LIDFLASH – analiza narațiunilor dezinformatoare bazate pe știri false

LIDFLASH | Dan NICU | expert asociat LID Moldova [2.02.2024]

Informațiile și concluziile expuse în acest material aparțin în exclusivitate autorului, opinie personală.

Material analizat: „Moldova nu dorește să revină asupra relațiilor în deteriorare cu Transnistria”. Articolul a apărut pe data de 15 decembrie pe canalul de Telegram „Cutia Pandorei” (Ящик Пандоры).[1]

Traducerea în română a textului:

„Moldova nu-și va reconsidera abordarea față de reglementarea problemei transnistrene, în ciuda înrăutățirii relațiilor cu Tiraspolul. Despre asta a declarat șeful MAEIE Nicolae Popescu.

„Poziția noastră e cunoscută. Este legea anului 2005, care presupune reintegrarea țării pe baza condițiilor care oferă cetățenilor de pe malul stâng al Nistrului drepturile democratice necesare. Evident, ne este necesar un progres în chestiunea evacuării trupelor ruse care se află ilegal pe teritoriul nostru. Scopurile sunt clare, realizarea lor va depinde de circumstanțe.”, – a spus Popescu.”

Conținut informativ:

Știrea analizată preia o declarație a ministrului afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, și o comentează în mod tendențios, încercând să acrediteze ideea existenței unor așa-zise „relații bilaterale” între Republica Moldova și „republica moldovenească nistreană”. Crearea unei aparențe a acestor „raporturi interstatale” este una din direcțiile principale de acțiune atât în discursul public al așa-zișilor „lideri” ai grupului infracțional organizat cu pretenții de conducători de stat de la Tiraspol, cât și în propaganda desfășurată de aceștia.

Tehnica de dezinformare este ruperea din context a unei declarații oficiale și prezentarea ei în manieră tendențioasă.

De ce este falsă/tendențioasă narațiunea?

Titlul și prima propoziție a materialului învinovățesc Chișinăul oficial de nedorință de a-i acomoda pe exponenții structurilor anticonstituționale de la Tiraspol și de a depune eforturi pentru „refacerea relației” cu aceștia. În realitate, nu există nicio obligație a Chișinăului de a construi o „relație bilaterală” cu Tiraspolul, deoarece în accepțiunea propagandei exponenților anticonstituționali, aceștia tratează problema din perspectiva așa-zisei „statalități transnistrene” și pretinse independențe a „r.m.n.”. Această perspectivă  este inacceptabilă pentru autoritățile constituționale de la Chișinău, întrucât Chișinăul nu poate construi relații „bilaterale” pe propriul teritoriu recunoscut internațional. Din perspectiva Republicii Moldova, negocierile care au loc în procesul de reglementare a problemei transnistrene au loc pentru că există mai multe obligații interne și internaționale ale autorităților naționale, printre care restabilirea integrității teritoriale dar și obligația pozitivă față de cetățenii de pe malul stâng al Nistrului, întrucât peste 90% din populația regiunii deține cetățenia țării noastre. Astfel, o bună parte din contactele care există în formatele de negocieri între reprezentanții autorităților naționale și cei ai structurilor de la Tiraspol sunt axate pe rezolvarea anumitor probleme concrete cu care se confruntă populația de pe malul stâng. Multe din aceste probleme sunt cauzate chiar de către exponenții entității separatiste, cu scopul de a influența agenda negocierilor și a evita discutarea subiectelor cu adevărat importante. Cursul adoptat de autoritățile Republicii Moldova față de problematica transnistreană în ultima perioadă vizează impulsionarea procesului de extindere și fortificare a spațiilor unice în materie de circulație liberă a persoanelor, afaceri, domeniul fiscal, aplicarea legilor și drepturile omului. Autoritățile naționale nu au de ce să construiască „relații bilaterale” cu o entitate definită ca anticonstituțională în legislația națională[2]. Ele se conduc de legislația în vigoare, iar legea organică 173/2005 conține viziunea oficială asupra reglementării transnistrene și statutului regiunii în cadrul statului unitar și indivizibil. Astfel, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu nu putea declara altceva decât ceea ce a declarat.


[1] https://t.me/pandorapmr/6544

[2] Codul Penal, articolul 13423, https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=136064&lang=ro

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *