#LIDFLASH | Dan Nicu | Investigațiile realizate de RISE Moldova și Centrul Dossier și publicate zilele trecute au demonstrat în premieră, cu probe, că un președinte al Republicii Moldova este dirijat de serviciile de informații ale Rusiei. Practic, Igor Dodon este un ”lucrător” al acestora parașutat în funcția de șef al statului de la Chișinău. Nimic nou, de facto, pentru observatorii comportamentului lui Igor Dodon de dinainte să devină președinte, însă o oportunitate de a trimite orice sceptic la sursă pentru a se convinge pe cont propriu.
În mod normal, aceste informații ar trebui să servească Procuraturii Generale pentru a se autosesiza cu privire la posibilitatea săvârșirii infracțiunii de înaltă trădare, însă procurorul general a demonstrat deja că-l preocupă mai mult scoaterea infractorilor din închisori decât aruncarea lor în ele. Revelarea acestor detalii importante din biografia politică a lui Igor Dodon nu-i putea lăsa indiferenți pe anumiți înalți demnitari publici din Rusia care figurează în investigațiile cu pricina.
Astfel, Serghei Narîșkin, fost șef al Dumei de Stat a Rusiei și actual director al Serviciului de Spionaj Extern (SVR), adică unul dintre conducătorii comunității ruse de informații și securitate, a declarat că Statele Unite ale Americii se implică direct în campania electorală din Republica Moldova împotriva lui Igor Dodon și că ambasada SUA la Chișinău, în colaborare cu anumiți ”experți” în provocarea rebeliunilor și loviturilor de stat care urmează să ajungă în capitala R.Moldova, planifică o ”revoluție colorată” care ar urma să aibă loc după alegerile prezidențiale.
Aceste declarații sunt grave și asupra lor voi reveni imediat, însă e de notat că ele, chiar dacă vin imediat după publicarea investigațiilor despre legăturile lui Dodon cu serviciile ruse, reprezintă continuarea unor reacții emise tot din rândurile conducerii de vârf a Rusiei, săptămâna trecută. Într-un interviu luat de una dintre principalele propagandiste de stat de la Moscova, Margarita Simonyan, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a menționat în câteva rânduri Republica Moldova atunci când s-a referit la ceea ce a numit practicile SUA de a interveni în statele din fosta URSS pentru a dăuna intereselor Rusiei.
Doi înalți oficiali, șefi de instituții-cheie în politica Rusiei față de ”vecinătatea apropiată” avertizează Statele Unite să nu se implice în Republica Moldova, insinuează că SUA ar conspira să-l schimbe pe Igor Dodon și, în fond, încearcă să-și protejeze agentul ajuns în fruntea statului. Asta înseamnă că Moscova însăși are nevoie de o acoperire, o perdea de fum ca să-și îndeplinească propriile obiective imediate, care țin de alegerile prezidențiale și perioada post-electorală. După ce și-a văzut pozițiile șubrezite în Belarus, Kîrgîzstan, Caucazul de Sud, Kremlinul pare decis să nu permită ca în Republica Moldova agentul lor dovedit, Igor Dodon, să fie înlăturat de la putere pe cale legală, prin alegeri libere.
Ne putem aștepta la o mobilizare fără precedent a cetățenilor moldoveni de pe teritoriul Rusiei, la cele 17 secții de vot deschise acolo, dar și la o depășire a tuturor recordurilor stabilite anterior privind participarea la vot a alegătorilor din regiunea transnistreană. În același timp, Rusia și-ar putea activiza rețeaua de influență occidentală pentru a obține micșorarea pe ultima sută de metri, din diferite motive, a numărului secțiilor de vot deschise în acele țări. Comisia Electorală Centrală s-ar spăla pe mâini rapid, motivând că deciziile corespunzătoare se iau de către autoritățile țărilor-gazdă, iar balanța electorală ar fi înclinată în favoarea lui Igor Dodon. Același Dodon care, tot zilele trecute, declara că va fi în stare să-și apere victoria în stradă, cu susținătorii, dacă va fi nevoie. Și aceste declarații trebuie coroborate cu cele făcute de Lavrov și Narîșkin.
Concluzia e că Igor Dodon, Serghei Narîșkin și Serghei Lavrov complotează pentru a nu permite, sub nicio formă, pierderea puterii la Chișinău. Ce acțiuni presupune acest complot? Sper că răspunsul la această întrebare îl știu nu doar artizanii lui, ci și unii dintre oamenii care trebuie să-i dejoace planurile.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/kremlinovici-dodon-rusia-sursa-rise.md_.jpg6281066adminhttps://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2024/08/s1-LID-logo-2-300x300.pngadmin2020-10-20 10:51:382020-10-28 17:00:05Ce pregătește Rusia la Chișinău? Știe Dodon, noi doar presupunem
[ANALIZĂ Buletin Nr. 5] Victor Guzun| Similar altor servicii publice sau private, soluțiile de guvernare electronică trebuie să răspundă la câteva întrebări simple, dar care necesită, totodată, o abordare complexă: sunt ele funcționale și folosite pe larg? Cum pot fi îmbunătățite pentru a deveni funcționale și folosite masiv? Au unele din ele rost dacă nu sunt utilizate? Răspunsul la aceste întrebări poate fi privit prin perspectiva a 3 indicatori de bază: economie, eficiență și eficacitate.
– Economie: o soluție e-Gov trebuie să aducă economii de timp, bani și resurse. Dacă analizăm experiența statelor care folosesc masiv soluții e-Gov, realizăm că există economii considerabile și acest lucru nu se exprimă doar în cantitatea de hârtie nefolosită. Spre exemplu, simpla utilizare a semnăturii digitale produce economii de peste 2% din produsul național brut al Estoniei, sumă comparabilă cu cheltuielile pentru apărare ale acestui stat. Folosirea votului prin internet a economisit cel puțin 14 000 de zile de lucru la ultimele alegeri din 2019 (47,2% din estonieni au votat online). În același timp, conform calculelor, pentru un vot online cheltuielile sunt de 9 ori mai mici decât pentru un vot exprimat tradițional. Economisirea timpului, atât pentru cetățeni, cât și pentru funcționarii publici, sunt enorme.
– Eficiență: relația dintre rezultatul final al serviciului și costurile de administrare al acestuia trebuie să justifice tranziția de la serviciul clasic la cel digital. Categoric, serviciile de guvernare electronică sunt extrem de eficiente și rapide nu depind de potențialele erori umane, lucrează 24/7. Adoptând astfel de soluții, serviciile publice devin accesibile oricui și oriunde (spre exemplu, votul prin internet).
– Eficacitate: orice proces de digitalizare trebuie să susțină creșterea calității procesului de guvernare, per ansamblu. Trebuie de înțeles că soluțiile e-Gov înseamnă mai mult decât transformarea unor procese decizionale din formatul pe hârtie în formatul digital. Ele îmbunătățesc calitatea guvernării prin minimizarea influenței factorilor de corupție, oferă șanse și oportunități egale tuturor membrilor societății, transparență mult mai mare a serviciilor și cheltuielilor publice. Serviciile de e-guvernare fac viața tuturor mult mai simplă, eficientă și armonioasă. În unele cazuri, pe lângă faptul că îmbunătățesc unele procese, le schimbă fundamental. De pildă, adoptarea soluțiilor de e-medicină poate salva vieți omenești, întrucât intervențiile sunt mult mai punctuale, eficiente și rapide. Sistemele de e-poliție pot preveni eficient unele accidente, inclusiv pe cele cu pierderi umane. Pandemia prin care trecem a demonstrat că soluțiile e-educație sunt de neînlocuit în asemenea situații etc.
Acum zece ani, eu nu foloseam niciun tip de servicii de e-guvernare. Astăzi folosesc exclusiv acest tip de servicii. Fiind preocupat de această tematică, am încercat să înțeleg de ce este nevoie pentru ca ele să devină o realitate zilnică nu doar în țări precum Estonia. Mai jos voi enumera principalele concluzii în acest sens:
1. Încredere – soluțiile eGov niciodată nu vor fi folosite masiv dacă nu există suficientă încredere în funcționalitatea lor. Deseori, aceste soluții sunt o reflecție fermă a instituțiilor care dezvoltă sau sunt managerii acestor soluții. Dacă o instituție electorală a unui stat se bucură de puțină încredere, probabil că și sistemele de vot electronic dezvoltate vor fi utilizate lacunar și vor fi un subiect permanent de discuții contradictorii. O e-soluție în domeniul medicinii care a fost dezvoltată netransparent și care lucrează ineficient va fi utilizată marginal atât de către specialiștii în domeniu, cât și de către pacienți.
2. Securitatea datelor personale – fiecare utilizator al serviciilor electronice trebuie să fie sigur că datele lui personale nu sunt utilizate abuziv de către cineva și însuși cetățeanul este proprietarul acestor date. Cum funcționează acest lucru? Sistemele electronice sunt construite în așa mod încât orice autentificare sau accesare a datelor personale a oricărei persoane de către o entitate privată sau de stat va lăsa neapărat amprente, iar acestea vor fi vizibile de către proprietarul final al acestor date – cetățeanul. Și doar el, în instanță finală, decide dacă datele sale au fost accesate legal și în termeni permiși (spre exemplu, medicul de familie sau funcționarul cu care a interacționat etc). În caz contrar, cetățeanul este în drept să se adreseze instituțiilor competente ale statului care sunt responsabile de protecția acestor date.
3. Posibilitate de autentificare electronică asigurată tuturor – atât timp cât certificatele de autentificare electronică vor fi eliberate prin o procedură birocratică separată, uneori costisitoare, consumatoare de timp și care trebuie repetată frecvent, utilizarea serviciilor eGov va rămâne una marginală. Soluția cea mai simplă și accesibilă este inserarea în buletinele de identitate a modulelor de autentificare securizată și semnătură digitală, astfel asigurând majorității cetățenilor accesul la serviciile digitale funcționale. Este o investiție minoră care poate aduce beneficii imense în viitor.
4. Principiul de jos în sus – o soluție eGov va fi utilizată masiv atunci când va fi dezvoltată având drept punct de referință necesitățile și realitățile în care lucrează beneficiarul final: cetățean, medic, profesor sau funcționar public căruia îi este destinat acest serviciu. Fără o analiză minuțioasă a acestor necesități, fără consultări detaliate și co-participare a tuturor beneficiarilor și dezvoltatorilor, vor fi create soluții nefuncționale și care în scurt timp vor fi abandonate. Un alt aspect este cooperarea multisectorială în dezvoltarea lor, inclusiv dezvoltând parteneriate public-private. Drept exemplu, anume funcționarii publici locali pot cunoaște cel mai bine ce tip de soluții eGov sunt necesare la nivel local, tot așa cum nicio instituție publică nespecializată nu va avea o expertiză tehnologică mai bună decât companiile private software. Cu mici excepții, dezvoltarea tuturore-soluțiilor după modelul centralizat și piramidal este contraproductivă și nu are viitor.
5. Programe de educație digitală – un stat poate dezvolta mii de servicii de e-guvernare, dar dacă cetățenii nu vor ști cum să le utilizeze și nu vor avea oportunitatea să învețe acest lucru, soluțiile vor rămâne în mare parte doar proiecte dezvoltate incipient sau, ca să citez un bun prieten, ˝O nouă frumoasă adormită˝. În sec. XX, un stat responsabil va dezvolta programe de educație și aptitudini digitale pentru toate categoriile de vârstă, pături sociale și categorii profesionale. Mai mult, ele trebuie perfecționate constant, în tempoul dezvoltării societății digitale în care trăim.
6. Internetul este un drept social – dacă dorim ca serviciile de e-guvernare să fie folosite masiv, accesul la conexiuni internet stabile și accesibile trebuie să fie asigurat pe întreg teritoriul țării. Acolo unde există regiuni sau comunități dezavantajate, autoritățile trebuie să preia inițiativa dezvoltării conexiunilor sau a punctelor de acces la internet. Orice clasă în școală, orice cabinet medical sau birou al funcționarilor publici, orice librărie, centru cultural sau instituție de interes public trebuie să fie conectată la internet. Tehnologiile respective sunt performante și relativ ieftine.
7. Principiul ˝Once only˝ – dacă un cetățean este forțat de circumstanțe, regulamente, proceduri sau autorități să ofere aceeași informație mai multor instituții, există șanse ca această informație să fie denaturată sau interpretată neuniform. Prin urmare, trebuie să existe baze de date unice specializate, interconectate și responsabile pe domenii specifice, oferind informații exacte beneficiarilor și utilizatorilor. Simultan, existența unui număr mare de platforme diverse de autentificare și utilizare a e-serviciilor complică utilizarea largă. Drept exemplu, Estonia a dezvoltat o platforma unică – eesti.ee – care, după o singură autentificare a utilizatorului, conectează toate bazele de date, serviciile disponibile (peste 1 000) și contactele necesare utilizării lor, prin modalități simple și înțelese.
8. KISS (Keep it simple and short) – multe țări dezvoltă sisteme de e-guvernare complexe, dar care au o rată de utilizare mică, inclusiv din considerentul că sunt greu de folosit, lucrează anevoios, nu au o interfață prietenoasă utilizatorului, sunt percepute drept prea complicate și devin, într-un final, folosite marginal sau abandonate. În contrast, cele mai populare soluții, sunt intuitive în utilizare, au o interfață simplă, evită dublarea unor funcții sau manipulări de către utilizator, lucrează rapid și sunt ușor de învățat.
9. Alegere – utilizatorii trebuie să aibă oportunitatea alegerii soluțiilor de e-guvernare pe care le folosesc. Astfel, vor supraviețui doar cele mai eficiente și funcționale platforme, iar calitatea serviciilor noilor platforme se va afla în permanentă creștere. Forțarea utilizării anumitor platforme exclusiviste în unele domenii va conduce la neglijarea lor.
10. Tehnologiile și utilajele nu sunt o problemă majoră în implementarea soluțiilor de e-guvernare – lipsa voinței și a leadership-ului politic reprezintă însă un obstacol iminent. Tehnologiile și utilajele se dezvoltă în progresie geometrică, devin tot mai accesibile, multe state au suficientă expertiză și specialiști care pot realiza, din punct de vedere tehnologic, practic oricare soluție de guvernare electronică. Totodată, barierele politice sau administrative sau simpla boicotare sau neutilizare a soluțiilor existente pot reduce sau chiar stopa acest efort. Vedeți cazul Parlamentului Republicii Moldova, care a avut și are la dispoziție echipamentele și tehnologiile necesare pentru votul electronic, dar continuă să voteze prin ridicarea mâinilor de către deputați.
11. Corectitudine și responsabilitate – autoritățile centrale guvernamentale și instituțiile publice trebuie să ofere suport și asistență persoanelor și structurilor dezavantajate pentru a le oferi acces egal la servicii. De asemenea, trebuie dezvoltate mecanisme prin care cetățenii să poată responsabiliza prestatorii de servicii publice, inclusiv digitale. E un mecanism bidirecțional și de interes reciproc.
Fie că ne dorim asta sau nu, toate sferele vieții noastre se digitalizează și oricare stat va fi forțat de circumstanțe, de înțelegerea beneficiilor sau de presiunea publică să adopte cât mai multe soluții de guvernare electronică. Statele care nu înțeleg acum această realitate vor rămâne foarte mult în urmă în implementarea lor, iar statele care deja au un grad înalt de digitalizare vor avansa enorm, în beneficiul cetățenilor lor.
Victor Guzun este profesor de relații internaționale la Universitatea TalTech (Estonia), conduce o companie de consultanță și participă la proiecte internaționale în calitate de expert independent. A deținut funcțiile de ambasador al Republicii Moldova în Estonia, director al Departamentului Relații Externe și Integrare Europeană al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, profesor de geopolitică, director adjunct și profesor la Liceul Francez-Român Gheorghe Asachi.
Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Victor-Guzun-i-Voting-imperativ-al-secolului-XXI.-Exemplul-Estoniei-e1602852677322.jpg477628adminhttps://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2024/08/s1-LID-logo-2-300x300.pngadmin2020-06-16 13:54:362020-10-20 13:58:04Soluțiile de guvernare electronică. Principii de bază
[ANALIZĂ Buletin Nr. 2] Igor Ciurea | În această analiză sunt stabilite principalele modificări introduse în anul 2016 odată cu adoptarea noii Legi cu privire la tineret și impactul acesteia asupra dezvoltării sectorului de tineret în Republica Moldova. În document sunt prezentate transformările din sectorul de tineret și provocările întâlnite în procesul de implementare. Analiza ia în considerare aspectul intersectorial al sectorului de tineret și se axează, în principal, pe prevederile Legii cu privire la tineret. Scopul acestui document este de a evidenția cele mai importante măsuri care trebuie luate pentru a asigura un impact pozitiv al Legii cu privire la tineret și realizarea scopului său.
Politicile de tineret pot fi definite într-un singur act legislativ specific sau sub forma unui set de documente interconectate în cadrul aceluiași cadru legal (lege, pact, rezoluție, concept de stat etc.). Politicile pot avea forme diferite și foarte specifice țării, însă dacă am lua în vedere structura transversală și extinsă a sectorului de tineret, atunci cu siguranță ar fi aproape imposibil de descris politicile de tineret ca un act unic. Cu toate acestea, politicile de tineret trebuie să reflecte provocările și obstacolele cu care se confruntă tinerii la momentul de față. La baza lor trebuie să stea necesitățile și aspirațiile tinerilor, precum și obiectivele și prioritățile politice definite și convenite. Întrucât problemele cu care se confruntă tinerii afectează diferite aspecte din viața lor, este necesar ca în centrul politicilor să stea colaborarea/coordonarea intersectorială cu toate celelalte sectoare relevante, precum și o abordare integrată pentru a putea rezolva problemele în totalitate și pentru a găsi răspunsuri relevante și potrivite.
Adoptarea în anul 2016 a Legii cu privire la tineret a introdus câteva schimbări importante în cadrul și structura sectorului de tineret din Republica Moldova. Potrivit legii, sectorul de tineret este definit ca toate domeniile în care are loc elaborarea și implementarea politicilor de tineret și activitățile de tineret.
În lege au fost clarificate mai multe definiții și termeni, cea mai importantă fiind schimbarea definiției pentru tânăr/ă. Conform Legii cu privire la tineret adoptată în anul 2016, tânăr/ă este persoana cu vârstă cuprinsă între 14 și 35 de ani. Aceasta nu este o simplă schimbare a definiției, modul de definire a acestui cuvânt având impact asupra accesibilității la anumite servicii și programe de stat.
Principalul motiv și argument pentru extinderea vârstei de la 16 la 30 de ani (definiția anterioară) până la 14 la 35 de ani a fost de a avea o abordare și o definiție unică în diferite politici sectoriale pentru tineri.
Pe atunci, Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și alte instituții foloseau acest interval în programele lor de tineret. Acest argument nu mai este valabil, deoarece în 2018 Guvernul a aprobat programul „Prima Casă”, un program național care abordează problemele tinerilor referitoare la locuințe, cu un interval de vârstă complet nou de la 18 la 45 de ani, excluzând definiția utilizată în Legea cu privire la tineret. Am califica extinderea grupei de vârstă a tinerilor ca fiind o schimbare neinspirată. Necesitățile tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani sunt prea aspre, iar resursele alocate sunt foarte limitate și insuficiente pentru a satisface necesitățile pentru mai mult de o treime din populația țării.
Legea cu privire la tineret redefinește rolurile diferitor părți interesate guvernamentale și neguvernamentale, oferind o înțelegere mai clară a contribuției scontate din partea acestor părți. Pentru prima dată în istoria acestui tânăr stat, a fost constituită o instituție națională de implementare a politicilor de tineret – Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret. Potrivit legii, Agenția este o autoritate administrativă în subordinea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, constituită în scopul formării și perfecționării continue a cadrelor, programelor, activităților și serviciilor din domeniul tineretului, precum și în vederea implementării, acreditării, monitorizării și evaluării acestora. Deși urma să-și înceapă activitatea conform prevederilor legii în termen de 12 luni de la adoptarea acesteia, Agenția, din păcate, încă nu funcționează. Această întârziere are un efect enorm asupra impactului general al Legii cu privire la tineret, fiind un factor important care împiedică realizarea obiectivelor documentului.
În anul 2018, un grup de ONG-uri pentru tineri a inițiat o campanie națională pentru a presa Guvernul să constituie Agenția. Campania #UndeiAgentia a mobilizat tineri, ONG-uri și lucrători de tineret, însă acest lucru nu a fost suficient pentru a iniția procesul de constituire a structurii. Campania a mobilizat peste 1000 de tineri care să depună petiții la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Cancelaria de Stat și Parlamentul Republicii Moldova. 11 organizații, membre ale Platformei Naționale din Moldova a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, au semnat și depus un document de poziție comună privind întârzierea procesului de constituire a Agenției.
Legea stabilește cadrul juridic pentru dezvoltarea serviciilor și activităților de tineret, definind și propunând cadrul legal pentru aceste instituții. Pentru prima dată, într-o lege ar fi definit în mod clar consiliul local al tinerilor, liderul de tineret, lucrătorul de tineret și alți specialiști importanți din sectorul de tineret și ar crea premisele necesare pentru recunoașterea și dezvoltarea acestor structuri. Legea în sine este un document foarte progresiv, bazat pe cele mai bune practici ale Consiliului Europei (co-managementul structurilor de tineret), principiile și valorile organizațiilor de tineret (consiliul local al tinerilor, participarea tinerilor la procesul de luare a deciziilor). Documentul a fost elaborat în mod participativ și reflectă necesitățile și poziția societății civile.
Legea cu privire la tineret reflectă prioritățile sectorului de tineret și necesitățile tinerilor, oferind instrumentele necesare pentru elaborarea inițiativelor intersectoriale pentru tinerii cetățeni ai Republicii Moldova și asigurând realizarea potențialului maxim al fiecărui tânăr. În document sunt evidențiate domeniile importante pentru dezvoltarea tinerilor, cum ar fi oportunitățile economice, participarea tinerilor și dezvoltarea multilaterală, sănătatea, serviciile pentru tineri, activitățile de tineret și programele de tineret.
Întrucât conținutul ne oferă numeroase motive pentru a aprecia foarte mult calitatea documentului, implementarea acestuia demonstrează mai multe programe structurale în procesul de implementare a politicilor în general și în procesul de elaborare a politicilor de tineret în special. Principala parte interesată de implementare, Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret, nu a fost constituită și nu a furnizat resursele necesare pentru lucru. Unor părți interesate le-au fost atribuite competențe în sectorul de tineret fără sprijin metodologic, financiar sau de altă natură necesar pentru a exercita aceste competențe. Rolul administrațiilor publice locale (APL) în dezvoltarea sectorului de tineret este crucial și bine definit în Legea cu privire la tineret, însă în lipsa reformei administrației publice locale, care ar oferi resursele și capacitățile necesare, nu se va ajunge la rezultatele scontate. Legea cu privire la tineret prevede de asemenea că Guvernul va veni, în termen de 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu asistență metodologică și tehnică clară pentru APL-uri în vederea elaborării politicilor locale de tineret și implementării la nivel local a competențelor lor în conformitate cu prevederile documentului. Din cauza mai multor factori politici aceste prevederi nu au fost niciodată aplicate. Unele APL-uri elaborează, în mod individual, programe și proiecte menite să sprijine dezvoltarea sectorului local de tineret: granturi locale pentru ONG-urile de tineret, inițiative comunitare de asistență financiară conduse de către tineri, crearea serviciilor locale și a centrelor prietenoase tinerilor.
După adoptarea legii nu au urmat măsuri concrete de susținere și implementare. Stabilirea și dezvoltarea unui sistem robust de servicii și programe de tineret, recunoașterea lucrătorului de tineret, elaborarea standardelor de calitate în domeniul serviciilor de tineret, sunt doar câteva dintre obiectivele legii care nu au fost realizate niciodată din cauza unor factori, precum:
Lipsa înțelegerii și dorinței politice de a dezvolta un sector de tineret puternic;
Amânarea procesului de constituire a Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret;
Resursele limitate (financiare și umane) pentru dezvoltarea sectorului de tineret;
Înțelegerea insuficientă a activităților de tineret, a rolului tinerilor în procesul de luare a deciziilor, a structurilor locale de tineret;
Lipsa inițiativelor de coordonare și cooperare în diferite domenii de politici în ceea ce privește tinerii ca beneficiari și participanți activi;
Participarea și implicarea insuficientă a tinerilor și a organizațiilor de tineret în procesul de elaborare și implementare a politicilor.
Legea cu privire la tineret este un document important într-o societate în care provocările demografice reprezintă una dintre marile probleme cu care se confruntă Republica Moldova și care va rămâne pentru mult timp pe ordinea de zi a Guvernului. Legea este o oportunitate foarte bună de a investi și de a studia potențialul tinerilor într-un mediu foarte dinamic și provocator. Documentul stabilește un cadru legal solid care trebuie să fie susținut de măsuri și programe guvernamentale concrete. Parlamentul trebuie să preseze mai mult Guvernul pentru a relansa inițiativele bune și instituțiile constituite prin adoptarea legii. O monitorizare parlamentară puternică și continuă poate oferi sprijinul politic necesar pentru dezvoltarea sectorului de tineret.
Igor Ciurea este responsabil de fundraising la Fundația Youth Development for Innovation. El este un tânăr jurist, activist și consultant în domeniul politicilor de tineret, dezvoltării organizaționale, ocupării forței de muncă în rândul tinerilor și a antreprenoriatului. A acumulat experiență în calitate de lider al celor mai mari organizații pentru tineret și studenți din Republica Moldova și de peste hotare (Consiliul Național al Tineretului din Moldova, Alianța Studenților din Moldova, Forumul European al Tineretului, Uniunea Studenților din Europa). Igor Ciurea este membru al mai multor grupuri de experți internaționali care pledează și susțin promovarea drepturilor tineretului la nivelul UE și ONU, cum ar fi Grupul de experți pentru drepturile tinerilor al Forumului European al Tineretului.
Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2019/11/Igor-Ciurea_poza-profil-Impactul-si-nivelul-de-implementare-al-Legii-cu-privire-la-tineret-in-Republica-Moldova.jpg663753adminhttps://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2024/08/s1-LID-logo-2-300x300.pngadmin2019-11-19 09:35:362020-10-19 12:49:15Impactul și nivelul de implementare al Legii cu privire la tineret în Republica Moldova
#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Consiliul de miniştri al Uniunii Europene nu a găsit marţi consensul necesar privind deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania, ca urmare a opoziţiei generale a Franţei şi a împotrivirii particulare a unui grup de state membre condus de Olanda faţă de Albania. Începerea negocierilor este astfel blocată în ciuda progreselor semnificative făcute de cele două ţări din Balcanii de Vest şi al interesului geopolitic al UE de a da un semnal favorabil în regiune, care ar contribui la diminuarea influenţei crescânde a Rusiei, Chinei şi Turciei. Este de aşteptat ca nici Consiliul European de la sfârşitul acestei săptămâni, în care se reunesc şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre, să nu găsească soluţii la impasul înregistrat în negocierile miniştrilor de externe, dat fiind că preşedintele Consiliului, Donald Tusk va reitera acelaşi document propus marţi şefilor diplomaţiilor europene de către preşedinţia finlandeză a Consiliului.
Dacă atitudinea reticentă a Olandei este generată – cel puţin declarativ – de temerile privind corupţia şi crima organizată din Albania, ceea ce ar da undă verde negocierilor cu Macedonia de Nord, opoziţia Franţei este una generală şi are ca ţintă însuşi mecanismul de extindere al UE, aspect care vizează astfel şi statele din Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova. Franţa nu doreşte începerea negocierilor până când mecanismul de extindere nu este reformat din temelii după învestirea noii Comisii Europene. Potrivit unor surse din diplomaţia franceză, Parisul doreşte ca în negocierile de aderare componenta tehnică să scadă în detrimentul celei politice, iar capitolele de negociere să poată fi redeschise în orice moment, dacă este cazul. Mai puţin concret, Franţa doreşte şi o reconsiderare a instrumentelor prin care UE să susţină ajungerea la convergenţă a statelor nou aderate cu mai vechile state membre ale Uniunii.
Practic, pentru statele aspirante la aderarea la UE, atât din Balcani, cât şi din Europa de Est, procesul de candidatură şi de negociere va deveni unul mult mai dificil dacă reforma mecanismului de extindere va urma liniile directoare propuse de Franţa. Procesul de integrare va putea fi blocat doar prin invocarea unor motive politice de către statele membre ale UE, dincolo de progresele tehnice înregistrate de statele candidate, şi va deveni reversibil, dată fiind posibilitatea redeschiderii dosarelor de negociere deja închise. Voinţa politică a marilor puteri din UE, precum Germania şi Franţa, în general defavorabilă extinderii UE în prezent, va deveni astfel mult mai pregnantă în procesul de integrare europeană, în detrimentul abordării preponderent tehnice de până acum.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/macedonia-de-nord-si-albania-si-ue.png207300adminhttps://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2024/08/s1-LID-logo-2-300x300.pngadmin2019-10-17 13:56:382020-10-28 14:02:59Franţa vrea un mecanism mai selectiv de extindere a UE şi ţine în aşteptare Macedonia de Nord şi Albania
[INTERVIU Buletin Nr. 1] Lina Grâu | Societatea moldovenească nu s-a îndepărtat foarte mult de percepția medievală a femeii văzute aproape exclusiv în rolul de soție și mamă, având ca singură preocupare treburile casnice. Acest lucru se vede inclusiv din sondaje – Indexului egalității de gen și Barometrul de gen, declară Alina Andronache, consultantă în cadrul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare.
Conform acestor sondaje, majoritatea populației din Republica Moldova crede că menirea femeii este în primul rând să se căsătorească, să crească copiii și să aibă grijă de treburile casnice, iar alte lucruri, precum cariera și viața publică, sunt secundare sau chiar contraindicate. „În aceste condiții este între foarte greu și chiar imposibil ca potențialul femeii să fie valorificat pe deplin. Adesea mi se spune: „Ai trei copii, ce-ți mai trebuie? Te-ai împlinit!”. Nu, nu este adevărat. Femeia are nevoie nu doar de copii și familie ca să fie împlinită”, spune Alina Andronache.
În baza analizelor pe care le-a făcut bazându-se pe date statistice, experta subliniază că în Moldova numărul de femei cu cel puțin o diplomă de studii superioare este mai mare decât cel al bărbaților, fetele încep activismul civic, care ulterior duce la implicarea în politică, la aceeași vârstă ca și băieții. Însă din cauza condițiilor create în societate în jurul vârstei de 25-30 de ani femeile sunt nevoite să-și pună de-o parte aspirațiile legate de carieră și să se dedice copiilor și familiei. Ulterior, în jurul vârstei de 45-50 de ani, femeile încep din nou să se implice.
„Mi-am dat seama că acest lucru este determinat de politicile defectuoase ale statului privind reconcilierea vieții de familie cu cea profesională, spune Alina Andronache. Noi avem cel mai lung și cel mai prost plătit concediu de îngrijire a copilului (3 ani); noi nu avem servicii de creșă și nu avem opțiuni prin care ambii părinți să aibă posibilitatea de a sta cu copilul. În momentul în care femeia decide să aibă un copil, ea devine izolată, închisă în casă și ratează drumul către o carieră profesională”.
Experta subliniază că femeile întâmpină mult mai multe dificultăți, bariere, probleme atunci când încearcă să se realizeze pe plan profesional. Referindu-se la cauzele acestei atitudini din societate, Alina Andronache spune că stereotipurile sunt perpetuate prin modelele transmise în familie, atunci când de exemplu doar fetele sunt puse să facă curat sau să gătească și li se repetă mereu că trebuie să fie cuminți și educate. Alt factor este religia, atunci când femeii i se spune că trebuie „să rabde și să-și ducă crucea”, inclusiv atunci când este agresată de soț. Chiar și educația din școală sau manualele școlare promovează aceleași stereotipuri. „În manualele școlare femeile sunt reprezentate doar făcând curat, gătind, având grijă de copii, iar în profesii – doar ca profesoară, educatoare, frizeriță, asistentă. Iar bărbații sunt reprezentați ca fiind în funcții de conducere. Și aceste imagini au un rol determinant în perioada în care copilul se dezvoltă”, subliniază experta.
Și politicul are, în opinia ei, un rol important în marginalizarea rolului femeii în societate. Prin interpretările eronate a ceea ce înseamnă familia, dar și prin retorica discriminatorie și sexistă aplicată femeilor care au candidat la funcții publice, politicienii-bărbați au promovat și mai mult ideea că „locul femeii este în casă la cratiță”. „Cel mai mult această tendință s-a accentuat de la prezidențiale, când s-a speculat că o candidată fără familie și copii nu poate fi bună pentru această funcție. Teză care nu este însă aplicată și bărbaților. După acest moment au început adevărate campanii care sugerează că egalitatea de gen și emanciparea femeii strică familiile și scad natalitatea”, atenționează Alina Andronache.
Ea atenționează de asemenea că efortul depus de partenerii externi și societatea civilă atunci când au promovat Legea cu privire la cotele de reprezentare în funcții publice, adoptată în 2016, a fost re- – 13 – dus la zero prin trecerea la sistemul electoral mixt. „Cu regret, nu se va putea testa impactul acestei legi, pentru că s-a schimbat sistemul electoral în Republica Moldova – a fost o muncă enormă, care a durat ani de zile pentru ca până la urmă nici să nu o putem vedea în practică. În consecință, este previzibil că după următoarele alegeri, făcute în baza sistemului electoral mixt, vom aveam mult mai puține femei în funcții publice decât acum. Nu cred că a putem vorbi despre o deschidere sinceră a clasei politice pentru a soluționa această problemă”, spune Alina Andronache.
„Cauza pentru care nu avem femei în politică, pentru care femeile nu sunt valorificate, deși au un potențial enorm, este că din familie, grădiniță, școală și universitate ele au fost educate să nu se laude, să fie cuminți, să pună alte priorități în față, să fie dedicate doar familiei. Noi nu creștem personalități, ci femei și bărbați, aplicându-le etichete și inoculându-le stereotipuri. Iar când vom înceta să facem asta, societatea noastră se va schimba. Pentru că abia atunci va fi valorificat integral potențialul uman al întregii populații, și nu doar a unei jumătăți. Avem foarte multe femei cu o foarte bună pregătire, dar ele nu sunt susținute, nu sunt promovate de societate și de mass media, noi nu le găsim în cărțile de istorie, noi nu le vedem printre portretele de deasupra tablei în sălile de clasă, nu le vedem în viața publică”, subliniază Alina Andronache. Printre soluții s-ar număra desfășurarea unor proiecte și programe de abilitare a femeilor în viața publică, inclusiv în cele mai îndepărtate localități. „Nu vom schimba nimic dacă vom lucra doar în centru, doar la schimbarea cadrului normativ sau la schimbarea mentalităților în Chişinău”, spune experta.
Importante sunt și sursele de informare. „Nu toate localitățile au acces la internet sau la surse mass media diversificate. Și atunci, cine lucrează pentru a promova niște valori într-o localitate mică? Biserica și primăria. Nici măcar școala nu mai are rolul acesta, după ce a rămas câte o școală la două-trei sate. Iar biserica promovează de multe ori niște valori eronate, care sunt departe de spiritul autentic al creștinismului. Multe articole scrise de preoți spun că femeile trebuie să fie ascultătoare și ”să-și ducă crucea”, să servească bărbatul și copiii, iar atunci când suferă de violență trebuie să rabde”, constată Alina Andronache.
Politicul s-a prins rapid că religia poate aduce influență și o „încalecă” de fiecare dată când se ajunge la alegeri. Chiar și istoric, biserica a fost întotdeauna folosită ca instrument de propagandă și manipulare a societății. Cum se face că ortodoxia este clar asociată cu intoleranța – față de femeile mai active, sau față de minorități – de la cele etnice la cele sexuale, iar societatea moldovenească, deși se declară în proporție de 98% creștină, este una dintre cele mai intolerante? O întrebare pentru care Alina Andronache are două explicații. Prima este că nu se practică un creștinism conștient – botezul, cununia, participarea la slujbe se face „pentru că așa trebuie”, fără a ști exact ce semnificații au.
„Iar a doua explicație este că noi nu avem preoți învățați care să propovăduiască despre creștinism și Biblie. Avem preoți care promovează și interpretează cum vor ei învățăturile biblice. Cea mai mare poruncă pe care ne-o dă Biblia este să iubim pe aproapele nostru așa cum ne iubim pe noi înșine. Și această teză nu are nimic în comun cu ura și intoleranța. Atunci când noi ne uităm la nivelul de intoleranță din Republica Moldova, vedem că majoritatea celor care se declară creștini de fapt nu respectă prima poruncă. Iar cei câțiva, foarte puțini, preoți care își permit să explice lucrurile în contrasens cu opinia comună, sunt pedepsiți de conducerea bisericii și reduși la tăcere. Pentru că biserica s-a transformat într-o instituție de stoarcere a banilor din enoriași, de manipulare, dar și de promovare a intereselor unor oameni – politicieni și nu numai. Și de fapt nu este biserica pe care ne-a transmis-o Hristos”, subliniază experta.
Cum se face că școala nu a reușit să modernizeze societatea, comunitățile respective? „Un mare filosof a spus că în momentul în care îi iei unui popor educația, poți să-l controlezi și să-l manipulezi foarte ușor. Iar nouă autoritățile ne-au luat educația. Noi nu avem o educație calitativă, iar aici este cel mai mare eșec care nu ne permite să progresăm ca stat și ca societate”, conchide Alina Andronache, consultantă în cadrul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare.
Lina Grâu este jurnalistă, autoare de emisiuni la Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL). Autoare de studii și analize, publicații periodice și emisiuni radio acoperind subiecte de integrare europeană, cooperare regională, afaceri interne și externe ale Republicii Moldova și problematica reglementării transnistrene. Contribuie cu studii și materiale la publicațiile unor think-tank-uri independente și colaborează cu instituții de presă din Republica Moldova și din străinătate.
Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Alina-Andronache-poza.jpg640960adminhttps://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2024/08/s1-LID-logo-2-300x300.pngadmin2019-10-16 13:02:412020-10-19 09:26:27Alina Andronache: Noi nu creștem personalități, ci femei și bărbați
[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Vitalie Călugăreanu | Oamenii protestează, de obicei, împotriva abuzurilor guvernanților care le decid soarta. Protestele apar atunci când Suveranul (Poporul) înțelege că instituțiile statului, întreținute din bani publici, sunt anemice, tolerante la corupție sau au fost deposedate de pârghiile menite să blocheze tentațiile guvernanților de a fura de la cetățeni. Altfel spus, protestele apar atunci când se încearcă anihilarea instituțiilor statului. Vorbim de protestele masive, cu impact, care pot răsturna guverne sau cel puțin pot descuraja apucăturile guvernanților de a insista asupra unei inițiative nocive, care contravine interesului național. Atunci când nu mai există alte pârghii democratice de blocaj, cetățenii se revoltă în cor ca să fie auziți de mai marii zilei – se asociază, pentru că o voce singură e neputincioasă. Adică, protestul e o modalitate de a amplifica un mesaj și chiar, uneori, de rezistență fizică. Doar o voce puternică este în măsură să ceară socoteală autorităților. Între altele, dreptul de a protesta a apărut înaintea dreptului la vot – cei curioși pot studia aceste detalii.
Numai că, pentru ca protestele pașnice să aibă impact, e nevoie ca democrația să fie funcțională, iar printre guvernanți și printre funcționari să existe și oameni onești, cu gândire de stat, care își iubesc sincer țara. Când poporul protestează afară, aceste elemente sănătoase generează rezistență internă în sistem și protestul pașnic își atinge scopul.
Am extras două infografice din ultimul BOP. Diagnoza poate fi stabilită lejer. Moldovenii nu se consideră reprezentați de actuala guvernare, dar la proteste au participat, în ultimii 5 ani, doar 13%. Din 100% doar 13%. Miorița plânge jalnic, se vaicără, dar așteaptă cuminte să fie sacrificată.
De ce nu mai funcționează protestele în Republica Moldova? Oricine urmărește atent actualitatea politică din Republica Moldova a înțeles că intensitatea și impactul protestelor a scăzut continuu din 2016 încoace. În acel an, într-o noapte, în spatele a zeci de cordoane de poliție, cu încălcarea procedurii legislative, a fost învestit actualul Guvern. În acea noapte, liderul PL, care a votat Guvernul Filip, a fost bruscat de protestatarii supărați. În acea noapte, protestatarii reușiseră să pătrundă în holul Parlamentului fără să distrugă nimic. Au vrut să blocheze învestirea unui guvern care nu reflecta votul cetățenilor, ci un troc.
Ce a urmat?
A urmat întărirea poliției și îngrădirea libertăților cetățenești. Și chiar dacă guvernanții au umblat la instrumente sensibile ale democrației și și-au atras critici din partea Bruxellesului și Washingtonului, chiar dacă au pus miliardul de dolari furat pe spatele cetățenilor, chiar dacă și-au tras sub ei sistemul electoral, deși recurg la privatizări dubioase și aplică instrumente menite să legalizeze bani murdari, puterea protestelor a continuat să scadă. Se pare că oamenii s-au resemnat. Adevărat, foarte mulți s-au dezamăgit și au plecat. Nu au vrut să-și irosească anii într-o Moldovă cu cetățeni care nu știu ce vor. Și astăzi „evadează” zilnic câte 106 oameni, conform estimărilor rapoartelor internaționale.
Dar nu migrația este principalul factor care a determinat scăderea puterii de rezistență. Activismul civic a obosit pur și simplu, deoarece protestele nu au dat roade. De ce? Pentru că democrația fusese deja anihilată. Rezistența din interior a lipsit. Participanții la protest au fost lăsați să fiarbă în furie și frustrare până s-au plictisit. Și-au pierdut speranța că se mai poate schimba ceva și au decis să nu-și mai irosească energia cu aceste activități. Unii s-au dezamăgit în liderii protestatari, acuzându-i că au fost prea cuminți, că nu au reușit să pună presiune pe guvernanți, că nu au avut un plan, că nu au reușit să justifice lozinca „Acum ori niciodată!”. Exact pe această plictiseală, alimentată de frustrare, a mizat puterea. Apoi, guvernanții au profitat de această atrofiere și resemnare a oamenilor activi ca să-și întărească pozițiile și, în paralel, să impună frica: a expulzat din sistem judecătorii și procurorii incontrolabili; și-au subordonat, prin corupție și șantaj, primarii neafiliați partidului; au preluat controlul asupra fluxurilor financiare gestionate până atunci de exponenții partidelor anihilate; și-au dezvoltat mașinăria propagandistică; și-au trimis sateliți pe diferite segmente de electorat ca să le fărâmițeze și să le controleze (pe flancul unionist și pe flancul stâng); și-au loializat poliția prin majorări de salarii și au echipat-o ca-n filme.
Apoi, generând o puternică stare de revoltă (anularea rezultatelor alegerilor noi în Chișinău) i-au testat puterea de represiune în timpul ultimelor acțiuni stradale din august 2018 și au primit două garanții: Prima: că în interiorul Poliției nu există nici o rezistență și că ordinele se execută chiar și atunci când oamenilor cu epoleți li se cere să acționeze disproporționat. A doua: că Poliția dispune de forța necesară să înăbușe orice manifestație în măsură să atenteze la confortul celor oploșiți la putere. Iar pentru siguranță maximă, a fost înscăunat un șef al Armatei cu semnătura lui Andrian Candu în calitate de președinte interimar pentru 5 minute.
În spatele acestor „pereți”, se clădește o dictatură pe frică și sărăcie, pe hrișcă și circ, pe propagandă și minciună, pe șantaj și corupție, pe promisiuni populiste și falsă retorică pro-europeană și declarații perfide de dragoste față de amărâți, pe ipocrizie crasă care „justifică” la CEDO trimiterea la moarte, în Turcia, a celor 7 profesori de la „Orizont” (escortați în Turcia pentru că nu au solicitat „întoarcerea voluntară într-o altă țară decât țara lor de origine” și că nu au revendicat faptul că „ar putea fi torturați sau supuși unui tratament inuman în Turcia”).
Urmașii lui Ștefan? Sigur?
În ultimele luni, mai mulți colegi de breaslă (jurnaliști) au urmat exemplul protestatarilor resemnați, plictisiți. Au renunțat la principii și s-au conformat. Alunecarea lor spre confortul de scurtă durată, oferit de cei care au furat acest popor, ne-a șocat și ne-a dezgustat. Dar ei sunt emanația acestei societăți care a lăsat mâinile în jos, care votează hrișca și sacul cu varză, care se uită cu dispreț la mâna de oameni care încearcă încă să se opună (vezi câți protestatari erau dimineața, pe 27 august, la monumentul lui Ștefan cel Mare, când poliția a intervenit în forță). Ei, ca și politicienii care s-au vândut după 2014 ca roșiile la piață, sunt emanația celor care se declară iritați că niște protestatari, care cer ca drepturile cetățenești să fie respectate, crează obstacole în trafic. Se opresc în fața lor și se răstesc: Care e rostul? Totul s-a terminat! Nu aveți nici o șansă! Conformați-vă!
Normalitatea devine minoritate în Republica Moldova. Credem în horoscop, accesăm știri false, ne alimentăm spiritual cu minciuni și mituri, pupăm papucii oricui ne aruncă o „tușonkă”… Toate acestea ne sunt servite așa încât să le „înghițim” ușor, ca să ne adoarmă vigilența, spiritul critic și capacitatea de analiză, să ne devieze atenția de la adevăratele subiecte care contează și care ne afectează bunăstarea. Ei asta pot. O mașinărie uriașă lucrează la această „întreprindere” de spălare a creierilor, de crearea a realității paralele – e mașinăria care zi și noapte lucrează la lipsirea noastră de viitor.
Dar noi nu suntem sinucigași! Conștientizăm necesitatea unei schimbări. Și ei știu asta. Așa că au început „să-și pună ouăle” în diferite coșuri ca să-și propulseze cât mai mulți slujitori în structurile statului și după alegeri. Este de datoria societății civile să se implice cât mai hotărât în monitorizarea proceselor electorale și în demascarea indivizilor lipsiți de integritate care se vor deputați. Odată ajunși în fotolii, ei vor trăda ori se vor vinde. Este de datoria presei libere, a ONG-urilor și a oamenilor activi să încurajeze puținii oameni integri care au mai rămas în justiție, procuratură și în organele de forță să scape de frici și să-și îndeplinească onest sarcinile – să genereze astfel schimbarea din interior.
Profesioniștii din sistem trebuie să înțeleagă că dacă nu ripostează acum, împreună, împotriva ordinelor ilegale primite, nu se vor mai putea împotrivi niciodată. Opoziția este obligată să reziste, să înfrunte blocajul informațional prin discuții directe cu cetățenii, să-și facă curățenie în propria curte și să propună alegătorilor o ofertă electorală convingătoare, în care să nu mintă, dar care să poată aduna atâta potențial electoral încât să acopere cu mult frauda electorală la care se pot deda cei care controlează puterea. Cetățenii, la rândul lor, trebuie să înțeleagă că aceasta este ultima șansă de a salva democrația în Republica Moldova. Pericolul de a pierde toate avantajele oferite de UE în ziua de 24 februarie 2019 este uriaș. Din păcate, o idee națională care să-i unească pe moldoveni așa și nu a apărut, pentru că politicienilor le convine o societate săracă și confuză, cu oameni împărțiți în două tabere gata să se sfâșie reciproc. Așa că până apucăm să creștem niște politicieni care să nu-și urască țara, care să identifice acel proiect național, libertatea de a circula și de a munci fără vize, respectiv accesul la piața UE ar trebui să fie prioritățile fiecărui moldovean lucid.
Vitalie Călugăreanu este actualul editor de știri de la TV8 și corespondent Deutsche Welle la Chișinău, având o vastă experiență în mass-media moldovenească. A coordonat politica editorială a cotidianului Jurnal Național – ediție de Chișinău, al agenției și cotidianului FLUX, a moderat talk-show-urile Cabinetul din umbră, Epicentru, Logica puterii și a colaborat cu instituții media din afara R.Moldova: Antena 1, Jurnalul Național, Prima-News și altele. A fost premiat cu Global Shining Light Award, deține premiul I al de Asociaţiei Presei Independente, precum și alte importante distincții în domeniul jurnalismului.
Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Vitalie-Calugareanu-protestele-e1602853181372.jpg626856adminhttps://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2024/08/s1-LID-logo-2-300x300.pngadmin2019-10-16 12:56:092020-10-16 13:01:25De ce nu mai funcționează protestele în Republica Moldova?
[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Nicolae Țîbrigan | În seara zilei de 15 aprilie curent, publicul din R. Moldova cu acces la postul public de televiziune Rossia 1, a avut ocazia să urmărească în cadrul programului de știri „Vesti” un reportaj despre o nouă armă electronică aflată în dotarea armatei ruse[i] și utilizată pe teren, în Marea Neagră, împotriva distrugătorului american USS Donald Cook.
Grupul-țintă poate fi lesne intuit: vorbitorii de limbă rusă din spațiul CSI (deci, cu expunere la nivel local și regional)[ii]. Reportajul ne-a atras atenția, mai ales că se bazează pe surse de rețele sociale.
