#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Niciun cuvânt despre Republica Moldova nu a fost rostit luni în discursul introductiv pe care spaniolul Josep Borrell, candidat pentru postul de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate în viitoarea Comisie von der Leyen, l-a susţinut în faţa Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET) din Parlamentul European, în scopul validării sale. Borrell, care a subliniat în cuvântarea sa că „Uniunea Europeană trebuie să înveţe limbajul puterii” prin aplicarea combinată a mijloacelor diplomatice, financiare, culturale şi de securitate de care dispune într-o „lume care s-a schimbat în râu”, a menţionat ca priorităţi implicarea în reformarea Balcanilor de Vest, sprijinirea democraţiei şi integrităţii Ucrainei, gestionarea provocărilor din vecinătatea sudică a UE, crearea unei strategii pentru Africa, lucrul în relaţiile politice cu Asia, creşterea cooperării cu America Latină şi redefinirea relaţiilor transatlantice.
În acelaşi discurs, Borrell a amintit o singură dată despre Federaţia Rusă, tangenţial, ca ţară care cheltuie mult mai puţin decât statele membre ale UE la un loc în privinţa apărării şi securităţii. Este evident astfel că pentru viitorul şef al diplomaţiei europene, vecinătatea estică, cu excepţia crizei de neignorat din Ucraina, reprezintă un dosar cu o relevanţă mai redusă decât alte priorităţi pe care le-a stabilit. O asemenea viziune asupra ierarhizării obiectivelor de politică externă ale UE, întrucâtva de aşteptat de la un spaniol, prezintă totuşi şi o componentă semnificativă legată de vecintătea estică a Uniunii.
În răspunsurile acordate eurodeputaţilor estonian Urmas Paet şi polonez Witold Halicki în secţiunea de dezbateri, Borrell a arătat că UE trebuie să ţină cont de faptul că Rusia, deşi produce ameninţări la graniţa estică a Uniunii, este în acelaşi timp un partener comercial şi energetic important şi că relaţiile Bruxelles-Moscova nu pot fi văzute doar din perspectiva sancţiunilor, ci a unei strategii mai largi, politice şi diplomatice, acceptate de toate statele membre UE. Pe de altă parte, Borrell a ţinut să sublinieze că „cea mai bună cale pentru a gestiona provocarea venită dinspre Est este de a crea un inel de state democratice şi prospere la graniţa estică” a Uniunii, acţiune pentru care Bruxelles-ul trebuie să fie conştient că este necesar să investească resurse financiare, diplomatice şi politice semnificative. Niciunul dintre cei doi eurodeputaţi români membrii ai AFET, Traian Băsescu (PMP) şi Claudiu Manda (PSD), nu i-au adresat întrebări lui Josep Borrell.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Liviu-Iancu-Cele-mai-importante-aspecte-ale-alegerilor-pentru-cel-de-al-noualea-Parlament-European-1.jpg671555adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-09-10 12:25:512020-10-23 12:29:41Niciun cuvânt despre R. Moldova în discursul lui Josep Borrell, candidat pentru postul de “ministru de externe” al UE
[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Radu Magdin | În Est, liberalismul și-a pierdut din aura pe care o avea în primii 15 ani de după căderea Cortinei de Fier. De la cuvântul magic al transformărilor post-comuniste, a ajuns să fie contestat și deconstruit de cei care-și asociază diverse etichete, fie ele de conservatori sau naționaliști. Liberalii politici, la randul lor, si-au pierdut abilitatea de comunicare și inclusiv mândria identitară raportat la valorile în care cred, uită să le clameze majoritatea.
Internaționalismul liberal este sub asediul tradițiilor și a unui renăscut curent centrat pe izolare, pe repliere, pe noi vs ei. Frustrările găsesc ca explicație și țap ispășitor tocmai, în mod ironic, rețeta economică și democratică a succesului, ideea și rețeta liberală. Nu doar că a dispărut consensul care a dus la mutația ideologiilor tipice, aducând stânga și dreapta la un numitor comun care i-a făcut pe unii să vorbească de negarea unei competiții sănătoase, dar defensiva liberalismului este și un efect al fracturilor care există în zona de dreapta. Liberalismul cultural, cel construit în jurul drepturilor și diferenței, devine “sexomarxism” în discursul public și aduce un rol mai pregnant al statului, care trebuie să protejeze, să prevină, să impună canoane (a se vedea întregul eșafodaj discursiv construit de Orban în Ungaria); în chip insidios, se deschide calea către mai puțin liberalism economic, către mai mult intervenționism și protecționism.
