text de Dan Nicu
Informațiile și concluziile expuse în acest material aparțin în exclusivitate autorului, opinie personală.
Libertatea presei este unul dintre principiile care stau la baza tuturor democrațiilor contemporane. De aceea, ea este prevăzută în constituțiile și cadrul normativ al tuturor țărilor democratice. Însă în era generalizării schimburilor de informații în mediul online și al proliferării rețelelor de socializare care produc schimbări substanțiale în activitatea instituțiilor de media, actori statali sau non-statali rău-intenționați dobândesc tot mai multe instrumente pentru punerea la punct a unor operațiuni de influențare în masă a opiniei publice în direcția dorită de aceștia, cu potențiale intenții de a destabiliza state și chiar regiuni întregi. Instrumentul specific de organizare și alterare a mesajelor și narațiunilor prin care se realizează aceste operațiuni, propaganda, nu este unul nou și a fost descris în detalii pe parcursul secolului XX, fiindu-i dedicate multe studii și cercetări. Însă mecanismul prin care mesajele propagandistice tipic dezinformatoare[1] ajung să fie diseminate într-o perioadă scurtă de timp către părți largi ale publicului, să fie crezute și să ajungă parte din viziunea grupurilor-țintă asupra lumii s-a schimbat în prezent. Este vorba despre știrile false, un subiect al cărui actualitate este în continuă creștere, mai ales în regiunea Europei Centrale și de Est după etapele de agresiune rusă împotriva Ucrainei din 2014 și 2022. În cele ce urmează, vom examina pe scurt fenomenul știrilor false și vom oferi o perspectivă asupra căilor de a minimiza efectul acestora.
Știrile false și efectul camerei de rezonanță comunicațională
Folosirea procedeului bending the truth (distorsionarea, manipularea adevărului) pentru câștig politic nu este o practică nouă. Istoria utilizării sale merge înapoi în timp în antichitate, asemănările sale cu propaganda contemporană neputând fi neglijate. Împăratul roman Octavian a folosit o campanie eficientă de dezinformare pentru a-și asigura victoria asupra lui Marcus Antonius în ultimul război al Republicii Romane. El și-a schimbat numele în „Augustus”, asigurându-și un „rebranding” al său ca moștenitor al lui Caius Iulius Caesar și deținător al grației divine, o practică care a fost continuată de toți ceilalți împărați romani.
Un material tipic de știri false răspândește în mod deliberat dezinformarea și poate servi pe post de „pixel” într-o imagine generalizată a propagandei (tipic maligne) ca instrument de destabilizare. Apare de obicei în spațiul cibernetic, folosind instrumente pentru a crea bloguri/site-uri (WordPress) și rețele sociale (Facebook, Twitter). Asemănările cu propaganda distorsionează adevărul, adesea pentru dezechilibrarea emoțională a grupului-țintă și manipularea opiniilor și, în cele din urmă, acțiunile în direcția dorită. Răspândirea știrilor false este o practică care imită cadrul de știri și creează un conținut care este, de regulă, spectaculos, cu scopul de a atrage vizualizări și de a stârni comentarii. Se folosesc titluri care conțin exagerări și detalii senzaționale, sursele fiind fie lipsite de credibilitate, fie inexistente. Sunt urmărite două obiective care pot exista independent unul de celălalt: câștig financiar și răspândirea de informații false. Chiar dacă știrile false sunt create exclusiv cu scopul de a câștiga bani atrăgând utilizatori pe domenii virtuale, ele oricum răspândesc informații false și, prin urmare, dezinformează în masă.
Apariția știrilor false în accepțiunea lor din ziua de astăzi a fost posibilă doar odată cu revoluția din mass-media socială în jurul anului 2007. Apariția rețelelor sociale (Facebook, Twitter și altele) a permis oamenilor să facă schimb de informații într-un ritm care până atunci era de neimaginat, în timp ce platforme precum WordPress au permis oricui să creeze cu ușurință un site dinamic și viabil. Astfel, costul de publicare a articolelor, pe WordPress sau alte platforme gratuite similare, și partajarea lor pe rețelele sociale a scăzut la aproape zero, iar posibilitatea de a câștiga bani din postarea de publicitate, distribuirea și atragerea utilizatorilor pentru a ridica numărul accesărilor („Clickbait”) a devenit tentantă.
Indiferent dacă știrile false sunt difuzate cu scopul de a câștiga bani sau de a disemina informații false, ambele reușesc să creeze fracturi în realitatea socială și să genereze „reziduuri informaționale” care, deși nu pot convinge, generează un zgomot de fond care împiedică circulația liberă a informațiilor veridice. Prin urmare, fluxul de informații aglomerat devine un câmp minat încărcat cu „bombe informaționale” în care scade continuu credibilitatea mass-mediei consacrate și bine-intenționate, care acționează conform regulilor jurnalistice standard și codului deontologic, obținând informații din mai multe surse și verificându-le.
