LID MOLDOVA

Reformarea instituției judecătorului în contextul adoptării noului Cod administrativ

November 19, 2019/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 2] Constantin Chilian | Compania INET, cel mai mare furnizor de servicii de internet, a solicitat de la Autoritatea Națională de Reglementare (A.N.R.) prelungirea licenței. În urma unor controale, A.N.R. a refuzat prelungirea licenței și a respins cererea Companiei INET prin decizia X. Prin urmare, compania INET și-a sistat activitatea.

În astfel de circumstanțe, Compania INET a inițiat o acțiune în contencios administrativ împotriva A.N.R., cu privire la anularea deciziei X și obligarea eliberării licenței.

Speța de mai sus povestește despre unul din sutele de acte administrative, care au capacitatea de a influența drepturile, libertățile sau interesele noastre. Respectarea regulilor statului de drept și protejarea interesului public sunt sarcinile fundamentale ale autorităților publice. Totuși, în caz de derogare de la aceste deziderate, orice persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică este îndreptățită să se adreseze instanțelor de judecată pentru a obține recunoașterea dreptului pretins, anularea actului administrativ și repararea pagubei în acord cu articolul 53 din Constituția Republicii Moldova. Dreptul respectiv a fost dezvoltat în Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000 (Legea nr. 793/2000).

După aproximativ 19 ani, Parlamentul Republicii Moldova a decis abrogarea legii citate și adoptarea Codului administrativ nr. 116 din 19 iulie 2018 (Cod nr. 116/2018, în vigoare din 1 aprilie 2019). Comparativ cu legea veche, Codul nr. 116/2018 modifică, din temelie, rolul judecătorului în procesul de verificare a legalității procedurii administrative.

Pentru a putea sesiza această schimbare, urmează să evidențiem două etape definitorii, și anume, înainte de adoptarea Codului și după adoptarea Codului.

În prima etapă, care cuprinde perioada 2000 – 2018, judecătorul avea un rol mai mult pasiv în cadrul procedurilor judiciar. Astfel, magistratul avea obligația de a îndruma sau acorda sprijin părților în exercitarea drepturilor lor procesuale (rol diriguitor). Cu toate acestea, legea lăsa la latitudinea judecătorului, de a se implica în examinarea cauzei sau de a lăsa totul la discreția părților. Pe de altă parte, dacă judecătorul întreprindea măsuri de a elucida unele circumstanțe din propria inițiativă, una din părți sau avocații acesteia ar fi putut sugera că magistratul are un interes personal în dosar și, de regulă, ar fi solicitat recuzarea/înlăturarea lui de la judecarea dosarului.

Prin urmare, după luni sau ani de judecare a cauzei, partea interesată ar fi avut toate șansele să afle că judecătorul a privit diferit situația de fapt sau judecătorul a considerat unele circumstanțe ca fiind nedemonstrate. În ambele exemple, partea vătămată de o autoritate publică nu ar fi avut posibilitatea să-și argumenteze opinia sau să prevadă intențiile judecătorului, iar drept rezultat ar fi primit o hotărâre–surpriză.

„Hotărârile-surpriză” influențează percepția publicului asupra justiției moldovenești.

Aplicând cele menționate într-o potențială acțiune îndreptată împotriva A.N.R. de restabilire a licenței, putem sublinia că încrederea Companiei INET față de actul de justiție va fi afectată de următoarele impresii:

(1) există șansa că aceasta nu a introdus în cererea de chemare în judecată principalele elemente ale speței, iar instanța de judecată nu va încerca să le elucideze;

(2) A.N.R. ar putea prezenta doar probele, care îi îndreptățesc acțiunile de refuz în eliberarea licenței;

(3) instanța de judecată poate pronunța o „hotărâre surpriză”;

Ansamblul celor descrise supra denotă confuzia, incertitudinea și insecuritatea juridică pentru justițiabili. Factorii respectivi influențează decisiv încrederea publicului în actul de justiție. Spre exemplu, potrivit statisticii prezentate în tabelul nr. 1, nivelul de încredere în justiție s-a redus de două ori în rândul tuturor categoriilor de populație în perioada martie 2002 – noiembrie 2018. În mediu, de la 33, 4 % la 16, 05 %. În acest context a și intrat în vigoare Codul administrativ.

Tabelul nr. 1 preluat din „Nota analitică: Încrederea în justiție din Republica Moldova 2001 – 2018. Evoluții și determinante.”, decembrie 2018, realizat de Vasile Cantarji, Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-AXA” și de către Centrul de Resurse Juridice din Moldova.

Legea nouă conturează a doua etapă în reformarea instituției judecătorului și vine să răspundă la confuzia, incertitudinea și insecuritatea juridică pentru justițiabili

Așadar, în principiu, legislatorul a pus în sarcina judecătorului de a verifica integral legalitatea activității administrative și de a promova previzibilitatea soluției judiciare.

În cazul de față, dacă Compania INET ar depune o asemenea acțiune împotriva autorității publice A.N.R., comportamentul judecătorului ar trece de la unul pasiv la unul activ, de aflare a adevărului judiciar. În primul rând, judecătorul va stabili cercul persoanelor implicate în proces și va clarifica circumstanțele ce trebuie probate și, după caz, va solicita furnizarea dovezilor necesare examinării complete a litigiului (art. 216). Înscrisurile cerute de instanță se prezintă sub sancțiunea amenzii, iar, în caz de aplicare a acesteia, persoana vinovată nu este scutită de livrarea probei. În mod corespunzător, legislatorul a limitat discreția A.N.R. de a furniza doar documentele, pe care le considera relevante, și a soluționat problema de mai sus (impresia nr. 2).

În al doilea rând, instanța de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din inițiativă proprie, în baza tuturor probelor legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile de solicitare a probelor înaintate de participanți (art. 22, 219). În acest sens, judecătorul va depune toate eforturile pentru înlăturarea greșelilor de formă, explicarea cerințelor neclare, formularea corectă a acestora și completarea datelor incomplete în vederea constatării/aprecierii stării de fapt (art. 219).

În al treilea rând, instanța de judecată are dreptul de a purta discuții juridice cu participanții la proces sau de a da în scris indicații cu privire la situația de drept (art. 219 alin. (4)). Codul nr. 116/2018 invită judecătorul să examineze cauza, în mod interactiv, cu participanții implicați în proces. Pe această cale, instanța de judecată indică asupra aspectelor de fapt și de drept ale litigiului care nu au fost discutate de participanții la proces (art. 219 alin. (2)). De altfel, aceste acțiuni ale instanței nu sunt motive pentru suspiciuni de părtinire și nu pot constitui drept temei de recuzare al judecătorului (art. 202 alin. (2)).

Prin urmare, judecătorul moldovenesc capătă un rol activ în procesul judiciar și are obligația de a asigura, prin intermediul instrumentelor legale, protecția efectivă a drepturilor și intereselor Companiei INET, inclusiv A.N.R. Totodată, acesta va atrage atenția părților asupra preocupărilor sale. Așadar, Compania INET va putea să prevadă, în mod rezonabil, șansa de succes a acțiunii sale sau să-și aleagă modalitatea procesuală de apărare (soluționarea impresiei sub nr. 1). Mai exact, compania INET va avea o reprezentare suficient de precisă asupra inițiativelor instanței de judecată în funcție de care va putea să-și modeleze conduita.

Pe această cale, procesul judiciar devine mult mai previzibil și predictibil. Așadar, sarcina judecătorului rezidă în necesitatea de a se pregăti minuțios de dosar la faza inițială, iar toate dubiile urmează a fi înlăturate în discuțiile cu părțile implicate în proces. De fapt, judecătorului i-ar fi foarte greu să motiveze hotărârea în contradicție cu indicațiile și constatările pe care le-a făcut anterior și le-a făcut publice justițiabililor. În acest condiții, magistratul va pronunța hotărârea în baza circumstanțelor și faptelor cunoscute de toți participanții la proces, iar șansa pronunțării unei hotărâri-surpriză va scădea dramatic (impresia sub nr. 3). Motivarea actului judecătoresc va conține analiza verificării legalității actului administrativ, și anume, dacă A.N.R.: (a) şi-a exercitat dreptul discreționar; (b) a luat în considerare toate faptele relevante; (c) a respectat limitele legale ale dreptului discreționar; și (d) şi-a exercitat dreptul discreționar conform scopului acordat prin lege (art. 225). Mai mult, pretinsa încălcare comisă de către A.N.R. nu trebuie să fie disproporțională în raport cu scopul urmărit (art. 29).

Prin drept discreționar, se înțelege acel drept al autorității publice de a opta între mai multe soluții posibile corespunzătoare scopului legii atunci când aplică o dispoziție legală. Exercitarea acestui drept nu permite desfășurarea unei activități administrative arbitrare (art. 16).

În mod ideal, ansamblul acestor instrumente juridice îi permite judecătorului să înlăture orice vătămare a drepturilor sau intereselor Companiei INET, în special, de-ai restabili afacerea și activitatea economică (riscul nr. 4).

În definitiv, cu privire la încrederea în justiție, aceasta este determinată de o mulțime de factori și va constitui un motiv permanent pentru dezbateri teoretice și sociologice. Însă, în mod practic, rolul activ al judecătorului în procedura contenciosului administrativ are menirea de a schimba paradigma înrădăcinată în sistemul de justiție, în special,:

a) înlocuirea insecurității juridice cu securitatea raporturilor juridice;

b) înlăturarea confuziei părților și incertitudinii juridice prin previzibilitatea procesului.

Anume acest ultim aspect, constituie o adevărată provocare pentru sistemul de justiție din Republica Moldova. Judecătorul urmează să iasă din umbră și să dicteze, în mod clar și coerent, regulile de joc pe înțelesul celor implicați. E simplu, el trebuie să înceapă să pună întrebări și să vorbească, păstrându-și imparțialitatea și independența. Astfel, fiecare magistrat devine unicul responsabil în fața persoanelor de soarta lor și trebuie, prin competență, integritate, transparență și dialog constructiv, să inspire și să sporească încrederea publicului în actul de justiție.

Constantin Chilian este absolvent al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova. Are o experiență de 6 ani în domeniul juridic. Și-a început activitatea la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, iar, în momentul de față, deține funcția de asistent judiciar la Curtea Supremă de Justiție din Republica Moldova, în Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ. Din 2017, este membru al Colegiului de redacție al Buletinului Curții Supreme de Justiție. În aprilie 2018, a susținut examenul în baza vechimii în muncă pentru funcția de judecător. Ulterior, în iunie 2018, a absolvit Programul de leadership pentru tinerii juriști din Republica Moldova (LEAD). În aprilie 2019, candidatura lui a fost acceptată de către Colegiul pentru Selecția și Cariera Judecătorilor pentru a participa la concursul pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecător. În paralel, se ocupă de studierea particularităților jurisprudenței CEDO.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Liviu Iancu Cele mai importante aspecte ale alegerilor pentru cel de-al nouălea Parlament European 1

Cele mai importante aspecte ale alegerilor pentru cel de-al nouălea Parlament European

November 19, 2019/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 2] Liviu Mihail Iancu | Scăderea prezenţei la vot a încetat pentru prima oară de la instituirea alegerilor pentru Parlamentul European

Scrutinul desfăşurat între 23 şi 26 mai în cele 28 de state membre ale Uniunii (dat fiind că Regatul Unit nu a părăsit deocamdată comunitatea europeană) se constituie într-un util barometru al opiniei publice, cu atât mai mult, cu cât prezenţa la vot de 51 % este cea mai mare înregistrată în ultimele două decenii. S-a pus astfel capăt creşterii îngrijorătoare a absenteismului, continue de la primele alegeri de acest fel, desfăşurate în 1979, atunci când se înregistrase o prezenţă de 63%, ajunsă în 2014 la minimul istoric de 43%. Deşi prezenţa a fost una ridicată pentru europarlamentare şi contribuie la consolidarea legitimităţii Parlamentului European în raport cu Consiliul, nu trebuie să cădem într-o euforie nejustificată: procentul cetăţenilor care au votat la alegerile europarlamentare este în continuare semnificativ mai redus decât cel înregistrat în majoritatea statelor europene la alegerile pentru legislativele naţionale. În unele cazuri, secretul marii participări a alegătorilor la cursa pentru Parlamentul European a constat tocmai în susţinerea concomitentă şi a altor scrutine naţionale, precum parlamentarele şi localele în Spania sau referendumul privind justiţia în România.

Euroscepticii nu vor putea înlocui actualul statu-quo european, dar pândesc din umbră

Principalul răspuns aşteptat de la alegători la aceste europarlamentare era dacă mai susţin sau nu proiectul de integrare europeană, urmând ca el să fie dedus din sprijinul acordat de votanţi partidelor eurosceptice şi populiste. Calmarea crizei migraţiei şi timida redresare a economiei europene după criza financiară din 2008, precum şi experienţă nefastă a Brexit-ului pentru Marea Britanie, au făcut ca susţinerea pentru UE în rândul populaţiei să recâştige puncte importante, astfel încât creşterea la alegeri a partidelor eurosceptice a fost moderată, fără să poată pune sub semnul întrebării actualul status-quo.

Totuşi, vocile critice la adresa establishment-ului european de la Bruxelles din rândul suveraniştilor şi radicalilor de dreapta au ajuns la aproximativ 170 de mandate, la care se pot adăuga oricând pe probleme punctuale cele 13 locuri obţinute de partidul Fidesz al lui Viktor Orban, din Ungaria, formal aflat încă în Partidul Popular European, deşi suspendat şi posibil urmând să fie exclus. Celor circa 170 de eurosceptici şi populişti de dreapta li se pot adăuga în unele cazuri şi radicalii de stânga din grupul GUE/NGL, al căror număr a scăzut însă de la 52 la 38. Deşi există şanse ca euroscepticii să constituie în unele momente minorităţi de blocaj în noul Parlament European, reprezentanţii establishmentului sunt totuşi destul de liniştiţi din cauza lipsei de unitate din rândul oponenţilor lor: cei aproximativ 170 de suveranişti şi radicali de dreapta sunt împărţiţi în trei grupuri distincte: ECR (conservatori şi reformişti, în special PiS din Polonia şi conservatorii britanici); ENF (radicali de dreapta, în principal Liga lui Matteo Salvini şi Adunarea Naţională a lui Marine Le Pen); EFDD (în principal Partidul Brexit al lui Nigel Farage şi Mişcarea 5 Stele din Italia), greu reconciliabile, în ciuda eforturilor sporite depuse în acest sens de vice-premierul italian Salvini. În plus, ponderea acestui bloc în Parlament va scădea după ce eurodeputaţii britanici din Partidul Brexit şi Partidul Conservator vor renunţa la cele 33 mandate pe care le deţin, ca urmare a ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, cel mai târziu la 31 octombrie 2019.

Prăbuşirea partidelor tradiţionale şi fragmentarea politică accentuată sunt motive serioase de îngrijorare

Nu este totuşi momentul pentru a sărbători, precum secretarul general al Comisiei Europene, Martin Selmayr, care constata că valul populist „a fost îngrădit”. Câştigurile moderate ale populiştilor sunt însoţite de prăbuşirea partidelor tradiţionale în vestul Europei şi de o fragmentare politică accentuată în Parlamentul European, pe care euroscepticii vor încerca să o speculeze: fără o coordonare exemplară între forţele politice mainstream, cei ce doresc mai puţină Uniune Europeană au şanse reale să perturbe activitatea Parlamentului.

Partidul Popular European (PPE) şi Socialiştii şi Democraţii (S&D), cei doi coloşi care monopolizau până acum Parlamentul European, şi-au văzut redusă drastic influenţa, de la 217, respectiv 189 mandate obţinute în 2014, la 179 şi 153 în prezent, doar 44,2% din totalul de 751 (iar ea poate scădea în continuare dacă Fidesz din Ungaria şi PSD din România vor fi excluse din cele două mari familii politice).

PPE şi S&D vor fi nevoite să negocieze formarea unei majorităţi cu noua formaţiune creată pe ruinele vechiului ALDE al lui Guy Verhofstadt, care a obţinut rezultate în general slabe, dar a fost salvat prin cooptarea unor nou-veniţi precum frontul Renaissance al preşedintelui francez Emmanuel Macron şi Alianţa USR-Plus din România (105 mandate, faţă de 68 în 2014), şi/sau cu Verzii, de departe marii câştigători ai acestor alegeri europarlamentare (69 mandate, faţă de 52 în 2014, cu clasări meritorii pe locul 2 în Germania, 3 în Franţa şi 4 în Marea Britanie).

Negocierile pentru ocuparea principalelor posturi în instituţiile europene, începute la 28 mai într-o reuniune a Consiliului European, se anunţă a fi îndelungate şi dureroase în contextul fărâmiţării politice de la nivelul Parlamentului. În special importanta poziţie de preşedinte al Comisiei Europene creează mari rivalităţi. Membrii marcanţi ai ALDE şi preşedintele Macron au arătat că nu se simt cu nimic obligaţi faţă de sistemul numirii aşa-zisului Spitzenkandidat („cap de listă”), propunerea cu care un grup politic a concurat în timpul campaniei electorale. În opoziţia lor, ALDE şi Macron invocă absenţa acestui mecanism din tratatele europene, precum şi lipsa lui de legitimitate fără vot pe liste transnaţionale, pe baza cărora cetăţenii dintr-un stat membru să poată alege şi candidaţi din alte state membre. În realitate, liderii noului pol liberal european receptează sistemul „capului de listă” drept un mecanism de perpetuare a dominaţiei popularilor şi socialiştilor asupra politicii europene.

Un motiv în plus pentru care negocierile privind postul de preşedinte al Comisiei Europene vor fi complicate, este reprezentat şi de persoana care este propusă drept „cap de listă” de către PPE, formaţiunea politică cu cele mai multe mandate: Manfred Weber. German, suporter al austerităţii economice, foarte critic la adresa statelor membre din estul Europei, niciodată cap al unei administraţii extinse, auto-declarat „om al Parlamentului, nu al Consiliului”, Weber are toate calităţile pentru a nemulţumi numeroşi actori din Parlament şi din Consiliu cu rol esenţial în numirea în fruntea Comisiei. Un puternic semnal negativ exprimat fără echivoc, spre deosebire de aluziile voalate de până la alegeri, a venit din partea premierului socialist al Portugaliei, Antonio Costa, care a declarat în urma unei convorbiri telefonice avute cu omologii săi socialişti şi liberali din Spania, Olanda şi Belgia că numirea lui Weber ca preşedinte al Comisiei nu se va realiza „în niciun fel de condiţii”. Pot apărea aşadar surprize, analiştii politici şi casele de pariuri oferind şanse bune şi pentru alţi candidaţi în afara „capilor de listă” Weber (PPE) şi Frans Timmermans (S&D), precum francezul Michel Barnier, negociator şef al Brexit-ului, un membru de calibru al PPE, acceptabil mai uşor pentru Emmanuel Macron, şi daneza Margrethe Vestager, membră ALDE, comisar pentru concurenţă în Comisia Juncker, devenită vedetă după ce s-a luat curajos la trântă cu giganţii IT din SUA sau cu coloşi europeni precum Fiat, Alstom şi Siemens.

Tendinţele îngrijorătoare sunt vizibile mai ales în statele mari şi influente din UE

Lucrurile nu sunt complicate doar la nivel european, acolo unde, totuşi, situaţia este temperată de rezultatele puţin spectaculoase din statele mai mici şi puţin influente. Alegerile europarlamentare reprezintă un semnal de alarmă, prin rezultatele lor, mai ales în marile state europene, acolo unde partidele tradiţionale au înregistrat rezultate deplorabile, cedând în mare parte arena unor jucători mai noi şi mai imprevizibili, deopotrivă eurosceptici şi pro-europeni.

În Germania, CDU (centru-dreapta) a scăzut la 28,9% din voturi, iar SPD (centru-stânga) la 15,7%, pierzând locul al doilea (în detrimentul Verzilor – 20,5%) pentru prima oară după 1945. Extrema dreaptă şi cea stângă au obţinut fiecare circa 7% din voturi. Demisia liderei SPD, Andrea Nahles, la o săptămână după europarlamentare, pune presiune asupra Marii Coaliţii dintre CDU şi SPD şi ar putea duce la căderea guvernului Angelei Merkel şi la alegeri parlamentare anticipate.

În Franţa, atât Republicanii (centru-dreapta), cât şi Socialiştii (centru-stânga) au fost aruncaţi la coşul de gunoi al istoriei, după ce au obţinut doar 8,48% şi 6,19% din voturi, lăsând primele trei locuri Adunării Naţionale a lui Marine Le Pen (23,34%), frontului Renaissance a lui Emmanuel Macron (22,42%) şi Verzilor (13,48%). Deşi victoria extremei drepte a lui Le Pen nu este o surpriză, la alegerile din 2014 formaţiunea ei obţinând chiar un rezultat mai bun, 24,86%, rezultatul este unul important la nivel simbolic: învins la el acasă, Emmanuel Macron este obligat să îşi modereze ambiţiile de reformare ale întregii Uniuni Europene.

Italia a oferit cel mai mare şoc, după ce europarlamentarele au fost câştigate detaşat de Liga lui Matteo Salvini, cu 34,3% din voturi, de cinci ori mai mult decât în 2014. Reculul partidelor tradiţionale, Partidul Democrat (centru-stânga, 22,7%, jumătate faţă de 2014) şi Forza Italia (centru-dreapta, 8,8%, tot jumătate faţă de 2014), este cu atât mai semnificativ cu cât celelalte poziţii fruntaşe sunt ocupate tot de formaţiuni eurosceptice, Mişcarea 5 Stele (17,0%) şi Fratelli d’Italia (6,4%). Dat fiind că Salvini se află la putere la Roma – singurul lider al dreptei radicale aflat în această poziţie în Europa – el devine capul incontestabil al euroscepticilor europeni. Mai mult, el ameninţă ca în urma viitorului scrutin naţional din Italia să instaureze primul guvern al unui stat membru al UE dominat copios (poate chiar format în totalitate) de forţe ale extremei drepte.

Concluzie

Alegerile europarlamentare din 23-26 mai nu au schimbat radical raportul de forţe de la nivelul Parlamentului European şi nu ameninţă decisiv unitatea şi continuarea integrării în UE. Totuşi, detaliile care caracterizează rezultatele alegerilor relevă că ameninţările pentru stabilitatea europeană nu au trecut, dimpotrivă, continuă să se dezvolte latent. Izbucnirea unor noi crize precum cea economică şi cea a migraţiei pot avea consecinţe dintre cele mai grave asupra echilibrului tot mai precar de forţe de la nivelul Uniunii. Statele europene din afara UE trebuie să conştientizeze că vor putea conta tot mai puţin pe atenţia şi pe sprijinul Bruxelles-ului.

Liviu Mihail Iancu este senior editor la EuroPunkt.ro, o platformă online din România care furnizează informaţii, analize şi interviuri despre Uniunea Europeană. În 2015 a primit premiul pentru cel mai bun editorialist în domeniul afacerilor europene din partea Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Vladimir Zelenski şi politica sa externă: la ce se poate aştepta Republica Moldova de la noul președinte al Ucrainei?

November 19, 2019/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 2] Dan Nicu |Alegerea unui outsider absolut în politică drept preşedinte al unei mari ţări europene pare un scenariu desprins dintr-un film hollywoodian de comedie. Sau dintr-un serial ucrainean de succes numit, sugestiv, ”Servitorul poporului” şi cumpărat recent de Netflix, cea mai mare reţea mondială de vizionare de conţinut video la cerere. În Ucraina, tabloul alegerii comediantului Vladimir Zelenski în funcţia de preşedinte s-a developat pe parcursul a aproximativ jumătate de an, din momentul apariţiei primelor zvonuri cu privire la candidatura sa, până la inaugurarea de pe 20 mai. Starul de televiziune şi-a anunţat intenţia de a candida la funcţia de preşedinte al Ucrainei în noaptea de revelion, iar postul de televiziune 1+1 i-a difuzat adresarea către popor în locul celei a preşedintelui în funcţie, Petro Poroşenko. Era un semnal dat lui Poroşenko de proprietarul televiziunii, oligarhul Igor Kolomoiskii, nevoit să se refugieze din Ucraina după ce a pierdut controlul asupra celei mai mari bănci ucrainene, Privatbank, în urma unui scandal de evaziune în proporţii deosebit de mari. Încă din primele săptămâni ale lunii ianuarie, intenţiile de vot pentru Zelenski le-au depăşit pe cele ale lui Poroşenko şi Iulia Timoşenko, plasându-l pe actor pe primul loc, de unde n-a mai coborât până la alegeri. Este un fenomen absolut nou în politica mondială ca un actor să câştige un mandat de preşedinte chiar în timp ce apare în rolul de preşedinte în cel mai popular serial de televiziune din ţară. Acest eveniment se înscrie într-o logică post-adevăr şi eminamente postmodernă, în care forma contează mai mult decât conţinutul, iar ambalajul determină esenţa, şi nu invers. Însă pentru o ţară aflată în război cu un vecin mai mare şi mult mai puternic, alegerea în funcţia de preşedinte a unui om cu zero experienţă în administraţia publică şi în viaţa politică este cel puţin chestionabilă.

Unul dintre lucrurile cele mai importante de spus în legătură cu Zelenski şi mandatul său e că se cunosc foarte puţine despre intenţiile sale, de fapt. Programul său a lăsat loc de multe ambiguităţi, în special în domeniul politicii externe. Este neclar ce va întreprinde Zelenski pe plan extern, iar vecinii Ucrainei se află, momentan, în expectativă, încercând să anticipeze mişcările sale. În cele ce urmează vom încerca un exerciţiu de anticipare a potenţialelor direcţii de politică externă ale adminstraţiei Zelenski, în special privind relaţia cu Republica Moldova, pe baza celei mai importante declaraţii de intenţie pe care noul preşedinte ucrainean a făcut-o până acum: discursul său de învestitură, rostit în şedinţa solemnă a parlamentului de la Kiev, Rada Centrală a Ucrainei, cu ocazia festivităţilor de inaugurare în funcţie.

Mitul «europenizării din interior» – naivitate sau rea-intenţie?

Ceea ce se poate observa la o primă analiză a discursului de inaugurare a lui Zelenski este că subiectului relaţiilor externe îi este alocat un spaţiu extrem de restrâns în comparaţie cu problemele interne ale ţării. Cu toate acestea, publicul din Republica Moldova ar putea fi interesat de câteva subiecte menţionate de noul preşedinte ucrainean. Cu unele dintre ele suntem deja familiarizaţi. De exemplu, atitudinea preşedintelui ucrainean faţă de integrarea europeană ne sună destul de cunoscut, deoarece am auzit cuvinte foarte asemănătoare de la politicienii noştri: «O ţară europeană începe cu fiecare dintre noi. Da, am ales calea spre Europa. Dar Europa nu este pe undeva pe acolo, Europa este aici (arată spre cap). Şi când Europa va fi aici, ea va fi în Ucraina. Acesta este visul nostru comun.» Trebuie să ne amintim că în discursul politic din Republica Moldova, acest motiv recurent – «să construim Europa la noi acasă» – a fost folosit de multe ori drept scuză sau argument pentru nedorinţa de a se poziţiona în favoarea integrării europene cu tot ce presupune aceasta. A fost şi cazul comuniştilor, care după 2005 au promovat în campaniile electorale din 2007 şi 2009 lozinca ”Moldova europeană o construim împreună”, este şi cazul socialiştilor astăzi, de multe ori, atunci când neagă necesitatea mişcării spre calitatea de stat-membru al Uniunii Europene şi pretind că putem atinge nivelul occidental de viaţă fără să fim parte a marii comunităţi a statelor europene. Rămâne să vedem dacă, în cazul lui Zelenski, putem vorbi despre acelaşi lucru în context ucrainean. După alegerile anticipate din această vară, este de aşteptat că partidul pro-prezidenţial ”Servitorul poporului” va obţine o majoritate confortabilă în Rada Centrală de la Kiev şi va forma o nouă guvernare. Continuarea eforturilor administraţiei precedente de a obţine, la nivel diplomatic, un accept politic al liderilor Uniunii Europene pentru depunerea cererii de aderare a Ucrainei în 2023 va însemna că retorica pro-europeană va avea o finalitate – ceea ce, indiscutabil, se va răsfrânge pozitiv asupra Republicii Moldova, a cărei elită politică va fi nevoită să facă, de asemenea, paşi concreţi în direcţia integrării europene. Momentan, însă, nu putem şti dacă Zelenski va lucra în această direcţie sau va prefera să menţină un discurs formal pro-european însă, de facto, să prefere o «neutralitate» asemănătoare celei preferate de fostul preşedinte Viktor Ianukovici. Până la urmă, în state precum Ucraina sau Republica Moldova, tentaţia de a proteja interesele de afaceri ale unei elite corupte a prevalat întotdeauna în faţa dezideratului legitim de reforme, eradicare a corupţiei, liberalizare şi democratizare. Asta se întâmplă şi acum la Chişinău, acolo unde puterea controlată de oligarhul cu reputaţie cel puţin dubioasă Vladimir Plahotniuc a profesat ani de zile un aşa-zis ”pro-europenism” al cuvintelor, nicidecum al faptelor, care le-a devenit insuportabil chiar funcţionarilor europeni. Aceştia din urmă au realizat că sunt traşi pe sfoară, iar regimul de la Chişinău a devenit indezirabil pentru foştii săi parteneri de la Bruxelles. Astfel, retorica puterii de la Chişinău a devenit mai izolaţionistă, Partidul Democrat schimbându-şi, în aparenţă, orientarea externă pentru a deveni ”Pro-Moldova”. Chiar dacă nu a spus-o cu subiect şi predicat, concluzia la care am ajuns în urma lecturii discursului său este că Vladimir Zelenski ar putea pune bazele unui curent ”Pro-Ucraina”, în care exponenţii dezideratului de integrare europeană să fie jucaţi pe degete, doleanţele lor să fie acceptate de principiu dar amânate şi tergiversate, fără a face greşelile care l-au costat mandatul pe Ianukovici.

Falsa dilemă între «vorbirea despre NATO» şi «crearea standardelor NATO»

Vladimir Zelenski nu a menţionat subiectul relaţiei Ucrainei cu Alianţa Nord-Atlantică în mod explicit în discursul său de inaugurare, însă anterior s-a declarat de partea aderării la NATO în condiţiile unui referendum naţional cu acest subiect. La prima vedere, nu pare ceva suspect să doreşti să ceri opinia poporului asupra unui asemenea subiect important, însă după ce în 2014, pe fondul agresiunii ruse în Crimeea şi Donbas, susţinerea pentru aderarea Ucrainei la NATO a crescut la peste 70%, în prezent numărul cetăţenilor ucraineni care ar susţine acest pas este în scădere, apropiindu-se de 50%. Nu este greu de înţeles, în aceste condiţii, că un referendum în careo majoritate a cetăţenilor să respingă aderarea la NATO ar însemna pecetluirea şanselor Ucrainei de a se alătura Alianţei Nord-Atlantice, şi, în acelaşi timp, pecetluirea şanselor Republicii Moldova de a se afla între două ţări membre NATO. Într-un mod similar cu tratarea integrării europene s-a exprimat Vladimir Zelenski şi despre NATO în discursul său. Unica menţionare a Alianţei nord-atlantice este în contextul reformei în domeniul apărării: ”Nu trebuie să ni se povestească despre standardele NATO, ci trebuie să fie create asemenea standarde”. Este o abordare ciudată, în care faptele sunt contrapuse vorbelor dându-se de înţeles că discuţiile despre NATO şi, eventual, aderarea la NATO nu au niciun sens şi sunt contraproductive în condiţiile în care forţele armate ale Ucrainei nu trec plenar la standardele NATO. Într-adevăr, implementarea standardelor NATO este necesară pentru aderarea la această organizaţie, însă nimeni nu a pretins vreodată, în vreo ţară din Europa Centrală sau de Est care se mişca spre NATO că nu ar fi nevoie să se vorbească despre asta. Din contra, în toate aceste ţări, inclusiv România, au existat puternice campanii publice în care atât societatea civilă cât şi autorităţile au informat cetăţenii despre beneficiile statutului de parte la tratatul Atlanticului de Nord. Calea pe care doreşte să meargă Zelenski este una riscantă în condiţiile Ucrainei, deoarece un eventual referendum eşuat de aderare la NATO ar fi ca un cadou din ceruri pentru Rusia, al cărei principal obiectiv este să nu admită aderarea Ucrainei la vreo structură occidentală, în primul rând la NATO, dar şi la UE. Pierzând Ucraina, Rusia pierde definitiv şi Republica Moldova, izolată între două ţări aparţinând clubului occidental. Primele semne ale acestui fapt, a cum ar putea arăta asta, s-au văzut deja din 2014 până în prezent. În aceste condiţii, orice încetinire sau oprire în drumul european şi euroatlantic al Ucrainei nu poate avantaja decât Rusia, iar dacă administraţia Zelenski va întreprinde aşa ceva, direct sau indirect, va pune în mod evident în avantaj Rusia.

Zelenski transmite Moscovei semnale că este dispus la dialog

În continuarea celor spuse anterior, un alt aspect foarte important al discursului lui Zelenski este faptul că acesta nu s-a referit nici o dată la Rusia în discursul său. Nu a calificat această ţară drept agresor, nu a spus nimic despre prezenţa trupelor ruse în Donbas. A vorbit despre războiul din estul ţării doar în termenii ”încetării focului”. A spus că ar fi gata să facă orice, inclusiv să-şi piardă funcţia, doar pentru a opri focul, dar fără ca Ucraina să-şi piardă teritoriile, adică pământurile ucrainene Crimeea şi Donbas, după cum le-a calificat. Impresia pe care o lasă discursul său de inaugurare unui observator atent al situaţiei din Ucraina este că preşedintele Zelenski s-a asigurat, prin câteva fraze inserate prin diferite momente ale discursului său, că mesajul transmis este unul care să corespundă opiniei dominante din societate că teritoriile ocupate aparţin Ucrainei şi că ele nu pot fi pierdute. Dincolo de aceste afirmaţii, conţinutul şi spiritul discursului său indică o dorinţă de a se concentra pe probleme interne şi o nedorinţă de a aborda şi gestiona dosarul integrării europene şi euroatlantice a Ucrainei. De asemenea, tăcerea cu privire la Rusia poate indica, dincolo de nedorinţa de a-şi ostiliza partea pro-rusă a societăţii, intenţia de a se apropia, cumva, de această ţară.

În discursul său, preşedintele Zelenski a trecut de câteva ori la limba rusă atunci când a vorbit despre necesitatea de a asigura coeziunea societăţii şi de a recupera cetăţenii din estul Ucrainei în condiţiile în care, potrivit lui, puterea de la Kiev nu a făcut nimic în ultimii cinci ani ca aceşti oameni să se simtă din nou ucraineni. Aici, din nou, avem un îndemn la concesii, inclusiv sub aspect lingvistic. Ceea ce, în condiţiile în care aceste concesii nu vor fi însoţite de măsuri active pentru aducerea acestor oameni în câmpul constituţional, poate fortifica poziţiile Rusiei în regiune. Toate aceste lucruri, privite împreună, dau impresia unor semnale transmise, pe cât posibil, la Moscova, că noua administraţie este interesată de un dialog care să refacă, din nou, atâta cât este posibil în actualele condiţii, relaţiile bilaterale. Cu siguranţă, aceste senale au fost decodate în mod corespunzător la Kremlin.

Viitorul european al Republicii Moldova depinde de rezistenţa Ucrainei în faţa Rusiei

La prima vedere o administraţie de la Kiev ceva mai puţin insistentă pe dimensiunea impunerii limbii ucrainene în toată ţara ar putea însemna avantaje pentru populaţia vorbitoare de limbă română din regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia. Însă Chişinăul nu îşi mai asumă de foarte mulţi ani vreun rol în protejarea minorităţii româneşti din Ucraina, în virtutea politicii de divizare în români şi moldoveni prin care Kievul a reuşit să întoarcă Republica Moldova împotriva României pe dimensiunea românofonilor din sudul şi nordul Basarabiei şi nordul Bucovinei. De aceea, mai important în prezent este în ce măsură va reuşi Rusia să profite de situaţia politică nouă de la Kiev şi câtă influenţă îşi va întoarce.

Cel mai important element al discursului de inaugurare al lui Vladimir Zelenski cu influenţă asupra Republicii Moldova este atitudinea cel puţin ezitantă privind aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO. În cazul care noua administraţie de la Kiev va continua pe aceeaşi cale, guvernanţii de la Chişinău, indiferent din ce partide vor proveni, vor avea motive în plus ca să adopte şi ei o atitudine similară. Acesta este principalul pericol – decuplarea noastră de o Ucraină ezitantă şi indecisă va fi mai grea decât ar fi fost în 2014, pentru că va trebui să aibă loc în nişte condiţii de securitate regională ceva mai stabilizate şi previzibile, cu o Rusie care menţine conflictul de joasă intensitate în Donbas şi continuă să ocupe Crimeea. O Rusie care mizează pe faptul că Vestul colectiv cu care ea are de a face în mod diferit în funcţie de ţară, adesea fragmentând cu succes unitatea occidentală faţă de propriile ei nelegiuiri, se va sătura la un moment dat să mai insiste ca Moscova să respecte dreptul internaţional privind Ucraina sau Republica Moldova, şi va lăsa aceste ţări să fie reabsorbite într-o nouă URSS, adică exact ceea ce-şi doreşte Putin în mod deschis.

Cu cât mai puţin va rezista Ucraina în faţa Rusiei, cu atât mai slabe şanse avem şi noi să îi facem faţă, iar discursul de inaugurare al preşedintelui Zelenski trezeşte anumite semne legitime de întrebare. Să vedem, în cele ce urmează, care îi vor fi acţiunile.

Dan Nicu este absolvent al Facultății de Științe Politice și masterand în Teorie și Analiză Politică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, cu teze de licenta și, respectiv, dizertație, care analizează problema tranziției postsovietice a Republicii Moldova. Autor a două volume: „Copiii vitregi ai Istoriei sau Se caută o revoluție pentru Basarabia“ (2008) și „Moldovenii în tranziție“ (2013. În ultimii ani, a colaborat la mai multe publicaţii din România şi Republica Moldova, printre care Adevărul, Cotidianul, Timpul.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Dionis Cenușă Integrarea semi-europeană a RM

Integrarea semi-europeană a Republicii Moldova: între agenda reformistă și guvernanța cleptocratică

November 19, 2019/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 2] Dionis Cenușă | Europa capătă greutate politică și substanță economică în parametrii de percepție a realităților moldovenești, chiar dacă calea este complicată, iar mișcarea, de regulă – lentă. Ancorarea normelor Uniunii Europene (UE) în legislația națională sau conectarea la lanțul de producție și consum european conturează semnele unui modus operandi, în linii generale, reciproc avantajos. Astfel, procesul legislativ are acces la o sursă de inspirație pentru modernizare, iar entitățile economice pot pătrunde în “cercurile virtuoase” ale economiei UE, supusă unor măsuri de ecologizare. Pe lângă aspectele politice și economice, densitatea și intensitatea contactelor bilaterale proliferează tot mai multe intersecții de compatibilitate. Totuși, persistă o rezistență constantă a sistemului post-sovietic de valori și deprinderi împotriva înrădăcinării bunelor practici europene. Cu alte cuvinte, integrarea europeană are loc cu jumătăți de unitate și pași.

Caracterul parțial al aproprierii de UE nu este cauzat doar de problematizarea contextului intern moldovenesc, dar și de reacția “eurocraților” de la Bruxelles la semnalele de involuție democratică, percepute din Moldova. De altfel, maturizarea dialogului moldo-comunitar se caracterizează prin reliefarea unor contradicții interpretative grave despre ce trebuie să prevaleze: statul de drept, ca și un bun colectiv vital, sau calculele politice egocentrice, manevrate în stil ad-hoc? Din acest considerent, prescripția angajamentelor rezultate din parteneriatul cu UE se ciocnește, deocamdată, de înclinația guvernanților de la Chișinău spre negocierea sau forțarea unor concesii și/sau excepții. Astfel, în mod paradoxal, pare să coexiste două tendințe majore: interesul actorilor externi pentru fluidizarea procesului de guvernanță moldovenească și rezistența factorilor interni împotriva transformărilor democratice.

Trei bariere în calea reformelor

În termeni practici, agenda reformistă propusă de UE, prin intermediul Acordului de Asociere, întâmpină trei tipuri de obstacole. În primul rând, reformele inspirate din guvernanța europeană sunt scanate de posesorii voinței politice, concrescuți cu interese oligarhice. După ce este depășit filtrul oligarhic, acțiunile transformative trebuie să treacă de a doua categorie de bariere, care se regăsesc în interiorul instituțiilor de stat. Mediocritatea, politizarea sau absenteismul sunt doar câteva din trăsăturile preponderente ale administrației publice ce pot îngreuna sau atrofia orice reformă. Concomitent, profesionalismul și integritatea se află în retragere și tot mai rar pot servi ca aliați în producerea unor schimbări calitative. A treia categorie de obstacole constituie răspândirea, în mod (in)voluntar, a ignoranței sau indiferenței în interiorul societății. Prin urmare, este afectată exercitarea presiunii civice, care, odată funcțională poate supune efectiv voința politică și instituțiile statului interesului public. Toate aceste impedimente fac ca integrarea cu UE să fie mai degrabă “semi-europeană”, deoarece presupune hibriditate, cauzată de influența patologiilor atribuibile factorilor politici moldovenești, printre care cleptocrația.

Beneficiile și neajunsurile integrării europene

Paraliziile parcurse de relația moldo-comunitară, încă prezente sub varii aspecte, nu anulează nicidecum aspectele pozitive, materializate până acum, sub incidența circumstanțelor locale și a constrângerilor externe. În asemenea împrejurări, pot fi delimitate patru arii semnificative – politică, comercială, umană și simbolică, unde pot fi identificate îmbunătățiri în parcursul european al Republicii Moldova.

Din punct de vedere politic, dialogul cu instituțiile europene a atins o dinamică înaltă. Chiar și în condițiile stării înghețate a contactelor politice la nivel înalt, oficialii europeni comunică cu partea moldovenească, monitorizează situația din țară și promovează mesaje politice pro-reformă și pro-democrație. Datorită unei doze ridicate de automatism, asigurat de infrastructura instituțională a Acordului de Asociere, deplin în vigoare din vara anului 2016, relația bilaterală se reînnoiește, inclusiv pe timp de intemperii politice. Iar evenimentele din 2018, atât cele două rezoluții hiper-critice ale Parlamentului European din 2018, cât și decizia de a sista asistența financiară, doar demonstrează că UE interacționează cu politica moldovenească și intenționează să o îmbunătățească folosind condiționalitatea externă.