Ideologic vorbind, liberalismul în Est este într-un moment de testare a limitelor și de redefinire. Spargerea consensului înseamnă că un nou echilibru axiologic trebuie găsit, iar pentru aceasta vor veni teste și noi teste. Centrarea discursului public pe teme de la periferia conceptului, care țin de articularea sa în raport cu alte abordări, va continua să creeze probleme de poziționare pentru partidele liberale, pentru cei care poartă asemenea etichete. Ei văd mutații generate de diferite interpretări ale liberalismului, văd relativul succes al progresismului sau al iliberalismului, termeni extrem de diferiți, dar care pot fi înțeleși ca poziționări mai nuanțate sau mai radicale față de nucleu. Întrebarea este și rămâne dacă și cum va rezista centrul, dacă și cum vor rezista moderația și mariajul dintre cultural și economic subsumat vechiului termen. În plan practic, în colțul nostru est-european de lume, cum trăiesc partidele liberale această cumpănă?
Voi vorbi despre câteva lecții din istoria recentă a României care pot fi relevante pentru Republica Moldova. Totuși, în general, aș argumenta că punctul de plecare – sau de inflexiune – rămâne același: ce identitate și ce politici să asumi, pentru a lăsa în urmă defensiva strategică și comunicațională și a impune o “poveste politică” nu doar corectă, ci și câștigătoare de alegeri?
Unitatea în rândul forțelor liberale rămâne asimptotic o aspirație. Pentru cei vizați, beneficiile sale s-au văzut în România la alegerile prezidențiale din 2014; momente cu încărcătură strategică și politică majoră sunt rareori decise de abordări care neagă punerea împreună.
În același timp, unitatea poate duce la cel mai mic numitor comun și la dezangajare, atunci când consensul este unul mai degrabă fals decât rezultat al dezbaterii. Durerile facerii în cazul fuziunii PDL-PNL nu sunt un artificiu retoric, ci o realitate care a structurat – și explică în parte – rezultatul alegerlor din 2016 sau relativul succes al ALDE-ului românesc. Pot fi conservatorii și liberali așezați sub steagul aceluiași mare partid, chiar dacă unii se uită mai degrabă spre ALDE european, iar alții spre PPE european? Câtă diversitate și câtă unitate, într-un final?
Organizarea nu bate niciodată claritatea narativului central. Ce vrea partidul și cum răspunde el tensiunilor din societate – pe aceste teme, un efort continuu de netezire a muchiilor este necesar, altfel marile dezbateri te vor prinde pe nepregătite și vei îmbrățișa soluția care nu aduce decât pierderi. Un exemplu foarte bun este felul în care PNL-ul din România a reacționat la referendumul pentru definirea familiei. Dacă este un lucru de așteptat de la un partid mare, atunci acel lucru este capacitatea de sinteză și temele mari. Curajul sintezei care redefinește, nu scârbește. Totul pentru că…
partidele mici și noi vin rapid din urmă. Nu au poate același nivel de resurse, dar nici prea mult balast. Pot miza pe teme noi, pot alege poziționări ferme fără pericolul de a-și aliena suporteri. Pot fi cool prin comportament și lideri (în România, atenția merge spre USR și România Împreună), se pot sincroniza natural cu societatea civilă. Povestea peștelui cel mic rămâne valabilă și de aici vine pericolul cel mare pentru partidele liberale clasice, atât în R.Moldova, cât și în România, asta dincolo de uzura liderilor acestor partide.
O victorie nu e niciodată decisivă, atât timp cât narativul central nu a fost impus și apropriat de societate. Poți câștiga alegeri fără a schimba zeitgeist-ul – marea problemă pe care K. Iohannis o va avea anul viitor în campania de realegere. Locul unei fundații liberale implicate în societate e să schimbe mentalități și să ajute astfel la modernizarea moravurilor și a societății.
R.Moldova, ca și România, are nevoie de o fabrică de idei de calitate, care să fie gândite pe mai mult de un deceniu pentru impact, nu doar pentru a propti pe moment un lider politic sau altul, cu parfum de progres sau orientare vestică credibilă, constituită și din acțiuni nu doar din vorbe. Înainte de a alinia resurse și oameni, ideile contează. Și primează. Deci, Ideas First!
