Posts

Nu poti combate_Ro

Nu poți combate tehnologia digitală cu gloanțe de cauciuc: Creșterea surprinzătoare a mișcării pro-democrație în Belarus

[ANALIZĂ Buletin nr. 6] Sven Gerst | La etapele timpurii ale internetului, optimiștii tehnologici au prevăzut că disponibilitatea pe scară largă a platformelor noi de comunicare va duce eventual la un nou val de democratizare și abilitare civică. Totuși, evoluțiile recente nu doar că au contestat această istorie, dar au demonstrat și efecte contrare. Regimurile autoritare – în special din China și Rusia – au folosit tehnologiile digitale pentru a-și extinde influența socială și politică, dar și pentru a-și consolida supravegherea, persecutarea cetățenilor și pentru a răspândi propaganda și dezinformarea.

S-ar putea spune chiar că anume acele tehnologii digitale au permis unor astfel de regimuri să transforme democrațiile aflate în declin în niște autocrații în toată firea pe care le vedem în prezent.[1] Totuși, aceste observații nu ar trebui să ne tenteze să ne transformăm în pesimiști tehnologici. Priviți la Belarus – unde aplicațiile de mesagerie descentralizate au dat naștere unei revoluții democratice în cel mai neașteptat dintre toate locurile.

Desigur că în prezent așa-numitele Revoluții Twitter nu mai sunt o noutate. Le-am văzut în toată lumea – din Moldova până în Taiwan și până în Orientul Mijlociu. Belarus, însă, este un studiu de caz curios datorită unor particularități. Una dintre cele mai bune explicații pentru această formare bruscă (și, cu siguranță, neașteptată) a unei mișcări pro-democrație la scară largă poate fi găsită în analiza intersecției dintre organizarea politică și tehnologie.

Forme tradiționale de rezistență sub regimurile autoritare

Spre deosebire de democrațiile liberale, mișcările de opoziție și disidență în contexte politice autoritare sunt organizate, în mod tradițional, sub stindardul unui lider. Cu alte cuvinte, liderii care utilizează forța sunt de obicei provocați de alți lideri puternici și carismatici. Acest lucru se întâmplă din mai multe motive. Cel mai important este faptul că dictaturile tind nu doar să își consolideze puterea în favoarea unei anumite funcții, dar și să creeze un așa-numit cult al personalității.[2]

În astfel de medii politice extrem de personalizate, mișcările de opoziție sunt coordonate prin intermediul structurilor ierarhice – unde figura liderului operează în calitate de punct focal care unește eforturile politice colective. În timp ce astfel de structuri centralizate permit o comunicare raționalizată precum și coordonarea efectivă și eficientă, acestea suferă din cauza încrederii inerente în liderii individuali.

Astfel, nu este surprinzător faptul că regimurile autoritare au contracarat adesea astfel de mișcări prin atacarea punctelor centrale de coordonare a acestora aplicând măsuri de represiune preventivă și/sau izolare a liderilor acestora. De fapt, o astfel de dinamică a dominat arena politică din Belarus încă de la obținerea independenței în anul 1994. Ori de câte ori potențialii provocatori ai lui Lukașenko erau pe punctul de a se ridica și de a prinde forță, regimul își direcționa toate eforturile pentru a înlătura acei lideri publici și de cele mai multe ori îi forțau să plece în exil.

Apariția protestelor organizate prin intermediul rețelelor sociale

În timp ce mișcările ierarhice rămân a fi forma dominantă de coordonare politică în societățile autoritare, apariția tehnologiilor digitale de comunicare, precum rețelele de socializare sau aplicațiile de mesagerie directă, au dat naștere unor noi forme de coordonare socială: Protest organizat prin intermediul rețelelor sociale.[3]

De exemplu, protestele Euromaidan din Ucraina care au izbucnit în anul 2013 au reușit să inducă schimbarea politică fără elemente tradiționale de liderism centralizat. În schimb, mișcarea s-a bazat foarte mult pe eforturile descentralizate ale unei rețele răspândite de grupuri politice, civice și culturale vag conectate prin intermediul platformelor digitale de comunicare.[4]

În timp ce astfel de forme de coordonare socială, care nu au o natură ierarhică, adesea suferă din cauza mesajelor contradictorii și a lipsei reprezentării oficiale, mișcarea Euromaidan a reușit să realizeze ceea ce structurile ierarhice tradiționale nu au putut. Totuși, astfel de istorii de succes nu ar trebui să ne dea prea multe speranțe. Protestele asemănătoare care au avut loc în Turcia (protestele din Parcul Gezi) și în Orientul Mijlociu (Primăvara Arabă) nu au reușit să realizeze schimbări de durată în pofida abilității acestora de a organiza o mobilizare în masă prin intermediul Twitter și Facebook.

You cannot fight_media.npr_.org_.jpg

Punctele forte și cele slabe ale protestelor organizate prin intermediul rețelelor sociale

Evident, mai putem spune multe despre protestele organizate prin intermediul rețelelor.[5] Totuși, această explicație scurtă privind natura acțiunilor politice ar fi trebuit să arate că structurile organizaționale au un rol crucial pentru capacitatea mișcării de a-și realiza scopurile. În timp ce mișcările de opoziție ierarhice au putut reprezenta pericole serioase la adresa conducerilor ce se bazează pe forță, regimurile autoritare s-au adaptat la aceste provocări și și-au dezvoltat cunoștințe, strategii și capacități pentru a combate eficient astfel de mișcări disidente.

Protestele organizate prin intermediul rețelelor sociale cu ajutorul mai multor centre de coordonare și conectate prin intermediul tehnologiilor digitale de comunicare nu sunt afectate de astfel de vulnerabilități. Datorită structurii lor descentralizate, acestea tind să fie mult mai robuste și mai puțin expuse riscului de a fi doborâte de atacuri externe. Totuși, mișcările bazate pe conexiuni se confruntă cu alte provocări serioase.

În timp ce Protestele organizate prin intermediul rețelelor sociale reprezintă un instrument puternic de mobilizare în masă datorită vitezei și al nivelului de acoperire a infrastructurii digitale, anume acest potențial turbulent deseori ascunde și distrage atenția de la lipsa capacităților interne.

Mișcările bazate pe conexiuni tind să își supraestimeze capacitățile și sunt conduse de ajustări ad hoc permanente, care subminează perspectivele pe termen lung. Se pare că în era rețelelor de socializare, numărul de oameni pe care cineva îl poate scoate în străzi nu mai este neapărat un indicator al forței unei campanii. Mai mult decât atât, Protestelor organizate prin intermediul rețelelor socialele lipsește participarea activă la dezbateri și experiența decizională și astfel, tind să se confrunte cu dificultăți la primele obstacole – precum convenirea asupra unei agende comune sau a unui purtător de cuvânt.

you-cannot-fight_proteststructures.png

Actualizare privind protestele organizate prin intermediul rețelelor sociale în Belarus: Modelul hibrid

Să ne întoarcem la Belarus. Asta pentru că lucrurile observate în timpul cursei prezidențiale din Belarus în anul 2020 combină în sine toate aceste aspecte. Atunci când Viktar Babarika, o nouă candidatură puternică a apărut în cursa prezidențială din acest an, regimul lui Lukașenko a contracarat această mișcare cu ajutorul tacticilor obișnuite – l-a reținut pe Babarika în baza unor acuzații de spălare a banilor. Totuși, autoritățile (precum și comentatorii politici) nu au luat în calcul faptul că, între timp, în țară a apărut o infrastructură digitală puternică. Din cauza gestionării proaste a pandemiei COVID-19 de către guvern[6]belarușii au creat platforme de crowdfunding și grupuri Telegram care au conectat forțele ce critică regimul chiar înainte de cursa prezidențială.

După arestul lui Babarika, aceste instrumente digitale s-au transformat în instrumente politice. Candidatura accidentală (mai mult sau mai puțin) a Svetlanei Tihanovskaia, soția unui video blogger reținut, a reușit să transforme această infrastructură digitală într-o armă.

Cel mai mare canal Telegram – NEXTA, a ajuns la aproape 2 milioane de abonați în câteva săptămâni. Ceea ce a urmat poate fi descris cel mai bine drept un model hibrid al centrelor de comunicare descentralizate ce amplificau mesajul unui lider puternic. Acest lucru i-a permis lui Tihanovskaia să lanseze o campanie de opoziție fără precedent practic peste noapte. În plus, această mișcare pro-democrație a reușit să se mențină în forță chiar și atunci când Tihanovskaia a fost forțată să plece în exil imediat după alegeri – datorită naturii descentralizate a acesteia. Desigur, înlăturarea figurii centrale a dus la conflicte interne în rândul fracțiunilor radicale și moderate ale mișcării; chiar și așa, acestea au fost în stare să aducă sute de mii de protestatari în stradă în fiecare săptămână – pentru a acoperi timpul până la apariția unui nou lider.

