LID MOLDOVA

РУ | Выборщики или избиратели. Выборы президента в США

November 5, 2020/0 Comments/in RU /by admin

Нью-Йорк, 21-ое Ноября 2020

[АНАЛИТИЧЕСКИЙ БЮЛЛЕТЕНЬ № 6] Влад Лупан | Выборы в США находятся на финишной стометровке. 3 ноября будет избран не только президент США, но и треть Сената и все делегаты Палаты представителей, «нижней» палаты в американской парламентской системе. Республиканцы рассматривают варианты перед выборами и после них, включая проведение повторных выборов. Демократы пока следуют формуле традиционной кампании, хотя – по нашему мнению – они заинтересованы в влиянии, которое протесты в США могут оказать на избирателей.

Онлайн-голосование на федеральных выборах запрещено. Голосование на участках состоится 3 ноября. Одним из предметов разногласий на этих выборах является голосование по почте. Этот вид голосования будет запущен 24 октября и президент Трамп уже объявил его мошенническим еще этой весной, задолго до выборов.

В дополнение к этому и в полном соответствии с традиционным республиканским «оправданием» Президент «просто спросил» можно ли из-за пандемии перенести и день выборов – присущее республиканцам оправдание предполагает, что мог только спросить, потому что у него нет законных полномочий перенести этот день. Таким образом, по словам сторонников республиканцев, мы должны сделать вывод, что любые намеки на возможное желание подобного недемократичного переноса – всего лишь намеки.

Пандемия в самом деле опасна и может оправдать перенос даты выборов. Но учитывая, что президент Трамп «только спросил», могут ли врачи лечить хлором пациентов с COVID-19, то становится ясно, что он понятия не имеет ни о какой подоплёке, ни в области медицины, ни в сфере законодательства, но он хотел бы, чтобы это произошло. Можно предположить, что такими «вопросами» Президент может подорвать доверие к себе и, как следствие, сократить текущие шансы на перенос дня голосования.

Существует ещё два препятствия – во-первых, возможность проигрыша выборов из-за «антидемократического» имиджа среди нерешительных избирателей, во-вторых, закон – этот фактор мы разъясним в выводах. Мы полагаем, что «лишь вопрос» был, по сути, целенаправленным «прощупыванием почвы» и, абсолютно очевидно, является частью избирательной тактики республиканского лидера. В хронологическом контексте напомним, что «вопрос» о переносе даты выборов был опубликован в «Twitter» на следующий день после смерти Джорджа Флойда, то есть до широкого освещения этого происшествия в СМИ и массовых протестов и насилия в ходе этих протестов.

Несмотря на то, что лидер Республиканской партии заранее заявил, что голосование было мошенническим, эта партия фактически контролирует Почтовую службу США. Но она не контролирует избирательные комиссии или, что самое важное, голоса избирателей и выборщиков. Как мы упоминали ранее, выборщики, избранные избирателями, в конечном итоге решают, кто будет президентом Соединенных Штатов Америки. Что касается заявлений о мошенничестве, то ясно, что в будущем не может быть никаких доказательств предполагаемого мошенничества.

Тем не менее, даже если подобное «предвыборно-превентивное» заявление характерно для текущего лидера-республиканца, в его основе лежит частичная проблема, связанная с определенными трудностями идентификации избирателя как по почте, так и при прямом голосовании – только 2/3 штатов США требуют при голосовании представить документ, удостоверяющий личность. Вместе с этим, существуют и другие юридические нюансы, преуменьшающие данные опасения – например, ряд правил, благодаря которым вероятность мошеннического голосования в различных штатах сводится к минимуму.

Однако, даже если воздействие проблем с голосованием по почте было бы несущественным, избиратели президента слепо верят в то, что он говорит – я был свидетелем диалога в торговом центре, в ходе которого молодой представитель православных верующих, сторонник Республиканской партии, не мог объяснить латиноамериканцу, который поддерживал Байдена, почему мошенничество имело место – но сам сторонник республиканцев верил в него.

По данной причине демократы пытались представить внутрипартийное единство республиканцев как «культ». Конечно же, у демократов присутствует аналогичная дисциплина и случаются аналогичные проишествия, но их поддерживают крупнейшие СМИ США, что ограничивает отрицательное влияние на партию, которую они поддерживают. Тем не менее, теории заговора, пропагандируемые республиканцами, могут легко произвести гораздо худшее впечатление, чем «интерпретации» демократов, некоторые из которых зачастую разумны и верны.

Тем не менее, республиканцы верно подметили новую и реально существующую проблему с голосованием по почте – сложности с проверкой и подсчетом отправленных по почте голосов, которых будет больше, чем обычно. Но давайте вернемся к заявлению о фальсификациях, которых пока не существует – подобное утверждение является не чем иным, как «предварительным» посылом, частью предвыборной стратегии команды Дональда Трампа. Он рассуждает о ряде вариантов во время и после выборов, намереваясь дойти даже до «обхода» результатов выборов и подготавливает почву, в случае если такие варианты будут необходимы.

С другой стороны, кампания Джо Байдена проводится в относительно обычном порядке, включая осуждение «Antifa» и насилия в ходе протестов, которые начались сразу после смерти Джорджа Флойда. Сразу же после этого Байден посетил его семью и об этом сразу же сообщили в СМИ, в самый разгар избирательной кампании. Тем не менее, на наш взгляд и с объективной точки зрения, корректное с точки зрения морали движение мирных протестующих «открыло дверь» уличному насилию и бандитизма, порой в рядах возможных крайне левых демократических избирателей, какими бы «необычными» они ни были.

Таким образом, подготовка к выборам продолжилась на фоне непрерывных протестов и насилия в ряде американских городов. Конечно же, как было легко предсказать, смерть Флойда и расовая дискриминация даже стали одними из главных предвыборных тем на американских выборах в 2020 г. Но цель конкурирующих между собой партий остается прежней – это победа на выборах. Им необходимо укрепить свою электоральную базу и завоевать голоса неопределившихся штатов («swing states» – «колеблющихся штатов»), и они не способны сделать это, лишь решив вопрос расового равенства. В августе кандидаты запустили или перезапустили свои предвыборные программы в рамках конвенций, транслируемых по телевидению, без присутствия общественности, в течении ровно четырех дней каждый.

Чтобы избежать громоздкого описания четырех дней предвыборной агитации, мы расскажем об определенных важных элементах, таких как противоположность или сообщение (посыл). Программы включают в себя элементы, связанные с меньшинствами, темами, относящимися к протестам, а также с экономическими или даже избирательными вопросами. Сторонники демократов заявили, что у GOP (Grand Old Party – Великой Старой Партии – Республиканской партии) в своей предвыборной конвенции не было новой партийной программы и партия сосредоточилась на поддержке лидера а не своих принципов, в отличие от демократов.

Мы можем заметить, что таким образом указывается на образ культа личности у республиканцев. В определенной степени ожидается, что правящая партия не выступит с совершенно новой программой, но анализ основных тем конвенции республиканцев показал, что Республиканская партия скорректировала свою программу.

Одной из представляющей интерес особенностей в обеих конвенциях было представление избирателей или даже политиков-перебежчиков из одного избирательного лагеря в другой, как намек на предполагаемый моральный и политический недостаток партии-конкурента. Вкратце отметим, что как количество, так и «качество» оппонентов были относительно равны с обеих сторон – несмотря на то, что они рассматривали вопросы, важные для платформ их традиционных избирателей.

Как мы и предсказывали, в избирательной кампании республиканцев акцент был сделан на способности президента Трампа обеспечить восстановление экономики США, особенно до состояния, предшествующего пандемии. Вместе с тем, Республиканская партия воспользовалась страхом населения в ходе яростных протестов. Вот пример мощного посыла путём создания «образа» казни с применением оружия – жена бывшего полицейского, убитого преступниками в Сент Луисе, также рассказала, что её муж был на пенсии и о том, что убийцы сделали видеозапись казни её мужа.

Таким образом, были вызваны сильные эмоции. В результате проверки этого шокирующего заявления выяснилось, что бывший полицейский помогал кому-то охранять ломбард и ювелирный магазин, который грабили бандиты. Преступники, как и бывший офицер полиции были темнокожими – подобный образ уже затрагивает несколько целевых групп, включая сообщество темнокожих людей, полицию и любого избирателя, неуверенного в этих протестах, сбитого с толку различиями между протестующими и преступниками.

Однако на кадрах видеозаписи виден уже застреленный бывший офицер, лежащий на тротуаре, ещё живой – этот видеоролик сделан после свершившегося события, очевидно – преднамеренно и, похоже, что существует свидетель из афроамериканского сообщества, который в возбуждении кричит преступникам, что и полицейский это чей-то отец. Это не совсем казнь в режиме онлайн, но это пропаганда образа «необходимых казней» на улицах в рамках конвенции республиканцев, которая вызывает крайне сильные эмоции и ощущение незащищенности у любого избирателя, который предпочел бы безопасность, предоставляемую полицией, которую поддерживает администрация президента Трампа. Смерть бывшего полицейского, тоже темнокожего, была трагедией – но с точки зрения политических технологий мы отмечаем, что она также использовалась в избирательных целях.

Вне всяких сомнений, в семье этого полицейского подобное предупреждение с образом «казни» считается верным. Мы никому не пожелаем почувствовать то, что чувствовали они. В то же время, немногие избиратели, поддерживающие республиканцев, проверили бы эту информацию, и даже если бы они это сделали, то нет уверенности, что они приняли бы во внимание эти нюансы при принятии решения. Честный человек был умышленно убит преступниками в ходе протестов – подумают они и несомненно сплотятся вокруг президента Трампа в контексте выборов. Как часто говорят, «страх – это сильный мотивационный фактор» и республиканская партия эффективно использовала его в этой связи.

Как мы говорили ранее, демократы придерживались более традиционной предвыборной платформы, главные темы были связаны с экономикой: постепенным налогообложением в зависимости от дохода, доступом к системе здравоохранения, темой правосудия в расовом контексте (конечно же), образованием и возвращением к системе партнерств в международных отношениях.

Однако политическую динамику недавнего времени предопределяли не положительные стороны предвыборных программ, а отрицательные элементы кампании. Так называемые политические «нечистоты» («political dirt»), в том числе самоуправляемые, оказывают довольно сильное влияние на кампанию 2020 года. Это событие отчасти повторяет стиль кампании 2016 г., когда президент Трамп выступил против кандидата от демократов Хиллари Клинтон.

Но в этот раз присутствует дополнительный элемент – самоуправляемые «нечистоты». В 2016 г. кандидат от республиканцев заявил, что представительница демократов нарушила закон, начиная с хранения конфиденциальных электронных писем на частном сервере и заканчивая передачей американских акций канадской уранодобывающей компании российскому ядерному концерну Росатом, к примеру.

И тогда, и сейчас Трамп прибегает к политическим прозвищам, которые часть его электората приняла как простые в использовании предвыборные лозунги, которым трудно противостоять, если их повторяют без права на ответ, в стиле кандидата от Великой Старой Партии. Это сверхконкурентное отношение, задолго до выборов квалифицированное левыми и бывшими экспертами-республиканцами как незрелое, не дало таких же результатов в 2020 году. В крайнем случае, не в ожидаемой степени.

