[ANALYSIS Bulletin No. 6] Sven Gerst | In the early phases of the Internet, tech optimists predicted that the widespread availability of new communication platforms will eventually lead to a new wave of democratization and civic empowerment. However, recent developments have not only challenged this storyline; but shown reverse effects. Authoritarian regimes—most notably China and Russia—have used digital technology to extend their social and political reach and bolster surveillance, the persecution of citizens, and the spread of propaganda and disinformation.
And it could even be argued that it was precisely those digital technologies that allowed such regimes to turn declining democracies into the full-fleshed autocracies that they are now.[1] However, these observations should also not tempt us to turn into tech pessimists. Because there is Belarus—where decentralized messaging apps gave rise to a democratic revolution in the most unlikely of all places.
Of course, by now so-called Twitter Revolutions are nothing new. We have seen them all around the world—from Moldova to Taiwan to the Middle East. But there are some particularities that make Belarus a curious case study. Because one of the best explanations for this sudden (and certainly unexpected) formation of a large-scale pro-democracy movement can be found in the analysis of the intersection between political organization and technology.
Traditional Forms of Resistance under Authoritarianism
Unlike in liberal democracies, opposition and dissident movements in authoritarian political contexts traditionally organize themselves under the banner of a leader figure. In order words, strongman leaders usually get challenged by other strong, charismatic leaders. This has various reasons. Most notably the fact that dictatorships tend to not only to consolidate power in favor of a specific position but also create a so-called Cult of Personality.[2]
In such highly personalized political environments, opposition movements are coordinated via hierarchical structures—where the leader figure is operating as the focal point of uniting collective political efforts. While such centralized structures allow for streamlined communication as well as effective and efficient coordination, they also suffer from their inherent reliance on individual leaders.
Therefore, it is unsurprising that authoritarian regimes have often countered such movements by attacking their central coordination points through preemptive repression and/or isolation of their leaders. In fact, such dynamics have dominated the political landscape in Belarus ever since its independence in 1994. Whenever potential challengers to Lukashenko were about to rise and gain traction, the regime channeled its efforts to remove those public leaders and most often forced them into exile.
The Emergence of Networked Protests
While hierarchical movements remain the dominant form of political coordination in authoritarian societies, the advent of digital communication technology—such as social media platforms or direct messaging apps—gave rise to new forms of social coordination: Networked Protest.[3]
For example, the Euromaidan protests in Ukraine that sparked in 2013 were able to induce political change without traditional elements of centralized leadership. Instead, the movement heavily relied on the decentralized efforts of a widespread network of political, civic, and cultural groups loosely connected via digital communication platforms.[4]
While such non-hierarchical forms of social coordination often suffer from mixed messaging and a lack of formal representation, the Euromaidan movement was able to achieve what traditional hierarchical structures were unable to accomplish. However, such success stories should not get us too hopeful. Similar protests in Turkey (i.e. Gezi Park Protests) and the Middle East (i.e. Arab Spring) were unable to deliver lasting change despite their ability to mass mobilize via Twitter and Facebook.
The Powers & Weaknesses of Networked Protests
Obviously, there is much more to say about networked protests.[5] However, this short glimpse into the very nature of political action should have revealed that organizational structures play a crucial role in a movement’s ability to realize its goals. While hierarchical opposition movements have been able to pose serious threats to strongman leaderships, authoritarian regimes have adapted to those challenges and developed expertise, strategies, and capacities to counter such dissident movements effectively.
Networked Protests that are organized via multiple nods of coordination and connected via digital communication technology do not suffer from such vulnerabilities. Due to their decentralized structures, they tend to be much more robust and less prone to be toppled by outside attacks. However, connective movements face other important challenges. While Networked Protests are a very powerful tool of mass mobilization due to the speed and reach of their digital infrastructure, it is this very disruptive potential that often conceal and distract from a lack of internal capacities.
Connective movements tend to overestimate their own capacities and are governed by constant ad hoc adjustments undermining the long-term outlook and prospects. It seems that in the age of social media, the amount of people that one can bring to the streets is not necessarily an indicator of the strength of a campaign anymore. Moreover, Networked Protests lack shared deliberation and decision-making experience and therefore tend to struggle at the first serious roadblocks—such as settling for a common agenda or spokesperson.
The Belarusian Update to Networked Protests: The Hybrid Model
Now back to Belarus. Because what we have observed during the presidential race in Belarus in 2020 combines all these insights. When with Viktar Babaryka a new strong challenger emerged in the presidential bid this year, the Lukashenko regime countered this movement through the usual tactics—and detained Babaryka based on allegation of money laundering. However, the authorities (as well as political commentators) did not take into consideration that in meantime a powerful digital infrastructure has emerged in the country: Due to the infamous mishandling of the COVID-19 pandemic by the government[6], Belarusians have created crowdfunding platforms and Telegram groups that connected regime-critical forces already prior to the presidential race.
In the aftermath of the Babaryka arrest, these digital tools turned political. And the (more or less) accidental bid of Sviatlana Tsikhanouskaya, the wife of an also detained video blogger, was able to weaponize this digital infrastructure.
The biggest telegram channel NEXTA reached almost 2 million subscribers within weeks. What emerged can be best described as a hybrid model of decentralized communication hubs amplifying the message of a strong leader figure. This allowed Tsikhanouskaya to launch an unprecedented opposition campaign basically overnight. In addition, this pro-democracy movement was able to maintain its strength even when Tsikhanouskaya was forced into exile right after the elections due to its decentralized nature. Of course, removing the central figurehead led to internal disputes amongst the radical and moderate fractions of the movement; nevertheless, it was still able to bring hundreds of thousands of protestors to the street each week—to bridge the time before a new leading figure could emerge.
It is still too early to tell the tale, but the hybrid model of the Belarusian protests has shown how effective resistance in an authoritarian context can look like: combining traditional elements of political leadership with a decentralized digital communication infrastructure. And it is to be expected that more such structures will emerge in autocracies all around the world rather soon, as it is much needed.
Sven Gerst is a PhD Student in Political Economy at the Department of Political Economy at King’s College London. He has an interdisciplinary background in economics, political science, and philosophy with degrees from the London School of Economics and Political Science (LSE) and the University of Mannheim. Previously, he also studied and worked at Harvard University, Duke University, St. Petersburg State University, and National Taiwan University. Sven is also the Secretary General of the International Federation of Liberal Youth (IFLRY)—a global umbrella organization for all liberal youth organizations and which represents 1.2m young people. He is based in Minsk.
This material was developed byLID Moldova experts under the project The Best Way: Periodic Bulletin funded by the Friedrich Naumann Foundation for Freedom (FNF). Opinions and conclusions expressed in this material are those of the authors and the experts and do not necessarily reflect the position of the funder.
Elements of text, images, tables, or charts may be taken over provided that the source is cited, i.e. LID Moldova, and that the appropriate hyperlink is attached.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Sven-Gerst-You-Cannot-Fight-Digital-Technology-with-Rubber-Bullets_orizontal.png9001600adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2020-10-26 13:49:312020-11-19 13:22:41EN | You Cannot Fight Digital Technology with Rubber Bullets: The Surprising Rise of the Pro-Democracy Movement in Belarus
[ANALIZĂ Buletin Nr. 6] Vlad Lupan | Alegerile din SUA sunt pe ultima sută de metri. Pe 3 noiembrie va fi ales nu doar Președintele SUA, dar și o treime din Senat, precum și toți delegații din Camera Reprezentanților, camera de “jos” a sistemului parlamentar american. Republicanii examinează opțiuni electorale și post-electorale, inclusiv organizarea unor alegeri repetate. Democrații deocamdată merg pe formula unei campanii tradiționale, deși, în opinia noastră, au interes în influența pe care protestele din SUA o pot exercita asupra alegătorilor.
Votarea online în alegerile federale este interzisă. Votul în persoană va avea loc la 3 noiembrie. Una subiect de dezacord în aceste alegeri este votarea prin poștă. Acest tip de vot începe la 24 octombrie și a fost deja declarat fraudat de către Președintele Trump, încă în primăvara acestui an, mult înainte de alegeri. Adițional și în deplină conformitate cu “justificarea” republicană tradițională, Președintele “doar a întrebat” dacă și ziua alegerilor nu ar putea fi transferată, datorită pandemiei – justificarea pro-republicană sugerează că el nici nu putea decât să întrebe, deoarece nu are autoritatea legală să transfere acea zi. Deci, conform susținătorilor republicani, trebuie să tragem concluzia că orice insinuări despre o posibilă dorință a unui asemenea transfer nedemocratic sunt doar insinuări. Pandemia este, într-adevăr periculoasă și ar putea îndreptăți un asemenea transfer. Însă luând în considerație că Președintele Trump “doar a întrebat” dacă medicii pot da clor bolnavilor de COVID-19, este clar că el nu cunoaște mai multe dedesubturi, fie medicale, fie legale, dar și-ar fi dorit o astfel de evoluție. Am putea presupune că, prin asemenea “întrebări”, Președintele ar putea să-și submineze credibilitatea și, deci, șansele actuale pentru un asemenea transfer de zi a votării.
Există și alte două obstacole – în primul rând posibilitatea unor pierderi electorale datorită unei imagini “anti-democrație” la votanții nehotărâți și în al doilea rând legea, factor pe care îl vom explica în concluzii. În opinia noastră “doar întrebarea” a fost, de fapt, o testare ad-hoc a terenului și face absolut evident parte din tacticile electorale ale liderului republican. Vom aminti, pentru context cronologic, că “întrebarea” privind transferul datei alegerilor a fost plasată pe Twitter imediat a doua zi după moartea lui George Floyd, adică până la mediatizarea largă a cazului și până la protestele în masă și a violențelor din timpul acestor proteste.
Deși liderul Partidul Republican declara preventiv că votarea era fraudată, acest partid de fapt controlează Serviciul Poștal al SUA. Însă nu și comisiile electorale sau, cel mai important, votul alegătorilor și electorilor. După cum am menționat anterior, electorii aleși de alegători, decid în final cine va fi Președintele SUA. Privind afirmațiile de fraudă, este clar că nu puteau exista probe de o fraudă presupusă din viitor. Totuși, chiar dacă o astfel de declarație “electoral-preventivă” este caracteristică liderului actual republican, ea se bazează pe o problema parțială legată de unele dificultăți a identificării votantului atât prin poștă, cât și la votarea directă – doar 2/3 din statele SUA cer prezentarea unui document de identificare la vot. Cu toate acestea, există alte nuanțe juridice, care diminuează din astfel de îngrijorări – cum ar fi o serie de reguli, prin care este minimalizat un vot fraudulos în diverse state. Însă, chiar dacă impactul unor probleme cu votarea prin poștă nu ar fi esențial, votanții președintelui cred orbește ce zice el – am asistat la un dialog dintr-un mall, unde un tânăr reprezentant al ortodocșilor religioși, susținător al partidului republican, nu putea să-i explice unui aparent latino de culoare, care era pro-Biden, de ce ar exista o fraudă, dar o credea. Din acest motiv, democrații au încercat să prezinte coeziunea de partid a republicanilor drept “cult.” Desigur, democrații au o disciplină și cazuri oarecum similare, însă sunt sprijiniți de cele mai mari mass media din SUA, ceea ce limitează impactul negativ asupra partidului pe care îl susțin. Totuși, teoriile de conspirație propagate de către republicani pot crea ușor o impresie mult mai proastă, decât “interpretările” democrate, unele fiind deseori rezonabile și corecte.
Totuși, există o problema nouă și reală, menționată corect de republicani, privind votul prin poștă – complicațiile privind verificarea și numărătoarea voturilor prin poștă, care totuși vor fi mai multe decât de obicei. Sa revenim, însă, la declarația unor fraude care încă nu există – o astfel de afirmație nu este altceva decât o comunicare “preventivă”, parte din strategia electorală a echipei lui Donald Trump. El discută mai multe opțiuni electorale și post-electorale, chiar până și “ocolirea” rezultatelor alegerilor și pregătește terenul dacă asemenea opțiuni vor fi necesare. Din partea cealaltă, campania lui Joe Biden, este administrată într-o manieră relativ obișnuită, inclusiv condamnarea Antifei si violențelor din timpul protestelor începute odată cu moartea lui George Floyd, familia căruia Biden a vizitat-o, fapt relatat imediat în media, în mijloc de campanie electorală. Totuși, în viziunea noastră, din punct de vedere obiectiv, mișcarea moral corectă a protestatarilor pașnici a deschis portița violenței stradale și banditismului, uneori tocmai printre posibili votanți democrați de extrema stângă, oricât de “neordinari” ar fi aceștia.
Astfel, evoluțiile electorale au continuat pe fundalul unor proteste și violențe neîntrerupte într-o serie de orașe americane. Desigur, așa cum era ușor de prezis, subiectele morții lui Floyd și cel al discriminării rasiale chiar au devenit una din temele electorale centrale în alegerile din SUA în 2020. Însă scopul partidelor din competiție rămâne același – câștigul electoral. Ei au nevoie să-și întărească baza electorală și să câștige voturile statelor indecise (swing states) și nu o pot face doar prin abordarea subiectului echității rasiale. Respectiv, în luna august candidații și-au lansat sau relansat programele electorale, prin intermediul unor convenții televizate, fără public, timp de tocmai patru zile fiecare. Pentru a evita descrierea a ditamai patru zile de agitație electorală, vom relata câteva elemente importante, ca și contrast sau mesaj. Programele conțin atât elemente legate de minorități, subiecte derivate din proteste, precum și teme economice sau chiar electorale. Susținătorii democraților au afirmat că GOP (partidul republican) nu a avut program de partid nou la convenția sa electorala și s-a axat pe sprijinul liderului, nu a principiilor, spre deosebire de democrați.
Putem observa că este astfel invocată imaginea unui cult al personalității la republicani. Este oarecum de așteptat ca un partid de guvernare să nu vină cu program absolut nou, însă examinarea principalelor teme de la convenția republicană, a demonstrat că GOP și-a ajustat programul.
Unul din elementele interesante din ambele convenții a fost prezentarea votanților sau chiar a politicienilor transfugi dintr-o tabără electorală în alta, ca sugestie a unei presupuse insuficiențe morale și politice a partidului opozant. Pe scurt vom menționa doar că, atât cantitatea, cât și “calitatea” opozanților a fost relativ egală de ambele părți ca și efect – deși aceștia au abordat subiecte importante pentru platformele votanților lor tradiționali.
Cum preziceam, campania electorală republicană a insistat pe capacitatea Președintelui Trump de a asigura revenirea economică a SUA, în special până la pandemie. În același timp, GOP a capitalizat pe frica populației din timpul protestelor violente. Iată un exemplu de mesaj puternic, prin crearea unei “imagini” de execuții armate – soția unui fost polițist omorât de criminalii din St. Louis a vorbit atât de faptul că soțul ei era la pensie, cât și despre faptul că interlopii au înregistrat executarea soțului. Au fost, astfel, invocate emoții puternice. Verificarea acestei afirmații cutremurătoare a arătat că fostul polițist ajuta pe cineva cu securitatea unui local, care era jefuit de bandiți. Criminalii erau de culoare, ex-ofițerul de asemenea – o astfel de imagine deja presupune câteva grupuri de public țintă, incluzând comunitatea de culoare, polițiști și orice votant nesigur de aceste proteste, confuz în ce privește diferențele dintre protestatari și criminali. Totuși, filmarea arată ex-ofițerul deja împușcat, întins pe trotuar, deși încă viu – este o filmare post-factum, aparent ad-hoc și pare să existe un martor din comunitatea afro-americană, strigând emoționat la criminali, că și polițistul este tatăl cuiva. Nu tocmai o executare transmisă online – dar propagarea în cadrul convenției republicane a imaginii unor “executări sumare” pe stradă induce emoții enorme și un nivel de insecuritate pentru orice votant, care ar prefera siguranța oferită de poliție, pe care administrația Președintelui Trump o sprijină. Moartea ex-polițistului, tot de culoare, a fost o tragedie, însă, din punct de vedere a tehnologiilor politice, constatăm că aceasta a fost și utilizată electoral. Fără îndoială, familia acestui polițist consideră o astfel de preîntâmpinare cu o imagine de “executare” drept una corectă. Nu am dori nimănui să simtă ce au simțit ei. În același timp, puțini dintre votanții republicani ar fi verificat această informație și chiar dacă ar fi verificat-o, nu există siguranța că ar lua în considerare aceste nuanțe la luarea unei decizii. Un om onest a fost omorât premeditat de criminali în timpul protestelor, ar considera ei și cu siguranță s-ar ralia electoral împrejurul Președintelui Trump. Cum deseori se zice, “frica este un motivator puternic” iar partidul republican l-a utilizat eficient în contextul acesta.
Cum democrații au mers, așa cum ziceam mai devreme, pe o platformă mai tradițională, temele centrale erau legate de economie, adică de taxare progresivă în dependență de venit, de accesul la sistemul de sănătate, de subiectul justiției în contextul rasial (bineînțeles), de educație și de revenirea la sistemul parteneriatelor în relațiile internaționale.
Însă nu părțile pozitive ale programelor electorale au determinat dinamica politică din ultima vreme, ci elementele negative din campanie. Așa numita “murdărie” politică (political dirt), inclusiv auto-administrată, are efecte destul de puternice în campania din 2020. Această evoluție repetă, parțial, stilul campaniei din 2016, când Președintele Trump a mers împotriva candidatului democrat Hillary Clinton. Însă, de data aceasta, există un element adițional – “murdarie” auto-administrată. În 2016 candidatul republican afirma că democrata a încălcat legea, de la păstrarea unor emailuri confidențiale pe un server privat, până la transferul unor acțiuni americane dintr-o companie de extragere de uraniu canadiene către concernul nuclear rusesc Rosatom, de exemplu. Și atunci și acum Trump recurge la porecle politice, care erau acceptate de o parte din electoratul său în calitate de lozinci electorale ușor de utilizat, greu de contracarat dacă erau repetate fără drept de replică, în stilul candidatului GOP. Această atitudine hiper-competitivă, catalogată de stânga și mult până la alegeri de foști experți republicani drept imatură, nu a mai dat aceleași rezultate în 2020. Cel puțin nu în măsura anticipată.
Atât o serie de senatori republicani, cât și jurnaliști de la canalul pro-republican Fox au fost extrem de critici față de Trump până la dezbaterile electorale, atitudine agravată după acestea. Înainte de dezbateri o serie de reprezentanți republicani și-au exprimat opinia că partidul ar pierde alegerile în toate trei instituții electorale, dacă alegerile ar fi avut loc încă în august. Tocmai atunci au urmat două dezastre auto-administrate – presa critică față de Trump a raportat că Președintele SUA, care aparent nu voia să meargă la un cimitir american din Europa din cauza ploii, i-ar fi numit pe ostașii americani căzuți în lupte drept “perdanți”, astfel parțial înstrăinând o parte importantă a electoratului său tradițional, militarii și familiile lor, printr-un mesaj dezastruos dezvăluit înainte de alegeri.
A urmat dezastrul discuției televizate dintre Trump și Biden, dacă interjecțiile permanente și caustice a lui Trump, inclusiv închizându-i gura și moderatorului venit de la televiziunea Fox, pot fi considerate discuții. În plus, în timpul dezbaterilor, Președintele SUA a mai pus și gaz pe un foc care deja a scuturat puternic țara, fugind de la condamnarea explicită a grupurilor de rasiști albi.
La rândul său, Biden este lovit de scandalul cu emailurile fiului său, anterior angajat de către o firmă din sectorul energetic din Ucraina, aflată sub investigație. Am menționat anterior că, autoritățile ucrainene și-ar fi dorit, foarte probabil, să evite să nimerească între ciocan și nicovală în lupta politică dintre GOP și democrați. Kievul nu ar fi vrut să piardă sprijinul ambelor partide pentru asistența militară SUA. Scandalul constă în dezvăluirea din emailuri, conform cărora fiul lui Joe Biden a aranjat întrevederi pentru un angajat al companiei, aflate deja sub investigație, să se întâlnească tatăl său, pe atunci Vice-Președintele SUA, adică încercarea de trafic de influență. Este interesant că emailurile privind implicarea fiului lui Biden în acea firmă ucraineană “Burisma” au fost descoperite într-un laptop dat la reparație, undeva in New Jersey. Proprietarul acestui laptop, afirmă ziarul pro-republican New York Post, nu ar fi venit după laptopul său și nu a răspuns la solicitările de recuperare. Nu știm pe cât de adevărate sunt aceste afirmații ale NY Post la rândul său, însă discul laptopului a fost transmis lui Rudi Giuliani, juristul lui Donald Trump. Desigur, ne vom aminti că fost primar al orașului New York, precum și fostul șef al campaniei electorale a pro-rusului Ianukovici, au avut contact direct cu rușii, inclusiv au fost încurajați de persoane considerate agenți ai FSB tocmai privind aceste emailuri. Astfel, publicarea emailurilor de către ziarul pro-republican New York Post a fost blocată pe Twitter și Facebook pentru a evita publicarea de materiale obținute prin atacuri cibernetice. Însă NY Post evident contracarează prin afirmația că acestea au fost obținute în urma abandonului proprietarului. În final constatăm că în urma publicării acestei “murdării” electorale unii la Moscova se bucură, dar tot așa constatăm că articolul original din New York Post, dezvăluind emailurile, a fost vizualizat de cinci milioane de ori.
Evoluțiile de mai sus demonstrează turnurile, greșelile și tacticile politice din campanie. Cum o campanie electorală este un proces viu, iată câteva concluzii pe care le-am putea trage pe această ultimă sută de metri.
I. No business as usual anymore. În primul rând, aparent câștigul republican din 2016 a survenit după două guvernări democrate, pe spatele unor “oboseli” tradiționale a electoratului după orice două guvernări. Însă campania electorală republicană a fost diferită, mai populistă. Faptul că acest fenomen al votului aparent pro-populist este observabil în toată lumea, denotă o problemă mai serioasă – electoratul a obosit de “politică ca de obicei” formală, care deseori scapă votantului neimplicat. Asta nu înseamnă, totuși, că politica trebuie să fie populistă. Însă, dacă nu greșim, până la moartea premierului rus Yegor Gaidar, acesta a mers la întâlniri electorale unde vorbea despre creșterea macro-economică a Rusiei și ar fi provocat o remarcă a unui cetățean simplu adresată unui corespondent al ziarului rusesc Kommersant, conform căreia, Gaidar “frumos vorbește, păcat că nu înțeleg nimic.”
II. Pericolul de aderare la litera legii, dar nu și la spiritul ei. În al doilea rând, unul dintre mesajele republicane de la convenția lor electorală a fost – să nu ne spună nimeni, din afară sau din interior, cum să alegem și să fim aleși, sistemul actual a produs alegeri libere pentru o perioadă foarte îndelungată. Segregarea nu este menționată, apropo de context. Acest mesaj de păstrare a sistemului electoral, deci a legilor care îl guvernează, mesaj lansat încă la convenția din august, ne-a trezit curiozitatea. Ulterior am aflat despre opțiunea de a “ocoli” rezultatele alegerilor, deoarece legea permite o asemenea opțiune.
Cei care au lucrat în campanii electorale știu că orice forță politică discută opțiuni electorale, cât mai diverse, pentru a găsi căi posibile, chiar și neordinare, de a câștiga. Însă în contextul SUA vom mai menționa și aspectul businessului de construcție din New York – de unde vine Președintele SUA. În trecut, încă fiind în funcție oficială în New York, am fost martori ai demolării unei clădiri de lângă misiunea diplomatică, fără acceptul reprezentanței sau permisiunilor ecologice de la primărie. În urma unor discuții cu un grup de juriști loiali, care au decis să ajute misiunea pro-bono, am aflat că reprezentații businessului de construcții sunt dispuși să încalce regulamentele și legislația, după care să plătească amenzi, doar să dea obiectul nou în exploatare mai rapid. Legislația secundară, pentru ei, deci, nu este același lucru ca și supremația statului de drept propovăduită, deși într-un alt context, de către diplomații americani. Aș sugera aici și alte observații. De exemplu, faptul că acești businessmeni nu văd o distincție serioasă dintre legislația secundară, de construcții, și cea națională sau internațională – și dintre încălcarea acesteia, prin întrebarea clasică newyorkeză în asemenea cazuri “și ce îmi vor face?”
Deci numirea unor electori de către statele componente SUA, în loc ca aceștia să fie aleși, poate fi convenabil dacă ar exista suspiciuni că numărul electorilor pro-democrați în statele “roșii” republican ar fi prea mare. Conform constituției SUA, aceasta ar fi legal, dar dacă așa ceva s-ar întâmpla în orice altă țară, observatorii americani indiferent de partid, în concordanță cu partenerii lor din alte state democratice din Misiunile Internaționale de Observare a alegerilor, cel mai probabil ar constata că o astfel de abordare corespunde literei legii, însă nu și spiritului acesteia. O astfel de evoluție ar deschide ușa statelor nedemocratice să desfășoare sau să intervină în alegerile altora, acolo unde există scăpări în legislație, conform literei legii.
III. “Riscuri” există în ambele tabere politice. Iată doar câteva:
1) Republicanii ar putea continua o politică de autoizolare parțială, o doctrină Monroe modificată, în numele rezonabilității resurselor SUA, care nu poate să-și permită și nu este capabilă să apere toată lumea, precum și nici nu ar trebui să o facă, cel puțin nu fără profit. Ideea autoizolării SUA este populară și în cercurile academice, care la modul cel mai serios o discută pe ambele spectre politice, fără să ofere idei cum de exemplu democrațiile pot crește fără parteneriate. Din observațiile noastre, precum și din date empirice, vedem că o asemenea creștere sau revenire la democrație și bunăstare a Germaniei de după al doilea război mondial ar fi fost imposibilă, ca și, de exemplu, a actualului membru UE și NATO – Estonia – de după căderea URSS. În același fel, pierderea partenerilor europeni a adus Japonia și Germania la război direct cu SUA în cel de-al doilea război mondial. Însă acest risc este de natură externă, mai puțin important pentru electoratul republican, care încă în 2018 lansase lozinca “mai bine rus decât democrat”, ignorând pericolele externe clar vizibile și serioase, de dragul logicii interne de partid.
2) Riscul legat de accesul democraților la putere este de o altă natură, oarecum mai mult internă. Aceștia sunt internaționaliști, cu specificul lor, însă Rusia le-a atacat candidatul. Deci ei nu mai sprijină atât de activ relansarea fără precondiții a relațiilor cu Moscova. Sunt nuanțe în ce privește cum văd ei relațiile cu, de exemplu China sau Iranul, dar, în același timp, există întrebări și în ce privește determinarea lor să-i ajute nu doar cu declarații sau sancțiuni relativ moi, pe sirieni sau europenii de est. Cu toate acestea, principalul risc pentru votantul american este că pe plan intern democrații se conduc de tradiționala politică de supra-taxare și re-distribuție a veniturilor, pe care într-o manieră exagerată o vom numi robin-hudiană. Evident, ei au o argumentare solidă în ce privește taxarea progresivă, în dependență de venit, însă toate alternările la putere, au arătat că deseori la plecarea social-democraților sau social-liberalilor de la putere în lume, inclusiv în SUA, bugetul era lăsat suprasolicitat, iar businessul, inclusiv cel mic și mijlociu în contractare. Existau și excepții, însă regula este valabilă, datorită programului robin-hudian – în final nu le poți “fura” oamenilor aceiași bani de mai multe ori. Pentru a construi spitale este nevoie de taxare a business-ului, care nu poate fi taxat destul dacă se contractă.
IV. Sondajele sunt aproximative și în SUA. Fenomenul marjei de eroare mai mari decât cea declarată în sondajele de opinie publică este cunoscut în Europa de est. Din 2016 este un subiect discutat și în Statele Unite și în 2020 mass media relata serios despre un sondaj care demonstra că 52% din cei intervievați nu cred în rezultatele sondajelor. Ironic, nu-i așa? Compania marcantă de sondaje, Pew Research, arăta că există cazuri în care marja de eroare la unele sondaje poate fi dublu mai mare decât cea declarată. De exemplu, în alegerile din 2016 Hillary Clinton câștiga în sondaje, însă a pierdut la electori. Din acest motiv, în analiza mea precedentă am indicat că sistemul american va depinde de electori. Am văzut că republicanii s-au și concentrat pe un asemenea scenariu. Nu știm dacă democrații au pregătit contramăsuri. Un ex-consilier republican menționa în August 2020 că sondajele nu pot considera nivelul real de sprijin care există pentru președintele Trump, care poate fi mai mare. Totuși vom aminti că între timp au avut loc “dezbaterile” care aparent au speriat votanții indeciși, provocând o pierdere pentru Donald Trump, precum și gafa lui cu militarii “perdanți”. Deci, pe scurt, fără să intrăm în detalii privind analizele comparative și cantitative în vederea determinări preferințelor votanților, putem sugera că tendințele ar părea să demonstreze o anumită marjă de câștig pentru Joe Biden, cel puțin de moment. Însă impactul scandalului cu emailurile – ca și în cazul Hillary Clinton – încă nu este cunoscut, la fel ca și tendința votanților de a sprijini un Președinte actual. Putem presupune că răspândirea emailurilor a fost calculată, dar există posibilitatea că ele au apărut doar acum. Deci nu e sigur dacă vor avea un impact mare. Posibil că votarea prin poștă și erorile de numărare să prezinte probleme preponderent pentru Biden, și oarecum mai puțin pentru Trump, poate chiar mai mari decât marjele de eroare ale sondajelor. Situația rămâne neclară și unele mass media, pe care le putem considera mai pro-Partidul Democrat, exprimă îngrijorare că există și alți factori ascunși, care pot duce la o nouă victorie a lui Trump – prezența fizică la vot de ultimul moment a votanților republicani sau prevenirea votării prin poștă în judecăți locale. Oricum, problema unui electorat axat pe actualul lider, aflat deja la putere, precum și faptul că ei tind să nu-și divulge poziția reală în sondaje, sunt elemente de cultură politică în SUA, demne de luat în calcul.
V. Creșterea și descreșterea marilor puteri sau încă nu? Sau care este alternativa SUA? Sistemul electoral american actual favorizează mesajele clare și simple din ambele părți ale spectrului politic. Dar creșterea rolului “murdărei” politice prezente oricând în orice campanie, ridică, totuși întrebări. Aceste întrebări nu pot fi adresate doar calității electoratului, ci și politicului american, suspectat de educație proastă, decizii strategice neîntemeiate și periculoase sau de favoritism, atât de criticat de diplomații americani în alte părți ale lumii. Evident, orice suspiciuni de acest gen diminuează din capacitatea SUA de a fi ascultată, și nu doar din cauza GOP. Întrebările corecte pentru cei din afară, dar și pentru cei din SUA ar putea fi următoarele:
Pe cine, atunci, ”vor asculta” statele în tranziție sau cele nedemocratice? Li se dezleagă mâinile? Cum va arăta un asemenea viitor chiar pentru interesele SUA?
Ce concluzii vom trage din aparițiile tuturor dezvăluirilor care vizează stânga și dreapta americană?
