocarea cea mare a fost adaptarea rapidă la noile realități și transferul rapid a activităților economice și sociale în online. Prin urmare, pandemia a provocat „Revoluția ZOOM”, acționând ca un catalizator în transformarea e-Everything. Efectele acestei transformări ar trebui să influențeze în bine atât domeniul privat, cât și activitatea instituțiilor de stat, având în vedere necesitatea stringentă și oportunitatea de a reduce birocrația prin digitalizarea serviciilor prestate. Panica generată artificial în debutul pandemiei a determinat un comportament inadecvat al consumatorului, raportându-se creșteri semnificative de vânzări ale retailer-ilor mari. Totuși „explozia” e-Commerce-ului a fost fenomenală, raportând creșteri ale vânzărilor de 30% în aceasta perioadă.

Direcții de adaptare și reinventare

Companiile din domeniul HoReCa au fost printre cele mai afectate, mizând pe prezența clienților în localuri și pe deservirea evenimentelor. O parte din proprietari s-au văzut nevoiți să fie implicați în dezvoltarea unui sistem de livrare propriu sau pe bază de outsourcing pentru a menține pe linie de plutire activitatea companiei. Astfel a fost impulsionată dezvoltarea prezenței activității pe online a companiilor din acest domeniu, dar si determinat apariția companiilor din domeniul livrărilor de produse. Cu toate că se dorea relaxarea restricțiilor, relansarea activităților din acest sector nu a permis revenirea la starea pre-pandemie, din cauza precauțiilor consumatorilor, dar și a limitărilor parțiale menținute de autorități. Prin urmare, livrările de produse reprezintă un punct forte în menținerea activității companiilor din acest domeniu în prezent. O dezvoltare ingenioasă a fost înregistrată în domeniul desfacerii produselor agricole, datorită oportunităților de reinventare a întregului proces de vânzare prin intermediul rețelelor de socializare, dezvoltând astfel comunități de susținere a fermierilor locali. Aceasta este o direcție de dezvoltare despre necesitatea căreia se discuta de foarte mult timp.

Din cauza limitărilor impuse de guvern privind circulația în perioada de pandemie, companiile din domeniul transportului de persoane au fost și ele foarte afectate, necesitând reevaluarea proceselor interne, dar și adaptarea la noile realități. Mai mult ca atât, pentru a face față scăderii comenzilor, acestea s-au văzut nevoite să reinventeze portofoliul de servicii prestate prin dezvoltarea unor servicii complementare necesare pieței.

Un accent destul de important care a fost pus acum pe contactul consumatorului cu brand-urile de pe piață și schimbarea modelului de comportament in interacțiunea directă cu acestea. Pandemia a scos în evidență necesitatea sau chiar obligația mărcilor de a răspunde la criză, iar așteptările erau asupra soluțiilor pe care acestea le pot oferi în prezent. Un alt factor de notat este comunicarea și interacțiunea prin intermediul rețelelor de socializare, dar și apropierea dintre brand și consumator, formând comunități specifice. Prin urmare, se observă cum consumatorii dezvoltă în ultima perioada încredere tot mai mare în brand, în pofida instituțiilor guvernamentale.

De asemenea, activitatea și proiecția brand-ului s-a transferat din zona internă într-una cu impact național sau internațional. Acest proces generează și dezvoltarea unor politici complexe de Responsabilitate Socială. Fiind implicate în această perioadă în acțiuni de voluntariat și oferind resursele proprii în mod gratuit pentru contracararea pandemiei, brand-urile și-au însușit tendințe și afinități ale comunităților în care activează.

Previziuni și necesități

Luați prin surprindere de carantină, dar și de limitările impuse în aceasta perioadă, ar putea părea hazardat să facem previziuni pentru perioada următoare, sau, cu atât mai mult pentru 2021. Cert este faptul că nimeni nu a prevăzut un astfel de scenariu și evenimentele din acest an. Totuși, lecția care trebuie învățată este că cele mai importante tendințe și investiții în tehnologiile de azi vor juca un rol important în depășirea și adaptarea la crizele de mâine. Economia și-a accentuat tendința de digitalizare și automatizare accelerată a afacerilor și a proceselor operaționale existente, oferind posibilitatea dezvoltării unor afaceri transfrontaliere și creative. Perioada de pandemie, care este departe de a se fi terminat, a determinat oportunități de dezvoltare și reinventare a economiei în general. Cu toate dificultățile create pe plan de management al acestei crize de sănătate, restricțiile impuse de autorități au avut rolul său de catalizator pentru schimbarea conceptului de „doing business” la nivel personal, creând oportunități pe care trebuie să le valorificăm în mod strategic în perioada ce urmează.

La această etapă, distingem direcțiile asupra cărora trebuie să ne concentrăm eforturile pentru a construi afaceri sustenabile în viitor:

Diversificarea piețelor de desfacere și scalarea acestora.
Reinventarea modelului de business prin digitalizare și automatizare a modelelor operaționale existente.
Crearea unui ecosistem hibrid al afacerii (prezența offline și online).
Diversificarea portofoliului de produse.
Echilibrarea politicii financiare a companiei pentru obținerea unui cashflow pozitiv.
Investiția în dezvoltarea brand-ului personal.
Investiția în resurse umane calitative și menținerea acestora.
Interacțiunea cu business-ul regional pentru a determina trend-urile actuale.

Prin urmare, trebuie să reținem faptul că, această criză pandemică se poate termina, însă efectele economice vor continua. Trebuie să fim pregătiți să facem față noilor provocări, iar relansarea sau gestionarea cu succes a afacerilor în viitor va depinde de capacitatea fiecărei companii de a se adapta la noile realități și tendințe.

Să nu uităm că, orice criză poate naște noi oportunități.

Dumitru Petrașcu este membru al Consiliului LID Moldova și specializat în management, afaceri și negocieri corporative. Are o experiență de peste 17 ani în vânzări, gestionarea experienței clienților-cheie și dezvoltarea relațiilor corporative. De peste 1 an este implicat în dezvoltarea proceselor operaționale în cadrul celui mai mare start-up de mobilitate urbană din România, București.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Cum relansăm economia moldovenească după pandemie?

September 29, 2020/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 6] Rodica Crudu | Pentru a putea vorbi despre o eventuală relansare a economiei naționale, despre planuri de acțiuni strategice și despre soluții de depășire a crizei, ar trebui să începem cu deslușirea naturii crizei economice actuale. Nu ne dorim să generăm incertitudini şi contradicţii la nivelul direcţiilor asumate, sau al mijloacelor utilizate, îngreunând revenirea la normal.

Ce a însemnat pandemia pentru Republica Moldova

Criza economică COVID-19 nu este o criză obișnuită, ciclică, ale cărei cauze să provină din sfera dezechilibrelor financiare, precum a fost cea din 2008-09; în ciuda elementului comun – epuizarea etapei de expansiune a ciclului economic actual[1]. Acum, criza provine din imobilizarea spontană, completă a sectoarelor economice pentru perioada restricțiilor sociale și impunerea normelor sanitare stringente pe parcursul stării de urgență. Acestea au denaturat echilibrele economice în cererea și oferta agregată, în investiții, în consum, în lanțurile valorice parțiale și întregi, precum și în cele de aprovizionare. Economia noastră, fiind una vulnerabilă, aflată în procesul de tranziție și reprofilare din cauza precedentelor crize politice, a fost afectată profund.

Incertitudinea și imposibilitatea de a interveni pe termen mediu și lung au determinat autoritățile RM să adopte mai multe măsuri menite să stabilească un cadru de gestionare a crizei pandemice și să minimizeze daunele acesteia asupra economiei RM, cetățenilor în general și a mediului de afaceri. Acestea, însă, nu erau pregătite din punct de vedere logic și nu au putut reacționa corespunzător. Pentru a determina care ar fi măsurile potrivite de întreprins în vederea relansării economiei naționale și adaptării la ”noua normalitate”, prezenta analiză urmărește atingerea următoarelor obiective:

Identificarea sectoarelor economice vulnerabile și aflate în apogeul crizei economice;
Enumerarea măsurilor întreprinse de Întreprinderile Mici și Mijlocii (ÎMM-uri), ca verigi de bază ale economiei naționale, pentru a rămâne active și pentru a evita falimentarea;
Evaluarea măsurilor întreprinse de stat, precum și de partenerii noștri externi, în sensul repornirii, activării și ajustării proceselor economice.

Economia moldovenească depinde de economiile partenerilor externi

Starea lucrurilor în RM este indisolubil legată de situația din lume și mai ales de cea din Uniunea Europeană. Conform estimărilor FMI, în 2020 majoritatea economiilor mari vor înregistra în mod colectiv scăderi ale PIB-ului situate între 2,5-3,0%, iar în unele economii recesiunea va atinge la niveluri și mai înalte. Estimările preliminare arăta că valoarea PIB-ului Republicii Moldova pentru anul 2020 va scădea cu 4.0-6.0%[2].

În vederea evaluării impactului crizei cauzate de COVID-19 asupra economiei, mai multe studii și cercetări au fost efectuate. Potrivit unei cercetări efectuate de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) din RM, printre cele mai afectate de pandemie sunt întreprinderile exportatoare.[3] Aceasta s-ar datora faptului că cererea externă a scăzut considerabil, dar și criza materiilor prime a determinat majoritatea companiilor de pe ambele maluri ale Nistrului să-și suspende total exporturile sau să le reducă semnificativ.

Conform datelor Biroului Național de Statistică, în primele trei luni ale anului 2020 volumul de mărfuri comercializate pe piețele externe din RM, a scăzut cu 7,9%, din cauza reducerii cererii în țările afectate de COVID-19. Un impact mai mare se constată în ramurile exportatoare: fabricarea de piese pentru autovehicule și motoare, fabricarea de fire și cabluri, a dispozitivelor de conexiune pentru acestea, precum și fabricarea articolelor de îmbrăcăminte și a produselor textile, prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor.

Conform unui studiu efectuat de IDIS „Viitorul”, ca urmare a efectelor pandemiei, inclusiv a măsurilor luate pentru evitarea răspândirii COVID-19, schimburile comerciale de export de pe malul stâng al Nistrului și comerțul intern cu malul drept au intrat în zona valorilor negative, fiind în ianuarie-mai 2020 cu 9% sub nivelul de referință al anului precedent.[4] Pe parcursul a primelor cinci luni, valoarea totală a cifrei de afaceri în schimburile comerciale dintre ambele maluri și exporturi a scăzut cu 13,6%, iar livrările pe malul drept s-au diminuat drastic pentru majoritatea grupurilor de produse.

Impactul asupra IMM-urilor și a populației

Potrivit unor sondaje efectuate la etapa inițială a crizei (luna Aprilie 2020) de către Expert-Group[5], circa 2/3 din întreprinderile moldovenești anticipau scăderea veniturilor tocmai cu peste 35%. Cauzele țin de restricțiile aplicate de autorități în contextul stării de urgență, dar în special de reducerea cererii interne și externe. Mai mult decât atât, în vederea atenuării impactului COVID-19, 70% din respondenți afirmau că planificau să reducă costurile aferente personalului, iar 64% și 68% planificau amânarea investițiilor curente și, respectiv, strategice. În majoritatea cazurilor, optimizarea cheltuielilor de personal urma a fi făcută prin concedii pe cont propriu, diminuarea orelor de muncă și șomaj tehnic. Acestea, la rândul lor, lovind și mai mult asupra veniturilor populației și, prin urmare, asupra cererii agregate, fapt ce avea să agraveze și mai mult situația financiară a companiilor (prin efectul bulgărelui crizei)[6].

Unele dintre acțiunile menționate a fi unele întreprinse, pandemia afectând grav întreprinderile micro, mici și mijlocii, iar odată cu ele și mii de familii din Moldova care și-au pierdut locurile de muncă (ÎMM-urile reprezentând 95% din afacerile private din țară și antrenând peste 60% din populație în cadrul acestor întreprinderi).[7]

Conform sondajului „Impactul pandemiei COVID-19 asupra activității companiilor din Moldova”[8], realizat de Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova) în perioada 3 – 18 iulie 2020 pe un eșantion de 205 companii din sectorul TIC, HoReCa, turism, industria ușoară, agricultură, transport, educație etc., 87% din respondenți au menționat o diminuare a veniturilor cu până la 50% și mai mult față de cele raportate la perioada similară a anului 2019. Printre factorii care au afectat cel mai mult activitatea companiilor se evidențiază diminuarea cererii la produse și servicii pe piața internă (77% dintre respondenți) și dificultățile întâmpinate de partenerii lor de afaceri, exprimate prin întârzieri la încasarea facturilor emise (56% din respondenți).

În scopul atenuării impactului economic al pandemiei, companiile au implementat diverse măsuri precum: accesarea de credite intra-grup, crearea oportunităților de export, crearea unor noii linii de business, reducerea programului de funcționare, amânarea investițiilor curente, reducerea costurilor aferente personalului, reprofilarea modelului de business și orientarea către noile cerințe ale pieței și către noile comportamente ale consumatorilor etc.

În opinia a 80% dintre entitățile participante la sondaj, măsurile care trebuie să fie implementate de către stat pentru depășirea crizei pandemice se consideră a fi reducerea impozitelor, taxelor și altor contribuții, care ar putea influența procesul de depășire a crizei pandemice, în timp ce 75% din respondenți au considerat introducerea vacanței la plata acestora drept un instrument absolut necesar.

Ce au (de) întreprins guvernul și alți actori implicați

În acest sens, conform Hotărârii de Guvern Nr.630 din 19-08-2020 pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege cu privire la instituirea vacanței fiscale pentru unele categorii de întreprinderi[9], a fost respinsă ideea de aprobare a vacanței fiscale până la 31 decembrie 2020 la achitarea tuturor impozitelor, contribuțiilor și taxelor, și anume la impozitul pe venit, taxa pe valoare adăugată, accizele, impozitul privat, taxa vamală, taxele rutiere, impozitul pe bunurile imobiliare, taxele locale, contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii, fapt justificat prin nemenționarea finală a potențialelor categorii de întreprinderi beneficiare și prin imposibilitatea reducerii bugetului consolidat în această perioadă instabilă.

Potrivit Ordinului Nr.100 din 26.05.2020 al Ministerului Economiei și Infrastructurii[10] referitor la aprobarea Instrumentului de susținere privind

digitalizarea întreprinderilor mici și mijlocii și operarea unor modificări la sub-programul 5004, criza a creat imposibilitatea deplasării consumatorilor și a afectat procesul de întâlnire a cererii și ofertei. Conform studiului „Impactul pandemiei COVID-19 asupra activităților companiilor din Moldova”[11] , companiile din toate sectoarele își doresc să se reprofileze și să acceadă pe piața online. Ca rezultat, „Programul de Digitalizare a IMM-urilor” a fost lansat de către Organizația de Dezvoltarea a IMM-urilor (ODIMM), având drept scop susținerea producătorilor autohtoni în vederea digitalizării proceselor de business și comercializării produselor sau serviciilor pe platformele online. În același plan, în cadrul întrunirilor Asociației Companiilor de Creație din Moldova și Centrului Artcor s-a lansat platforma „GoOnline” menită să conecteze prestatorii de servicii digitale cu IMM-urile care aveau nevoie de suport pentru a-și transfera afacerile pe online și a genera vânzări. Potrivit reprezentanților platformei, în cadrul proiectului au fost digitalizate 61 de afaceri mici, ce au beneficiat de dezvoltarea identității vizuale, de pagini web integrate cu plăți online și soluții de livrare etc. Alți 25 de prestatori de servicii digitale s-au solidarizat pentru a ajuta afacerile mici să fie prezente online.[12]

În ceea ce ține de garantarea creditelor, Guvernul vine cu „Noul Produs de Garantare”, un produs financiar este lansat de ODIMM în parteneriat cu băncile comerciale din Republica Moldova pentru emiterea creditelor preferențiale IMM-urilor afectate de criza pandemică.[13] Astfel, companiile ce au înregistrat o scădere a venitului din vânzări cu 30% în perioada martie – iunie 2020 comparativ cu perioada similară a anului precedent vor putea solicita credite pentru capital circulant garantate de stat în proporție de până la 80%, cu un comision de garantare zero până la 31.12.2021. Concomitent, companiile ce solicită credite investiționale vor putea beneficia de garanții ce vor acoperi până la 80% din credit cu o valoare de maxim 5 mln. lei. Produsul nou de garantare a fost elaborat în urma angajării răspunderii Guvernului față de Parlament, prin aprobarea modificărilor la Legea bugetului de stat pentru anul 2020, astfel fiind alocate suplimentar 50 mln lei pentru capitalizarea Fondului de Garantare a Creditelor, gestionat de ODIMM.

Concluzii și recomandări

Relansarea proceselor economice, asigurarea unei dezvoltări competitive, consolidarea mediului de afaceri, rămân printre cele mai importante provocări pentru țara noastră. Iar pandemia n-a făcut decât să le agraveze. In acest context, Guvernul trebuie să vină cu soluții, care să ofere posibilitatea de readaptare la noile realități, cuprinse într-un plan anti-criză orientat către suportul financiar al firmelor și a populației. Menținerea veniturilor, atât a gospodăriilor, cât și a firmelor, reprezintă un factor cheie pentru menținerea cererii pe piață, evitarea creșterii ratei sărăciei, a falimentării producătorilor, sau scăderea încasărilor la bugetul de stat. Aceste practici sunt pe larg utilizate de mai multe economii din Vest, dar și altele din Europa centrală și de Est, precum Republica Cehă sau România.

Alte soluții ar putea ține de asigurarea unei flexibilități fiscale sporite mediului de afaceri și a unor măsuri de protejare a locurilor de muncă. Experiențele crizelor anterioare arată că revenirea economiei este cu atât mai anevoioasă, cu cât crește șomajul. Iată de ce, eforturile Guvernului trebuie canalizate spre susținerea activă a producătorilor autohtoni prin diferite instrumente de ordin fiscal și financiar, precum și demararea unei campanii active de promovare a producătorilor autohtoni. Acest lucru va permite evitarea falimentelor și a disponibilizărilor în masă, respectiv atenuarea recesiunii economice. Totodată, în vederea temperării impactului crizei asupra așteptărilor consumatorilor și firmelor, este necesară o comunicare activă și transparentă cu acestea pe marginea măsurilor autorităților. Mai mult, crearea platformelor de comunicare între companii, societatea civilă, donatori externi și autorități publice ar putea reprezenta o importantă resursă pentru relansarea post-criză și adaptarea la ”noua normalitate”.

