Coronavirus și marasm dictatorial: Aleksandr Lukashenko și lupta sa cu realitatea. O lecție (și) pentru noi
[ANALIZĂ Buletin Nr. 6] Dan Nicu | Criza globală prin care trecem, provocată de pandemia de CoVID-19, a suscitat răspunsuri diferite din partea statelor lumii. Acum, la două luni de la ieșirea epidemiei din China și la peste o lună de la debutul ei în forță pe teatrul european de acțiuni, observăm exemple de state care s-au mobilizat exemplar și au reușit să mențină sub control infecția (Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, Georgia), și unele țări în care autoritățile fie au mizat pe o strategie diferită de cea aproape unanim acceptată, de limitare la maxim a răspândirii virusului, fie au refuzat să accepte realitatea pandemiei și gravitatea situației.
Pare greu de crezut, însă există state în care autoritățile adoptă gestul copilului care-și acoperă ochii și strigă că s-a ascuns, crezând că nimeni nu-l vede. Unul dintre aceste state este Turkmenistanul, în care menționarea în public a virusului CoVid-19 a fost interzisă. Un altul este Belarus, în care președintele autoritar Aleksandr Lukashenko lansează o serie de declarații publice aparent șocante pentru orice observator care presupune că acesta ar trebui să fie interesat de sănătatea concetățenilor săi, și despre care va fi vorba în continuare.
Pentru Republica Moldova, cazul Belarusului este important, deoarece avem politicieni, chiar unii aflați la putere sau în funcții importante, care îl consideră pe Aleksandr Lukashenko și regimul său antidemocratic drept modele de urmat. Printre acești politicieni se numără atât președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, cât și primarul celui de-al doilea oraș ca mărime, Bălți, Renato Usatîi. Chiar dacă, momentan, cei doi par să se afle într-o confruntare politică acerbă, îi unește, printre altele, admirația pentru dictatorul de la Minsk.
O admirație care, cel puțin în lumina ultimelor săptămâni, pare absolut nejustificată. Asta pentru că președintele autoritar al Belarusului, prin declarațiile sale, ridiculizează lupta împotriva coronavirusului pretinzând, într-un mod prefăcut atotcunoscător, că țara sa nu poate fi lovită de această amenințare. Astfel, la sfârșitul lunii martie, Aleksandr Lukashenko a respins îngrijorările privind răspândirea virusului în propria sa țară prin cuvintele: ”În ciuda anumitor critici, numesc acest coronavirus nimic altceva decât o psihoză și nu îmi voi schimba părerea niciodată, pentru că am trecut, împreună cu voi, prin multe astfel de situații și știm la ce s-a ajuns. Sunt convins că și aceasta reprezintă încă o astfel de psihoză, care îi va conveni cuiva și îi va dăuna altcuiva.”[1]. A se observa izul de teoria conspirației de la finalul acestei declarații, precum și neîncrederea în existența amenințării din partea virusului, teze asumate de adepți ai curentelor ”de alternativă” și a ”adevărurilor ascunse” din întreaga lume.
Diseminarea acestor puncte de vedere e foarte periculoasă pentru că adoarme vigilența cetățenilor și îi determină să nu-și ia măsuri de precauție, ceea ce, într-un final, poate avea consecințe triste. Cu toate acestea, probabil la nivelul conducerii politice a Belarusului nu s-a găsit nimeni să-l convingă pe președinte să renunțe la a se mai face de râs, deoarece ”perlele” au continuat. ”Nu beau alcool, dar în ultimul timp zic în glumă că vodka e nu doar pentru spălat mâinile, dar și să combați virusul cu 40-50 de grame pe zi (…) Mergeți la saună, de două-trei ori pe săptămână, e folositor. Chinezii ne-au sugerat că acest virus nu rezistă la +60 de grade. (…) E plăcut să urmărești la televizor, oamenii lucrează cu tractoarele, nimeni nu spune nimic despre viruși, tractorul o să-i vindece pe toți, câmpul îi vindecă pe toți”[2], a perorat Lukashenko într-o conferință de presă. În mod demonstrativ, după un meci de hochei la care a participat, liderul belarus a întrebat-o pe jurnalista care îl întrebase dacă există ceva care să-l oprească din a juca hochei: ”Aici nu e niciun virus. Uite, tu n-ai observat vreunul să zboare, nu? Nici eu nu văd.”[3] El a mai spus în repetate rânduri că activitatea sportivă întărește imunitatea, de aceea competițiile sportive nu au fost suspendate și se desfășoară conform programului.