Cum poate fi remediată situația cu toate aceste îngrijorări – în SUA sau în afara SUA?
În fine, ar fi mult mai multe de menționat despre alegerile americane. La orice alegeri polarizarea crește dramatic și încep să apară extremele, care în majoritatea cazurilor se calmează după alegeri. Deci poate nu ar trebui să dramatizăm evoluțiile actuale, dar sigur ar trebui să tragem lecțiile de rigoare din fiecare alegeri, fie acestea din SUA sau de altundeva. Să ne amintim, în acest context, de vechiul proverb românesc “tot pățitul e învățat.”
Vlad Lupan este un expert independent și fost diplomat din Republica Moldova. A acumulat experiență diplomatică timp de 20 de ani la Ministerul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, precum și în trei Misiuni de pacificare sau dezvoltare ai OSCE, în Georgia, Albania și Croația. A fost negociator al conflictului transnistrean și a deținut funcții de Director NATO, Consilier de politică externă a Președintelui Republicii Moldova, membru al Comisiei pentru Securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova, Ambasador al Republicii Moldova la ONU. El a fost inclus în filmul documentar ONU privind problemele globale a populației. Vlad Lupan a făcut prezentări sau a citit lecții la Universitățile Columbia, Stanford, Yale, Occidental College și City College of New York.
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Electori-sau-alegatori_new-site-featured-orizontal.png320840adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2020-10-23 13:19:382020-10-31 08:42:32Electori sau alegători. Alegerile Președintelui SUA
#LIDFLASH | Dan Nicu | Federația Rusă mai face un pas pe calea restaurării totalitarismului. Pe 21 noiembrie, Duma de Stat a adoptat în lectura a treia, finală, o serie de modificări la două legi care reglementează spațiul informational: ”Despre mijloacele de informare în masa” și ”Despre informații, tehnologiile de informații și apărarea informațiilor”. De azi înainte, nu doar instituțiile de presă pot fi desemnate ”agenți străini”, ci și persoanele fizice care diseminează conținuturile informative produse de aceste instituții. Orice individ care locuiește în Rusia va putea fi arestat, anchetat și condamnat pentru vina de a reprezenta, într-un fel sau altul, interesele unei alte țări, dacă distribuie analize, informații și opinii provenind de la mass media incomodă lui Putin.
După adoptarea de proceduri prin care organizațiile non-guvernamentale și instituțiile de presă pot fi desemnate oficial drept ”agenți străini”, a venit rândul persoanelor fizice, a simplilor cetățeni. La fel ca în cazul legilor privind ”activitatea extremistă” și ”insultarea reprezentanților puterii”, în care cetățenii pot fi reținuți și închiși pentru motive stoarse din deget, actuala strângere de șurub va limita și mai mult drepturile cetățenești și reprezintă o încălcare crasă a dreptului la libertatea de opinie și de conștiință.
Din 2014 încoace, în Rusia s-a creat și adoptat un întreg pachet de legi care restrâng libertățile cetățenești încălcând Constituția acestei țări. De exemplu, așa-numitele legi Yarovaya, numite astfel după vicepreședintele Dumei de Stat Irina Yarovaya, inițiatorul lor, care permit autorităților să-i monitorizeze și urmărească mult mai ușor pe cetățeni, sau crearea așa-zisului ”Runet” sau ”internet suveran” – a măsurilor care permit autorităților ruse să decupleze țara de la rețeaua globală de internet.
În asemenea ritmuri, nu e departe ziua când, prin lege, va fi instituit statutul de ”dușman al poporului”, la fel ca în vremurile staliniste pe care populația rusă este din nou educată să le regrete, iar ședințele de judecată sumară vor fi conduse de renumitele ”troici”. O finalitate logică ar fi și ridicarea moratoriului asupra pedepsei cu moartea, în vigoare în Federația Rusă din anii 90.
Sursa imaginii: Star Vision TV Georgia
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Putin-strange-surubul-din-nou-lupta-impotriva-agentilor-straini.jpg6281002adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-11-25 14:45:072020-10-28 15:45:06Putin strânge șurubul din nou – lupta împotriva ”agenților străini”
#LIDFLASH | Dan Nicu| Mii de oameni din Georgia au venit din nou în fața sediului Parlamentului din Tbilisi pentru a manifesta împotriva unei guvernări pe care o acuză că i-ar fi mințit pe toți georgienii în vara acestui an atunci când, după o altă rundă de manifestații de protest, a promis, printre altele, că va asigura modificarea legislației electorale pentru alegerea parlamentului prin metoda reprezentării proporționale. Cetățenii cer trecerea la reprezentarea proporțională pentru că în condițiile sistemului mixt actual, în care 73 dintre cei 150 de deputați ai parlamentului unicameral georgian sunt aleși pe circumscripții, iar 75 pe liste proporționale închise, partidele guvernării își pot folosi accesul la resursa administrativă ca să păstreze puterea pentru un număr nelimitat de mandate. Este cazul ultimelor alegeri parlamentare, în 2016, când partidul ”Visul georgian – Georgia Democrată”, a obținut puțin peste 48% din voturile cetățenilor în circumscripția națională, asigurându-și însă 75% din numărul mandatelor din parlament, în urma câștigării a 71 din 73 circumscripții uninominale.
”Visul Georgian” este partidul unui foarte prosper om de afaceri georgian, Bidzina Ivanishvili, care a fost și prim-ministru al Georgiei între 2012-2013. Ulterior, el s-a ”retras” din politică, pentru ca să devină, în 2019 președinte al partidului de guvernământ, unica funcție pe care o deține. În ultimii doi ani, nemulțumirile populației față de guvernarea ”Visului Georgian” a crescut, fapt demonstrat și de alegerile prezidențiale de anul trecut, în care partidul lui Ivanishvili a avut mari dificultăți în a-și impune candidatul, actualul președinte Salome Zurabishvili, în cea mai înaltă funcție a statului.
În vara acestui an, a crăpat răbdarea cetățenilor, în momentul în care un deputat rus aflat în vizită la Tbilisi și-a permis să se așeze la masa președintelui parlamentului, din sala de ședințe, și să conducă, din acel loc, evenimentul care avea loc. După câteva săptămâni de proteste cu zeci de mii de manifestanți, din care nu au lipsit violențele și luptele de stradă, Bidzina Ivanishvili a anunțat în persoană că legea electorală va fi modificată pentru a institui metoda reprezentării proporționale. Acum, când majoritatea parlamentară a refuzat să dea curs propriilor promisiuni, toți cei care au urmărit ca ”Visul Georgian” să se țină de cuvânt își manifestă nemulțumirea. Ei îi acuză pe liderii acestui partid de faptul că ar fi văzut rezultatele unor sondaje de opinie potrivit cărora în acest moment ”Visul Georgian” ar pierde alegerile, acesta fiind motivul pentru care guvernarea a renunțat să mai modifice, la cererea publicului, legea electorală, lăsând în vigoare actualele prevederi care favorizează partidele mari.
Cred că observatorului din Republica Moldova descrierea acestei situații îi pare mai arhi-cunoscută. Și la Chișinău s-au manipulat regulile de vot și modalitățile de alegere a diferitor demnitari publici (de exemplu, alegerea lui Dodon). Și la Chișinău am avut un Bidzina Ivanishvili local care a lucrat, adesea, după cam aceleași tactici. Sau, poate, la Tbilisi au avut un Plahotniuc local. Ceea ce e cam același lucru – adesea, în spațiul ex-sovietic, dacă schimbi oligarhii cu locul, rezultatul nu se schimbă. De asemenea, cetățenii Republicii Moldova au protestat în vara anului 2017 împotriva trecerii la sistemul mixt, cel care favoriza, după cum s-a văzut, două partide – PDM și PSRM.
