Posts

Moldovenii fără o cetățenie europeană probabil că nu vor putea călători în UE nici măcar după 1 iulie

Moldovenii fără o cetățenie europeană probabil că nu vor putea călători în UE nici măcar după 1 iulie

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Pe baza unei evaluări aprofundate, Comisia Europeană a prezentat joi recomandări statelor membre UE privind reluarea liberei circulații în interiorul Uniunii Europene de la 15 iunie, precum și prelungirea restricționării călătoriilor neesențiale din state terțe către Uniunea Europeană până la 30 iunie.

Ulterior datei de 30 iunie, statele membre UE și asociate spațiului Schengen sunt invitate să colaboreze pentru a stabili liste comune cu statele din afara UE ai căror cetățeni vor putea iniția și călătorii neesențiale către Uniunea Europeană. Comisia a propus inclusiv o listă de verificare conținând criterii obiective care poate fi folosită pentru a evalua dacă un stat terț din afara Uniunii va fi admis în vederea redeschiderii granițelor comunitare pentru cetățenii săi. 

Principalele criterii propuse de Comisia Europeană sunt: situația în materie de sănătate (numărul de noi

infectări, tendința în creștere sau în scădere, capacitatea de testare și de monitorizare etc.), capacitatea de a aplica măsuri de limitare a răspândirii virusului în timpul călătoriilor și criteriul reciprocității, ținând cont de date provenite din surse relevante, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății.   

Trecând în revistă aceste criterii, Comisia propune ca de la 1 iulie cetățenii statelor din Balcanii de Vest, unde situația epidemiologică este similară sau chiar mai bună decât în Uniune – Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia – să poată călători în UE fără aplicarea restricțiilor introduse ca urmare a crizei produse de noul coronavirus. Nici Republica Moldova, nici alte state din Parteneriatul Estic cu situații epidemiologice mai bune, precum Georgia sau Ucraina, nu sunt menționate în comunicarea Comisiei Europene.

Dată fiind creșterea semnificativă a numărului de noi infectări raportate de autoritățile de la Chișinău în ultima săptămână, dar și capacitatea medicală precară a statului moldovean, probabilitatea ca Republica Moldova să îndeplinească în viitorul imediat apropiat criteriile pentru ca granițele UE să îi fie redeschise la 1 iulie pot fi apreciate ca minimale. 

Vor fi totuși și unii cetățeni moldoveni pentru care restricțiile s-ar putea ridica de la 1 iulie: cei care călătoresc pentru studii, lucrătorii de înaltă calificare, cei care dețin cetățenia UE sau au reședința legală în UE, inclusiv membrii familiilor lor, indiferent dacă motivul călătoriei va fi întoarcerea la domiciliu/reședință sau un altul.

Sursă imagine: Worldpackers