Radu Magdin este analist internațional, consultant și trainer. A petrecut 5 ani în Bruxelles (2007-2012) – la Parlamentul European, Euractiv și Google. Este un analist bine cunoscut în România si in strainatate, fiind des citat de presa internationala. El își urmează pasiunea pentru subiectul războiului informațional prin intermediul studiilor de doctorat la Școala Națională de Științe Politice și Administrative din România, lucrând la o teză despre Propaganda rusească și impactul acesteia asupra sistemelor de conducere din Europa Centrală și de Est.
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/radu-magdin.jpg900900adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-09-02 20:52:052020-10-28 16:38:03Provocarea liberalismului estic: ce poate și ce nu trebuie să învețe R. Moldova de la România?
[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Victoria Cojocariu | Ne-am obișnuit ca Republica Moldova să fie în general plasată la coada clasamentelor care măsoară reușite sau performanțe și în fruntea celor care se referă la eșecuri. Cel puțin în cazul domeniilor coordonate de autoritățile publice cam asta s-a întâmplat până acum. Iar scurtele perioade în care statului i-a fost aplicată eticheta de “poveste de succes” au fost urmate de nefericite etichete de “stat eșuat”.
Totuși, există un domeniu în care R. Moldova reușește să se mențină în fruntea statelor cu cele mai bune politici și mecanisme de implementare, adică reușite pe care să le resimtă chiar oamenii. Nu cetățenii, ci oamenii. Pentru că, din păcate, deși suntem în 2018 și ne-am aștepta ca orice om să fie cetățeanul sau cetățeana unui stat, sunt la ora actuală aproximativ 10 milioane de persoane pe glob care nu sunt cetățeni ai niciunui stat, adică sunt apatrizi (Conform Raportului Global 2017 al UNHCR).
Apatridul este, conform definiţiei de lucru a Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi ai Naţiunilor Unite (UNHCR), „persoana care nu este considerat cetăţeanul niciunui stat în temeiul legii sale de cetăţenie”. Cu alte cuvinte, apatridul este persoana pentru care niciun stat nu își asumă responsabilitatea.
Deși cetățenia poate părea un concept abstract și puțin relevant pentru cei mai mulți dintre noi, care avem minim un pașaport emis de un stat care, de bine de rău, e obligat să ne garanteze niște drepturi, lipsa acestei legături a individului cu un stat înseamnă că ești al nimănui în cel mai direct sens al cuvântului. În primul rând, de cele mai multe ori nu ai acte, nu te poți înscrie la școală, nu te poți angaja, nu poți merge la spital, ba chiar în multe state poți fi deținut, doar pentru că ești apatrid. Și poate că povestea personajului interpretat de Tom Hanks în filmul artistic Terminalul (2014) vă va ajuta să înțelegeți mai bine ce înseamnă să rămâi fără stat.
Dar să ne întoarcem la Republica Moldova și să vedem care este legătura noastră cu apatridia și apatrizii. Ei bine, R. Moldova este una dintre poveștile de succes în domeniul prevenirii și eradicării apatridiei. Și toate astea într-un timp foarte scurt. În timp ce în 2006 R. Moldova era printre foarte puținele state care încă nu ratificaseră cele două tratate internaționale referitoare la apatridie (Convenția ONU privind statutul persoanelor apatride din 1954 și Convenția ONU privind reducerea apatridiei din 1961), adică nu avea asumate niciun fel de responsabilități față de această categorie, în mai puțin de 10 ani, a devenit model de bună practică în această speță și surclasează state precum Elveția, Franța sau Marea Britanie.
Mai exact, în 2011 Moldova devenea al cincilea stat din lume, alături de Franța, Ungaria, Italia și Spania, care elabora o procedură funcțională de determinare a apatridiei, iar persoanele recunoscute ca apatride în Moldova beneficiau de drepturi similare cu cetățenii și de un traseu accelerat de naturalizare, redus de la zece la opt ani. Procedura de determinare este o etapă extrem de importantă pentru că în baza recunoașterii stării de apatridie, un stat își asumă un set de obligații minime față de persoana respectivă. Și ca să vă faceți o idee asupra situației globale, la ora actuală sunt doar 10 state care au definită și funcțională o astfel de procedură.
În R. Moldova numărul persoanelor apatride era, în 2016 (conform datelor UNHCR), de peste 9000 de persoane, dintre care peste 7000 născute pe teritoriul actualei R. Moldova, iar în jur de 2000 – 8 – persoane cu cetățenie nedeterminată. Majoritatea celor care formează această categorie provin din spațiul ex-sovietic și nu au reușit să obțină cetățenia Republicii Moldova sau a fostelor țări sovietice de origine. Totuși o parte dintre aceste persoane sunt oameni cărora pur și simplu le-a fost retrasă cetățenia din cauza unei contradicții legislative, a granițelor fluctuante, a legii privind căsătoria, lipsa de înregistrare a nașterilor, sau pentru că nu s-au întors în țara de origine într-un anumit interval de timp.