Ряд сенаторов-республиканцев, так и журналисты поддерживающего республиканцев телеканала «Fox» крайне критично относились к Трампу до предвыборных дебатов и после них отношение к нему ухудшилось. До дебатов ряд республиканцев-членов Палаты представителей выразили мнение, что партия проиграет выборы во всех трех ветвях власти, если выборы состоялись бы еще в августе. Именно тогда произошли две самоуправляемых катастрофы – СМИ, критикующие Трампа, сообщили, что президент США, который явно не хотел посещать американское кладбище в Европе из-за дождя, якобы назвал американских солдат, погибших в боях «проигравшими», тем самым отчасти оттолкнув важную часть своего традиционного электората – военных и их семьи – своим разрушительным посланием, сделанным перед выборами.

Последовало ещё одно бедствие, дискуссия между Трампом и Байденом на телевидении – если постоянные едкие междометия Трампа, пришедшего на телеканал «Fox» и не позволявшего ведущему вставить слово, можно считать дискуссией. Кроме того, в ходе дебатов президент США, избегая явного осуждения со стороны группировок белых расистов, подлил ещё масла в огонь, который уже охватил почти всю страну.

По Байдену, в свою очередь, ударил скандал с письмами на электронной почте его сына, ранее работавшего в украинской энергетической компании, в отношении которой ведется расследование. Ранее мы упоминали, что украинские власти, скорее всего не хотели попасть между молотом и наковальней в политической борьбе между республиканцами и демократами. Киев не хотел бы утратить поддержку и военную помощь от США от обеих партий. Суть скандала заключается в том, что в электронных письмах была найдена информация, согласно которой сын Джо Байдена организовал для сотрудника уже находящейся под следствием компании встречи с его отцом, тогда являвшимся вице-президентом США – то есть это попытка извлечения выгоды из влияния.

Интересно, что письма электронной почты о причастности сына Байдена к данной украинской компании «Burisma» были обнаружены в ноутбуке, который был сдан в ремонт где-то в Нью-Джерси. Владелец этого ноутбука, как сообщает поддерживающая республиканцев газета «New York Post», не пришел за своим ноутбуком и не ответил на просьбу его забрать. Мы не знаем, насколько правдивы эти заявления «NY Post», но жесткий диск ноутбука был передан Руди Джулиани, адвокату Дональда Трампа. Конечно, мы запомним, что бывший мэр Нью-Йорка и бывший глава предвыборной кампании пророссийского Януковича имели прямые контакты с россиянами, именно в отношении этих писем их поощряли лица, считающиеся агентами ФСБ.

Таким образом, публикация писем из электронного почтового ящика выступающей за республиканцев «New York Post» была заблокирована в «Twitter» и «Facebook» с целью предотвращения публикации материалов, полученных при помощи кибератак. Но «NY Post» воспротивилась этому, утверждая, что они были получены после оставления их владельцем. В заключение мы отмечаем, что после публикации этих предвыборных «нечистот» некоторые лица в Москве счастливы, но также отметим, что оригинальная статья «New York Post», рассказывающая об электронных письмах, была просмотрена пять миллионов раз.

Отмеченные выше события демонстрируют политические реалии, ошибки и тактику в рамках кампании. Так как предвыборная кампания – это живой процесс, вот несколько выводов, которые мы смогли сделать на финишной стометровке.

I. «No business as usual anymore» («Больше никакого обычного ведения дел»). Во первых, на первый взгляд очевидная победа республиканцев в 2016 г. была достигнута после двух демократических правительств, на фоне традиционной «усталости» электората после любых двух аналогичных правительств, следующих друг за другом. Но избирательная кампания республиканцев была другой, более популистской. Тот факт, что кажущееся популистским голосование наблюдается во всем мире, указывает на более серьезную проблему – электорат устал от официальной «обычной политики», которая проходит мимо невовлеченного в неё избирателя. Но это не означает, что политика должна быть популистской. При этом, если мы не ошибаемся, премьер-министр России Егор Гайдар до самой смерти посещал предвыборные встречи, где говорил о макроэкономическом росте России, вызвав реплику простого гражданина, высказанную корреспонденту российской газеты «Коммерсантъ»: « – Гайдар говорит красиво, жаль, что ничего не понимаю».

II. Опасноcть следования букве закона, но не его духу. Во вторых, один из посылов республиканцев в рамках их предвыборного съезда гласил: пусть нам никто не говорит, извне или изнутри страны, как выбирать и как быть избранными, текущая система обеспечивает свободные выборы на очень долгий период. К слову о контексте – сегрегация там не упоминается. Этот посыл о сохранении избирательной системы и регулирующих ее деятельность законов, озвученный на августовском съезде, вызвал у нас любопытство. Впоследствии мы узнали о возможности «обойти» результаты выборов, так как закон допускает подобный вариант.

Лица, участвовавшие в избирательных кампаниях знают, что любая политическая сила обсуждает как можно более разнообразные варианты выборов, чтобы найти возможные и даже необычные пути победы. Но в контексте США, мы также отметим аспект, связанный с строительным бизнесом в Нью-Йорке – откуда родом президент США. В прошлом, еще находясь на официальной должности в Нью-Йорке, мы были свидетелями сноса здания рядом с дипломатической миссией, без согласия самого представительства или экологических разрешений от мэрии.

После обсуждений с группой преданных делу юристов, решивших бесплатно помочь миссии, мы узнали, что представители строительного бизнеса готовы нарушить нормативные положения и законодательство и заплатить штраф лишь для того, чтобы быстрее сдать новый объект в эксплуатацию. Таким образом, вторичное законодательство для них это не то же самое, что и верховенство правового государства, которое проповедуют американские дипломаты, хотя и в другом контексте. Здесь я бы привел и другие примечания. Например, тот факт, что эти бизнесмены не видят значительной разницы между вторичным, строительным и национальным или международным законодательством – и между его нарушением, в таких случаях задавая классический нью-йоркский вопрос: «А что они мне сделают?»

Тем самым, назначение выборщиков штатами вместо их избрания может быть удобным в случае наличия подозрений, что число поддерживающих демократов избирателей в «красных» республиканских штатах слишком большое. Согласно конституции США это было бы законно, но если бы это происходило в любой другой стране, то американские наблюдатели, независимо от партийной принадлежности, по согласованию со своими партнерами из других демократических государств в рамках Международных миссий по наблюдению за выборами, вероятне всего установят, что такой подход соответствует букве закона, но не его духу. Такое действие дала бы недемократическим государствам возможность проводить или вмешиваться в выборы в других странах, в соответствии с буквой закона, там, где в законодательстве есть упущения и лазейки.

III. «Риски» существуют в обеих политических лагерях. Вот лишь несколько из них:

1) Республиканцы могут продолжить проводить политику частичной самоизоляции, изменённую доктрину Монро, во имя умеренности использования ресурсов США, которые не могут себе позволить и не способны защитить весь мир, да и не должны делать это, по крайней мере не без прибыли. Идея самоизоляции США также популярна в научных и академических кругах, которые самым серьезным образом обсуждают ее в рамках обеих политических партий, не предлагая идей, как, например, демократии могут развиваться в отсутствие партнерств.

На основе наших наблюдений и эмпирических данных, мы видим, что подобное развитие событий или возврат к демократии и благосостоянию Германии после Второй мировой войны был бы невозможен, как, например, возврат нынешнего члена ЕС и НАТО – Эстонии – к состоянию после распада СССР. Аналогичным образом, потеря европейских партнеров привела Японию и Германию к прямой войне с США в рамках Второй мировой войны. Но данный риск носит внешний характер и в меньшей степени важен для электората республиканцев, который в 2018 году в угоду внутрипартийной логике выдвинул лозунг «лучше русский, чем демократ», явно игнорируя четко видимые и серьезные внешние опасности.

2) Риск, связанный с доступом демократов к власти, носит иной, несколько более внутренний характер. Они – интернационалисты, со своими особенностями, но Россия атаковала их кандидата. Поэтому они уже не так активно поддерживают безоговорочное возобновление отношений с Москвой. К примеру, в их отношениях с Китаем или Ираном есть ньюансы, но в то же время существуют вопросы касательно их решимости помочь сирийцам или жителям восточной Европы не только относительно мягкими заявлениями или санкциями. Однако главный риск для американского избирателя – это то, что на внутреннем уровне демократами движет традиционная политика чрезмерного налогообложения и перераспределения доходов, которую мы преувеличенно назовём «робингудской».

Очевидно, у них есть веские аргументы в пользу постепенного налогообложения в зависимости от дохода, но все смены власти показали, что зачастую после ухода социал-демократов или социал-либералов из власти, в мире и в США, бюджет был перегружен, а бизнес, в том числе малый и средний, находился в состоянии противостояния. Существовали и исключения, но правило действует, благодаря «робингудской» программе – в конечном итоге нельзя несколько раз «украсть» у людей одни и те же деньги. Чтобы построить больницу, необходимо обложить налогом бизнес – что нельзя сделать в достаточной степени, если предприятие сокращает объем деятельности.

IV. Опросы являются приблизительными и в США. Явление уровня погрешности в опросах общественного мнения, превышающего заявленный, известно в Восточной Европе. С 2016 г. эта тема также обсуждается в США, а в 2020 г. СМИ вполне серьезно сообщили об опросе, который показал, что 52% респондентов не верят результатам опросов. Иронично, не так ли? Известная компания, занимающаяся проведением опросов, «Pew Research», показала что бывают случаи, когда степень погрешность некоторых опросов может быть вдвое выше заявленной. Например, на выборах 2016 года Хиллари Клинтон выиграла согласно опросам, но проиграла по числу выборщиков. По этой причине в моём предыдущем аналитическом материале я указал, что американская система будет зависеть от выборщиков. Мы видели, что республиканцы ориентировались на подобный сценарий. Мы не знаем, подготовили ли демократы меры по противодействию.

В августе 2020 г. бывший советник-республиканец отметил, что опросы не могут учитывать реальный уровень поддержки президента Трампа., который может быть больше. Несмотря на это мы помним, что между тем прошли «дебаты», которые, по-видимому, напугали нерешительных избирателей, добавив минус для Дональда Трампа и вызвав его промах с «проигравшими» военными. Итак, вкратце, не вдаваясь в подробности о сравнительном и количественном анализе для определения предпочтений избирателей, мы можем предположить, что на первый взгляд, тенденции показывают определенную степень выигрыша для Джо Байдена, по крайней мере на данный момент. Но воздействие скандала с письмами на электронной почте – как в случае с Хиллари Клинтон – пока неизвестно, как и тенденция избирателей поддерживать действующего президента.

Мы можем предположить, что распространение писем было рассчитано, но есть вероятность что они появились только сейчас. Так что не ясно, окажут ли они значительное влияние. Возможно, что голосование по почте и ошибки в подсчете голосов в основном станут проблемами для Байдена и в несколько меньшей степени для Трампа. Для действующего президента возможно, они станут проблемами в большей степени, чем погрешность опросов. Ситуация остается неясной и некоторые СМИ, которые мы можем считать более продемократическими, выражают озабоченность в связи с существованием других скрытых факторов, которые могут привести к новой победе Трампа – физическое присутствие избирателей-республиканцев на голосовании, в последнюю минуту или оспаривание голосования по почте в местных судах. Как бы то не было, вопрос электората, ориентирующегося на текущего лидера, уже находящегося у власти и то, что они, как правило, в опросах не раскрывают своё реальное мнение, являются элементами политической культуры в США, которые следует принять во внимание.