Intensificarea legăturilor comerciale exemplifică capacitatea economiei moldovenești de a beneficia de pe urma proximității de spațiul economic european. Gradul de sofisticare al bunurilor sporește, la fel și corespunderea lor la standardele tehnice și de calitate de tip european. În mod definitiv, cota bunurilor moldovenești livrate în UE, care a atins 70% din totalul exporturilor, trebuie privită împreună cu deficitul comercial, care favorizează partea europeană. Liberalizarea comerțului cu UE nu reprezintă un produs static, ci necesită intervenții permanente de echilibrare pentru a proporționaliza beneficiile și costurile relaționării cu o super-putere economică.

Latura umană a relațiilor bilaterale se măsoară în multitudinea contactelor inter-umane, a căror fluidizare se datorează înlăturării regimului de vize cu UE în 2014. Până în martie 2019, circa 75% dintre cetățenii moldoveni au traversat frontiera europeană de peste 6 milioane de ori. Pe lângă aspectele economice, precum dezvoltarea serviciilor de transportare, diversificarea industriei turismului sau expansiunea mediului de afaceri moldovenesc, liberalizarea vizelor a facilitat o anumită trăinicie a legăturilor intra-familiale la nivelul emigranților moldoveni. Datele statistice raportate de UE evidențiază nu doar iregularități în comportamentul câtorva mii de moldoveni (șederi ilegale, solicitări de azil, etc.), care abuzează de laxitatea frontierelor europene. Practicarea neîntreruptă a abuzurilor, chiar și la o scară minoră, semnalează la fel o capacitate redusă a autorităților de a încuraja conformitatea prin politici preventive convingătoare.

Pe plan simbolic, relația UE-Republica Moldova revine în făgașul normalității. Ziua Europei nu mai este contrapusă tradiției (post)sovietice de celebrare a Zilei Victoriei, ci obține un caracter complementar. Deși a fost eliminată divergența geopolitică legată de atașamentul civilizațional al țării de Vest sau Est, combinarea acestor zile setează o deprindere față de ideea politicii externe multi-vectoriale. Potrivit acesteia, interesele strategice ale Rusiei riscă să prevaleze cu ușurință față de interesele naționale moldovenești.

În loc de concluzii…

Relațiile moldo-comunitare sunt condamnate la o integrare semi-europeană, atât timp cât procesul de guvernanță a Republicii Moldova nu se va elibera din capcana intereselor cleptocratice. Până atunci, agenda reformistă înaintată de UE trebuie să servească ca o asigurare minimă împotriva degradării definitive a standardelor democratice, niciodată până acum definitiv statornicite.

Dionis Cenușă este cercetător asistent în cadrul Institutului de Științe Politice de la Universitatea din Giessen (Germania), unde își face studiile de doctorat. Din 2013, el face parte din echipa Centrului Analitic Independent Expert-Grup, unde se specializează pe economia politică și integrarea europeană, și politici de securitate energetică. Din 2015, este contribuitor permanent pentru Agenția de Știri IPN. Principalele arii de cercetare cuprind: integrarea europeană în Europa de Est, relația UE-Rusia, regimuri oligarhice și reziliența de stat.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Publicitatea sexistă, un mod (ne)reușit de a capta atenția

November 19, 2019/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 2] Elena Rațoi | Publicitatea sexistă este o noțiune relativ nouă pentru Republica Moldova. Definită de Legea cu privire la publicitate (1) în art. 11 (2), în urma unui amendament adoptat în aprilie 2016. Publicitatea sexistă:

„Covoarele nu sunt ca soția, ele pot fi schimbate”. Caracterul sexist al publicității a fost constatat de către Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității prin Actul de constatare nr. 2 din 7 iulie 2017.

prezintă femeia sau bărbatul drept obiect sexual, în situații umilitoare sau degradante, violente și care ofensează demnitatea umană;
promovează stereotipuri sexiste în scop discriminatoriu, cu menținerea percepției tradiționale asupra femeii drept o ființă slabă, vulnerabilă și dependentă, având o poziție socială inferioară.

Pentru nerespectarea acestor prevederi, Codul Contravențional al Republicii Moldova, la art. 364, prevede aplicarea unei amenzi de până la 90 u.c. (3), pentru persoane fizice, de până la 240 u.c. pentru persoane cu funcție de răspundere și de până la 300 u.c. pentru persoanele juridice. De asemenea, agentul economic este obligat să înceteze difuzarea spotului publicitar sau să elimine materialul publicitar în cauză, așa încât acesta să nu mai fie disponibil publicului.

Ce înseamnă, de fapt, publicitatea sexistă și cum o putem identifica?

Unii ar putea spune că definiția dată de legislația actuală e prea vagă și poate fi interpretată în mod fraudulos. Însă realitatea e alta. Publicitatea sexistă poate fi identificată răspunzând la câteva întrebări:

Care este scopul de a plasa persoana în publicitate? Pentru a demonstra cum se utilizează produsul sau serviciul reclamat sau pur și simplu pentru a capta atenția?
În cazul în care am inversa rolurile (am înlocui bărbații cu femeile sau viceversa, fiind arătați în exact aceeași ipostază), ar părea ieșit din comun?
Promovează vreun stereotip prin care femeile se poartă într-un anumit mod, iar bărbații în altul?

Caracterul sexist al publicitatii a fost constatat in iulie 2017

Deși sexismul în publicitate poate să se refere la toate genurile, de cele mai multe ori femeile sunt cele afectate.

Unul din mijloacele cele mai des întâlnite în publicitatea sexistă este obiectificarea- atunci când o persoană este redusă la nivel de obiect, adică este tratată drept decor, pentru a atrage atenția. Observăm acest lucru mai cu seamă în cazul femeilor care apar în reclame. Respectiv, dacă cineva vrea să reclameze o ușă, lângă aceasta neapărat va apărea o femeie într-o poziție lascivă; sau dacă avem publicitate pentru paste, acestea neapărat vor fi puse pe corpul unei femei, etc.

În ceea ce privește nuditatea în publicitate, legislația Moldovei nu o interzice expres. Respectiv, nudurile pot fi folosite în cazul în care acest lucru este relevant pentru a prezenta serviciul sau produsul. De exemplu, pozarea unei persoane în lenjerie intimă pentru a reclama produsul nu se consideră sexism, deoarece corpul persoanei are atribuție directă cu aceasta, care, în mare parte, nu poate fi reclamată ca fiind utilizată în alt mod. Pe de altă parte, în cazul în care persoana care reclamează lenjeria este în poziții provocatoare, cu tentă sexuală (o femeie în lenjerie afișându-și sânii sau culcată în pat/pe podea, cu picioarele în sus, etc.), deja se consideră că suntem în prezența unui fapt de obiectificare a persoanei, prin care aceasta este utilizată drept unealtă sexuală, cu scopul de a atrage o atenție mai mare asupra produsului.

Suntem în prezența aceluiași exemplu când vorbim despre publicitatea unor produse de curățare a corpului (gel de duș). Nu e considerat sexism situația în care o persoană goală face duș pentru a reclama un produs. Însă atunci când același/aceeași producător/toare, în cadrul unor publicități în serie arată femeia dezbrăcată în duș, iar bărbatul în halat de baie, suntem în prezența unei publicități sexiste. În această situație femeia este tratată diferit decât bărbatul, ca fiind o ființă inferioară ce se poate dezbrăca fără scrupule, iar corpul ei e utilizat nu doar pentru a reclama, ci și pentru a atrage atenția potențialilor/lelor cumpărători/oare. La fel sexistă va fi considerată publicitatea în care femeia apare întinsă jos în camera de duș.

O altă trăsătură a publicității sexiste este tratarea persoanei într-un mod umilitor sau degradant din cauza genului acesteia. Persoana e prezentată drept lipsită de posibilitatea de a gândi sau de a acționa. De exemplu, în această categorie pot intra publicitățile prin care sunt luate în derâdere blondele („încât și o blondă ar face față”) sau acele genuri de publicitate ce reclamează medicamentele, în care bărbații sunt prezentați drept niște ființe care nu pot avea grijă de ei și de copii, iar soția vine în calitate de salvatoare și le administrează medicamentele.

Publicitatea sexistă afectează demnitatea umană și, de cele mai multe ori, anume demnitatea femeilor este denigrată. Aceste situații se întâmplă când femeile apar în calitate de persoane care se vând ușor pentru bani sau pentru anumite bunuri materiale, pe care (doar) bărbatul le deține. Sau atunci când sunt prezentate drept niște ființe amorale, ușuratice, care își petrec timpul servind alcool și distrându-se.

Una din cele mai grave forme ale publicității sexiste e cea prin care este promovată violența. În reclama ce conține elemente de violență în bază de gen, bărbații sunt pe larg reprezentați ca utilizându-și corpurile pentru a fi agresori, iar femeile sunt prezentate cu o poziție corporală de supunere (4). Uneori, femeile sunt arătate zâmbind, în timp ce se face aluzie la atac, în altele ele pur și simplu cedează atacului. Aceste abordări corelează violența cu senzualitatea.

În publicitate, femeile sunt cele care apar mereu la bucătărie, spălând vasele, gătind pentru familie, fiind responsabile de curățenia în casă. La prima vedere, se pare că acest lucru nu ar fi unul prin care femeia este reprezentată drept inferioară bărbatului, însă dacă analizăm la o scară mai largă situațiile în care sunt prezentați bărbații (în costum, lucrând pentru companii mari, fiind responsabili de luarea deciziilor) și femeile (la bucătărie, îngrijind de copii și de casă), modelul demonstrat se transpune în viața reală și se va aștepta ca femeile să fie cele care stau acasă, iar bărbații sunt cei care aduc bani și iau decizii.

Ce facem dacă am identificat o publicitate care ni se pare sexistă?

Fiecare persoană care se simte lezată de o publicitate pe care o consideră sexistă poate scrie o plângere prin care să o denunțe. Organul împuternicit să exercite controlul de stat și autoreglementarea în domeniul publicității este Consiliul Concurenței.

De asemenea, cei care se simt lezați pot depune o plângere și la Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității. Acesta examinează plângerea și se expune cu privire la caracterul sexist al publicității. Dacă se constată că publicitatea este sexistă, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității remite cazul spre examinare Consiliului Concurenței, conform procedurii legale.

Începând cu 2017, adică după modificările operate în legislație privind introducerea noțiunii de publicitate sexistă și stabilirea sancțiunilor, la adresa Consiliului au început a parveni mai multe plângeri. Astfel, până în 2017, Consiliul a examinat 5 plângeri cu privire la caracterul sexist al publicităților, pe când în 2017 numărul acestora s-a ridicat la 32.

La fel, membrii Consiliului se pot autosesiza pe marginea unor publicități, așa cum au făcut-o în legătură cu mesajul folosit de o școală auto într-un spot publicitar (5), care conținea următorul mesaj: „…singura Școală Auto de stat din Chișinău, îți oferă cea mai bună instruire pentru toate categoriile posibile: autoturisme, camioane, motociclete, microbuze. Ieftin și eficient. (…)Teoria, plus practică, plus certificatul de finalizare a cursurilor. Ușor, chiar și pentru blonde”. Consiliul a constatat discriminarea pe bază de gen și a sancționat atât agentul economic, cât și postul de radio care a plasat spotul, stabilind că ei poartă răspundere pentru replicarea sistematică a stereotipurilor legate de femei, printr-un mijloc de informare în masă, cum este radioul.

În ceea ce privește Consiliul Concurenței, începând cu aprilie 2016 (de la data adoptării modificărilor legislative) și până în iulie 2018, acesta a întocmit 16 procese verbale cu privire la contravenție ca urmare a constatării publicității sexiste.

Persoana trasă la răspundere poate contesta decizia privind sancționarea. Totuși, acest fapt nu o scuteşte de obligația sa referitoare la eliminarea materialului. Sesizarea instanţei judecătoreşti nu sistează executarea dispoziţiei sau a deciziei Consiliul Concurenţei, cu excepţia cazului în care instanţa judecătorească va emite o decizie cu privire la sistarea executării actelor nominalizate.

Elena Rațoi este activistă în domeniul promovării egalității de gen de aproape 5 ani, fiind angajată în calitate de Ofițeră de Programe la Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) din 2014. Anterior, Elena a lucrat în calitate de Manageră PR și Asistentă de Proiect în cadrul Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova. De asemenea, a coordonat implementarea a două proiecte care au avut drept scop implicarea civică a tinerilor și a participat în mai multe activități de voluntariat. Ea este autoarea Ghidului „Sexismul în Publicitate: Concepte, definiții, exemple”. Elena a absolvit Facultatea de Drept și masteratul în Drept Civil a Universității de Stat din Moldova.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Referințe:

1 Legea nr. 1227 din 27.06.1997, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 67-68 din 16.10.1997

2 Public Interest Research Centre and WWF-UK, „Think of me as evil? Opening the ethical debates in advertising”, (2010) p. 41.

3 Unitate convențională- 50.00 MDL sau circa 2.48 EUR

4 (Malamuth și Briere, 1986)

5 http://www.bizlaw.md/2016/09/07/sexismul-in-publicitate-care-sunt-regulile-si-ce-sanctiuni-se-aplica-pentru-nerespectarea-lor/

Impactul și nivelul de implementare al Legii cu privire la tineret în Republica Moldova

November 19, 2019/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 2] Igor Ciurea | În această analiză sunt stabilite principalele modificări introduse în anul 2016 odată cu adoptarea noii Legi cu privire la tineret și impactul acesteia asupra dezvoltării sectorului de tineret în Republica Moldova. În document sunt prezentate transformările din sectorul de tineret și provocările întâlnite în procesul de implementare. Analiza ia în considerare aspectul intersectorial al sectorului de tineret și se axează, în principal, pe prevederile Legii cu privire la tineret. Scopul acestui document este de a evidenția cele mai importante măsuri care trebuie luate pentru a asigura un impact pozitiv al Legii cu privire la tineret și realizarea scopului său.