Nu există încă foarte multe lucrări științifice care să descrie fenomenul știrilor false. Acest lucru se datorează faptului că fenomenul în forma lui contemporană este relativ nou, deoarece știrile false sunt legate de dezvoltarea rețelelor sociale. Mai ales după alegerile prezidențiale americane din 2012, Facebook a introdus noi instrumente pentru a-și ajuta utilizatorii să citească și să împărtășească știri într-un mod simplu și rapid, sperând că oamenii vor dobândi o perspectivă obiectivă asupra realității din jur. În mod ironic, inovațiile tehnologice ale Facebook și bunele intenții ale strategilor companiei au stimulat dezvoltarea știrilor false, cu un vârf de diseminare a știrilor false în jurul campaniei pentru alegerile prezidențiale americane din 2016. Ca atare, fenomenul a început să fie analizat în lucrări publicate în reviste științifice până la începutul anului 2017. Printre aceștia, „Scientific American” a publicat un articol științific în februarie 2017, intitulat „How to Stamp Out Fake News”. Autorul, David Pogue, oferă o perspectivă mai largă asupra acestui fenomen, prin câteva idei principale.[2]
„Papa Francisc șochează lumea, îl sprijină pe Donald Trump”, „Agent FBI suspectat a fi implicat în publicarea e-mailurilor lui Hillary Clinton găsit mort, aparent s-a sinucis”, sunt doar câteva dintre titlurile știrilor false care au apărut în timpul campaniei electorale prezidențiale din Statele Unite ale Americii. Aceste titluri nu au apărut în publicații de prestigiu, care controlează surse, și au fost cel mai probabil scrise de tineri din Macedonia. Știrile false au servit drept momeală pentru utilizatorii naivi pentru a-i atrage pe site-urile de știri false, unde adolescenții câștigau bani prin vânzarea de publicitate online. Comparând primele 20 de știri false și primele 20 de știri adevărate, cele false au obținut mult mai multe opinii și, prin urmare, este posibil ca aceste știri false să fi afectat rezultatul alegerilor. Amintim că 44 % din populația matură a SUA citește știri pe Facebook, locul preferat al știrilor false.
Autorul pune o întrebare simplă: „Nu putem pur și simplu să le cerem celor de pe Facebook și Twitter să blocheze știrile false?” Și răspunsul pe care îl dă se bazează pe aspectul filosofic al întrebării. Cei responsabili de Facebook cred că identificarea adevărului este un proces mult mai complex și mai complicat decât se credea de obicei. Mulți utilizatori ar denunța știrile adevărate ca fiind false doar pentru că nu sunt de acord cu ele și invers, alți utilizatori ar considera că o știre falsă este adevărul, deoarece s-ar potrivi într-o teorie a conspirației în care acești oameni cred sau, pur și simplu, cred că mesajul știrii este adevărat.[3]
David Pogue consideră că problema este mai gravă: „Pe rețelele de socializare, decideți singuri pe cine urmăriți, ale cui postări citiți. Pe Facebook aceștia sunt prietenii tăi, pe Twitter – oamenii pe care alegi să îi urmărești. În ambele cazuri, urmăriți oameni cu opinii precum cele pe care le aveți deja. Cu alte cuvinte, nu alegeți ce vreți să citiți, ci alegeți doar ce perspectivă a lucrurilor să vedeți. Construiți o „echo chamber” în jurul vostru, iar realitatea se distorsionează. Considerăm că știrile false sunt strâns legate de fenomenul menționat anterior – camera de rezonanță comunicațională. Credem că acestea au creat contextul potrivit pentru știrile false să dezvolte forța necesară pentru a pătrunde în mediul online și pentru a-l corupe, din punctul de vedere al transmiterii informațiilor.”
Efectul camerei de rezonanță comunicațională „echo chamber”, care este de obicei numită „bulă” (ca în grupul de persoane cu care o persoană comunică de obicei pe social media) a fost studiat temeinic timp de cinci ani, începând cu 2012, de către un grup de cercetători de la IMT School for Advanced Studies din orașul Lucca, Italia. Acești oameni de știință au ajuns la câteva concluzii care nu numai că arată cum are loc efectul camerei de rezonanță, ci explică și apariția unui context adecvat pentru ca fenomenul știrilor false să se dezvolte și să preia spațiul cibernetic:
- Mediul cibernetic a contribuit la crearea unui efect de „cameră de rezonanță”, în care dezinformarea prosperă și se perpetuează.
- Cercetarea a ajutat la descoperirea faptului ca utilizatorii retelelor sociale îmbrățișează informații false atâta timp cât le întăresc convingerile preexistente. Confruntându-se cu probleme globale complexe, reprezentanții tuturor categoriilor educaționale aleg să creadă explicații compacte, dar false, care identifică în mod clar și tangibil elementul vinovat pentru apariția problemei.
- Din păcate, încercările de a dezvălui credințele false par adesea doar să le întărească, iar oprirea răspândirii dezinformării este o problemă fără soluții simple.[4]
În concluzie, efectul camerei de rezonanță a condus la instalarea unui comportament consumerist în rândul utilizatorilor rețelelor sociale, ceea ce implică selectarea produselor informaționale în funcție de propriile predilecție și convingeri, elementul de veridicitate (primordial în cazul știrilor) devenind inutil. Această schimbare a preferințelor consumatorilor a făcut loc dezvoltării rapide a fenomenului știrilor false.
Aspecte legale ale contracarării știrilor false în Republica Moldova
În premieră, în legislația Republicii Moldova sunt definite știrile false, chiar dacă indirect. Cu toate că procesul se află abia la început, în legislație a fost introdus deja conceptul de acțiuni de manipulare a informațiilor, iar scrierea și răspândirea știrilor false este una din aceste acțiuni.
În legea privind Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării este prevăzută următoarea definiție, apropiată conceptual și semantic de știrile false (fake news):
acțiuni de manipulare a informațiilor și ingerințe străine – eforturi intenționate și coordonate ale entităților străine, cum ar fi guverne, agenții ale acestora sau actori nonstatali, de a manipula sau influența opinia publică, informațiile sau narațiunile într-o altă țară în scopul atingerii propriilor lor obiective strategice, politice sau ideologice și care sunt de natură să cauzeze prejudicii securității și intereselor naționale definite prin acte normative (art.4).[5]
În același timp, proiectul Strategiei securității naționale aflat în proces de adoptare prevede, la punctul 19.1, următoarea amenințare la adresa securității Republicii Moldova: „Operațiunile de tip hibrid desfășurate de Federația Rusă împotriva Republicii Moldova în domeniile politic, economic, energetic, social, informațional, cibernetic etc., cu scopul subminării ordinii constituționale, deraierii cursului european al țării și/sau dezintegrării statului.”.[6] Observăm că această definiție include sintagma „operațiune de tip hibrid în domeniul informațional”, iar componentele acesteia sunt, printre altele, știrile false, folosite ca instrument de dezinformare în masă prin replicare și diseminare pe rețelele de socializare online. Evident că nu doar actorul statal nominalizat în pasajul citat este capabil de operațiuni de influențare malignă prin intermediul știrilor false, însă în cazul Republicii Moldova autoritățile se concentrează pe sursa inspiratoare și motivatoare a respectivelor acțiuni de destabilizare prin folosirea mediului informațional cea mai apropiată de noi, care ne vizează în mod direct și care ne-a transformat țara, în ultimii ani, într-o țintă a războiului ei hibrid în care destabilizarea informațională este doar unul dintre procedee.
Este de așteptat ca procesul de conceptualizare legală a combaterii fenomenului știrilor false să avanseze, eventual cu includerea în cadrul normativ inclusiv a unor sancțiuni pentru propagarea activă și țintită a știrilor false cu scop de dezinformare în masă. O asemenea evoluție ar fi de natură să contribuie la consolidarea securității naționale și a siguranței cetățeanului în fața
Gândirea critică și utilitatea ei pentru combaterea știrilor false
Cunoscutul ONG educațional Politeia (România) oferă următoarea definiție conceptului de gândire critică”: „Gândirea critică este gândirea clară, rațională și liberă. Aceasta nu se bazează pe acumularea de informație, ci pe dezvoltarea capacității de a procesa informația. Sub umbrela gândirii critice intră următoarele capacități:
- de a identifica, înțelege și realiza conexiuni logice între idei și argumente proprii,
- de a detecta greșeli de raționament în argumente și prezentări,
- de a rezolva probleme cu grad sporit de dificultate,
- de a înțelege relevanța și importanța unor idei,
- de a identifica contextul și implicațiile unui argument sau ale unei idei,
- de a identifica, construi și înțelege justificările din spatele unor opinii, argumente sau credințe
- de a construi argumente și idei noi pe baza celor acumulate până la momentul actual
- de a distinge între fapte, opinii și judecăți de valoare.”[7]
Definiția oferită de către Fundația pentru Gândire Critică (SUA) este asemănătoare cu precedenta, însă mai sintetică și cuprinzătoare. Astfel, gândirea critică este „procesul disciplinat din punct de vedere intelectual de conceptualizare, aplicare, analizare, sintetizare și/sau evaluare activă și abilă a informației colectate sau generate prin observare, experimentare, reflecție, gândire sau comunicare ca ghid către credință și acțiune. În forma ei exemplară, se bazează pe valori intelectuale universale (…): claritate, acuratețe, precizie, consistență, relevanță, dovezi solide, bună motivație, profunzime, larghețe și echitate.”[8]
Prin urmare, gândirea critică este un procedeu care presupune ca receptorul știrii potențial false (a oricărei știri, de fapt) să își pună sieși întrebarea dacă i se pare credibil conținutul ei, în funcție de elemente specifice ale mesajului. Aspectele sensibile care trebuie avute în vedere sunt: prezența dovezilor factologice, nu doar a afirmațiilor, prezența unor opinii avizate din partea specialiștilor în domeniu – de regulă ar trebui să exise și minim o a doua opinie luată vizavi de subiectul expus, limbaj și formulări echilibrate, ton relativ neutru, fără persistența unor judecăți de valoare neargumentate. Dacă receptorul știrii, adică persoana care o citește, are îndoieli, în urma acestui proces preliminar de analiză, în legătură cu veridicitatea știrii, trebuie să procedeze la deconstruirea mesajului acesteia și analizarea sub aspectul corespunderii cu realitatea a elementelor de bază ale mesajului. Procesul de investigare prin care se realizează verificarea se numește factchecking (verificarea faptelor) și se află printre domeniile de activitate a multor organizații non-guvernamentale, dar este, de asemenea, parte din efortul instituțiilor unor entități statale și supra-statale precum, de exemplu, Uniunea Europeană, de a-și construi comunicarea strategică pe direcția contracarării știrilor false. Astfel, Serviciul European de Acțiune Externă (instituția care exercită funcțiile unui minister de afaceri externe al UE) a înființat grupul operativ East Stratcom – o echipă de experți în comunicare, jurnalism, științe sociale și studii ruse care monitorizează comunicarea autorităților și presei din Rusia pentru a detecta, expune și contracara știrile false care compun narațiunile de dezinformare promovate de Kremlin pentru destabilizarea statelor-țintă, printre care se numără și Republica Moldova.[9] East Stratcom elaborează periodic buletine și materiale analitice care pot fi accesate gratuit în diferite limbi și care contribuie semnificativ la sporirea rezilienței cetățenilor statelor europene în fața războiului hibrid al Federației Ruse împotriva lumii occidentale în care dezinformarea militarizată este un instrument semnificativ.
Din păcate, după cum am mai menționat în acest material, oprirea răspândirii dezinformării, care are ca vehicul principal știrile false, este o problemă fără soluții simple. Ea nu poate fi abordată decât incremental, treptat, prin promovarea aplicării metodelor și procedeelor gândirii critice la consumul de informații procesate în mediul online (dar și offline, din presa tradițională, care adesea își formează conținutul informativ tot din surse din spațiul cibernetic). Generalizarea utilizării gândirii critice în analiza materialelor de presă nu se poate realiza decât prin campanii de alfabetizare media (media literacy) la diferite nivele, dar în principal în sistemele de educație formală și informală. De aceea, este esențială comunicarea și cooperarea strânsă între instituțiile publice (Ministerul Educației și Cercetării, Consiliul Audiovizualului și altele) și organizațiile non-guvernamentale cu activități în domeniul media literacy. Doar o populație educată și conștientă va fi în stare să se apere la nivel individual de efectul malign al știrilor false, minimizând efectul acestora la nivel societal.
[1] Aceste mesaje conțin unele părți veridice, altele false și multe interpretări tendențioase făcute să pară convingătoare prin diferite procedee de rupere a firului logic – confundarea cauzelor cu efectele și invers, crearea de corelații false cărora li se atribuie semnificații inexistente, etc.
[2] David Pogue. How to Stamp Out Fake News. In: Scientific American. Feb/2017, Vol. 316, Issue 2, p24.
[3] Ibidem.
[4] Quattrociocchi, Walter. Inside the Echo Chamber. In: Scientific American. Apr 2017, Vol. 316 Issue 4, p 60-63.
[5] https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=138661&lang=ro
[6] https://presedinte.md/app/webroot/uploaded/Proiect%20SSN_2023.pdf
[7] https://politeia.ro/gandirea-critica/
[8] https://www.criticalthinking.org/pages/defining-critical-thinking/766
[9] https://euvsdisinfo.eu/ro/about-ro/
