CINE?

Tatiana Roșcovan activează în cadrul Asociației Obștești „Speranță și Sănătate”, organizație neguvernamentală care sprijină persoanele cu dizabilități intelectuale și familiile acestora care locuiesc în municipiul Chișinău.

DE CE ESTE O CAMPIOANĂ A SCHIMBĂRII?

Este o luptătoare aprigă a drepturilor persoanelor cu dizabilități intelectuale. A implementat zeci de proiecte pentru a veni în ajutorul acestor oameni prin oferirea serviciilor sociale și de consultanță în scopul integrării lor sociale. Totodată, proiectele implementate pun accent pe  protecția drepturilor și a intereselor, cum ar fi dreptul la o viață decentă, dreptul la susținere și dreptul la autorealizare.

POVESTEA PERSONALĂ

Departe de munca pe care o face, Tatiana Roșcovan este cetățeană simplă, născută în Uniunea Sovietică, pe malul drept al Nistrului, având părinți și bunici de pe ambele maluri ale râului Nistru. 

Cea mai mare parte a copilăriei și a adolescenței a trăit-o în Transnistria. A studiat într-o școală cu predare în limba română ce nu era acceptată de autoritățile locale. Ulterior, a studiat în România, beneficiind de o bursă și împlinindu-și visul de a învăța – crescând fără tată, nu avea posibilitatea să achite taxa pentru studii. 

„Am învățat să lupt chiar dacă mi-e frică. Încă de foarte mică aveam tendința să protejez toți copiii, mai târziu și adulții, care erau vulnerabili sau aveau probleme de comunicare cu colegii. Așa îmi era educația. Mai târziu am înțeles că aceasta e menirea mea.”

Când a obținut o bursa de studii în România, credea că va rămâne acolo sau va pleca să muncească într-o țară din Europa, cum au făcut alți colegi. Foarte curând și-a dat seama că nu va putea locui în altă țară. A revenit în Republica Moldova și a început de la nimic, acasă.

„Am ales specialitatea marketing și visam să devin un rechin în lumea reclamei, credeam că asta îmi place cel mai mult. Fiind absolventă, fără experiență, nu reușeam să mă angajez. Am început să caut opțiuni să mă descurc. Am învățat și contabilitate, și logistică, și manager vânzări, și multe altele. Într-un sfârșit, în 2008, o companie de publicitate m-a acceptat și am ajuns să lucrez în publicitate așa cum mi-am dorit. Însă, fiind în plină criză economică, nu prea aveam clienți, respectiv, venituri mici. Tot atunci mi-am dat seama că această lume este prea crudă pentru mine și că nu e destul doar să fii un bun diplomat. 

Este o persoană care învață continuu. Are multe hobby-uri și pasiuni. A avut, după cum menționează și Tatiana, întotdeauna calități de lider. Chiar dacă era dintr-o familie mai puțin îndestulată și nu avea haine scumpe, întotdeauna găsea cum să se evidențieze. 

„Colegii nu râdeau de mine, dimpotrivă mă iubeau și mă respectau. Când nu aveam posibilitatea să merg în excursii, zile de naștere sau alte evenimente, contribuiau ei ca să pot participa și eu. Mama era la muncă mereu ca să nu fie nevoită să plece peste hotare și să ne lase singuri. Pentru asta îi sunt foarte recunoscătoare, fiindcă am crescut în dragoste și avem un bagaj mare de înțelepciune de la ea. Cred că sunt un om foarte fericit, fiindcă am întâlnit oameni buni în calea mea.

M-am născut cu un puternic simț al dreptății. De mică eram gata să sar în apărarea persoanelor îndreptățite. Tremuram de frică, dar nu cedam când era vorba de corectitudine.”

Despre sectorul neguvernamental nu știa prea multe. Nu avea vreo legătură cu această lume. Pentru a putea supraviețui, Tatiana căuta o poziție care să-i permită să se întrețină. Din întâmplare a găsit anunțul de angajare la organizația „Speranță și Sănătate”, organizația unde activează la moment. A rămas impresionată de curajul și aprecierea pe care le-a primit din partea echipei. 

„Am acceptat să lucrez cu un salariu care nu îmi permitea să acopăr cheltuielile de întreținere datorită oamenilor pe care am reușit să-i întâlnesc, oameni frumoși care credeau în ceea ce fac, care erau gata să muncească, să aibă încredere în mine și în echipă.”

La început a fost greu. Însă ambiția și dorința au motivat-o pe Tatiana să lucreze și să crească alături de proiectele și ideile pe care dorea să le implementeze. La un moment, acest lucru a devenit activitatea ei de bază. 

„Am descoperit o lume nouă, cu multe posibilități, dar și provocări. Am studiat o problemă care, nici până astăzi, în Moldova nu este abordată, am cunoscut multe istorii ale familiilor beneficiarilor. În paralel, mergeam la toate instruirile posibile. Aveam posibilitatea să particip la instruiri gratuit și am profitat din plin de această oportunitate.”

„Necesitatea de a apăra drepturile persoanelor cu dizabilități și de a-i ajuta este foarte mare. E un domeniu greu, nu există servicii, nu există specialiști, nu există informare, nu există bugete și legi destule.”

„De ce eu? Fiindcă îmi plac provocările și îmi place să demonstrez tuturor și mie însămi că pot face ceea ce alții nu pot sau nu doresc. Am lucrat cu multe ONG-uri ale persoanelor cu dizabilități. Problema este acută nu doar pentru o categorie. Sunt multe persoane cu diferite tipuri de dizabilități (de mobilitate, de vedere, de auz) și e un deficit mare în procesul de incluziune al acestora. Aș vrea să pot fi implicată în mai multe inițiative. Aș vrea să fac mai mult.

Foarte mulți prieteni, colegi, cei care mă cunosc, mă întreabă de ce lucrez în acest domeniu, că aș avea mai mult succes și venituri în alte domenii sau în altă țară. Le spun că e mult mai ușor cu aceste persoane. Ei sunt sinceri și de multe ori mai deschiși, chiar mai înțelepți decât mulți alții.

Eu nu văd persoanele diferit. Cred că noi toți avem posibilități, avem drepturi și obligații. Și fiecare din noi și le poate asuma. Fina mea, care e utilizatoare de scaun rulant și mai are și slăbiciuni musculare, a crescut un copil. Fiecare poate, trebuie să vrea.

Scopul nostru este să-i facem să vrea. Să le ajutăm să creadă, să încerce, să știe că cineva îi susține. Eu mai mult compătimesc părinții sau rudele care au în grijă persoane cu dizabilități.”

Greutatea vine atunci când te simți neputincios să ajuți, fiindcă nu ai resurse, nu ai specialiști, nu ai deschidere din partea autorităților.

Dacă faci măcar un mic pas spre a susține aceste familii, recunoștința lor este imensă și cuvintele lor calde, prietenia – costă mult mai mult decât greutățile întâmpinate.

În Moldova, nivelul de informare despre situația persoanelor cu dizabilități și despre posibilitățile de implicare este foarte mic. Acest lucru se întâmplă fiindcă asistența socială a astfel de categorii vulnerabile (ca și educația, medicina) țin de responsabilitatea statului. De obicei, acest suport se acordă din bugetele naționale/locale și sunt contribuțiile (taxele) cetățenilor. Din păcate, țara noastră nu dispune de economie și taxe ca să acopere necesitățile. 

Nu este ușor să colectezi surse prin metode tradiționale, fiindcă beneficiarii noștri nu sunt subiecte de interes pentru a colecta fonduri. Trebuie să sensibilizăm populația altfel. Organizațiile trebuie să caute întotdeauna metode foarte bine țintite pentru a atrage atenția asupra unei probleme, pentru a mobiliza populația sau a colecta donații.

Soțul, familia și prietenii sunt cei care mereu i-au fost alături și au susținut-o pe Tatiana. „Le cer ajutor atunci când am nevoie și fac cu toții voluntariat… destul de mult. Mai ales acum, când sunt cu bebeluș de câteva luni.”

„Educația și cunoștințele pe care le acumulezi te fac puternic: ești informat, ești înarmat.”

________________

Champions of Change este un proiect implementat de Laboratory of Initiatives for Development, cu sprijinul Friedrich Naumann Foundation Romania and Moldova. Opiniile exprimate aparțin vorbitorilor și nu reflectă neapărat poziția FNF și LID Moldova.