Binomul germano-francez, dereglat de ambiţia lui Macron şi prudenţa lui Merkel

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu| Binomul germano-francez, care domina copios Uniunea Europeană, pare a nu mai funcţiona pentru prima oară în ultimele două decenii. Recent, tensiunea dintre cele două mari puteri a izbucnit şi în public, Angela Merkel acuzându-l pe Emmanuel Macron cu ocazia dineului de celebrare a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului că, prin „politicile sale disruptive”, o obligă pe ea „să strângă şi să lipească cioburile” sparte de el, înainte ca orice discuţii pragmatice să poată continua. Preşedintele francez, înţelegând în principal aluzia la comentariul său că NATO se află în „moarte cerebrală”, s-a apărat spunând că trebuie să semnaleze problemele cu care se confruntă alianţa, înainte de Summit-ul de la Londra, când se vor celebra 70 de ani de parteneriat nord-atlantic.

Trebuie subliniat însă că diferendul franco-german nu este produs doar de comentariul lui Macron cu privire la NATO sau de opoziţia franceză faţă de începerea negocierilor de aderare la UE ale Macedoniei de Nord şi ale Albaniei, care au zdruncinat puternic interesele germane în Balcanii de Vest.

În realitate, ciocnirea este una cu baze structurale tot mai puternice, între o Franţă tot mai asertivă în mandatul solid al unui preşedinte ambiţios, şi o Germanie tot mai fidelă păstrării statu-quo-ului european, atât timp cât prudentul cancelar Merkel este în retragere, şefia creştin-democraţilor germani în era post-Merkel este încă disputată, iar coaliţia de guvernare cu social-democraţii de la Berlin este tot mai şubredă.

În fapt, discuţia se poate reduce la nemulţumirea lui Emmanuel Macron care, deşi a adoptat reforme foarte nepopulare, de limitare a modelului social francez şi de apropiere de modelul economic german, nu a obţinut din partea Berlinului concesiile pe care le dorea privind restructurarea pieţei unice şi a zonei euro. Macron şi interesele franceze pe care le reprezintă şi-au îndreptat atunci atenţia asupra zonei de apărare şi de politică externă, încercând, prin propuneri legate de o politică de apărare comună europeană, să modifice raporturile hegemonice din UE: practic, Macron doreşte ca armata franceză să fie cheia de boltă a construcţiei europene în locul economiei germane, cum era până în prezent.

Statele est-europene, fie ele membre ale UE, precum România, fie asociate, precum Republica Moldova, trebuie să ţină cont de această schimbare care, fără a fi ireversibilă, este totuşi serioasă. În ce direcţie va merge binomul germano-francez pe termen lung am putea vedea mai bine în următorii doi ani, în cadrul unei mari Conferinţe despre Viitorul Europei, pe care Berlinul şi Parisul au propus-o de comun acord în această săptămână celorlalte state membre.

Sursa imaginii: POOL/AFP