Căutând în analizele de specialitate, am descoperit că astfel de tactici se înscriu perfect în strategia de dezinformare practicată în trecut, mai ales în cel de al Doilea Război Mondial. Un exemplu elocvent este cazul completării trupelor americane de divizii și unități de tehnică militară false cu rolul de a descuraja şi demoraliza trupele germane.[iii]
La o simplă căutare pe You Tube după cuvintele-cheie: „хибины дональд кук черное море” (hibiny donald cook marea neagră – n.r.) vom identifica circa 160 de filmulețe, reportaje, interviuri pe această temă. Cu siguranță, e ceva în nergulă cu această știre. Dar ce anume?
În primă instanță, ar trebui să fragmentăm reportajul prezentat pe „Vesti”, eliminând informațiile inutile sau de umplutură. Vom pune accent doar pe elementele verificabile, ce pot fi confirmate/infirmate prin pași de fact-checking:
1. Vom fragmenta reportajul video și vom analiza doar elementele esențiale, care ni se par scoase din context sau care nu respectă normele jurnalistice, reconstituind falsa narațiune.
Aici orice jurnalist care se respectă ar trebui să se pună în gardă. Nu avem surse exacte! Numele marinarului, denumirea rețelei, numele utilizatorului (pseudonim) și data postării.
Pentru a-i descuraja pe jurnaliști să mai verifice veridicitatea știrei, dezinformarea este întărită cu declarația generalului american în rezervă Frank Gorenc – fost comandant al forțelor aeriene americane. Dar Frank Gorenc nu reprezintă statul american, cu atât mai mult că nu este indicată nicio sursă a declarației sale!
2. Nu ne bazăm pe declarații ale unui singur militar american, ci mergem pe site-ul oficial[i] al Departamentului de Apărare ale Statelor Unite (Defense.gov) și căutăm comunicatele oficiale. Fiind vorba despre un eveniment petrecut în 2014, vom utiliza motorul de căutare înserând parametri specifici pentru a filtra rezultatele: [uss donald cook russian aircraft su-24 site: defense.gov]. La bara de instrumente, am ales un interval de timp specific (14 aprilie – 2 mai 2014).
Google afișează primul rezultat chiar comunicatul de presă „Russian Aircraft Flies Near U.S. Navy Ship in Black Sea”[i] emis de Departamentul Apărării pe 14 aprilie 2014.
3. Pentru a verifica veridicitatea narațiunii prezentate în reportajul „Vesti”, ne vom axa doar pe date empirice/verificabile, și nu pe declarații ale militarilor, pe care ar trebui să le tratăm cu o anumită doză de circumspecție. Mergem direct la sursa reportajului!
Căutăm pe rețele sociale postarea așa-numitului „marinar” american, excluzând varianta Twitter (acolo orice mesaj este limitat la 140 de caractere). Rămâne Facebook și utilizăm motorul lui de căutare.
Identificăm cuvintele-cheie din mesajul marinarului: „Aegis”, „locator”, „mysticism” și „shame”. Nu uităm să selectăm la timp: April 2014. Aici descoperim postarea lui Nick Olson[ii] care trimite către un material publicat pe freepublish.ru (site inactiv la momentul verificării). Descopăr că Nick Olson nu e militar american, mai ales că are postări pro-Putin și pro-Assad.
Observăm că postarea este redactată într-o limbă engleză tradusă automat din altă limbă.
Chiar dacă site-ul este inactiv, vom folosi arhivatorul WaybackMachine[i]. Înserăm link-ul articolului în căsuța de dialog și vom obține o listă de printscreen-uri ale articolului din 20 aprilie 2014.
Descoperim că articolul fusese publicat pe 17 aprilie 2014, avându-l drept autor pe Dmitrii Sedov (columnist) care publicase materialul prima dată pe site-ul www.fondsk.ru (Fond Strategiceskoy Kulturî / Strategic Culture Foundation) – site înregistrat în Estonia (regiunea Ida-Virumaa din nord-estul țării, populată în proporție de 73% de etnici ruși)[i].
Tot de pe site aflăm că materialul este publicat la secțiunea „Opinie” (Мнение).
Din articol în sfârșit aflăm doar prenumele marinarului american – Johny, și a soției sale Mary.
4. Ne întoarcem la reportajul prezentat la „Vesti” și constatăm că acolo sunt reproduse cu exactitate „pasaje” din pamfletul lui Sedov.
5. Cum căutăm dezinformarea în spațiul informațional comun din România și R. Moldova folosind cuvinte-cheie pentru motorul de căutare Google: [aegis, marea neagra, uss donald cook, radar, su-24] – căutare setată pe intervalul de timp 14.04.2014 – 25.07.2017 prin butonul de instrumente.
În spațiul informațional de limbă română dezinformarea ajunge prima dată pe 23-24 aprilie pe site-urile RomanianMilitary (cu referință la Ria Novosti) și Vocea Rusiei (Sputnikul de astăzi). Folosind metoda analizei de conținut pentru fiecare articol separat, am realizat câteva scheme de distribuire a dezinformării:
Dacă urmărim atent schema, vom observa că falsul narativ se răspândește în baza unor patternuri prestabilite.
Din aprilie 2014 și până în decembrie 2015, dezinformarea cu Hibinî nu reușește să penetreze spațiul informațional (exceptând cazul The Epoch Times care se intoxică destul de suspect de pe Voltaire.net) de limbă română – asta până pe 25 decembrie 2015, când mai multe portaluri de știri din România (HotNews.ro, Stiripesurse.ro, Gândul, Mediafax, România liberă, DC News, etc.) preiau dezinformarea Hibinî de pe Sputnik, unde dezinformarea este reluată sub diverse forme de relatare jurnalistică.
Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze e că Mediafax a intoxicat, prin ricoșeu, (pe 25 decembrie 2015) cu dezinformarea Hibinî și presa de limbă română din Republica Moldova: Jurnal.md și Independent.md.
Din acest punct, putem formula câteva ipoteze de lucru în ceea ce privește schema de funcționare a campaniilor de dezinformări lansate de Kremlin în România și Republica Moldova:
Presa de mainstream din spațiul informațional de limbă română este tot atât de vulnerabilă (la intoxicări informaționale) ca și cea de limbă engleză;
Site-urile/blogurile marginale cu „informații alternative” își amplifică narațiunile false prin intermediul rețelelor de socializare și a trolilor (conturi false);
Sursele/canalele din România nu stau la baza acestor campanii de dezinformare/intoxicare, însă pot reinterpreta sau adapta narațiunea falsă.
Propaganda pro-Kremlin acționează în toate sferele ciberspațiului: de la propriile agenții de presă cu conținut în diferite limbi, până la site-uri marginale („alternative”), forumuri, analize, pagini și grupuri de discuții pe rețele sociale. Agenții de influență pro-Kremlin cumpără reclamă pe rețeaua Facebook pentru a disemina și a ajunge la grupuri-țintă cu un profil socio-demografic specific. Obiectivul propagandei ruse asumat pe termen mediu și lung constă în reducerea încrederii publicului în instituțiile democratice și diminuarea capacității de reziliență a populației în fața diverselor tipuri de amenințări.
Consider că reactualizarea dezinformării timp de trei ani consecutiv poate trăda o neîncredere a establishment-ului militar rus în propriile capacități de apărare, așa cum menționa și analistul George Friedman că „acțiunile hibride ale Kremlinului denotă mai degrabă o slăbiciune militară și strategică a Rusiei”[i], decât o forță reală.
[1] Pentru mai multe detalii despre prioritățile strategice ale războiului informațional dus de Kremlin precum și regionalizare sa, vezi materialul Priorități strategice ale războiului informațional rus în România și R. Moldova semnat de Nicolae Țîbrigan și disponibil pe site-ul LARICS.ro: http://larics.ro/prioritati-strategice-ale-razboiului-informational-rus-romania-si-r-moldova/.
[1] Garamone, Jim (2014), Russian Aircraft Flies Near U.S. Navy Ship in Black Sea, American Forces Press Service, U.S. Department of Defence, disponibil la: http://archive.defense.gov/news/newsarticle.aspx?id=122052, accesat la: 01.10.2017
Nicolae Țibrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală din cadrul aceleiași facultăți. Începând cu 2013 este asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române și expert asociat în cadrul LARICS.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2019/10/Nicolae_Tibrigan-small-e1602851395855.jpg654801adminhttps://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2024/08/s1-LID-logo-2-300x300.pngadmin2019-10-16 12:22:532020-10-16 12:36:04Studiu de caz: Cum a explodat „bomba electronică” a Kremlinului în presa din România și R. Moldova
[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Eugen Muravschi | Pentru mulți politicieni, analiști și jurnaliști moldoveni, Găgăuzia e o regiune problemă, un fel de Transnistrie mai puțin gravă, o frînă care încetinește integrarea europeană a țării și ne ține pe toți în sfera de influență a Rusiei. La urma urmei, moldovenii cel puțin sunt divizați în această chestiune de Est vs Vest, dar găgăuzii sunt aproape în unanimitate în tabăra pro-rusă. Sunt adesea descriși ca antieuropeni, românofobi, separatiști, rusofoni, spălați pe creier de propaganda sovietică, etc. Pe scurt, un fel de captivi voluntari într-o cușcă ideologică foarte îngustă. Și e vina lor, desigur. Totuși, adevărul este mai complex și, din fericire, mai puțin sumbru. Voi aborda mai jos cîteva aspecte ale „problemei găgăuze”.
Românofobia
Unioniștii sunt printre cei mai înverșunați împotriva găgăuzilor, pe care îi acuză de românofobie. Spre exemplu, un video în care o băbuță povestește cum găgăuzii prădau familiile moldovenilor plecați la război a fost distribuit de peste 2000 de ori. Portalul MoldNova, într-un articol despre sărbătoarea vinului în Comrat, lua peste picior „ținutul luminos al autonomiei”, faptul că bașkanul Irina Vlah vorbea în rusă și că mîncarea tradițională a găgăuzilor erau sarmale „gătite în conformitate cu cele mai bune tradiții moldovenești”. Ultima parte e cu atît mai ridicolă cu cît sarma e o mîncare și un cuvînt pe care l-am luat de la turci, ai căror frați creștini sunt găgăuzii. Un alt portal finanțat de București, Deschide.md, a scris despre monumentul vameșilor de la Comrat, care conține harta URSS, într-un limbaj care seamănă mai tare cu comentariile de pe Facebook decît cu jurnalismul: „Găgăuzii nu se pot împăca cu gândul că Uniunea Sovietică s-a prăbușit și se cer din nou ocupați”.