Grotescul acestor declarații a aruncat în derizoriu orice pretenție de seriozitate pe care o putea emite liderul belarus, aducându-l în aceeași echipă cu foști și actuali dictatori recunoscuți pentru excentricitatea lor, precum Robert Mugabe, Muammar Gaddafi sau Rodrigo Duterte. La prima vedere, nu există o explicație logică pentru acest comportament. Însă dacă ne gândim că Lukashenko își planificase pentru august 2020 încă o victorie covârșitoare, cu sprijinul ”maselor largi populare”, la alegerile prezidențiale, începe să se întrezărească rostul acestei perdele de fum. Președintele Lukashenko speră că, ignorând coronavirusul, țara va putea rezista cumva pe durata acestei crize și totul va trece fără să-i afecteze imaginea, fără să stârnească nemulțumirea populară până în punctul în care să aibă nevoie de înăbușirea protestelor în forță, precum s-a întâmplat în 2010. Încetarea activității economice ar putea cauza scăderea exporturilor cu peste 30% și a produsului intern brut cu 20%, ceea ce ar afecta grav nivelul de trai, cauzând mari probleme puterii, potrivit analistului politic belarus Dmitri Bolkunets.[4]
Având în vedere situația geopolitică regională de astăzi, faptul că după 2014 trăim într-o altă lume față de 2010, cu raporturi de putere schimbate și cu un interes mult mai mare al Rusiei de a stăvili orice frământare internă de natură să-i sufle Belarusul de sub control, Lukashenko realizează că ar putea să piardă puterea mult mai ușor decât vreodată în trecut.
Însă lucrurile au evoluat într-un mod previzibil, numărul belarușilor infectați cu coronavirus a crescut în puțin peste două săptămâni la aproape 2600, cu creșteri de 300-400 de noi cazuri pe zi în zilele de 11-13 aprilie, iar numărul persoanelor decedate a ajuns la 26.[5] În ciuda bravurii prezidențiale de la sfârșit de martie și început de aprilie, instituțiile medicale din Belarus au început să acționeze pe cont propriu, prin măsuri specifice, semn că, totuși, Lukashenko nu și-a ieșit din minți ci a jucat un rol, a încercat un joc la glezne ca să vadă dacă, poate, o să-i meargă. Nu i-a mers. Începând cu data de 9 aprilie, autoritățile belaruse au stabilit condițiile de autoizolare și le-au făcut publice. Aceste măsuri au fost luate, oricum, într-o situație în care populația se auto-organizase și începuse să nu mai iasă în masă pe străzi și să nu frecventeze evenimente publice, Minskul începând să arate la fel de pustiu ca orice oraș din Uniunea Europeană. După ce, la începutul lunii aprilie, studenții unor universități belaruse au intrat în conflict cu propriile lor rectorate, cerându-și dreptul la cursuri on-line, autoritățile au plasat, ulterior, toate instituțiile de învățământ în carantină.
Iar tonul discursurilor lui Aleksandr Lukashenko s-a schimbat și el. Pe 7 aprilie, președintele belarus a declarat următoarele: ”Nu spun că trebuie să ne împăcăm cu faptul că mor oameni. Trebuie să luptăm pentru fiecare om. Mai ales dacă e vorba despre bătrâni.”[6] Cu toate acestea, el pune în continuare accentul pe inadmisibilitatea afectării economiei belaruse prin măsuri de genul declarării stării de epidemie sau a stării de urgență pe întregul teritoriu național. Pe 9 aprilie, au urmat alte declarații, în care liderul de la Minsk spune că, urmărind situația din Europa se poate observa că forța virusului începe să piardă din intensitate, iar economia rămâne și trebuie să fie apărată. . Asta în ciuda faptului că în propria sa țară se înregistrează deja mii de cazuri de infecție și zeci de decedați, situația fiind în continuă dezvoltare. Rămâne să urmărim cum se va schimba comportamentul președintelui belarus în următoarele săptămâni, pe măsură ce situația epidemiologică din țara sa se agravează. E de menționat, în acest context, că primul caz de coronavirus s-a înregistrat, în Belarus, pe data de 28 februarie, iar primele măsuri de securitate colectivă anti-infecție au fost luate abia după 7 aprilie. În majoritatea țărilor europene, măsurile de carantină au început să se ia din primele zile ale lunii martie. Belarus a pierdut o lună, iar consecințele se văd în creșterea foarte rapidă a incidenței cazurilor de infectare cu coronavirus în prezent.
Putem observa paralele între comportamentul lui Aleksandr Lukashenko și cel al președintelui de la Chișinău, Igor Dodon, care a făcut și el unele declarații memorabile, precum cea în care a asemănat coronavirusul cu o simplă gripă ”care trece prin tine și nu o simți”. De altfel, pe 9 aprilie și Lukashenko a spus ceva foarte asemănător: ”Ne-am îmbolnăvit cu toții de gripă, iar pentru ea s-a inventat o nouă denumire – noul coronavirus”.[7] Diferența între Lukashenko și Dodon este că al doilea doar încearcă s-o facă pe liderul autoritar și pe dictatorul, știind foarte bine că nu are majoritate proprie în parlament. Acesta mai știe și că, guvernul pe care l-a creat cu Partidul Democrat e mai puțin stabil decât ar vrea să se creadă, mai ales în contextul crizei coronavirusului. Pe parcursul acesteia din urmă, premierul Ion Chicu a făcut în repetate rânduri declarații opuse ca sens celor ale lui Dodon. Au putut fi remarcate aceste diferențe mai ales în privința slujbelor din biserici, pe care Chicu le-a susținut, iar Dodon le-a dezaprobat. Sau privind ajutorul din partea UE, pe care Dodon l-a declarat inexistent dimineața, iar Chicu l-a descris în detalii seara și a mulțumit oficial instituțiilor europene. Față de Belarus, Republica Moldova are și societate civilă, și presă independentă care ar putea provoca dacă și-ar uni eforturile, prejudicii grave de imagine chiar și aparent indestructibilului Dodon. El știe asta, de aceea își poate permite mult mai puține decât omologul său belarus. El știe asta, de aceea își poate permite mult mai puține decât omologul său belarus. Însă și Dodon, la fel ca Lukashenko, are programate în acest an alegeri prezidențiale pe care trebuie fie să le câștige, fie să dispară din politică. Așa că i-ar fi plăcut și lui să poată jongla cu declarațiile și să ignore realitățile zilei sperând că totul va trece, după cum o face liderul belarus. Însă nu poate, pentru că știe că în Republica Moldova deținătorii puterii de astăzi pot ajunge paria de mâine, după cum s-a întâmplat de multe ori, deja, în ultimii 30 de ani.
Dacă e să ne referim exclusiv la evoluția internă din Belarus, comparând-o chiar cu țări în care se înregistrează mai multe cazuri de infectare și mai multe decese, dar în care funționează regimuri democratice, observăm aceleași derapaje caracteristice în general dictaturilor atunci când sunt puse în fața unei crize. Ascultându-l pe Lukashenko, ne răsună în urechi vocea tremurândă a lui Nicolae Ceaușescu care anunța creșteri cu 100 de lei la salarii și pensii de la tribuna Comitetului Central al PCR, pe 21 decembrie 1989. Și ne dăm seama, o dată în plus, că în ciuda fascinației pentru ”disciplina” aparentă pe care o creează în societate unele regimuri dictatoriale, precum cel din China, doar democrațiile sunt suficient de pregătite pentru a răspunde crizelor într-un mod care să producă un maxim de eficiență cu un minim de lezare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și cetățeanului. Și, nu în ultimul rând, cu un minim de lezare a bunului simț, pe care fostul șef de cooperativă agricolă sovietică Aleksandr Lukashenko l-a călcat în picioare fără milă, punându-și în pericol propriii cetățeni.
Dan Nicu a absolvit Facultatea de Științe Politice și masteratul în Teorie și Analiză Politică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, cu teze de licența și, respectiv, dizertație, care analizează problema tranziției post-sovietice a Republicii Moldova. Autor a două volume: „Copiii vitregi ai Istoriei sau Se caută o revoluție pentru Basarabia“ (2008) și „Moldovenii în tranziție“ (2013). În ultimii ani, a colaborat la mai multe publicații din România și Republica Moldova, printre care Adevărul, Cotidianul, Timpul. Din 2020 este expert asociat LID Moldova.
Sursă imagine: EurActiv
Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
Copyright © LID Moldova
Referințe:
[3] Лукашенко: Хоккей – лучшее антивирусное лекарство!
[4] Izvestia.iz II
