Mesajul către Chișinău dat de sancțiunile UE pentru fraudarea alegerilor din Belarus

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Uniunea Europeană a impus vineri, 2 octombrie, sancțiuni împotriva a 40 de oficiali din Belarus implicați în fraudarea masivă a alegerilor prezidențiale din 9 august și în reprimarea violentă a protestelor pașnice ale populației beloruse nemulțumite de perpetuarea în acest fel a regimului dictatorului Aleksandr Lukașenko.

Sancțiunile UE împotriva regimului din Belarus – târzii și neconvingătoare

Sancțiunile UE, constând în interdicții de călătorie și în înghețarea activelor bancare pentru figuri-cheie din verticala puterii lui Lukașenko, precum ministrul de interne Iurii Karaev, dar nu pentru Lukașenko însuși, vin la aproape două luni după alegerile fraudate, timp în care statele baltice, Marea Britanie, Canada și SUA au adoptat propriile lor sancțiuni împotriva unor diferite liste de oficiali beloruși.

În mod oficial, întârzierea se datorează Ciprului – susținut tacit de Grecia și Franța – care deși a fost de acord de principiu cu sancțiunile împotriva regimului din Belarus, a condiționat punerea lor în practică de adoptarea de măsuri similare contra Turciei cu care se află în dispută privind resursele energetice submarine din Mediterana Orientală. 

De abia ca urmare a adoptării tot vineri a unei declarații a Consiliului European care amenință Ankara cu sancțiuni extinse dacă nu va adopta o abordare constructivă pentru detensionarea diferendului din estul Mediteranei, unanimitatea necesară pentru adoptarea măsurilor contra conducerii din Belarus a fost atinsă. Aparent, sancțiunile UE, târzii și restrânse ca impact, au mai degrabă rolul de a demonstra cumva cetățenilor europeni că guvernele lor sunt preocupate de respectarea drepturilor omului și a valorilor democratice în vecinătatea UE, decât de a conduce cu adevărat la obiectivele declarate ale Bruxelles-ului: invalidarea rezultatului scrutinului din august și reluarea alegerilor într-o manieră corectă, încetarea represiunii și reluarea dialogului, eliberarea deținuților politici. De altfel, conducerea din Belarus nu a părut impresionată de sancțiuni, răspunzând cu contra-sancțiuni similare, la reciprocitate, retrăgându-și ambasadorii din Polonia și Lituania și solicitând corespondenților străini să se reacrediteze la Minsk. Mai mult, Moscova s-a aliniat Minsk-ului și a impus și ea sancțiuni acelorași oficiali europeni ca și Belarusul.

Sancțiunile UE împotriva regimului Lukașenko – încurajare sau avertisment pentru Chișinău?

Se pune neîndoielnic întrebarea, dată fiind aparenta slăbiciune a UE în a găsi consensul necesar pentru acțiuni decisive de politică externă, dacă situația din jurul alegerilor din Belarus nu reprezintă o încurajare pentru actuala conducere a Republicii Moldova de a recurge și ea la fraudarea scrutinului prezidențial de la finalul acestui an, reclamată deja într-o scrisoare deschisă de cinci dintre cei mai importanți contracandidați ai actualului președinte pro-rus Igor Dodon. 

La o primă vedere, răspunsul ar putea fi unul afirmativ, cu atât mai mult cu cât pentru Igor Dodon nu ar fi necesară decât o fraudare limitată, de ordinul a câtorva zeci de mii de voturi, care poate fi obținută prin mijloace nu foarte complicate, precum turismul electoral din Transnistria sau disproporția în numărul secțiilor de vot deschise în străinătate. Este greu de presupus că UE și alte state occidentale ar avea argumentele (și interesele) necesare pentru a impune măsuri drastice împotriva Republicii Moldova în acest caz, incomparabil mai puțin revoltător decât situația din Belarus. De altfel, nici în 2016 Chișinăul nu a fost sancționat pentru fapte electorale de o gravitate comparabilă. 

Pe de altă parte, ca urmare a existenței unui acord de asociere și a interconectării economiei moldovenești cu cele europene, UE deține mai multe pârghii pentru a influența Republica Moldova decât în cazul Belarusului, pârghii care nu necesită unanimitate din partea statelor membre pentru a fi puse în aplicare. Mai mult, o parte a frustrării liderilor europeni față de neputința de a acționa decisiv în cazul Belarusului ar putea fi înlăturată printr-o acțiune cu mai mulți sorți de izbândă în cazul Chișinăului.

Este nevoie însă ca opoziția să fie în măsură să prezintă dovezi numeroase și irefutabile ale eventualelor fraude comise și probabil de impactul mediatic al unor proteste de stradă de dimensiunea celor din Minsk, pentru ca Europa să activeze paleta mijloacelor diplomatice și economice pe care le are la dispoziție.

Concluzii

Deși Igor Dodon și apropiații săi din guvernul Republicii Moldova s-ar putea să fie mai degrabă tentați de a recurge la unele metode de fraudare ale alegerilor electorale ca urmare a aparentei slăbiciuni și șovăieli demonstrate de UE în cazul Belarusului, ei ar trebui să fie totuși conștienți de faptul că nicio situație istorică nu este perfect asemănătoare cu o alta și că marile surprize pot apărea oricând. De altfel, Republica Moldova este țara în care nu demult pro-rușii și pro-europenii s-au înțeles, cu binecuvântarea și chiar îndemnul SUA, UE și Rusiei, pentru a debarca de la conducerea țării un oligarh mult mai bine înrădăcinat la acea vreme decât este Igor Dodon în prezent.    

Sursa foto: Facebook/Charles Michel