Astfel de exemple sunt numeroase și ele nu fac decît să agraveze problema. Cînd unioniștii nu se limitează doar la politică și ajung să se lege pînă și de sarmalele găgăuzilor, astfel de atitudini și comportamente trezesc amintiri despre fasciștii și jandarmii români. Chiar dacă au fost amplificate de propaganda sovietică, astfel de amintiri nu sunt închipuite. Că mulți unioniștii refuză încă să recunoască crimele României din timpul celui de-al II-lea Război Mondial și îl apără pe Antonescu e un alt factor care alimentează scepticismul găgăuz față de mișcările politice pro-românești. Locuitorii de rînd ai autonomiei nu sunt românofobi în sensul larg al cuvîntului, ci doar anti-unioniști. Ei nu-l displac pe Băsescu pentru că e etnic român, ci pentru că e un promotor al Unirii, iar pentru găgăuzi retorica unionistă e bazată pe vină și acuzații: „Antonescu e bun pentru că Stalin a fost mai rău”, „găgăuzii nu au dreptul să decidă soarta țării pentru că sunt venetici”, „e vina lor că încă nu au învățat româna”, etc.
Faptul că găgăuzii sunt anti-Unire nu poate fi explicat doar prin propaganda sovietică/rusă. Discursul inflexibil și neinformat al unioniștilor a contribuit și contribuie în continuare la menținerea scepticismului anti-românesc printre găgăuzi. Așa-zisa românofobie e doar o reacție firească la un discurs politic amenințător. Recunoașterea crimelor României din timpul războiului și acceptarea statutului de băștinași fără asterisc pentru găgăuzi sunt printre primii pași care le-ar permite unioniștilor să pornească un dialog real și folositor.
Nostalgia sovietică
O altă critică adusă autonomiei e nostalgia exagerată după Uniunea Sovietică, aceeași URSS care prin foamete și deportări a ucis unul din trei găgăuzi în perioada stalinistă. Sondajele arată că ~40% din populația UTAG vede URSS ca patria sa istorică. Moldova e pe locul doi cu 35.3%, iar Rusia pe trei cu 17.7%. O privire asupra istoriei acestui popor ajută la înțelegerea acestor rezultate.
Istoria timpurie a găgăuzilor e neclară și dezbătută de istorici, dar istoria modernă începe cu migrația lor din Bulgaria în Imperiul Rus. Da, pămînturile pe care s-au așezat ei fac parte din Moldova, însă, politic și administrativ, ei au imigrat către o provincie a Imperiului Rus, nu către un ținut românesc. Regiunea era multietnică și găgăuzii au fost invitați să ocupe satele părăsite de tătării Nogai, pe care rușii i-au strămutat de la granița Imperiului fiindcă erau prea apropiați de turci. Mai tîrziu, în URSS, găgăuzii s-au pricopsit pentru prima dată cu o limbă literară și cu școli cu predare în această limbă. Chiar dacă a fost o perioadă de scurtă durată, găgăuzii o țin minte ca un fel de naștere a culturii lor moderne. Din punct de vedere politic, găgăuzii au fost făuriți ca cetățeni moderni tot de către sovietici. La temelia identității găgăuze sunt multe cărămizi puse de către ruși și sovietici și acest fapt nu poate fi negat sau anulat.
„Dar, totuși, crimele staliniste?!” e o reacție de înțeles. În pofida stereotipurilor, nu toți găgăuzii tînjesc după URSS. La începutul anilor 90, procesele politice de la Comrat erau asemănătoare cu cele de la Chișinău. Un reprezentant al mișcării Gagauz Halkı, ulterior ilegalizată pentru separatism, a fost prezent la inaugurarea Frontului Popular în 1989. O bună parte a intelectualității își dorea, ca și colegii lor de la Chișinău, o renaștere a culturii naționale și condițiile politice necesare pentru aceasta. Ca și la Chișinău, în timp, fostele elite birocratice au revenit la putere și au făcut tot posibilul să păstreze status quo-ul.
Astăzi, generații mai tinere încep să regîndească istoria în mod critic. URSS nu mai e văzută doar în culori roz. Anul trecut, doi dintre „bătrînii” autonomiei au propus instituirea unei zile pentru comemorarea victimelor foametei din 1946-1947. Chiar dacă ideea nu a adunat suficiente voturi în Adunarea Populară, portalul gagauzmedia.md și muzeul satului Avdarma au lansat un concurs: studenți și elevi de liceu au făcut interviuri în găgăuză cu supraviețuitori ai foametei, iar cele mai bune au fost premiate și publicate. În același sat există un moment dedicat victimelor foametei. Monumente asemănătoare au apărut și în alte sate. În Ceadîr-Lunga, asociația Doorluk organizează întîlniri comemorative în fiecare an. Încet, lucrurile se schimbă și narațiunile istorice tradiționale sunt puse în discuție. Găgăuzia nu este relicva sovietică pe care o cred unii.
Problema limbii
Cea mai mare problemă a autonomiei ține probabil de necunoașterea limbii române. Această barieră lingvistică îngreunează comunicarea dintre găgăuzi și restul moldovenilor și îi izolează informațional. Doar 12.5% dintre locuitorii regiunii spun că pot vorbi fluent limba română/moldovenească. Vina este mai degrabă a politicienilor decît a oamenilor de rînd. Majoritatea covîrșitoare a acestora (74.5%) este de acord că toți cetățenii trebuie să cunoască limba de stat. Cu alte cuvinte, găgăuzii sunt deschiși să învețe limba română. E o chestiune de condiții și motivație.
La nivel practic, limbile prioritare pentru ei sunt găgăuza și rusa. Prima e limba lor nativă, ceea ce nu necesită explicații. La rîndul ei, rusa, deși limbă străină, e percepută și folosită la fel de mult ca nativa găgăuză. Mai mulți găgăuzi folosesc acasă rusa decît găgăuza. Avantajele sunt evidente: e o limbă care permite comunicare și cu alte grupuri etnice precum moldovenii, bulgarii sau ucrainenii, e o limbă care oferă acces la un spațiu informațional și cultural foarte bogat (de la RuNet și divertisment TV pînă la literatura clasică rusă), și e o limbă care le permite găsirea unui loc de muncă în majoritatea fostelor membre URSS, în special în Rusia. Astfel, chiar dacă sunt deschiși să învețe româna, cel puțin la nivel de principiu, găgăuzii își vor direcționa eforturile personale către găgăuză și rusă. Motivația este în egală măsură pragmatică și ideologică. Găgăuzii nu preferă rusa doar fiindcă iubesc Rusia. La fel de importante sunt oportunitățile de muncă și educație care vin odată cu această limbă.
Integrarea lingvistică a autonomiei necesită eforturi și costuri din partea Chișinăului. Mai mult de jumătate din găgăuzi (56%) au o atitudine pozitivă față deschiderea unor școli comune unde o parte din lecții să fie în rusă, iar o parte în română. Totuși astfel de școli sunt puține. În cadrul aceluiași sondaj, respondenții au fost întrebați ce măsuri sunt necesare pentru ca cei care nu cunosc limba de stat să o învețe. 46.4% din găgăuzi au spus că trebuie îmbunătățită calitatea predării, 45.3% au zis că trebuie organizate cursuri în toate localitățile, 24.6% cred că numărul orelor de română în școli trebuie mărit, iar 21% cred că ar prinde bine niște materiale pentru învățarea de sine stătător a limbii.
Soluțiile nu sunt ușoare, dar nici imposibile. Găgăuzii vor să învețe limba română, chiar dacă o numesc moldovenească, și avem studii și sondaje care arată ce trebuie făcut. Pasul următor e ca autoritățile de Chișinău și de la Comrat să vrea pe bune să facă ceva în direcția asta. Un caz promițător e cel al primarului de Comrat, Serghei Anastasov, care a învățat româna și e în favoarea extinderii predării ei în autonomie. Scuza eternă rămâne lipsa banilor și, pentru că lipsesc banii, lipsesc și învățătorii. Fără a critica felul în care guvernarea administrează bugetul național, voi puncta doar că banii cheltuiți pe proiecte precum Arena Națională sau așa-zisele drumuri bune ar fi putut fi alocați pentru integrarea lingvistică a Găgăuziei. Iar dacă acceptăm scuza că Moldova e săracă, o sursă de finanțare ar putea fi România, care să sprijine deschiderea și funcționarea unor școli cu predare în română/rusă sau română/găgăuză. Sau publicarea unor cursuri online și a unor materiale pentru învățare independentă. Cu siguranță, ar fi un proiect mai util decît multe din activitățile finanțate de ICR. De asemenea, mai este Turcia, care deja investește foarte mult în autonomie. Dacă guvernanții de la Chișinău tot s-au împrietenit cu Erdoğan, ar putea să-i ceară să-i ajute și în această chestiune. În fine, există și UE, care are un cadru legal dezvoltat și multă experiență în integrarea și protejarea minorităților etnice. Pe lîngă finanțare, europenii ar putea oferi asistență tehnică în elaborarea și implementarea politicilor lingvistice în Găgăuzia.
Concluzie
Situația în Autonomia Găgăuză nu este atît de sumbră pe cît pare la prima vedere. Găgăuzii sunt și ei cetățeni ai acestui stat sărac și corupt. Ei vor să învețe româna, încep să revizuiască istoria moștenită de la URSS și nu sunt românofobi, ci doar sceptici și defensivi. Ca și restul moldovenilor, găgăuzii se chinuie să-și făurească un trai decent, iar mulți pleacă peste hotare, mai ales în Rusia și Turcia, unde nu mai au nici timp, nici chef, nici folos să învețe româna sau să cerceteze crimele comunismului.