Însă pentru mulți dintre manifestanții georgieni, în prezent, pierderea alegerilor parlamentare din 2020 de către partidul ”Visul Georgian” a început să fie o chestiune de viață și de moarte. Din această cauză, actualele manifestații de la Parlamentul georgian nu vor înceta pe deplin, chiar dacă, probabil, vor scădea în intensitate, pregătindu-se pentru o nouă rundă de acutizare.
Sursa imaginii: civil.ge
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Manifestatiile-din-Georgia.jpg6231200adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-11-21 14:40:392020-10-28 14:43:37În căutarea echității, împotriva sistemului electoral. Manifestațiile din Georgia
[ANALIZĂ Buletin Nr. 2] Liviu Mihail Iancu | Scăderea prezenţei la vot a încetat pentru prima oară de la instituirea alegerilor pentru Parlamentul European
Scrutinul desfăşurat între 23 şi 26 mai în cele 28 de state membre ale Uniunii (dat fiind că Regatul Unit nu a părăsit deocamdată comunitatea europeană) se constituie într-un util barometru al opiniei publice, cu atât mai mult, cu cât prezenţa la vot de 51 % este cea mai mare înregistrată în ultimele două decenii. S-a pus astfel capăt creşterii îngrijorătoare a absenteismului, continue de la primele alegeri de acest fel, desfăşurate în 1979, atunci când se înregistrase o prezenţă de 63%, ajunsă în 2014 la minimul istoric de 43%. Deşi prezenţa a fost una ridicată pentru europarlamentare şi contribuie la consolidarea legitimităţii Parlamentului European în raport cu Consiliul, nu trebuie să cădem într-o euforie nejustificată: procentul cetăţenilor care au votat la alegerile europarlamentare este în continuare semnificativ mai redus decât cel înregistrat în majoritatea statelor europene la alegerile pentru legislativele naţionale. În unele cazuri, secretul marii participări a alegătorilor la cursa pentru Parlamentul European a constat tocmai în susţinerea concomitentă şi a altor scrutine naţionale, precum parlamentarele şi localele în Spania sau referendumul privind justiţia în România.
Euroscepticii nu vor putea înlocui actualul statu-quo european, dar pândesc din umbră
Principalul răspuns aşteptat de la alegători la aceste europarlamentare era dacă mai susţin sau nu proiectul de integrare europeană, urmând ca el să fie dedus din sprijinul acordat de votanţi partidelor eurosceptice şi populiste. Calmarea crizei migraţiei şi timida redresare a economiei europene după criza financiară din 2008, precum şi experienţă nefastă a Brexit-ului pentru Marea Britanie, au făcut ca susţinerea pentru UE în rândul populaţiei să recâştige puncte importante, astfel încât creşterea la alegeri a partidelor eurosceptice a fost moderată, fără să poată pune sub semnul întrebării actualul status-quo.
Totuşi, vocile critice la adresa establishment-ului european de la Bruxelles din rândul suveraniştilor şi radicalilor de dreapta au ajuns la aproximativ 170 de mandate, la care se pot adăuga oricând pe probleme punctuale cele 13 locuri obţinute de partidul Fidesz al lui Viktor Orban, din Ungaria, formal aflat încă în Partidul Popular European, deşi suspendat şi posibil urmând să fie exclus. Celor circa 170 de eurosceptici şi populişti de dreapta li se pot adăuga în unele cazuri şi radicalii de stânga din grupul GUE/NGL, al căror număr a scăzut însă de la 52 la 38. Deşi există şanse ca euroscepticii să constituie în unele momente minorităţi de blocaj în noul Parlament European, reprezentanţii establishmentului sunt totuşi destul de liniştiţi din cauza lipsei de unitate din rândul oponenţilor lor: cei aproximativ 170 de suveranişti şi radicali de dreapta sunt împărţiţi în trei grupuri distincte: ECR (conservatori şi reformişti, în special PiS din Polonia şi conservatorii britanici); ENF (radicali de dreapta, în principal Liga lui Matteo Salvini şi Adunarea Naţională a lui Marine Le Pen); EFDD (în principal Partidul Brexit al lui Nigel Farage şi Mişcarea 5 Stele din Italia), greu reconciliabile, în ciuda eforturilor sporite depuse în acest sens de vice-premierul italian Salvini. În plus, ponderea acestui bloc în Parlament va scădea după ce eurodeputaţii britanici din Partidul Brexit şi Partidul Conservator vor renunţa la cele 33 mandate pe care le deţin, ca urmare a ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, cel mai târziu la 31 octombrie 2019.
Prăbuşirea partidelor tradiţionale şi fragmentarea politică accentuată sunt motive serioase de îngrijorare
Nu este totuşi momentul pentru a sărbători, precum secretarul general al Comisiei Europene, Martin Selmayr, care constata că valul populist „a fost îngrădit”. Câştigurile moderate ale populiştilor sunt însoţite de prăbuşirea partidelor tradiţionale în vestul Europei şi de o fragmentare politică accentuată în Parlamentul European, pe care euroscepticii vor încerca să o speculeze: fără o coordonare exemplară între forţele politice mainstream, cei ce doresc mai puţină Uniune Europeană au şanse reale să perturbe activitatea Parlamentului.
Partidul Popular European (PPE) şi Socialiştii şi Democraţii (S&D), cei doi coloşi care monopolizau până acum Parlamentul European, şi-au văzut redusă drastic influenţa, de la 217, respectiv 189 mandate obţinute în 2014, la 179 şi 153 în prezent, doar 44,2% din totalul de 751 (iar ea poate scădea în continuare dacă Fidesz din Ungaria şi PSD din România vor fi excluse din cele două mari familii politice).
PPE şi S&D vor fi nevoite să negocieze formarea unei majorităţi cu noua formaţiune creată pe ruinele vechiului ALDE al lui Guy Verhofstadt, care a obţinut rezultate în general slabe, dar a fost salvat prin cooptarea unor nou-veniţi precum frontul Renaissance al preşedintelui francez Emmanuel Macron şi Alianţa USR-Plus din România (105 mandate, faţă de 68 în 2014), şi/sau cu Verzii, de departe marii câştigători ai acestor alegeri europarlamentare (69 mandate, faţă de 52 în 2014, cu clasări meritorii pe locul 2 în Germania, 3 în Franţa şi 4 în Marea Britanie).
Negocierile pentru ocuparea principalelor posturi în instituţiile europene, începute la 28 mai într-o reuniune a Consiliului European, se anunţă a fi îndelungate şi dureroase în contextul fărâmiţării politice de la nivelul Parlamentului. În special importanta poziţie de preşedinte al Comisiei Europene creează mari rivalităţi. Membrii marcanţi ai ALDE şi preşedintele Macron au arătat că nu se simt cu nimic obligaţi faţă de sistemul numirii aşa-zisului Spitzenkandidat („cap de listă”), propunerea cu care un grup politic a concurat în timpul campaniei electorale. În opoziţia lor, ALDE şi Macron invocă absenţa acestui mecanism din tratatele europene, precum şi lipsa lui de legitimitate fără vot pe liste transnaţionale, pe baza cărora cetăţenii dintr-un stat membru să poată alege şi candidaţi din alte state membre. În realitate, liderii noului pol liberal european receptează sistemul „capului de listă” drept un mecanism de perpetuare a dominaţiei popularilor şi socialiştilor asupra politicii europene.
Un motiv în plus pentru care negocierile privind postul de preşedinte al Comisiei Europene vor fi complicate, este reprezentat şi de persoana care este propusă drept „cap de listă” de către PPE, formaţiunea politică cu cele mai multe mandate: Manfred Weber. German, suporter al austerităţii economice, foarte critic la adresa statelor membre din estul Europei, niciodată cap al unei administraţii extinse, auto-declarat „om al Parlamentului, nu al Consiliului”, Weber are toate calităţile pentru a nemulţumi numeroşi actori din Parlament şi din Consiliu cu rol esenţial în numirea în fruntea Comisiei. Un puternic semnal negativ exprimat fără echivoc, spre deosebire de aluziile voalate de până la alegeri, a venit din partea premierului socialist al Portugaliei, Antonio Costa, care a declarat în urma unei convorbiri telefonice avute cu omologii săi socialişti şi liberali din Spania, Olanda şi Belgia că numirea lui Weber ca preşedinte al Comisiei nu se va realiza „în niciun fel de condiţii”. Pot apărea aşadar surprize, analiştii politici şi casele de pariuri oferind şanse bune şi pentru alţi candidaţi în afara „capilor de listă” Weber (PPE) şi Frans Timmermans (S&D), precum francezul Michel Barnier, negociator şef al Brexit-ului, un membru de calibru al PPE, acceptabil mai uşor pentru Emmanuel Macron, şi daneza Margrethe Vestager, membră ALDE, comisar pentru concurenţă în Comisia Juncker, devenită vedetă după ce s-a luat curajos la trântă cu giganţii IT din SUA sau cu coloşi europeni precum Fiat, Alstom şi Siemens.
Tendinţele îngrijorătoare sunt vizibile mai ales în statele mari şi influente din UE
Lucrurile nu sunt complicate doar la nivel european, acolo unde, totuşi, situaţia este temperată de rezultatele puţin spectaculoase din statele mai mici şi puţin influente. Alegerile europarlamentare reprezintă un semnal de alarmă, prin rezultatele lor, mai ales în marile state europene, acolo unde partidele tradiţionale au înregistrat rezultate deplorabile, cedând în mare parte arena unor jucători mai noi şi mai imprevizibili, deopotrivă eurosceptici şi pro-europeni.
În Germania, CDU (centru-dreapta) a scăzut la 28,9% din voturi, iar SPD (centru-stânga) la 15,7%, pierzând locul al doilea (în detrimentul Verzilor – 20,5%) pentru prima oară după 1945. Extrema dreaptă şi cea stângă au obţinut fiecare circa 7% din voturi. Demisia liderei SPD, Andrea Nahles, la o săptămână după europarlamentare, pune presiune asupra Marii Coaliţii dintre CDU şi SPD şi ar putea duce la căderea guvernului Angelei Merkel şi la alegeri parlamentare anticipate.
În Franţa, atât Republicanii (centru-dreapta), cât şi Socialiştii (centru-stânga) au fost aruncaţi la coşul de gunoi al istoriei, după ce au obţinut doar 8,48% şi 6,19% din voturi, lăsând primele trei locuri Adunării Naţionale a lui Marine Le Pen (23,34%), frontului Renaissance a lui Emmanuel Macron (22,42%) şi Verzilor (13,48%). Deşi victoria extremei drepte a lui Le Pen nu este o surpriză, la alegerile din 2014 formaţiunea ei obţinând chiar un rezultat mai bun, 24,86%, rezultatul este unul important la nivel simbolic: învins la el acasă, Emmanuel Macron este obligat să îşi modereze ambiţiile de reformare ale întregii Uniuni Europene.
Italia a oferit cel mai mare şoc, după ce europarlamentarele au fost câştigate detaşat de Liga lui Matteo Salvini, cu 34,3% din voturi, de cinci ori mai mult decât în 2014. Reculul partidelor tradiţionale, Partidul Democrat (centru-stânga, 22,7%, jumătate faţă de 2014) şi Forza Italia (centru-dreapta, 8,8%, tot jumătate faţă de 2014), este cu atât mai semnificativ cu cât celelalte poziţii fruntaşe sunt ocupate tot de formaţiuni eurosceptice, Mişcarea 5 Stele (17,0%) şi Fratelli d’Italia (6,4%). Dat fiind că Salvini se află la putere la Roma – singurul lider al dreptei radicale aflat în această poziţie în Europa – el devine capul incontestabil al euroscepticilor europeni. Mai mult, el ameninţă ca în urma viitorului scrutin naţional din Italia să instaureze primul guvern al unui stat membru al UE dominat copios (poate chiar format în totalitate) de forţe ale extremei drepte.
Concluzie
Alegerile europarlamentare din 23-26 mai nu au schimbat radical raportul de forţe de la nivelul Parlamentului European şi nu ameninţă decisiv unitatea şi continuarea integrării în UE. Totuşi, detaliile care caracterizează rezultatele alegerilor relevă că ameninţările pentru stabilitatea europeană nu au trecut, dimpotrivă, continuă să se dezvolte latent. Izbucnirea unor noi crize precum cea economică şi cea a migraţiei pot avea consecinţe dintre cele mai grave asupra echilibrului tot mai precar de forţe de la nivelul Uniunii. Statele europene din afara UE trebuie să conştientizeze că vor putea conta tot mai puţin pe atenţia şi pe sprijinul Bruxelles-ului.
Liviu Mihail Iancu este senior editor la EuroPunkt.ro, o platformă online din România care furnizează informaţii, analize şi interviuri despre Uniunea Europeană. În 2015 a primit premiul pentru cel mai bun editorialist în domeniul afacerilor europene din partea Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Liviu-Iancu-Cele-mai-importante-aspecte-ale-alegerilor-pentru-cel-de-al-noualea-Parlament-European-1.jpg671555adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-11-19 14:08:052020-10-19 14:17:41Cele mai importante aspecte ale alegerilor pentru cel de-al nouălea Parlament European
[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Vitalie Călugăreanu | Oamenii protestează, de obicei, împotriva abuzurilor guvernanților care le decid soarta. Protestele apar atunci când Suveranul (Poporul) înțelege că instituțiile statului, întreținute din bani publici, sunt anemice, tolerante la corupție sau au fost deposedate de pârghiile menite să blocheze tentațiile guvernanților de a fura de la cetățeni. Altfel spus, protestele apar atunci când se încearcă anihilarea instituțiilor statului. Vorbim de protestele masive, cu impact, care pot răsturna guverne sau cel puțin pot descuraja apucăturile guvernanților de a insista asupra unei inițiative nocive, care contravine interesului național. Atunci când nu mai există alte pârghii democratice de blocaj, cetățenii se revoltă în cor ca să fie auziți de mai marii zilei – se asociază, pentru că o voce singură e neputincioasă. Adică, protestul e o modalitate de a amplifica un mesaj și chiar, uneori, de rezistență fizică. Doar o voce puternică este în măsură să ceară socoteală autorităților. Între altele, dreptul de a protesta a apărut înaintea dreptului la vot – cei curioși pot studia aceste detalii.
Numai că, pentru ca protestele pașnice să aibă impact, e nevoie ca democrația să fie funcțională, iar printre guvernanți și printre funcționari să existe și oameni onești, cu gândire de stat, care își iubesc sincer țara. Când poporul protestează afară, aceste elemente sănătoase generează rezistență internă în sistem și protestul pașnic își atinge scopul.
Am extras două infografice din ultimul BOP. Diagnoza poate fi stabilită lejer. Moldovenii nu se consideră reprezentați de actuala guvernare, dar la proteste au participat, în ultimii 5 ani, doar 13%. Din 100% doar 13%. Miorița plânge jalnic, se vaicără, dar așteaptă cuminte să fie sacrificată.
De ce nu mai funcționează protestele în Republica Moldova? Oricine urmărește atent actualitatea politică din Republica Moldova a înțeles că intensitatea și impactul protestelor a scăzut continuu din 2016 încoace. În acel an, într-o noapte, în spatele a zeci de cordoane de poliție, cu încălcarea procedurii legislative, a fost învestit actualul Guvern. În acea noapte, liderul PL, care a votat Guvernul Filip, a fost bruscat de protestatarii supărați. În acea noapte, protestatarii reușiseră să pătrundă în holul Parlamentului fără să distrugă nimic. Au vrut să blocheze învestirea unui guvern care nu reflecta votul cetățenilor, ci un troc.
Ce a urmat?
