LID MOLDOVA

Lecțiile pandemiei pentru societatea civilă din Republica Moldova

October 16, 2020/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[INTERVIU Buletin Nr. 6] Lina Grâu | Societatea civilă a înlocuit aproape în totalitate statul pe partea socială și de aprovizionări, dar nu a făcut presiuni ca autoritățile să-și regândească abordările.

Care au fost lecțiile pandemiei de Covid-19 pentru societatea civilă și cât din ceea ce nu reușesc să gestioneze autoritățile poate fi pus pe umerii voluntarilor și a oamenilor activi din societate? În ce măsură efortul și mobilizarea societății pot fi ajutate de mesajele adecvate ale autorităților sau, din contra, compromise de „bălbâiala” sau incompetența acestora? Suntem sau nu pe cont propriu în această criză? Și care sunt lucrurile pe care ar putea să le facă voluntarii și societatea civilă în continuare pentru a reduce din efectele dramatice ale acestei pandemii asupra societății din Republica Moldova (RM)?

Am discutat subiectul cu voluntari și activiști care, de la începutul pandemiei, au avut inițiative cu impact pentru susținerea sistemului medical în lupta cu Covid-19.

Ana Racu este membră a Comitetului ONU împotriva torturii. Împreună cu omul de afaceri Anatol Untură și Victoria Dunford, președinta organizației neguvernamentale Moldova AID, Ana Racu a inițiat prima campanie de strângere de fonduri pentru cei implicați în combaterea Covid-19, atunci când, la începutul pandemiei, medicii din spitale nu aveau mijloacele de protecție, medicamentele și echipamentele necesare. Printre beneficiari inițiativei „Împreună pentru voi!” au fost lucrători sociali, poliția și personal din penitenciare.

În câteva luni, cei trei voluntari au colectat peste 4,5 milioane lei doar ca donații în bani, din care au cumpărat 29 de echipamente medicale, inclusiv două aparate de ventilare artificială a plămânilor, zeci de mii de măști, costume de protecție, viziere, 16 tone de dezinfectanți și săpun, plus produse alimentare și alte bunuri.

Campania a însemnat efort și timp personal dedicat unei cauze. „Pandemia ne-a pus în condiții de egalitate pe toți – indiferent dacă ești ministru, măturător, președinte sau student, suntem cu toții într-o barcă. Respectiv, reacția de răspuns la pandemie trebuia să fie una de mobilizare generală”, spune Ana Racu.

Cum se face că o campanie lansată de trei activiști civici a fost tratată cu mai multă încredere de cei care au donat decât strângerile de fonduri anunțate de autorități?

Răspunsul pare la suprafață. „Am fost transparenți în toate achizițiile făcute și am publicat toate rapoartele financiare, spune Ana Racu. Plus că am ținut foarte mult la calitatea produselor pe care le-am achiziționat, le-am verificat personal la producător, atunci când am făcut achiziții pe piața internă, pentru a fi siguri că în spitale ajung produse conforme standardelor”.

Încă o caracteristică a campaniei a fost că majoritatea echipamentelor de protecție au fost cumpărate de la producătorii locali. Campania a început atunci când era lockdown general, nu se putea importa nimic. Unele dintre măștile de protecție au fost produse la penitenciarul de la Rusca, salopete de protecție de o calitate foarte bună au fost cusute tot în RM, s-a lucrat cu producătorii locali de dezinfectanți și săpun.

„Oameni ca noi au fost mai mulți. Și eu mă bucur că atunci a fost acest val de mobilizare și de solidaritate cu personalul medical. Am avut multe reacții din partea medicilor care au spus că a contat masca și salopeta de protecție pe care le-au adus-o, dar și mai mult a valorat reacția de solidaritate a societății. Ceea ce s-a produs ulterior, cu impactul știrilor false și a teoriilor conspiraționiste, este o altă dramă prin care trecem acum cu toții”, subliniază Ana Racu.

Ce impact au avut mesajele contradictorii transmise de autoritățile care ar fi trebuit să gestioneze această criză?

Crizele arată întotdeauna potența și impotența unui stat, spune Ana Racu. „Au fost inițiative și lucruri făcute bine și bune intenții, dar au existat și foarte multe lucruri contradictorii și eforturi insuficiente, chiar și acolo unde nu era nevoie de bani, când era vorba despre informație sau modele pozitive care ar fi trebuit să plece de la liderii politici. Faptul că persoanele numărul unu în țară nu au respectat ele însele condițiile pe care le-au impus a generat o serie de modele negative în societate care au fost preluate foarte repede.”

Pe fundalul unei mari neîncrederi în autoritățile de diferit nivel există șansa ca societatea civilă să completeze anumite rateuri sau goluri ale autorităților. „În situația noastră, când lucrurile sunt la propriu „între viață și moarte” este exact ca în proverbul care spune că salvarea celui care se îneacă ține și de efortul lui de a se menține la suprafață.” Dar cât potențial și forță mai are societatea din RM pentru a se implica în propria salvare, în condițiile unei depresii și apatii aproape generalizate care s-a făcut simțită și la nivelul societății civile?

„Acest sentiment de neajutorare învățată planează în societatea moldovenească – nimeni nu mai vrea să facă nimic pentru că are impresia că efortul este în van. Partea bună este că întotdeauna vor exista oameni care vor încerca să inspire, fie că este un primar responsabil, un lider de comunitate sau un preot care vine cu mesaje adecvate. Este nevoie de exemple de proiecte reușite care să demonstreze că „se poate” și să încurajeze alte inițiative. Plus că oamenii trebuie să înțeleagă că au și o responsabilitate personală pentru starea de lucruri din jur”, spune Ana Racu. Activista notează că unul dintre reproșurile pe care le-a primit în legătură cu această campanie a fost excesiva mediatizare și faptul că „acțiunile de caritate trebuie făcute în liniște”. „Aș fi de acord cu această teză dacă ar fi vorba exclusiv de banii mei. Dar noi am avut donații de la foarte mulți oameni care au avut încredere în noi și care au vrut să fie siguri că banii lor ajung la destinație. Așa că noi am ținut foarte mult la transparența fiecărui bănuț. În plus, acțiunile de caritate de acest fel generează și alte inițiative, mobilizează și alți oameni care vor să ajute, demonstrează că „se poate”, subliniază Ana Racu.

Ce mai poate face acum societatea civilă?

Sunt mai multe lucruri care pot fi făcute profesionist și inteligent. Pornind de la campanii de informare și emisiuni, generarea unor discuții pentru a combate teoriile conspiraționiste sau falsurile și pentru a încerca un dialog cu cei mai rătăciți și mai înverșunați în teoriile lor de scepticism anti-Covid și până la acțiuni de caritate pentru bătrânii singuratici, persoanele cu maladii cronice avansate, alte categorii la care nici până la pandemie statul nu a prea ajuns; prestarea de servicii sociale…

„Prin urmare, consider că mai avem rezerve de entuziasm și, desigur energie. Magia unui prânz cald, a unei vorbe bune, a unui suport emoțional este soluția inclusiv pentru a depăși această depresie aparent atotcuprinzătoare din societatea moldovenească”, concluzionează Ana Racu, una din inițiatoarele inițiativei „Împreună pentru voi!”.

Asociația Ave-Copiii, care își are sediul la câteva minute de mers pe jos de Spitalul de Urgență din Chişinău, a fost nevoită să-și închidă Centrul de zi pentru copii și adolescenți imediat după izbucnirea pandemiei. La câteva săptămâni după, în casa cu curte interioară rămasă pustie s-au mutat medici de la spitalul de urgență, devenit între timp spital Covid. Astfel organizația neguvernamentală a decis să sprijine sistemul medical și angajații de acolo care nu mai puteau locui acasă pentru că riscau să-i infecteze pe cei din familie. Astfel, sediul asociației oferă până în prezent până la 15 locuri de cazare pentru medicii din prima linie.

Mariana Ianachevici, directoarea asociației Ave-Copiii, spune că ajutorul acordat medicilor este una dintre marile satisfacții morale ale echipei pe care o conduce, pe lângă suportul a peste 130 de copii și tineri pe care îi are în monitorizare și a celor 14 adolescenți din grija asociației care au absolvit școlile profesionale în acest an.

„Pentru noi a fost un moment de satisfacție faptul că am putut da o mână de ajutor medicilor din prima linie în această situație de criză. În luna martie am fost nevoiți să ne regândim proiectele în care lucram cu copiii și adolescenții, trecându-le online. La un moment dat ne întrebam cât de util și eficient este ceea ce facem, dacă nu ne ocupăm doar cu „mutatul hârtiilor” de colo-colo. Așa că oferta care am făcut-o medicilor a fost un proiect de suflet.”

„Eu am ajuns să înțeleg evoluția pandemiei judecând după fețele lor. Nici nu mai trebuie să-i întreb cum stau lucrurile și câți bolnavi au. Sau dacă sunt supra-extenuați, excesiv de obosiți. De exemplu, dacă medicul stă afară cu ochii în zare și își bea cafeaua, atunci e clar că lucrurile nu merg tocmai bine”, spune Mariana Ianachevici.

Directoarea Ave-Copiii spune că inițiativele societății civile, binevenite și oportune, ar fi trebuit să fie un efort depus la începutul pandemiei. Acestea ar fi trebuit să dea răgaz autorităților să se organizeze și să gândească gestionarea mai eficientă a crizei. Acest lucru, însă, așa și nu s-a mai întâmplat. „Noi ne-am asumat foarte multe, am rezolvat repede o multitudine dintre problemele pe care statul le rezolvă mult mai greu. Totuși, am fost mult prea tăcuți și nu am cerut autorităților mobilizare maximă. Trebuia să ne facem timp să vorbim mult mai mult despre ceea ce facem și să cerem Guvernului un plan concret de combatere a epidemiei și acțiuni concrete”, subliniază Mariana Ianachevici.

„Noi nu ne-am făcut timpul necesar pentru a avea un dialog cu autoritățile în care să spunem franc: „Noi acum, în regim de urgență, putem să luăm asupra noastră multe lucruri pe care voi nu le reușiți. Dar în timpul acesta voi, autoritățile, trebuie să vă reconfigurați bugetul, procedurile, procesele. Și pentru asta aveți doar o lună sau două”.

Noi, însă, ne-am avântat și am înlocuit în totalitate statul pe partea ce ține de aspectele sociale, de aprovizionări… Statul poate conta pe resursele societății civile și pe flexibilitatea ei, dar doar pentru un timp scurt și în acest răstimp trebuie să aibă capacitatea de a-și reconfigura procedurile. De exemplu, pe partea socială ce ține de copii, există managementul de caz, care este un algoritm de lucru pentru asistentul social.

În cadrul acestuia ar fi trebuit să se dea niște instrucțiuni la asistenții sociali pentru situații, de exemplu, în care copiii rămân singuri acasă după ce părinții sunt internați cu Covid. Și am constatat că, asistentul social care trebuia să-i supravegheze doar i-a sunat, pentru că era și el în carantină. Deci, nu au existat proceduri clare pentru astfel de situații extreme, dar reale și care influențează viețile unor oameni concreți.

Un alt exemplu: în Chişinău Serviciul de asistență stradală nu a funcționat în cele două luni ale stării de urgență din primăvară. După mine, acesta este un serviciu care ar fi trebuit să lucreze la fel ca 112, în condițiile în care copiii străzii au continuat să trăiască în stradă”, spune Mariana Ianachevici.

„Deci, trebuia să avem un cuvânt de spus în raport cu autoritățile și, probabil, să o spunem un pic mai tare, să fim mai incisivi. Iar autoritățile, care în general nu prea apleacă urechea la vocile din societate, s-au obișnuit cu faptul că noi, societatea civilă, suntem cuminți și silențioși și ne facem treaba”, subliniază directoarea Ave-Copiii.

În ceea ce privește mesajul confuz al autorităților, inclusiv atunci când vine vorba despre purtatul măștilor și respectarea regulilor de carantină, Mariana Ianachevici spune că, în cadrul organizației pe care o conduce au fost din start impuse reguli foarte stricte – obligativitatea de a purta măști și mănuși, folosirea dezinfectanților, lucrul la distanță cu deplasarea doar cu mașina personală. „Norocul nostru a fost că avem parteneri foarte buni în Italia, care încă de la început ne-au spus franc: „Este o situație pentru mult timp, până nu apare vaccinul – nu ieșim, este important să aveți grijă de voi!”. Dar pentru oamenii care nu prea au acces la informații și care își creează idoli, mesajele autorităților au fost deosebit de nocive”, spune Mariana Ianachevici.

În privința lucrurilor pe care le poate face societatea civilă de acum încolo, activista spune că Ave-Copiii și-a propus să continue proiectele de până la Covid, doar că își va adapta activitățile la noua realitate. „Să nu ne gândim la un moment dat că nu mai este nevoie să susținem copiii săraci să meargă la școală. Să nu ne gândim că nu mai este nevoie de multă informare, sensibilizare despre violență. Deci, ne punem mănuși, ne punem măști, păstrăm distanța, umblăm cu dezinfectantul după noi, ne mutăm online.”

Mariana Ianachevici are sugestii și pentru autorități. „Acestea trebuie cât mai repede să se adapteze la noile realități și să minimizeze contactele fizice și umblatul cu hârtiile acolo unde sunt soluții electronice. Noi trebuia să dăm demult peste urechi autorităților.

Inspectoratul Fiscal demult trebuia să scoată niște instrucțiuni și metode noi de lucru, nu pur și simplu „păstrați distanța la ghișeu”, că nu (doar) asta este important. Important este, de exemplu pentru contabili, ca în condițiile pandemiei procesul verbal de predare-primire să poată fi făcut electronic și nu obligatoriu pe hârtie.”

Am întrebat-o pe Mariana Ianachevici și de ce au foarte mulți oameni în RM sentimentul că „am rămas pe cont propriu”.

„Pentru că într-adevăr am rămas pe cont propriu. Oamenii de multe ori nu pot ajunge la spital sau ajung prea târziu, când au deja plămânii afectați. Pentru că mesajele autorităților sunt interpretabile, contradictorii și „ca din topor”. Pentru că autoritățile preferă să vorbească într-un „limbaj de lemn”, uscat, administrativ, pe care omul de rând nu-l înțelege. De aceea și ne simțim pe cont propriu… Pentru că autoritățile nu fac lucrurile cum trebuie, pentru că vorbesc urât cu oamenii, pentru că dau mesaje confuze. Și atunci, cum vor ca oamenii să respecte regulile, când ei înșiși nu le respectă, dacă ei înșiși promovează jumătățile de măsură? Jumătatea de măsură aplicată dă jumătate de rezultat, sau mai chiar puțin. Dovadă că suntem unde suntem acum”, constată Mariana Ianachevici, directoarea asociației Ave-Copiii.

