Posts

kievul-capituleaza

Kievul capitulează în fața Moscovei

#LIDFLASH | Dan Nicu | În timp ce suntem cu toții absorbiți de informațiile privind coronavirusul, putem să nu observăm ce se întâmplă în vecinătatea noastră.
De exemplu, putem să nu observăm faptul că Ucraina pășește pe calea pe care a mers și Republica Moldova în reglementarea transnistreană și recunoaște de facto entitățile ”republica populară Lugansk” și ”republica populară Donețk” drept părți în negocieri, le recunoaște calitatea de subiecți de drept și acceptă așa-ziși ”reprezentanți plenipotențiari” ai celor două așa-zise ”republici” într-un ”Consiliu Consultativ pe subiecte politice”, în cadrul căruia ar trebui să se negocieze rezolvarea politică a conflictului din Donbas. Un acord în acest sens a fost semnat astăzi, la Minsk, oraș ales încă din 2014 pentru negocieri pe marginea Donbasului.
Ce e cu adevărat interesant e că acordul pe care stă semnătura reprezentantului ucrainean la negocieri, fostul președinte Leonid Kuchma, ridică statutul Rusiei în negocierile dintre Ucraina și regiunile separatiste din est. Astfel, din așa-zisul consiliu ar urma să facă parte 10 reprezentanți ai Kievului, 10 ai regiunilor separatiste (cu drept de vot decizional) și câte minim 1 reprezentant al: OSCE, Federației Ruse, Germaniei și Franței (cu drept de vot consultativ).

Cu toate că reprezentantul Rusiei e doar o persoană din 24, ce e periculos aici e statutul acesteia: la același nivel cu Franța, Germania și OSCE, beneficiind de aceleași privilegii și puteri, și fiind implicat/ă, ca reprezentant plenipotențiar al guvernului rus, în procesul de mediere între ”părțile aflate în conflict”. Astfel, Rusia devine, de facto, mediator în conflict – acesta va fi unicul ei statut recunoscut internațional. Deci nu parte, ci mediator.
Acordul semnat astăzi, 13 martie, prevede ca la următoarea ședință a Grupului de Contact în format trilateral (Ucraina, Rusia, OSCE), pe 25 martie, să se semneze decizia privind înființarea acestui Consiliu Consultativ.

Principala lui sarcină este ”să asigure dialogul, consultările și elaborarea de propuneri pe marginea proiectelor de decizii politice și juridice privind reglementarea conflictului în conformitate cu complexul de măsuri, inclusiv privind desfășurarea alegerilor în anumite raioane ale regiunilor Lugansk și Donețk”.

Ședințele ar trebui să aibă loc nu mai rar decât o dată la două săptămâni, în ziua de dinaintea reuniunii Grupului de Contact în format trilateral. Ședințele sunt prezidate de reprezentantul OSCE, care are drept adjuncți un reprezentant din partea Ucrainei și unul din partea regiunilor separatiste. Deciziile se adoptă cu 75% din voturi, doar de către membrii cu drept de vot decizional. Deciziile poartă caracter de recomandare.

Așadar, observăm câteva aspecte importante care ne provoacă nouă, cetățenilor Republicii Moldova, asocieri nu tocmai plăcute:

– în acest ”consiliu”, separatiștii se constituie în parte oficială la negocieri, având loc negocieri directe între ei și Kiev;

– separatiștii dețin ”pachetul de blocaj” în componența consiliului, deoarece pe lângă cei 10 reprezentanți proprii, mai există reprezentantul Rusiei, adică șeful lor informal, și cel al OSCE, ”președintele ședinței”, trimisul unei organizații cunoscute prin concesiile făcute de-a lungul anilor Moscovei. Adică 12 oameni din 24, în condițiile în care deciziile se iau cu 15 din 20. În anumite situații, însă, de exemplu în cazul unor escaladări ale violențelor pe linia frontului, nu se știe cât de ”consultativ” ar putea fi votul celor 4 ”mediatori”, având în vedere și comportamentul Germaniei de ”business as usual” cu Rusia, și mai ales al Franței lui Macron, care vrea introducerea plenară a Rusiei în arhitectura de securitate a Europei. În 2003, în memorandumul privind reglementarea transnistreană, am avut o situație similară: din 26 de membri ai camerei superioare, decizionale, a parlamentului reunit – Senatului Republicii Federative Moldova, 13 urmau să reprezinte Transnistria și Găgăuzia (9+4), iar restul – să fie aleși de pe întregul teritoriu al Republicii Moldova (deci inclusiv Transnistria și Găgăuzia). Chișinăul ar fi ajuns subordonat pe deplin deciziilor luate la Tiraspol, adică la Moscova. Observăm că în construcția ”consiliului” din 2020, separatiștilor din estul Ucrainei nu li s-a oferit pachetul de control, doar cel de blocaj, dar pentru început ajunge și atâta. Și nouă ne e de ajuns ce vedem ca să ne dăm seama că și în 2003, și în 2020, avem același stil, aceeași semnătură, în aceste scheme, și acest stil îi aparține lui Dmitri Kozak, numit recent coordonator din partea Moscovei al întregii relații ruso-ucrainene.

– în sfârșit, Rusia obține statutul de garant și observator-mediator, adică nu mai poate fi făcută, juridic, parte în conflict. E ceea ce Moscova încearcă să obțină din 2014 încoace. E ceea ce Moscova deține în Republica Moldova. E ceea ce îi trebuie Kremlinului pentru a desăvârși opera de transformare a agresiunii ei manifestate în prezent prin lupte de joasă intensitate într-un conflict înghețat autentic, prin care să poată bloca eficient aderarea Ucrianei la NATO și la UE.

Dacă pe 25 martie Kievul va semna decizia de înființare a acestui ”consiliu consultativ”, Ucraina se va înscrie pe aceeași cale pe care a pășit Republica Moldova pe data de 21 iulie 1992. Generații întregi de politicieni ucraineni vor cere, ulterior, ieșirea țării din aceste înțelegeri sinucigașe cu Rusia, dar se vor lovi de un zid incasabil, zidul impotenței politice a unei guvernări care va ajunge mult mai penetrată de factorul rus de influență decât este în prezent.

Nicolae Țîbrigan

Studiu de caz: Cum a explodat „bomba electronică” a Kremlinului în presa din România și R. Moldova

[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Nicolae Țîbrigan | În seara zilei de 15 aprilie curent, publicul din R. Moldova cu acces la postul public de televiziune Rossia 1, a avut ocazia să urmărească în cadrul programului de știri „Vesti” un reportaj despre o nouă armă electronică aflată în dotarea armatei ruse[i] și utilizată pe teren, în Marea Neagră, împotriva distrugătorului american USS Donald Cook.

Grupul-țintă poate fi lesne intuit: vorbitorii de limbă rusă din spațiul CSI (deci, cu expunere la nivel local și regional)[ii]. Reportajul ne-a atras atenția, mai ales că se bazează pe surse de rețele sociale.

Căutând în analizele de specialitate, am descoperit că astfel de tactici se înscriu perfect în strategia de dezinformare practicată în trecut, mai ales în cel de al Doilea Război Mondial. Un exemplu elocvent este cazul completării trupelor americane de divizii și unități de tehnică militară false cu rolul de a descuraja şi demoraliza trupele germane.[iii]

tanc

La o simplă căutare pe You Tube după cuvintele-cheie: „хибины дональд кук черное море” (hibiny donald cook marea neagră – n.r.) vom identifica circa 160 de filmulețe, reportaje, interviuri pe această temă. Cu siguranță, e ceva în nergulă cu această știre. Dar ce anume?

În primă instanță, ar trebui să fragmentăm reportajul prezentat pe „Vesti”, eliminând informațiile inutile sau de umplutură. Vom pune accent doar pe elementele verificabile, ce pot fi confirmate/infirmate prin pași de fact-checking:

1. Vom fragmenta reportajul video și vom analiza doar elementele esențiale, care ni se par scoase din context sau care nu respectă normele jurnalistice, reconstituind falsa narațiune.

fg

Aici orice jurnalist care se respectă ar trebui să se pună în gardă. Nu avem surse exacte! Numele marinarului, denumirea rețelei, numele utilizatorului (pseudonim) și data postării.

  • Pentru a-i descuraja pe jurnaliști să mai verifice veridicitatea știrei, dezinformarea este întărită cu declarația generalului american în rezervă Frank Gorenc – fost comandant al forțelor aeriene americane. Dar Frank Gorenc nu reprezintă statul american, cu atât mai mult că nu este indicată nicio sursă a declarației sale!
v1
v2
v2
goo1

2. Nu ne bazăm pe declarații ale unui singur militar american, ci mergem pe site-ul oficial[i] al Departamentului de Apărare ale Statelor Unite (Defense.gov) și căutăm comunicatele oficiale. Fiind vorba despre un eveniment petrecut în 2014, vom utiliza motorul de căutare înserând parametri specifici pentru a filtra rezultatele: [uss donald cook russian aircraft su-24 site: defense.gov]. La bara de instrumente, am ales un interval de timp specific (14 aprilie – 2 mai 2014).

nick

Google afișează primul rezultat chiar comunicatul de presă „Russian Aircraft Flies Near U.S. Navy Ship in Black Sea”[i] emis de Departamentul Apărării pe 14 aprilie 2014.