V. Взлет и падение великих держав – или час ещё не наступил? Какова альтернатива США? Текущая американская избирательная система поощряет ясные и простые сообщения и посылы от обеих партий. Однако рост роли политических «нечистот», всегда присутствующих в любой кампании, вызывает вопросы. Эти вопросы можно предъявить не только к качеству электората, но и американской политики, которую подозревают в плохом образовании, необоснованных и опасных стратегических решениях или фаворитизме, которые так критикуются американскими дипломатами в других частях мира. Очевидно, что любые подобные подозрения сокращают способность Соединенных Штатов быть услышанными – и не только из-за республиканской партии. Верными вопросами для субъектов из-за рубежа и тех, кто находится в США, могут быть следующие:

К кому же тогда будут «прислушиваться» государства переходного периода или недемократические государства? Это развяжет им руки? Как будет выглядеть такое будущее даже для интересов США?
Какие выводы мы извлечём из всех появляющихся разоблачений, которые касаются левых и правых в США?
Как и где можно исправить положение, сложившееся со всеми этими опасениями – в США или за пределами США?
Существует ли ещё один субъект, готовый взять в руку факел Статуи Свободы, или даже «тебе некому позвонить в Европе»? Даже если ЕС утверждает иначе.

Итак, о выборах в США можно было бы сказать гораздо больше. В ходе любых выборов поляризация резко возрастает и начинают проявляться крайности, которые в большинстве случаев смягчаются после выборов. Может нам не нужно драматизировать текущие события, но, безусловно, мы должны извлечь необходимые уроки из каждых выборов, будь то в США или где-либо в другом месте. В данном контексте, давайте вспомним старую румынскую пословицу «На ошибках учатся».

Влад Лупан является независимым экспертом и бывшим молдавским дипломатом. На протяжении 20 лет он накапливал дипломатический опыт в Министерстве иностранных дел и европейской интеграции Республики Молдова и в ходе трех миссий ОБСЕ по вопросам мира и развития, в Грузии, Албании и Хорватии. Он был переговорщиком в рамках приднестровского конфликта и занимал должность директора отдела по делам НАТО, советника Президента Республики Молдова по внешней политике, члена Комиссии по национальной безопасности, обороне и общественному порядку Парламента Республики Молдова, Посла Республики олдова в ООН. Его включили в документальный фильм ООН о глобальных проблемах населения. Влад Лупан выступал с презентациями или читал лекции в университетах Колумбии, Стэнфорда, Йельском университете, Западном колледже и Городском колледже Нью-Йорка.

Этот материал был разработан экспертами«LIDMoldova»в рамках проекта«TheBestWay: PeriodicBulletin» («Наилучший путь – периодический информационный бюллетень»), финансируемогоФондом Фридриха Наумана за свободу (FNF).Изложенные в данном материале мнения и выводы принадлежат авторам и экспертам и не обязательно отражают мнение финансирующей стороны.

Использование элементов текста, изображений, таблиц или графиков осуществляется соссылкой на источник –«LIDMoldova», с добавлением соответствующей гиперссылки.

Источники изображений: «Pexels», «BBC»

electors-vs-voters-the-us-presidential-election_cover_0

EN | Electors vs Voters – The US Presidential Elections

October 31, 2020/0 Comments/in EN /by admin

New York, October 21, 2020

[ANALYSIS Bulletin No 6] Vlad Lupan | The US election enters homestretch. On November 3rd, not only the US President is going to be elected, but also a third of the Senate, as well as all the delegates from the House of Representatives – the ‘lower’ chamber of the American parliamentary system. The Republicans are considering electoral and post-election options, including holding repeated elections. The Democrats currently follow the traditional campaign formula, although, in our opinion, they show interest in the influence that protests in US can have on voters.

Online voting in federal elections is prohibited. In-person voting will take place on 3 November. One subject of disagreement in these elections is mail-in voting. This type of voting begins on 24 October and has already been declared ‘a rigged election’ by President Trump, as early as this spring, long before the election. In addition, and in line with the traditional Republican ‘justification’, the President

‘just asked’ whether the election day could not be postponed due to the pandemic — the justification used implies that he could only ask because he has no legal authority to change that date. So, according to Republican supporters, we must conclude that any speculations about a possible wish for such an undemocratic transfer are just speculations. The pandemic is indeed dangerous and could justify such a transfer. But taking into account that President Trump ‘just asked’ if doctors can give chlorine to COVID-19 patients, it is clear that he is not aware of all ins and outs, either medical or legal, of such “questions”, yet he would have wanted such a development. We could assume that, through such ‘questions’, the President could undermine his credibility and, therefore, the actual chances for such a voting date transfer.

There are two other obstacles – firstly the possibility of electoral losses due to an ‘anti-democracy’ image among undecided voters and, secondly, due to legal matters, a factor we will explain in the conclusions. In our opinion, this ‘just asking’ was, in fact, putting out fillers and it is absolutely obvious that it is a part of the electoral tactics of the Republican leader. Let us also note, from a chronological perspective, that the ‘question’ regarding changing the election date was posted on Twitter immediately the day after George Floyd’s death, i.e. before the widespread media coverage of the case and the mass protests and violence during these protests.

Although the leader of the Republican Party declared in advance the elections as rigged, this party actually controls the US Postal Service – not the electoral commissions though and, most importantly, the votes of electors and voters. As mentioned earlier, the electors “chosen” by vote ultimately decide who will be the President of the United States. As to the “rigged elections”, it is obvious that there could be no evidence of a presupposed future fraud. Anyway, even if such an ‘electoral-preventive’ statement is characteristic of the current Republican leader, it is based on a problem in part related to some difficulties in identification of voters by mail, and even those voting in person – only 2/3 of the US states require an ID at the voting polls.

However, there are other legal nuances that diminish such concerns – such as a number of rules in place in various States that minimize fraudulent voting. Still, even if we put aside the mail-in voting issue, president’s voters blindly believe what he says – we witnessed a dialogue in a mall, where a young Orthodox religious voter, supporter of the Republican party, could not explain to a pro-Biden Hispanic voter why there was a possibility of fraud, but he still believed in it. For this reason, the Democrats have tried to portray the Republican party cohesion as a ‘cult’. Of course, the Democrats have somewhat similar cases, as well as discipline, but they are supported by most of the media in the United States, which limits the negative impact on the party they support. Nonetheless, the conspiracy theories propagated by Republicans can easily create a much worse impression than democratic ‘interpretations’, some of which are often reasonable and correct as things stand now.

However, there is a new and real concern, rightly mentioned by Republicans, about mail-in voting – the complications of verifying and counting all the mail votes, since their number is going to be bigger than usual. Let us return, however, to the fraud that does not yet exist – such a statement is nothing more than a ‘preventive’ communication, part of the electoral strategy of Donald Trump’s team. This shows that he discussed several electoral and post-election options, even ‘bypassing’ the election results, and prepared the ground for such options. On the other hand, Joe Biden’s campaign is run in quite a usual way, including the condemnation of Antifa and the violence during the protests that began with the death of George Floyd, whose family Biden visited. This act was immediately reported in the media, in the middle of the election campaign. However, in our view, what really is really happening behind the showdown, is that a morally correct movement of peaceful protesters opened the door to street violence and banditry, sometimes among far-left Democrat voters, no matter how ‘out-of-ordinary’ they may be.

Thus, the election campaign was running its course against the backdrop of ongoing protests and violence in a number of American cities. As it was easily predictable, Floyd’s death and racial discrimination indeed became one of the main electoral topics in the 2020 US elections. But the goal of the contending parties remains the same – victory in elections. They need to strengthen their electoral base and win the votes of swing states and they cannot achieve this only by addressing the issue of racial equity. Respectively, in August the candidates launched or relaunched their electoral programs, with the help of broadcast conventions, without the presence of public, four days each. To avoid describing the whole four days of electioneering, we will report just some important elements, as a message or as a contrasting view. The programs contain elements related to minorities, topics derived from protests, as well as economic or even electoral matters. Democrats’ supporters said the GOP (Republican Party) did not have a new party program at its pre-election convention and focused on supporting the leader, not the principles, compared to the Democrats.

We can see that in this way, without a program, the Republicans may call to mind the image of a personality cult. It is, still, somewhat expected from a ruling party not to come up with an absolutely new program, however the examination of the main topics of the Republican convention shows that the GOP has actually adjusted its previous program, at least in a way.

One of the interesting elements of both conventions was the presentation of voters, who moved from one electoral camp to another or even defecting politicians, implying possible moral and political shortcomings of the opponent party. We will only briefly mention that both the quantity and the ‘quality’ of the opponents were relatively equal on both sides in terms of the produced effect – although they addressed topics important only for their traditional voters, not the parties they defected from.

As predicted, the Republican election campaign stressed the President Trump’s ability to ensure the economic recovery of the United States, especially before the pandemic. At the same time, the GOP capitalized on the population’s fear of the violent protests. Here is an example of a strong message, by creating an ‘image’ of armed violence – the wife of a former police officer killed by criminals in St. Louis saying among other things that her husband was retired and that the looters streamed her husband’s execution. Strong emotions were thus elicited. The verification of this shocking statement showed that the former policeman was helping someone to ensure the security of a store, when it was being robbed by bandits.

The criminals were black men, the ex-officer too – such an image targets several audience groups, including the black people community, police and any voter unsure about these protests, confused about the differences between protesters and criminals. However, the so-called execution video shows the ex-officer already shot, lying on the sidewalk, although still alive – it is filmed post-factum, apparently spontaneously and the recording person is from the Afro-American community, shouting emotionally at the criminals that the policeman is someone’s father. Not exactly a streamed execution – but the diffusion at the Republican convention of an aggregated image of ‘executions’ on the street induces strong emotions and a level of insecurity for any voter who would rather prefer the security offered by the police, which the President’s administration supports. The death of the black ex-officer is a tragedy, but, from the point of view of political strategy we find that it was also used in electoral purposes.

Undoubtedly, the family of the deceased police officer considers such a warning, using an image of an ‘execution’, being true and correct. No one should go through what they did. At the same time, few Republican voters would have verified this information, and even if they did, there is no certainty that they would have taken these nuances into account when making a decision. They might think along the lines that a decent man was intentionally killed by criminals during the protests, not that there wasn’t a streamed execution, and would certainly rally around President Trump. As it is often said, ‘fear is a powerful motivator’ and the Republican party has used it effectively in this context.

As we mentioned earlier, the democrats chose a more traditional platform, the central topics being related also to the economy, i.e. progressive taxation depending on income, thought also focused on access to the health system, justice in the racial context (of course), education and the return to the system of partnerships in international relations.

However, it were not the positive aspects of the electoral programs that determined the political dynamics lately, rather negative elements of the campaign did. The so-called political dirt, including the self-inflicted one, seems to have quite strong effects in the 2020 campaign. This development partly repeats the style of the 2016 campaign, when President Trump ran against the Democrat candidate Hillary Clinton. But, this time, there is an additional element – the self-inflicted ‘dirt’. In 2016, the Republican candidate claimed that the Democrat violated laws, starting with keeping confidential emails on a private server to transferring US shares from a Canadian uranium mining company to the Russian nuclear energy corporation Rosatom, for example. Then and now Trump resorts to political name-calling, accepted by a part of his electorate as easy-to-use election slogans, difficult to counter if repeated without the right of reply, in the style of the GOP candidate. This hyper-competitive attitude, labelled by the left and long before the elections by former Republican experts as man-child like, did not produce the same results in 2020. At least not as expected.

Even before the election debates some Republican senators, as well as journalists from the pro-Republican channel Fox were extremely critical of Trump – after the debates, the situation became even worse. Before the debates, a number of Republican representatives expressed their opinion that the party would have lost the elections in all three electoral institutions if the elections were to take place in August. Then two self-inflicted disasters followed – the media critical towards Trump reported that the US President, who apparently rejected the idea to visit an American cemetery in Europe because of the rain, supposedly called the American soldiers killed in wars ‘losers‘, thus partially alienating an important part of his traditional electorate – the military and their families, through a disastrous message revealed before the elections.

The second disaster, the one of the first televised discussion between Trump and Biden followed – that is if Trump’s frequent and caustic interjections, including shutting up the moderator from the Fox channel, can be considered discussion.

What is more, during the debates, the US President also poured gas on fire that already has shaken the country, fleeing the explicit condemnation of white racist groups, fact heavily criticized by the Fox correspondent at the White House. In his turn, Biden is hit by his son’s emails scandal, as Biden jr was previously employed by a Ukrainian energy company under investigation. We mentioned earlier that the Ukrainian authorities would most likely prefer to avoid falling between the hammer and the anvil in the political struggle between the GOP and Democrats. Kyiv would not want to lose both parties’ support for US military assistance, while Ukraine is fighting a war. Yet, the scandal erupted after an email disclosure, according to which Joe Biden’s son arranged meetings for an employee of that company already under investigation, to meet his father, US Vice President at that time, i.e. an attempt of influence peddling. Interestingly, the emails regarding the involvement of Biden’s son with the Ukrainian company ‘Burisma’ were recovered from a laptop, dropped off at a repair shop, somewhere in New Jersey. The owner of this laptop, says the pro-Republican newspaper New York Post, never came back for his laptop and did not respond to requests for its retrieval. We do not know how true these statements of the NY Post are, but the laptop’s hard drive was sent to Rudi Giuliani, Donald Trump’s lawyer. The former Mayor of New York City, as well as the former head of the pro-Russian Yanukovych’s election campaign, both had direct contact with the Russians. Moro than that he was encouraged by presumed FSB agents, regarding the disclosure of these emails. Furthermore, Twitter and Facebook blocked the emails’ publication by the pro-Republican newspaper New York Post on their platforms, to avoid the publication of material that the social media platforms deemed as obtained through cyber-attacks. NY Post obviously countered that by saying that it was obtained as a result of a laptop abandonment. In the end of all this “X said vs Z said”, we conclude that after the publication of this electoral ‘dirt’ some people in Moscow are pleased, and, at the same time, the original article in the New York Post, disclosing the emails, was viewed five million times.

The above developments demonstrate the turns, mistakes and political tactics of the campaign. Since an election campaign is a living process, here are some conclusions we could draw on this last hundred meters.

I. No business as usual. To begin with, apparently the Republican victory in 2016 came after two democratic governments, on the wave of traditional ‘fatigues’ of the electorate after any two consecutive governments. However, the Republican election campaign was different, more populist. The fact is that obviously a pro-populist voting, observable around the world, denotes a more serious problem – the voters are tired of formal ‘politics as usual’, a good part of which often eludes the uninvolved voter. However, this does not mean that politics should be populist. To make this conclusion more understandable, we’ll remember the the Russian Prime Minister Yegor Gaidar , whoused to go to election meetings, where he spoke about Russia’s macroeconomic growth and provoked a remark of a simple voter to a correspondent of the Russian newspaper Kommersant, if we recall correctly, according to which Gaidar ‘speaks nicely, it’s a pity I don’t understand anything’…

II. The danger of keeping to the letter of the law, but not to its spirit. Secondly, one of the messages at the Republican pre-election convention was: let no one tell us, from outside or inside, how to elect and be elected – the current system has provided us with free elections for a very long time. In the current context, the history of segregation was not mentioned. This message of preserving the electoral system and respectively the laws governing it, launched at the August convention, provoked our curiosity. Later we found out about the option to ‘bypass’ the election results, since the law allows such an option and the convention statement “clicked” into place

Those who have worked in election campaigns know that any political force discusses electoral options, as diverse as possible, in order to find possible, even unusual, ways to win. However, in President’s Trump campaign context, we will also mention the aspect of the law in the construction business in New York – where the US President comes from. In the past, while we were still holding an official position in New York, we have witnessed the demolition of a building next to a diplomatic mission, without the consent of the representation or in line with the ecological permits of the municipality. Following discussions with a group of dedicated lawyers, who decided to help the mission pro-bono, we learned that the construction business representatives generally do not mind to violate regulations and legislation, then paying fines, only to make sure that the lot or construction is handed over quicker and the profit is earned faster. Therefore, such secondary legislation for these businesses is not the supremacy of the rule of law preached by American diplomats, albeit in a different context. At this point I would suggest an important observation – thus, some of these businessmen do not seem to see an important distinction between the secondary, construction related, and the national or international legislation and its violation, having the classic New York answer at the ready: ‘and what can they do to me?’

So, the Republican idea of the appointment of electors by the US states, instead of them being elected, may be convenient, if there were suspicions that the number of pro-democrat voters in the ‘red’ Republican states would be too big. According to the US constitution, this would be legal, but if something like this were to happen in any other country, the American observers regardless of party affiliation, together with their partners from other democratic states, in the International Election Observation Missions, would most likely find that such an approach corresponds to the letter of the law, but not to its spirit. Such a development would open the door for undemocratic states to conduct elections or intervene in the elections of others, if there are loopholes in the law, without departing from the letter of the law.

III. ‘Risks’ exist in both political camps. Here are some:

1) Republicans could continue the policy of partial self-isolation, a modified Monroe doctrine, in the name of the reasonable spending of US resources. Their country, they would suggest, cannot afford and is not able to defend everyone, nor should it, at least not without profit. The idea of US self-isolation is also popular in certain academic circles, which most seriously discuss it on both side of the political spectrum, without offering ideas on how, for example, democracies can grow, including economically, without partnerships. From our observations, as well as from empirical data, we see that such a growth or return to democracy and well-being of Post-World War II Germany would have been impossible. The same goesfor the current EU member and NATO –Estonia – after the fall of the USSR. In the same way, the loss of US’ European partners led Japan and Germany to the doorsteps of the US in World War II. But this risk is of an external nature, less important for the Republican electorate, which in 2018 launched the slogan ‘better Russian than Democrat’, ignoring the clearly visible and serious external dangers, for the sake of the internal logic of the party.

2) The risk associated with Democrats acceding to power is of a different, somewhat more internal nature. They are internationalists, with their peculiarities in that, yet Russia has attacked their candidate in 2016. So, they no longer actively support an almost unconditional resumption of relations with Moscow, as they did before. There are nuances in how they see their relations with, for example China or Iran, but at the same time there were also questions about their determination to help Syrians or Eastern Europeans with more than statements or sanctions in the past. However, the partial “risk” for the American voter is that domestically Democrats stick to the traditional policy of over-taxation and income redistribution, which we would exaggeratedly call “robinhoodian”. Obviously, they have a strong argument about progressive taxation, depending on income, but the alternations of power in the world have often shown that when Social Democrats or Social Liberals departed from power, including in the US, the budget was left overstretched, and the business sector, including the small and medium enterprises, shrunken. There were exceptions, but the rule is generally valid, thanks to such a robinhoodian taxation program – in the end you can’t take the same money more than once. To build hospitals you need to tax the businesses, which cannot be done if this sector is shrinking…

IV. Surveys are approximate in the US as well. The phenomenon of the margin of error higher than stated in public opinion polls is well known in Eastern Europe. Since 2016 it is a topic also discussed in the United States and in 2020 the media reported in all seriousness about a survey that showed that 52% of respondents did not believe polls were accurate. Ironic isn’t it? The leading polling company, Pew Research, showed that there are cases where the margin of error in some polls can be twice higher than declared. For instance, in the 2016 election Hillary Clinton was winning in polls, but lost the electors’ vote. For this reason, in our previous analysis we indicated that the American system would depend on the electors. We saw that the Republicans focused on such a scenario. We do not know if Democrats have prepared countermeasures.

A former Republican adviser mentioned in August 2020 that polls cannot take into account the real level of support for President Trump, which may be higher. However, we recall that in the meantime ‘debates’ were held, as well as that there was a blunder with military called ‘losers’ – things that apparently might scare off some undecided voters, causing a loss of popularity for Donald Trump. So, in short, without going into details about the comparative and quantitative analysis to determine voter preferences, we can suggest that the trends seem to be pointing to a certain winning margin for Joe Biden, at least for now. But the impact of the email scandal – as in the case of Hillary Clinton – is still unknown, as is the tendency of voters to support a President in office. There is a possibility that the scandal of Biden’s son email leaks have been accounted for, yet the emails have only appeared now and didn’t have time or a medium to spread. Hence, it is not clear if the email scandal is going to have a more serious impact on the swing voters.

It is possible that mail-in voting and vote counting errors could present challenges mainly for Biden, and somewhat less for Trump, perhaps even greater than the margins of error in the polls. The situation remains unclear, and some media outlets, which we may be considered Democratic-leaning, expressed their concern that there are other hidden factors that could lead to a new Trump’s victory – last minute voting in person of Republican voters or preventing mail-in voting by local courts.

Such elements as an electorate focused on a current leader figure, already in power, as well as the fact that they tend not to disclose their real position in the polls, are parts of the current US political culture, important to consider.

V. Questions – do we face the rise and fall of a great power or not yet? Or what is the alternative to US? The current American electoral system favors clear and simple messages from both sides of the political spectrum. Yet, the increasing role of political ‘dirt’, though present at any time in any campaign, still raises questions. These questions are related not only to the “quality” of the electorate, but also to American political elites, suspected of poor education, unfounded and dangerous strategic decisions or, on another side favoritism, so criticized by American diplomats in other parts of the world. Obviously, any such suspicion diminishes US’s chances of being listened to, and not just ‘because of the GOP’. The questions for those outside the US, but also for those in the US could be:

Whom then the states in transition will ‘listen to’ and what about non-democracies? Do the regimes get free rein and what would such a future look like for US interests?
What conclusions will the world draw from of all the ‘dirt’ revelations concerning the American left and right wing?
With all these concerns, how can the situation be remedied – in the US or outside the US?
Is there another stakeholder ready to take over the torch of the Statue of Liberty, or ‘there is really no one to call in Europe‘,even if EU says otherwise.

Eventually, there is much more to say about the US elections. In the run-up to any elections the polarization increases dramatically and the extremes are more prominent. These mostly calm down after the elections. Perhaps we should not dramatize the current developments – however, we should certainly draw the necessary lessons from each election, including this one, be these elections in the US or elsewhere. In this context, let us recall the old Romanian proverb: ‘Every bitter experience is a learning opportunity’.

