Posts

Sergiu Boghean

Teme vechi, perspective noi

[INTRODUCERE Buletin Nr. 1] Sergiu Boghean | Societatea moldovenească, la fel ca multe dintre societățile trecute prin experimentul sovietic eșuat, mocnește de teme și probleme vechi. Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova) își propune să inițieze o platformă în care aceste teme și probleme să-și găsească cele mai potrivite perspective și soluții noi. Iar acest buletin periodic este primul pas în direcția identificării celei mai bune direcții de dezvoltare pentru Republica Moldova. Primul număr aduce în fața cititorului o serie de texte scrise de tineri profesioniști care știu să pună punctul pe I prin modul de a-și formula ideile și viziunile. Unii consacrați, alții la început de drum, dar cu toții reuniți prin viziunea unei societăți mai bune, cu oameni împliniți. Teme majore precum educația, cultura, politica, economia, administrația, etnicitatea, istoria, activismul, egalitatea, cetățenia, migrația, propaganda și altele pe care le vom discuta în continuare, necesită o abordare constructivă și pozitivă. Deși fundamentul societății noastre se demonstrează a fi unul șubred, cei care contribuie la acest demers încearcă să construiască, în loc să distrugă. O culegere de idei proaspete și soluții viabile – asta își propune să fie această primă intervenție a LID Moldova în spațiul public dintr-un, sperăm noi, lung șir.

Laboratorul de Iniţiative pentru Dezvoltare (LID Moldova) este un Think-Do Tank nou, independent, non-profit, neguvernamental și non-partizan din Republica Moldova. A fost fondat in 2019 pe viziunea unui stat modern și liber, cu scopul de a susţine iniţiative cu impact și a încuraja persoane care fac diferenţa în Moldova. Valorile noastre fundamentale sunt responsabilitatea, meritocraţia bazată pe muncă, precum și celebrarea succesului, a deschiderii și a libertăţii.

Republica Moldova este un stat tânăr, dar a fost construit pe răni ale trecutului. De aceea, promovarea meritocrației în toate aspectele vieții economice, politice, culturale și sociale trebuie să devină o prioritate, precum și consolidarea unei comunități de gândire critică în Moldova, capabilă să avanseze idei pentru o economie prosperă, un guvern de încredere și o societate civilă consolidată.

Pentru a determina dacă este nevoie de toate acestea, mai întâi trebuie să răspundem la întrebarea – care sunt problemele ce ne deranjează și ce ne lipsește atât de mult în Republica Moldova? Corupția și sărăcia, migrația și nedreptatea, sistemele slabe de educație și sănătate, mentalitatea de crab și jalea, iresponsabilitatea și polarizarea sunt printre cele mai grave probleme ale societății noastre. În plus, lipsesc curajul, inițiativa, speranța și 1 milion de oameni inteligenți…

LID Moldova își propune să promoveze valorile democratice și să construiască un spațiu echilibrat de dialog, în care oameni cu profiluri diferite să se poată exprima liber și constructiv. Inițiativa se va afla la baza tuturor demersurilor noastre și va fi încurajată în toate etapele activității noastre. Noul Think-Do Tank va aduce împreună cetățeni, factori de decizie și experți din diferite domenii, prin intermediul unor evenimente, publicații și acțiuni care vor genera impact, vor promova soluții și vor celebra excelența.

Succesul persoanelor cu inițiativă va fi celebrat prin proiectul Champions of Change, cu scopul de a stimula și mai mult curajul, competența și perseverența în derularea unor activități de interes public. Vom sprijini indivizi să devină agenți ai schimbării și să creeze rețele de oameni cu inițiativă care să facă lucruri mici, dar care schimbă viața la scară largă. O populație educată și vocală va reuși să găsească calea de urmat pentru modernizare. În scurt timp, LID Moldova va lansa apelul pentru aplicații și va face publice etapele competiției care va culmina cu un eveniment de premiere a caștigătorilor în primavara lui 2019.

The 3 Corners Roundtable este un alt proiect care va fi derulat în perioada apropiată, constând în organizarea unor discuții de substanță între interlocutori din rândul cetățenilor, experților și factorilor de decizie interesați de domeniul economic, politic și cultural. Prin aceste discuții, LID Moldova își propune să contribuie la setarea unor teme relevante și pertinente pentru agenda publică, oferind răspunsuri și construind punți între cele trei părți implicate.