3. Pentru a verifica veridicitatea narațiunii prezentate în reportajul „Vesti”, ne vom axa doar pe date empirice/verificabile, și nu pe declarații ale militarilor, pe care ar trebui să le tratăm cu o anumită doză de circumspecție. Mergem direct la sursa reportajului!

Căutăm pe rețele sociale postarea așa-numitului „marinar” american, excluzând varianta Twitter (acolo orice mesaj este limitat la 140 de caractere). Rămâne Facebook și utilizăm motorul lui de căutare.

Identificăm cuvintele-cheie din mesajul marinarului: „Aegis”, „locator”, „mysticism” și „shame”. Nu uităm să selectăm la timp: April 2014. Aici descoperim postarea lui Nick Olson[ii] care trimite către un material publicat pe freepublish.ru (site inactiv la momentul verificării). Descopăr că Nick Olson nu e militar american, mai ales că are postări pro-Putin și pro-Assad.

Observăm că postarea este redactată într-o limbă engleză tradusă automat din altă limbă.

Chiar dacă site-ul este inactiv, vom folosi arhivatorul WaybackMachine[i]. Înserăm link-ul articolului în căsuța de dialog și vom obține o listă de printscreen-uri ale articolului din 20 aprilie 2014.

machin

Descoperim că articolul fusese publicat pe 17 aprilie 2014, avându-l drept autor pe Dmitrii Sedov (columnist) care publicase materialul prima dată pe site-ul www.fondsk.ru (Fond Strategiceskoy Kulturî / Strategic Culture Foundation) – site înregistrat în Estonia (regiunea Ida-Virumaa din nord-estul țării, populată în proporție de 73% de etnici ruși)[i].

Tot de pe site aflăm că materialul este publicat la secțiunea „Opinie” (Мнение).

Din articol în sfârșit aflăm doar prenumele marinarului american – Johny, și a soției sale Mary.

cook
go2

4. Ne întoarcem la reportajul prezentat la „Vesti” și constatăm că acolo sunt reproduse cu exactitate „pasaje” din pamfletul lui Sedov.

5. Cum căutăm dezinformarea în spațiul informațional comun din România și R. Moldova folosind cuvinte-cheie pentru motorul de căutare Google: [aegis, marea neagra, uss donald cook, radar, su-24] – căutare setată pe intervalul de timp 14.04.2014 – 25.07.2017 prin butonul de instrumente.

În spațiul informațional de limbă română dezinformarea ajunge prima dată pe 23-24 aprilie pe site-urile RomanianMilitary (cu referință la Ria Novosti) și Vocea Rusiei (Sputnikul de astăzi). Folosind metoda analizei de conținut pentru fiecare articol separat, am realizat câteva scheme de distribuire a dezinformării:

dia6

Dacă urmărim atent schema, vom observa că falsul narativ se răspândește în baza unor patternuri prestabilite.

Din aprilie 2014 și până în decembrie 2015, dezinformarea cu Hibinî nu reușește să penetreze spațiul informațional (exceptând cazul The Epoch Times care se intoxică destul de suspect de pe Voltaire.net) de limbă română – asta până pe 25 decembrie 2015, când mai multe portaluri de știri din România (HotNews.ro, Stiripesurse.ro, Gândul, Mediafax, România liberă, DC News, etc.) preiau dezinformarea Hibinî de pe Sputnik, unde dezinformarea este reluată sub diverse forme de relatare jurnalistică.

dia7

Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze e că Mediafax a intoxicat, prin ricoșeu, (pe 25 decembrie 2015) cu dezinformarea Hibinî și presa de limbă română din Republica Moldova: Jurnal.md și Independent.md.

Din acest punct, putem formula câteva ipoteze de lucru în ceea ce privește schema de funcționare a campaniilor de dezinformări lansate de Kremlin în România și Republica Moldova:

  • Presa de mainstream din spațiul informațional de limbă română este tot atât de vulnerabilă (la intoxicări informaționale) ca și cea de limbă engleză;
  • Site-urile/blogurile marginale cu „informații alternative” își amplifică narațiunile false prin intermediul rețelelor de socializare și a trolilor (conturi false);
  • Sursele/canalele din România nu stau la baza acestor campanii de dezinformare/intoxicare, însă pot reinterpreta sau adapta narațiunea falsă.