Este devreme să ne pronunțăm, dar modelul hibrid al protestelor din Belarus a demonstrat cât de eficientă poate arăta rezistența într-un context autoritar: combinația dintre elementele tradiționale ale liderismului politic cu o infrastructură digitală de comunicare descentralizatăSe preconizează că, destul de curând, mai multe structuri de acest tip vor apărea peste tot în lume, acolo unde există autocrații, acestea fiind extrem de necesare.

Sven Gerst este doctorand în economie politică la Departamentul de economie politică de la King’s College London. El dispune de cunoștințe interdisciplinare în domeniul economic, științe politice și filozofie fiind absolvent al Școlii de Economie și Științe Politice din Londra (LSE) și al Universității Mannheim. Anterior, a studiat și a activat la Universitatea Harvard, Universitatea Duke, Universitatea de Stat din Sankt Petersburg și la Universitatea Națională din Taiwan. Sven este și Secretar general al Federaţiei Internaţionale a Tineretului Liberal (IFLRY) – o organizație coordonatoare globală pentru toate organizațiile de tineret liberal, care reprezintă 1,2 milioane de tineri. Locuiește la Minsk.

Referințe:

[1] Yuval Noah Harari, Why Technology Favors Tyranny.

[2] Frank Dikötter: How to Be a Dictator: The Cult of Personality in the Twentieth Century.

[3] Zeynep Tufekci: Twitter and Tear Gas.

[4] Tetyana Bohdanova: Unexpected Revolution: The Role of Social Media in Ukraine’s Euromaidan Uprising.

[5] For example: Aliaksandr Herasimenka: Adjusting Democracy Assistance to the Age of Digital Dissidents.

[6] Chatham House: Belarusians Left Facing COVID-19 Alone.

Images sources: media.npr.orgGMF ReThink

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova

Lina-Grau-Lectiile-pandemiei

Lecțiile pandemiei pentru societatea civilă din Republica Moldova

[INTERVIU Buletin Nr. 6] Lina Grâu | Societatea civilă a înlocuit aproape în totalitate statul pe partea socială și de aprovizionări, dar nu a făcut presiuni ca autoritățile să-și regândească abordările.

Care au fost lecțiile pandemiei de Covid-19 pentru societatea civilă și cât din ceea ce nu reușesc să gestioneze autoritățile poate fi pus pe umerii voluntarilor și a oamenilor activi din societate? În ce măsură efortul și mobilizarea societății pot fi ajutate de mesajele adecvate ale autorităților sau, din contra, compromise de „bălbâiala” sau incompetența acestora? Suntem sau nu pe cont propriu în această criză? Și care sunt lucrurile pe care ar putea să le facă voluntarii și societatea civilă în continuare pentru a reduce din efectele dramatice ale acestei pandemii asupra societății din Republica Moldova (RM)?

Am discutat subiectul cu voluntari și activiști care, de la începutul pandemiei, au avut inițiative cu impact pentru susținerea sistemului medical în lupta cu Covid-19.

Ana Racu este membră a Comitetului ONU împotriva torturii. Împreună cu omul de afaceri Anatol Untură și Victoria Dunford, președinta organizației neguvernamentale Moldova AID, Ana Racu a inițiat prima campanie de strângere de fonduri pentru cei implicați în combaterea Covid-19, atunci când, la începutul pandemiei, medicii din spitale nu aveau mijloacele de protecție, medicamentele și echipamentele necesare. Printre beneficiari inițiativei „Împreună pentru voi!” au fost lucrători sociali, poliția și personal din penitenciare.

În câteva luni, cei trei voluntari au colectat peste 4,5 milioane lei doar ca donații în bani, din care au cumpărat 29 de echipamente medicale, inclusiv două aparate de ventilare artificială a plămânilor, zeci de mii de mășticostume de protecție, viziere, 16 tone de dezinfectanți și săpun, plus produse alimentare și alte bunuri.

Campania a însemnat efort și timp personal dedicat unei cauze. „Pandemia ne-a pus în condiții de egalitate pe toți – indiferent dacă ești ministru, măturător, președinte sau student, suntem cu toții într-o barcă. Respectiv, reacția de răspuns la pandemie trebuia să fie una de mobilizare generală”, spune Ana Racu.

racu-1.jpg

Cum se face că o campanie lansată de trei activiști civici a fost tratată cu mai multă încredere de cei care au donat decât strângerile de fonduri anunțate de autorități?

Răspunsul pare la suprafață. „Am fost transparenți în toate achizițiile făcute și am publicat toate rapoartele financiare, spune Ana Racu. Plus că am ținut foarte mult la calitatea produselor pe care le-am achiziționat, le-am verificat personal la producător, atunci când am făcut achiziții pe piața internă, pentru a fi siguri că în spitale ajung produse conforme standardelor”.

Încă o caracteristică a campaniei a fost că majoritatea echipamentelor de protecție au fost cumpărate de la producătorii locali. Campania a început atunci când era lockdown general, nu se putea importa nimic. Unele dintre măștile de protecție au fost produse la penitenciarul de la Rusca, salopete de protecție de o calitate foarte bună au fost cusute tot în RM, s-a lucrat cu producătorii locali de dezinfectanți și săpun.

„Oameni ca noi au fost mai mulți. Și eu mă bucur că atunci a fost acest val de mobilizare și de solidaritate cu personalul medical. Am avut multe reacții din partea medicilor care au spus că a contat masca și salopeta de protecție pe care le-au adus-o, dar și mai mult a valorat reacția de solidaritate a societății. Ceea ce s-a produs ulterior, cu impactul știrilor false și a teoriilor conspiraționiste, este o altă dramă prin care trecem acum cu toții”, subliniază Ana Racu.

Ce impact au avut mesajele contradictorii transmise de autoritățile care ar fi trebuit să gestioneze această criză? 

Crizele arată întotdeauna potența și impotența unui stat, spune Ana Racu. „Au fost inițiative și lucruri făcute bine și bune intenții, dar au existat și foarte multe lucruri contradictorii și eforturi insuficiente, chiar și acolo unde nu era nevoie de bani, când era vorba despre informație sau modele pozitive care ar fi trebuit să plece de la liderii politici. Faptul că persoanele numărul unu în țară nu au respectat ele însele condițiile pe care le-au impus a generat o serie de modele negative în societate care au fost preluate foarte repede.”

racu-2.jpg

Pe fundalul unei mari neîncrederi în autoritățile de diferit nivel există șansa ca societatea civilă să completeze anumite rateuri sau goluri ale autorităților. „În situația noastră, când lucrurile sunt la propriu „între viață și moarte” este exact ca în proverbul care spune că salvarea celui care se îneacă ține și de efortul lui de a se menține la suprafață.” Dar cât potențial și forță mai are societatea din RM pentru a se implica în propria salvare, în condițiile unei depresii și apatii aproape generalizate care s-a făcut simțită și la nivelul societății civile?

Acest sentiment de neajutorare învățată planează în societatea moldovenească – nimeni nu mai vrea să facă nimic pentru că are impresia că efortul este în van. Partea bună este că întotdeauna vor exista oameni care vor încerca să inspire, fie că este un primar responsabil, un lider de comunitate sau un preot care vine cu mesaje adecvate. Este nevoie de exemple de proiecte reușite care să demonstreze că „se poate” și să încurajeze alte inițiative. Plus că oamenii trebuie să înțeleagă că au și o responsabilitate personală pentru starea de lucruri din jur”, spune Ana Racu.  Activista notează că unul dintre reproșurile pe care le-a primit în legătură cu această campanie a fost excesiva mediatizare și faptul că „acțiunile de caritate trebuie făcute în liniște”. „Aș fi de acord cu această teză dacă ar fi vorba exclusiv de banii mei. Dar noi am avut donații de la foarte mulți oameni care au avut încredere în noi și care au vrut să fie siguri că banii lor ajung la destinație. Așa că noi am ținut foarte mult la transparența fiecărui bănuț. În plus, acțiunile de caritate de acest fel generează și alte inițiative, mobilizează și alți oameni care vor să ajute, demonstrează că „se poate”, subliniază Ana Racu.

Ce mai poate face acum societatea civilă?

Sunt mai multe lucruri care pot fi făcute profesionist și inteligent. Pornind de la campanii de informare și emisiuni, generarea unor discuții pentru a combate teoriile conspiraționiste sau falsurile și pentru a încerca un dialog cu cei mai rătăciți și mai înverșunați în teoriile lor de scepticism anti-Covid și până la acțiuni de caritate pentru bătrânii singuratici, persoanele cu maladii cronice avansate, alte categorii la care nici până la pandemie statul nu a prea ajuns; prestarea de servicii sociale…

„Prin urmare, consider că mai avem rezerve de entuziasm și, desigur energieMagia unui prânz cald, a unei vorbe bune, a unui suport emoțional este soluția inclusiv pentru a depăși această depresie aparent atotcuprinzătoare din societatea moldovenească”, concluzionează Ana Racu, una din inițiatoarele inițiativei „Împreună pentru voi!”. 

ianachevici-1.jpg

Asociația Ave-Copiii, care își are sediul la câteva minute de mers pe jos de Spitalul de Urgență din Chişinău, a fost nevoită să-și închidă Centrul de zi pentru copii și adolescenți imediat după izbucnirea pandemiei. La câteva săptămâni după, în casa cu curte interioară rămasă pustie s-au mutat medici de la spitalul de urgență, devenit între timp spital Covid. Astfel organizația neguvernamentală a decis să sprijine sistemul medical și angajații de acolo care nu mai puteau locui acasă pentru că riscau să-i infecteze pe cei din familie. Astfel, sediul asociației oferă până în prezent până la 15 locuri de cazare pentru medicii din prima linie.

Mariana Ianachevici, directoarea asociației Ave-Copiii, spune că ajutorul acordat medicilor este una dintre marile satisfacții morale ale echipei pe care o conduce, pe lângă suportul a peste 130 de copii și tineri pe care îi are în monitorizare și a celor 14 adolescenți din grija asociației care au absolvit școlile profesionale în acest an. 

„Pentru noi a fost un moment de satisfacție faptul că am putut da o mână de ajutor medicilor din prima linie în această situație de criză. În luna martie am fost nevoiți să ne regândim proiectele în care lucram cu copiii și adolescenții, trecându-le online. La un moment dat ne întrebam cât de util și eficient este ceea ce facem, dacă nu ne ocupăm doar cu „mutatul hârtiilor” de colo-colo. Așa că oferta care am făcut-o medicilor a fost un proiect de suflet.”

Eu am ajuns să înțeleg evoluția pandemiei judecând după fețele lor. Nici nu mai trebuie să-i întreb cum stau lucrurile și câți bolnavi au. Sau dacă sunt supra-extenuați, excesiv de obosiți. De exemplu, dacă medicul stă afară cu ochii în zare și își bea cafeaua, atunci e clar că lucrurile nu merg tocmai bine”, spune Mariana Ianachevici.

Directoarea Ave-Copiii spune că inițiativele societății civile, binevenite și oportune, ar fi trebuit să fie un efort depus la începutul pandemiei. Acestea ar fi trebuit să dea răgaz autorităților să se organizeze și să gândească gestionarea mai eficientă a crizei. Acest lucru, însă, așa și nu s-a mai întâmplat. „Noi ne-am asumat foarte multe, am rezolvat repede o multitudine dintre problemele pe care statul le rezolvă mult mai greu. Totuși, am fost mult prea tăcuți și nu am cerut autorităților mobilizare maximă. Trebuia să ne facem timp să vorbim mult mai mult despre ceea ce facem și să cerem Guvernului un plan concret de combatere a epidemiei și acțiuni concrete”, subliniază Mariana Ianachevici.

ianachevici-3.jpg

„Noi nu ne-am făcut timpul necesar pentru a avea un dialog cu autoritățile în care să spunem franc: „Noi acum, în regim de urgență, putem să luăm asupra noastră multe lucruri pe care voi nu le reușiți. Dar în timpul acesta voi, autoritățile, trebuie să vă reconfigurați bugetul, procedurile, procesele. Și pentru asta aveți doar o lună sau două”.

Noi, însă, ne-am avântat și am înlocuit în totalitate statul pe partea ce ține de aspectele sociale, de aprovizionări… Statul poate conta pe resursele societății civile și pe flexibilitatea ei, dar doar pentru un timp scurt și în acest răstimp trebuie să aibă capacitatea de a-și reconfigura procedurile. De exemplu, pe partea socială ce ține de copii, există managementul de caz, care este un algoritm de lucru pentru asistentul social.

În cadrul acestuia ar fi trebuit să se dea niște instrucțiuni la asistenții sociali pentru situații, de exemplu, în care copiii rămân singuri acasă după ce părinții sunt internați cu Covid. Și am constatat că, asistentul social care trebuia să-i supravegheze doar i-a sunat, pentru că era și el în carantină. Deci, nu au existat proceduri clare pentru astfel de situații extreme, dar reale și care influențează viețile unor oameni concreți.

Un alt exemplu: în Chişinău Serviciul de asistență stradală nu a funcționat în cele două luni ale stării de urgență din primăvară. După mine, acesta este un serviciu care ar fi trebuit să lucreze la fel ca 112, în condițiile în care copiii străzii au continuat să trăiască în stradă”, spune Mariana Ianachevici.   

„Deci, trebuia să avem un cuvânt de spus în raport cu autoritățile și, probabil, să o spunem un pic mai tare, să fim mai incisivi. Iar autoritățile, care în general nu prea apleacă urechea la vocile din societate, s-au obișnuit cu faptul că noi, societatea civilă, suntem cuminți și silențioși și ne facem treaba”, subliniază directoarea Ave-Copiii.

În ceea ce privește mesajul confuz al autorităților, inclusiv atunci când vine vorba despre purtatul măștilor și respectarea regulilor de carantină, Mariana Ianachevici spune că, în cadrul organizației pe care o conduce au fost din start impuse reguli foarte stricte – obligativitatea de a purta măști și mănuși, folosirea dezinfectanților, lucrul la distanță cu deplasarea doar cu mașina personală. „Norocul nostru a fost că avem parteneri foarte buni în Italia, care încă de la început ne-au spus franc: „Este o situație pentru mult timp, până nu apare vaccinul – nu ieșim, este important să aveți grijă de voi!”. Dar pentru oamenii care nu prea au acces la informații și care își creează idoli, mesajele autorităților au fost deosebit de nocive”, spune Mariana Ianachevici.

ianachevici-2.png

În privința lucrurilor pe care le poate face societatea civilă de acum încolo, activista spune că Ave-Copiii și-a propus să continue proiectele de până la Covid, doar că își va adapta activitățile la noua realitate. „Să nu ne gândim la un moment dat că nu mai este nevoie să susținem copiii săraci să meargă la școală. Să nu ne gândim că nu mai este nevoie de multă informare, sensibilizare despre violență. Deci, ne punem mănuși, ne punem măști, păstrăm distanța, umblăm cu dezinfectantul după noi, ne mutăm online.”

Mariana Ianachevici are sugestii și pentru autorități. „Acestea trebuie cât mai repede să se adapteze la noile realități și să minimizeze contactele fizice și umblatul cu hârtiile acolo unde sunt soluții electronice. Noi trebuia să dăm demult peste urechi autorităților. 

Inspectoratul Fiscal demult trebuia să scoată niște instrucțiuni și metode noi de lucru, nu pur și simplu „păstrați distanța la ghișeu”, că nu (doar) asta este important. Important este, de exemplu pentru contabili, ca în condițiile pandemiei procesul verbal de predare-primire să poată fi făcut electronic și nu obligatoriu pe hârtie.”

Am întrebat-o pe Mariana Ianachevici și de ce au foarte mulți oameni în RM sentimentul că „am rămas pe cont propriu”.

„Pentru că într-adevăr am rămas pe cont propriu. Oamenii de multe ori nu pot ajunge la spital sau ajung prea târziu, când au deja plămânii afectați. Pentru că mesajele autorităților sunt interpretabile, contradictorii și „ca din topor”. Pentru că autoritățile preferă să vorbească într-un „limbaj de lemn”, uscat, administrativ, pe care omul de rând nu-l înțelege. De aceea și ne simțim pe cont propriu… Pentru că autoritățile nu fac lucrurile cum trebuie, pentru că vorbesc urât cu oamenii, pentru că dau mesaje confuze. Și atunci, cum vor ca oamenii să respecte regulile, când ei înșiși nu le respectă, dacă ei înșiși promovează jumătățile de măsură? Jumătatea de măsură aplicată dă jumătate de rezultat, sau mai chiar puțin. Dovadă că suntem unde suntem acum”, constată Mariana Ianachevici, directoarea asociației Ave-Copiii.

Surse imagini: paginile de Facebook ale campaniei Împreună pentru voi! și ale Asociației pentru Abilitarea Copilului și Familiei “AVE Copiii”

Lina Grâu este jurnalistă, autoare de emisiuni la Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL). Autoare de studii și analize, publicații periodice și emisiuni radio acoperind subiecte de integrare europeană, cooperare regională, afaceri interne și externe ale Republicii Moldova și problematica reglementării transnistrene. Contribuie cu studii și materiale la publicațiile unor think-tank-uri independente și colaborează cu instituții de presă din Republica Moldova și din străinătate.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova

Dumitru Petrașcu Revoluția ZOOM

Revoluția ZOOM. Reinventarea business-ului în timp de pandemie

[ANALIZĂ Buletin Nr. 6] Dumitru Petrașcu | Prezenta analiză se concentrează asupra crizei pandemice și a efectelor pe care aceasta le are asupra modelului de gestionare a afacerilor în această perioadă complicată. În pofida suportului necesar și obligatoriu al autorităților centrale, totuși îmi propun să abordez această perioadă de „jos în sus” – din prisma realităților oferite de pandemie business-ului, a necesității de adaptare la „noul normal”, dar și a „investițiilor” necesare a pentru a depăși daunele generate de criză. Cu toate provocările oferite, pandemia a scos în evidență necesitatea transformării modului de gestionare a afacerii, dar și necesitatea dezvoltării unui ecosistem hibrid în cadrul fiecărei afaceri, pentru a face față provocărilor din viitor.

Retrospectivă

Început în Wuhan (China) în decembrie 2019, noul virus tip COVID-19 s-a dezvoltat relativ timid la început, după care a căpătat proporțiile unei pandemii internaționale în sensul larg al cuvântului. Nu sunt expert în virusologie și nu pretind să fac o analiză a virusului în sine. Cert este faptul că acest virus a putut fi exportat din China fără mari eforturi. Primul caz de COVID-19 în Europa a fost confirmat în Franța în data de 24 ianuarie 2020. Iar începând cu februarie 2020 state precum Italia, Franța, Germania sau Spania, cu puternice comunități chinezești, au fost printre primele cele mai afectate din Europa. România, Bulgaria, Ucraina sau Republica Moldova au făcut parte din a doua fază a răspândirii acestuia – în aceste state primele cazuri de îmbolnăvire au fost raportate la cetățenii care s-au întors de la munca sezonieră din statele înalt industrializate, fie au fost în calitate de turiști în Italia, Franța, Grecia.

Drept urmare a evoluției pandemiei in fiecare stat, autoritățile centrale (luate prin surprindere sau nu) decretă starea de urgență cu măsuri speciale de limitare a răspândirii pandemiei – suspendarea liberei circulații, suspendarea învățământului preșcolar, școlar și universitar, limitarea traversării frontierelor de stat pentru turiști, dar și limitarea activităților economice și comerciale. Cert este faptul ca în data de 18 martie 2020, 250 milioane de europeni erau supuși unei carantine complete, cu limitarea unor drepturi constituționale, dar în același timp necesare pentru a stopa răspândirea pandemiei.

În Republica Moldova, starea de urgență a fost decretată în data de 13 martie 2020 cu etalarea forței armate din dotare pe străzile din Chișinău (am văzut cu toții Hummer-urile cu puști ale armatei naționale poziționate strategic în locuri vizibile prin intersecțiile din Chișinău) – probabil pentru a induce frica în virus și a demonstra capacitățile organizatorice ale autorităților în lupta cu acest virus nemilos (SIC!). Lăsând ironiile la o parte, grădinițele, școlile, universitățile, piețele și-au stopat activitatea ca urmare a decretării stării de urgență de către autorități, iar agenților economici le-a fost limitată activitatea la maximum.

De aici a început totul

Revoluția ZOOM sau „work from home” a reprezentat „know-how-ul” anului 2020 – un nou model de gestionare a activității cotidiene în regim de criză. Instituțiile educaționale au trecut pe ZOOM, făcându-i pe copii, dar și pe părinți să deprindă o nouă modalitate de a petrece activitățile educaționale. Companiile cu infrastructură IT dezvoltată au transferat rapid procesele operaționale de birou în „work from home” pentru a menține „workflow”-ul în departamentele vitale. O parte dintre angajații care nu se puteau încadra în Revoluția ZOOM au intrat într-un proces de transformare profesională (în cazul în care compania le oferea această oportunitate), fie au fost supuși unui sistem complex de raționalizare a proceselor și atribuțiilor executate, fie au fost disponibilizați (datorită incertitudinii create asupra activității economice a companiei).

În aceasta perioadă tot mai multe companii au realizat importanța unui cashflow pozitiv în activitatea pe care o gestionau, necesitatea de a păstra la maxim statele de angajați, dar și capacitatea de a-și reorienta procesele de business în funcție de necesitățile de moment ale „economiei” – fabricare de măști/viziere, producție de etanol pentru fabricarea dezinfectantului – într-un cuvânt menținerea activităților economice din cadrul companiei pe o linie de plutire.

Deși părea o criză strict din domeniul medical, deciziile asumate de guvern pentru stoparea acestei pandemii au avut repercusiuni enorme asupra economiei și în mod special asupra gestionării afacerilor în această perioadă complicată. Natura răspândirii virusului, dar și efectele create în urma restricțiilor au determinat necesitatea reinventării business-ului în sine. Provocarea cea mare a fost adaptarea rapidă la noile realități și transferul rapid a activităților economice și sociale în online. Prin urmare, pandemia a provocat „Revoluția ZOOM”, acționând ca un catalizator în transformarea e-Everything. Efectele acestei transformări ar trebui să influențeze în bine atât domeniul privat, cât și activitatea instituțiilor de stat, având în vedere necesitatea stringentă și oportunitatea de a reduce birocrația prin digitalizarea serviciilor prestate. Panica generată artificial în debutul pandemiei a determinat un comportament inadecvat al consumatorului, raportându-se creșteri semnificative de vânzări ale retailer-ilor mari. Totuși „explozia” e-Commerce-ului a fost fenomenală, raportând creșteri ale vânzărilor de 30% în aceasta perioadă.

Direcții de adaptare și reinventare  

dumitru-poza-1.png

Companiile din domeniul HoReCa au fost printre cele mai afectate, mizând pe prezența clienților în localuri și pe deservirea evenimentelor. O parte din proprietari s-au văzut nevoiți să fie implicați în dezvoltarea unui sistem de livrare propriu sau pe bază de outsourcing pentru a menține pe linie de plutire activitatea companiei. Astfel a fost impulsionată dezvoltarea prezenței activității pe online a companiilor din acest domeniu, dar si determinat apariția companiilor din domeniul livrărilor de produse. Cu toate că se dorea relaxarea restricțiilor, relansarea activităților din acest sector nu a permis revenirea la starea pre-pandemie, din cauza precauțiilor consumatorilor, dar și a limitărilor parțiale menținute de autorități. Prin urmare, livrările de produse reprezintă un punct forte în menținerea activității companiilor din acest domeniu în prezent. O dezvoltare ingenioasă a fost înregistrată în domeniul desfacerii produselor agricole, datorită oportunităților de reinventare a întregului proces de vânzare prin intermediul rețelelor de socializare, dezvoltând astfel comunități de susținere a fermierilor locali. Aceasta este o direcție de dezvoltare despre necesitatea căreia se discuta de foarte mult timp.

Din cauza limitărilor impuse de guvern privind circulația în perioada de pandemie, companiile din domeniul transportului de persoane au fost și ele foarte afectate, necesitând reevaluarea proceselor interne, dar și adaptarea la noile realități. Mai mult ca atât, pentru a face față scăderii comenzilor, acestea s-au văzut nevoite să reinventeze portofoliul de servicii prestate prin dezvoltarea unor servicii complementare necesare pieței.

Un accent destul de important care a fost pus acum pe contactul consumatorului cu brand-urile de pe piață și schimbarea modelului de comportament in interacțiunea directă cu acestea. Pandemia a scos în evidență necesitatea sau chiar obligația mărcilor de a răspunde la criză, iar așteptările erau asupra soluțiilor pe care acestea le pot oferi în prezent. Un alt factor de notat este comunicarea și interacțiunea prin intermediul rețelelor de socializare, dar și apropierea dintre brand și consumator, formând comunități specifice. Prin urmare, se observă cum consumatorii dezvoltă în ultima perioada încredere tot mai mare în brand, în pofida instituțiilor guvernamentale.

De asemenea, activitatea și proiecția brand-ului s-a transferat din zona internă într-una cu impact național sau internațional. Acest proces generează și dezvoltarea unor politici complexe de Responsabilitate Socială. Fiind implicate în această perioadă în acțiuni de voluntariat și oferind resursele proprii în mod gratuit pentru contracararea pandemiei, brand-urile și-au însușit tendințe și afinități ale comunităților în care activează.

Previziuni și necesități

dumitru-poza-2.png

Luați prin surprindere de carantină, dar și de limitările impuse în aceasta perioadă, ar putea părea hazardat să facem previziuni pentru perioada următoare, sau, cu atât mai mult pentru 2021. Cert este faptul că nimeni nu a prevăzut un astfel de scenariu și evenimentele din acest an. Totuși, lecția care trebuie învățată este că cele mai importante tendințe și investiții în tehnologiile de azi vor juca un rol important în depășirea și adaptarea la crizele de mâine. Economia și-a accentuat tendința de digitalizare și automatizare accelerată a afacerilor și a proceselor operaționale existente, oferind posibilitatea dezvoltării unor afaceri transfrontaliere și creative. Perioada de pandemie, care este departe de a se fi terminat, a determinat oportunități de dezvoltare și reinventare a economiei în general. Cu toate dificultățile create pe plan de management al acestei crize de sănătate, restricțiile impuse de autorități au avut rolul său de catalizator pentru schimbarea conceptului de „doing business” la nivel personal, creând oportunități pe care trebuie să le valorificăm în mod strategic în perioada ce urmează.

La această etapă, distingem direcțiile asupra cărora trebuie să ne concentrăm eforturile pentru a construi afaceri sustenabile în viitor:

  • Diversificarea piețelor de desfacere și scalarea acestora.
  • Reinventarea modelului de business prin digitalizare și automatizare a modelelor operaționale existente.
  • Crearea unui ecosistem hibrid al afacerii (prezența offline și online).
  • Diversificarea portofoliului de produse.
  • Echilibrarea politicii financiare a companiei pentru obținerea unui cashflow pozitiv.
  • Investiția în dezvoltarea brand-ului personal.
  • Investiția în resurse umane calitative și menținerea acestora.
  • Interacțiunea cu business-ul regional pentru a determina trend-urile actuale.

Prin urmare, trebuie să reținem faptul că, această criză pandemică se poate termina, însă efectele economice vor continua. Trebuie să fim pregătiți să facem față noilor provocări, iar relansarea sau gestionarea cu succes a afacerilor în viitor va depinde de capacitatea fiecărei companii de a se adapta la noile realități și tendințe.

Să nu uităm că, orice criză poate naște noi oportunități.

Dumitru Petrașcu este membru al Consiliului LID Moldova și specializat în management, afaceri și negocieri corporative. Are o experiență de peste 17 ani în vânzări, gestionarea experienței clienților-cheie și dezvoltarea relațiilor corporative. De peste 1 an este implicat în dezvoltarea proceselor operaționale în cadrul celui mai mare start-up de mobilitate urbană din România, București.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova

ig-2_revolutia-zoom.-2.png
ig-2_revolutia-zoom.-2.png
Lecție pentru Igor Dodon și politicienii moldoveni

Lecție pentru Igor Dodon și politicienii moldoveni: un comisar european demisionează pentru încălcarea restricțiilor COVID-19

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Comisarul european pentru comerț, irlandezul Phil Hogan și-a anunțat miercuri noaptea demisia în cadrul unei apariții televizate la postul național TV din Irlanda, ca urmare a dovezilor că ar fi încălcat în mod repetat restricțiile impuse de guvernul de la Dublin pentru combaterea COVID-19.

Hogan a participat săptămâna trecută la un dineu de 80 de persoane organizat de Societatea Parlamentară de Golf din Irlanda, la care au mai luat parte mai mulți importanți politicieni irlandezi, majoritatea colegi ai săi din Fine Gael, al doilea cel mai mare partid politic irlandez, aflat în prezent la guvernare. Dineul a creat un scandal public de mare intensitate în Irlanda, cunoscut sub numele de Golfgate, deoarece cu doar o zi înainte de eveniment, restricțiile împotriva COVID-19 fuseseră înăsprite de guvern astfel încât la reuniuni publice în spații închise, limita admisă până atunci de 50 de persoane fusese coborâtă la doar 6 persoane.

Mai mulți colegi de partid ai lui Hogan, inclusiv ministrul irlandez al agriculturii, Dara Calleary, au fost nevoiți să demisioneze încă de vinerea trecută, ca urmare a indignării publice și a presiunii exercitate de președintele Fine Gael, Leo Varadkar. Presiunea asupra lui Hogan a fost însă mai mică întrucât, ca o garanție a independenței comisarilor europeni față de interesele țării din care provin, partidele politice din care provin nu au dreptul să le ceară demisia din funcția deținută în executivul UE.

Comisia Europeană intervine decisiv

Cu toate acestea, Hogan a fost nevoit săptămâna aceasta să prezinte explicații în scris președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Potrivit principiului transparenței, dosarul depus de Hogan a devenit public, scoțând la iveală că participarea la dineu nu a fost singura abatere a comisarului european. Pe deasupra, el nu a intrat în izolare 14 zile la revenirea sa în Irlanda de la Bruxelles și a intrat și a ieșit de mai multe ori din regiunea carantinată Kildare fără să aibă dreptul de a o face.

În fața acestor noi informații care au inflamat și mai puternic opinia publică irlandeză și europeană, Hogan, un influent comisar care facilita Irlandei să aibă un cuvânt mult mai greu de spus în cadrul UE decât i-ar fi permis țării mărimea și dimensiunea ei economică, a fost obligat să demisioneze.

Evenimentul este unul de mare anvergură, demisiile de acest fel ale comisarilor europeni fiind extrem de rare: maltezul John Dalli a demisionat în 2012 ca urmare a unor suspiciuni că ar fi solicitat mită de la o companie suedeză pentru a introduce unele modificări în legislația europeană a tutunului, iar în 1999 întreaga Comisie Europeană a fost nevoită să demisioneze ca urmare a pierderii sprijinului în Parlamentul European, după ce comisarul francez Edith Cresson fusese acuzată că oferise ilegal contracte plătite din bani europeni propriului său dentist.

Cazul Hogan vs. cazul Dodon: o lecție pentru politicienii moldoveni

Situația de la Dublin și de la Bruxelles contrastează puternic cu cea din Republica Moldova, acolo unde chiar președintele țării, Igor Dodon a acționat repetat contrar restricțiilor impuse de propriul său guvern în lupta împotriva COVID-19, participând la evenimente în spațiu deschis și închis cu un mare număr de persoane, fără a purta mască sau mănuși și fără a respecta distanțarea fizică, ultimul dintre acestea având loc marți, la Pensiunea Butuceni, în cadrul unei întâlnirii cu artiștii implicați în campania „Iubesc Moldova”. În fața unei reacții publice insuficient de puternice și a unei opoziții anemice, Dodon și-a sfidat contestatarii în repetate rânduri, dând replici în batjocură precum „Da’ voi ce, ați fost cu metrul lângă mine?” și lăudându-se chiar că „și pe timp de pandemie, în fiecare săptămână are contact direct cu sute și mii de persoane”.

De la începutul pandemiei COVID-19, în Irlanda, țară cu 5 milioane de locuitori, s-au înregistrat circa 28000 de cazuri de infectări, în vreme ce în Republica Moldova, la 3,5 milioane de cetățeni, au fost depistate aproximativ 35000 de infectări. În prezent, în Irlanda se înregistrează circa 150 de noi infectări zilnic, iar în Republica Moldova circa 500.

Surse imagini colaj: RTE News, Facebook/Igor Dodon

Sprijinul medical UE pentru Republica Moldova - mai mult decât echipamente sanitare

Sprijinul medical UE pentru Republica Moldova: mai mult decât echipamente sanitare

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | 1,5 milioane de echipamente medicale de protecție pentru combaterea epidemiei de COVID-19, finanțate de Uniunea Europeană și procurate de Organizația Mondială a Sănătății, pentru a respecta toate standardele în domeniu, au fost donate marți Guvernului Republicii Moldova într-o ceremonie la care au participat reprezentantul UE la Chișinău, Peter Michalko, prim-ministrul moldovean Ion Chicu și ministrul sănătății. Viorica Dumbrăveanu.

Donația are loc în cadrul Inițiativei UE „Solidaritate pentru Sănătate”, adresată statelor din Parteneriatul Estic și care se derulează în 2020-2022 cu un buget total de 30,8 milioane de euro. Până acum, au mai fost livrate echipamente de protecție și testare în Ucraina și Belarus. Donațiile de echipamente pentru Republica Moldova vor totaliza ca valoare 2,8 milioane de euro, prima tranșă livrată ieri fiind constituită din 1.210.000 de măști medicale de unică folosință, 348.000 de măști de protecție N95, 16.200 de ochelari de protecție și 36.000 de combinezoane, urmând ca a doua tranșă să fie formată din 330.000 de perechi de mănuși, 356 de concentratoare de oxigen, 41 de monitoare pentru pacienți, 40 de ventilatoare, 215 puls-oximetre, 1.500 de kituri pentru testare și 12.000 de kituri pentru extracție.

Donațiile oferite de UE pot fi supuse comparației cu cele făcute până acum de România (500.000 de măști de protecție de tip FFP2, 25.000 de combinezoane, 5.000 de viziere, 5.000 de ochelari de protecție, 200.000 de perechi mănuși, 2.800 cutii de medicamente, 10 izolete cu presiune negativă și aproximativ 80.000 de litri de alcool sanitar, în valoare de 3,5 milioane de euro, la care sa adaugă detașarea a 42 de medici în Republica Moldova timp de 2 săptămâni), China (6 loturi de asistență umanitară, dintre care ultimul conținea 100.000 de măști medicale de unică folosință, 100.000 de măști de protecție N95, 5.000 de combinezoane), SUA (echipamente medicale în valoare de 15.000 euro pentru Ministerul Apărării), Ungaria (100.000 de măști de unică folosință și 5000 de alte echipamente de protecție), Rusia (transportarea gratuită a 50 de tone de echipament medical procurat de R. Moldova din China, deși, aparent, se pare că valoarea transportului a fost plătită indirect tot de Chișinău), Polonia, Lituania ș.a.

Sprijinul medical UE pentru Republica Moldova: mai mult decât echipamente sanitare

Comparația nu face decât să scoată în evidență care sunt entitățile politice care au capacitatea și voința de a sprijini în mod real Republica Moldova în această criză epidemică și nu numai, UE și România detașându-se net în acest sens. Pe de altă parte, totalizarea donațiilor primite de Chișinău relevă un adevăr trist: Republica Moldova a ajuns un stat al cărui colaps este împiedicat doar de sprijinul extern primit cu precădere din Vest.