Images sources: Pexels, BBC

Vlad Lupan is an independent expert and former diplomat of the Republic of Moldova. He has over 20 years of diplomatic experience, acquired at the Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova, as well as in three OSCE Peace and Development Missions in Georgia, Albania and Croatia. He was a negotiator in the Transnistrian conflict and held positions of Director of the NATO Department, Foreign Policy Adviser to the President of the Republic of Moldova, member of the Parliamentary Commission for National Security, Defense and Public Order of the Republic of Moldova, Ambassador of the Republic of Moldova to the UN. He was included in the UN documentary on global population problems. Vlad Lupan gave presentations and lectures at Columbia, Stanford, Yale Universities, Occidental College and City College of New York.

This material was developed by LID Moldova experts under the project The Best Way: Periodic Bulletin funded by the Friedrich Naumann Foundation for Freedom (FNF). Opinions and conclusions expressed in this material are those of the authors and the experts and do not necessarily reflect the position of the funder.

Elements of text, images, tables, or charts may be taken over provided that the source is cited, i.e. LID Moldova, and that the appropriate hyperlink is attached.

Sven Gerst-You Cannot Fight Digital Technology with Rubber Bullets_orizontal

EN | You Cannot Fight Digital Technology with Rubber Bullets: The Surprising Rise of the Pro-Democracy Movement in Belarus

October 26, 2020/0 Comments/in EN /by admin

[ANALYSIS Bulletin No. 6] Sven Gerst | In the early phases of the Internet, tech optimists predicted that the widespread availability of new communication platforms will eventually lead to a new wave of democratization and civic empowerment. However, recent developments have not only challenged this storyline; but shown reverse effects. Authoritarian regimes—most notably China and Russia—have used digital technology to extend their social and political reach and bolster surveillance, the persecution of citizens, and the spread of propaganda and disinformation.

And it could even be argued that it was precisely those digital technologies that allowed such regimes to turn declining democracies into the full-fleshed autocracies that they are now.[1] However, these observations should also not tempt us to turn into tech pessimists. Because there is Belarus—where decentralized messaging apps gave rise to a democratic revolution in the most unlikely of all places.

Of course, by now so-called Twitter Revolutions are nothing new. We have seen them all around the world—from Moldova to Taiwan to the Middle East. But there are some particularities that make Belarus a curious case study. Because one of the best explanations for this sudden (and certainly unexpected) formation of a large-scale pro-democracy movement can be found in the analysis of the intersection between political organization and technology.

Traditional Forms of Resistance under Authoritarianism

Unlike in liberal democracies, opposition and dissident movements in authoritarian political contexts traditionally organize themselves under the banner of a leader figure. In order words, strongman leaders usually get challenged by other strong, charismatic leaders. This has various reasons. Most notably the fact that dictatorships tend to not only to consolidate power in favor of a specific position but also create a so-called Cult of Personality.[2]

In such highly personalized political environments, opposition movements are coordinated via hierarchical structures—where the leader figure is operating as the focal point of uniting collective political efforts. While such centralized structures allow for streamlined communication as well as effective and efficient coordination, they also suffer from their inherent reliance on individual leaders.

Therefore, it is unsurprising that authoritarian regimes have often countered such movements by attacking their central coordination points through preemptive repression and/or isolation of their leaders. In fact, such dynamics have dominated the political landscape in Belarus ever since its independence in 1994. Whenever potential challengers to Lukashenko were about to rise and gain traction, the regime channeled its efforts to remove those public leaders and most often forced them into exile.

The Emergence of Networked Protests

While hierarchical movements remain the dominant form of political coordination in authoritarian societies, the advent of digital communication technology—such as social media platforms or direct messaging apps—gave rise to new forms of social coordination: Networked Protest.[3]

For example, the Euromaidan protests in Ukraine that sparked in 2013 were able to induce political change without traditional elements of centralized leadership. Instead, the movement heavily relied on the decentralized efforts of a widespread network of political, civic, and cultural groups loosely connected via digital communication platforms.[4]

While such non-hierarchical forms of social coordination often suffer from mixed messaging and a lack of formal representation, the Euromaidan movement was able to achieve what traditional hierarchical structures were unable to accomplish. However, such success stories should not get us too hopeful. Similar protests in Turkey (i.e. Gezi Park Protests) and the Middle East (i.e. Arab Spring) were unable to deliver lasting change despite their ability to mass mobilize via Twitter and Facebook.

The Powers & Weaknesses of Networked Protests

Obviously, there is much more to say about networked protests.[5] However, this short glimpse into the very nature of political action should have revealed that organizational structures play a crucial role in a movement’s ability to realize its goals. While hierarchical opposition movements have been able to pose serious threats to strongman leaderships, authoritarian regimes have adapted to those challenges and developed expertise, strategies, and capacities to counter such dissident movements effectively.

Networked Protests that are organized via multiple nods of coordination and connected via digital communication technology do not suffer from such vulnerabilities. Due to their decentralized structures, they tend to be much more robust and less prone to be toppled by outside attacks. However, connective movements face other important challenges. While Networked Protests are a very powerful tool of mass mobilization due to the speed and reach of their digital infrastructure, it is this very disruptive potential that often conceal and distract from a lack of internal capacities.

Connective movements tend to overestimate their own capacities and are governed by constant ad hoc adjustments undermining the long-term outlook and prospects. It seems that in the age of social media, the amount of people that one can bring to the streets is not necessarily an indicator of the strength of a campaign anymore. Moreover, Networked Protests lack shared deliberation and decision-making experience and therefore tend to struggle at the first serious roadblocks—such as settling for a common agenda or spokesperson.

The Belarusian Update to Networked Protests: The Hybrid Model

Now back to Belarus. Because what we have observed during the presidential race in Belarus in 2020 combines all these insights. When with Viktar Babaryka a new strong challenger emerged in the presidential bid this year, the Lukashenko regime countered this movement through the usual tactics—and detained Babaryka based on allegation of money laundering. However, the authorities (as well as political commentators) did not take into consideration that in meantime a powerful digital infrastructure has emerged in the country: Due to the infamous mishandling of the COVID-19 pandemic by the government[6], Belarusians have created crowdfunding platforms and Telegram groups that connected regime-critical forces already prior to the presidential race.

In the aftermath of the Babaryka arrest, these digital tools turned political. And the (more or less) accidental bid of Sviatlana Tsikhanouskaya, the wife of an also detained video blogger, was able to weaponize this digital infrastructure.

The biggest telegram channel NEXTA reached almost 2 million subscribers within weeks. What emerged can be best described as a hybrid model of decentralized communication hubs amplifying the message of a strong leader figure. This allowed Tsikhanouskaya to launch an unprecedented opposition campaign basically overnight. In addition, this pro-democracy movement was able to maintain its strength even when Tsikhanouskaya was forced into exile right after the elections due to its decentralized nature. Of course, removing the central figurehead led to internal disputes amongst the radical and moderate fractions of the movement; nevertheless, it was still able to bring hundreds of thousands of protestors to the street each week—to bridge the time before a new leading figure could emerge.

It is still too early to tell the tale, but the hybrid model of the Belarusian protests has shown how effective resistance in an authoritarian context can look like: combining traditional elements of political leadership with a decentralized digital communication infrastructure. And it is to be expected that more such structures will emerge in autocracies all around the world rather soon, as it is much needed.

Sven Gerst is a PhD Student in Political Economy at the Department of Political Economy at King’s College London. He has an interdisciplinary background in economics, political science, and philosophy with degrees from the London School of Economics and Political Science (LSE) and the University of Mannheim. Previously, he also studied and worked at Harvard University, Duke University, St. Petersburg State University, and National Taiwan University. Sven is also the Secretary General of the International Federation of Liberal Youth (IFLRY)—a global umbrella organization for all liberal youth organizations and which represents 1.2m young people. He is based in Minsk.

Elements of text, images, tables, or charts may be taken over provided that the source is cited, i.e. LID Moldova, and that the appropriate hyperlink is attached.

References:

[1] Yuval Noah Harari, Why Technology Favors Tyranny.

[2] Frank Dikötter: How to Be a Dictator: The Cult of Personality in the Twentieth Century.

[3] Zeynep Tufekci: Twitter and Tear Gas.

[4] Tetyana Bohdanova: Unexpected Revolution: The Role of Social Media in Ukraine’s Euromaidan Uprising.

[5] For example: Aliaksandr Herasimenka: Adjusting Democracy Assistance to the Age of Digital Dissidents.

[6] Chatham House: Belarusians Left Facing COVID-19 Alone.

Images sources: media.npr.org, GMF ReThink

Electori sau alegatori_new site featured orizontal

Electori sau alegători. Alegerile Președintelui SUA

October 23, 2020/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 6] Vlad Lupan | Alegerile din SUA sunt pe ultima sută de metri. Pe 3 noiembrie va fi ales nu doar Președintele SUA, dar și o treime din Senat, precum și toți delegații din Camera Reprezentanților, camera de “jos” a sistemului parlamentar american. Republicanii examinează opțiuni electorale și post-electorale, inclusiv organizarea unor alegeri repetate. Democrații deocamdată merg pe formula unei campanii tradiționale, deși, în opinia noastră, au interes în influența pe care protestele din SUA o pot exercita asupra alegătorilor.

Votarea online în alegerile federale este interzisă. Votul în persoană va avea loc la 3 noiembrie. Una subiect de dezacord în aceste alegeri este votarea prin poștă. Acest tip de vot începe la 24 octombrie și a fost deja declarat fraudat de către Președintele Trump, încă în primăvara acestui an, mult înainte de alegeri. Adițional și în deplină conformitate cu “justificarea” republicană tradițională, Președintele “doar a întrebat” dacă și ziua alegerilor nu ar putea fi transferată, datorită pandemiei – justificarea pro-republicană sugerează că el nici nu putea decât să întrebe, deoarece nu are autoritatea legală să transfere acea zi. Deci, conform susținătorilor republicani, trebuie să tragem concluzia că orice insinuări despre o posibilă dorință a unui asemenea transfer nedemocratic sunt doar insinuări. Pandemia este, într-adevăr periculoasă și ar putea îndreptăți un asemenea transfer. Însă luând în considerație că Președintele Trump “doar a întrebat” dacă medicii pot da clor bolnavilor de COVID-19, este clar că el nu cunoaște mai multe dedesubturi, fie medicale, fie legale, dar și-ar fi dorit o astfel de evoluție. Am putea presupune că, prin asemenea “întrebări”, Președintele ar putea să-și submineze credibilitatea și, deci, șansele actuale pentru un asemenea transfer de zi a votării.

Există și alte două obstacole – în primul rând posibilitatea unor pierderi electorale datorită unei imagini “anti-democrație” la votanții nehotărâți și în al doilea rând legea, factor pe care îl vom explica în concluzii. În opinia noastră “doar întrebarea” a fost, de fapt, o testare ad-hoc a terenului și face absolut evident parte din tacticile electorale ale liderului republican. Vom aminti, pentru context cronologic, că “întrebarea” privind transferul datei alegerilor a fost plasată pe Twitter imediat a doua zi după moartea lui George Floyd, adică până la mediatizarea largă a cazului și până la protestele în masă și a violențelor din timpul acestor proteste.

Deși liderul Partidul Republican declara preventiv că votarea era fraudată, acest partid de fapt controlează Serviciul Poștal al SUA. Însă nu și comisiile electorale sau, cel mai important, votul alegătorilor și electorilor. După cum am menționat anterior, electorii aleși de alegători, decid în final cine va fi Președintele SUA. Privind afirmațiile de fraudă, este clar că nu puteau exista probe de o fraudă presupusă din viitor. Totuși, chiar dacă o astfel de declarație “electoral-preventivă” este caracteristică liderului actual republican, ea se bazează pe o problema parțială legată de unele dificultăți a identificării votantului atât prin poștă, cât și la votarea directă – doar 2/3 din statele SUA cer prezentarea unui document de identificare la vot. Cu toate acestea, există alte nuanțe juridice, care diminuează din astfel de îngrijorări – cum ar fi o serie de reguli, prin care este minimalizat un vot fraudulos în diverse state. Însă, chiar dacă impactul unor probleme cu votarea prin poștă nu ar fi esențial, votanții președintelui cred orbește ce zice el – am asistat la un dialog dintr-un mall, unde un tânăr reprezentant al ortodocșilor religioși, susținător al partidului republican, nu putea să-i explice unui aparent latino de culoare, care era pro-Biden, de ce ar exista o fraudă, dar o credea. Din acest motiv, democrații au încercat să prezinte coeziunea de partid a republicanilor drept “cult.” Desigur, democrații au o disciplină și cazuri oarecum similare, însă sunt sprijiniți de cele mai mari mass media din SUA, ceea ce limitează impactul negativ asupra partidului pe care îl susțin. Totuși, teoriile de conspirație propagate de către republicani pot crea ușor o impresie mult mai proastă, decât “interpretările” democrate, unele fiind deseori rezonabile și corecte.

Totuși, există o problema nouă și reală, menționată corect de republicani, privind votul prin poștă – complicațiile privind verificarea și numărătoarea voturilor prin poștă, care totuși vor fi mai multe decât de obicei. Sa revenim, însă, la declarația unor fraude care încă nu există – o astfel de afirmație nu este altceva decât o comunicare “preventivă”, parte din strategia electorală a echipei lui Donald Trump. El discută mai multe opțiuni electorale și post-electorale, chiar până și “ocolirea” rezultatelor alegerilor și pregătește terenul dacă asemenea opțiuni vor fi necesare. Din partea cealaltă, campania lui Joe Biden, este administrată într-o manieră relativ obișnuită, inclusiv condamnarea Antifei si violențelor din timpul protestelor începute odată cu moartea lui George Floyd, familia căruia Biden a vizitat-o, fapt relatat imediat în media, în mijloc de campanie electorală. Totuși, în viziunea noastră, din punct de vedere obiectiv, mișcarea moral corectă a protestatarilor pașnici a deschis portița violenței stradale și banditismului, uneori tocmai printre posibili votanți democrați de extrema stângă, oricât de “neordinari” ar fi aceștia.

Astfel, evoluțiile electorale au continuat pe fundalul unor proteste și violențe neîntrerupte într-o serie de orașe americane. Desigur, așa cum era ușor de prezis, subiectele morții lui Floyd și cel al discriminării rasiale chiar au devenit una din temele electorale centrale în alegerile din SUA în 2020. Însă scopul partidelor din competiție rămâne același – câștigul electoral. Ei au nevoie să-și întărească baza electorală și să câștige voturile statelor indecise (swing states) și nu o pot face doar prin abordarea subiectului echității rasiale. Respectiv, în luna august candidații și-au lansat sau relansat programele electorale, prin intermediul unor convenții televizate, fără public, timp de tocmai patru zile fiecare. Pentru a evita descrierea a ditamai patru zile de agitație electorală, vom relata câteva elemente importante, ca și contrast sau mesaj. Programele conțin atât elemente legate de minorități, subiecte derivate din proteste, precum și teme economice sau chiar electorale. Susținătorii democraților au afirmat că GOP (partidul republican) nu a avut program de partid nou la convenția sa electorala și s-a axat pe sprijinul liderului, nu a principiilor, spre deosebire de democrați.

Putem observa că este astfel invocată imaginea unui cult al personalității la republicani. Este oarecum de așteptat ca un partid de guvernare să nu vină cu program absolut nou, însă examinarea principalelor teme de la convenția republicană, a demonstrat că GOP și-a ajustat programul.

Unul din elementele interesante din ambele convenții a fost prezentarea votanților sau chiar a politicienilor transfugi dintr-o tabără electorală în alta, ca sugestie a unei presupuse insuficiențe morale și politice a partidului opozant. Pe scurt vom menționa doar că, atât cantitatea, cât și “calitatea” opozanților a fost relativ egală de ambele părți ca și efect – deși aceștia au abordat subiecte importante pentru platformele votanților lor tradiționali.

Cum preziceam, campania electorală republicană a insistat pe capacitatea Președintelui Trump de a asigura revenirea economică a SUA, în special până la pandemie. În același timp, GOP a capitalizat pe frica populației din timpul protestelor violente. Iată un exemplu de mesaj puternic, prin crearea unei “imagini” de execuții armate – soția unui fost polițist omorât de criminalii din St. Louis a vorbit atât de faptul că soțul ei era la pensie, cât și despre faptul că interlopii au înregistrat executarea soțului. Au fost, astfel, invocate emoții puternice. Verificarea acestei afirmații cutremurătoare a arătat că fostul polițist ajuta pe cineva cu securitatea unui local, care era jefuit de bandiți. Criminalii erau de culoare, ex-ofițerul de asemenea – o astfel de imagine deja presupune câteva grupuri de public țintă, incluzând comunitatea de culoare, polițiști și orice votant nesigur de aceste proteste, confuz în ce privește diferențele dintre protestatari și criminali. Totuși, filmarea arată ex-ofițerul deja împușcat, întins pe trotuar, deși încă viu – este o filmare post-factum, aparent ad-hoc și pare să existe un martor din comunitatea afro-americană, strigând emoționat la criminali, că și polițistul este tatăl cuiva. Nu tocmai o executare transmisă online – dar propagarea în cadrul convenției republicane a imaginii unor “executări sumare” pe stradă induce emoții enorme și un nivel de insecuritate pentru orice votant, care ar prefera siguranța oferită de poliție, pe care administrația Președintelui Trump o sprijină. Moartea ex-polițistului, tot de culoare, a fost o tragedie, însă, din punct de vedere a tehnologiilor politice, constatăm că aceasta a fost și utilizată electoral. Fără îndoială, familia acestui polițist consideră o astfel de preîntâmpinare cu o imagine de “executare” drept una corectă. Nu am dori nimănui să simtă ce au simțit ei. În același timp, puțini dintre votanții republicani ar fi verificat această informație și chiar dacă ar fi verificat-o, nu există siguranța că ar lua în considerare aceste nuanțe la luarea unei decizii. Un om onest a fost omorât premeditat de criminali în timpul protestelor, ar considera ei și cu siguranță s-ar ralia electoral împrejurul Președintelui Trump. Cum deseori se zice, “frica este un motivator puternic” iar partidul republican l-a utilizat eficient în contextul acesta.

Cum democrații au mers, așa cum ziceam mai devreme, pe o platformă mai tradițională, temele centrale erau legate de economie, adică de taxare progresivă în dependență de venit, de accesul la sistemul de sănătate, de subiectul justiției în contextul rasial (bineînțeles), de educație și de revenirea la sistemul parteneriatelor în relațiile internaționale.

Însă nu părțile pozitive ale programelor electorale au determinat dinamica politică din ultima vreme, ci elementele negative din campanie. Așa numita “murdărie” politică (political dirt), inclusiv auto-administrată, are efecte destul de puternice în campania din 2020. Această evoluție repetă, parțial, stilul campaniei din 2016, când Președintele Trump a mers împotriva candidatului democrat Hillary Clinton. Însă, de data aceasta, există un element adițional – “murdarie” auto-administrată. În 2016 candidatul republican afirma că democrata a încălcat legea, de la păstrarea unor emailuri confidențiale pe un server privat, până la transferul unor acțiuni americane dintr-o companie de extragere de uraniu canadiene către concernul nuclear rusesc Rosatom, de exemplu. Și atunci și acum Trump recurge la porecle politice, care erau acceptate de o parte din electoratul său în calitate de lozinci electorale ușor de utilizat, greu de contracarat dacă erau repetate fără drept de replică, în stilul candidatului GOP. Această atitudine hiper-competitivă, catalogată de stânga și mult până la alegeri de foști experți republicani drept imatură, nu a mai dat aceleași rezultate în 2020. Cel puțin nu în măsura anticipată.

Atât o serie de senatori republicani, cât și jurnaliști de la canalul pro-republican Fox au fost extrem de critici față de Trump până la dezbaterile electorale, atitudine agravată după acestea. Înainte de dezbateri o serie de reprezentanți republicani și-au exprimat opinia că partidul ar pierde alegerile în toate trei instituții electorale, dacă alegerile ar fi avut loc încă în august. Tocmai atunci au urmat două dezastre auto-administrate – presa critică față de Trump a raportat că Președintele SUA, care aparent nu voia să meargă la un cimitir american din Europa din cauza ploii, i-ar fi numit pe ostașii americani căzuți în lupte drept “perdanți”, astfel parțial înstrăinând o parte importantă a electoratului său tradițional, militarii și familiile lor, printr-un mesaj dezastruos dezvăluit înainte de alegeri.

A urmat dezastrul discuției televizate dintre Trump și Biden, dacă interjecțiile permanente și caustice a lui Trump, inclusiv închizându-i gura și moderatorului venit de la televiziunea Fox, pot fi considerate discuții. În plus, în timpul dezbaterilor, Președintele SUA a mai pus și gaz pe un foc care deja a scuturat puternic țara, fugind de la condamnarea explicită a grupurilor de rasiști albi.

La rândul său, Biden este lovit de scandalul cu emailurile fiului său, anterior angajat de către o firmă din sectorul energetic din Ucraina, aflată sub investigație. Am menționat anterior că, autoritățile ucrainene și-ar fi dorit, foarte probabil, să evite să nimerească între ciocan și nicovală în lupta politică dintre GOP și democrați. Kievul nu ar fi vrut să piardă sprijinul ambelor partide pentru asistența militară SUA. Scandalul constă în dezvăluirea din emailuri, conform cărora fiul lui Joe Biden a aranjat întrevederi pentru un angajat al companiei, aflate deja sub investigație, să se întâlnească tatăl său, pe atunci Vice-Președintele SUA, adică încercarea de trafic de influență. Este interesant că emailurile privind implicarea fiului lui Biden în acea firmă ucraineană “Burisma” au fost descoperite într-un laptop dat la reparație, undeva in New Jersey. Proprietarul acestui laptop, afirmă ziarul pro-republican New York Post, nu ar fi venit după laptopul său și nu a răspuns la solicitările de recuperare. Nu știm pe cât de adevărate sunt aceste afirmații ale NY Post la rândul său, însă discul laptopului a fost transmis lui Rudi Giuliani, juristul lui Donald Trump. Desigur, ne vom aminti că fost primar al orașului New York, precum și fostul șef al campaniei electorale a pro-rusului Ianukovici, au avut contact direct cu rușii, inclusiv au fost încurajați de persoane considerate agenți ai FSB tocmai privind aceste emailuri. Astfel, publicarea emailurilor de către ziarul pro-republican New York Post a fost blocată pe Twitter și Facebook pentru a evita publicarea de materiale obținute prin atacuri cibernetice. Însă NY Post evident contracarează prin afirmația că acestea au fost obținute în urma abandonului proprietarului. În final constatăm că în urma publicării acestei “murdării” electorale unii la Moscova se bucură, dar tot așa constatăm că articolul original din New York Post, dezvăluind emailurile, a fost vizualizat de cinci milioane de ori.

Evoluțiile de mai sus demonstrează turnurile, greșelile și tacticile politice din campanie. Cum o campanie electorală este un proces viu, iată câteva concluzii pe care le-am putea trage pe această ultimă sută de metri.

I. No business as usual anymore. În primul rând, aparent câștigul republican din 2016 a survenit după două guvernări democrate, pe spatele unor “oboseli” tradiționale a electoratului după orice două guvernări. Însă campania electorală republicană a fost diferită, mai populistă. Faptul că acest fenomen al votului aparent pro-populist este observabil în toată lumea, denotă o problemă mai serioasă – electoratul a obosit de “politică ca de obicei” formală, care deseori scapă votantului neimplicat. Asta nu înseamnă, totuși, că politica trebuie să fie populistă. Însă, dacă nu greșim, până la moartea premierului rus Yegor Gaidar, acesta a mers la întâlniri electorale unde vorbea despre creșterea macro-economică a Rusiei și ar fi provocat o remarcă a unui cetățean simplu adresată unui corespondent al ziarului rusesc Kommersant, conform căreia, Gaidar “frumos vorbește, păcat că nu înțeleg nimic.”

II. Pericolul de aderare la litera legii, dar nu și la spiritul ei. În al doilea rând, unul dintre mesajele republicane de la convenția lor electorală a fost – să nu ne spună nimeni, din afară sau din interior, cum să alegem și să fim aleși, sistemul actual a produs alegeri libere pentru o perioadă foarte îndelungată. Segregarea nu este menționată, apropo de context. Acest mesaj de păstrare a sistemului electoral, deci a legilor care îl guvernează, mesaj lansat încă la convenția din august, ne-a trezit curiozitatea. Ulterior am aflat despre opțiunea de a “ocoli” rezultatele alegerilor, deoarece legea permite o asemenea opțiune.

Cei care au lucrat în campanii electorale știu că orice forță politică discută opțiuni electorale, cât mai diverse, pentru a găsi căi posibile, chiar și neordinare, de a câștiga. Însă în contextul SUA vom mai menționa și aspectul businessului de construcție din New York – de unde vine Președintele SUA. În trecut, încă fiind în funcție oficială în New York, am fost martori ai demolării unei clădiri de lângă misiunea diplomatică, fără acceptul reprezentanței sau permisiunilor ecologice de la primărie. În urma unor discuții cu un grup de juriști loiali, care au decis să ajute misiunea pro-bono, am aflat că reprezentații businessului de construcții sunt dispuși să încalce regulamentele și legislația, după care să plătească amenzi, doar să dea obiectul nou în exploatare mai rapid. Legislația secundară, pentru ei, deci, nu este același lucru ca și supremația statului de drept propovăduită, deși într-un alt context, de către diplomații americani. Aș sugera aici și alte observații. De exemplu, faptul că acești businessmeni nu văd o distincție serioasă dintre legislația secundară, de construcții, și cea națională sau internațională – și dintre încălcarea acesteia, prin întrebarea clasică newyorkeză în asemenea cazuri “și ce îmi vor face?”

Deci numirea unor electori de către statele componente SUA, în loc ca aceștia să fie aleși, poate fi convenabil dacă ar exista suspiciuni că numărul electorilor pro-democrați în statele “roșii” republican ar fi prea mare. Conform constituției SUA, aceasta ar fi legal, dar dacă așa ceva s-ar întâmpla în orice altă țară, observatorii americani indiferent de partid, în concordanță cu partenerii lor din alte state democratice din Misiunile Internaționale de Observare a alegerilor, cel mai probabil ar constata că o astfel de abordare corespunde literei legii, însă nu și spiritului acesteia. O astfel de evoluție ar deschide ușa statelor nedemocratice să desfășoare sau să intervină în alegerile altora, acolo unde există scăpări în legislație, conform literei legii.

III. “Riscuri” există în ambele tabere politice. Iată doar câteva:

1) Republicanii ar putea continua o politică de autoizolare parțială, o doctrină Monroe modificată, în numele rezonabilității resurselor SUA, care nu poate să-și permită și nu este capabilă să apere toată lumea, precum și nici nu ar trebui să o facă, cel puțin nu fără profit. Ideea autoizolării SUA este populară și în cercurile academice, care la modul cel mai serios o discută pe ambele spectre politice, fără să ofere idei cum de exemplu democrațiile pot crește fără parteneriate. Din observațiile noastre, precum și din date empirice, vedem că o asemenea creștere sau revenire la democrație și bunăstare a Germaniei de după al doilea război mondial ar fi fost imposibilă, ca și, de exemplu, a actualului membru UE și NATO – Estonia – de după căderea URSS. În același fel, pierderea partenerilor europeni a adus Japonia și Germania la război direct cu SUA în cel de-al doilea război mondial. Însă acest risc este de natură externă, mai puțin important pentru electoratul republican, care încă în 2018 lansase lozinca “mai bine rus decât democrat”, ignorând pericolele externe clar vizibile și serioase, de dragul logicii interne de partid.

2) Riscul legat de accesul democraților la putere este de o altă natură, oarecum mai mult internă. Aceștia sunt internaționaliști, cu specificul lor, însă Rusia le-a atacat candidatul. Deci ei nu mai sprijină atât de activ relansarea fără precondiții a relațiilor cu Moscova. Sunt nuanțe în ce privește cum văd ei relațiile cu, de exemplu China sau Iranul, dar, în același timp, există întrebări și în ce privește determinarea lor să-i ajute nu doar cu declarații sau sancțiuni relativ moi, pe sirieni sau europenii de est. Cu toate acestea, principalul risc pentru votantul american este că pe plan intern democrații se conduc de tradiționala politică de supra-taxare și re-distribuție a veniturilor, pe care într-o manieră exagerată o vom numi robin-hudiană. Evident, ei au o argumentare solidă în ce privește taxarea progresivă, în dependență de venit, însă toate alternările la putere, au arătat că deseori la plecarea social-democraților sau social-liberalilor de la putere în lume, inclusiv în SUA, bugetul era lăsat suprasolicitat, iar businessul, inclusiv cel mic și mijlociu în contractare. Existau și excepții, însă regula este valabilă, datorită programului robin-hudian – în final nu le poți “fura” oamenilor aceiași bani de mai multe ori. Pentru a construi spitale este nevoie de taxare a business-ului, care nu poate fi taxat destul dacă se contractă.

IV. Sondajele sunt aproximative și în SUA. Fenomenul marjei de eroare mai mari decât cea declarată în sondajele de opinie publică este cunoscut în Europa de est. Din 2016 este un subiect discutat și în Statele Unite și în 2020 mass media relata serios despre un sondaj care demonstra că 52% din cei intervievați nu cred în rezultatele sondajelor. Ironic, nu-i așa? Compania marcantă de sondaje, Pew Research, arăta că există cazuri în care marja de eroare la unele sondaje poate fi dublu mai mare decât cea declarată. De exemplu, în alegerile din 2016 Hillary Clinton câștiga în sondaje, însă a pierdut la electori. Din acest motiv, în analiza mea precedentă am indicat că sistemul american va depinde de electori. Am văzut că republicanii s-au și concentrat pe un asemenea scenariu. Nu știm dacă democrații au pregătit contramăsuri. Un ex-consilier republican menționa în August 2020 că sondajele nu pot considera nivelul real de sprijin care există pentru președintele Trump, care poate fi mai mare. Totuși vom aminti că între timp au avut loc “dezbaterile” care aparent au speriat votanții indeciși, provocând o pierdere pentru Donald Trump, precum și gafa lui cu militarii “perdanți”. Deci, pe scurt, fără să intrăm în detalii privind analizele comparative și cantitative în vederea determinări preferințelor votanților, putem sugera că tendințele ar părea să demonstreze o anumită marjă de câștig pentru Joe Biden, cel puțin de moment. Însă impactul scandalului cu emailurile – ca și în cazul Hillary Clinton – încă nu este cunoscut, la fel ca și tendința votanților de a sprijini un Președinte actual. Putem presupune că răspândirea emailurilor a fost calculată, dar există posibilitatea că ele au apărut doar acum. Deci nu e sigur dacă vor avea un impact mare. Posibil că votarea prin poștă și erorile de numărare să prezinte probleme preponderent pentru Biden, și oarecum mai puțin pentru Trump, poate chiar mai mari decât marjele de eroare ale sondajelor. Situația rămâne neclară și unele mass media, pe care le putem considera mai pro-Partidul Democrat, exprimă îngrijorare că există și alți factori ascunși, care pot duce la o nouă victorie a lui Trump – prezența fizică la vot de ultimul moment a votanților republicani sau prevenirea votării prin poștă în judecăți locale. Oricum, problema unui electorat axat pe actualul lider, aflat deja la putere, precum și faptul că ei tind să nu-și divulge poziția reală în sondaje, sunt elemente de cultură politică în SUA, demne de luat în calcul.

V. Creșterea și descreșterea marilor puteri sau încă nu? Sau care este alternativa SUA? Sistemul electoral american actual favorizează mesajele clare și simple din ambele părți ale spectrului politic. Dar creșterea rolului “murdărei” politice prezente oricând în orice campanie, ridică, totuși întrebări. Aceste întrebări nu pot fi adresate doar calității electoratului, ci și politicului american, suspectat de educație proastă, decizii strategice neîntemeiate și periculoase sau de favoritism, atât de criticat de diplomații americani în alte părți ale lumii. Evident, orice suspiciuni de acest gen diminuează din capacitatea SUA de a fi ascultată, și nu doar din cauza GOP. Întrebările corecte pentru cei din afară, dar și pentru cei din SUA ar putea fi următoarele:

Pe cine, atunci, ”vor asculta” statele în tranziție sau cele nedemocratice? Li se dezleagă mâinile? Cum va arăta un asemenea viitor chiar pentru interesele SUA?
Ce concluzii vom trage din aparițiile tuturor dezvăluirilor care vizează stânga și dreapta americană?
Cum poate fi remediată situația cu toate aceste îngrijorări – în SUA sau în afara SUA?
Există un alt actor gata să preia făclia Statuii Libertății, sau chiar “nu ai pe cine suna în Europa”? Chiar dacă UE zice altfel.

În fine, ar fi mult mai multe de menționat despre alegerile americane. La orice alegeri polarizarea crește dramatic și încep să apară extremele, care în majoritatea cazurilor se calmează după alegeri. Deci poate nu ar trebui să dramatizăm evoluțiile actuale, dar sigur ar trebui să tragem lecțiile de rigoare din fiecare alegeri, fie acestea din SUA sau de altundeva. Să ne amintim, în acest context, de vechiul proverb românesc “tot pățitul e învățat.”