Surse imagini: paginile de Facebook ale campaniei Împreună pentru voi! și ale Asociației pentru Abilitarea Copilului și Familiei “AVE Copiii”

Lina Grâu este jurnalistă, autoare de emisiuni la Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL). Autoare de studii și analize, publicații periodice și emisiuni radio acoperind subiecte de integrare europeană, cooperare regională, afaceri interne și externe ale Republicii Moldova și problematica reglementării transnistrene. Contribuie cu studii și materiale la publicațiile unor think-tank-uri independente și colaborează cu instituții de presă din Republica Moldova și din străinătate.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Dictatorii de lângă noi. Cum au folosit liderii autoritari criza pandemică pentru putere nelimitată

October 2, 2020/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 6] Dan Nicu | Pandemia în care a fost aruncat tot globul la începutul anului 2020 este o ocazie unică de a observa comportamentul actorilor politici care exercită guvernarea în diferite țări ale lumii. Confruntați cu necesitatea de a se adapta unor provocări inedite în cariera lor politică, unii dintre aceștia au apelat la măsuri de control de natură cvasidictatorială – formal, pretinzând că au nevoie de ele pentru a nu admite prăbușirea țărilor lor în haos, de facto – pentru a se asigura că nu-și vor pierde puterea.

În articolul care urmează vom analiza două cazuri de țări foarte apropiate geografic de noi, vecine între ele, formal democratice, în care doi lideri au profitat de criza pandemică și și-au transformat țările din democrații șubrede în dictaturi de facto. Primul caz este cel al Ungariei, al doilea este cel al Serbiei.

Viktor Orban și guvernarea prin decret

La sfârșitul lunii martie, în parlamentul unicameral al Ungariei a fost introdus un proiect de lege care îi permite prim-ministrului Viktor Orban să conducă țara prin intermediul decretelor pe termen nelimitat. Același proiect de lege prevedea introducerea unei pedepse penale pentru răspândirea intenționată de știri false cu privire la pandemia de SARS-Cov-2, în mărime de până la cinci ani de detenție. Știrile false intră în vizorul legii dacă instanțele de judecată consideră că acestea ar afecta substanțial capacitatea guvernului de a gestiona criza pandemică. Pentru a fi adoptat în aceeași săptămână în care a fost propus, proiectul de lege ar fi avut nevoie să fie votat de patru cincimi dintre membrii Adunării Naționale, adică 160 din 199, fapt irealizabil din cauza partidelor de opoziție, deținătoare a 66 de mandate. Toate partidele de opoziție s-au opus măsurilor propuse prin noua lege, ceea ce a determinat partidul de guvernare Fidesz să aștepte o nouă ședință a parlamentului, la care avea dreptul să adopte noua lege cu două treimi din voturile parlamentarilor, ceea ce s-a și întâmplat pe 30 martie 2020.

Pe tot parcursul dezbaterilor cu privire la adoptarea legii în cauză, poziția partidului de guvernământ, Fidesz, a fost una deosebit de dură, acesta nefiind dispus să facă opoziției singura concesie cerută: stabilirea unui termen concret la care ar fi expirat prerogativele extraordinare care-i permit lui Viktor Orban să guverneze de unul singur, fără participarea parlamentului.

În același timp, într-o serie de țări europene care și-au abilitat, prin lege, anumiți funcționari publici cu prerogative sporite pentru a înfrunta criza pandemică, toate aceste măsuri au venit cu un termen limită. Este cazul legii britanice privind pandemia, adoptată în martie, care expiră în șase luni – în cazul în care Camera Comunelor nu decide să o prelungească pentru încă șase.

În Franța, măsurile propuse de președintele Emanuel Macron sunt valabile pe durata a două luni, perioada putând fi extinsă dacă este nevoie. În România, starea de urgență a fost adoptată pentru o lună, fiind prelungită ulterior pentru încă o lună, și fiind înlocuită prin starea de alertă, care nu alterează în mod fundamental funcționarea instituțiilor statului.

Impunerea, în mijlocul Europei și a Uniunii Europene, a unei stări de urgență care oferă conducătorului statului posibilitatea de a guverna fără să poată fi oprit în vreun fel, pe durată nelimitată, este contrară comportamentului normal al factorilor de decizie într-un stat cu democrație funcțională.

Însă Ungaria avansează cu pași rapizi pe calea degradării democrației nu de azi sau de ieri, ci de 10 ani, de când partidul Fidesz și liderul său, Viktor Orban, guvernează țara. Este adevărat că, în 2010 Fidesz a revenit la putere în urma unui vot liber și democratic al electoratului maghiar. Însă dintr-o țară ancorată ferm în climatul de consolidare al democrației caracteristic noilor membre ale Uniunii Europene din Europa Centrală în anii 2000, Ungaria s-a pomenit în situația de a fi singura țară din UE care are o guvernare autoproclamată pompos drept iliberală – și care nu se jenează să adopte măsuri ale ”conservatorismului social” (un fals conservatorism, de fapt) și ”democrației suverane” de tip putinist. Printre aceste măsuri se numără adoptarea unui sistem electoral care face foarte dificilă schimbarea partidului de guvernământ, asigurându-i acestuia (și unui mic partid satelit) o supermajoritate de două treimi din mandatele parlamentare.

Treptat, după 2010, justiția a fost aservită guvernării, majoritatea instituțiilor independente de presă au fost preluate de apropiați ai puterii sau închise, o bună parte a economiei a fost etatizată iar organizațiile non-guvernamentale care promovează democrația și drepturile civice au fost desemnate drept agenți străini, ostili la adresa Ungariei, activitatea fiindu-le serios îngrădită. La capitolul protecției drepturilor omului, Ungaria devine, destul de rapid, codașa Uniunii Europene. Atitudinea deosebit de ostilă a guvernului maghiar împotriva migranților din 2015-2016, ajungând până la paroxism, la constituirea, cu acordul autorităților, a unor ”gărzi civice” paramilitare care patrulau, împreună cu forțele armate, hotarele țării, a trezit asocieri involuntare cu regimurile totalitare fasciste și naziste din perioada interbelică.

În același timp, subiectul minorităților LGBT a fost transformat într-o sperietoare antioccidentală. Din punct de vedere economic, guvernarea Fidesz s-a manifestat mai mult printr-o stagnare, decât printr-o creștere – ceea ce a permis unei țări precum România, de exemplu, care cu ani numărați în urmă era cu mult în urma Ungariei la capitolul veniturilor populației, să ajungă astăzi foarte aproape de ultima.

Măsurile luate de autoritățile maghiare în martie au fost criticate de exponenți ai principalelor organizații de apărare a drepturilor omului, precum Amnesty International, de reprezentanții opoziției parlamentare și extraparlamentare, dar și de unii membri ai Parlamentului European. Îngrijorările se referă atât la pericolul unei guvernări autoritare, cât și la cel al lansării unor măsuri de represiune și mai dure împotriva presei independente, atâta câtă a mai rămas. Concret, guvernarea ar putea folosi noile prevederi ale legii pentru a-i acuza pe jurnaliștii independenți de acțiuni ”antiguvernamentale” prin răspândirea a ceea ce autoritățile vor considera că sunt știri false. Astfel, se deschide drumul pentru autocenzură, adică Ungaria riscă să ajungă acolo de unde a plecat în 1989 – într-o realitate politică de tip totalitar.

Pe data de 18 iunie, legea privind puterile excepționale ale prim-ministrului a fost abrogată, în schimb fiind adoptată o altă lege care prevede că o nouă stare de urgență, însoțită de guvernarea prin decrete adoptate de către prim-ministru, poate fi instituită de către guvern fără a mai consulta parlamentul, la recomandarea medicului epidemiolog șef al țării, care este numit de guvern. În mod specific, legea prevede că starea de urgență și guvernarea prin decret pot fi introduse fără un vot în parlament în cazul în care guvernul declară întâi ”stare de urgență în sănătatea publică”. E de menționat că nici în această lege nu este prevăzut vreun termen al suspendării guvernării democratice – aceasta ar urma să fie instituită nelimitat, până când noi circumstanțe ar justifica ridicarea ei (în viziunea aceluiași prim-ministru, bineînțeles).

Astfel, în momentul de față, guvernarea de la Budapesta dispune de încă un instrument de distrugere a democrației, pe lângă cele pe care le crease din 2010 încoace. Regimul Orban a folosit criza pandemică pentru a testa cu succes ceea ce înainte părea irealizabil: instaurarea dictaturii de facto. Acum, prin legea adoptată în iunie, Fidesz capătă un buton roșu pe care poate apăsa oricând, scornind în prealabil niște motive, și aruncă la coșul de gunoi constituția și legile țării. Prim-ministrul maghiar deține în prezent capacitatea de a deconecta democrația în mod legal, ca apoi s-o conecteze la loc oricând îi convine. Într-o țară membră a Uniunii Europene, așa ceva este de neconceput și contravine cel puțin unuia dintre criteriile de la Copenhaga, pe care trebuie să le îndeplinească orice stat membru UE.

Aleksandar Vucic acuză ”agenturile străine” că nu-l lasă să devină dictator

În a doua jumătate a lunii martie, Serbia a urmat exemplul vecinei de la nord, Ungaria, decretând o stare de urgență de o duritate neobișnuită pentru Europa. Președintele Aleksandar Vucic, liderul de facto al Partidului Progresist Sârb, aflat la guvernare, a anunțat instituirea stării de urgență pe data de 15 martie 2020, fără să indice și durata acestei măsuri. La fel ca prim-ministrul maghiar Viktor Orban, Vucic și-a oferit sie însuși prerogativa de a conduce țara prin decrete, ocolind Parlamentul. Exponenți ai opoziției sârbe au atras atenția asupra faptului că președintele Vucic își depășește vădit prerogativele mai mult ceremoniale pe care i le oferă Constituția Serbiei. O imensă sală de expoziții din Belgrad a fost transformată într-un spital improvizat cu aproximativ 3.000 de paturi, ceea ce a provocat reacții de frică în rândurile populației. Însă președintele Vucic a declarat că se bucură dacă cetățenii se simt speriați, deoarece astfel vor respecta ordinele de a sta acasă.

Începând cu luna mai, starea de urgență a fost ridicată, președintele nu mai guvernează prin decrete. Însă măsurile succesive de liberalizare au fost însoțite, începând cu luna iulie, de o creștere a incidenței cazurilor de Covid-19, ca aproape peste tot în Europa. Astfel, la începutul lui iulie, guvernul sârb și președintele Vucic și-au anunțat intenția de a reintroduce starea de urgență, cu tot ce a conținut aceasta din martie până în mai, inclusiv guvernarea prin decrete prezidențiale. Instantaneu, în țară au izbucnit manifestații de protest, care au degenerat în confruntări violente între manifestanți și forțele de ordine, în fața sediului parlamentului țării. După ce acesta din urmă a fost pe punctul de a fi luat cu asalt de către protestatari, președintele Vucic a anunțat că renunță la intențiile sale de a reinstaura starea de urgență. În același timp, acesta i-a acuzat pe protestatari că ar fi dirijați de servicii secrete străine, extremiști și criminali.

Au fost nevoie de manifestații violente pentru a-l determina pe Vucic să renunțe la intențiile sale, însă asta nu înseamnă că, la prima oportunitate, acestea nu ar putea fi reluate. Partidul prezidențial se află în fruntea unei coaliții care controlează peste două treimi din mandatele parlamentare (188 din 250), ceea ce înseamnă că poate modifica textul Constituției oricând dorește. Iar Serbia a traversat un declin susținut al democrației din 2012 până în prezent, de când se află la putere actuala guvernare.

”Figuri providențiale” care instaurează dictatura de facto

Acesta este principalul element comun al evoluției vieții politice în cele două țări luate în discuție în acest articol, Ungaria și Serbia – în amândouă, partide politice care au venit la putere pe cale democratică au îngrădit democrația, subordonându-și instituții independente (justiție, presă) și instaurând niște regimuri autoritare de facto, conduse de figuri ”providențiale”. În primăvara acestui an, Viktor Orban și Aleksandar Vucic au ”gustat din fructul oprit” al dictaturii, în prezent căutând momentul potrivit pentru a reintroduce guvernarea prin decret. Iar în condițiile unei evoluții negative a crizei pandemice în toamna și iarna acestui an, cât și la începutul anului viitor, ambii lideri vor identifica oportunități pentru a-și urma planurile.

”Oleacă dictator?”

Este important ca aceste două antimodele să nu fie preluate și în alte state din împrejurimi. Cunoaștem mult mai aproape de noi un personaj ajuns, accidental, președinte, care divinizează lideri precum Lukașenko, Putin sau Orban. Acest personaj, se știe, și-ar dori foarte mult să-și poată permite și el să se simtă ”oleacă dictator”. Poate, dacă va reuși să câștige alegerile prezidențiale din noiembrie și să-și încropească ulterior o majoritate parlamentară, visul îi va deveni realitate. În detrimentul cetățenilor statului care are nefericirea să-l aibă în fruntea sa.

Surse imagini: Reuters și Deutsche Welle

Dan Nicu a absolvit Facultatea de Științe Politice și masteratul în Teorie și Analiză Politică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, cu teze de licența și, respectiv, dizertație, care analizează problema tranziției post-sovietice a Republicii Moldova. Autor a două volume: „Copiii vitregi ai Istoriei sau Se caută o revoluție pentru Basarabia“ (2008) și „Moldovenii în tranziție“ (2013). În ultimii ani, a colaborat la mai multe publicații din România și Republica Moldova, printre care Adevărul, Cotidianul, Timpul. În perioada 2019-2020 a urmat cursuri ale Facultății de Științe Politice și Relații Internaționale de la Universitatea din Varșovia în cadrul programului internațional de cercetare științifică ”Lane Kirkland”, cu un studiu al fenomenului știrilor false ca parte a amenințărilor hibride. Din 2020 este expert asociat LID Moldova.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Revoluția ZOOM. Reinventarea business-ului în timp de pandemie

September 30, 2020/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 6] Dumitru Petrașcu | Prezenta analiză se concentrează asupra crizei pandemice și a efectelor pe care aceasta le are asupra modelului de gestionare a afacerilor în această perioadă complicată. În pofida suportului necesar și obligatoriu al autorităților centrale, totuși îmi propun să abordez această perioadă de „jos în sus” – din prisma realităților oferite de pandemie business-ului, a necesității de adaptare la „noul normal”, dar și a „investițiilor” necesare a pentru a depăși daunele generate de criză. Cu toate provocările oferite, pandemia a scos în evidență necesitatea transformării modului de gestionare a afacerii, dar și necesitatea dezvoltării unui ecosistem hibrid în cadrul fiecărei afaceri, pentru a face față provocărilor din viitor.

Retrospectivă

Început în Wuhan (China) în decembrie 2019, noul virus tip COVID-19 s-a dezvoltat relativ timid la început, după care a căpătat proporțiile unei pandemii internaționale în sensul larg al cuvântului. Nu sunt expert în virusologie și nu pretind să fac o analiză a virusului în sine. Cert este faptul că acest virus a putut fi exportat din China fără mari eforturi. Primul caz de COVID-19 în Europa a fost confirmat în Franța în data de 24 ianuarie 2020. Iar începând cu februarie 2020 state precum Italia, Franța, Germania sau Spania, cu puternice comunități chinezești, au fost printre primele cele mai afectate din Europa. România, Bulgaria, Ucraina sau Republica Moldova au făcut parte din a doua fază a răspândirii acestuia – în aceste state primele cazuri de îmbolnăvire au fost raportate la cetățenii care s-au întors de la munca sezonieră din statele înalt industrializate, fie au fost în calitate de turiști în Italia, Franța, Grecia.

Drept urmare a evoluției pandemiei in fiecare stat, autoritățile centrale (luate prin surprindere sau nu) decretă starea de urgență cu măsuri speciale de limitare a răspândirii pandemiei – suspendarea liberei circulații, suspendarea învățământului preșcolar, școlar și universitar, limitarea traversării frontierelor de stat pentru turiști, dar și limitarea activităților economice și comerciale. Cert este faptul ca în data de 18 martie 2020, 250 milioane de europeni erau supuși unei carantine complete, cu limitarea unor drepturi constituționale, dar în același timp necesare pentru a stopa răspândirea pandemiei.

În Republica Moldova, starea de urgență a fost decretată în data de 13 martie 2020 cu etalarea forței armate din dotare pe străzile din Chișinău (am văzut cu toții Hummer-urile cu puști ale armatei naționale poziționate strategic în locuri vizibile prin intersecțiile din Chișinău) – probabil pentru a induce frica în virus și a demonstra capacitățile organizatorice ale autorităților în lupta cu acest virus nemilos (SIC!). Lăsând ironiile la o parte, grădinițele, școlile, universitățile, piețele și-au stopat activitatea ca urmare a decretării stării de urgență de către autorități, iar agenților economici le-a fost limitată activitatea la maximum.

De aici a început totul

Revoluția ZOOM sau „work from home” a reprezentat „know-how-ul” anului 2020 – un nou model de gestionare a activității cotidiene în regim de criză. Instituțiile educaționale au trecut pe ZOOM, făcându-i pe copii, dar și pe părinți să deprindă o nouă modalitate de a petrece activitățile educaționale. Companiile cu infrastructură IT dezvoltată au transferat rapid procesele operaționale de birou în „work from home” pentru a menține „workflow”-ul în departamentele vitale. O parte dintre angajații care nu se puteau încadra în Revoluția ZOOM au intrat într-un proces de transformare profesională (în cazul în care compania le oferea această oportunitate), fie au fost supuși unui sistem complex de raționalizare a proceselor și atribuțiilor executate, fie au fost disponibilizați (datorită incertitudinii create asupra activității economice a companiei).

În aceasta perioadă tot mai multe companii au realizat importanța unui cashflow pozitiv în activitatea pe care o gestionau, necesitatea de a păstra la maxim statele de angajați, dar și capacitatea de a-și reorienta procesele de business în funcție de necesitățile de moment ale „economiei” – fabricare de măști/viziere, producție de etanol pentru fabricarea dezinfectantului – într-un cuvânt menținerea activităților economice din cadrul companiei pe o linie de plutire.

Deși părea o criză strict din domeniul medical, deciziile asumate de guvern pentru stoparea acestei pandemii au avut repercusiuni enorme asupra economiei și în mod special asupra gestionării afacerilor în această perioadă complicată. Natura răspândirii virusului, dar și efectele create în urma restricțiilor au determinat necesitatea reinventării business-ului în sine. Provocarea cea mare a fost adaptarea rapidă la noile realități și transferul rapid a activităților economice și sociale în online. Prin urmare, pandemia a provocat „Revoluția ZOOM”, acționând ca un catalizator în transformarea e-Everything. Efectele acestei transformări ar trebui să influențeze în bine atât domeniul privat, cât și activitatea instituțiilor de stat, având în vedere necesitatea stringentă și oportunitatea de a reduce birocrația prin digitalizarea serviciilor prestate. Panica generată artificial în debutul pandemiei a determinat un comportament inadecvat al consumatorului, raportându-se creșteri semnificative de vânzări ale retailer-ilor mari. Totuși „explozia” e-Commerce-ului a fost fenomenală, raportând creșteri ale vânzărilor de 30% în aceasta perioadă.

Direcții de adaptare și reinventare

Companiile din domeniul HoReCa au fost printre cele mai afectate, mizând pe prezența clienților în localuri și pe deservirea evenimentelor. O parte din proprietari s-au văzut nevoiți să fie implicați în dezvoltarea unui sistem de livrare propriu sau pe bază de outsourcing pentru a menține pe linie de plutire activitatea companiei. Astfel a fost impulsionată dezvoltarea prezenței activității pe online a companiilor din acest domeniu, dar si determinat apariția companiilor din domeniul livrărilor de produse. Cu toate că se dorea relaxarea restricțiilor, relansarea activităților din acest sector nu a permis revenirea la starea pre-pandemie, din cauza precauțiilor consumatorilor, dar și a limitărilor parțiale menținute de autorități. Prin urmare, livrările de produse reprezintă un punct forte în menținerea activității companiilor din acest domeniu în prezent. O dezvoltare ingenioasă a fost înregistrată în domeniul desfacerii produselor agricole, datorită oportunităților de reinventare a întregului proces de vânzare prin intermediul rețelelor de socializare, dezvoltând astfel comunități de susținere a fermierilor locali. Aceasta este o direcție de dezvoltare despre necesitatea căreia se discuta de foarte mult timp.

Din cauza limitărilor impuse de guvern privind circulația în perioada de pandemie, companiile din domeniul transportului de persoane au fost și ele foarte afectate, necesitând reevaluarea proceselor interne, dar și adaptarea la noile realități. Mai mult ca atât, pentru a face față scăderii comenzilor, acestea s-au văzut nevoite să reinventeze portofoliul de servicii prestate prin dezvoltarea unor servicii complementare necesare pieței.

Un accent destul de important care a fost pus acum pe contactul consumatorului cu brand-urile de pe piață și schimbarea modelului de comportament in interacțiunea directă cu acestea. Pandemia a scos în evidență necesitatea sau chiar obligația mărcilor de a răspunde la criză, iar așteptările erau asupra soluțiilor pe care acestea le pot oferi în prezent. Un alt factor de notat este comunicarea și interacțiunea prin intermediul rețelelor de socializare, dar și apropierea dintre brand și consumator, formând comunități specifice. Prin urmare, se observă cum consumatorii dezvoltă în ultima perioada încredere tot mai mare în brand, în pofida instituțiilor guvernamentale.

De asemenea, activitatea și proiecția brand-ului s-a transferat din zona internă într-una cu impact național sau internațional. Acest proces generează și dezvoltarea unor politici complexe de Responsabilitate Socială. Fiind implicate în această perioadă în acțiuni de voluntariat și oferind resursele proprii în mod gratuit pentru contracararea pandemiei, brand-urile și-au însușit tendințe și afinități ale comunităților în care activează.

Previziuni și necesități

Luați prin surprindere de carantină, dar și de limitările impuse în aceasta perioadă, ar putea părea hazardat să facem previziuni pentru perioada următoare, sau, cu atât mai mult pentru 2021. Cert este faptul că nimeni nu a prevăzut un astfel de scenariu și evenimentele din acest an. Totuși, lecția care trebuie învățată este că cele mai importante tendințe și investiții în tehnologiile de azi vor juca un rol important în depășirea și adaptarea la crizele de mâine. Economia și-a accentuat tendința de digitalizare și automatizare accelerată a afacerilor și a proceselor operaționale existente, oferind posibilitatea dezvoltării unor afaceri transfrontaliere și creative. Perioada de pandemie, care este departe de a se fi terminat, a determinat oportunități de dezvoltare și reinventare a economiei în general. Cu toate dificultățile create pe plan de management al acestei crize de sănătate, restricțiile impuse de autorități au avut rolul său de catalizator pentru schimbarea conceptului de „doing business” la nivel personal, creând oportunități pe care trebuie să le valorificăm în mod strategic în perioada ce urmează.

La această etapă, distingem direcțiile asupra cărora trebuie să ne concentrăm eforturile pentru a construi afaceri sustenabile în viitor:

Diversificarea piețelor de desfacere și scalarea acestora.
Reinventarea modelului de business prin digitalizare și automatizare a modelelor operaționale existente.
Crearea unui ecosistem hibrid al afacerii (prezența offline și online).
Diversificarea portofoliului de produse.
Echilibrarea politicii financiare a companiei pentru obținerea unui cashflow pozitiv.
Investiția în dezvoltarea brand-ului personal.
Investiția în resurse umane calitative și menținerea acestora.
Interacțiunea cu business-ul regional pentru a determina trend-urile actuale.

Prin urmare, trebuie să reținem faptul că, această criză pandemică se poate termina, însă efectele economice vor continua. Trebuie să fim pregătiți să facem față noilor provocări, iar relansarea sau gestionarea cu succes a afacerilor în viitor va depinde de capacitatea fiecărei companii de a se adapta la noile realități și tendințe.

Să nu uităm că, orice criză poate naște noi oportunități.

Dumitru Petrașcu este membru al Consiliului LID Moldova și specializat în management, afaceri și negocieri corporative. Are o experiență de peste 17 ani în vânzări, gestionarea experienței clienților-cheie și dezvoltarea relațiilor corporative. De peste 1 an este implicat în dezvoltarea proceselor operaționale în cadrul celui mai mare start-up de mobilitate urbană din România, București.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Cum relansăm economia moldovenească după pandemie?

September 29, 2020/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 6] Rodica Crudu | Pentru a putea vorbi despre o eventuală relansare a economiei naționale, despre planuri de acțiuni strategice și despre soluții de depășire a crizei, ar trebui să începem cu deslușirea naturii crizei economice actuale. Nu ne dorim să generăm incertitudini şi contradicţii la nivelul direcţiilor asumate, sau al mijloacelor utilizate, îngreunând revenirea la normal.

Ce a însemnat pandemia pentru Republica Moldova

Criza economică COVID-19 nu este o criză obișnuită, ciclică, ale cărei cauze să provină din sfera dezechilibrelor financiare, precum a fost cea din 2008-09; în ciuda elementului comun – epuizarea etapei de expansiune a ciclului economic actual[1]. Acum, criza provine din imobilizarea spontană, completă a sectoarelor economice pentru perioada restricțiilor sociale și impunerea normelor sanitare stringente pe parcursul stării de urgență. Acestea au denaturat echilibrele economice în cererea și oferta agregată, în investiții, în consum, în lanțurile valorice parțiale și întregi, precum și în cele de aprovizionare. Economia noastră, fiind una vulnerabilă, aflată în procesul de tranziție și reprofilare din cauza precedentelor crize politice, a fost afectată profund.

Incertitudinea și imposibilitatea de a interveni pe termen mediu și lung au determinat autoritățile RM să adopte mai multe măsuri menite să stabilească un cadru de gestionare a crizei pandemice și să minimizeze daunele acesteia asupra economiei RM, cetățenilor în general și a mediului de afaceri. Acestea, însă, nu erau pregătite din punct de vedere logic și nu au putut reacționa corespunzător. Pentru a determina care ar fi măsurile potrivite de întreprins în vederea relansării economiei naționale și adaptării la ”noua normalitate”, prezenta analiză urmărește atingerea următoarelor obiective:

Identificarea sectoarelor economice vulnerabile și aflate în apogeul crizei economice;
Enumerarea măsurilor întreprinse de Întreprinderile Mici și Mijlocii (ÎMM-uri), ca verigi de bază ale economiei naționale, pentru a rămâne active și pentru a evita falimentarea;
Evaluarea măsurilor întreprinse de stat, precum și de partenerii noștri externi, în sensul repornirii, activării și ajustării proceselor economice.

Economia moldovenească depinde de economiile partenerilor externi

Starea lucrurilor în RM este indisolubil legată de situația din lume și mai ales de cea din Uniunea Europeană. Conform estimărilor FMI, în 2020 majoritatea economiilor mari vor înregistra în mod colectiv scăderi ale PIB-ului situate între 2,5-3,0%, iar în unele economii recesiunea va atinge la niveluri și mai înalte. Estimările preliminare arăta că valoarea PIB-ului Republicii Moldova pentru anul 2020 va scădea cu 4.0-6.0%[2].

În vederea evaluării impactului crizei cauzate de COVID-19 asupra economiei, mai multe studii și cercetări au fost efectuate. Potrivit unei cercetări efectuate de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) din RM, printre cele mai afectate de pandemie sunt întreprinderile exportatoare.[3] Aceasta s-ar datora faptului că cererea externă a scăzut considerabil, dar și criza materiilor prime a determinat majoritatea companiilor de pe ambele maluri ale Nistrului să-și suspende total exporturile sau să le reducă semnificativ.

Conform datelor Biroului Național de Statistică, în primele trei luni ale anului 2020 volumul de mărfuri comercializate pe piețele externe din RM, a scăzut cu 7,9%, din cauza reducerii cererii în țările afectate de COVID-19. Un impact mai mare se constată în ramurile exportatoare: fabricarea de piese pentru autovehicule și motoare, fabricarea de fire și cabluri, a dispozitivelor de conexiune pentru acestea, precum și fabricarea articolelor de îmbrăcăminte și a produselor textile, prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor.

Conform unui studiu efectuat de IDIS „Viitorul”, ca urmare a efectelor pandemiei, inclusiv a măsurilor luate pentru evitarea răspândirii COVID-19, schimburile comerciale de export de pe malul stâng al Nistrului și comerțul intern cu malul drept au intrat în zona valorilor negative, fiind în ianuarie-mai 2020 cu 9% sub nivelul de referință al anului precedent.[4] Pe parcursul a primelor cinci luni, valoarea totală a cifrei de afaceri în schimburile comerciale dintre ambele maluri și exporturi a scăzut cu 13,6%, iar livrările pe malul drept s-au diminuat drastic pentru majoritatea grupurilor de produse.