Din nou, trecând dincolo de comparațiile numerice, trebuie spus că UE nu se limitează la a fi unul dintre principalii donatori de echipamente medicale pentru Republica Moldova, aflată la ananghie, ci va aduce în plus, în stadiile următoare ale aceleiași inițiative „Solidaritate pentru Sănătate”, ceea ce puțini actori internaționali pot oferi Chișinăului: sprijin în creșterea capacității instituționale a spitalelor, evaluarea realistă a serviciilor medicale din Republica Moldova, crearea unui plan național de acțiune privind pregătirea în situații de urgență, lucruri care, dacă ar fi interiorizate așa cum trebuie de societatea și instituțiile moldovenești, ar fi cu mult mai prețioase decât tonele de echipamente medicale.

Sursă imagini: Delegația UE în R. Moldova

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova

Ar trebui sau nu să redeschidem grădinițele

Ar trebui sau nu să redeschidem grădinițele?

#LIDFLASH | Alina Andronache | Dilema ultimelor zile este dacă trebuie sau nu redeschise instituțiile de educație timpurie. Observăm de ceva timp discuții aprinse între taberele care ar răspunde cu Da, respectiv cele care ar răspunde cu Nu. Acestea se poartă în jurul unor cuvinte-cheie de tipul COVID-19, tragedie, necesitate sau restricții.Dar cea mai importantă discuție care trebuie să fie purtată acum ține de modul concret în care am putea redeschide instituțiile de educație timpurie, măsurile de întreprins, motivarea personalului didactic de a ieși la lucru, necesitățile financiare și de infrastructură.

O mulțime de oameni se află sub imperativul profesiei lor, fiind  în prima linie și luptă cu această pandemie.

O mulțime de oameni sunt constrânși de efectele pandemiei, fiind în dificultate financiară.

O mulțime de familii monoparentale nu au ajutor și sprijin financiar și totuși ies în fiecare zi la lucru.

O mulțime de familii au rămas fără locuri de muncă.

Foarte multe dintre aceste familii la care m-am referit mai sus au copii de care sunt responsabile și cărora ar trebui să le asigure o viață sigură și o educație de calitate.

Viețile oamenilor sau o arenă controversată? Ce este prioritar?

O mulțime de copii sunt lăsați fără supraveghere, pomenindu-se în dificultate. 2 dintre aceștia copii au și murit drept urmare a unor accidente groaznice. Asta în timp ce reprezentanții guvernării încă n-au decis cum ar trebui să folosească 70 de milioane de leipentru redeschiderea grădinițelor sau pentru Arena Chișinău.

Pentru noi, cei mai mulți, dubii nu există: grădinițele trebuie să se deschidă. Acest lucru trebuie să devină o prioritate și pentru autorități, iar discuțiile trebuie să fie purtate în jurul măsurilor de prevenire, combatere și gestionare a riscurilor de infectare cu noul virus COVID-19. Concret, autoritățile trebuie să asigure prevenția (i) infectării copiilor/părinților prin contact direct, (ii) infectarea prin aerosol și (iii) infectarea prin contact cu suprafețele infectate. Toate instituțiile trebuie re-evaluate din perspectiva riscurilor și adaptate la noile necesități. Asta înseamnă că mai întâi trebuie să pregătim instituțiile, să investim în ele, să le adaptăm și să le dotăm cu tot necesarul, astfel încât acestea să fie cât mai sigure din toate punctele de vedere cât de curând și pentru toată lumea.

Chestiunea cea mai dureroasă – personalul didactic și auxiliar

Am scos în prima linie medicii fără protecție, strategii, securitate, siguranță și știm la ce a adus asta. Acum vrem să facem același lucru cu educatorii? Grădinițele trebuie să fie redeschise atunci când personalul didactic va fi instruit, pregătit și dotat cu echipament de protecție. Totodată, este nevoie de suport și ghidare  pentru aplicarea măsurilor de prevenire și combatere a virusului COVID-19 în activitatea zilnică. Cine o să le ofere? Unde se vor putea adresa în situații critice? Și cel mai important – cum motivăm și de unde găsim personal didactic pentru a asigura reluarea procesului educațional? Știm cu toții că suferim de insuficiența cadrelor didactice în instituțiile de educație timpurie, principala cauză fiind salariul mic. În condițiile salariului mic și riscului de infectare, autoritățile vor putea asigura un număr mai mare de cadre didactice pentru a redeschide grădinițele? Fără majorarea salariului probabil că nu. Grădinițele trebuie să fie redeschise, dar mai întâi trebuie de majorat salariile personalului didactic și auxiliar. Și spre final, grădinițele trebuie să fie redeschisedar nu în condițiile în care sunt 30-40 de copii în aceeași grupă. Grădinițele trebuie să fie redeschisecu un program de activități care să asigure maximă siguranță și protecție a copilului.

COVID-19 este și va fi parte din viața noastră, dar trebuie să discutăm și să ne gândim în cel mai serios la modul în care trebuie să aibă loc redeschiderea grădinițelor.Anume aceasta trebuie să fie dilema noastră, a tuturor, în următoarele zile.

Sursă imagine: The Guardian/Dave Hunt/AAP

Dan Nicu

Coronavirus și marasm dictatorial: Aleksandr Lukashenko și lupta sa cu realitatea. O lecție (și) pentru noi

[ANALIZĂ Buletin Nr. 6] Dan Nicu | Criza globală prin care trecem, provocată de pandemia de CoVID-19, a suscitat răspunsuri diferite din partea statelor lumii. Acum, la două luni de la ieșirea epidemiei din China și la peste o lună de la debutul ei în forță pe teatrul european de acțiuni, observăm exemple de state care s-au mobilizat exemplar și au reușit să mențină sub control infecția (Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, Georgia), și unele țări în care autoritățile fie au mizat pe o strategie diferită de cea aproape unanim acceptată, de limitare la maxim a răspândirii virusului, fie au refuzat să accepte realitatea pandemiei și gravitatea situației.

Pare greu de crezut, însă există state în care autoritățile adoptă gestul copilului care-și acoperă ochii și strigă că s-a ascuns, crezând că nimeni nu-l vede. Unul dintre aceste state este Turkmenistanul, în care menționarea în public a virusului CoVid-19 a fost interzisă. Un altul este Belarus, în care președintele autoritar Aleksandr Lukashenko lansează o serie de declarații publice aparent șocante pentru orice observator care presupune că acesta ar trebui să fie interesat de sănătatea concetățenilor săi, și despre care va fi vorba în continuare.

Pentru Republica Moldova, cazul Belarusului este important, deoarece avem politicieni, chiar unii aflați la putere sau în funcții importante, care îl consideră pe Aleksandr Lukashenko și regimul său antidemocratic drept modele de urmat. Printre acești politicieni se numără atât președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, cât și primarul celui de-al doilea oraș ca mărime, Bălți, Renato Usatîi. Chiar dacă, momentan, cei doi par să se afle într-o confruntare politică acerbă, îi unește, printre altele, admirația pentru dictatorul de la Minsk.

O admirație care, cel puțin în lumina ultimelor săptămâni, pare absolut nejustificată. Asta pentru că președintele autoritar al Belarusului, prin declarațiile sale, ridiculizează lupta împotriva coronavirusului pretinzând, într-un mod prefăcut atotcunoscător, că țara sa nu poate fi lovită de această amenințare. Astfel, la sfârșitul lunii martie, Aleksandr Lukashenko a respins îngrijorările privind răspândirea virusului în propria sa țară prin cuvintele: ”În ciuda anumitor critici, numesc acest coronavirus nimic altceva decât o psihoză și nu îmi voi schimba părerea niciodată, pentru că am trecut, împreună cu voi, prin multe astfel de situații și știm la ce s-a ajuns. Sunt convins că și aceasta reprezintă încă o astfel de psihoză, care îi va conveni cuiva și îi va dăuna altcuiva.”[1]. A se observa izul de teoria conspirației de la finalul acestei declarații, precum și neîncrederea în existența amenințării din partea virusului, teze asumate de adepți ai curentelor ”de alternativă” și a ”adevărurilor ascunse” din întreaga lume.

Diseminarea acestor puncte de vedere e foarte periculoasă pentru că adoarme vigilența cetățenilor și îi determină să nu-și ia măsuri de precauție, ceea ce, într-un final, poate avea consecințe triste. Cu toate acestea, probabil la nivelul conducerii politice a Belarusului nu s-a găsit nimeni să-l convingă pe președinte să renunțe la a se mai face de râs, deoarece ”perlele” au continuat. ”Nu beau alcool, dar în ultimul timp zic în glumă că vodka e nu doar pentru spălat mâinile, dar și să combați virusul cu 40-50 de grame pe zi (…) Mergeți la saună, de două-trei ori pe săptămână, e folositor. Chinezii ne-au sugerat că acest virus nu rezistă la +60 de grade. (…) E plăcut să urmărești la televizor, oamenii lucrează cu tractoarele, nimeni nu spune nimic despre viruși, tractorul o să-i vindece pe toți, câmpul îi vindecă pe toți[2], a perorat Lukashenko într-o conferință de presă. În mod demonstrativ, după un meci de hochei la care a participat, liderul belarus a întrebat-o pe jurnalista care îl întrebase dacă există ceva care să-l oprească din a juca hochei: Aici nu e niciun virus. Uite, tu n-ai observat vreunul să zboare, nu? Nici eu nu văd.”[3] El a mai spus în repetate rânduri că activitatea sportivă întărește imunitatea, de aceea competițiile sportive nu au fost suspendate și se desfășoară conform programului.

lukasenko_tractor_euractiv.jpg

Grotescul acestor declarații a aruncat în derizoriu orice pretenție de seriozitate pe care o putea emite liderul belarus, aducându-l în aceeași echipă cu foști și actuali dictatori recunoscuți pentru excentricitatea lor, precum Robert Mugabe, Muammar Gaddafi sau Rodrigo Duterte. La prima vedere, nu există o explicație logică pentru acest comportament. Însă dacă ne gândim că Lukashenko își planificase pentru august 2020 încă o victorie covârșitoare, cu sprijinul ”maselor largi populare”, la alegerile prezidențiale, începe să se întrezărească rostul acestei perdele de fum. Președintele Lukashenko speră că, ignorând coronavirusul, țara va putea rezista cumva pe durata acestei crize și totul va trece fără să-i afecteze imaginea, fără să stârnească nemulțumirea populară până în punctul în care să aibă nevoie de înăbușirea protestelor în forță, precum s-a întâmplat în 2010. Încetarea activității economice ar putea cauza scăderea exporturilor cu peste 30% și a produsului intern brut cu 20%, ceea ce ar afecta grav nivelul de trai, cauzând mari probleme puterii, potrivit analistului politic belarus Dmitri Bolkunets.[4]

Având în vedere situația geopolitică regională de astăzi, faptul că după 2014 trăim într-o altă lume față de 2010, cu raporturi de putere schimbate și cu un interes mult mai mare al Rusiei de a stăvili orice frământare internă de natură să-i sufle Belarusul de sub control, Lukashenko realizează că ar putea să piardă puterea mult mai ușor decât vreodată în trecut.

Însă lucrurile au evoluat într-un mod previzibil, numărul belarușilor infectați cu coronavirus a crescut în puțin peste două săptămâni la aproape 2600, cu creșteri de 300-400 de noi cazuri pe zi în zilele de 11-13 aprilie, iar numărul persoanelor decedate a ajuns la 26.[5] În ciuda bravurii prezidențiale de la sfârșit de martie și început de aprilie, instituțiile medicale din Belarus au început să acționeze pe cont propriu, prin măsuri specifice, semn că, totuși, Lukashenko nu și-a ieșit din minți ci a jucat un rol, a încercat un joc la glezne ca să vadă dacă, poate, o să-i meargă. Nu i-a mers. Începând cu data de 9 aprilie, autoritățile belaruse au stabilit condițiile de autoizolare și le-au făcut publice. Aceste măsuri au fost luate, oricum, într-o situație în care populația se auto-organizase și începuse să nu mai iasă în masă pe străzi și să nu frecventeze evenimente publice, Minskul începând să arate la fel de pustiu ca orice oraș din Uniunea Europeană. După ce, la începutul lunii aprilie, studenții unor universități belaruse au intrat în conflict cu propriile lor rectorate, cerându-și dreptul la cursuri on-line, autoritățile au plasat, ulterior, toate instituțiile de învățământ în carantină.

Iar tonul discursurilor lui Aleksandr Lukashenko s-a schimbat și el. Pe 7 aprilie, președintele belarus a declarat următoarele: ”Nu spun că trebuie să ne împăcăm cu faptul că mor oameni. Trebuie să luptăm pentru fiecare om. Mai ales dacă e vorba despre bătrâni.”[6] Cu toate acestea, el pune în continuare accentul pe inadmisibilitatea afectării economiei belaruse prin măsuri de genul declarării stării de epidemie sau a stării de urgență pe întregul teritoriu național. Pe 9 aprilie, au urmat alte declarații, în care liderul de la Minsk spune că, urmărind situația din Europa se poate observa că forța virusului începe să piardă din intensitate, iar economia rămâne și trebuie să fie apărată. . Asta în ciuda faptului că în propria sa țară se înregistrează deja mii de cazuri de infecție și zeci de decedați, situația fiind în continuă dezvoltare. Rămâne să urmărim cum se va schimba comportamentul președintelui belarus în următoarele săptămâni, pe măsură ce situația epidemiologică din țara sa se agravează. E de menționat, în acest context, că primul caz de coronavirus s-a înregistrat, în Belarus, pe data de 28 februarie, iar primele măsuri de securitate colectivă anti-infecție au fost luate abia după 7 aprilie. În majoritatea țărilor europene, măsurile de carantină au început să se ia din primele zile ale lunii martie. Belarus a pierdut o lună, iar consecințele se văd în creșterea foarte rapidă a incidenței cazurilor de infectare cu coronavirus în prezent.

Putem observa paralele între comportamentul lui Aleksandr Lukashenko și cel al președintelui de la Chișinău, Igor Dodon, care a făcut și el unele declarații memorabile, precum cea în care a asemănat coronavirusul cu o simplă gripă ”care trece prin tine și nu o simți”. De altfel, pe 9 aprilie și Lukashenko a spus ceva foarte asemănător: ”Ne-am îmbolnăvit cu toții de gripă, iar pentru ea s-a inventat o nouă denumire – noul coronavirus”.[7] Diferența între Lukashenko și Dodon este că al doilea doar încearcă s-o facă pe liderul autoritar și pe dictatorul, știind foarte bine că nu are majoritate proprie în parlament. Acesta mai știe și că, guvernul pe care l-a creat cu Partidul Democrat e mai puțin stabil decât ar vrea să se creadă, mai ales în contextul crizei coronavirusului. Pe parcursul acesteia din urmă, premierul Ion Chicu a făcut în repetate rânduri declarații opuse ca sens celor ale lui Dodon. Au putut fi remarcate aceste diferențe mai ales în privința slujbelor din biserici, pe care Chicu le-a susținut, iar Dodon le-a dezaprobat. Sau privind ajutorul din partea UE, pe care Dodon l-a declarat inexistent dimineața, iar Chicu l-a descris în detalii seara și a mulțumit oficial instituțiilor europene Față de Belarus, Republica Moldova are și societate civilă, și presă independentă care ar putea provoca dacă și-ar uni eforturile, prejudicii grave de imagine chiar și aparent indestructibilului Dodon. El știe asta, de aceea își poate permite mult mai puține decât omologul său belarus. El știe asta, de aceea își poate permite mult mai puține decât omologul său belarus. Însă și Dodon, la fel ca Lukashenko, are programate în acest an alegeri prezidențiale pe care trebuie fie să le câștige, fie să dispară din politică. Așa că i-ar fi plăcut și lui să poată jongla cu declarațiile și să ignore realitățile zilei sperând că totul va trece, după cum o face liderul belarus. Însă nu poate, pentru că știe că în Republica Moldova deținătorii puterii de astăzi pot ajunge paria de mâine, după cum s-a întâmplat de multe ori, deja, în ultimii 30 de ani.

Dacă e să ne referim exclusiv la evoluția internă din Belarus, comparând-o chiar cu țări în care se înregistrează mai multe cazuri de infectare și mai multe decese, dar în care funționează regimuri democratice, observăm aceleași derapaje caracteristice în general dictaturilor atunci când sunt puse în fața unei crize. Ascultându-l pe Lukashenko, ne răsună în urechi vocea tremurândă a lui Nicolae Ceaușescu care anunța creșteri cu 100 de lei la salarii și pensii de la tribuna Comitetului Central al PCR, pe 21 decembrie 1989. Și ne dăm seama, o dată în plus, că în ciuda fascinației pentru ”disciplina” aparentă pe care o creează în societate unele regimuri dictatoriale, precum cel din China, doar democrațiile sunt suficient de pregătite pentru a răspunde crizelor într-un mod care să producă un maxim de eficiență cu un minim de lezare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și cetățeanului. Și, nu în ultimul rând, cu un minim de lezare a bunului simț, pe care fostul șef de cooperativă agricolă sovietică Aleksandr Lukashenko l-a călcat în picioare fără milă, punându-și în pericol propriii cetățeni.

Dan Nicu a absolvit Facultatea de Științe Politice și masteratul în Teorie și Analiză Politică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, cu teze de licența și, respectiv, dizertație, care analizează problema tranziției post-sovietice a Republicii Moldova. Autor a două volume: „Copiii vitregi ai Istoriei sau Se caută o revoluție pentru Basarabia“ (2008) și „Moldovenii în tranziție“ (2013). În ultimii ani, a colaborat la mai multe publicații din România și Republica Moldova, printre care Adevărul, Cotidianul, Timpul. Din 2020 este expert asociat LID Moldova.

Sursă imagine: EurActiv

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova

Referințe:

[1] Izvestia.iz I

[2] News.Liga.net

[3] Лукашенко: Хоккей – лучшее антивирусное лекарство!

[4] Izvestia.iz II

[5] Worldometers

[6] TVR.by

[7] OfficeLife.media

Gâlceava premierului Chicu cu România. Cui prodest

Gâlceava premierului Chicu cu România. Cui prodest?

#LIDFLASH | Nicolae Țîbrigan | Săptămâna trecută cetățenii din R. Moldova și România au fost martorii unui ping-pong de replici și declarații dure între oficiali ai celor două state, cu perspectivele izbucnirii unui „scandal diplomatic”, așa cum fusese reflectat de presă. Totul a pornit de la o postare pe pagina de Facebook a europarlamentarului Siegfried Mureșan – președinte din partea popularilor europeni al Delegației PE la Comisia Parlamentară de Asociere UE-Republica Moldova. Acesta a acuzat guvernul de la Chișinău și partidele aflate la guvernare că „eșuează în gestionarea COVID-19”, fiindcă aceiași lideri politici au eșuat în implementarea reformelor solicitate de UE și au destabilizat situația politică din republică, împovărând și mai mult cetățenii.

În schimb, replica premierului Chicu a fost nu numai una disproporționată și incalificabilă din punct de vedere al normelor și cutumelor diplomatice, dar și intempestivă, în condițiile în care europarlamentarul este un critic fervent al oricăror apucători antidemocratice și antieuropene manifestate de guvernanții de la Chișinău. Declarațiile premierului l-au vizat pe europarlamentarul român, dar au „ricoșat” în statul român per ansamblu.

Acest fapt a determinat Ministerul de Externe al României să le califice „complet inacceptabile” și „denigratoare”. Statul român fusese menționat de Chicu drept cel mai corupt stat din Europa, asta la două săptămâni de la primirea de către Chișinău a unor loturi de ajutor umanitar românesc în valoare de 3,5 milioane de euro destinat luptei anti-Covid-19. Presa din ambele state s-au aruncat asupra acestui subiect, exploatându-i aspectele emoțional și senzaționalist pe tot parcursul week-endului trecut, nebăgând în seamă alte afirmații mai grave ale premierului, și anume că România ar fi un prost administrator al celor opt județe care formează regiunea istorică Moldova, și că numărul de „moldoveni” decedați din aceste județe ar fi „de 2 ori mai mare” decât cel al „moldovenilor” din R. Moldova, în condițiile, chipurile, unui „număr egal” al populației. Aici domnul Chicu și consilierii dumnealui se pare că au omis (intenționat?) cifrele reale: numărul populației din regiunea Moldova (4,1 milioane) n-are cum să fie egal cu cel din Republica Moldova (2,8 milioane).

Din păcate, astfel de lozinci ostentative nu reprezintă o noutate în relațiile dintre cele două state, acestea înscriindu-se perfect în grila „Concepției naționale de stat a R. Moldova” (valabilă și astăzi). Documentul fusese lansat de președintele Voronin în 2003 pentru a promova moldovenismul ca ideologie de stat, inclusiv a proiectului politic „Moldova Mare”. Acesta din urmă își are originile în laboratoarele de propagandă ale Uniunii Sovietice, preluat acum de Partidul Socialiștilor prin documentele și programele politice de bază, pentru a ataca într-o manieră obsesivă România și cetățenii moldoveni care pledează pentru unirea R. Moldova cu România. Miza este de a instrumentaliza narațiunea antiromânească în scopuri propagandistice și electorale, fără a ține seama de faptul că statul român a oferit granturi și credite republicii în cele mai dificile situații. Astfel, România a devenit între timp cel mai important partener economic al republicii (cu schimburi comerciale în valoare de peste 1 miliard de dolari).

În altă ordine de idei, nu putem trece cu vederea nici faptul că tot acest „scandal diplomatic”, iscat din senin și mediatizat intens, a avut loc în contextul unor (re)configurări ale principalelor forțe politice de la Chișinău. Avem doi elefanți în cameră pe care nu-i putem neglija: participarea lui Dodon la alegerile prezidențiale din noiembrie și posibilitatea schimbării majorității guvernamentale și a debarcării guvernului Chicu (girat de socialiști). Ambele scenarii sunt negociabile și simultan posibile, numai că negocierile între actorii interesați se poartă în culise. Tot mai mulți comentatori și analiști politici au atras atenția că și acest „scandal diplomatic” între cele două state ar fi unul artificial, artizanii acestuia urmărind, mai degrabă, să umple astfel spațiul informațional și să mute atenția publicului spre mai multe subiecte de „red herring” (diversiuni și distragere de la subiecte relevante).

Bucureștiul n-a făcut altceva decât să fie atras volens nolens într-un scandal diplomatic, dinamitându-și inconștient propriul spațiu informațional comun cu R. Moldova în interesul unor forțe politice locale (gruparea Plahotniuc & Șor vs. Gruparea Dodon & Partidul Socialiștilor), care au nevoie acum de un răgaz de negocieri și aranjamente de culise pentru preluarea/menținerea controlului unor active și poziții financiare, strategice sau politice.

Unor politicieni din R. Moldova pur și simplu le place să pescuiască în ape tulburi.

Sursă imagine: Hotnews

Despre solidaritatea dintre antreprenori și stat

Despre solidaritatea dintre antreprenori și stat

#LIDFLASH | Victor Guzun | Statul îi roagă insistent pe antreprenori: evitați evaziunea fiscală, nici un salariu în plic, plătiți taxele strict la timp, ridicați salariile și protejați angajații, contribuiți la prosperarea și securitatea țării, fiți responsabili dpdv fiscal etc. Noi vă rugăm, dar dacă nu, noi avem toate pârghiile pentru a-i pedepsi. Din solidaritate, bunăvoință sau frică, majoritatea așa și fac, având încredere că statul este și el responsabil, are grijă ca taxele plătite să fie folosite eficient, în folosul societății, inclusiv pentru situațiile de criză.

Și atunci când o criză apare, antreprenorii pierd primii: un prieten are doar 10% operațiuni comparativ cu o lună în urmă, altul e nevoit să concedieze zilnic pe cineva, al treilea a intrat deja în colaps funcțional. Și această criză a afectat masiv marea majoritate a antreprenorilor.

A afectat ea în aceiași măsură salariile funcționarilor (plătite din taxele antreprenorilor), datoria cărora este să asigure funcționalitatea statului în oricare situație? Vor fi ei concediați în aceleași proporții? Dacă plătitorii de taxe nu simt sprijinul statului în asemenea situații, când trebuie să-l simtă? Cu cât mai dure ar trebui să fie condițiile față de acum? Și care va fi motivația lor ulterioară să fie responsabili dpdv fiscal după criză dacă au fost lăsați fără susținere când le-a fost cel mai greu? Să le rămână doar frica de represalii? Ei nu au mecanisme de a pedepsi statul pentru ineficiență și iresponsabilitate, deci vorbim despre un dezechilibru grav.

Orice stat are atâția bani câte taxe sunt plătite de către contribuabili. Aceștia nu sunt bani iluzorii, care apar cumva magic, ei sunt banii plătiți de noi, sunt banii noștri. Iar funcționarii statului sunt plătiți tot din acești bani pentru a-și facă foarte bine datoria. Și această relație trebuie să fie înțeleasă de către toți, dacă vrem să prosperăm. În situații de criză, antreprenorii trebuie să simtă susținerea statului. E un win-win, este o chestiune de solidaritate și responsabilitate reciprocă. În orice țară.

De ce am scris aceasta: pentru că m-a întrebat FB ”What is on your mind?” imediat după ce mi-am plătit taxele lunare, fiind și funcționar public în trecut. #oamenisăfim

distanțare socială

Importanța auto-izolării, a carantinei și a celorlate măsuri de distanțare socială

#LIDFLASH | Dan Nicu | Ieri, 12 aprilie, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a înregistrat 917 morți în urma pandemiei de coronavirus. Astfel, dacă la început, în urmă cu o lună, se părea că rata infectărilor este minimă, în timp ce alte țări erau deja afectate de pandemie, observăm că răspândirea bolii începe să se vadă în întreaga ei intensitate abia acum.

Din nefericire, autoritățile britanice au partea lor de vină în acest caz, pentru că au pierdut săptămâni prețioase și nu au adoptat măsurile, inclusiv de distanțare socială, pe care s-au văzut nevoite să le implementeze multe alte țări de pe continentul european. Acum, țara plătește prețul greu al întârzierii și al estimărilor inițiale greșite cu privire la instaurarea imunității de grup – mult mai problematică în cazul acestui coronavirus, din moment ce au existat deja în întreaga lume mii de cazuri de infectare repetată a aceleiași persoane.

În schimb, Italia înregistrează, de o săptămână, o scădere a numărului de persoane decedate, de cazuri noi înregistrate, și o creștere a ratei de vindecare. Cifrele sunt, în continuare, înfiorătoare (aproape 20,000 de morți) și criza e departe de a se fi terminat, însă se pare că măsurile draconice luate de autoritățile italiene încep să-și facă simțite efectele.

Toate aceste evoluții trebuie să-i convingă, o dată în plus, pe cetățenii Republicii Moldova și ai României să rămână în case și să respecte regulile de autoizolare. De noi depinde să trecem peste această perioadă cu cât mai puține victime.

Sursă imagine: news.sky.com