ARTICOL de Eugen Muravschi, masterand la Universitatea din Istanbul (Sociologie), studiază identitatea etno-lingvistică a găgăuzilor.
Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Eugen-Muravschi-Lumina-de-la-capatul-Gagauziei.png628532adminhttps://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2024/08/s1-LID-logo-2-300x300.pngadmin2019-10-16 12:15:002020-10-16 12:48:16Lumina de la capătul Găgăuziei
#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Niciun cuvânt despre Republica Moldova nu a fost rostit luni în discursul introductiv pe care spaniolul Josep Borrell, candidat pentru postul de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate în viitoarea Comisie von der Leyen, l-a susţinut în faţa Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET) din Parlamentul European, în scopul validării sale. Borrell, care a subliniat în cuvântarea sa că „Uniunea Europeană trebuie să înveţe limbajul puterii” prin aplicarea combinată a mijloacelor diplomatice, financiare, culturale şi de securitate de care dispune într-o „lume care s-a schimbat în râu”, a menţionat ca priorităţi implicarea în reformarea Balcanilor de Vest, sprijinirea democraţiei şi integrităţii Ucrainei, gestionarea provocărilor din vecinătatea sudică a UE, crearea unei strategii pentru Africa, lucrul în relaţiile politice cu Asia, creşterea cooperării cu America Latină şi redefinirea relaţiilor transatlantice.
În acelaşi discurs, Borrell a amintit o singură dată despre Federaţia Rusă, tangenţial, ca ţară care cheltuie mult mai puţin decât statele membre ale UE la un loc în privinţa apărării şi securităţii. Este evident astfel că pentru viitorul şef al diplomaţiei europene, vecinătatea estică, cu excepţia crizei de neignorat din Ucraina, reprezintă un dosar cu o relevanţă mai redusă decât alte priorităţi pe care le-a stabilit. O asemenea viziune asupra ierarhizării obiectivelor de politică externă ale UE, întrucâtva de aşteptat de la un spaniol, prezintă totuşi şi o componentă semnificativă legată de vecintătea estică a Uniunii.
În răspunsurile acordate eurodeputaţilor estonian Urmas Paet şi polonez Witold Halicki în secţiunea de dezbateri, Borrell a arătat că UE trebuie să ţină cont de faptul că Rusia, deşi produce ameninţări la graniţa estică a Uniunii, este în acelaşi timp un partener comercial şi energetic important şi că relaţiile Bruxelles-Moscova nu pot fi văzute doar din perspectiva sancţiunilor, ci a unei strategii mai largi, politice şi diplomatice, acceptate de toate statele membre UE. Pe de altă parte, Borrell a ţinut să sublinieze că „cea mai bună cale pentru a gestiona provocarea venită dinspre Est este de a crea un inel de state democratice şi prospere la graniţa estică” a Uniunii, acţiune pentru care Bruxelles-ul trebuie să fie conştient că este necesar să investească resurse financiare, diplomatice şi politice semnificative. Niciunul dintre cei doi eurodeputaţi români membrii ai AFET, Traian Băsescu (PMP) şi Claudiu Manda (PSD), nu i-au adresat întrebări lui Josep Borrell.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Liviu-Iancu-Cele-mai-importante-aspecte-ale-alegerilor-pentru-cel-de-al-noualea-Parlament-European-1.jpg671555adminhttps://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2024/08/s1-LID-logo-2-300x300.pngadmin2019-09-10 12:25:512020-10-23 12:29:41Niciun cuvânt despre R. Moldova în discursul lui Josep Borrell, candidat pentru postul de “ministru de externe” al UE
[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Victoria Cojocariu | Ne-am obișnuit ca Republica Moldova să fie în general plasată la coada clasamentelor care măsoară reușite sau performanțe și în fruntea celor care se referă la eșecuri. Cel puțin în cazul domeniilor coordonate de autoritățile publice cam asta s-a întâmplat până acum. Iar scurtele perioade în care statului i-a fost aplicată eticheta de “poveste de succes” au fost urmate de nefericite etichete de “stat eșuat”.
Totuși, există un domeniu în care R. Moldova reușește să se mențină în fruntea statelor cu cele mai bune politici și mecanisme de implementare, adică reușite pe care să le resimtă chiar oamenii. Nu cetățenii, ci oamenii. Pentru că, din păcate, deși suntem în 2018 și ne-am aștepta ca orice om să fie cetățeanul sau cetățeana unui stat, sunt la ora actuală aproximativ 10 milioane de persoane pe glob care nu sunt cetățeni ai niciunui stat, adică sunt apatrizi (Conform Raportului Global 2017 al UNHCR).
Apatridul este, conform definiţiei de lucru a Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi ai Naţiunilor Unite (UNHCR), „persoana care nu este considerat cetăţeanul niciunui stat în temeiul legii sale de cetăţenie”. Cu alte cuvinte, apatridul este persoana pentru care niciun stat nu își asumă responsabilitatea.
Deși cetățenia poate părea un concept abstract și puțin relevant pentru cei mai mulți dintre noi, care avem minim un pașaport emis de un stat care, de bine de rău, e obligat să ne garanteze niște drepturi, lipsa acestei legături a individului cu un stat înseamnă că ești al nimănui în cel mai direct sens al cuvântului. În primul rând, de cele mai multe ori nu ai acte, nu te poți înscrie la școală, nu te poți angaja, nu poți merge la spital, ba chiar în multe state poți fi deținut, doar pentru că ești apatrid. Și poate că povestea personajului interpretat de Tom Hanks în filmul artistic Terminalul (2014) vă va ajuta să înțelegeți mai bine ce înseamnă să rămâi fără stat.
Dar să ne întoarcem la Republica Moldova și să vedem care este legătura noastră cu apatridia și apatrizii. Ei bine, R. Moldova este una dintre poveștile de succes în domeniul prevenirii și eradicării apatridiei. Și toate astea într-un timp foarte scurt. În timp ce în 2006 R. Moldova era printre foarte puținele state care încă nu ratificaseră cele două tratate internaționale referitoare la apatridie (Convenția ONU privind statutul persoanelor apatride din 1954 și Convenția ONU privind reducerea apatridiei din 1961), adică nu avea asumate niciun fel de responsabilități față de această categorie, în mai puțin de 10 ani, a devenit model de bună practică în această speță și surclasează state precum Elveția, Franța sau Marea Britanie.
Mai exact, în 2011 Moldova devenea al cincilea stat din lume, alături de Franța, Ungaria, Italia și Spania, care elabora o procedură funcțională de determinare a apatridiei, iar persoanele recunoscute ca apatride în Moldova beneficiau de drepturi similare cu cetățenii și de un traseu accelerat de naturalizare, redus de la zece la opt ani. Procedura de determinare este o etapă extrem de importantă pentru că în baza recunoașterii stării de apatridie, un stat își asumă un set de obligații minime față de persoana respectivă. Și ca să vă faceți o idee asupra situației globale, la ora actuală sunt doar 10 state care au definită și funcțională o astfel de procedură.
În R. Moldova numărul persoanelor apatride era, în 2016 (conform datelor UNHCR), de peste 9000 de persoane, dintre care peste 7000 născute pe teritoriul actualei R. Moldova, iar în jur de 2000 – 8 – persoane cu cetățenie nedeterminată. Majoritatea celor care formează această categorie provin din spațiul ex-sovietic și nu au reușit să obțină cetățenia Republicii Moldova sau a fostelor țări sovietice de origine. Totuși o parte dintre aceste persoane sunt oameni cărora pur și simplu le-a fost retrasă cetățenia din cauza unei contradicții legislative, a granițelor fluctuante, a legii privind căsătoria, lipsa de înregistrare a nașterilor, sau pentru că nu s-au întors în țara de origine într-un anumit interval de timp.
Și iată că autoritățile unui stat căruia pare să nu-i pese de proprii cetățeni, au reușit să pună în mișcare un mecanism eficient pentru ne-cetățeni. A reușit asta pentru că a existat voință politică în primul rând. Convențiile au fost ratificate în 2007 considerându-se, probabil, că acest fapt nu ar prejudicia prioritățile politice ale guvernării de atunci, dar aducea câștig imaginii știrbite la nivel internațional. Între 2011 și 2015, pe fundalul unei voințe politice în creștere și într-un context în care nevoia de a „livra rezultate” partenerilor occidentali era tot mai mare, legislația națională a fost adaptată și îmbunătățită. Acest proces a fost rezultat al unui exercițiu de colaborare și cooperare între biroul național al UNHCR, organizații ale societății civile și autorități ale statului, în speță Biroul Migrație și Azil, instituție subordonată Ministerului Afacerilor Interne, care avea de îmbunătățit o imagine profund afectată de dezastruoasa gestionare a momentului „aprilie 2009”. Astfel a rezultat una dintre cele mai prietenoase și accesibile proceduri de recunoaștere a apatridiei, dar și un mecanism eficient de prevenție.
Concluzionând, putem spune că autoritățile din R. Moldova sunt capabile să creeze și, mai ales să implementeze, politici publice care chiar să schimbe în bine viața oamenilor. Desigur, pentru asta este nevoie de voință politică, presiune și consecvență din partea unor entități străine, și, mai ales, motivația autorităților naționale de a demonstra că nu își merită proasta reputație. Sunt niște condiții care nu sunt ușor de îndeplinit, dar nici imposibile. Așadar, să nu renunțăm să le cerem celor responsabili de legile și politicile care ne decid viața să facă ceva pentru a-și respecta obligațiile față de proprii cetățeni.
Victoria Cojocariu este sociolog și cercetător în domeniul migraţiei și drepturilor omului la Public Innovation Center.
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2012/01/victoria-cojocariu_poza.jpg628655adminhttps://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2024/08/s1-LID-logo-2-300x300.pngadmin2019-09-02 20:00:252020-10-20 15:25:08Apatridia în Republica Moldova, o poveste de succes
Liviu Iancu Cele mai importante aspecte ale alegerilor pentru cel de-al nouălea Parlament European 1