Impactul asupra IMM-urilor și a populației

Potrivit unor sondaje efectuate la etapa inițială a crizei (luna Aprilie 2020) de către Expert-Group[5], circa 2/3 din întreprinderile moldovenești anticipau scăderea veniturilor tocmai cu peste 35%. Cauzele țin de restricțiile aplicate de autorități în contextul stării de urgență, dar în special de reducerea cererii interne și externe. Mai mult decât atât, în vederea atenuării impactului COVID-19, 70% din respondenți afirmau că planificau să reducă costurile aferente personalului, iar 64% și 68% planificau amânarea investițiilor curente și, respectiv, strategice. În majoritatea cazurilor, optimizarea cheltuielilor de personal urma a fi făcută prin concedii pe cont propriu, diminuarea orelor de muncă și șomaj tehnic. Acestea, la rândul lor, lovind și mai mult asupra veniturilor populației și, prin urmare, asupra cererii agregate, fapt ce avea să agraveze și mai mult situația financiară a companiilor (prin efectul bulgărelui crizei)[6].

Unele dintre acțiunile menționate a fi unele întreprinse, pandemia afectând grav întreprinderile micro, mici și mijlocii, iar odată cu ele și mii de familii din Moldova care și-au pierdut locurile de muncă (ÎMM-urile reprezentând 95% din afacerile private din țară și antrenând peste 60% din populație în cadrul acestor întreprinderi).[7]

Conform sondajului „Impactul pandemiei COVID-19 asupra activității companiilor din Moldova”[8], realizat de Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova) în perioada 3 – 18 iulie 2020 pe un eșantion de 205 companii din sectorul TIC, HoReCa, turism, industria ușoară, agricultură, transport, educație etc., 87% din respondenți au menționat o diminuare a veniturilor cu până la 50% și mai mult față de cele raportate la perioada similară a anului 2019. Printre factorii care au afectat cel mai mult activitatea companiilor se evidențiază diminuarea cererii la produse și servicii pe piața internă (77% dintre respondenți) și dificultățile întâmpinate de partenerii lor de afaceri, exprimate prin întârzieri la încasarea facturilor emise (56% din respondenți).

În scopul atenuării impactului economic al pandemiei, companiile au implementat diverse măsuri precum: accesarea de credite intra-grup, crearea oportunităților de export, crearea unor noii linii de business, reducerea programului de funcționare, amânarea investițiilor curente, reducerea costurilor aferente personalului, reprofilarea modelului de business și orientarea către noile cerințe ale pieței și către noile comportamente ale consumatorilor etc.

În opinia a 80% dintre entitățile participante la sondaj, măsurile care trebuie să fie implementate de către stat pentru depășirea crizei pandemice se consideră a fi reducerea impozitelor, taxelor și altor contribuții, care ar putea influența procesul de depășire a crizei pandemice, în timp ce 75% din respondenți au considerat introducerea vacanței la plata acestora drept un instrument absolut necesar.

Ce au (de) întreprins guvernul și alți actori implicați

În acest sens, conform Hotărârii de Guvern Nr.630 din 19-08-2020 pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege cu privire la instituirea vacanței fiscale pentru unele categorii de întreprinderi[9], a fost respinsă ideea de aprobare a vacanței fiscale până la 31 decembrie 2020 la achitarea tuturor impozitelor, contribuțiilor și taxelor, și anume la impozitul pe venit, taxa pe valoare adăugată, accizele, impozitul privat, taxa vamală, taxele rutiere, impozitul pe bunurile imobiliare, taxele locale, contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii, fapt justificat prin nemenționarea finală a potențialelor categorii de întreprinderi beneficiare și prin imposibilitatea reducerii bugetului consolidat în această perioadă instabilă.

Potrivit Ordinului Nr.100 din 26.05.2020 al Ministerului Economiei și Infrastructurii[10] referitor la aprobarea Instrumentului de susținere privind

digitalizarea întreprinderilor mici și mijlocii și operarea unor modificări la sub-programul 5004, criza a creat imposibilitatea deplasării consumatorilor și a afectat procesul de întâlnire a cererii și ofertei. Conform studiului „Impactul pandemiei COVID-19 asupra activităților companiilor din Moldova”[11] , companiile din toate sectoarele își doresc să se reprofileze și să acceadă pe piața online. Ca rezultat, „Programul de Digitalizare a IMM-urilor” a fost lansat de către Organizația de Dezvoltarea a IMM-urilor (ODIMM), având drept scop susținerea producătorilor autohtoni în vederea digitalizării proceselor de business și comercializării produselor sau serviciilor pe platformele online. În același plan, în cadrul întrunirilor Asociației Companiilor de Creație din Moldova și Centrului Artcor s-a lansat platforma „GoOnline” menită să conecteze prestatorii de servicii digitale cu IMM-urile care aveau nevoie de suport pentru a-și transfera afacerile pe online și a genera vânzări. Potrivit reprezentanților platformei, în cadrul proiectului au fost digitalizate 61 de afaceri mici, ce au beneficiat de dezvoltarea identității vizuale, de pagini web integrate cu plăți online și soluții de livrare etc. Alți 25 de prestatori de servicii digitale s-au solidarizat pentru a ajuta afacerile mici să fie prezente online.[12]

În ceea ce ține de garantarea creditelor, Guvernul vine cu „Noul Produs de Garantare”, un produs financiar este lansat de ODIMM în parteneriat cu băncile comerciale din Republica Moldova pentru emiterea creditelor preferențiale IMM-urilor afectate de criza pandemică.[13] Astfel, companiile ce au înregistrat o scădere a venitului din vânzări cu 30% în perioada martie – iunie 2020 comparativ cu perioada similară a anului precedent vor putea solicita credite pentru capital circulant garantate de stat în proporție de până la 80%, cu un comision de garantare zero până la 31.12.2021. Concomitent, companiile ce solicită credite investiționale vor putea beneficia de garanții ce vor acoperi până la 80% din credit cu o valoare de maxim 5 mln. lei. Produsul nou de garantare a fost elaborat în urma angajării răspunderii Guvernului față de Parlament, prin aprobarea modificărilor la Legea bugetului de stat pentru anul 2020, astfel fiind alocate suplimentar 50 mln lei pentru capitalizarea Fondului de Garantare a Creditelor, gestionat de ODIMM.

Concluzii și recomandări

Relansarea proceselor economice, asigurarea unei dezvoltări competitive, consolidarea mediului de afaceri, rămân printre cele mai importante provocări pentru țara noastră. Iar pandemia n-a făcut decât să le agraveze. In acest context, Guvernul trebuie să vină cu soluții, care să ofere posibilitatea de readaptare la noile realități, cuprinse într-un plan anti-criză orientat către suportul financiar al firmelor și a populației. Menținerea veniturilor, atât a gospodăriilor, cât și a firmelor, reprezintă un factor cheie pentru menținerea cererii pe piață, evitarea creșterii ratei sărăciei, a falimentării producătorilor, sau scăderea încasărilor la bugetul de stat. Aceste practici sunt pe larg utilizate de mai multe economii din Vest, dar și altele din Europa centrală și de Est, precum Republica Cehă sau România.

Alte soluții ar putea ține de asigurarea unei flexibilități fiscale sporite mediului de afaceri și a unor măsuri de protejare a locurilor de muncă. Experiențele crizelor anterioare arată că revenirea economiei este cu atât mai anevoioasă, cu cât crește șomajul. Iată de ce, eforturile Guvernului trebuie canalizate spre susținerea activă a producătorilor autohtoni prin diferite instrumente de ordin fiscal și financiar, precum și demararea unei campanii active de promovare a producătorilor autohtoni. Acest lucru va permite evitarea falimentelor și a disponibilizărilor în masă, respectiv atenuarea recesiunii economice. Totodată, în vederea temperării impactului crizei asupra așteptărilor consumatorilor și firmelor, este necesară o comunicare activă și transparentă cu acestea pe marginea măsurilor autorităților. Mai mult, crearea platformelor de comunicare între companii, societatea civilă, donatori externi și autorități publice ar putea reprezenta o importantă resursă pentru relansarea post-criză și adaptarea la ”noua normalitate”.

Rodica Crudu este expertă LID pentru politici economice ale Uniunii Europene. Este conferențiar universitar și decan al Facultății Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice a Moldovei, este profesor Jean Monnet, coordonând mai multe proiecte finanțate de UE în domeniul studiilor de integrare europeană. Deține premiul Național Cristalul Calității (2018) pentru promovarea calității în învățământul superior din Republica Moldova. Pe parcursul activității sale profesionale, Rodica Crudu a participat la numeroase vizite de studiu și stagii profesionale în diverse universități europene (Marea Britanie, Spania, Belgia, Germania, Lituania, România etc.) și americane (Fulbright Fellowship la American University, Washington DC), unde a ținut prezentări și prelegeri.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Referințe:

[1] Marinescu C., „Economia în stare de urgenţă – cum repornim economia?”, Ziarul Financiar, 28.04.2020

https://www.zf.ro/zf-24/economia-in-stare-de-urgenta-cum-repornim-economia-19104497

[2] BusinessClass, „ Что будет с молдавской экономикой после пандемии?” , 01.07.2020 https://businessclass.md/ro/actual/chto-budet-s-moldavskoj-ekonomikoj-posle-pandemii/

[3] PNUD, „ Suedia și PNUD susțin întreprinderile mici și mijlocii să depășească criza generată de COVID-19”, august 2020 https://www.md.undp.org/content/moldova/ro/home/presscenter/articles/2020/suedia-_i-pnud-susin-intreprinderile-mici-i-mijlocii-s-depeasc-c.html

[4] PNUD, „ Dezvoltarea capacităților de export de pe ambele maluri ale Nistrului ” 2019-2022
https://www.md.undp.org/content/moldova/ro/home/projects/advanced-cross-river-capacities-for-trade.html

[5] Lupușor A., „ Politica macroeconomică anti-criză: din defensivă în ofensivă pentru combaterea efectelor COVID-19” , Expert-Grup , aprilie 2020

https://www.expert-grup.org/media/k2/attachments/Comentariu_economic_solutii-anticriza.pdf

[6] Lupușor A., Pîntea D., Gaibu S., „COVID-19: Cum salvăm economia națională și pregătim terenul pentru o relansare post-criză”, Expert-Grup, aprilie 2020 https://www.expert-grup.org/media/k2/attachments/COVID19_Cum_salvIm_economia_nayionalI_ui_pregItim_terenul_pentru_o_relansare_post-crizI_2.pdf

[7] PNUD, „ Suedia și PNUD susțin întreprinderile mici și mijlocii să depășească criza generată de COVID-19”, august 2020 https://www.md.undp.org/content/moldova/ro/home/presscenter/articles/2020/suedia-_i-pnud-susin-intreprinderile-mici-i-mijlocii-s-depeasc-c.html

[8] AmCham Moldova, Ministerul Economiei și Infrastructurii, „Impactul pandemiei COVID-19 asupra activității companiilor din Moldova”, august 2020
https://mei.gov.md/sites/default/files/2._amcham_survey_report.pdf

[9] Guvernul Republicii Moldova, Hotărârea de Guvern Nr.630 din 19-08-2020 pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege cu privire la instituirea vacanței fiscale pentru unele categorii de întreprinderi, 21.08.2020
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=122786&lang=ro

[10] Ministerul Economiei și Infrastructurii al R. Moldova, Ordin Nr.100 din 26.05.2020 cu privire la aprobarea Instrumentului de susținere privind digitalizarea întreprinderilor mici și mijlocii http://odimm.md/files/digitalizarea/2020/Ordin_100_26.05.2020.pdf

[11] AmCham Moldova , „Impactul pandemiei COVID-19 asupra activităților companiilor din Moldova”, 10 aprilie 2020 https://www.amcham.md/st_files/2020/04/16/6AmCham%20COVID%20Business%20Impact.pdf

[12] Ministerul Economiei și Infrastructurii, „Tot mai mulți antreprenori își digitalizează afacerile cu suportul programelor lansate de Guvern și partenerii de dezvoltare” , 18.08.2020 https://mei.gov.md/ro/content/tot-mai-multi-antreprenori-isi-digitalizeaza-afacerile-cu-suportul-programelor-lansate-de

[13] Ministerul Economiei și Infrastructurii, „A fost lansat un Nou Produs de Garantare pentru companiile afectate de criza generată de COVID-19”, 09.07.2020
https://mei.gov.md/ro/content/fost-lansat-un-nou-produs-de-garantare-pentru-companiile-afectate-de-criza-generata-de-covid

Coronavirus și marasm dictatorial: Aleksandr Lukashenko și lupta sa cu realitatea. O lecție (și) pentru noi

June 19, 2020/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 6] Dan Nicu | Criza globală prin care trecem, provocată de pandemia de CoVID-19, a suscitat răspunsuri diferite din partea statelor lumii. Acum, la două luni de la ieșirea epidemiei din China și la peste o lună de la debutul ei în forță pe teatrul european de acțiuni, observăm exemple de state care s-au mobilizat exemplar și au reușit să mențină sub control infecția (Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, Georgia), și unele țări în care autoritățile fie au mizat pe o strategie diferită de cea aproape unanim acceptată, de limitare la maxim a răspândirii virusului, fie au refuzat să accepte realitatea pandemiei și gravitatea situației.

Pare greu de crezut, însă există state în care autoritățile adoptă gestul copilului care-și acoperă ochii și strigă că s-a ascuns, crezând că nimeni nu-l vede. Unul dintre aceste state este Turkmenistanul, în care menționarea în public a virusului CoVid-19 a fost interzisă. Un altul este Belarus, în care președintele autoritar Aleksandr Lukashenko lansează o serie de declarații publice aparent șocante pentru orice observator care presupune că acesta ar trebui să fie interesat de sănătatea concetățenilor săi, și despre care va fi vorba în continuare.

Pentru Republica Moldova, cazul Belarusului este important, deoarece avem politicieni, chiar unii aflați la putere sau în funcții importante, care îl consideră pe Aleksandr Lukashenko și regimul său antidemocratic drept modele de urmat. Printre acești politicieni se numără atât președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, cât și primarul celui de-al doilea oraș ca mărime, Bălți, Renato Usatîi. Chiar dacă, momentan, cei doi par să se afle într-o confruntare politică acerbă, îi unește, printre altele, admirația pentru dictatorul de la Minsk.

O admirație care, cel puțin în lumina ultimelor săptămâni, pare absolut nejustificată. Asta pentru că președintele autoritar al Belarusului, prin declarațiile sale, ridiculizează lupta împotriva coronavirusului pretinzând, într-un mod prefăcut atotcunoscător, că țara sa nu poate fi lovită de această amenințare. Astfel, la sfârșitul lunii martie, Aleksandr Lukashenko a respins îngrijorările privind răspândirea virusului în propria sa țară prin cuvintele: ”În ciuda anumitor critici, numesc acest coronavirus nimic altceva decât o psihoză și nu îmi voi schimba părerea niciodată, pentru că am trecut, împreună cu voi, prin multe astfel de situații și știm la ce s-a ajuns. Sunt convins că și aceasta reprezintă încă o astfel de psihoză, care îi va conveni cuiva și îi va dăuna altcuiva.”[1]. A se observa izul de teoria conspirației de la finalul acestei declarații, precum și neîncrederea în existența amenințării din partea virusului, teze asumate de adepți ai curentelor ”de alternativă” și a ”adevărurilor ascunse” din întreaga lume.

Diseminarea acestor puncte de vedere e foarte periculoasă pentru că adoarme vigilența cetățenilor și îi determină să nu-și ia măsuri de precauție, ceea ce, într-un final, poate avea consecințe triste. Cu toate acestea, probabil la nivelul conducerii politice a Belarusului nu s-a găsit nimeni să-l convingă pe președinte să renunțe la a se mai face de râs, deoarece ”perlele” au continuat. ”Nu beau alcool, dar în ultimul timp zic în glumă că vodka e nu doar pentru spălat mâinile, dar și să combați virusul cu 40-50 de grame pe zi (…) Mergeți la saună, de două-trei ori pe săptămână, e folositor. Chinezii ne-au sugerat că acest virus nu rezistă la +60 de grade. (…) E plăcut să urmărești la televizor, oamenii lucrează cu tractoarele, nimeni nu spune nimic despre viruși, tractorul o să-i vindece pe toți, câmpul îi vindecă pe toți”[2], a perorat Lukashenko într-o conferință de presă. În mod demonstrativ, după un meci de hochei la care a participat, liderul belarus a întrebat-o pe jurnalista care îl întrebase dacă există ceva care să-l oprească din a juca hochei: ”Aici nu e niciun virus. Uite, tu n-ai observat vreunul să zboare, nu? Nici eu nu văd.”[3] El a mai spus în repetate rânduri că activitatea sportivă întărește imunitatea, de aceea competițiile sportive nu au fost suspendate și se desfășoară conform programului.

Grotescul acestor declarații a aruncat în derizoriu orice pretenție de seriozitate pe care o putea emite liderul belarus, aducându-l în aceeași echipă cu foști și actuali dictatori recunoscuți pentru excentricitatea lor, precum Robert Mugabe, Muammar Gaddafi sau Rodrigo Duterte. La prima vedere, nu există o explicație logică pentru acest comportament. Însă dacă ne gândim că Lukashenko își planificase pentru august 2020 încă o victorie covârșitoare, cu sprijinul ”maselor largi populare”, la alegerile prezidențiale, începe să se întrezărească rostul acestei perdele de fum. Președintele Lukashenko speră că, ignorând coronavirusul, țara va putea rezista cumva pe durata acestei crize și totul va trece fără să-i afecteze imaginea, fără să stârnească nemulțumirea populară până în punctul în care să aibă nevoie de înăbușirea protestelor în forță, precum s-a întâmplat în 2010. Încetarea activității economice ar putea cauza scăderea exporturilor cu peste 30% și a produsului intern brut cu 20%, ceea ce ar afecta grav nivelul de trai, cauzând mari probleme puterii, potrivit analistului politic belarus Dmitri Bolkunets.[4]

Având în vedere situația geopolitică regională de astăzi, faptul că după 2014 trăim într-o altă lume față de 2010, cu raporturi de putere schimbate și cu un interes mult mai mare al Rusiei de a stăvili orice frământare internă de natură să-i sufle Belarusul de sub control, Lukashenko realizează că ar putea să piardă puterea mult mai ușor decât vreodată în trecut.

Însă lucrurile au evoluat într-un mod previzibil, numărul belarușilor infectați cu coronavirus a crescut în puțin peste două săptămâni la aproape 2600, cu creșteri de 300-400 de noi cazuri pe zi în zilele de 11-13 aprilie, iar numărul persoanelor decedate a ajuns la 26.[5] În ciuda bravurii prezidențiale de la sfârșit de martie și început de aprilie, instituțiile medicale din Belarus au început să acționeze pe cont propriu, prin măsuri specifice, semn că, totuși, Lukashenko nu și-a ieșit din minți ci a jucat un rol, a încercat un joc la glezne ca să vadă dacă, poate, o să-i meargă. Nu i-a mers. Începând cu data de 9 aprilie, autoritățile belaruse au stabilit condițiile de autoizolare și le-au făcut publice. Aceste măsuri au fost luate, oricum, într-o situație în care populația se auto-organizase și începuse să nu mai iasă în masă pe străzi și să nu frecventeze evenimente publice, Minskul începând să arate la fel de pustiu ca orice oraș din Uniunea Europeană. După ce, la începutul lunii aprilie, studenții unor universități belaruse au intrat în conflict cu propriile lor rectorate, cerându-și dreptul la cursuri on-line, autoritățile au plasat, ulterior, toate instituțiile de învățământ în carantină.

Iar tonul discursurilor lui Aleksandr Lukashenko s-a schimbat și el. Pe 7 aprilie, președintele belarus a declarat următoarele: ”Nu spun că trebuie să ne împăcăm cu faptul că mor oameni. Trebuie să luptăm pentru fiecare om. Mai ales dacă e vorba despre bătrâni.”[6] Cu toate acestea, el pune în continuare accentul pe inadmisibilitatea afectării economiei belaruse prin măsuri de genul declarării stării de epidemie sau a stării de urgență pe întregul teritoriu național. Pe 9 aprilie, au urmat alte declarații, în care liderul de la Minsk spune că, urmărind situația din Europa se poate observa că forța virusului începe să piardă din intensitate, iar economia rămâne și trebuie să fie apărată. . Asta în ciuda faptului că în propria sa țară se înregistrează deja mii de cazuri de infecție și zeci de decedați, situația fiind în continuă dezvoltare. Rămâne să urmărim cum se va schimba comportamentul președintelui belarus în următoarele săptămâni, pe măsură ce situația epidemiologică din țara sa se agravează. E de menționat, în acest context, că primul caz de coronavirus s-a înregistrat, în Belarus, pe data de 28 februarie, iar primele măsuri de securitate colectivă anti-infecție au fost luate abia după 7 aprilie. În majoritatea țărilor europene, măsurile de carantină au început să se ia din primele zile ale lunii martie. Belarus a pierdut o lună, iar consecințele se văd în creșterea foarte rapidă a incidenței cazurilor de infectare cu coronavirus în prezent.

Putem observa paralele între comportamentul lui Aleksandr Lukashenko și cel al președintelui de la Chișinău, Igor Dodon, care a făcut și el unele declarații memorabile, precum cea în care a asemănat coronavirusul cu o simplă gripă ”care trece prin tine și nu o simți”. De altfel, pe 9 aprilie și Lukashenko a spus ceva foarte asemănător: ”Ne-am îmbolnăvit cu toții de gripă, iar pentru ea s-a inventat o nouă denumire – noul coronavirus”.[7] Diferența între Lukashenko și Dodon este că al doilea doar încearcă s-o facă pe liderul autoritar și pe dictatorul, știind foarte bine că nu are majoritate proprie în parlament. Acesta mai știe și că, guvernul pe care l-a creat cu Partidul Democrat e mai puțin stabil decât ar vrea să se creadă, mai ales în contextul crizei coronavirusului. Pe parcursul acesteia din urmă, premierul Ion Chicu a făcut în repetate rânduri declarații opuse ca sens celor ale lui Dodon. Au putut fi remarcate aceste diferențe mai ales în privința slujbelor din biserici, pe care Chicu le-a susținut, iar Dodon le-a dezaprobat. Sau privind ajutorul din partea UE, pe care Dodon l-a declarat inexistent dimineața, iar Chicu l-a descris în detalii seara și a mulțumit oficial instituțiilor europene. Față de Belarus, Republica Moldova are și societate civilă, și presă independentă care ar putea provoca dacă și-ar uni eforturile, prejudicii grave de imagine chiar și aparent indestructibilului Dodon. El știe asta, de aceea își poate permite mult mai puține decât omologul său belarus. El știe asta, de aceea își poate permite mult mai puține decât omologul său belarus. Însă și Dodon, la fel ca Lukashenko, are programate în acest an alegeri prezidențiale pe care trebuie fie să le câștige, fie să dispară din politică. Așa că i-ar fi plăcut și lui să poată jongla cu declarațiile și să ignore realitățile zilei sperând că totul va trece, după cum o face liderul belarus. Însă nu poate, pentru că știe că în Republica Moldova deținătorii puterii de astăzi pot ajunge paria de mâine, după cum s-a întâmplat de multe ori, deja, în ultimii 30 de ani.

Dacă e să ne referim exclusiv la evoluția internă din Belarus, comparând-o chiar cu țări în care se înregistrează mai multe cazuri de infectare și mai multe decese, dar în care funționează regimuri democratice, observăm aceleași derapaje caracteristice în general dictaturilor atunci când sunt puse în fața unei crize. Ascultându-l pe Lukashenko, ne răsună în urechi vocea tremurândă a lui Nicolae Ceaușescu care anunța creșteri cu 100 de lei la salarii și pensii de la tribuna Comitetului Central al PCR, pe 21 decembrie 1989. Și ne dăm seama, o dată în plus, că în ciuda fascinației pentru ”disciplina” aparentă pe care o creează în societate unele regimuri dictatoriale, precum cel din China, doar democrațiile sunt suficient de pregătite pentru a răspunde crizelor într-un mod care să producă un maxim de eficiență cu un minim de lezare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și cetățeanului. Și, nu în ultimul rând, cu un minim de lezare a bunului simț, pe care fostul șef de cooperativă agricolă sovietică Aleksandr Lukashenko l-a călcat în picioare fără milă, punându-și în pericol propriii cetățeni.

Dan Nicu a absolvit Facultatea de Științe Politice și masteratul în Teorie și Analiză Politică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, cu teze de licența și, respectiv, dizertație, care analizează problema tranziției post-sovietice a Republicii Moldova. Autor a două volume: „Copiii vitregi ai Istoriei sau Se caută o revoluție pentru Basarabia“ (2008) și „Moldovenii în tranziție“ (2013). În ultimii ani, a colaborat la mai multe publicații din România și Republica Moldova, printre care Adevărul, Cotidianul, Timpul. Din 2020 este expert asociat LID Moldova.

Sursă imagine: EurActiv

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Referințe:

[1] Izvestia.iz I

[2] News.Liga.net

[3] Лукашенко: Хоккей – лучшее антивирусное лекарство!

[4] Izvestia.iz II

[5] Worldometers

[6] TVR.by

[7] OfficeLife.media

Soluțiile de guvernare electronică. Principii de bază

June 16, 2020/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 5] Victor Guzun| Similar altor servicii publice sau private, soluțiile de guvernare electronică trebuie să răspundă la câteva întrebări simple, dar care necesită, totodată, o abordare complexă: sunt ele funcționale și folosite pe larg? Cum pot fi îmbunătățite pentru a deveni funcționale și folosite masiv? Au unele din ele rost dacă nu sunt utilizate? Răspunsul la aceste întrebări poate fi privit prin perspectiva a 3 indicatori de bază: economie, eficiență și eficacitate.

– Economie: o soluție e-Gov trebuie să aducă economii de timp, bani și resurse. Dacă analizăm experiența statelor care folosesc masiv soluții e-Gov, realizăm că există economii considerabile și acest lucru nu se exprimă doar în cantitatea de hârtie nefolosită. Spre exemplu, simpla utilizare a semnăturii digitale produce economii de peste 2% din produsul național brut al Estoniei, sumă comparabilă cu cheltuielile pentru apărare ale acestui stat. Folosirea votului prin internet a economisit cel puțin 14 000 de zile de lucru la ultimele alegeri din 2019 (47,2% din estonieni au votat online). În același timp, conform calculelor, pentru un vot online cheltuielile sunt de 9 ori mai mici decât pentru un vot exprimat tradițional. Economisirea timpului, atât pentru cetățeni, cât și pentru funcționarii publici, sunt enorme.

– Eficiență: relația dintre rezultatul final al serviciului și costurile de administrare al acestuia trebuie să justifice tranziția de la serviciul clasic la cel digital. Categoric, serviciile de guvernare electronică sunt extrem de eficiente și rapide nu depind de potențialele erori umane, lucrează 24/7. Adoptând astfel de soluții, serviciile publice devin accesibile oricui și oriunde (spre exemplu, votul prin internet).

– Eficacitate: orice proces de digitalizare trebuie să susțină creșterea calității procesului de guvernare, per ansamblu. Trebuie de înțeles că soluțiile e-Gov înseamnă mai mult decât transformarea unor procese decizionale din formatul pe hârtie în formatul digital. Ele îmbunătățesc calitatea guvernării prin minimizarea influenței factorilor de corupție, oferă șanse și oportunități egale tuturor membrilor societății, transparență mult mai mare a serviciilor și cheltuielilor publice. Serviciile de e-guvernare fac viața tuturor mult mai simplă, eficientă și armonioasă. În unele cazuri, pe lângă faptul că îmbunătățesc unele procese, le schimbă fundamental. De pildă, adoptarea soluțiilor de e-medicină poate salva vieți omenești, întrucât intervențiile sunt mult mai punctuale, eficiente și rapide. Sistemele de e-poliție pot preveni eficient unele accidente, inclusiv pe cele cu pierderi umane. Pandemia prin care trecem a demonstrat că soluțiile e-educație sunt de neînlocuit în asemenea situații etc.

Acum zece ani, eu nu foloseam niciun tip de servicii de e-guvernare. Astăzi folosesc exclusiv acest tip de servicii. Fiind preocupat de această tematică, am încercat să înțeleg de ce este nevoie pentru ca ele să devină o realitate zilnică nu doar în țări precum Estonia. Mai jos voi enumera principalele concluzii în acest sens:

1. Încredere – soluțiile eGov niciodată nu vor fi folosite masiv dacă nu există suficientă încredere în funcționalitatea lor. Deseori, aceste soluții sunt o reflecție fermă a instituțiilor care dezvoltă sau sunt managerii acestor soluții. Dacă o instituție electorală a unui stat se bucură de puțină încredere, probabil că și sistemele de vot electronic dezvoltate vor fi utilizate lacunar și vor fi un subiect permanent de discuții contradictorii. O e-soluție în domeniul medicinii care a fost dezvoltată netransparent și care lucrează ineficient va fi utilizată marginal atât de către specialiștii în domeniu, cât și de către pacienți.

2. Securitatea datelor personale – fiecare utilizator al serviciilor electronice trebuie să fie sigur că datele lui personale nu sunt utilizate abuziv de către cineva și însuși cetățeanul este proprietarul acestor date. Cum funcționează acest lucru? Sistemele electronice sunt construite în așa mod încât orice autentificare sau accesare a datelor personale a oricărei persoane de către o entitate privată sau de stat va lăsa neapărat amprente, iar acestea vor fi vizibile de către proprietarul final al acestor date – cetățeanul. Și doar el, în instanță finală, decide dacă datele sale au fost accesate legal și în termeni permiși (spre exemplu, medicul de familie sau funcționarul cu care a interacționat etc). În caz contrar, cetățeanul este în drept să se adreseze instituțiilor competente ale statului care sunt responsabile de protecția acestor date.

3. Posibilitate de autentificare electronică asigurată tuturor – atât timp cât certificatele de autentificare electronică vor fi eliberate prin o procedură birocratică separată, uneori costisitoare, consumatoare de timp și care trebuie repetată frecvent, utilizarea serviciilor eGov va rămâne una marginală. Soluția cea mai simplă și accesibilă este inserarea în buletinele de identitate a modulelor de autentificare securizată și semnătură digitală, astfel asigurând majorității cetățenilor accesul la serviciile digitale funcționale. Este o investiție minoră care poate aduce beneficii imense în viitor.

4. Principiul de jos în sus – o soluție eGov va fi utilizată masiv atunci când va fi dezvoltată având drept punct de referință necesitățile și realitățile în care lucrează beneficiarul final: cetățean, medic, profesor sau funcționar public căruia îi este destinat acest serviciu. Fără o analiză minuțioasă a acestor necesități, fără consultări detaliate și co-participare a tuturor beneficiarilor și dezvoltatorilor, vor fi create soluții nefuncționale și care în scurt timp vor fi abandonate. Un alt aspect este cooperarea multisectorială în dezvoltarea lor, inclusiv dezvoltând parteneriate public-private. Drept exemplu, anume funcționarii publici locali pot cunoaște cel mai bine ce tip de soluții eGov sunt necesare la nivel local, tot așa cum nicio instituție publică nespecializată nu va avea o expertiză tehnologică mai bună decât companiile private software. Cu mici excepții, dezvoltarea tuturor e-soluțiilor după modelul centralizat și piramidal este contraproductivă și nu are viitor.

5. Programe de educație digitală – un stat poate dezvolta mii de servicii de e-guvernare, dar dacă cetățenii nu vor ști cum să le utilizeze și nu vor avea oportunitatea să învețe acest lucru, soluțiile vor rămâne în mare parte doar proiecte dezvoltate incipient sau, ca să citez un bun prieten, ˝O nouă frumoasă adormită˝. În sec. XX, un stat responsabil va dezvolta programe de educație și aptitudini digitale pentru toate categoriile de vârstă, pături sociale și categorii profesionale. Mai mult, ele trebuie perfecționate constant, în tempoul dezvoltării societății digitale în care trăim.

6. Internetul este un drept social – dacă dorim ca serviciile de e-guvernare să fie folosite masiv, accesul la conexiuni internet stabile și accesibile trebuie să fie asigurat pe întreg teritoriul țării. Acolo unde există regiuni sau comunități dezavantajate, autoritățile trebuie să preia inițiativa dezvoltării conexiunilor sau a punctelor de acces la internet. Orice clasă în școală, orice cabinet medical sau birou al funcționarilor publici, orice librărie, centru cultural sau instituție de interes public trebuie să fie conectată la internet. Tehnologiile respective sunt performante și relativ ieftine.

7. Principiul ˝Once only˝ – dacă un cetățean este forțat de circumstanțe, regulamente, proceduri sau autorități să ofere aceeași informație mai multor instituții, există șanse ca această informație să fie denaturată sau interpretată neuniform. Prin urmare, trebuie să existe baze de date unice specializate, interconectate și responsabile pe domenii specifice, oferind informații exacte beneficiarilor și utilizatorilor. Simultan, existența unui număr mare de platforme diverse de autentificare și utilizare a e-serviciilor complică utilizarea largă. Drept exemplu, Estonia a dezvoltat o platforma unică – eesti.ee – care, după o singură autentificare a utilizatorului, conectează toate bazele de date, serviciile disponibile (peste 1 000) și contactele necesare utilizării lor, prin modalități simple și înțelese.

8. KISS (Keep it simple and short) – multe țări dezvoltă sisteme de e-guvernare complexe, dar care au o rată de utilizare mică, inclusiv din considerentul că sunt greu de folosit, lucrează anevoios, nu au o interfață prietenoasă utilizatorului, sunt percepute drept prea complicate și devin, într-un final, folosite marginal sau abandonate. În contrast, cele mai populare soluții, sunt intuitive în utilizare, au o interfață simplă, evită dublarea unor funcții sau manipulări de către utilizator, lucrează rapid și sunt ușor de învățat.

9. Alegere – utilizatorii trebuie să aibă oportunitatea alegerii soluțiilor de e-guvernare pe care le folosesc. Astfel, vor supraviețui doar cele mai eficiente și funcționale platforme, iar calitatea serviciilor noilor platforme se va afla în permanentă creștere. Forțarea utilizării anumitor platforme exclusiviste în unele domenii va conduce la neglijarea lor.

10. Tehnologiile și utilajele nu sunt o problemă majoră în implementarea soluțiilor de e-guvernare – lipsa voinței și a leadership-ului politic reprezintă însă un obstacol iminent. Tehnologiile și utilajele se dezvoltă în progresie geometrică, devin tot mai accesibile, multe state au suficientă expertiză și specialiști care pot realiza, din punct de vedere tehnologic, practic oricare soluție de guvernare electronică. Totodată, barierele politice sau administrative sau simpla boicotare sau neutilizare a soluțiilor existente pot reduce sau chiar stopa acest efort. Vedeți cazul Parlamentului Republicii Moldova, care a avut și are la dispoziție echipamentele și tehnologiile necesare pentru votul electronic, dar continuă să voteze prin ridicarea mâinilor de către deputați.

11. Corectitudine și responsabilitate – autoritățile centrale guvernamentale și instituțiile publice trebuie să ofere suport și asistență persoanelor și structurilor dezavantajate pentru a le oferi acces egal la servicii. De asemenea, trebuie dezvoltate mecanisme prin care cetățenii să poată responsabiliza prestatorii de servicii publice, inclusiv digitale. E un mecanism bidirecțional și de interes reciproc.

Fie că ne dorim asta sau nu, toate sferele vieții noastre se digitalizează și oricare stat va fi forțat de circumstanțe, de înțelegerea beneficiilor sau de presiunea publică să adopte cât mai multe soluții de guvernare electronică. Statele care nu înțeleg acum această realitate vor rămâne foarte mult în urmă în implementarea lor, iar statele care deja au un grad înalt de digitalizare vor avansa enorm, în beneficiul cetățenilor lor.

Victor Guzun este profesor de relații internaționale la Universitatea TalTech (Estonia), conduce o companie de consultanță și participă la proiecte internaționale în calitate de expert independent. A deținut funcțiile de ambasador al Republicii Moldova în Estonia, director al Departamentului Relații Externe și Integrare Europeană al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, profesor de geopolitică, director adjunct și profesor la Liceul Francez-Român Gheorghe Asachi.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Pandemia, test de rezistență pentru libertatea de exprimare

April 29, 2020/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 5] Olga Guțuțui | Pandemia Covid-19 pare să fie un test nu doar pentru sistemele medicale, dar și pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, în particular, pentru libertatea de exprimare. Odată cu debutul pandemiei, guvernele mai multor țări au încercat să limiteze libertatea de exprimare, adoptând măsuri restrictive în raport cu activitatea mass-mediei. În acest sens, China a controlat și continuă se controleze mesajele ce se referă la pandemie. Potrivit organizației Reporteri fără Frontiere (RSF), Coronavirus nu ar fi devenit pandemie și s-ar fi putut salva multe vieți dacă presa chineză ar fi fost liberă și ar fi informat publicul corect și la timp[1]. În definitiv, Beijingul a folosit criza în sănătate pentru a-și consolida controlul asupra instituțiilor media, interzicând inclusiv publicarea oricăror rapoarte care pun la îndoială modul în care a fost gestionată această criză. Mai multe state au reacționat cu privire la situația creată, printre care și Germania. Angela Merkel a cerut Chinei mai multă transparență cu privire la informațiile despre originea pandemiei, aceste informații fiind vitale pentru întreaga lume[2].

În același timp, pe fundalul crizei, în Ungaria a fost adoptată așa-numita „lege coronavirus”, catalogată, de altfel, și ”legea orwelliană”, care deschide calea „statului polițienesc informațional”, susțin cei de la Reporteri fără Frontiere.

Și în acest caz, organizația (RSF) își exprimă temerea că prin acțiunile date guvernul ungar va prelua controlul total asupra presei naționale[3], eliminând astfel libertatea de exprimare și, în consecință, democrația. În această perioadă s-au remarcat și autoritățile egiptene, care au retras acreditarea unui jurnalist de la The Guardian pentru că a relatat rezultatele unui studiu științific ce arăta că datele guvernamentale privind infectarea cu Covid-19 au fost inexacte. În cele din urmă, corespondentul a fost nevoit să părăsească țara.

Și în Insulele Filipine din luna martie este aplicată o nouă lege care presupune combaterea informațiilor false despre criza în sănătate publică, dar care încalcă grav libertatea de exprimare. Aplicarea prevederilor acestei legi a dus la plasarea în arest, pentru două luni, a doi jurnaliști care sunt acuzați de faptul că au răspândit „informații false despre criză”.Acestea sunt doar câteva exemple de presiune asupra libertății de exprimare pe timp de pandemie. Pentru a monitoriza și evalua impactul acestei crize fără precedent asupra activității jurnaliștilor și pentru a veni cu recomandări prompte, RSF a lansat instrumentul „Tracker 19”[4] (foto). Cifra „19” nu este doar un element specific denumirii de Covid-19, dar semnifică inclusiv articolul 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care spune:

„Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace independent de frontierele statelor”.

Starea de urgență în Republica Moldova versus controlul fluxului informațional

Republica Moldova, de rând cu celelalte state, e și ea afectată de pandemia globală și la capitolul presiuni asupra libertății de exprimare nu este o excepție. Odată cu declararea stării de urgență, instituțiilor mass-media le-a revenit o misiune și mai grea. Asta pentru că, autoritățile au încercat să impună restricții în ceea ce privește libertatea de exprimare. Despre felul în care trebuie informată opinia publică pe perioada stării de urgență vorbește Codul serviciilor media audiovizuale la articolul 22, care spune:

„(1) Informaţiile şi comunicatele oficiale ale autorităţilor publice cu privire la starea de urgenţă […] sînt difuzate de către furnizorii de servicii media integral şi cu prioritate.

(2) Informaţiile prevăzute la alin.(1) sînt difuzate în cadrul serviciilor media audiovizuale liniare în mod operativ, din momentul comunicării acestora.

(3) Informaţiile prevăzute la alin.(1) sînt difuzate inclusiv prin intermediul limbajului mimico-gestual sau prin titrare sincron pentru a asigura accesul la informaţie al persoanelor cu dizabilităţi de auz.”

Normele sunt cât se poate de explicite. Însă, se pare că autoritățile și-au dorit un control total al fluxului de informații cu privire la criza de sănătate publică, or, altfel nu poate fi explicat faptul de ce la o săptămână după declararea stării de urgență, pe site-ul autorității de reglementare în audiovizual, Consiliul Audiovizualului, a fost publicată o „Dispoziție cu titlu executoriu imediat pentru toți subiecții Codului serviciilor media audiovizuale […]”[5]. În document se regăseau prevederi din Cod, regulamentele conexe, dar și câteva norme specifice, în particular punctul 5, care arată că: „pe durata perioadei stării de urgență prezentatorii/moderatorii/redactorii vor renunța unilateral la enunțarea și favorizarea neavizată atât a propriei opinii, cât și a liberei formări de opinii arbitrare în reflectarea subiectelor ce vizează pandemia COVID-19, atât în context național, cât și extern, unicele surse sigure, veridice, imparţiale și echilibrate fiind autorităţile publice competente din țară și de peste hotare (Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Organizația Mondială a Sănătății). Această obligativitate rezidă imperios din necesitatea asigurării exactității maxime şi corectitudinii depline a informației, din caracterul esenţial al faptului că relatările trebuie să provină din surse sigure, suficient documentate sub aspect factologic, cu o abordare credibilă şi imparţială a evenimentelor”.

Țin să remarc că această dispoziție a apărut la câteva zile după ce mai mulți reprezentați ai sistemului medical au început să vorbească la TV sau să plaseze în rețelele sociale informații referitoare la echiparea precară a medicilor din prima linie și felul în care sunt pregătite autoritățile pentru a face față crizei pandemice. În mod evident, documentul a stârnit nemulțumirea breslei jurnalistice și a experților de media, în special din cauza punctului 5, care a fost calificat drept un atac asupra libertății de exprimare. Urmare a criticilor, documentul a fost anulat și, câteva zile mai târziu, Consiliul Audiovizualului, în ședință publică, a adoptat o decizie[6] privind acest subiect, din care însă a dispărut formularea punctului 5 menționată mai sus. Pe de o parte, Consiliul Audiovizualului spune că jurnaliștii trebuie să prezinte informații din „unicele surse sigure, veridice, imparţiale și echilibrate”, acestea fiind ”autorităţile publice competente din țară și de peste hotare (Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Organizația Mondială a Sănătății)”, pe de altă parte, Comisia pentru Situații Excepționale a triplat termenul pentru răspuns la solicitările de informații de interes public pe perioada de urgență[7]. În consecință, aceste măsuri sunt de natură să îngreuneze activitatea jurnaliștilor. Avocatul poporului a solicitat Comisiei excluderea acestor prevederi, amintind articolul 34 din Constituția Republicii Moldova, care spune: dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.

Relevantă este și hotărârea de interpretare a Curții Constituționale, a articolului 34 alin.(3) din Constituție, care subliniază că „dreptul la informație este o precondiție pentru exercitarea altor drepturi, și anume a drepturilor politice, economice și sociale; a dreptului la protecția vieții private, a dreptului de a lua parte la treburile publice, a dreptului la un proces echitabil etc.[8]”. Pe lângă aceste obstacole impuse de către unele autorități publice s-au intensificat și atacurile politicienilor asupra presei. La 23 aprilie 2020, deputatul socialist Vlad Bătrâncea, în discursul[9] ținut în plenul Parlamentului, a acuzat jurnaliștii că ar primi salarii de mii de euro în plic, fără a achita impozite. El s-a arătat nemulțumit de faptul că în procesul de documentare a materialelor referitoare la pandemia Covid-19, jurnaliștii contactează personalul din instituțiile medicale. Declarația deputatului a fost condamnată de către Celula de criză a jurnaliștilor[10], formată de Centrul pentru Jurnalism Independent, care a solicitat politicianului „să prezinte scuze publice reprezentanților mass-media și să renunțe la răspândirea acuzațiilor nefondate și a informațiilor defăimătoare, abținându-se de la orice formă de exprimare care incită la ură față de jurnaliști”.

În loc de concluzii

După cum putem observa, criza pandemică pune la încercare, prin acțiunile unor guverne, libertatea de exprimare la nivel mondial. În context, experții ONU în libertatea de exprimare au recomandat guvernelor să protejeze fluxul și accesul liber la informații în timp de pandemie[1], iar RSF consideră că ne confruntăm acum cu „un deceniu decisiv”. Și pentru ca acesta să nu fie unul dezastruos, trebuie să ne unificăm eforturile întru susținerea jurnaliștilor, așa încât ei să-și poată îndeplini rolul de a patra putere în stat, apărând interesul public. Toți trebuie să ieșim cu lecția învățată din această provocare. Autoritățile trebuie să conștientizeze faptul că presiunea asupra libertății de exprimare și limitarea accesului la informație nu egalează cu buna gestionare a crizei. Doar transparența și fiabilitatea informației este soluția vitală, iar noi, cetățenii, să respectăm cu strictețe rigorile de comportament social.

Olga Guțuțui activează în domeniul media din anul 2011 şi este specializată în legislaţia media. În perioada 2011–2015 a activat în calitate de consultant principal în Comisia parlamentară pentru media. Ulterior, a deținut funcția de membru al Consiliului Audiovizualului. Acum, Olga este director de programe la postul de televiziune TV8. Pe parcursul activităţii a fost implicată în mai multe proiecte de cercetare şi studii de evaluare privind situaţia mass-media din Republica Moldova. Din 2020 este expert LID Moldova pentru legislație și politici mass-media.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Referințe:

[1] If the Chinese press were free, the coronavirus might not be a pandemic, RSF

[2] NY Post

[3] Orban’s Orwellian law paves way for „information police state” in Hungary, RSF

[4] Tracker-19, RSF

[5] Audiovizual.md (1)

[6] Audiovizual.md (2)

[7] Media-Azi

[8] Ombudsman.md

[9] Batrincea spune ca jurnalistii primesc milioane de euro granturi, Agora.md

[10] API.md

[11] COVID-19: Governments must promote and protect access to and free flow of information during pandemic – International experts

Surse imagini: www.rsf.org & www.media-azi.md

De ce credem în mituri și profeți? Conspirații în vreme de pandemie

April 29, 2020/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 5] Nicolae Țîbrigan| În actualul context al pandemiei de coronavirus există și ceva care se propagă mult mai repede – „infodemia” răspândită masiv pe rețelele de socializare. Prin infodemie, OMS înțelege „o supraabundență de informații – unele corecte, altele nu – care îngreunează accesul oamenilor la surse de încredere atunci când au mai multă nevoie de ele”. Dar la adăpostul acestui „bombardament sistematic” informațional și emoțional despre COVID-19, s-au dezvoltat o groază de mituri urbane, unele reinventate încă din perioada Războiului Rece. Substratul acestora se află în convingerea personală că nu există hazard și că orice tragedie națională sau globală este creată pentru a manipula masele.

Autorii acestor „conspirații îndeplinite” pot fi diverși. Încă din Evul Mediu se vorbea despre evrei, după care au fost francmasonii, comuniștii, reptilienii, Vaticanul, sectele oculte răspândite global, etc. Uneori, toate aceste pseudo-teorii sunt combinate la un loc pentru a întări narațiunea că există entități sau organizații oculte care doresc să controleze lumea instaurând „noua ordine mondială”. Pentru astfel de narațiuni, dezvoltarea interacțiunii inter-umane prin intermediul social-media, reprezintă un accelerator fulminant, mai ales că cercetările au relevat că miturile despre COVID-19 circulă online cu o viteză de 10 ori mai mare față de informațiile comunicate din surse oficiale, atingând și un public mult mai numeros din punct de vedere socio-demografic.

În aceste condiții, „spațiul informațional comun” de limbă română constituit între România și R. Moldova (existent cel puțin la nivelul mass-media online) fusese nu de puține ori ținta atacurilor cu știri false lansate dinspre surse marginale și anonime în scopuri pecuniare sau chiar strategice.

De exemplu, în urma monitorizării site-urilor online de știri, realizate de experții StopFals.md în februarie, s-a identificat o creștere a numărului de mituri și dezinformări despre originea coronavirusului. O serie de site-uri marginale, afiliate propagandei pro-Kremlin (KP, Flux.md, Accent TV, etc.), în frunte cu Sputnik Moldova au distribuit în spațiul digital o serie de teorii ale conspirației, precum că: 1) „NATO și UE sunt structuri periculoase care amenință lumea și uneltesc împotriva Rusiei, iar americanii vor să-și subordoneze restul lumii prin epidemia de coronavirus”; 2) „Coronavirus poate fi o armă biologică”; 3) România este controlată de „secta Soros” sau că „Globaliștii vor să ocupe România”, ș.a.m.d. Problema e că toate aceste teorii ale conspirației, inspirate parcă din Protocoalele Înțelepților Sionului, sunt distribuite intens pe grupurile de discuții de pe WhatsApp, Facebook, Odnoklassniki, etc., funcționând ca veritabile „echo chambers” (camere de ecou) pentru adepții de „secrete ascunse”(sic!). Aici imaginea dușmanului variază în funcție de context, iar tehnica de manipulare urmărește să inducă publicului, în mod artificial, un sentiment de ură/dispreț, ori chiar frică, față de cineva sau ceva.

Psihologii au încercat să explice credința unor oameni în mituri și teorii ale conspirației, și acestea pornesc de la trei condiții de bază: 1) capacitatea limitată de prelucrare analitică, logică și reflexivă a omului; 2) cantitatea enormă de informații la care suntem expuși zilnic; și 3) algoritmii și modul de funcționare ai social-media. Toți acești factori combinați creează o disponibilitate a oamenilor de a gândi uneori pe baza unor „scurtături mentale” fără prea multe argumente, anihilând automat argumentele raționale și faptele. De asemenea, criza actuală a suprasolicitat emoțiile de incertitudine și anxietate, o parte a publicului fiind dispus să creadă în aceste teorii și mituri pentru a-și reduce sentimentul lipsei de control.

Atunci când oamenii au sentimentul lipsei de control asupra unor situații, au nevoie de clarificări, iar acestea sunt servite de narațiunile manipulative bazate pe conspirații în toate domeniile posibile. Pe de altă parte, este mult mai simplu să arunci responsabilitatea pe probleme personale sau cele reflectate de presă asupra autorităților, guvernului, oculta mondială etc. Și aici teoriile conspirației sau dezinformările reușesc să ofere răspunsul rapid – „imaginea dușmanului” care are rolul de „țap ispășitor” pentru a prezerva imaginea pozitivă despre societatea noastră.

Pe de altă parte, mai putem identifica și categoria de persoane copleșite de efectul Dunning-Kruger (eroare de apreciere unde persoanele incompetente apreciază eronat competența lor ca fiind mult mai mare decât în realitate), care îi fac să se simtă speciali: „eu am înțeles și am acces la informații, spre deosebire de majoritatea banală și stupidă”. Alte studii mai arată că persoanele care cred în teoriile conspirației au mai multe șanse să creadă în diverse ipoteze pseudo-științifice și fenomene paranormale. Totuși, oamenii de știință încă n-au ajuns la o concluzie unanim acceptată cu privire predispoziția unei categorii de oameni (cu gândire critică nedezvoltată) de a da crezare acestor teorii, sau încrederea în teoriile conspirației reprezintă un fenomen generalizat care-i poate atinge pe toți. Rămâne de cercetat dacă „doar persoanele needucate răspândesc sau se încred în conspirații”.

Dar cum poate societatea civilă din R. Moldova să combată aceste teorii ale conspirației legate de coronavirus? Sunt chiar atât de periculoase? Răspunsul este mai complicat, mai ales când conspirațiile sau miturile încep să se intersecteze lejer cu știrile false sau parțial adevărate, exploatând traumele dintr-o societate vulnerabilă, cum este cea moldovenească. Totuși, cele mai eficiente soluții s-au dovedit a fi educarea publicului pentru ca acesta să se poată feri și, respectiv pentru a nu mai răspândi teoriile conspirației (chiar dacă avem dubii că ceva pare veridic; „nu o fi adevărat, dar distribui deoarece îl urăsc pe x sau z”; „nu o fi adevărat, dar o sămânță de adevăr tot trebuie să aibă” etc.).

Nici apelul la „automedicație” informațională nu este cel mai eficient, or încercând să deconspirați singuri dezinformările riscă să vă adâncească și mai mult în aceste teorii, legitimându-le. În ceea ce privește autoritățile de la Chișinău, acestea trebuie să fie mult mai transparente și să mai deschise nevoilor cetățenilor. În cele din urmă, să nu uităm că, prin aceste teorii, Rusia și alți actori maligni sădesc acum semințele pentru „fructe (geo)politice” care urmează a fi culese mai târziu.

Nicolae Țîbrigan este doctor în Sociologie și cercetător al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române. Din 2017 devine membru în Consiliului de Experți al Laboratorului pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS), coordonând o serie de proiecte de demascare a dezinformării digitale din spațiul informațional de limbă română. Contribuie activ, printr-o serie de analize și investigații, la dezvoltarea platformei de „early warning” (avertizare timpurie) în ceea ce privește posibile campanii publice de dezinformare declanșate în România și R. Moldova. Se axează pe activități de cercetare și analiză a securității informaționale, media&digital literacy, fact-checking, analiza informațiilor din mediul digital, combaterea narațiunilor strategice și a propagandei în spațiul digital. Din 2020 este expert asociat LID Moldova.

Sursă imagine: Rathbones

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Implicarea civică, șansa evoluției societăților noastre

December 12, 2019/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ARTICOL Buletin Nr. 3] Liliana Simionescu | Observ din ce în ce mai des că termenul de civism în ţările din estul Europei este ca o pasăre rară, căci noi, ca societăţi, nu am exersat acest lucru după căderea comunismului. Aici, mă refer la Republica Moldova, România, Ucraina, Bulgaria şi ţările din Balcani, unde se simte inactivitatea civică cum ai trecut o graniţă non-UE.

Cumva, ideea de comunitate şi implicare în tot ceea ce înseamnă societatea noastră au fost lăsate la o parte de dragul independenţei individuale, în care fiecare îşi vede de treaba lui, ajungându-se în 30 de ani la o amorţire generală, cu câteva mici sclipiri în diverse paliere ale societăţii, unde implicarea socială vine mai mult din partea organizaţiilor neguvernamentale.

M-am tot întrebat:

De ce un cetaţean nu reacţioneză atunci când îi sunt încălcate drepturile?

De ce un cetăţean nu îşi cere drepturile fundamentale?

De ce un cetăţean, daca vede o situaţie de corupţie, nu se sesizează?

Un posibil răspuns ar putea fi trecutul nostru comunist sau chiar înţelegerea şi implementarea inadecvată a democraţiei. În societăți precum R. Moldova sau România, implicarea civică nu prea există în conştiinţa comună. Vedem acest lucru în problemele simple. Zilnic, ne lovim de situaţii care nu ne plac în oraşul nostru, în satul nostru, dar nu mişcăm niciun deget să facem o schimbare. Iar cei care luptă pentru remedierea unor probleme sunt prea puţini şi atomizaţi. Această atomizare îngreunează procesul de evoluţie a societăţii. Dacă cetăţenii nu îşi unesc forţele pentru schimbare, şansele de a normaliza societatea sunt minime.

Dacă cetăţenii unei comunităţi nu realizează că „unde-s doi puterea creşte”, că trebuie să fim „toţi pentru unul şi unul pentru toţi”, nici societatea nu se va îmbunătăţi, nici schimbarea nu va veni.

De multe ori, problemele au rezolvări, dar într-un sistem parazitat, în care multe sunt lipsite de direcţie, care merge dintr-o inerţie pe un drum în care treptat se pierd lucruri importante (minţi strălucite, chiar şi vieţi uneori), direcţia nu poate fi schimbată decât de nişte caractere puternice, care să fie unite pentru a schimba în bine ceea ce nu funcţionează.

Drama Estului a fost mereu acest amestec de neputinţă, caractere slabe, care au luptat doar pentru un minimum de supravieţuire, dar nu şi pentru înnobilarea existenţei, pentru protejarea valorilor moştenite. Ne-am ucis elitele şi am ajuns să privim la nişte personaje despre care spunem mereu că „am ales răul cel mai mic”. Neimplicarea civică ne-a adus la rezultatul de azi, instituţii îngropate în mocirla corupţiei şi incompetenţei, funcţionari şi medici care şi-au pierdut chiar şi umanitatea. Ca o societate să îşi revină la normal… trebuie să ştie ce înseamnă normalitatea, dacă vrem să ne fie respectate drepturile… trebuie să le cunoaştem, dacă dorim să ne revenim… trebuie să ne implicăm în reconstrucţia vieţilor noastre. Și am văzut că se poate acest lucru. E rar, dar merită menționat pentru că în marea de indolență și adormire din jur, mai există și oameni implicați.

O să amintesc de un proiect din Romania care merită toată atenția. Este vorba de o inițiativă individuală devenită un scop comun: proiectul Asociației ”Dăruiește viață”, prin care Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu construiesc PRIMUL SPITAL de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România. Premiera este cu atât mai remarcabilă, cu cât, acesta se construiește exclusiv cu fonduri private.

Exercițiul pornit de aceste două doamne a venit pe fondul neputinței și furiei că statul român nu asigură un minimum de îngrijire copiilor bolnavi de cancer, însă aici putem extinde către orice fel de pacient, căci în România, situația sistemului medical e dramatică. Experiența personală și durerea provocată de incapacitatea sistemului de a salva niște vieți au adunat împreună câteva sute de mii de oameni care donează și vor să se implice pentru un beneficiu care depășește spațiul de confort individual.