Politicile de tineret pot fi definite într-un singur act legislativ specific sau sub forma unui set de documente interconectate în cadrul aceluiași cadru legal (lege, pact, rezoluție, concept de stat etc.). Politicile pot avea forme diferite și foarte specifice țării, însă dacă am lua în vedere structura transversală și extinsă a sectorului de tineret, atunci cu siguranță ar fi aproape imposibil de descris politicile de tineret ca un act unic. Cu toate acestea, politicile de tineret trebuie să reflecte provocările și obstacolele cu care se confruntă tinerii la momentul de față. La baza lor trebuie să stea necesitățile și aspirațiile tinerilor, precum și obiectivele și prioritățile politice definite și convenite. Întrucât problemele cu care se confruntă tinerii afectează diferite aspecte din viața lor, este necesar ca în centrul politicilor să stea colaborarea/coordonarea intersectorială cu toate celelalte sectoare relevante, precum și o abordare integrată pentru a putea rezolva problemele în totalitate și pentru a găsi răspunsuri relevante și potrivite.

Adoptarea în anul 2016 a Legii cu privire la tineret a introdus câteva schimbări importante în cadrul și structura sectorului de tineret din Republica Moldova. Potrivit legii, sectorul de tineret este definit ca toate domeniile în care are loc elaborarea și implementarea politicilor de tineret și activitățile de tineret.

În lege au fost clarificate mai multe definiții și termeni, cea mai importantă fiind schimbarea definiției pentru tânăr/ă. Conform Legii cu privire la tineret adoptată în anul 2016, tânăr/ă este persoana cu vârstă cuprinsă între 14 și 35 de ani. Aceasta nu este o simplă schimbare a definiției, modul de definire a acestui cuvânt având impact asupra accesibilității la anumite servicii și programe de stat.

Principalul motiv și argument pentru extinderea vârstei de la 16 la 30 de ani (definiția anterioară) până la 14 la 35 de ani a fost de a avea o abordare și o definiție unică în diferite politici sectoriale pentru tineri.

Pe atunci, Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și alte instituții foloseau acest interval în programele lor de tineret. Acest argument nu mai este valabil, deoarece în 2018 Guvernul a aprobat programul „Prima Casă”, un program național care abordează problemele tinerilor referitoare la locuințe, cu un interval de vârstă complet nou de la 18 la 45 de ani, excluzând definiția utilizată în Legea cu privire la tineret. Am califica extinderea grupei de vârstă a tinerilor ca fiind o schimbare neinspirată. Necesitățile tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani sunt prea aspre, iar resursele alocate sunt foarte limitate și insuficiente pentru a satisface necesitățile pentru mai mult de o treime din populația țării.

Legea cu privire la tineret redefinește rolurile diferitor părți interesate guvernamentale și neguvernamentale, oferind o înțelegere mai clară a contribuției scontate din partea acestor părți. Pentru prima dată în istoria acestui tânăr stat, a fost constituită o instituție națională de implementare a politicilor de tineret – Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret. Potrivit legii, Agenția este o autoritate administrativă în subordinea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, constituită în scopul formării și perfecționării continue a cadrelor, programelor, activităților și serviciilor din domeniul tineretului, precum și în vederea implementării, acreditării, monitorizării și evaluării acestora. Deși urma să-și înceapă activitatea conform prevederilor legii în termen de 12 luni de la adoptarea acesteia, Agenția, din păcate, încă nu funcționează. Această întârziere are un efect enorm asupra impactului general al Legii cu privire la tineret, fiind un factor important care împiedică realizarea obiectivelor documentului.

În anul 2018, un grup de ONG-uri pentru tineri a inițiat o campanie națională pentru a presa Guvernul să constituie Agenția. Campania #UndeiAgentia a mobilizat tineri, ONG-uri și lucrători de tineret, însă acest lucru nu a fost suficient pentru a iniția procesul de constituire a structurii. Campania a mobilizat peste 1000 de tineri care să depună petiții la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Cancelaria de Stat și Parlamentul Republicii Moldova. 11 organizații, membre ale Platformei Naționale din Moldova a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, au semnat și depus un document de poziție comună privind întârzierea procesului de constituire a Agenției.

Legea stabilește cadrul juridic pentru dezvoltarea serviciilor și activităților de tineret, definind și propunând cadrul legal pentru aceste instituții. Pentru prima dată, într-o lege ar fi definit în mod clar consiliul local al tinerilor, liderul de tineret, lucrătorul de tineret și alți specialiști importanți din sectorul de tineret și ar crea premisele necesare pentru recunoașterea și dezvoltarea acestor structuri. Legea în sine este un document foarte progresiv, bazat pe cele mai bune practici ale Consiliului Europei (co-managementul structurilor de tineret), principiile și valorile organizațiilor de tineret (consiliul local al tinerilor, participarea tinerilor la procesul de luare a deciziilor). Documentul a fost elaborat în mod participativ și reflectă necesitățile și poziția societății civile.

Legea cu privire la tineret reflectă prioritățile sectorului de tineret și necesitățile tinerilor, oferind instrumentele necesare pentru elaborarea inițiativelor intersectoriale pentru tinerii cetățeni ai Republicii Moldova și asigurând realizarea potențialului maxim al fiecărui tânăr. În document sunt evidențiate domeniile importante pentru dezvoltarea tinerilor, cum ar fi oportunitățile economice, participarea tinerilor și dezvoltarea multilaterală, sănătatea, serviciile pentru tineri, activitățile de tineret și programele de tineret.

Întrucât conținutul ne oferă numeroase motive pentru a aprecia foarte mult calitatea documentului, implementarea acestuia demonstrează mai multe programe structurale în procesul de implementare a politicilor în general și în procesul de elaborare a politicilor de tineret în special. Principala parte interesată de implementare, Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret, nu a fost constituită și nu a furnizat resursele necesare pentru lucru. Unor părți interesate le-au fost atribuite competențe în sectorul de tineret fără sprijin metodologic, financiar sau de altă natură necesar pentru a exercita aceste competențe. Rolul administrațiilor publice locale (APL) în dezvoltarea sectorului de tineret este crucial și bine definit în Legea cu privire la tineret, însă în lipsa reformei administrației publice locale, care ar oferi resursele și capacitățile necesare, nu se va ajunge la rezultatele scontate. Legea cu privire la tineret prevede de asemenea că Guvernul va veni, în termen de 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu asistență metodologică și tehnică clară pentru APL-uri în vederea elaborării politicilor locale de tineret și implementării la nivel local a competențelor lor în conformitate cu prevederile documentului. Din cauza mai multor factori politici aceste prevederi nu au fost niciodată aplicate. Unele APL-uri elaborează, în mod individual, programe și proiecte menite să sprijine dezvoltarea sectorului local de tineret: granturi locale pentru ONG-urile de tineret, inițiative comunitare de asistență financiară conduse de către tineri, crearea serviciilor locale și a centrelor prietenoase tinerilor.

După adoptarea legii nu au urmat măsuri concrete de susținere și implementare. Stabilirea și dezvoltarea unui sistem robust de servicii și programe de tineret, recunoașterea lucrătorului de tineret, elaborarea standardelor de calitate în domeniul serviciilor de tineret, sunt doar câteva dintre obiectivele legii care nu au fost realizate niciodată din cauza unor factori, precum:

Lipsa înțelegerii și dorinței politice de a dezvolta un sector de tineret puternic;
Amânarea procesului de constituire a Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret;
Resursele limitate (financiare și umane) pentru dezvoltarea sectorului de tineret;
Înțelegerea insuficientă a activităților de tineret, a rolului tinerilor în procesul de luare a deciziilor, a structurilor locale de tineret;
Lipsa inițiativelor de coordonare și cooperare în diferite domenii de politici în ceea ce privește tinerii ca beneficiari și participanți activi;
Participarea și implicarea insuficientă a tinerilor și a organizațiilor de tineret în procesul de elaborare și implementare a politicilor.

Legea cu privire la tineret este un document important într-o societate în care provocările demografice reprezintă una dintre marile probleme cu care se confruntă Republica Moldova și care va rămâne pentru mult timp pe ordinea de zi a Guvernului. Legea este o oportunitate foarte bună de a investi și de a studia potențialul tinerilor într-un mediu foarte dinamic și provocator. Documentul stabilește un cadru legal solid care trebuie să fie susținut de măsuri și programe guvernamentale concrete. Parlamentul trebuie să preseze mai mult Guvernul pentru a relansa inițiativele bune și instituțiile constituite prin adoptarea legii. O monitorizare parlamentară puternică și continuă poate oferi sprijinul politic necesar pentru dezvoltarea sectorului de tineret.

Igor Ciurea este responsabil de fundraising la Fundația Youth Development for Innovation. El este un tânăr jurist, activist și consultant în domeniul politicilor de tineret, dezvoltării organizaționale, ocupării forței de muncă în rândul tinerilor și a antreprenoriatului. A acumulat experiență în calitate de lider al celor mai mari organizații pentru tineret și studenți din Republica Moldova și de peste hotare (Consiliul Național al Tineretului din Moldova, Alianța Studenților din Moldova, Forumul European al Tineretului, Uniunea Studenților din Europa). Igor Ciurea este membru al mai multor grupuri de experți internaționali care pledează și susțin promovarea drepturilor tineretului la nivelul UE și ONU, cum ar fi Grupul de experți pentru drepturile tinerilor al Forumului European al Tineretului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Neam în festival

October 16, 2019/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Ana Gherciu |Când revenisem din Timișoara, după o despărțire lungă de Republica Moldova, proaspăt de pe băncile facultății, mă angajasem temporar într-o companie de cercetări sociale și politice. Trebuia să fac un sondaj în rândul străinilor din sala de așteptare a Aeroportului Internațional Chișinău, să aflu ce știu despre țara din care pleacă, ce știau despre ea până să ajungă aici, ce le-a plăcut, dacă au gustat din vin, etc. Unii au venit să viziteze familiile soțiilor, alții pentru afaceri și turismul sexual, puțini auziseră de Ziua Vinului și regretau că nu o vor prinde. Și nimeni, absolut nimeni nu a zis că a venit aici ca să viziteze muzee, să participe la vreun festival cultural sau să descopere monumentele istorice și naturale ale Republicii Moldova. Era început de octombrie 2012. Peste șase ani, după un final de vară amorf, luna octombrie a scuturat chișinăuienii, în special pe cei cinefili. A început cu o mare premieră – primul festival internațional de film din Republica Moldova dedicat filmelor de ficțiune, a continuat cu a patra ediție a Festivalului Zilele Filmului Românesc și s-a încheiat cu a opta ediție a Festivalului Internațional de Animație Anim’est la Chișinău. Trei festivaluri de film. Într-o lună. La Chișinău. Dar dacă ar fi să număr câte evenimente culturale au prins aripi de-a lungul acestor ani, nu mi-ar ajunge degete. Numai Nata Albot îmi ocupă o mână.

„Fără cultură, am decădea la nivelul de turmă”

Pentru a da la o parte entuziasmul meu încă neobosit, cum ar putea spune unii, am discutat cu cei care stau în spatele unor evenimente care schimbă dinamica în Chișinău și-n țară. „Palpitantă, provocatoare, frustrantă. Pentru că e „loc nearat”, pentru că trebuie să inventezi soluții, pentru că oamenii au alte priorități.” Așa descrie Dumitru Marian, președintele Asociației ALTFilm, care organizează TIFF și Anim’est la Chișinău, activitatea unui organizator de evenimente culturale.

Cea mai mare satisfacție este, că la final de zi, de ediție și de an, „știu de noi șoferii de troleibuz, vânzătorii de la piață, oamenii din Florești. Adică oameni care, în mod normal, au alte preocupări. Ne-a scris cineva ca să ne reproșeze că anul acesta nu a fost workshop pentru copii miercurea, că ea doar atunci avea timp să-și aducă copiii (al treilea an la rând). Un copil (cel puțin atât cunosc eu), care desena la prima ediție în holul cinematografului, azi face școală de animație. Cam atât am reușit. Nu știu dacă a evoluat”. Dumitru, cunoscut nu doar pentru rolul său în cinematografia Republicii Moldova, dar și pentru spiritul său de revoluționar, crede că dacă am elimina (ipotetic) evenimentele culturale din viața noastră, am vedea mulțimi de oameni doar la congresele partidelor. „Am decădea până la nivelul de turmă. Evenimentele culturale ar trebui să ne țină deasupra lor, ar trebui să ne genereze gânduri, întrebări, răspunsuri, să ne antreneze creierul”, de exemplu, în favoarea unei societăți funcționale”. Acum opt ani, pe malul drept al Prutului, în planurile a doi organizatori de festival de film se ivise ideea de a trece hotarul, de a aduce festivalul lor într-un oraș cu o ofertă cinematografică extrem de mică. „Cunoșteam Festivalul Cronograf, îl știam pe Virgil Mărgineanu, știam că acesta era singurul festival veritabil de film din Chișinău. Și bănuiam că poate exista cerere din partea publicului pentru mai mult”, își amintește Laurențiu Bratan, fostul președinte al Asociației Estenest, din România.

Finanţări reduse și evenimente de calitate

Era anul 2011, când PIB-ul Republicii Moldova abia ajungea la 83 milioane de lei, țara era extrem de divizată între Est și Vest și era condusă de o echipă nouă, care abia urma să-și arate colții. Laurențiu era conștient că, într-o țară cu un nivel de trai atât de redus, problemele economico-sociale trec pe primul loc, înaintea nevoii de cultură. Totuși, festivalul urma să aibă loc în Chișinău, unde locuiesc mulți tineri dornici de evenimente culturale, mulți studenți. Așa a ajuns Festivalul Internațional de – 18 – Animație Anim’est la Chișinău, în echipa căruia am intrat și eu peste doi ani. Un festival care a transformat imaginea filmelor de animație din percepția publicului din R. Moldova – ele nu mai sunt privite ca producții exclusiv pentru copii. Acum se știe că există filme de animație pentru toate vârstele și gusturile. „De-a lungul următoarelor ediții, am încercat să atragem la festival și alte categorii de public, de exemplu bunici cu copii, la proiecții pentru copii. Sau oameni mai în vârstă, doritori să vadă filme scoase din arhivă și difuzate în cinematograf după multe zeci de ani de la realizarea lor. Am optat și pentru un preț foarte accesibil al biletelor și astfel, cred eu, am reușit să diversificăm publicul”, povestește Laurențiu Bratan, care lucrează de ceva timp la un lungmetraj de animație bazat pe o poveste clasică de iubire din Arabia preislamică pe nume „Layla și Majnun”. La început, organizarea Anim’est-ului la Chișinău a fost o provocare, atât pentru echipa bucureșteană, cât și pentru cea locală, în frunte cu Dumitru Marian, dar a fost acceptată cu mare plăcere și curiozitate. „Cu timpul, mecanismele organizării festivalului au intrat pe niște coordonate constante. N-aș putea spune că e mai greu decât în România sau în alte părți. Problemele sunt cam aceleași – să te lupți să obții finanțări, să te lupți să menții treaz interesul publicului”, spune Laurențiu. Lipsa unei susțineri constante și semnificative din partea autorităților și agenților economici rămâne, însă, o parte a ecuației care dicta de fiecare dată amploarea festivalului. „Putem vorbi de o susținere puternică, când autoritatea te cheamă la ea și te întreabă ce-ți lipsește, ce poate face ea, ca tu să-ți faci treaba în continuare așa cum se cuvine, inclusiv treaba ei, a autorității, prin elaborarea politicilor. Asta nu se prea întâmplă”, remarcă Dumitru Marian. Laurențiu Bratan, fiind și el manager cultural și unul foarte lucid, recunoaște că, deși nu consideră că banii contează cel mai mult, știe că un festival corect finanțat înseamnă să poți aduce filme de calitate, să poți face o promovare bună, să poți plăti decent o echipă de organizare etc. „Poți apela și la entuziasm și la voluntariatul echipei (noi înșine am făcut-o la începuturile Anim’est București), dar – hai să fim serioși – acestea se erodează după doi-trei ani. Ce om ar vrea să muncească ani de zile pe brânci fără să fie plătit?”, concluzionează acesta.

Festivalurile fac din Chișinău o capitală europeană

Despre aceleași provocări mi-a vorbit Dumitru Grosei, care a organizat deja al patrulea an Zilele Filmului Românesc la Chișinău (ZFR). În perioada de pregătire, de obicei, provocările cele mai frecvente sunt cele legate de formarea bugetului. „Până pe ultima sută de metri, avem mari emoții legate de anumite surse de finanțare, dar mai ales din partea CNC Moldova. Aici, din cauza atitudinii personale a directorului acestei instituții față de organizatori, întâmpinăm probleme artificiale și discuții interminabile pe subiecte inventate, ca până la urmă să ne dea o finanțare simbolică”, spune Dumitru Grosei, care a primit în această toamnă doar 500 de euro de la Centrul Național de Cinematografie, în comparație cu instituția omologă din România care a acordat un sprijin financiar de 5500 de euro. Totuși, provocările întâmpinate nu l-au făcut nici pe Dumitru Grosei să renunțe la organizarea ZFR la Chișinău. El este ferm convins că rolul evenimentelor culturale este unul major. „Ele au și un caracter educativ, iar populația de la noi are un nivel de educație scăzut, iar de aici și toate problemele sociale la care te referi. Pentru că omul educat, informat, este mai greu de manipulat. Creșterea numărului de evenimente culturale și, în speță, cinematografice, îi conferă orașului Chișinău o alură de capitală a unei țări europene.

De pildă, prin evenimentul cinematografic ZFR la Chișinău, noi conectăm publicul de aici în timp real la marile festivaluri de serie A, unde participă filmele românești care le proiectăm noi aici”, afirmă cu mândrie Dumitru Grosei. Spre exemplu, anul acesta, filmul lui Radu Jude „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a fost proiectat la Chișinău, concomitent cu proiecția care a avut loc la BFI London Film Festival.

Sete de cultură

De foamea chișinăuienilor de evenimente culturale, în special cele de film autohton, au fost conștienți cei care au stat în spatele marei premiere din această toamnă, și anume Festivalul Internațional de Film „Ravac”. Alegoria dintre vinul superior și limpede, curat de drojdie, este mai mult decât potrivită pentru a descrie ce s-a întâmplat la prima ediție a festivalului organizat de Youbesc Creative Institute și Asociaţia Consumatorilor de Artă. Timp de cinci zile publicul a putut viziona 50 de filme din ultima colecție Cannes, Berlinale, Venice, propuneri la Premiile Oscar și 16 producții autohtone. „Ne-am dorit din totdeauna să găzduim și noi un festival de film de ficțiune la noi acasă și să aducem producții, care sunt cotate la nivel internațional și au fost selectate la cele mai notorii festivaluri de film. În afară de aceasta, cred că publicul a așteptat să vadă content-ul național, pentru că nu prea avem ocazii să vedem așa, dintr-o răsuflare filme moldovenești produse acasă”, spune Vasile Micleușanu, unul dintre organizatorii festivalului „Ravac”. Deși Cannes sau Berlinale sună foarte bine, de cea mai mare popularitate s-au bucurat filmele autohtone. Spectatorii au umplut aproape de fiecare dată sălile, demonstrând cât de mult apreciază cinematografia locală și confirmând, încă o dată, că regizorii, scenariștii, producătorii, actorii din Republica Moldova au un cuvânt de spus pe plan mondial. „A fost sau nu nevoie de un asemenea festival? O să-mi permit cu toată mândria să zic că da și mă bucur mult că am putut să-l organizăm aici acasă. Țara noastră a așteptat un asemenea festival și ar fi bine să avem curaj și putere, și nebunie să continuăm și anul viitor, și multe alte ediții înainte”, recunoaște emoționat Vasile Micleușanu. Merită menționat că „Ravac” nu este un festival care-și propune doar promovarea artei cinematografice naționale și internaționale. În paralel cu celebrarea filmelor pe marele ecrane, „Ravac” dezvoltă o platformă pe industria cinematografică prin organizarea workshop-urilor de profil pentru creatorii de film. În același timp, organizatorul acestui festival mi s-a părut mai optimist decât cei de mai sus. Preferă „provocările” în schimbul „greutăților”. E conștient că, atunci când planifici un festival care are loc în premieră, trebuie să fii gata oricând de momente neașteptate, care te tot pândesc pe la colțuri. „Dacă aș sta să privesc în urmă, o provocare majoră, care practic ne putea stopa desfășurarea festivalului, a fost legată de contentul internațional și anume de modalitatea de transportare. Nimeni din noi nu a știut ca va trebui să ”devamăm” hardurile cu filmele care ajung la festival. A fost ceva nou și neprevăzut de noi, acum am învățat lecția”, spune Vasile Micleușanu.

Tradiţiile uitate pe vremea sovietică, reînviate pe malul Nistrului

Tot cu gândul la ce-i al nostru este și Nata Albot. „Când am văzut cât de pofticioasă este lumea de asemenea evenimente în stradă, cât de dornică este lumea de reuniuni de genul acesta, frumos amenajate, cu diverse activități și eu fiind pasionată de tot ce înseamnă tradiții, îmbolnăvită, cumva, de Valentina Vidrașcu, de costumul popular, de promovarea lui, de magia lui, mi-a venit în cap ideea să organizez festivalul IaMania, în care să adunăm artizani, să-i ajutăm să-și vândă produsele, să-i apropiem și mai mult de consumatori, să promovăm costumul popular și nu în ultimul rând să ne construim identitatea locală, care cred eu ajunsese la un moment dat într-un impas”, îmi spune Nata Albot. Este vorba despre un impas, care-și trăgea rădăcinile încă de pe vremea sovietică și de care nu scăpasem odată cu Independența.

Din 2013, când IaMania s-a întâmplat pentru prima dată la Chișinău, festivalul a migrat din Capitală, pe malul Nistrului, a crescut de la 30 de artizani și 10 bucătari, la peste 130 de artizani din toate colțurile țării, peste 60 de participanți cu gastronomie tradițională. În ultimii doi ani, festivalul își construiește identitatea unui eveniment regional, care se concentrează în special pe regiunea Dubăsari și pe toate resursele cu care se mândrește această regiune, în special cele gastronomice, care sunt foarte bogate și ofertante. „Acum pot să spun cu încredere că IaMania este un festival născut din tradițiile noastre, dar are totuși o tentă regională dedicată valorificării a tot ceea ce înseamnă bogățiile raionului Dubăsari. Deci cine este interesat să descopere zona Nistrului, cu ce se laudă oamenii de acolo, ce produc ei cu mâinile lor, de la gastronomie, până la artizanat, artiști, tradiții, asta poate fi găsit la Festivalul IaMania de la Holercani”, spune încrezută Nata Albot, fondatoarea Asociației Obștești „Ca Lumea”, care organizează, pe lângă IaMania, și alte evenimente culturale precum „Balul Brazilor de Crăciun” sau „Lavender Fest”.

Comunitatea, pe primul loc

Experiența a învățat-o pe Nata Albot că, în contextul socio-politic din țară, pentru a putea asigura continuitate și sustenabilitate evenimentelor sale, poate conta cel mai mult pe sprijinul comunității pe care organizația Klumea și-a construit-o de-a lungul timpului. „Noi avem aproape 30 de mii de oameni care ne urmăresc pe Facebook și avem o pagină pe Patreon, unde există vreo 200 de oameni care sunt gata lunar să ne sprijine ca noi să ne continuăm activitatea. Dacă alegi să nu fii un om comod, să ai o voce civică, singurii pe care poți miza și la care poți apela, în așa fel încât să rămâi pe picioare și să poți face ceea ce-ți place, sunt oamenii care participă la crowdfunding. Organizația Klumea nu se bucură nici de sprijinul instituțiilor de stat, nici de sponsorizări generoase, în schimb, mizează pe modestul sprijin sau generosul sprijin al prietenilor, al celor care sunt patroni Klumea”, afirmă Nata Albot. Cel mai mare succes IaMania l-a avut în 2017, când toată susținerea pe care au contat din partea autorităților a lipsit. Atunci, organizatorii au apelat la ajutorul beneficiarilor de bază ai festivalului – oaspeții acestuia. „Ceea ce s-a întâmplat a fost uimitor. Numărul oamenilor care au cumpărat bilete a trecut de 11 mii, ajutându-ne astfel să acoperim costurile. Pentru că noi nici sponsori nu mai aveam – și ei ne refuzau pe ultima sută de metri. Pe noi ne-a salvat comunitatea. Eu cred că acesta este cel mai mare succes. Atunci când judecătorul tău suprem nu este Ministerul Culturii sau cel de Interne, ci publicul, cel pentru care creezi aceste evenimente”, recunoaște Nata Albot. Dar nu e totul numai reușite, mai sunt și regrete. De exemplu, Nata speră să crească festivalul pe plan financiar, încât să aducă Holercaniului o schimbare tangibilă. „Îmi doresc foarte mult să renovăm toaleta liceului din sat, ca să fie una decentă, de care să se poată folosi și vizitatorii festivalului”, adaugă ea. Discutând cu acești oameni frumoși, care depun eforturi considerabile pentru a ajuta Republica Moldova să fie mai vie, pentru a pune pe pâinea oamenilor cultură prin film și tradiții, am înțeles un lucru – numărul provocărilor și greutăților prin care trece un organizator de evenimente culturale este net inferior numărului oamenilor însetați de cultură, dar și satisfacției pe care o primești la final de proiect.

Ana Gherciu este jurnalistă și redactoare-șefă la portalul Moldova.org. Și-a făcut studiile în Economie, la Timișoara, dar a revenit acasă și face jurnalism. În perioada 2012-2016, a fost jurnalistă la ziarul naţional „Timpul”. În materialele sale, abordează problemele socio-politice din Republica Moldova, dar și subiecte de nișă, precum egalitatea de gen. În paralel cu activitatea sa în presă, face parte din echipa ALTFilm, care organizează două festivaluri românești la Chișinău – TIFF și Anim’est.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Mark Mazureanu: Tinerii de la Academia de Jurnalism Cetățenesc au demonstrat că pot deveni factori de presiune asupra autorităților

October 16, 2019/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[INTERVIU Buletin Nr. 1] Lina Grâu | Prin politicile defectuoase în domeniul educației și tineretului, Republica Moldova a ajuns să aibă o generație de tineri care nu se mai regăsesc în structurile din societate, care nu au acces la studii de calitate în interiorul țării, iar odată plecați în străinătate nu au nicio motivație de a reveni. Este un semnal de alarmă pe care îl dă Mark Mazureanu, fost profesor universitar în Germania și SUA, expert la asociația ADEPT și director al Asociației de tineret ASIST, care a lansat recent la Chişinău cursuri de instruire pentru tineri în cadrul Academiei de Jurnalism Cetățenesc. „Pentru a dezvolta condiții care să-i determine pe tineri să revină în Republica Moldova trebuie înțelese mai întâi motivele pentru care tinerii pleacă”, spune Mark Mazureanu.

Una din problemele majore ale tineretului din Republica Moldova este, în opinia sa, devalorizarea studiilor calitative. Mulți dintre tineri nu vor studii din simplul motiv că nu înțeleg care este valoarea acestora. Și nu există nici oferte de calitate. Studiile primare și liceale în special în Chişinău sunt de o calitate destul de bună, însă la nivel universitar nivelul studiilor scade brusc, „mergând până la îndobitocire”. „Cred că universitățile în Republica Moldova în general trebuie închise pentru că mai mult prejudiciază dezvoltarea tinerilor decât îi instruiesc”.

În aceste condiții, tinerii dornici de carte preferă să plece peste hotare, chiar dacă adesea trebuie să plătească pentru studii. Celor rămași în Republica Moldova le scade motivarea din primul an de facultate și încearcă să-și găsească de lucru fie în presă, fie în ONG-uri, fie în administrație publică, iar studiile sunt lăsate pe planul doi. „Astfel obținem în Republica Moldova o generație de tineri cu pseudo-studii și diplome formale, fără cunoștințe și abilități reale”, subliniază profesorul. Pentru a remedia situația lor, expertul propune ca programele de instruire realizate de ONG-uri sau parteneri externi să fie gândite nu pentru anii 2-3 de facultate, când, spune el, ar putea fi deja târziu pentru remodelarea gândirii, ci să se lucreze cu liceenii, care încă nu au fost alterați de structurile universitare moldovenești.

„Pe de altă parte, tinerii care și-au făcut studiile în străinătate și vor să revină acasă se confruntă și ei cu o problemă foarte mare – ceea ce eu numesc capital social. Omul, dacă pleacă chiar și pentru trei luni, ajunge să rateze contextul – el a plecat din instituție, a plecat dintr-un cerc de prieteni, de experți, nu a mai fost invitat la conferințe, nu mai apare în media. Și omul acesta „încetează să existe”. Durează mult timp ca să se reintegreze ulterior. Am simțit asta chiar pe exemplul meu. Eu am revenit de acum doi ani și nici până acum nu mă pot conecta, reintegra în mediul de experți, în sistemul de la Chişinău. Astfel, sunt necesare mecanisme de capital social, în așa fel încât să existe o rețea permanentă de contacte active care să-i înglobeze atât pe cei din Republica Moldova, cât și pe cei plecați în străinătate, pe toată durata șederii lor acolo. Asta înseamnă un mecanism de deplasări prin care oamenii să circule la diverse evenimente, rețele de discuții permanente, apel la expertiza lor pe durata aflării în străinătate, sau măcar implicarea lor în anumite procese sociale. Astfel ca atunci când vor reveni, acești oameni să fie parte a unor procese sociale. Deci, oamenii trebuie ținuți continuu implicați în activități legate într-un fel sau altul de Republica Moldova. Pe această direcție pot lucra și finanțatorii externi, dar și Guvernul, dacă bineînțeles ar fi interesat în a-i ține pe acești oameni aproape de Republica Moldova sau de a-i vedea reveniți”, accentuează specialistul.

Pentru a înțelege cum ar putea fi motivați tinerii să revină trebuie analizate mai întâi cauzele care i-au determinat să plece. În primul rând, este vorba despre venituri, dar acest factor nu este totuși nici pe departe determinant. Foarte importante sunt, în opinia sa, poziția socială, respectul, ambianța socială, necesitatea ca tânărul să fie parte din comunitate, dar și infrastructura de tot felul.

„Oamenii gândesc printr-o prismă destul de egocentrică – respectul societății față de mine; eu și drumul de lângă casă; eu și cât de solicitat sunt ca expert; eu și nivelul meu de venit și de viață; eu, familia și copilul meu. Dacă acestea sunt elementele care îi fac pe oameni să plece, cred că tot ele i-ar face și să rămână sau să revină”, spune Mazureanu.

În ceea ce privește modul în care poate fi îmbunătățită situația tinerilor care rămân în țară, Mark Mazureanu consideră că soluțiile sunt, din nou, în educație. „În prezent putem vorbi despre о „bandă rulantă”, un sistem educațional creat de stat și care formează sistemul de valori cu care trăiește omul toată viața: cărțile citite, modul în care se predă gramatica, modul în care se învață limbile, felul în care este studiată și tratată istoria.

Acești 12 ani de studii sunt determinanți, subliniază Mark Mazureanu. El sugerează că în condițiile în care este imposibilă schimbarea sistemului educațional de stat fără o voință politică puternică din partea autorităților, se poate merge pe calea creării unor sisteme educaționale paralele, private. „Învățământul școlar de stat este coordonat de stat, respectiv de partidul de la guvernare. Iar partidul de la guvernare vede în el niște interese primare. Și atunci, ar trebui să avem în Republica Moldova un sistem paralel la fel de dezvoltat de educație privată cum este de exemplu cel din Marea Britanie sau SUA”.

În acest moment în Republica Moldova sunt doar câteva instituții de studii private, care au costuri foarte mari, care trebuie să-și recupereze investiția fără să aibă niciun fel de suport financiar și pe care statul nu le susține. Directorul Asist accentuează să acest sector trebuie consolidat. Trebuie cultivată ideea că studiile sunt importante „în așa fel încât părinții să înțeleagă că prioritar nu este salamul, ci studiile copiilor”. „La nivelul grădinițelor lucrurile se schimbă, părinții deja optează pentru grădinițe private. Și cred că în scurt timp ar trebui să devină un lucru comun să-și dea copiii și la școli private, la instituții de educare profesională direcțională, adică la cursuri profesionale, plătite”, este de părere Mark Mazureanu.

Un aport important în cultivarea spiritului critic și a activismului tinerilor sunt și instruirile organizate de organizații neguvernamentale. Mark Mazureanu a inițiat la Chişinău cursurile Academiei de Jurnalism Participativ, destinat, așa cum scrie și pe site-ul proiectului (www.acj.md), „tinerilor care cred în schimbare, care nu considera plecarea drept unica salvare și care doresc sa monitorizeze procesele publice din Moldova pentru a construi un bloc de rezistență împotriva dezinformării, propagandei, corupției și neglijenței în societate”.

„La început, când am conceptualizat proiectul, valul de propagandă care venea din Est era atât de puternic, încât noi am simțit necesitatea de a pregăti tinerii activi on-line și pe cei care creează produse media online să aibă discernământ și să nu „muște” din această momeală a dezinformării. Apoi, ideea de propagandă a fost extinsă, pentru a îngloba nu doar fluxurile care vin geografic din Est, ci și pentru a crea un scut de protecție la orice fel de fluxuri informaționale propagandistice, de dezinformare sau cu informații greu de verificat. Am constatat apoi că, pe lângă abilitatea de a colecta și a opera cu informații, tinerii au nevoie de asistență la procesul de creare a conținutului propriu și a platformelor prin care să se exprime. Și în fază finală am constatat că acești tineri pot fi mai mult – pot fi generatori de fluxuri primare și de soluționare a unor probleme comunitare.

Cei care activau în domeniul ecologic s-au regăsit în vlogging, blogging, jurnalism participativ, în crearea unor platforme, podcast-uri, noutăți prin care să promoveze ideile în care cred. La fel și cei care activau în domeniul tineretului sau în monitorizarea procesului administrativ din Chişinău. În runda a doua am avut o comunitate destul de largă de vloggeri care postează despre calitatea serviciilor de infrastructură oferite de primărie. Noi la curs i-am șlefuit doar și am făcut ca produsele lor să crească calitativ și i-am învățat mecanismele prin care să ajungă la o audiență mult mai mare. Dacă un vlog filmat de un participant avea 3-5 mii de vizualizări, acum ei au ajuns la 25 de mii de vizualizări și mai mult”, povestește coordonatorul ACJ.

Cum se poate ajunge de la aceste elemente singulare la masa critică ce poate determina ca autoritățile să acționeze altfel, vocea căreia să fie auzită în societate, să schimbe mentalități și să genereze schimbări? „Un om singur nu poate reuși foarte multe. Se pot face lucruri importante doar atunci cânt te unești cu alți oameni și când ai și un suport social. Revenind la Academia noastră – un individ care agregă problema comunitară și o prezintă foarte inteligent, scurt și la temă în spațiul online și care învață tehnici de a ajunge la o comunitate mare, adună imediat suport din partea societății. Și el unul devine un factor de presiune și schimbare. Când postarea lui în care abordează o problemă adună de exemplu 50 de mii de vizualizări, este ridicat un val de presiune și autoritățile nu-l mai pot desconsidera. Câțiva tineri de la ACJ au făcut câteva materiale despre construcțiile ilegale din Chişinău, care în două ore au fost preluate de canalele media. Acești tineri au demonstrat că ei pot ridica valul”, povestește directorul Asist.

Partea dificilă este că autoritățile din Republica Moldova pur și simplu ignoră de cele mai dese ori opinia publică și semnalele care vin din societate. Însă că orice sistem autocratic are nevoie de legitimitate populară, oricât de falsă și artificială ar fi aceasta. Mazureanu: „Cu cât mai mult tu, ca personalitate, delegitimezi acest sistem, cu atât mai scumpă este guvernarea. Poți spune ”Da, domnilor, votul meu nu contează. El chiar nu contează, el nu schimbă nimic. Dar, f*ck you guys!, dacă eu pot să vă fac guvernarea mai scumpă și voi să cheltuiți mai mult ca să paralizați acțiunile mele, atunci eu voi face totul pentru a vă ridica costurile acestor abuzuri. Prin faptul că am fost să votez eu voi avea dreptul moral să critic modul vostru de a guverna, chiar dacă voi încercați să mă ignorați!”. Aceasta trebuie să fie retorica unui tânăr activ și implicat în Republica Moldova”, subliniază Mark Mazureanu, directorul Asociației de tineret ASIST de la Chişinău.

Lina Grâu este jurnalistă, autoare de emisiuni la Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL). Autoare de studii și analize, publicații periodice și emisiuni radio acoperind subiecte de integrare europeană, cooperare regională, afaceri interne și externe ale Republicii Moldova și problematica reglementării transnistrene. Contribuie cu studii și materiale la publicațiile unor think-tank-uri independente și colaborează cu instituții de presă din Republica Moldova și din străinătate.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Alina Andronache: Noi nu creștem personalități, ci femei și bărbați

October 16, 2019/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[INTERVIU Buletin Nr. 1] Lina Grâu | Societatea moldovenească nu s-a îndepărtat foarte mult de percepția medievală a femeii văzute aproape exclusiv în rolul de soție și mamă, având ca singură preocupare treburile casnice. Acest lucru se vede inclusiv din sondaje – Indexului egalității de gen și Barometrul de gen, declară Alina Andronache, consultantă în cadrul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare.

Conform acestor sondaje, majoritatea populației din Republica Moldova crede că menirea femeii este în primul rând să se căsătorească, să crească copiii și să aibă grijă de treburile casnice, iar alte lucruri, precum cariera și viața publică, sunt secundare sau chiar contraindicate. „În aceste condiții este între foarte greu și chiar imposibil ca potențialul femeii să fie valorificat pe deplin. Adesea mi se spune: „Ai trei copii, ce-ți mai trebuie? Te-ai împlinit!”. Nu, nu este adevărat. Femeia are nevoie nu doar de copii și familie ca să fie împlinită”, spune Alina Andronache.

În baza analizelor pe care le-a făcut bazându-se pe date statistice, experta subliniază că în Moldova numărul de femei cu cel puțin o diplomă de studii superioare este mai mare decât cel al bărbaților, fetele încep activismul civic, care ulterior duce la implicarea în politică, la aceeași vârstă ca și băieții. Însă din cauza condițiilor create în societate în jurul vârstei de 25-30 de ani femeile sunt nevoite să-și pună de-o parte aspirațiile legate de carieră și să se dedice copiilor și familiei. Ulterior, în jurul vârstei de 45-50 de ani, femeile încep din nou să se implice.

„Mi-am dat seama că acest lucru este determinat de politicile defectuoase ale statului privind reconcilierea vieții de familie cu cea profesională, spune Alina Andronache. Noi avem cel mai lung și cel mai prost plătit concediu de îngrijire a copilului (3 ani); noi nu avem servicii de creșă și nu avem opțiuni prin care ambii părinți să aibă posibilitatea de a sta cu copilul. În momentul în care femeia decide să aibă un copil, ea devine izolată, închisă în casă și ratează drumul către o carieră profesională”.

Experta subliniază că femeile întâmpină mult mai multe dificultăți, bariere, probleme atunci când încearcă să se realizeze pe plan profesional. Referindu-se la cauzele acestei atitudini din societate, Alina Andronache spune că stereotipurile sunt perpetuate prin modelele transmise în familie, atunci când de exemplu doar fetele sunt puse să facă curat sau să gătească și li se repetă mereu că trebuie să fie cuminți și educate. Alt factor este religia, atunci când femeii i se spune că trebuie „să rabde și să-și ducă crucea”, inclusiv atunci când este agresată de soț. Chiar și educația din școală sau manualele școlare promovează aceleași stereotipuri. „În manualele școlare femeile sunt reprezentate doar făcând curat, gătind, având grijă de copii, iar în profesii – doar ca profesoară, educatoare, frizeriță, asistentă. Iar bărbații sunt reprezentați ca fiind în funcții de conducere. Și aceste imagini au un rol determinant în perioada în care copilul se dezvoltă”, subliniază experta.

Și politicul are, în opinia ei, un rol important în marginalizarea rolului femeii în societate. Prin interpretările eronate a ceea ce înseamnă familia, dar și prin retorica discriminatorie și sexistă aplicată femeilor care au candidat la funcții publice, politicienii-bărbați au promovat și mai mult ideea că „locul femeii este în casă la cratiță”. „Cel mai mult această tendință s-a accentuat de la prezidențiale, când s-a speculat că o candidată fără familie și copii nu poate fi bună pentru această funcție. Teză care nu este însă aplicată și bărbaților. După acest moment au început adevărate campanii care sugerează că egalitatea de gen și emanciparea femeii strică familiile și scad natalitatea”, atenționează Alina Andronache.

Ea atenționează de asemenea că efortul depus de partenerii externi și societatea civilă atunci când au promovat Legea cu privire la cotele de reprezentare în funcții publice, adoptată în 2016, a fost re- – 13 – dus la zero prin trecerea la sistemul electoral mixt. „Cu regret, nu se va putea testa impactul acestei legi, pentru că s-a schimbat sistemul electoral în Republica Moldova – a fost o muncă enormă, care a durat ani de zile pentru ca până la urmă nici să nu o putem vedea în practică. În consecință, este previzibil că după următoarele alegeri, făcute în baza sistemului electoral mixt, vom aveam mult mai puține femei în funcții publice decât acum. Nu cred că a putem vorbi despre o deschidere sinceră a clasei politice pentru a soluționa această problemă”, spune Alina Andronache.

„Cauza pentru care nu avem femei în politică, pentru care femeile nu sunt valorificate, deși au un potențial enorm, este că din familie, grădiniță, școală și universitate ele au fost educate să nu se laude, să fie cuminți, să pună alte priorități în față, să fie dedicate doar familiei. Noi nu creștem personalități, ci femei și bărbați, aplicându-le etichete și inoculându-le stereotipuri. Iar când vom înceta să facem asta, societatea noastră se va schimba. Pentru că abia atunci va fi valorificat integral potențialul uman al întregii populații, și nu doar a unei jumătăți. Avem foarte multe femei cu o foarte bună pregătire, dar ele nu sunt susținute, nu sunt promovate de societate și de mass media, noi nu le găsim în cărțile de istorie, noi nu le vedem printre portretele de deasupra tablei în sălile de clasă, nu le vedem în viața publică”, subliniază Alina Andronache. Printre soluții s-ar număra desfășurarea unor proiecte și programe de abilitare a femeilor în viața publică, inclusiv în cele mai îndepărtate localități. „Nu vom schimba nimic dacă vom lucra doar în centru, doar la schimbarea cadrului normativ sau la schimbarea mentalităților în Chişinău”, spune experta.

Importante sunt și sursele de informare. „Nu toate localitățile au acces la internet sau la surse mass media diversificate. Și atunci, cine lucrează pentru a promova niște valori într-o localitate mică? Biserica și primăria. Nici măcar școala nu mai are rolul acesta, după ce a rămas câte o școală la două-trei sate. Iar biserica promovează de multe ori niște valori eronate, care sunt departe de spiritul autentic al creștinismului. Multe articole scrise de preoți spun că femeile trebuie să fie ascultătoare și ”să-și ducă crucea”, să servească bărbatul și copiii, iar atunci când suferă de violență trebuie să rabde”, constată Alina Andronache.

Politicul s-a prins rapid că religia poate aduce influență și o „încalecă” de fiecare dată când se ajunge la alegeri. Chiar și istoric, biserica a fost întotdeauna folosită ca instrument de propagandă și manipulare a societății. Cum se face că ortodoxia este clar asociată cu intoleranța – față de femeile mai active, sau față de minorități – de la cele etnice la cele sexuale, iar societatea moldovenească, deși se declară în proporție de 98% creștină, este una dintre cele mai intolerante? O întrebare pentru care Alina Andronache are două explicații. Prima este că nu se practică un creștinism conștient – botezul, cununia, participarea la slujbe se face „pentru că așa trebuie”, fără a ști exact ce semnificații au.

„Iar a doua explicație este că noi nu avem preoți învățați care să propovăduiască despre creștinism și Biblie. Avem preoți care promovează și interpretează cum vor ei învățăturile biblice. Cea mai mare poruncă pe care ne-o dă Biblia este să iubim pe aproapele nostru așa cum ne iubim pe noi înșine. Și această teză nu are nimic în comun cu ura și intoleranța. Atunci când noi ne uităm la nivelul de intoleranță din Republica Moldova, vedem că majoritatea celor care se declară creștini de fapt nu respectă prima poruncă. Iar cei câțiva, foarte puțini, preoți care își permit să explice lucrurile în contrasens cu opinia comună, sunt pedepsiți de conducerea bisericii și reduși la tăcere. Pentru că biserica s-a transformat într-o instituție de stoarcere a banilor din enoriași, de manipulare, dar și de promovare a intereselor unor oameni – politicieni și nu numai. Și de fapt nu este biserica pe care ne-a transmis-o Hristos”, subliniază experta.

Cum se face că școala nu a reușit să modernizeze societatea, comunitățile respective? „Un mare filosof a spus că în momentul în care îi iei unui popor educația, poți să-l controlezi și să-l manipulezi foarte ușor. Iar nouă autoritățile ne-au luat educația. Noi nu avem o educație calitativă, iar aici este cel mai mare eșec care nu ne permite să progresăm ca stat și ca societate”, conchide Alina Andronache, consultantă în cadrul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

De ce nu mai funcționează protestele în Republica Moldova?

October 16, 2019/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Vitalie Călugăreanu | Oamenii protestează, de obicei, împotriva abuzurilor guvernanților care le decid soarta. Protestele apar atunci când Suveranul (Poporul) înțelege că instituțiile statului, întreținute din bani publici, sunt anemice, tolerante la corupție sau au fost deposedate de pârghiile menite să blocheze tentațiile guvernanților de a fura de la cetățeni. Altfel spus, protestele apar atunci când se încearcă anihilarea instituțiilor statului. Vorbim de protestele masive, cu impact, care pot răsturna guverne sau cel puțin pot descuraja apucăturile guvernanților de a insista asupra unei inițiative nocive, care contravine interesului național. Atunci când nu mai există alte pârghii democratice de blocaj, cetățenii se revoltă în cor ca să fie auziți de mai marii zilei – se asociază, pentru că o voce singură e neputincioasă. Adică, protestul e o modalitate de a amplifica un mesaj și chiar, uneori, de rezistență fizică. Doar o voce puternică este în măsură să ceară socoteală autorităților. Între altele, dreptul de a protesta a apărut înaintea dreptului la vot – cei curioși pot studia aceste detalii.

Numai că, pentru ca protestele pașnice să aibă impact, e nevoie ca democrația să fie funcțională, iar printre guvernanți și printre funcționari să existe și oameni onești, cu gândire de stat, care își iubesc sincer țara. Când poporul protestează afară, aceste elemente sănătoase generează rezistență internă în sistem și protestul pașnic își atinge scopul.

Am extras două infografice din ultimul BOP. Diagnoza poate fi stabilită lejer. Moldovenii nu se consideră reprezentați de actuala guvernare, dar la proteste au participat, în ultimii 5 ani, doar 13%. Din 100% doar 13%. Miorița plânge jalnic, se vaicără, dar așteaptă cuminte să fie sacrificată.

De ce nu mai funcționează protestele în Republica Moldova? Oricine urmărește atent actualitatea politică din Republica Moldova a înțeles că intensitatea și impactul protestelor a scăzut continuu din 2016 încoace. În acel an, într-o noapte, în spatele a zeci de cordoane de poliție, cu încălcarea procedurii legislative, a fost învestit actualul Guvern. În acea noapte, liderul PL, care a votat Guvernul Filip, a fost bruscat de protestatarii supărați. În acea noapte, protestatarii reușiseră să pătrundă în holul Parlamentului fără să distrugă nimic. Au vrut să blocheze învestirea unui guvern care nu reflecta votul cetățenilor, ci un troc.

Ce a urmat?

A urmat întărirea poliției și îngrădirea libertăților cetățenești. Și chiar dacă guvernanții au umblat la instrumente sensibile ale democrației și și-au atras critici din partea Bruxellesului și Washingtonului, chiar dacă au pus miliardul de dolari furat pe spatele cetățenilor, chiar dacă și-au tras sub ei sistemul electoral, deși recurg la privatizări dubioase și aplică instrumente menite să legalizeze bani murdari, puterea protestelor a continuat să scadă. Se pare că oamenii s-au resemnat. Adevărat, foarte mulți s-au dezamăgit și au plecat. Nu au vrut să-și irosească anii într-o Moldovă cu cetățeni care nu știu ce vor. Și astăzi „evadează” zilnic câte 106 oameni, conform estimărilor rapoartelor internaționale.

Dar nu migrația este principalul factor care a determinat scăderea puterii de rezistență. Activismul civic a obosit pur și simplu, deoarece protestele nu au dat roade. De ce? Pentru că democrația fusese deja anihilată. Rezistența din interior a lipsit. Participanții la protest au fost lăsați să fiarbă în furie și frustrare până s-au plictisit. Și-au pierdut speranța că se mai poate schimba ceva și au decis să nu-și mai irosească energia cu aceste activități. Unii s-au dezamăgit în liderii protestatari, acuzându-i că au fost prea cuminți, că nu au reușit să pună presiune pe guvernanți, că nu au avut un plan, că nu au reușit să justifice lozinca „Acum ori niciodată!”. Exact pe această plictiseală, alimentată de frustrare, a mizat puterea. Apoi, guvernanții au profitat de această atrofiere și resemnare a oamenilor activi ca să-și întărească pozițiile și, în paralel, să impună frica: a expulzat din sistem judecătorii și procurorii incontrolabili; și-au subordonat, prin corupție și șantaj, primarii neafiliați partidului; au preluat controlul asupra fluxurilor financiare gestionate până atunci de exponenții partidelor anihilate; și-au dezvoltat mașinăria propagandistică; și-au trimis sateliți pe diferite segmente de electorat ca să le fărâmițeze și să le controleze (pe flancul unionist și pe flancul stâng); și-au loializat poliția prin majorări de salarii și au echipat-o ca-n filme.

Apoi, generând o puternică stare de revoltă (anularea rezultatelor alegerilor noi în Chișinău) i-au testat puterea de represiune în timpul ultimelor acțiuni stradale din august 2018 și au primit două garanții: Prima: că în interiorul Poliției nu există nici o rezistență și că ordinele se execută chiar și atunci când oamenilor cu epoleți li se cere să acționeze disproporționat. A doua: că Poliția dispune de forța necesară să înăbușe orice manifestație în măsură să atenteze la confortul celor oploșiți la putere. Iar pentru siguranță maximă, a fost înscăunat un șef al Armatei cu semnătura lui Andrian Candu în calitate de președinte interimar pentru 5 minute.

În spatele acestor „pereți”, se clădește o dictatură pe frică și sărăcie, pe hrișcă și circ, pe propagandă și minciună, pe șantaj și corupție, pe promisiuni populiste și falsă retorică pro-europeană și declarații perfide de dragoste față de amărâți, pe ipocrizie crasă care „justifică” la CEDO trimiterea la moarte, în Turcia, a celor 7 profesori de la „Orizont” (escortați în Turcia pentru că nu au solicitat „întoarcerea voluntară într-o altă țară decât țara lor de origine” și că nu au revendicat faptul că „ar putea fi torturați sau supuși unui tratament inuman în Turcia”).

Urmașii lui Ștefan? Sigur?

În ultimele luni, mai mulți colegi de breaslă (jurnaliști) au urmat exemplul protestatarilor resemnați, plictisiți. Au renunțat la principii și s-au conformat. Alunecarea lor spre confortul de scurtă durată, oferit de cei care au furat acest popor, ne-a șocat și ne-a dezgustat. Dar ei sunt emanația acestei societăți care a lăsat mâinile în jos, care votează hrișca și sacul cu varză, care se uită cu dispreț la mâna de oameni care încearcă încă să se opună (vezi câți protestatari erau dimineața, pe 27 august, la monumentul lui Ștefan cel Mare, când poliția a intervenit în forță). Ei, ca și politicienii care s-au vândut după 2014 ca roșiile la piață, sunt emanația celor care se declară iritați că niște protestatari, care cer ca drepturile cetățenești să fie respectate, crează obstacole în trafic. Se opresc în fața lor și se răstesc: Care e rostul? Totul s-a terminat! Nu aveți nici o șansă! Conformați-vă!

Normalitatea devine minoritate în Republica Moldova. Credem în horoscop, accesăm știri false, ne alimentăm spiritual cu minciuni și mituri, pupăm papucii oricui ne aruncă o „tușonkă”… Toate acestea ne sunt servite așa încât să le „înghițim” ușor, ca să ne adoarmă vigilența, spiritul critic și capacitatea de analiză, să ne devieze atenția de la adevăratele subiecte care contează și care ne afectează bunăstarea. Ei asta pot. O mașinărie uriașă lucrează la această „întreprindere” de spălare a creierilor, de crearea a realității paralele – e mașinăria care zi și noapte lucrează la lipsirea noastră de viitor.

Dar noi nu suntem sinucigași! Conștientizăm necesitatea unei schimbări. Și ei știu asta. Așa că au început „să-și pună ouăle” în diferite coșuri ca să-și propulseze cât mai mulți slujitori în structurile statului și după alegeri. Este de datoria societății civile să se implice cât mai hotărât în monitorizarea proceselor electorale și în demascarea indivizilor lipsiți de integritate care se vor deputați. Odată ajunși în fotolii, ei vor trăda ori se vor vinde. Este de datoria presei libere, a ONG-urilor și a oamenilor activi să încurajeze puținii oameni integri care au mai rămas în justiție, procuratură și în organele de forță să scape de frici și să-și îndeplinească onest sarcinile – să genereze astfel schimbarea din interior.

Profesioniștii din sistem trebuie să înțeleagă că dacă nu ripostează acum, împreună, împotriva ordinelor ilegale primite, nu se vor mai putea împotrivi niciodată. Opoziția este obligată să reziste, să înfrunte blocajul informațional prin discuții directe cu cetățenii, să-și facă curățenie în propria curte și să propună alegătorilor o ofertă electorală convingătoare, în care să nu mintă, dar care să poată aduna atâta potențial electoral încât să acopere cu mult frauda electorală la care se pot deda cei care controlează puterea. Cetățenii, la rândul lor, trebuie să înțeleagă că aceasta este ultima șansă de a salva democrația în Republica Moldova. Pericolul de a pierde toate avantajele oferite de UE în ziua de 24 februarie 2019 este uriaș. Din păcate, o idee națională care să-i unească pe moldoveni așa și nu a apărut, pentru că politicienilor le convine o societate săracă și confuză, cu oameni împărțiți în două tabere gata să se sfâșie reciproc. Așa că până apucăm să creștem niște politicieni care să nu-și urască țara, care să identifice acel proiect național, libertatea de a circula și de a munci fără vize, respectiv accesul la piața UE ar trebui să fie prioritățile fiecărui moldovean lucid.

Vitalie Călugăreanu este actualul editor de știri de la TV8 și corespondent Deutsche Welle la Chișinău, având o vastă experiență în mass-media moldovenească. A coordonat politica editorială a cotidianului Jurnal Național – ediție de Chișinău, al agenției și cotidianului FLUX, a moderat talk-show-urile Cabinetul din umbră, Epicentru, Logica puterii și a colaborat cu instituții media din afara R.Moldova: Antena 1, Jurnalul Național, Prima-News și altele. A fost premiat cu Global Shining Light Award, deține premiul I al de Asociaţiei Presei Independente, precum și alte importante distincții în domeniul jurnalismului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Reformarea instituției judecătorului în contextul adoptării noului Cod administrativ

Cele mai importante aspecte ale alegerilor pentru cel de-al nouălea Parlament European

Vladimir Zelenski şi politica sa externă: la ce se poate aştepta Republica Moldova de la noul președinte al Ucrainei?

Integrarea semi-europeană a Republicii Moldova: între agenda reformistă și guvernanța cleptocratică

Publicitatea sexistă, un mod (ne)reușit de a capta atenția

Impactul și nivelul de implementare al Legii cu privire la tineret în Republica Moldova

Neam în festival

Mark Mazureanu: Tinerii de la Academia de Jurnalism Cetățenesc au demonstrat că pot deveni factori de presiune asupra autorităților

Alina Andronache: Noi nu creștem personalități, ci femei și bărbați

De ce nu mai funcționează protestele în Republica Moldova?

Ia legătura cu noi:

Abonare