Rodica Crudu este expertă LID pentru politici economice ale Uniunii Europene. Este conferențiar universitar și decan al Facultății Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice a Moldovei, este profesor Jean Monnet, coordonând mai multe proiecte finanțate de UE în domeniul studiilor de integrare europeană. Deține premiul Național Cristalul Calității (2018) pentru promovarea calității în învățământul superior din Republica Moldova. Pe parcursul activității sale profesionale, Rodica Crudu a participat la numeroase vizite de studiu și stagii profesionale în diverse universități europene (Marea Britanie, Spania, Belgia, Germania, Lituania, România etc.) și americane (Fulbright Fellowship la American University, Washington DC), unde a ținut prezentări și prelegeri.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Referințe:

[1] Marinescu C., „Economia în stare de urgenţă – cum repornim economia?”, Ziarul Financiar, 28.04.2020

https://www.zf.ro/zf-24/economia-in-stare-de-urgenta-cum-repornim-economia-19104497

[2] BusinessClass, „ Что будет с молдавской экономикой после пандемии?” , 01.07.2020 https://businessclass.md/ro/actual/chto-budet-s-moldavskoj-ekonomikoj-posle-pandemii/

[3] PNUD, „ Suedia și PNUD susțin întreprinderile mici și mijlocii să depășească criza generată de COVID-19”, august 2020 https://www.md.undp.org/content/moldova/ro/home/presscenter/articles/2020/suedia-_i-pnud-susin-intreprinderile-mici-i-mijlocii-s-depeasc-c.html

[4] PNUD, „ Dezvoltarea capacităților de export de pe ambele maluri ale Nistrului ” 2019-2022
https://www.md.undp.org/content/moldova/ro/home/projects/advanced-cross-river-capacities-for-trade.html

[5] Lupușor A., „ Politica macroeconomică anti-criză: din defensivă în ofensivă pentru combaterea efectelor COVID-19” , Expert-Grup , aprilie 2020

https://www.expert-grup.org/media/k2/attachments/Comentariu_economic_solutii-anticriza.pdf

[6] Lupușor A., Pîntea D., Gaibu S., „COVID-19: Cum salvăm economia națională și pregătim terenul pentru o relansare post-criză”, Expert-Grup, aprilie 2020 https://www.expert-grup.org/media/k2/attachments/COVID19_Cum_salvIm_economia_nayionalI_ui_pregItim_terenul_pentru_o_relansare_post-crizI_2.pdf

[7] PNUD, „ Suedia și PNUD susțin întreprinderile mici și mijlocii să depășească criza generată de COVID-19”, august 2020 https://www.md.undp.org/content/moldova/ro/home/presscenter/articles/2020/suedia-_i-pnud-susin-intreprinderile-mici-i-mijlocii-s-depeasc-c.html

[8] AmCham Moldova, Ministerul Economiei și Infrastructurii, „Impactul pandemiei COVID-19 asupra activității companiilor din Moldova”, august 2020
https://mei.gov.md/sites/default/files/2._amcham_survey_report.pdf

[9] Guvernul Republicii Moldova, Hotărârea de Guvern Nr.630 din 19-08-2020 pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege cu privire la instituirea vacanței fiscale pentru unele categorii de întreprinderi, 21.08.2020
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=122786&lang=ro

[10] Ministerul Economiei și Infrastructurii al R. Moldova, Ordin Nr.100 din 26.05.2020 cu privire la aprobarea Instrumentului de susținere privind digitalizarea întreprinderilor mici și mijlocii http://odimm.md/files/digitalizarea/2020/Ordin_100_26.05.2020.pdf

[11] AmCham Moldova , „Impactul pandemiei COVID-19 asupra activităților companiilor din Moldova”, 10 aprilie 2020 https://www.amcham.md/st_files/2020/04/16/6AmCham%20COVID%20Business%20Impact.pdf

[12] Ministerul Economiei și Infrastructurii, „Tot mai mulți antreprenori își digitalizează afacerile cu suportul programelor lansate de Guvern și partenerii de dezvoltare” , 18.08.2020 https://mei.gov.md/ro/content/tot-mai-multi-antreprenori-isi-digitalizeaza-afacerile-cu-suportul-programelor-lansate-de

[13] Ministerul Economiei și Infrastructurii, „A fost lansat un Nou Produs de Garantare pentru companiile afectate de criza generată de COVID-19”, 09.07.2020
https://mei.gov.md/ro/content/fost-lansat-un-nou-produs-de-garantare-pentru-companiile-afectate-de-criza-generata-de-covid

Lecție pentru Igor Dodon și politicienii moldoveni: un comisar european demisionează pentru încălcarea restricțiilor COVID-19

August 28, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Comisarul european pentru comerț, irlandezul Phil Hogan și-a anunțat miercuri noaptea demisia în cadrul unei apariții televizate la postul național TV din Irlanda, ca urmare a dovezilor că ar fi încălcat în mod repetat restricțiile impuse de guvernul de la Dublin pentru combaterea COVID-19.

Hogan a participat săptămâna trecută la un dineu de 80 de persoane organizat de Societatea Parlamentară de Golf din Irlanda, la care au mai luat parte mai mulți importanți politicieni irlandezi, majoritatea colegi ai săi din Fine Gael, al doilea cel mai mare partid politic irlandez, aflat în prezent la guvernare. Dineul a creat un scandal public de mare intensitate în Irlanda, cunoscut sub numele de Golfgate, deoarece cu doar o zi înainte de eveniment, restricțiile împotriva COVID-19 fuseseră înăsprite de guvern astfel încât la reuniuni publice în spații închise, limita admisă până atunci de 50 de persoane fusese coborâtă la doar 6 persoane.

Mai mulți colegi de partid ai lui Hogan, inclusiv ministrul irlandez al agriculturii, Dara Calleary, au fost nevoiți să demisioneze încă de vinerea trecută, ca urmare a indignării publice și a presiunii exercitate de președintele Fine Gael, Leo Varadkar. Presiunea asupra lui Hogan a fost însă mai mică întrucât, ca o garanție a independenței comisarilor europeni față de interesele țării din care provin, partidele politice din care provin nu au dreptul să le ceară demisia din funcția deținută în executivul UE.

Comisia Europeană intervine decisiv

Cu toate acestea, Hogan a fost nevoit săptămâna aceasta să prezinte explicații în scris președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Potrivit principiului transparenței, dosarul depus de Hogan a devenit public, scoțând la iveală că participarea la dineu nu a fost singura abatere a comisarului european. Pe deasupra, el nu a intrat în izolare 14 zile la revenirea sa în Irlanda de la Bruxelles și a intrat și a ieșit de mai multe ori din regiunea carantinată Kildare fără să aibă dreptul de a o face.

În fața acestor noi informații care au inflamat și mai puternic opinia publică irlandeză și europeană, Hogan, un influent comisar care facilita Irlandei să aibă un cuvânt mult mai greu de spus în cadrul UE decât i-ar fi permis țării mărimea și dimensiunea ei economică, a fost obligat să demisioneze.

Evenimentul este unul de mare anvergură, demisiile de acest fel ale comisarilor europeni fiind extrem de rare: maltezul John Dalli a demisionat în 2012 ca urmare a unor suspiciuni că ar fi solicitat mită de la o companie suedeză pentru a introduce unele modificări în legislația europeană a tutunului, iar în 1999 întreaga Comisie Europeană a fost nevoită să demisioneze ca urmare a pierderii sprijinului în Parlamentul European, după ce comisarul francez Edith Cresson fusese acuzată că oferise ilegal contracte plătite din bani europeni propriului său dentist.

Cazul Hogan vs. cazul Dodon: o lecție pentru politicienii moldoveni

Situația de la Dublin și de la Bruxelles contrastează puternic cu cea din Republica Moldova, acolo unde chiar președintele țării, Igor Dodon a acționat repetat contrar restricțiilor impuse de propriul său guvern în lupta împotriva COVID-19, participând la evenimente în spațiu deschis și închis cu un mare număr de persoane, fără a purta mască sau mănuși și fără a respecta distanțarea fizică, ultimul dintre acestea având loc marți, la Pensiunea Butuceni, în cadrul unei întâlnirii cu artiștii implicați în campania „Iubesc Moldova”. În fața unei reacții publice insuficient de puternice și a unei opoziții anemice, Dodon și-a sfidat contestatarii în repetate rânduri, dând replici în batjocură precum „Da’ voi ce, ați fost cu metrul lângă mine?” și lăudându-se chiar că „și pe timp de pandemie, în fiecare săptămână are contact direct cu sute și mii de persoane”.

De la începutul pandemiei COVID-19, în Irlanda, țară cu 5 milioane de locuitori, s-au înregistrat circa 28000 de cazuri de infectări, în vreme ce în Republica Moldova, la 3,5 milioane de cetățeni, au fost depistate aproximativ 35000 de infectări. În prezent, în Irlanda se înregistrează circa 150 de noi infectări zilnic, iar în Republica Moldova circa 500.

Surse imagini colaj: RTE News, Facebook/Igor Dodon

Locating The Most Effective Writing Team

August 24, 2020/in Uncategorized /by admin

There are a number of things that you need to keep an eye out for when selecting the best research papers writers. The top writers, of course, would be the individuals who come highly recommended by their coworkers. You will also wish to make sure the author has had any expertise, and is capable of generating great quality research papers. Read more

Poporul belarus în luptă cu tiranul – mai aproape de libertate ca niciodată

August 6, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Dan Nicu | De câteva luni, asistăm la eforturile unui regim dictatorial aflat foarte aproape de noi, chiar în centrul Europei, de a-și salva propria existență. Este, poate, un caz de manual, foarte util pentru observatorii vieții politice care își doresc să dobândească abilități analitice privind regimurile autoritare/dictatoriale, deoarece oferă posibilitatea de a discerne foarte clar între concepte – de a înțelege ce înseamnă democrația și de ce aceasta contează foarte mult pentru dezvoltarea unei țări prospere. Mă refer la Republica Belarus, o țară în care, de peste două decenii, guvernează aproape exclusiv președintele – el numește după bunul plac prim-miniștri, miniștri și o parte din deputații în parlament, judecători și alți înalți demnitari publici, iar în rândurile forțelor armate există detașamente speciale îndoctrinate în spiritul supunerii față de persoana sa. Aleksandr Lukașenko, actualul șef de stat de la Minsk, e numit de foarte mulți ani ”ultimul dictator al Europei”, și această expresie este considerată, astăzi, una banală. Însă în lumina evenimentelor din primăvara și vara acestui an, ajungem să ne convingem o dată în plus de adevărul și actualitatea acestei etichete.

Un regim aparent indestructibil

În Belarus se vor ține alegeri prezidențiale pe 9 august, pentru a șasea oară de la proclamarea independenței față de URSS în 1991. Toate scrutinele precedente au fost câștigate de Aleksandr Lukașenko, cu scoruri de peste 75%. În 1994, el a câștigat mandatul prezidențial într-un scrutin recunoscut de comunitatea internațională drept democratic și corespunzător legii. Ulterior, printr-o serie de referendumuri – în 1995, 1996 și 2004 – președintele Lukașenko și-a extins semnificativ prerogativele și a scos din constituție prevederea de limitare a mandatelor prezidențiale la 2 pentru o persoană, astfel asigurându-se că poate rămâne la putere pe termen nelimitat. În același timp, o serie de lideri ai opoziției belaruse dispar în mod misterios, iar presa liberă este supusă unor presiuni imense, fiind împiedicată să-și facă datoria și, parțial, refugiindu-se peste hotarele țării. Cu opoziția politică marginalizată și supusă persecuțiilor, cu zeci de deținuți politici, Lukașenko a putut candida fără probleme în 2001, 2005, 2010 și 2015. În toate aceste momente au existat manifestații de protest, unele cu zeci de mii de participanți, însă au fost reprimate foarte rapid și violent.

De data asta va fi altfel – belarușii se revoltă

Ceea ce deosebește radical actualul scrutin prezidențial de toate celelalte este scăderea drastică a popularității lui Lukașenko, unele sondaje independente plasând indicele real al susținerii sale în jurul a 25%. Chiar dacă țara a fost lipsită de democrație, în trecut, chiar și observatorii independenți erau nevoiți să admită că președintele în funcție se bucură de susținerea unei părți importante a societății. În ciuda stagnării și chiar al regresului pe multe planuri, belarușii valorizau pozitiv noțiunea de ”stabilitate” pe care regimul Lukașenko pretindea că o oferă. Însă, în prezent, pretinsa stabilitate nu-i mai mulțumește pe cetățeni, care au început să-și manifeste nemulțumirea cu mult mai activ. Astfel, în primăvara și vara acestui an, au avut loc sute de episoade de proteste spontane, s-au operat mii de rețineri și arestări. Până acum, violența milițienească era suficientă pentru a înăbuși manifestațiile de protest. Însă, în acest an, fiecare focar care pare stins generează altele noi, iar dispozițiile de revoltă se răspândesc în societatea belarusă asemeni unui foc de pădure. Cu ocazia colectării de semnături pentru candidații la funcția de președinte, belarușii au format cozi kilometrice în zeci de orașe, care au durat săptămâni întregi. Sute de mii de oameni au sfidat autoritățile stând în stradă zile întregi. Răspunsul autorităților a fost de a-i aresta pe doi dintre principalii pretendenți la fotoliul prezidențial, omul de afaceri Viktor Babariko și activistul civic Serghei Tihanovski. Un al treilea candidat popular, Valeri Țepkalo, nu a fost înregistrat în cursa electorală după ce Comisia Electorală Centrală i-a anulat o bună parte din semnăturile colectate, numărul celor declarate valabile fiind mai mic decât necesarul de 100.000. Campaniei electorale propriu-zise i s-au rezervat doar trei săptămâni, timp în care opoziția s-a confruntat cu acțiuni de împiedicare a desfășurării mitingurilor electorale și cu dispersarea acestora de către miliție. Chiar și în aceste condiții, în orașele din provincie au avut loc mitinguri masive, cu mii și zeci de mii de participanți, iar în capitala Minsk a avut loc o adunare la care au participat între 60 și 70.000 de manifestanți, cel mai numeros din 1991. Toți acești oameni ies în stradă pentru unul dintre cei patru contracandidați ai tiranului – Svetlana Tihanovskaia, soția lui Serghei Tihanovski. În urma mobilizării fără precedent în susținerea ei, reprezentanții staff-urilor electorale ale candidaților Viktor Babariko și Valeri Țepkalo (care a reușit să părăsească țara în timp util pentru a evita arestarea) și-au declarat susținerea pentru Tihanovskaia, în prezent resursele și capitalul de imagine al tuturor celor trei candidați fiind reunite într-un singur efort anti-Lukașenko.

Belarus și Rusia, o relație cu năbădăi. Ce va face Putin?

Campania pre-electorală și electorală din 2020 a schimbat la față societatea belarusă și a arătat că belarușii se simt hotărâți să înlăture, prin vot, regimul dictatorial Lukașenko. Însă acesta din urmă luptă pentru supraviețuirea sa politică, proferând amenințări, dar și mimând o distanțare de Moscova, pentru a arăta că poate juca și cu Occidentul, dacă rămâne la putere. Cu două săptămâni în urmă, 33 de persoane au fost arestate într-o pensiune de lângă Minsk, fiind prezentate drept angajați ai unei companii militare private, supranumite ”Wagner”, folosită de autoritățile ruse pentru operațiuni în Orientul Mijlociu și regiunea Donbas din Ucraina. Regimul Lukașenko pretinde că aceste persoane au venit la Minsk pentru a fi folosite în generarea dezordinilor în masă și a luptelor de stradă imediat după alegeri, pentru a obține destabilizarea situației și un ”Maidan” similar celui de la Kiev, din 2014. Însă autoritățile ruse afirmă că respectivii ar fi angajați ai unor firme private de pază și protecție, având ca punct final de destinație o țară din Orientul Mijlociu și folosind Minskul doar ca un punct de tranzit în călătoria lor. Oricare ar fi adevărul, este cert că relațiile Minsk-Moscova traversează o criză. Este aceasta suficientă pentru ca Putin să încerce înlăturarea lui Lukașenko de la putere? Puțin probabil. Venirea la putere a opoziției va însemna întoarcerea rapidă a țării spre Vest, ceea ce Putin nu poate tolera. Chiar dacă are probleme cu Lukașenko, care-i forțează mâna cum nu o face niciun alt lider din spațiul ex-sovietic, ”ultimul dictator al Europei” rămâne controlabil de la Moscova prin diverse metode. Mai ales dacă va câștiga aceste alegeri printr-o majoritate mult mai mică decât înainte (50-60%, sau chiar în turul doi), caz în care își va vedea legitimitatea grav afectată, ceea ce-l va face și mai dependent de suportul moscovit.

Nimeni dintre observatorii situației din Belarus nu se îndoiește că imediat după încheierea votului de duminică, 9 august, vor avea loc manifestații de protest. Opoziția a și anunțat, de altfel, orarul și locul de desfășurare al acestora. Rămâne de văzut care va fi răspunsul regimului Lukașenko și până unde va merge dictatorul de la Minsk în reprimarea propriilor cetățeni revoltați.

Și, nu în ultimul rând, o necunoscută este și linia de acțiune pe care o va adopta Moscova, foarte atentă, în ultimele săptămâni și luni, să nu-și trădeze intențiile, jucând, în general, cartea împăciuitoare cu Lukașenko. Însă cum se va proceda dacă belarușii vor încerca să-și dobândească libertatea în stradă, mai ferm ca niciodată?

Sursă imagine: France 24

Sprijinul medical UE pentru Republica Moldova: mai mult decât echipamente sanitare

July 15, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | 1,5 milioane de echipamente medicale de protecție pentru combaterea epidemiei de COVID-19, finanțate de Uniunea Europeană și procurate de Organizația Mondială a Sănătății, pentru a respecta toate standardele în domeniu, au fost donate marți Guvernului Republicii Moldova într-o ceremonie la care au participat reprezentantul UE la Chișinău, Peter Michalko, prim-ministrul moldovean Ion Chicu și ministrul sănătății. Viorica Dumbrăveanu.

Donația are loc în cadrul Inițiativei UE „Solidaritate pentru Sănătate”, adresată statelor din Parteneriatul Estic și care se derulează în 2020-2022 cu un buget total de 30,8 milioane de euro. Până acum, au mai fost livrate echipamente de protecție și testare în Ucraina și Belarus. Donațiile de echipamente pentru Republica Moldova vor totaliza ca valoare 2,8 milioane de euro, prima tranșă livrată ieri fiind constituită din 1.210.000 de măști medicale de unică folosință, 348.000 de măști de protecție N95, 16.200 de ochelari de protecție și 36.000 de combinezoane, urmând ca a doua tranșă să fie formată din 330.000 de perechi de mănuși, 356 de concentratoare de oxigen, 41 de monitoare pentru pacienți, 40 de ventilatoare, 215 puls-oximetre, 1.500 de kituri pentru testare și 12.000 de kituri pentru extracție.

Donațiile oferite de UE pot fi supuse comparației cu cele făcute până acum de România (500.000 de măști de protecție de tip FFP2, 25.000 de combinezoane, 5.000 de viziere, 5.000 de ochelari de protecție, 200.000 de perechi mănuși, 2.800 cutii de medicamente, 10 izolete cu presiune negativă și aproximativ 80.000 de litri de alcool sanitar, în valoare de 3,5 milioane de euro, la care sa adaugă detașarea a 42 de medici în Republica Moldova timp de 2 săptămâni), China (6 loturi de asistență umanitară, dintre care ultimul conținea 100.000 de măști medicale de unică folosință, 100.000 de măști de protecție N95, 5.000 de combinezoane), SUA (echipamente medicale în valoare de 15.000 euro pentru Ministerul Apărării), Ungaria (100.000 de măști de unică folosință și 5000 de alte echipamente de protecție), Rusia (transportarea gratuită a 50 de tone de echipament medical procurat de R. Moldova din China, deși, aparent, se pare că valoarea transportului a fost plătită indirect tot de Chișinău), Polonia, Lituania ș.a.

Comparația nu face decât să scoată în evidență care sunt entitățile politice care au capacitatea și voința de a sprijini în mod real Republica Moldova în această criză epidemică și nu numai, UE și România detașându-se net în acest sens. Pe de altă parte, totalizarea donațiilor primite de Chișinău relevă un adevăr trist: Republica Moldova a ajuns un stat al cărui colaps este împiedicat doar de sprijinul extern primit cu precădere din Vest.

Din nou, trecând dincolo de comparațiile numerice, trebuie spus că UE nu se limitează la a fi unul dintre principalii donatori de echipamente medicale pentru Republica Moldova, aflată la ananghie, ci va aduce în plus, în stadiile următoare ale aceleiași inițiative „Solidaritate pentru Sănătate”, ceea ce puțini actori internaționali pot oferi Chișinăului: sprijin în creșterea capacității instituționale a spitalelor, evaluarea realistă a serviciilor medicale din Republica Moldova, crearea unui plan național de acțiune privind pregătirea în situații de urgență, lucruri care, dacă ar fi interiorizate așa cum trebuie de societatea și instituțiile moldovenești, ar fi cu mult mai prețioase decât tonele de echipamente medicale.

Sursă imagini: Delegația UE în R. Moldova

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Ar trebui sau nu să redeschidem grădinițele?

July 8, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Alina Andronache | Dilema ultimelor zile este dacă trebuie sau nu redeschise instituțiile de educație timpurie. Observăm de ceva timp discuții aprinse între taberele care ar răspunde cu Da, respectiv cele care ar răspunde cu Nu. Acestea se poartă în jurul unor cuvinte-cheie de tipul COVID-19, tragedie, necesitate sau restricții.Dar cea mai importantă discuție care trebuie să fie purtată acum ține de modul concret în care am putea redeschide instituțiile de educație timpurie, măsurile de întreprins, motivarea personalului didactic de a ieși la lucru, necesitățile financiare și de infrastructură.

O mulțime de oameni se află sub imperativul profesiei lor, fiind în prima linie și luptă cu această pandemie.

O mulțime de oameni sunt constrânși de efectele pandemiei, fiind în dificultate financiară.

O mulțime de familii monoparentale nu au ajutor și sprijin financiar și totuși ies în fiecare zi la lucru.

O mulțime de familii au rămas fără locuri de muncă.

Foarte multe dintre aceste familii la care m-am referit mai sus au copii de care sunt responsabile și cărora ar trebui să le asigure o viață sigură și o educație de calitate.

Viețile oamenilor sau o arenă controversată? Ce este prioritar?

O mulțime de copii sunt lăsați fără supraveghere, pomenindu-se în dificultate. 2 dintre aceștia copii au și murit drept urmare a unor accidente groaznice. Asta în timp ce reprezentanții guvernării încă n-au decis cum ar trebui să folosească 70 de milioane de lei: pentru redeschiderea grădinițelor sau pentru Arena Chișinău.

Pentru noi, cei mai mulți, dubii nu există: grădinițele trebuie să se deschidă. Acest lucru trebuie să devină o prioritate și pentru autorități, iar discuțiile trebuie să fie purtate în jurul măsurilor de prevenire, combatere și gestionare a riscurilor de infectare cu noul virus COVID-19. Concret, autoritățile trebuie să asigure prevenția (i) infectării copiilor/părinților prin contact direct, (ii) infectarea prin aerosol și (iii) infectarea prin contact cu suprafețele infectate. Toate instituțiile trebuie re-evaluate din perspectiva riscurilor și adaptate la noile necesități. Asta înseamnă că mai întâi trebuie să pregătim instituțiile, să investim în ele, să le adaptăm și să le dotăm cu tot necesarul, astfel încât acestea să fie cât mai sigure din toate punctele de vedere cât de curând și pentru toată lumea.

Chestiunea cea mai dureroasă – personalul didactic și auxiliar

Am scos în prima linie medicii fără protecție, strategii, securitate, siguranță și știm la ce a adus asta. Acum vrem să facem același lucru cu educatorii? Grădinițele trebuie să fie redeschise atunci când personalul didactic va fi instruit, pregătit și dotat cu echipament de protecție. Totodată, este nevoie de suport și ghidare pentru aplicarea măsurilor de prevenire și combatere a virusului COVID-19 în activitatea zilnică. Cine o să le ofere? Unde se vor putea adresa în situații critice? Și cel mai important – cum motivăm și de unde găsim personal didactic pentru a asigura reluarea procesului educațional? Știm cu toții că suferim de insuficiența cadrelor didactice în instituțiile de educație timpurie, principala cauză fiind salariul mic. În condițiile salariului mic și riscului de infectare, autoritățile vor putea asigura un număr mai mare de cadre didactice pentru a redeschide grădinițele? Fără majorarea salariului probabil că nu. Grădinițele trebuie să fie redeschise, dar mai întâi trebuie de majorat salariile personalului didactic și auxiliar. Și spre final, grădinițele trebuie să fie redeschise, dar nu în condițiile în care sunt 30-40 de copii în aceeași grupă. Grădinițele trebuie să fie redeschisecu un program de activități care să asigure maximă siguranță și protecție a copilului.

COVID-19 este și va fi parte din viața noastră, dar trebuie să discutăm și să ne gândim în cel mai serios la modul în care trebuie să aibă loc redeschiderea grădinițelor.Anume aceasta trebuie să fie dilema noastră, a tuturor, în următoarele zile.

Sursă imagine: The Guardian/Dave Hunt/AAP

Rusia intră în epoca putinismului dezvoltat

July 6, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Dan Nicu | Zilele 1-4 iulie 2020 vor intra în istoria poporului rus drept cele în care ultimele aparențe de regim democratic au fost eliminate din constituție, iar Rusia a devenit, de facto, nimic altceva decât o dictatură veritabilă, în care șeful statului își subordonează, oficial, întreaga putere în stat, inclusiv cea judecătorească, dar și cea legislativă.

Comisia Electorală Centrală din Rusia a anunțat rezultatele ”votului popular” de modificare a Constituției Rusiei, care s-a desfășurat timp de o săptămână, având ziua culminantă a votării, declarată și zi liberă, pe 1 iulie. Astfel, conform datelor CEC de la Moscova, 77,92% dintre alegători au votat pentru aprobarea celor peste 200 de modificări ale textului constituției Rusiei și sub 22% au votat împotrivă. Prezența la vot a constituit 67,97%. Oficial, rușii au susținut, în masă, amendarea constituției din 1993. Însă, în același timp, zeci de milioane de cetățeni s-au pronunțat împotrivă, fie votând ”contra” la referendum, fie boicotându-l. Aceștia constituie baza mișcărilor de opoziție care, cu siguranță, vor căpăta mai multă forță în viitor.

Chiar și în prezent, regimul a fost nevoit să recurgă la falsificări în masă pentru a declara, la final de zi, o asemenea victorie. Astfel, expertul rus în statistică electorală Serghei Șpilkin a estimat că peste 20 de milioane de voturi au fost în plus. După estimările sale, prezența reală la vot a constituit 45%, nu 68%, cum a declarat CEC. Iar, dintre votanții care au participat la exercițiul electoral, aproximativ 65% au votat în favoarea modificărilor, nu 78%, cum au declarat oficialii. Numărul total de alegători care au susținut noua constituție putinistă este, astfel, mult mai mic decât 58 de milioane, sau 53% din numărul total al alegătorilor din Rusia. El constituie în jur de 32 de milioane, adică mai puțin de o treime din numărul total.

Această diferență nu atrage după sine consecințe juridice, deoarece, pe de o parte, exercițiul electoral de pe 1 iulie nu s-a numit referendum, ci vot popular, nefiind necesară o prezență de 50% din numărul alegătorilor, iar pe cealaltă, conform constituției, amendamentele constituționale intră în vigoare după obținerea unui vot favorabil în majoritatea parlamentelor regionale din Rusia, ceea ce s-a întâmplat încă din martie, când ”pachetul” de modificări constituționale a fost propus în mod oficial. Însă Vladimir Putin este în continuare obsedat de conferirea unui caracter legitim, popular, oricăror măsuri de consolidare a puterii sale, motiv pentru care a decis să implice poporul în aceste scheme. Un popor care devine, de la un an la altul, tot mai obosit de regimul putinist, însă care încă nu și-a canalizat energiile în direcția schimbării sale.

Rusia se întoarce plenar către dictatura oficializată

Pentru o mai bună înțelegere a naturii Rusiei cu care ne vom confrunta în următoarea perioadă, cred că e necesară enumerarea unor aspecte specifice din așa-zisele ”reforme” (în fapt contrareforme) constituționale din Rusia. Asta pentru că majoritatea agențiilor de știri au prezentat amendamentele la Constituție drept o stratagemă a lui Vladimir Putin de a mai candida legal pentru încă două mandate de președinte, prelungindu-și domnia până în 2036. Fapt adevărat, însă insuficient pentru a înțelege toată amploarea acestei întoarceri a Rusiei, în mod plenar, către dictatura legalizată, oficializată.

Astfel, printre amendamentele aduse constituției Rusiei se numără: abilitarea președintelui cu dreptul de a-l demite, la discreție, pe prim-ministru sau de a respinge demisia prim-ministrului în funcție, stabilirea de către președinte a instituțiilor puterii executive pe care le poate conduce personal, fără participarea guvernului, președintele capătă dreptul de a numi și demite miniștrii din guvern (anterior miniștrii erau selectați și propuși de către prim-ministru). Toți miniștrii din structurile de forță (armată, interne, justiție, informații) sunt numiți în funcție de către președinte. Articolul 83, punctul (b), îl împuternicește pe președintele Federației Ruse să conducă guvernul federal. Președintele își păstrează imunitatea chiar și după încheierea mandatului și rămâne membru al Consiliului Federației, camera superioară a parlamentului rus – adică senator pe viață. Dintre cei 170 de membri ai Consiliului Federației, 30 vor putea fi numiți de către președinte, dintre care 7 pe viață. Însă, având în vedere că dintre cei rămași, jumătate dintre senatori sunt numiți din partea instituțiilor executive ale subiecților federației, asupra cărora președintele exercită control direct ca lider al puterii executive, Consiliul Federației devine o instituție dominată de președinte, care va executa orice ordin primit de la Kremlin.

Noua redacție a constituției introduce conceptul de ”sistem unificat al administrației publice”, un eufemism pentru subordonarea deplină a administrației publice locale în fața puterii Kremlinului, în ciuda păstrării formale a organizării federale. Principalele curți de justiție (Constituțională, Supremă, cele federale) nu-și mai pot alege președinții de sine stătător, această prerogativă revenind tot președintelui. De asemenea, președintele poate suspenda judecători, inclusiv pe președinții principalelor curți de justiție. Conform noilor prevederi ale constituției, președintele numește procurorul general al Rusiei – drept care în prezent îi revine Consiliului Federației.

Rusia își asumă, prin constituție, nerespectarea angajamentelor sale internaționale

Una dintre cele mai importante prevederi ale noii redacții a constituției Rusiei este prioritatea legislației interne în fața celei internaționale. Statul rus își asumă, prin constituție, nerespectarea angajamentelor sale internaționale în situațiile în care, de exemplu, este dat în judecată la CEDO sau este adus în fața altor curți internaționale de arbitraj în diverse domenii. Dincolo de instaurarea unei dictaturi personale a lui Vladimir Putin, aceasta este cea mai gravă schimbare pe care o produce actuala contrareformă a constituției.

Ea semnifică pasul decisiv în decuplarea Rusiei din sistemul dreptului internațional și marchează o izolare voluntară a țării, element indispensabil în construcția excepționalismului rus pe care regimul Putin vrea să-l folosească pentru justificarea acțiunilor sale, atât interne, cât și, mai ales, externe. Această prevedere, coroborată cu cea în care sunt menționate ”amenințările interne” la adresa securității naționale, oferă regimului baza constituțională pentru reprimarea violentă a oricăror mișcări de contestare și protest. Regimul Putin refuză să se mai supună instanțelor internaționale, iar comunitatea internațională pierde orice capacitate de a determina autoritățile ruse să-și schimbe comportamentul, în afara măsurilor de forță precum cele economice sau politice.

Un ambalaj populist pentru niște măsuri anti-populare

Toate aceste măsuri de instaurare directă, necamuflată, a dictaturii, sunt completate cu prevederi atrăgătoare pentru cetățeni, menite să-i convingă să le adopte pe toate ”la pachet”. Unele dintre acestea se referă la conservatorismul social al regimului, precum protecția familiei tradiționale și definirea căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie, declararea limbii ruse ca limbă a ”poporului fondator al statului” și impunerea de măsuri pentru ”protecția” acesteia, obligarea statului, prin constituție, să asigure creșterea constantă a pensiilor.

Într-un final, e de menționat că noua redacție a constituției îi face lui Putin mai multe servicii electorale. Nu doar că îi permite să mai candideze pentru încă două mandate, în 2024 și 2030, ci îi și elimină din oponenți. Astfel, printre noile cerințe față de un potențial candidat la funcția de președinte al Rusiei se numără: să nu fi deținut niciodată cetățenia altei țări decât Rusia, să nu fi deținut nici măcar un permis de ședere într-o altă țară, și să fi locuit în Rusia cel puțin 25 de ani. Astfel, principalul oponent al lui Putin, Alexei Navalnîi, care a studiat în Statele Unite, nu mai este eligibil pentru postul de președinte al Rusiei. Poate că astfel se explică graba cu care autoritățile ruse au profitat de votul din 1 iulie. Pe 3 iulie, rezultatele votului au fost validate. În aceeași zi, președintele Putin a semnat decretul de promulgare a amendamentelor constituționale, care intră în vigoare începând cu ziua de 4 iulie.

Regimul Putin devine tot mai autoritar întrucât a eșuat în a genera prosperitate pentru cetățenii săi

În prezent, nimic nu pare să mai amenințe următorii 16 ani ai lui Putin în funcția de președinte, dictator de facto, al Rusiei. Însă tocmai de aici, din epoca ”putinismului dezvoltat”, pot începe mișcări în elita consolidată în jurul lui Putin, care, văzându-se fără inamici periculoși în interiorul țării, își va accentua tendințele centrifuge, iar lupta dintre diferitele grupări ale ”capitaliștilor de stat” și ”siloviki” va începe să șubrezească bazele solide ale noului imperiu instaurat prin constituția modificată în 2020.

Încă nu putem estima ce va urma ulterior: o nouă perestroika sau o revoluție? Totul depinde de disponibilitatea cetățenilor de a accepta vechiul târg, surogatul de contract social instituit la începutul anilor 2000: limitarea libertății în schimbul stabilității și a creșterii nivelului de trai. Regimul Putin strânge șurubul și devine tot mai autoritar tocmai pentru că a eșuat în a-și face cetățenii mai prosperi, acum nemairămânându-i decât biciul pentru a-și asigura perpetuarea. De fapt, ideea rusă de contract social este încălcată: mai multe restricții și mai multă dictatură nu aduc după sine mai multă prosperitate. De aceea, strategia lui Putin, chiar dacă i-ar putea asigura rămânerea la putere până în 2036, este perdantă pe termen mai lung.

Sursă imagine: Sergey Elkin Facebook page

Coronavirus și marasm dictatorial: Aleksandr Lukashenko și lupta sa cu realitatea. O lecție (și) pentru noi

June 19, 2020/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 6] Dan Nicu | Criza globală prin care trecem, provocată de pandemia de CoVID-19, a suscitat răspunsuri diferite din partea statelor lumii. Acum, la două luni de la ieșirea epidemiei din China și la peste o lună de la debutul ei în forță pe teatrul european de acțiuni, observăm exemple de state care s-au mobilizat exemplar și au reușit să mențină sub control infecția (Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, Georgia), și unele țări în care autoritățile fie au mizat pe o strategie diferită de cea aproape unanim acceptată, de limitare la maxim a răspândirii virusului, fie au refuzat să accepte realitatea pandemiei și gravitatea situației.

Pare greu de crezut, însă există state în care autoritățile adoptă gestul copilului care-și acoperă ochii și strigă că s-a ascuns, crezând că nimeni nu-l vede. Unul dintre aceste state este Turkmenistanul, în care menționarea în public a virusului CoVid-19 a fost interzisă. Un altul este Belarus, în care președintele autoritar Aleksandr Lukashenko lansează o serie de declarații publice aparent șocante pentru orice observator care presupune că acesta ar trebui să fie interesat de sănătatea concetățenilor săi, și despre care va fi vorba în continuare.

Pentru Republica Moldova, cazul Belarusului este important, deoarece avem politicieni, chiar unii aflați la putere sau în funcții importante, care îl consideră pe Aleksandr Lukashenko și regimul său antidemocratic drept modele de urmat. Printre acești politicieni se numără atât președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, cât și primarul celui de-al doilea oraș ca mărime, Bălți, Renato Usatîi. Chiar dacă, momentan, cei doi par să se afle într-o confruntare politică acerbă, îi unește, printre altele, admirația pentru dictatorul de la Minsk.

O admirație care, cel puțin în lumina ultimelor săptămâni, pare absolut nejustificată. Asta pentru că președintele autoritar al Belarusului, prin declarațiile sale, ridiculizează lupta împotriva coronavirusului pretinzând, într-un mod prefăcut atotcunoscător, că țara sa nu poate fi lovită de această amenințare. Astfel, la sfârșitul lunii martie, Aleksandr Lukashenko a respins îngrijorările privind răspândirea virusului în propria sa țară prin cuvintele: ”În ciuda anumitor critici, numesc acest coronavirus nimic altceva decât o psihoză și nu îmi voi schimba părerea niciodată, pentru că am trecut, împreună cu voi, prin multe astfel de situații și știm la ce s-a ajuns. Sunt convins că și aceasta reprezintă încă o astfel de psihoză, care îi va conveni cuiva și îi va dăuna altcuiva.”[1]. A se observa izul de teoria conspirației de la finalul acestei declarații, precum și neîncrederea în existența amenințării din partea virusului, teze asumate de adepți ai curentelor ”de alternativă” și a ”adevărurilor ascunse” din întreaga lume.

Diseminarea acestor puncte de vedere e foarte periculoasă pentru că adoarme vigilența cetățenilor și îi determină să nu-și ia măsuri de precauție, ceea ce, într-un final, poate avea consecințe triste. Cu toate acestea, probabil la nivelul conducerii politice a Belarusului nu s-a găsit nimeni să-l convingă pe președinte să renunțe la a se mai face de râs, deoarece ”perlele” au continuat. ”Nu beau alcool, dar în ultimul timp zic în glumă că vodka e nu doar pentru spălat mâinile, dar și să combați virusul cu 40-50 de grame pe zi (…) Mergeți la saună, de două-trei ori pe săptămână, e folositor. Chinezii ne-au sugerat că acest virus nu rezistă la +60 de grade. (…) E plăcut să urmărești la televizor, oamenii lucrează cu tractoarele, nimeni nu spune nimic despre viruși, tractorul o să-i vindece pe toți, câmpul îi vindecă pe toți”[2], a perorat Lukashenko într-o conferință de presă. În mod demonstrativ, după un meci de hochei la care a participat, liderul belarus a întrebat-o pe jurnalista care îl întrebase dacă există ceva care să-l oprească din a juca hochei: ”Aici nu e niciun virus. Uite, tu n-ai observat vreunul să zboare, nu? Nici eu nu văd.”[3] El a mai spus în repetate rânduri că activitatea sportivă întărește imunitatea, de aceea competițiile sportive nu au fost suspendate și se desfășoară conform programului.

Grotescul acestor declarații a aruncat în derizoriu orice pretenție de seriozitate pe care o putea emite liderul belarus, aducându-l în aceeași echipă cu foști și actuali dictatori recunoscuți pentru excentricitatea lor, precum Robert Mugabe, Muammar Gaddafi sau Rodrigo Duterte. La prima vedere, nu există o explicație logică pentru acest comportament. Însă dacă ne gândim că Lukashenko își planificase pentru august 2020 încă o victorie covârșitoare, cu sprijinul ”maselor largi populare”, la alegerile prezidențiale, începe să se întrezărească rostul acestei perdele de fum. Președintele Lukashenko speră că, ignorând coronavirusul, țara va putea rezista cumva pe durata acestei crize și totul va trece fără să-i afecteze imaginea, fără să stârnească nemulțumirea populară până în punctul în care să aibă nevoie de înăbușirea protestelor în forță, precum s-a întâmplat în 2010. Încetarea activității economice ar putea cauza scăderea exporturilor cu peste 30% și a produsului intern brut cu 20%, ceea ce ar afecta grav nivelul de trai, cauzând mari probleme puterii, potrivit analistului politic belarus Dmitri Bolkunets.[4]

Având în vedere situația geopolitică regională de astăzi, faptul că după 2014 trăim într-o altă lume față de 2010, cu raporturi de putere schimbate și cu un interes mult mai mare al Rusiei de a stăvili orice frământare internă de natură să-i sufle Belarusul de sub control, Lukashenko realizează că ar putea să piardă puterea mult mai ușor decât vreodată în trecut.

Însă lucrurile au evoluat într-un mod previzibil, numărul belarușilor infectați cu coronavirus a crescut în puțin peste două săptămâni la aproape 2600, cu creșteri de 300-400 de noi cazuri pe zi în zilele de 11-13 aprilie, iar numărul persoanelor decedate a ajuns la 26.[5] În ciuda bravurii prezidențiale de la sfârșit de martie și început de aprilie, instituțiile medicale din Belarus au început să acționeze pe cont propriu, prin măsuri specifice, semn că, totuși, Lukashenko nu și-a ieșit din minți ci a jucat un rol, a încercat un joc la glezne ca să vadă dacă, poate, o să-i meargă. Nu i-a mers. Începând cu data de 9 aprilie, autoritățile belaruse au stabilit condițiile de autoizolare și le-au făcut publice. Aceste măsuri au fost luate, oricum, într-o situație în care populația se auto-organizase și începuse să nu mai iasă în masă pe străzi și să nu frecventeze evenimente publice, Minskul începând să arate la fel de pustiu ca orice oraș din Uniunea Europeană. După ce, la începutul lunii aprilie, studenții unor universități belaruse au intrat în conflict cu propriile lor rectorate, cerându-și dreptul la cursuri on-line, autoritățile au plasat, ulterior, toate instituțiile de învățământ în carantină.

Iar tonul discursurilor lui Aleksandr Lukashenko s-a schimbat și el. Pe 7 aprilie, președintele belarus a declarat următoarele: ”Nu spun că trebuie să ne împăcăm cu faptul că mor oameni. Trebuie să luptăm pentru fiecare om. Mai ales dacă e vorba despre bătrâni.”[6] Cu toate acestea, el pune în continuare accentul pe inadmisibilitatea afectării economiei belaruse prin măsuri de genul declarării stării de epidemie sau a stării de urgență pe întregul teritoriu național. Pe 9 aprilie, au urmat alte declarații, în care liderul de la Minsk spune că, urmărind situația din Europa se poate observa că forța virusului începe să piardă din intensitate, iar economia rămâne și trebuie să fie apărată. . Asta în ciuda faptului că în propria sa țară se înregistrează deja mii de cazuri de infecție și zeci de decedați, situația fiind în continuă dezvoltare. Rămâne să urmărim cum se va schimba comportamentul președintelui belarus în următoarele săptămâni, pe măsură ce situația epidemiologică din țara sa se agravează. E de menționat, în acest context, că primul caz de coronavirus s-a înregistrat, în Belarus, pe data de 28 februarie, iar primele măsuri de securitate colectivă anti-infecție au fost luate abia după 7 aprilie. În majoritatea țărilor europene, măsurile de carantină au început să se ia din primele zile ale lunii martie. Belarus a pierdut o lună, iar consecințele se văd în creșterea foarte rapidă a incidenței cazurilor de infectare cu coronavirus în prezent.

Putem observa paralele între comportamentul lui Aleksandr Lukashenko și cel al președintelui de la Chișinău, Igor Dodon, care a făcut și el unele declarații memorabile, precum cea în care a asemănat coronavirusul cu o simplă gripă ”care trece prin tine și nu o simți”. De altfel, pe 9 aprilie și Lukashenko a spus ceva foarte asemănător: ”Ne-am îmbolnăvit cu toții de gripă, iar pentru ea s-a inventat o nouă denumire – noul coronavirus”.[7] Diferența între Lukashenko și Dodon este că al doilea doar încearcă s-o facă pe liderul autoritar și pe dictatorul, știind foarte bine că nu are majoritate proprie în parlament. Acesta mai știe și că, guvernul pe care l-a creat cu Partidul Democrat e mai puțin stabil decât ar vrea să se creadă, mai ales în contextul crizei coronavirusului. Pe parcursul acesteia din urmă, premierul Ion Chicu a făcut în repetate rânduri declarații opuse ca sens celor ale lui Dodon. Au putut fi remarcate aceste diferențe mai ales în privința slujbelor din biserici, pe care Chicu le-a susținut, iar Dodon le-a dezaprobat. Sau privind ajutorul din partea UE, pe care Dodon l-a declarat inexistent dimineața, iar Chicu l-a descris în detalii seara și a mulțumit oficial instituțiilor europene. Față de Belarus, Republica Moldova are și societate civilă, și presă independentă care ar putea provoca dacă și-ar uni eforturile, prejudicii grave de imagine chiar și aparent indestructibilului Dodon. El știe asta, de aceea își poate permite mult mai puține decât omologul său belarus. El știe asta, de aceea își poate permite mult mai puține decât omologul său belarus. Însă și Dodon, la fel ca Lukashenko, are programate în acest an alegeri prezidențiale pe care trebuie fie să le câștige, fie să dispară din politică. Așa că i-ar fi plăcut și lui să poată jongla cu declarațiile și să ignore realitățile zilei sperând că totul va trece, după cum o face liderul belarus. Însă nu poate, pentru că știe că în Republica Moldova deținătorii puterii de astăzi pot ajunge paria de mâine, după cum s-a întâmplat de multe ori, deja, în ultimii 30 de ani.

Dacă e să ne referim exclusiv la evoluția internă din Belarus, comparând-o chiar cu țări în care se înregistrează mai multe cazuri de infectare și mai multe decese, dar în care funționează regimuri democratice, observăm aceleași derapaje caracteristice în general dictaturilor atunci când sunt puse în fața unei crize. Ascultându-l pe Lukashenko, ne răsună în urechi vocea tremurândă a lui Nicolae Ceaușescu care anunța creșteri cu 100 de lei la salarii și pensii de la tribuna Comitetului Central al PCR, pe 21 decembrie 1989. Și ne dăm seama, o dată în plus, că în ciuda fascinației pentru ”disciplina” aparentă pe care o creează în societate unele regimuri dictatoriale, precum cel din China, doar democrațiile sunt suficient de pregătite pentru a răspunde crizelor într-un mod care să producă un maxim de eficiență cu un minim de lezare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și cetățeanului. Și, nu în ultimul rând, cu un minim de lezare a bunului simț, pe care fostul șef de cooperativă agricolă sovietică Aleksandr Lukashenko l-a călcat în picioare fără milă, punându-și în pericol propriii cetățeni.

Dan Nicu a absolvit Facultatea de Științe Politice și masteratul în Teorie și Analiză Politică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, cu teze de licența și, respectiv, dizertație, care analizează problema tranziției post-sovietice a Republicii Moldova. Autor a două volume: „Copiii vitregi ai Istoriei sau Se caută o revoluție pentru Basarabia“ (2008) și „Moldovenii în tranziție“ (2013). În ultimii ani, a colaborat la mai multe publicații din România și Republica Moldova, printre care Adevărul, Cotidianul, Timpul. Din 2020 este expert asociat LID Moldova.

Sursă imagine: EurActiv

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Referințe:

[1] Izvestia.iz I

[2] News.Liga.net

[3] Лукашенко: Хоккей – лучшее антивирусное лекарство!

[4] Izvestia.iz II

[5] Worldometers

[6] TVR.by

[7] OfficeLife.media

Soluțiile de guvernare electronică. Principii de bază

June 16, 2020/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 5] Victor Guzun| Similar altor servicii publice sau private, soluțiile de guvernare electronică trebuie să răspundă la câteva întrebări simple, dar care necesită, totodată, o abordare complexă: sunt ele funcționale și folosite pe larg? Cum pot fi îmbunătățite pentru a deveni funcționale și folosite masiv? Au unele din ele rost dacă nu sunt utilizate? Răspunsul la aceste întrebări poate fi privit prin perspectiva a 3 indicatori de bază: economie, eficiență și eficacitate.

– Economie: o soluție e-Gov trebuie să aducă economii de timp, bani și resurse. Dacă analizăm experiența statelor care folosesc masiv soluții e-Gov, realizăm că există economii considerabile și acest lucru nu se exprimă doar în cantitatea de hârtie nefolosită. Spre exemplu, simpla utilizare a semnăturii digitale produce economii de peste 2% din produsul național brut al Estoniei, sumă comparabilă cu cheltuielile pentru apărare ale acestui stat. Folosirea votului prin internet a economisit cel puțin 14 000 de zile de lucru la ultimele alegeri din 2019 (47,2% din estonieni au votat online). În același timp, conform calculelor, pentru un vot online cheltuielile sunt de 9 ori mai mici decât pentru un vot exprimat tradițional. Economisirea timpului, atât pentru cetățeni, cât și pentru funcționarii publici, sunt enorme.

– Eficiență: relația dintre rezultatul final al serviciului și costurile de administrare al acestuia trebuie să justifice tranziția de la serviciul clasic la cel digital. Categoric, serviciile de guvernare electronică sunt extrem de eficiente și rapide nu depind de potențialele erori umane, lucrează 24/7. Adoptând astfel de soluții, serviciile publice devin accesibile oricui și oriunde (spre exemplu, votul prin internet).

– Eficacitate: orice proces de digitalizare trebuie să susțină creșterea calității procesului de guvernare, per ansamblu. Trebuie de înțeles că soluțiile e-Gov înseamnă mai mult decât transformarea unor procese decizionale din formatul pe hârtie în formatul digital. Ele îmbunătățesc calitatea guvernării prin minimizarea influenței factorilor de corupție, oferă șanse și oportunități egale tuturor membrilor societății, transparență mult mai mare a serviciilor și cheltuielilor publice. Serviciile de e-guvernare fac viața tuturor mult mai simplă, eficientă și armonioasă. În unele cazuri, pe lângă faptul că îmbunătățesc unele procese, le schimbă fundamental. De pildă, adoptarea soluțiilor de e-medicină poate salva vieți omenești, întrucât intervențiile sunt mult mai punctuale, eficiente și rapide. Sistemele de e-poliție pot preveni eficient unele accidente, inclusiv pe cele cu pierderi umane. Pandemia prin care trecem a demonstrat că soluțiile e-educație sunt de neînlocuit în asemenea situații etc.

Acum zece ani, eu nu foloseam niciun tip de servicii de e-guvernare. Astăzi folosesc exclusiv acest tip de servicii. Fiind preocupat de această tematică, am încercat să înțeleg de ce este nevoie pentru ca ele să devină o realitate zilnică nu doar în țări precum Estonia. Mai jos voi enumera principalele concluzii în acest sens:

1. Încredere – soluțiile eGov niciodată nu vor fi folosite masiv dacă nu există suficientă încredere în funcționalitatea lor. Deseori, aceste soluții sunt o reflecție fermă a instituțiilor care dezvoltă sau sunt managerii acestor soluții. Dacă o instituție electorală a unui stat se bucură de puțină încredere, probabil că și sistemele de vot electronic dezvoltate vor fi utilizate lacunar și vor fi un subiect permanent de discuții contradictorii. O e-soluție în domeniul medicinii care a fost dezvoltată netransparent și care lucrează ineficient va fi utilizată marginal atât de către specialiștii în domeniu, cât și de către pacienți.

2. Securitatea datelor personale – fiecare utilizator al serviciilor electronice trebuie să fie sigur că datele lui personale nu sunt utilizate abuziv de către cineva și însuși cetățeanul este proprietarul acestor date. Cum funcționează acest lucru? Sistemele electronice sunt construite în așa mod încât orice autentificare sau accesare a datelor personale a oricărei persoane de către o entitate privată sau de stat va lăsa neapărat amprente, iar acestea vor fi vizibile de către proprietarul final al acestor date – cetățeanul. Și doar el, în instanță finală, decide dacă datele sale au fost accesate legal și în termeni permiși (spre exemplu, medicul de familie sau funcționarul cu care a interacționat etc). În caz contrar, cetățeanul este în drept să se adreseze instituțiilor competente ale statului care sunt responsabile de protecția acestor date.

3. Posibilitate de autentificare electronică asigurată tuturor – atât timp cât certificatele de autentificare electronică vor fi eliberate prin o procedură birocratică separată, uneori costisitoare, consumatoare de timp și care trebuie repetată frecvent, utilizarea serviciilor eGov va rămâne una marginală. Soluția cea mai simplă și accesibilă este inserarea în buletinele de identitate a modulelor de autentificare securizată și semnătură digitală, astfel asigurând majorității cetățenilor accesul la serviciile digitale funcționale. Este o investiție minoră care poate aduce beneficii imense în viitor.

4. Principiul de jos în sus – o soluție eGov va fi utilizată masiv atunci când va fi dezvoltată având drept punct de referință necesitățile și realitățile în care lucrează beneficiarul final: cetățean, medic, profesor sau funcționar public căruia îi este destinat acest serviciu. Fără o analiză minuțioasă a acestor necesități, fără consultări detaliate și co-participare a tuturor beneficiarilor și dezvoltatorilor, vor fi create soluții nefuncționale și care în scurt timp vor fi abandonate. Un alt aspect este cooperarea multisectorială în dezvoltarea lor, inclusiv dezvoltând parteneriate public-private. Drept exemplu, anume funcționarii publici locali pot cunoaște cel mai bine ce tip de soluții eGov sunt necesare la nivel local, tot așa cum nicio instituție publică nespecializată nu va avea o expertiză tehnologică mai bună decât companiile private software. Cu mici excepții, dezvoltarea tuturor e-soluțiilor după modelul centralizat și piramidal este contraproductivă și nu are viitor.

5. Programe de educație digitală – un stat poate dezvolta mii de servicii de e-guvernare, dar dacă cetățenii nu vor ști cum să le utilizeze și nu vor avea oportunitatea să învețe acest lucru, soluțiile vor rămâne în mare parte doar proiecte dezvoltate incipient sau, ca să citez un bun prieten, ˝O nouă frumoasă adormită˝. În sec. XX, un stat responsabil va dezvolta programe de educație și aptitudini digitale pentru toate categoriile de vârstă, pături sociale și categorii profesionale. Mai mult, ele trebuie perfecționate constant, în tempoul dezvoltării societății digitale în care trăim.

6. Internetul este un drept social – dacă dorim ca serviciile de e-guvernare să fie folosite masiv, accesul la conexiuni internet stabile și accesibile trebuie să fie asigurat pe întreg teritoriul țării. Acolo unde există regiuni sau comunități dezavantajate, autoritățile trebuie să preia inițiativa dezvoltării conexiunilor sau a punctelor de acces la internet. Orice clasă în școală, orice cabinet medical sau birou al funcționarilor publici, orice librărie, centru cultural sau instituție de interes public trebuie să fie conectată la internet. Tehnologiile respective sunt performante și relativ ieftine.

7. Principiul ˝Once only˝ – dacă un cetățean este forțat de circumstanțe, regulamente, proceduri sau autorități să ofere aceeași informație mai multor instituții, există șanse ca această informație să fie denaturată sau interpretată neuniform. Prin urmare, trebuie să existe baze de date unice specializate, interconectate și responsabile pe domenii specifice, oferind informații exacte beneficiarilor și utilizatorilor. Simultan, existența unui număr mare de platforme diverse de autentificare și utilizare a e-serviciilor complică utilizarea largă. Drept exemplu, Estonia a dezvoltat o platforma unică – eesti.ee – care, după o singură autentificare a utilizatorului, conectează toate bazele de date, serviciile disponibile (peste 1 000) și contactele necesare utilizării lor, prin modalități simple și înțelese.

8. KISS (Keep it simple and short) – multe țări dezvoltă sisteme de e-guvernare complexe, dar care au o rată de utilizare mică, inclusiv din considerentul că sunt greu de folosit, lucrează anevoios, nu au o interfață prietenoasă utilizatorului, sunt percepute drept prea complicate și devin, într-un final, folosite marginal sau abandonate. În contrast, cele mai populare soluții, sunt intuitive în utilizare, au o interfață simplă, evită dublarea unor funcții sau manipulări de către utilizator, lucrează rapid și sunt ușor de învățat.

9. Alegere – utilizatorii trebuie să aibă oportunitatea alegerii soluțiilor de e-guvernare pe care le folosesc. Astfel, vor supraviețui doar cele mai eficiente și funcționale platforme, iar calitatea serviciilor noilor platforme se va afla în permanentă creștere. Forțarea utilizării anumitor platforme exclusiviste în unele domenii va conduce la neglijarea lor.

10. Tehnologiile și utilajele nu sunt o problemă majoră în implementarea soluțiilor de e-guvernare – lipsa voinței și a leadership-ului politic reprezintă însă un obstacol iminent. Tehnologiile și utilajele se dezvoltă în progresie geometrică, devin tot mai accesibile, multe state au suficientă expertiză și specialiști care pot realiza, din punct de vedere tehnologic, practic oricare soluție de guvernare electronică. Totodată, barierele politice sau administrative sau simpla boicotare sau neutilizare a soluțiilor existente pot reduce sau chiar stopa acest efort. Vedeți cazul Parlamentului Republicii Moldova, care a avut și are la dispoziție echipamentele și tehnologiile necesare pentru votul electronic, dar continuă să voteze prin ridicarea mâinilor de către deputați.

11. Corectitudine și responsabilitate – autoritățile centrale guvernamentale și instituțiile publice trebuie să ofere suport și asistență persoanelor și structurilor dezavantajate pentru a le oferi acces egal la servicii. De asemenea, trebuie dezvoltate mecanisme prin care cetățenii să poată responsabiliza prestatorii de servicii publice, inclusiv digitale. E un mecanism bidirecțional și de interes reciproc.

Fie că ne dorim asta sau nu, toate sferele vieții noastre se digitalizează și oricare stat va fi forțat de circumstanțe, de înțelegerea beneficiilor sau de presiunea publică să adopte cât mai multe soluții de guvernare electronică. Statele care nu înțeleg acum această realitate vor rămâne foarte mult în urmă în implementarea lor, iar statele care deja au un grad înalt de digitalizare vor avansa enorm, în beneficiul cetățenilor lor.

Victor Guzun este profesor de relații internaționale la Universitatea TalTech (Estonia), conduce o companie de consultanță și participă la proiecte internaționale în calitate de expert independent. A deținut funcțiile de ambasador al Republicii Moldova în Estonia, director al Departamentului Relații Externe și Integrare Europeană al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, profesor de geopolitică, director adjunct și profesor la Liceul Francez-Român Gheorghe Asachi.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Revoluția ZOOM. Reinventarea business-ului în timp de pandemie

Retrospectivă

De aici a început totul

Direcții de adaptare și reinventare

Previziuni și necesități

Cum relansăm economia moldovenească după pandemie?

Ce a însemnat pandemia pentru Republica Moldova

Economia moldovenească depinde de economiile partenerilor externi

Impactul asupra IMM-urilor și a populației

Ce au (de) întreprins guvernul și alți actori implicați

Concluzii și recomandări

Lecție pentru Igor Dodon și politicienii moldoveni: un comisar european demisionează pentru încălcarea restricțiilor COVID-19

Locating The Most Effective Writing Team

Poporul belarus în luptă cu tiranul – mai aproape de libertate ca niciodată

Sprijinul medical UE pentru Republica Moldova: mai mult decât echipamente sanitare

Ar trebui sau nu să redeschidem grădinițele?

Rusia intră în epoca putinismului dezvoltat

Coronavirus și marasm dictatorial: Aleksandr Lukashenko și lupta sa cu realitatea. O lecție (și) pentru noi

Soluțiile de guvernare electronică. Principii de bază

Ia legătura cu noi:

Abonare

Archive for year: 2020

Retrospectivă

De aici a început totul

Direcții de adaptare și reinventare

Previziuni și necesități

Ce a însemnat pandemia pentru Republica Moldova

Economia moldovenească depinde de economiile partenerilor externi

Impactul asupra IMM-urilor și a populației

Ce au (de) întreprins guvernul și alți actori implicați

Concluzii și recomandări

Ia legătura cu noi:

Abonare