A urmat întărirea poliției și îngrădirea libertăților cetățenești. Și chiar dacă guvernanții au umblat la instrumente sensibile ale democrației și și-au atras critici din partea Bruxellesului și Washingtonului, chiar dacă au pus miliardul de dolari furat pe spatele cetățenilor, chiar dacă și-au tras sub ei sistemul electoral, deși recurg la privatizări dubioase și aplică instrumente menite să legalizeze bani murdari, puterea protestelor a continuat să scadă. Se pare că oamenii s-au resemnat. Adevărat, foarte mulți s-au dezamăgit și au plecat. Nu au vrut să-și irosească anii într-o Moldovă cu cetățeni care nu știu ce vor. Și astăzi „evadează” zilnic câte 106 oameni, conform estimărilor rapoartelor internaționale.
Dar nu migrația este principalul factor care a determinat scăderea puterii de rezistență. Activismul civic a obosit pur și simplu, deoarece protestele nu au dat roade. De ce? Pentru că democrația fusese deja anihilată. Rezistența din interior a lipsit. Participanții la protest au fost lăsați să fiarbă în furie și frustrare până s-au plictisit. Și-au pierdut speranța că se mai poate schimba ceva și au decis să nu-și mai irosească energia cu aceste activități. Unii s-au dezamăgit în liderii protestatari, acuzându-i că au fost prea cuminți, că nu au reușit să pună presiune pe guvernanți, că nu au avut un plan, că nu au reușit să justifice lozinca „Acum ori niciodată!”. Exact pe această plictiseală, alimentată de frustrare, a mizat puterea. Apoi, guvernanții au profitat de această atrofiere și resemnare a oamenilor activi ca să-și întărească pozițiile și, în paralel, să impună frica: a expulzat din sistem judecătorii și procurorii incontrolabili; și-au subordonat, prin corupție și șantaj, primarii neafiliați partidului; au preluat controlul asupra fluxurilor financiare gestionate până atunci de exponenții partidelor anihilate; și-au dezvoltat mașinăria propagandistică; și-au trimis sateliți pe diferite segmente de electorat ca să le fărâmițeze și să le controleze (pe flancul unionist și pe flancul stâng); și-au loializat poliția prin majorări de salarii și au echipat-o ca-n filme.
Apoi, generând o puternică stare de revoltă (anularea rezultatelor alegerilor noi în Chișinău) i-au testat puterea de represiune în timpul ultimelor acțiuni stradale din august 2018 și au primit două garanții: Prima: că în interiorul Poliției nu există nici o rezistență și că ordinele se execută chiar și atunci când oamenilor cu epoleți li se cere să acționeze disproporționat. A doua: că Poliția dispune de forța necesară să înăbușe orice manifestație în măsură să atenteze la confortul celor oploșiți la putere. Iar pentru siguranță maximă, a fost înscăunat un șef al Armatei cu semnătura lui Andrian Candu în calitate de președinte interimar pentru 5 minute.
În spatele acestor „pereți”, se clădește o dictatură pe frică și sărăcie, pe hrișcă și circ, pe propagandă și minciună, pe șantaj și corupție, pe promisiuni populiste și falsă retorică pro-europeană și declarații perfide de dragoste față de amărâți, pe ipocrizie crasă care „justifică” la CEDO trimiterea la moarte, în Turcia, a celor 7 profesori de la „Orizont” (escortați în Turcia pentru că nu au solicitat „întoarcerea voluntară într-o altă țară decât țara lor de origine” și că nu au revendicat faptul că „ar putea fi torturați sau supuși unui tratament inuman în Turcia”).
Urmașii lui Ștefan? Sigur?
În ultimele luni, mai mulți colegi de breaslă (jurnaliști) au urmat exemplul protestatarilor resemnați, plictisiți. Au renunțat la principii și s-au conformat. Alunecarea lor spre confortul de scurtă durată, oferit de cei care au furat acest popor, ne-a șocat și ne-a dezgustat. Dar ei sunt emanația acestei societăți care a lăsat mâinile în jos, care votează hrișca și sacul cu varză, care se uită cu dispreț la mâna de oameni care încearcă încă să se opună (vezi câți protestatari erau dimineața, pe 27 august, la monumentul lui Ștefan cel Mare, când poliția a intervenit în forță). Ei, ca și politicienii care s-au vândut după 2014 ca roșiile la piață, sunt emanația celor care se declară iritați că niște protestatari, care cer ca drepturile cetățenești să fie respectate, crează obstacole în trafic. Se opresc în fața lor și se răstesc: Care e rostul? Totul s-a terminat! Nu aveți nici o șansă! Conformați-vă!
Normalitatea devine minoritate în Republica Moldova. Credem în horoscop, accesăm știri false, ne alimentăm spiritual cu minciuni și mituri, pupăm papucii oricui ne aruncă o „tușonkă”… Toate acestea ne sunt servite așa încât să le „înghițim” ușor, ca să ne adoarmă vigilența, spiritul critic și capacitatea de analiză, să ne devieze atenția de la adevăratele subiecte care contează și care ne afectează bunăstarea. Ei asta pot. O mașinărie uriașă lucrează la această „întreprindere” de spălare a creierilor, de crearea a realității paralele – e mașinăria care zi și noapte lucrează la lipsirea noastră de viitor.
Dar noi nu suntem sinucigași! Conștientizăm necesitatea unei schimbări. Și ei știu asta. Așa că au început „să-și pună ouăle” în diferite coșuri ca să-și propulseze cât mai mulți slujitori în structurile statului și după alegeri. Este de datoria societății civile să se implice cât mai hotărât în monitorizarea proceselor electorale și în demascarea indivizilor lipsiți de integritate care se vor deputați. Odată ajunși în fotolii, ei vor trăda ori se vor vinde. Este de datoria presei libere, a ONG-urilor și a oamenilor activi să încurajeze puținii oameni integri care au mai rămas în justiție, procuratură și în organele de forță să scape de frici și să-și îndeplinească onest sarcinile – să genereze astfel schimbarea din interior.
Profesioniștii din sistem trebuie să înțeleagă că dacă nu ripostează acum, împreună, împotriva ordinelor ilegale primite, nu se vor mai putea împotrivi niciodată. Opoziția este obligată să reziste, să înfrunte blocajul informațional prin discuții directe cu cetățenii, să-și facă curățenie în propria curte și să propună alegătorilor o ofertă electorală convingătoare, în care să nu mintă, dar care să poată aduna atâta potențial electoral încât să acopere cu mult frauda electorală la care se pot deda cei care controlează puterea. Cetățenii, la rândul lor, trebuie să înțeleagă că aceasta este ultima șansă de a salva democrația în Republica Moldova. Pericolul de a pierde toate avantajele oferite de UE în ziua de 24 februarie 2019 este uriaș. Din păcate, o idee națională care să-i unească pe moldoveni așa și nu a apărut, pentru că politicienilor le convine o societate săracă și confuză, cu oameni împărțiți în două tabere gata să se sfâșie reciproc. Așa că până apucăm să creștem niște politicieni care să nu-și urască țara, care să identifice acel proiect național, libertatea de a circula și de a munci fără vize, respectiv accesul la piața UE ar trebui să fie prioritățile fiecărui moldovean lucid.
Vitalie Călugăreanu este actualul editor de știri de la TV8 și corespondent Deutsche Welle la Chișinău, având o vastă experiență în mass-media moldovenească. A coordonat politica editorială a cotidianului Jurnal Național – ediție de Chișinău, al agenției și cotidianului FLUX, a moderat talk-show-urile Cabinetul din umbră, Epicentru, Logica puterii și a colaborat cu instituții media din afara R.Moldova: Antena 1, Jurnalul Național, Prima-News și altele. A fost premiat cu Global Shining Light Award, deține premiul I al de Asociaţiei Presei Independente, precum și alte importante distincții în domeniul jurnalismului.
Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Vitalie-Calugareanu-protestele-e1602853181372.jpg626856adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-10-16 12:56:092020-10-16 13:01:25De ce nu mai funcționează protestele în Republica Moldova?
Liviu Iancu Cele mai importante aspecte ale alegerilor pentru cel de-al nouălea Parlament European 1