Până în prezent, peste 260.000 de oameni au donat pentru construirea acestui spital. Oameni obișnuiți, companii, personalități din România sau muzicieni internaționali (Metallica, de exemplu, a donat 250.000 de Euro). Spitalul este deja în picioare, construcția este propusă spre finalizare anul viitor. Povestea spitalului făcut de oameni poate fi urmărită pentru a vedea finalitatea pozitivă a unei inițiative de grup. Construcția unui spital înseamnă viață, construcția unui spital înseamnă speranță, compasiune, dedicare și sacrificiu, lucruri la care s-a alăturat o parte din societate.

Acest exemplu este unul de anvergură și arată că unitatea și intenția de a realiza ceva pentru binele comun pot face orice posibil, dar, din păcate tot statul este uneori cel care pune piedici, chiar și unor proiecte de acest fel.

În România sau R. Moldova sunt cu siguranță multe alte astfel de inițiative care pot fi date ca exemplu, însă cred că daca nu le cunoaștem sunt prinse fix în capcana ”atomilor”, prea puțini, prea disparați, prea slabi, dar prezenți cât să nu ne pierdem speranța că și societățile noastre se vor calibra cândva. Din păcate, îmi pun această speranță doar în societatea civilă și în indivizii de rând, iar politicul l-am scos din start din ecuație pentru că nu am nici măcar un exemplu care să mă facă să cred că liderii politici pe care îi avem pot construi un drum durabil către normalitate.

Cel puțin, nu în România de azi, nu în Rep. Moldova de azi, două state cu incoerențe majore și lipsă de direcție în tot ceea ce înseamnă obiectivele pentru reconstrucția și consolidarea democrației. Totuși. avantajul României este calitatea de membru al Uniunii Europene, care oferă suport și impune această unitate chiar și țărilor de la coada clasamentului, care trebuie să se conformeze și să se alinieze unei legislații unitare, unei conduite europene care oferă și suficientă independență statelor membre.

Liliana Simionescu este specialist în comunicare, fost jurnalist radio și colaborator al secției române BBC World Service și Radio France Internationale la București. Are o activitate de peste 11 ani în domeniul relațiilor publice pentru companii din România și Central and Estern Europe. În prezent, este manager de comunicare pentru Europa&AMEAP în cadrul unei companii americane din domeniu Fast Moving Consumer Goods.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Sursă imagini: www.daruiesteviata.ro

10 elemente în favoarea reformei administrației publice locale și a unei largi dezbateri pe acest subiect

December 11, 2019/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 3] Victor Guzun | Periodic, reforma APL apare în discursul politicienilor din Republica Moldova și cu aceiași periodicitate, discuțiile despre necesitatea reformei dispar. De cele mai multe ori, aceste fluctuații corespund cu perioadele electorale și schimbările politice majore, iar adoptarea unui pachet complex de reformă rămâne de fiecare dată incert. Totodată, problemele cu care se confruntă localitățile din Republica Moldova persistă.

Este evident faptul că sistemul actual al distribuirii competențelor, resurselor disponibile și responsabilităților autorităților publice de grad I, II și III este unul depășit, ineficient și adesea confuz sau contradictoriu. LID își propune să aducă în discuție necesitatea adoptării unei reforme profunde a administrației publice locale din Republica Moldova, considerând această reformă drept una foarte importantă și care va afecta o mare parte din cetățenii noștri. Obiectivul oricărei reforme constă în îmbunătățirea situației actuale în baza unei analize profunde a realităților existente, identificarea punctelor slabe și/sau ineficiente ce urmează să fie schimbate, selectarea și implementarea soluțiilor optime pentru problemele identificate și folosirea pe larg a expertizei interne și externe disponibile.

În acest context, propunem următoarele 10 elemente conexe, considerând importantă dezbaterea cât mai largă a acestora.

Toate ideile de reformă a APL de până acum au avut un caracter fragmentat, sporadic, fără abordări complexe sau bazate pe analize a riscurilor și beneficiilor. De cele mai multe ori, ideile de reformă au fost impuse de sus în jos, fără dezbateri publice. Chiar și instituțiile specializate sau administrația autorităților publice centrale nu erau informate despre elementele-cheie care urmau să fie subiect al reformei, impunându-se practic modele de reformă fără consultări elementare cu beneficiarii direcți ai reformei. Nu există sau nu au fost prezentate evaluări calitative și cantitative a impactului economic, social sau financiar al eventualelor reforme și în aceste condiții, eficacitatea lor este incertă, evident.

Se discută des despre o ipotetică reformă, dar nu și despre cum va arăta aceasta, în baza căror criterii va fi adoptată, care sunt alternativele, care dintre pașii adoptați anterior au fost greșiți și care experiențe sau idei s-au dovedit a fi eficiente. Raioane, regiuni de dezvoltare, județe sau lipsa totală a unităților de gradul 2? Vor fi 914, 500, 250 sau 100 de primării sătești și care este argumentarea logică în favoarea unei asemenea decizii? Care sunt cele mai bune practici internaționale aplicabile pentru reforma APL în Moldova și care sunt greșelile altor state care trebuie să fie evitate. Fără o diagnosticare minuțioasă a situației existente, propunerea spre discuții largi a alternativelor și urmare a lor, selectarea celui mai bun scenariu, reforma nu își va atinge scopurile.

Lipsa coerenței și a consensului politic asupra modelului optim de reformă a APL. Din nefericire, fiecare partid sau nouă coaliție politică insistă pe propria viziune asupra modului de a vedea relația dintre unitățile de administrare publică de diverse nivele iar o opinie consensuală dintre toate forțele politice este departe de a fi posibilă în viitorul apropiat. Unele forțe politice iau în considerare o verticală puternică dintre Guvern și municipalități, altele doresc oferirea libertăților cât mai mari, iar în multe dintre forțele politice discuțiile pe tematica respectivă lipsesc cu desăvârșire. Dialogul politic dintre partide pe această temă este practic inexistent, administrațiile publice locale fiind deseori desconsiderate, consultările cu asociațiile autorităților publice locale au caracter superficial și anacronic. Deseori, partidele consideră loialitatea primarilor și consilierilor mai importantă decât interesele locuitorilor unităților APL respective, ceea ce produce disonanțe notabile. Primarii și consilierii sunt obiectul jocurilor politice permanente, fiind persecutați și orientați unii împotriva celorlalți, chiar și acolo unde nu există temei pentru așa ceva. În acest context, migrația politică a aleșilor locali înflorește, iar coerența acțiunilor lor are de suferit la modul general.

Alegerea politică atât a primarului cât și a consiliului local este contraproductivă. După alegerile locale, administrațiile locale au o dualitate de putere politică care frecvent se transformă în lupte pentru interese înguste. Experiența externă dar și logica funcțională arată că acolo unde există mai mulți responsabili pentru deciziile asumate, implementarea deciziilor va avea de suferit iar eventualul eșec va fi pasat altei părți care este parte în acest proces. Cred că Republica Moldova are nevoie de consilii locale alese politic care, la rândul lor, să numească sau să demită primarii și viceprimarii în baza competențelor lor și necesităților prioritare ale municipalității. Primarii și administrația condusă de ei trebuie să aibă rol de management al localității respective și nu de actori politici care să lupte permanent cu consiliul local.

Care este locul consiliilor raionale? Republica Moldova este o țară mică, atât din punct de vedere geografic, cât și ca număr al populației (în continuă scădere). Un sistem atât de complex al administrării publice este unul nefuncțional. Avem Guvern, oficii ale Guvernului în teritorii, consilii raionale și președinți de raion aleși politic, consilii locale și primari aleși tot politic. Consiliile raionale în forma actuală nu mai sunt necesare, dublând funcții administrative, complicând procesele de adoptare a deciziilor și relațiile dintre autoritățile locale. Ele trebuie transformate în oficii mai extinse ale reprezentantului Guvernului în teritorii cu funcția principală de control a legalității actelor adoptate de către primării, corespunderea lor cu rigorile existente și coordonarea activității serviciilor desconcentrate. Sunt prea multe consilii raionale pentru un stat atât de mic, fiind necesară formarea unor regiuni mai mari. Sistemul granițelor județelor (9 județe conform reformei 1998-2001) ar fi o soluție optimă.

Este necesară comasarea primăriilor existente. În acest moment în Republica Moldova există 914 primării sătești (69 în regiunea de Est a Moldovei), 5 localități cu statut de municipiu și 60 cu statut de oraș. Este un număr exagerat de mare pentru un stat cu o populație mai mică de 3 mln de locuitori. Este evident că se impune comasarea lor, însă apare întrebarea: în ce formă? Există multiple modele de comasare (am prezentat modelul estonian în prima ediției a buletinului LID), au fost vehiculate diferite scenarii ipotetice, dar soluția trebuie să vină de la beneficiarii direcți ai amalgamării: primăriile. În acest moment, lipsește cadrul legal și mecanismele adecvate pentru comasarea primăriilor, foarte necesar lansării acestui proces. Procesul necesită câteva etape, pornind de la comasarea voluntară și oferind posibilitatea tuturor primăriilor de a analiza beneficiile și riscurile schimbării. Statul trebuie să susțină aceste inițiative nu doar la nivel legal și declarativ: oferirea programelor financiare suplimentare pentru primăriile care au decis să se unească în entități mai mari, susținerea proiectelor de infrastructură (drumuri, obiective sociale etc.) în primăriile nou create.

Descentralizarea organizării și funcționării administrației publice locale. În prezent, primăriile sunt forțate să urmeze organigrame cu fișe de post prestabilite, depășite și care nu mai corespund realităților și cerințelor timpului. Fiecare primărie trebuie să aibă dreptul de a-și stabili independent organigrama, pornind de la necesitățile de implementare a politicilor sale, bugetul disponibil și perspectivele de dezvoltare. Primăriile trebuie să aibă libertatea selectării sistemelor proprii de remunerare a angajaților săi, pentru a putea angaja specialiști adecvați așteptărilor. Salariile angajaților primăriilor trebuie să fie fixate de către primărie, în baza fișelor de post create de ele și având la bază eficacitatea activității specialiștilor săi și nu numărul de ore petrecute la birou. Statutul funcționarului public local trebuie revizuit și adaptat conform principiilor autonomiei publice locale.

Se impune descentralizarea financiară. Nici o entitate publică nu va fi independentă și eficientă atât timp cât nu va avea resursele și mecanisme de implementare ale inițiativelor și proiectelor sale. Marea majoritate a primăriilor din Moldova există și funcționează datorită subsidiilor oferite de către stat, ce vulnerabilizează enorm localitățile, ele devenind dependente de factori politici și de instabilitatea politică.. Primăriile trebuie să aibă posibilitatea ca o cotă mult mai mare a taxelor să rămână în bugetele locale, pentru a avea posibilitate să facă față cerințelor. Spre exemplu, este necesară implementarea plății unor taxe pentru întreprinderi la locul de reședință a beneficiarilor întreprinderilor respective, astfel creându-se un mecanism de coabitare și dezvoltare reciproc avantajoasă atât pentru oamenii de afaceri cât și pentru primărie. O parte mai mare din impozite, TVA, taxele pentru resurse naturale și amenzile percepute la nivel local trebuie să rămână în bugetele primăriilor. Primăriile trebuie să aibă posibilitatea să stabilească taxele locale corespunzătoare și cuantumul lor. O altă necesitate importantă este oferirea posibilității APL ca să gestioneze de sine stătător patrimoniul său, oferirea rolului primăriilor în gestionarea resurselor naturale, dar și anularea scutirilor stabilite centralizat și care se fac în detrimentul APL.

Implementarea guvernării electronice la nivel local este esențială. Sistemul actual al managementului activității primăriilor este unul depășit, lent și ineficient. Serviciile publice sunt oferite de către instituția primăriei în format tradițional, fără folosirea sistemelor informaționale moderne, cauzând pierderi imense de timp și resurse pentru cetățeni. În plus, acestea servesc drept bază pentru acțiuni preferențiale din partea unor funcționari publici, favorizând corupția. O mare parte din serviciile publice pot fi transferate în regim online dar pentru aceasta este necesară oferirea acestor platforme de conexiune securizată de către instituțiile statului, inclusiv asigurarea uniformizării bazelor de date în registrele de stat și interoperabilității lor. Este necesar un amplu program național de racordare a primăriilor la servicii publice online și pregătirea funcționarilor locali pentru prestarea acestor servicii cetățenilor.

Formarea unei platforme de dialog și consultare permanentă cu administrația publică locală și asociațiile profesionale reprezentative (de exemplu, CALM). Dialogul dintre Guvern/Parlament și reprezentanții APL poartă un caracter episodic și nesistematic. Multe dintre ideile politicienilor sunt aduse spre cunoștință reprezentanților APL post-factum sau se mimează dialogul, fără a lua în considerare opinia aleșilor locali. Multe dintre consultările respective se limitează doar la crearea unor foi de parcurs, care rămân doar promisiuni. Perpetuând această stare de lucruri, încrederea din partea autorităților locale în instituțiile statului este una foarte joasă. Guvernanții trebuie să înțeleagă că nimeni nu cunoaște mai bine realitățile în domeniul corespunzător decât aleșii locali și dialogul urmat de acțiuni este inevitabil, dacă se dorește un progres vizibil.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Lecțiile pandemiei pentru societatea civilă din Republica Moldova

Dictatorii de lângă noi. Cum au folosit liderii autoritari criza pandemică pentru putere nelimitată

Viktor Orban și guvernarea prin decret

Aleksandar Vucic acuză ”agenturile străine” că nu-l lasă să devină dictator

”Figuri providențiale” care instaurează dictatura de facto

”Oleacă dictator?”

Revoluția ZOOM. Reinventarea business-ului în timp de pandemie

Retrospectivă

De aici a început totul

Direcții de adaptare și reinventare

Previziuni și necesități

Cum relansăm economia moldovenească după pandemie?

Ce a însemnat pandemia pentru Republica Moldova

Economia moldovenească depinde de economiile partenerilor externi

Impactul asupra IMM-urilor și a populației

Ce au (de) întreprins guvernul și alți actori implicați

Concluzii și recomandări

Coronavirus și marasm dictatorial: Aleksandr Lukashenko și lupta sa cu realitatea. O lecție (și) pentru noi

Soluțiile de guvernare electronică. Principii de bază

Pandemia, test de rezistență pentru libertatea de exprimare

De ce credem în mituri și profeți? Conspirații în vreme de pandemie

Implicarea civică, șansa evoluției societăților noastre

10 elemente în favoarea reformei administrației publice locale și a unei largi dezbateri pe acest subiect

Ia legătura cu noi:

Abonare