Propaganda pro-Kremlin acționează în toate sferele ciberspațiului: de la propriile agenții de presă cu conținut în diferite limbi, până la site-uri marginale („alternative”), forumuri, analize, pagini și grupuri de discuții pe rețele sociale. Agenții de influență pro-Kremlin cumpără reclamă pe rețeaua Facebook pentru a disemina și a ajunge la grupuri-țintă cu un profil socio-demografic specific. Obiectivul propagandei ruse asumat pe termen mediu și lung constă în reducerea încrederii publicului în instituțiile democratice și diminuarea capacității de reziliență a populației în fața diverselor tipuri de amenințări.

Consider că reactualizarea dezinformării timp de trei ani consecutiv poate trăda o neîncredere a establishment-ului militar rus în propriile capacități de apărare, așa cum menționa și analistul George Friedman că „acțiunile hibride ale Kremlinului denotă mai degrabă o slăbiciune militară și strategică a Rusiei”[i], decât o forță reală.

ind

[1] Vesti News, Electronic Warfare: How to Neutralize the Enemy Without a Single Shot, You Tube, disponibil la: https://www.youtube.com/watch?v=vI4uS307ydk&ab_channel=VestiNews, accesat la: 01.10.2017

[1] Pentru mai multe detalii despre prioritățile strategice ale războiului informațional dus de Kremlin precum și regionalizare sa, vezi materialul Priorități strategice ale războiului informațional rus în România și R. Moldova semnat de Nicolae Țîbrigan și disponibil pe site-ul LARICS.ro: http://larics.ro/prioritati-strategice-ale-razboiului-informational-rus-romania-si-r-moldova/.

[1] Șerban, Alexandra (2013). O altfel de artă a războiului: „Armata Fantomă” care l-a încurcat pe Hitler, Historia.ro, disponibil la: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/o-altfel-de-arta-a-razboiului-armata-fantoma-care-l-a-incurcat-pe-hitler, accesat la: 01.10.2017

[1] https://www.defense.gov/

[1] Garamone, Jim (2014), Russian Aircraft Flies Near U.S. Navy Ship in Black Sea, American Forces Press Service, U.S. Department of Defence, disponibil la: http://archive.defense.gov/news/newsarticle.aspx?id=122052, accesat la: 01.10.2017

[1] https://www.facebook.com/nick.olson.92102

[1] https://web.archive.org/

[1] http://whois.domaintools.com/fondsk.ru   

[1] Digi24 (2017), George Friedman: Rusia nu are capacitatea de a fi o mare putere, disponibil la: http://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/george-friedman-rusia-nu-are-capacitatea-de-a-fi-o-mare-putere-742381, accesat la: 01.10.2017

Nicolae Țibrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală din cadrul aceleiași facultăți. Începând cu 2013 este asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române și expert asociat în cadrul LARICS.

Victoria Cojocariu - Apatridia în Republica Moldova, o poveste de succes

Apatridia în Republica Moldova, o poveste de succes

[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Victoria Cojocariu | Ne-am obișnuit ca Republica Moldova să fie în general plasată la coada clasamentelor care măsoară reușite sau performanțe și în fruntea celor care se referă la eșecuri. Cel puțin în cazul domeniilor coordonate de autoritățile publice cam asta s-a întâmplat până acum. Iar scurtele perioade în care statului i-a fost aplicată eticheta de “poveste de succes” au fost urmate de nefericite etichete de “stat eșuat”.

Totuși, există un domeniu în care R. Moldova reușește să se mențină în fruntea statelor cu cele mai bune politici și mecanisme de implementare, adică reușite pe care să le resimtă chiar oamenii. Nu cetățenii, ci oamenii. Pentru că, din păcate, deși suntem în 2018 și ne-am aștepta ca orice om să fie cetățeanul sau cetățeana unui stat, sunt la ora actuală aproximativ 10 milioane de persoane pe glob care nu sunt cetățeni ai niciunui stat, adică sunt apatrizi (Conform Raportului Global 2017 al UNHCR).

Apatridul este, conform definiţiei de lucru a Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi ai Naţiunilor Unite (UNHCR), „persoana care nu este considerat cetăţeanul niciunui stat în temeiul legii sale de cetăţenie”. Cu alte cuvinte, apatridul este persoana pentru care niciun stat nu își asumă responsabilitatea.

Deși cetățenia poate părea un concept abstract și puțin relevant pentru cei mai mulți dintre noi, care avem minim un pașaport emis de un stat care, de bine de rău, e obligat să ne garanteze niște drepturi, lipsa acestei legături a individului cu un stat înseamnă că ești al nimănui în cel mai direct sens al cuvântului. În primul rând, de cele mai multe ori nu ai acte, nu te poți înscrie la școală, nu te poți angaja, nu poți merge la spital, ba chiar în multe state poți fi deținut, doar pentru că ești apatrid. Și poate că povestea personajului interpretat de Tom Hanks în filmul artistic Terminalul (2014) vă va ajuta să înțelegeți mai bine ce înseamnă să rămâi fără stat.

Dar să ne întoarcem la Republica Moldova și să vedem care este legătura noastră cu apatridia și apatrizii. Ei bine, R. Moldova este una dintre poveștile de succes în domeniul prevenirii și eradicării apatridiei. Și toate astea într-un timp foarte scurt. În timp ce în 2006 R. Moldova era printre foarte puținele state care încă nu ratificaseră cele două tratate internaționale referitoare la apatridie (Convenția ONU privind statutul persoanelor apatride din 1954 și Convenția ONU privind reducerea apatridiei din 1961), adică nu avea asumate niciun fel de responsabilități față de această categorie, în mai puțin de 10 ani, a devenit model de bună practică în această speță și surclasează state precum Elveția, Franța sau Marea Britanie.

Mai exact, în 2011 Moldova devenea al cincilea stat din lume, alături de Franța, Ungaria, Italia și Spania, care elabora o procedură funcțională de determinare a apatridiei, iar persoanele recunoscute ca apatride în Moldova beneficiau de drepturi similare cu cetățenii și de un traseu accelerat de naturalizare, redus de la zece la opt ani. Procedura de determinare este o etapă extrem de importantă pentru că în baza recunoașterii stării de apatridie, un stat își asumă un set de obligații minime față de persoana respectivă. Și ca să vă faceți o idee asupra situației globale, la ora actuală sunt doar 10 state care au definită și funcțională o astfel de procedură.

În R. Moldova numărul persoanelor apatride era, în 2016 (conform datelor UNHCR), de peste 9000 de persoane, dintre care peste 7000 născute pe teritoriul actualei R. Moldova, iar în jur de 2000 – 8 – persoane cu cetățenie nedeterminată. Majoritatea celor care formează această categorie provin din spațiul ex-sovietic și nu au reușit să obțină cetățenia Republicii Moldova sau a fostelor țări sovietice de origine. Totuși o parte dintre aceste persoane sunt oameni cărora pur și simplu le-a fost retrasă cetățenia din cauza unei contradicții legislative, a granițelor fluctuante, a legii privind căsătoria, lipsa de înregistrare a nașterilor, sau pentru că nu s-au întors în țara de origine într-un anumit interval de timp.

Și iată că autoritățile unui stat căruia pare să nu-i pese de proprii cetățeni, au reușit să pună în mișcare un mecanism eficient pentru ne-cetățeni. A reușit asta pentru că a existat voință politică în primul rând. Convențiile au fost ratificate în 2007 considerându-se, probabil, că acest fapt nu ar prejudicia prioritățile politice ale guvernării de atunci, dar aducea câștig imaginii știrbite la nivel internațional. Între 2011 și 2015, pe fundalul unei voințe politice în creștere și într-un context în care nevoia de a „livra rezultate” partenerilor occidentali era tot mai mare, legislația națională a fost adaptată și îmbunătățită. Acest proces a fost rezultat al unui exercițiu de colaborare și cooperare între biroul național al UNHCR, organizații ale societății civile și autorități ale statului, în speță Biroul Migrație și Azil, instituție subordonată Ministerului Afacerilor Interne, care avea de îmbunătățit o imagine profund afectată de dezastruoasa gestionare a momentului „aprilie 2009”. Astfel a rezultat una dintre cele mai prietenoase și accesibile proceduri de recunoaștere a apatridiei, dar și un mecanism eficient de prevenție.

Concluzionând, putem spune că autoritățile din R. Moldova sunt capabile să creeze și, mai ales să implementeze, politici publice care chiar să schimbe în bine viața oamenilor. Desigur, pentru asta este nevoie de voință politică, presiune și consecvență din partea unor entități străine, și, mai ales, motivația autorităților naționale de a demonstra că nu își merită proasta reputație. Sunt niște condiții care nu sunt ușor de îndeplinit, dar nici imposibile. Așadar, să nu renunțăm să le cerem celor responsabili de legile și politicile care ne decid viața să facă ceva pentru a-și respecta obligațiile față de proprii cetățeni.

Victoria Cojocariu este sociolog și cercetător în domeniul migraţiei și drepturilor omului la Public Innovation Center.

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova