Posts

LID Moldova lansează proiectul 5e-Gov Webinars for Moldova

LID Moldova lansează proiectul ”5e-Gov Webinars for Moldova”. Doritorii de a participa sunt invitați să se înregistreze

Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova), cu suportul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF), lansează proiectul ”5e-Gov Webinars for Moldova”, care va consta într-o serie de 5 seminare online în domeniul guvernării electronice, în perioada 20 Aprilie – 22 Mai, 2020. Seminarele online propuse au drept scop să ofere o platformă de discuție pentru specialiștii interesați de subiectele e-Educație, e-Sănătate, e-Afaceri, Votarea prin Internet, e-Participare, e-Democrație, e-Administrare publică locală. Participanții vor putea dezbate și analiza oportunitățile și posibilitățile de a implementa soluții de guvernare electronică în domenii conexe.

În cadrul seminarelor online cu participarea specialiștilor în domeniu din Republica Moldova și Estonia, vor fi discutate posibilitățile de utilizare a soluțiilor de guvernare electronică existente în Republica Moldova, soluțiile existente în Estonia și oportunitatea implementării unor noi soluții în Republica Moldova, utilizând cele mai bune practici estoniene.

Seminarele online vor fi organizate pe parcursul a 5 săptămâni consecutive, fiecare dintre ele având durata de 6 ore, divizate în 3 sesiuni a câte 2 ore (orientativ stabilite în zilele de luni, miercuri și vineri, între orele 11:00 și 13:00. Agenda detaliată poate fi accesată la linkul de înregistrare de mai jos), după cum urmează:

1. e-Educație Cum instituțiile educaționale, profesorii, elevii, studenții, părinții pot utiliza soluții de educație online la diverse niveluri (instituții preșcolare, școlare, universitare, vocaționale etc).

2.e-Sănătate. Cum instituțiile medicale de toate nivelurile, medicii și pacienții pot dezvolta și utiliza soluții electronice în domeniul ocrotirii sănătății.

3.e-Afaceri. Ce soluții online pot folosi antreprenorii, organizațiile oamenilor de afaceri și instituțiile statului pentru o cooperare mai bună și eficientă. Care soluții relevante funcționale în Estonia pot fi replicate în Republica Moldova.

4. Votarea prin Internet, e-Participare, e-Democrație. Experiența Estoniei în organizarea votării prin internet la alegerile locale, parlamentare și europarlamentare. De ce votarea prin internet poate fi o soluție viabilă pentru Republica Moldova. Ce soluții online pot contribui la o participare publică mai mare a cetățenilor, dezvolta valori democratice sau lupta cu corupția.

5. e-Administrare publică locală. Cum primăriile și municipalitățile, funcționarii publici și rezidenții respectivelor localități pot beneficia în urma implementării soluțiilor de guvernare electronică la nivel de administrare publică locală.

Participanții vor fi selectați prin intermediul unui apel public și în baza invitațiilor adresate instituțiilor relevante din cele 5 domenii (instituții de stat și private, asociații profesionale, think-tank-uri, organizații neguvernamentale, media specializată, specialiști în domeniu).

Având în vedere prezența la seminare a mai multor vorbitori din străinătate, seminarele vor fi organizate în limba engleză, iar la fiecare dintre ele vor participa un număr aproximativ de 25 persoane. Doritorii de a participa la seminare sunt rugați să expedieze formularul de participare completat până la 12 Aprilie 2020. Având în vedere numărul limitat de locuri, vă îndemnăm să selectați maxim 2 cursuri pe care le considerați relevante pentru Dvs.

Agendele detaliate ale celor 5 seminare vor fi expediate participanților selectați cu 5 zile înaintea fiecărui seminar.

Formularul de înregistrare online poate fi accesat aici.

Pentru orice detalii referitoare la proiect, rugăm respectuos să ne contactați la adresa de e-mail: info@lidmoldova.org. Coordonatorii proiectului sunt Victor Guzun, expert LID Moldova și Igor Ciurea, Membru al Consiliului LID Moldova (tel. +373 69 531 061).