Apatridia în Republica Moldova, o poveste de succes

[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Victoria Cojocariu | Ne-am obișnuit ca Republica Moldova să fie în general plasată la coada clasamentelor care măsoară reușite sau performanțe și în fruntea celor care se referă la eșecuri. Cel puțin în cazul domeniilor coordonate de autoritățile publice cam asta s-a întâmplat până acum. Iar scurtele perioade în care statului i-a fost aplicată eticheta de “poveste de succes” au fost urmate de nefericite etichete de “stat eșuat”.

Totuși, există un domeniu în care R. Moldova reușește să se mențină în fruntea statelor cu cele mai bune politici și mecanisme de implementare, adică reușite pe care să le resimtă chiar oamenii. Nu cetățenii, ci oamenii. Pentru că, din păcate, deși suntem în 2018 și ne-am aștepta ca orice om să fie cetățeanul sau cetățeana unui stat, sunt la ora actuală aproximativ 10 milioane de persoane pe glob care nu sunt cetățeni ai niciunui stat, adică sunt apatrizi (Conform Raportului Global 2017 al UNHCR).

Apatridul este, conform definiţiei de lucru a Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi ai Naţiunilor Unite (UNHCR), „persoana care nu este considerat cetăţeanul niciunui stat în temeiul legii sale de cetăţenie”. Cu alte cuvinte, apatridul este persoana pentru care niciun stat nu își asumă responsabilitatea.

Deși cetățenia poate părea un concept abstract și puțin relevant pentru cei mai mulți dintre noi, care avem minim un pașaport emis de un stat care, de bine de rău, e obligat să ne garanteze niște drepturi, lipsa acestei legături a individului cu un stat înseamnă că ești al nimănui în cel mai direct sens al cuvântului. În primul rând, de cele mai multe ori nu ai acte, nu te poți înscrie la școală, nu te poți angaja, nu poți merge la spital, ba chiar în multe state poți fi deținut, doar pentru că ești apatrid. Și poate că povestea personajului interpretat de Tom Hanks în filmul artistic Terminalul (2014) vă va ajuta să înțelegeți mai bine ce înseamnă să rămâi fără stat.

Dar să ne întoarcem la Republica Moldova și să vedem care este legătura noastră cu apatridia și apatrizii. Ei bine, R. Moldova este una dintre poveștile de succes în domeniul prevenirii și eradicării apatridiei. Și toate astea într-un timp foarte scurt. În timp ce în 2006 R. Moldova era printre foarte puținele state care încă nu ratificaseră cele două tratate internaționale referitoare la apatridie (Convenția ONU privind statutul persoanelor apatride din 1954 și Convenția ONU privind reducerea apatridiei din 1961), adică nu avea asumate niciun fel de responsabilități față de această categorie, în mai puțin de 10 ani, a devenit model de bună practică în această speță și surclasează state precum Elveția, Franța sau Marea Britanie.

Mai exact, în 2011 Moldova devenea al cincilea stat din lume, alături de Franța, Ungaria, Italia și Spania, care elabora o procedură funcțională de determinare a apatridiei, iar persoanele recunoscute ca apatride în Moldova beneficiau de drepturi similare cu cetățenii și de un traseu accelerat de naturalizare, redus de la zece la opt ani. Procedura de determinare este o etapă extrem de importantă pentru că în baza recunoașterii stării de apatridie, un stat își asumă un set de obligații minime față de persoana respectivă. Și ca să vă faceți o idee asupra situației globale, la ora actuală sunt doar 10 state care au definită și funcțională o astfel de procedură.

În R. Moldova numărul persoanelor apatride era, în 2016 (conform datelor UNHCR), de peste 9000 de persoane, dintre care peste 7000 născute pe teritoriul actualei R. Moldova, iar în jur de 2000 – 8 – persoane cu cetățenie nedeterminată. Majoritatea celor care formează această categorie provin din spațiul ex-sovietic și nu au reușit să obțină cetățenia Republicii Moldova sau a fostelor țări sovietice de origine. Totuși o parte dintre aceste persoane sunt oameni cărora pur și simplu le-a fost retrasă cetățenia din cauza unei contradicții legislative, a granițelor fluctuante, a legii privind căsătoria, lipsa de înregistrare a nașterilor, sau pentru că nu s-au întors în țara de origine într-un anumit interval de timp.

Și iată că autoritățile unui stat căruia pare să nu-i pese de proprii cetățeni, au reușit să pună în mișcare un mecanism eficient pentru ne-cetățeni. A reușit asta pentru că a existat voință politică în primul rând. Convențiile au fost ratificate în 2007 considerându-se, probabil, că acest fapt nu ar prejudicia prioritățile politice ale guvernării de atunci, dar aducea câștig imaginii știrbite la nivel internațional. Între 2011 și 2015, pe fundalul unei voințe politice în creștere și într-un context în care nevoia de a „livra rezultate” partenerilor occidentali era tot mai mare, legislația națională a fost adaptată și îmbunătățită. Acest proces a fost rezultat al unui exercițiu de colaborare și cooperare între biroul național al UNHCR, organizații ale societății civile și autorități ale statului, în speță Biroul Migrație și Azil, instituție subordonată Ministerului Afacerilor Interne, care avea de îmbunătățit o imagine profund afectată de dezastruoasa gestionare a momentului „aprilie 2009”. Astfel a rezultat una dintre cele mai prietenoase și accesibile proceduri de recunoaștere a apatridiei, dar și un mecanism eficient de prevenție.

Concluzionând, putem spune că autoritățile din R. Moldova sunt capabile să creeze și, mai ales să implementeze, politici publice care chiar să schimbe în bine viața oamenilor. Desigur, pentru asta este nevoie de voință politică, presiune și consecvență din partea unor entități străine, și, mai ales, motivația autorităților naționale de a demonstra că nu își merită proasta reputație. Sunt niște condiții care nu sunt ușor de îndeplinit, dar nici imposibile. Așadar, să nu renunțăm să le cerem celor responsabili de legile și politicile care ne decid viața să facă ceva pentru a-și respecta obligațiile față de proprii cetățeni.

Victoria Cojocariu este sociolog și cercetător în domeniul migraţiei și drepturilor omului la Public Innovation Center.

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.