Și iată că autoritățile unui stat căruia pare să nu-i pese de proprii cetățeni, au reușit să pună în mișcare un mecanism eficient pentru ne-cetățeni. A reușit asta pentru că a existat voință politică în primul rând. Convențiile au fost ratificate în 2007 considerându-se, probabil, că acest fapt nu ar prejudicia prioritățile politice ale guvernării de atunci, dar aducea câștig imaginii știrbite la nivel internațional. Între 2011 și 2015, pe fundalul unei voințe politice în creștere și într-un context în care nevoia de a „livra rezultate” partenerilor occidentali era tot mai mare, legislația națională a fost adaptată și îmbunătățită. Acest proces a fost rezultat al unui exercițiu de colaborare și cooperare între biroul național al UNHCR, organizații ale societății civile și autorități ale statului, în speță Biroul Migrație și Azil, instituție subordonată Ministerului Afacerilor Interne, care avea de îmbunătățit o imagine profund afectată de dezastruoasa gestionare a momentului „aprilie 2009”. Astfel a rezultat una dintre cele mai prietenoase și accesibile proceduri de recunoaștere a apatridiei, dar și un mecanism eficient de prevenție.
Concluzionând, putem spune că autoritățile din R. Moldova sunt capabile să creeze și, mai ales să implementeze, politici publice care chiar să schimbe în bine viața oamenilor. Desigur, pentru asta este nevoie de voință politică, presiune și consecvență din partea unor entități străine, și, mai ales, motivația autorităților naționale de a demonstra că nu își merită proasta reputație. Sunt niște condiții care nu sunt ușor de îndeplinit, dar nici imposibile. Așadar, să nu renunțăm să le cerem celor responsabili de legile și politicile care ne decid viața să facă ceva pentru a-și respecta obligațiile față de proprii cetățeni.
Victoria Cojocariu este sociolog și cercetător în domeniul migraţiei și drepturilor omului la Public Innovation Center.
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2012/01/victoria-cojocariu_poza.jpg628655adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-09-02 20:00:252020-10-20 15:25:08Apatridia în Republica Moldova, o poveste de succes
[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Victor Guzun | Obiectivul oricărei reforme, inclusiv cea a administrației publice locale, constă în perfecționarea situației actuale în baza unei analize profunde a realităților, identificarea punctelor slabe și/sau ineficiente ce urmează să fie schimbate, selectarea și implementarea soluțiilor optime pentru problemele identificate.
În cazul Republici Moldova, este evident faptul că sistemul actual al distribuirii competențelor, resurselor disponibile și responsabilităților autorităților publice de grad I, II și III este unul depășit, ineficient și adesea confuz sau contradictoriu. Multe competențe ale autorităților publice locale de nivel I nu au acoperire financiară sau resurse umane și tehnice corespunzătoare. Descentralizarea fiscală și financiară este una limitată și nu permite autorităților publice locale distribuirea adecvată și eficientă a resurselor conform intereselor comunităților și cetățenilor pe care îi reprezintă. Angajații municipalităților (primăriilor) încă sunt, în mare parte, numiți conform organigramelor prestabilite. Mai puțin se ține cont de specificul localității respective, de necesitățile de moment, de competențele funcționale și de volumul de lucru necesar asigurării unor răspunsuri adecvate și eficiente provocărilor cu care se confruntă localitatea. Spre exemplu, foarte puține primării au în statul de personal angajați pregătiți, direct responsabili de atragerea finanțărilor străine, astfel, ratându-se multiple posibilități de finanțare și cooperare. Atât primarii, cât și membrii consiliilor locale, sunt aleși pe criterii politice, fapt ce cauzează frecvent disfuncționalități sistemice ale administrației publice locale și, drept urmare, au de suferit comunitățile și cetățenii pe care îi reprezintă.
În domenii precum educația, ocrotirea sănătății, protecția socială, problemele tinerilor ș.a., nu există o delimitare clară a competențelor și responsabilităților autorităților de diferit nivel, ce rezultă, deseori, în pasarea responsabilităților și, drept efect, tergiversarea sau nesoluționarea lor. Autoritățile publice locale sunt, în mare parte, dependente de defalcările bugetare guvernamentale, ce limitează semnificativ procesul de adoptare a deciziilor cât mai apropiate de necesitățile comunităților respective. Un număr semnificativ de primării din Republica Moldova sunt mici, deseori chiar sub limita stabilită de lege pentru formarea unei primării. Acest aspect limitează posibilitățile oferirii serviciilor publice adecvate, calificate și calitative. În primăriile mici se simte lipsa cronică a specialiștilor calificați în multe domenii, în special având în considerare ratele mari ale emigrației forței de muncă calificate.
În aceste condiții, se impune adoptarea reformei administrației publice locale de nivel I și II, ulterior reformei administrației publice centrale adoptate recent de către Guvern. Există diverse modele care pot servi drept exemplu, iar discutarea lor în societate și în rândul specialiștilor poate duce la identificarea soluției optime pentru Republica Moldova. Din acest considerent, propunem modelul reformei administrației publice locale din Estonia, finalizată recent și intrată în vigoare odată cu anunțarea rezultatelor alegerilor locale generale din 15 octombrie 2017.
Obiectivul reformei APL din Estonia a fost crearea administrațiilor publice locale care să poată dezvolta toate aspectele vieții locale, pentru un trai mai bun al cetățenilor. Reforma s-a axat, în mod principal, pe comasarea municipalităților mici în mai mari și desființarea atribuțiilor instituției Guvernatorului regiunilor.
Principalele argumente în favoarea comasării primăriilor mici au fost următoarele:
1. Formalizarea administrativă a diverselor cooperări deja existente între primării, amalgamarea municipalităților care au aceleași priorități de dezvoltare și poziționare geografică;
2. Dezvoltarea coordonată a regiunilor din care fac parte respectivele primării;
3. Abilități mai bune de accesare a fondurilor pentru proiecte majore de dezvoltare și investiționale, inclusiv internaționale, pentru a oferi o dezvoltare balansată și coordonată;
4. Oferirea unor servicii publice mai calitative rezidenților și posibilitatea angajării personalului mai calificat;
5. Creșterea capacităților administrative ale autorităților locale, inclusiv specializarea mai îngustă și specifică ale oficialilor locali;
6. Reducerea numărului aleșilor locali și, respectiv, creșterea concurenței și a calității procesului decizional.
Ca și în Republica Moldova, în conformitate cu legea, Administrația Publică Locală (APL) din Estonia trebuie să garanteze oferirea serviciilor publice calitative de bază pentru rezidenți. Totuși acest lucru nu a fost întotdeauna posibil, din cauza aranjamentelor administrative fragmentate. Mai mult, doar o administrație publică locală puternică și capabilă poate balansa autoritățile publice și poate fi un partener egal pentru stat și domeniul afacerilor. Experiența comasărilor anterioare din Estonia (1996-2014) a demonstrat că serviciile publice mai bune și accesibile sunt mult mai ușor de oferit cu forțe comune. APL știe cel mai bine care sunt necesitățile rezidenților săi și trebuie să fie capabilă să vină cu soluțiile corespunzătoare.
Guvernul Estoniei a încurajat dintotdeauna comasarea voluntară a municipalităților mici, dar acest proces a decurs încet (29 comasări în circa 20 ani). Guvernul format în 2015 a decis finalizarea reformei APL, adoptând legea respectivă în iunie 2016. Legea menționa condițiile în care municipalitățile se pot comasa benevol și schimba ariile lor geografice. Criteriul de bază a fost stabilirea minimului de 5 000 de rezidenți pentru o municipalitate nou-creată, cifră minimă necesară pentru oferirea de servicii publice adecvate. Guvernul a stabilit și o grilă financiară de motivație a municipalităților nou-formate benevol, în mărime de 100 Euro per rezident (minimum 300 000 și maximum 800 000 Euro), un grant adițional pentru municipalitățile nou-formate voluntar, în care sunt peste 11 000 rezidenți în mărime de 500 000 Euro, resurse ce vor putea fi folosite de APL-urile comasate la discreția lor, pe parcursul a 3 ani.
În total, Guvernul a acceptat achitarea grilelor respective de motivație, în valoare de 65 milioane de Euro. Adițional, statul oferă compensații pentru primarii și președinții de consilii locale (în Estonia primarii sunt numiți de către consiliul local, ales politic) care își vor pierde funcțiile respective ca urmare a lichidării primăriilor din care au făcut parte. Cuantumul compensației este echivalentul a 6 salarii (dacă au fost în funcție mai puțin de 1 an) sau 12 salarii (dacă au lucrat mai mult de un an). Totodată, statul a garantat că subvențiile oferite municipalităților comasate nu vor scădea în următorii 8 ani și și-a asumat cheltuielile pentru schimbarea adreselor poștale în rezultatul schimbărilor denumirilor, semnelor rutiere etc.
Pentru facilitarea acestui proces complex, Guvernul a instituit 4 comisii de consultanți naționali care au ajutat primăriile să înțeleagă mai bine toate detaliile conexe procesului de comasare și să găsească compromisuri. Drept urmare a reformei, numărul municipalităților a scăzut de la 213 la 79, dintre care 15 orașe (față de 30 până la reformă) și 64 municipalități rurale (183 până la reformă). Numărul consilierilor locali a scăzut de la 2026 la 1019, iar economiile făcute au fost redirecționate către angajarea specialiștilor calificați care oferă servicii publice de care au nevoie municipalitățile. Numărul median al populației municipalităților a crescut de la 1887 la 7865. Suprafața medie a unei municipalități a crescut de la 180 la 550 km². Desigur, nu toate primăriile au fost de acord să fie comasate. 17 dintre ele au atacat deciziile Guvernului (în cazul în care APL nu a decis voluntar comasarea), însă toate cazurile au fost refuzate de către Curtea Supremă de Justiție. De notat că primăriile care au refuzat comasarea voluntară au fost lipsite și de pachetele financiare de motivație.
Ca urmare a reformei, au fost lichidate și autoritățile regionale din Estonia (15 regiuni), iar serviciile oferite de către ele au fost transferate către primării sau subdiviziuni ale ministerelor: organizarea transportului public, supervizarea instituțiilor educaționale, registrele populației și ale terenurilor și supervizarea actelor legislative ale primăriilor.
Dacă am face o extrapolare a comasării tipice, rezultată din reforma APL din Estonia, pe o situație reală existentă în Republica Moldova (primăriile Măgdăcești, Drăsliceni și Pașcani din raionul Criuleni și primăria Micăuți, raionul Strășeni), ar reieși crearea unei singure primării în locul a 4 existente, cu 12 907 locuitori, puțin peste 20 consilieri și un singur primar ales de către consiliul local. Argumentele sunt evidente:
a) Toate cele 4 primării au o legătură mult mai strânsă cu orașul Chișinău decât cu raionul din care fac parte. De exemplu, distanța Măgdăcești – Criuleni este de 38 km, iar Măgdăcești – Chișinău de doar 12 km;
b) Toate localitățile folosesc aceeași rețea de drumuri naționale (traseul 14) și locale (locuitorii din Micăuți folosesc drumul primăriei Drăsliceni);
c) Structura pieței de muncă este similară, o mare parte din locuitori din toate localitățile făcând naveta zilnică spre capitală;
d) Obiective sociale, educaționale, culturale, de ocrotire a sănătății etc. de o calitate înaltă nu va fi posibil de dezvoltat în toate localitățile, axarea pe dezvoltarea celor care vor oferi servicii mult mai calitative fiind soluția optimă;
e) Istoric, toate aceste localități au fost și sunt interconectate, locuitorii se cunosc reciproc, împart aceleași probleme sociale;
f) O primărie mare, unită în jurul provocărilor și soluțiilor comune, va fi un actor important pentru administrația publică centrală, sectorul de afaceri, donatori și investitori. Proiectele de infrastructură nu vor avea un caracter răzleț ci unul sistemic;
g) Actul guvernării locale va deveni unul mult mai concurențial.
Victor Guzun este profesor de relații internaționale la Universitatea TalTech (Estonia), conduce o companie de consultanță și participă la proiecte internaționale în calitate de expert independent. A deținut funcțiile de ambasador al Republicii Moldova în Estonia, director al Departamentului Relații Externe și Integrare Europeană al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, profesor de geopolitică, director adjunct și profesor la Liceul Francez-Român Gheorghe Asachi.
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Victor-Guzun-i-Voting-imperativ-al-secolului-XXI.-Exemplul-Estoniei-e1602852677322.jpg477628adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-09-01 09:36:492020-10-20 15:28:09Reforma Administrației Publice Locale din Moldova. Exemplul recent al Estoniei (I)
Liviu Iancu Cele mai importante aspecte ale alegerilor pentru cel de-al nouălea Parlament European 1