Vlad Lupan este un expert independent și fost diplomat din Republica Moldova. A acumulat experiență diplomatică timp de 20 de ani la Ministerul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, precum și în trei Misiuni de pacificare sau dezvoltare ai OSCE, în Georgia, Albania și Croația. A fost negociator al conflictului transnistrean și a deținut funcții de Director NATO, Consilier de politică externă a Președintelui Republicii Moldova, membru al Comisiei pentru Securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova, Ambasador al Republicii Moldova la ONU. El a fost inclus în filmul documentar ONU privind problemele globale a populației. Vlad Lupan a făcut prezentări sau a citit lecții la Universitățile Columbia, Stanford, Yale, Occidental College și City College of New York.

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Surse imagini: Pexels, BBC

o-noua-uniune-in-europa-statele-ex-sovietice-in-pericol-de-a-fi-din-nou-excluse_0

O nouă Uniune în Europa, statele ex-sovietice în pericol de a fi din nou excluse?

October 22, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Al cincilea summit al Inițiativei celor Trei Mări (I3M) a avut loc luni la Tallinn, în Estonia, consemnând un nou pas, deloc zgomotos, dar important, pentru crearea unei noi Uniuni în Europa: cea a 12 state membre UE din Centrul și Estul Europei interesate de recuperarea decalajului de sute de miliarde de euro față de Vestul continentului în domeniul infrastructurii de transport, energetice și digitale.

I3M, tot mai aproape de primele rezultate concrete pentru Estul Europei

Summit-ul care a reunit direct sau prin videoconferință președinții și prim-miniștrii din Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria, precum și înalți oficiali europeni și americani, își regăsește importanța în operaționalizarea deplină a Fondului de Investiții al Inițiativei celor 3 Mări și în extinderea semnificativă a participării finanțatorilor guvernamentali și privați la acest fond.

Creat în 2019 de băncile de dezvoltare din Polonia și România, Fondul de Investiții al I3M reușise până acum să atragă noi contribuitori guvernamentali doar din Estonia și Letonia. La actualul summit și-au manifestat în plus intenția de a avea participații și Bulgaria, Croația, Lituania, Slovenia și Ungaria, dar anunțul cel mai așteptat a fost cel din partea SUA, care a suplimentat cu o treime sumele colectate până acum la fond, respectiv 300 milioane de dolari, astfel încât suma totală actuală este de peste 1,3 miliarde dolari. Mai mult, dacă în viitorul apropiat statele din regiune vor putea strânge prin propriile eforturi 3 miliarde de dolari, SUA și-a luat angajamentul de a continua suplimentarea sumelor cu până la 1 miliard de dolari.

Dată fiind atât creșterea valorii Fondului, cât și perfectarea mecanismelor sale de funcționare sub managementul asigurat de prestigioasa companie Amber Infrastructure Group, în viitorul apropiat este așteptată și desemnarea primelor proiecte concrete ce vor fi finanțate în regiune și care vor contribui la realizarea unei conexiuni energetice și de transport pe axa Nord-Sud atât de necesare în această parte a Europei.

Se conturează astfel sub patronaj american o Uniune a statelor membre UE din estul Europei care urmărește realizarea interconectării în domenii strategice pentru a crește capacitatea de rezistență în fața acțiunilor ostile ale Rusiei și a ofensivei economice a Chinei, dar și pentru a balansa întrucâtva polul de dezvoltare din vestul continentului.

Încă o Uniune prea îndepărtată de Chișinău sau Kiev?

Pe termen lung, eventuala reușită a acestui nou proiect regional concentrat pe mari proiecte transnaționale de infrastructură, ar putea conduce la adâncirea izolării și depărtării de Europa a statelor ex-sovietice rămase prizoniere între spațiul euroatlantic și Rusia: Republica Moldova, Ucraina și Belarus.

Deși în special Polonia a ridicat chestiunea identificării de mecanisme de cooptare a statelor din Parteneriatul Estic în I3M, vizată fiind în special Ucraina, discuția pare a se afla deocamdată într-un punct mort. În plus, proiectele aflate în pole position pentru atragerea primelor finanțări, ce vizează unirea feroviară și rutieră a țărmului polonez al Mării Baltice cu cel românesc al Mării Negre, dovedesc că în prezent coloana vertebrală a noii Uniuni este gândită mult la vest de Chișinău, Kiev sau Minsk.

Geopolitica, dar și corupția internă și ritmul exasperant de lent al modernizării din statele lor, îi condamnă pe cetățenii moldoveni, ucraineni, georgieni și belaruși să se limiteze în continuare la cârpeli precum cele din programul „Drumuri bune pentru Moldova”, pe când în imediata lor vecinătate iau contur proiecte de interconectare tot mai ambițioase.

Sursa foto: 3seas.eu

Ce pregătește Rusia la Chișinău? Știe Dodon, noi doar presupunem

October 20, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Dan Nicu | Investigațiile realizate de RISE Moldova și Centrul Dossier și publicate zilele trecute au demonstrat în premieră, cu probe, că un președinte al Republicii Moldova este dirijat de serviciile de informații ale Rusiei. Practic, Igor Dodon este un ”lucrător” al acestora parașutat în funcția de șef al statului de la Chișinău. Nimic nou, de facto, pentru observatorii comportamentului lui Igor Dodon de dinainte să devină președinte, însă o oportunitate de a trimite orice sceptic la sursă pentru a se convinge pe cont propriu.

În mod normal, aceste informații ar trebui să servească Procuraturii Generale pentru a se autosesiza cu privire la posibilitatea săvârșirii infracțiunii de înaltă trădare, însă procurorul general a demonstrat deja că-l preocupă mai mult scoaterea infractorilor din închisori decât aruncarea lor în ele. Revelarea acestor detalii importante din biografia politică a lui Igor Dodon nu-i putea lăsa indiferenți pe anumiți înalți demnitari publici din Rusia care figurează în investigațiile cu pricina.

Astfel, Serghei Narîșkin, fost șef al Dumei de Stat a Rusiei și actual director al Serviciului de Spionaj Extern (SVR), adică unul dintre conducătorii comunității ruse de informații și securitate, a declarat că Statele Unite ale Americii se implică direct în campania electorală din Republica Moldova împotriva lui Igor Dodon și că ambasada SUA la Chișinău, în colaborare cu anumiți ”experți” în provocarea rebeliunilor și loviturilor de stat care urmează să ajungă în capitala R.Moldova, planifică o ”revoluție colorată” care ar urma să aibă loc după alegerile prezidențiale.

Aceste declarații sunt grave și asupra lor voi reveni imediat, însă e de notat că ele, chiar dacă vin imediat după publicarea investigațiilor despre legăturile lui Dodon cu serviciile ruse, reprezintă continuarea unor reacții emise tot din rândurile conducerii de vârf a Rusiei, săptămâna trecută. Într-un interviu luat de una dintre principalele propagandiste de stat de la Moscova, Margarita Simonyan, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a menționat în câteva rânduri Republica Moldova atunci când s-a referit la ceea ce a numit practicile SUA de a interveni în statele din fosta URSS pentru a dăuna intereselor Rusiei.

Doi înalți oficiali, șefi de instituții-cheie în politica Rusiei față de ”vecinătatea apropiată” avertizează Statele Unite să nu se implice în Republica Moldova, insinuează că SUA ar conspira să-l schimbe pe Igor Dodon și, în fond, încearcă să-și protejeze agentul ajuns în fruntea statului. Asta înseamnă că Moscova însăși are nevoie de o acoperire, o perdea de fum ca să-și îndeplinească propriile obiective imediate, care țin de alegerile prezidențiale și perioada post-electorală. După ce și-a văzut pozițiile șubrezite în Belarus, Kîrgîzstan, Caucazul de Sud, Kremlinul pare decis să nu permită ca în Republica Moldova agentul lor dovedit, Igor Dodon, să fie înlăturat de la putere pe cale legală, prin alegeri libere.

Ne putem aștepta la o mobilizare fără precedent a cetățenilor moldoveni de pe teritoriul Rusiei, la cele 17 secții de vot deschise acolo, dar și la o depășire a tuturor recordurilor stabilite anterior privind participarea la vot a alegătorilor din regiunea transnistreană. În același timp, Rusia și-ar putea activiza rețeaua de influență occidentală pentru a obține micșorarea pe ultima sută de metri, din diferite motive, a numărului secțiilor de vot deschise în acele țări. Comisia Electorală Centrală s-ar spăla pe mâini rapid, motivând că deciziile corespunzătoare se iau de către autoritățile țărilor-gazdă, iar balanța electorală ar fi înclinată în favoarea lui Igor Dodon. Același Dodon care, tot zilele trecute, declara că va fi în stare să-și apere victoria în stradă, cu susținătorii, dacă va fi nevoie. Și aceste declarații trebuie coroborate cu cele făcute de Lavrov și Narîșkin.

Concluzia e că Igor Dodon, Serghei Narîșkin și Serghei Lavrov complotează pentru a nu permite, sub nicio formă, pierderea puterii la Chișinău. Ce acțiuni presupune acest complot? Sper că răspunsul la această întrebare îl știu nu doar artizanii lui, ci și unii dintre oamenii care trebuie să-i dejoace planurile.

Sursă imagine: Rise.md – #Kremlinovici

Mesajul către Chișinău dat de sancțiunile UE pentru fraudarea alegerilor din Belarus

October 16, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Uniunea Europeană a impus vineri, 2 octombrie, sancțiuni împotriva a 40 de oficiali din Belarus implicați în fraudarea masivă a alegerilor prezidențiale din 9 august și în reprimarea violentă a protestelor pașnice ale populației beloruse nemulțumite de perpetuarea în acest fel a regimului dictatorului Aleksandr Lukașenko.

Sancțiunile UE împotriva regimului din Belarus – târzii și neconvingătoare

Sancțiunile UE, constând în interdicții de călătorie și în înghețarea activelor bancare pentru figuri-cheie din verticala puterii lui Lukașenko, precum ministrul de interne Iurii Karaev, dar nu pentru Lukașenko însuși, vin la aproape două luni după alegerile fraudate, timp în care statele baltice, Marea Britanie, Canada și SUA au adoptat propriile lor sancțiuni împotriva unor diferite liste de oficiali beloruși.

În mod oficial, întârzierea se datorează Ciprului – susținut tacit de Grecia și Franța – care deși a fost de acord de principiu cu sancțiunile împotriva regimului din Belarus, a condiționat punerea lor în practică de adoptarea de măsuri similare contra Turciei cu care se află în dispută privind resursele energetice submarine din Mediterana Orientală.

De abia ca urmare a adoptării tot vineri a unei declarații a Consiliului European care amenință Ankara cu sancțiuni extinse dacă nu va adopta o abordare constructivă pentru detensionarea diferendului din estul Mediteranei, unanimitatea necesară pentru adoptarea măsurilor contra conducerii din Belarus a fost atinsă. Aparent, sancțiunile UE, târzii și restrânse ca impact, au mai degrabă rolul de a demonstra cumva cetățenilor europeni că guvernele lor sunt preocupate de respectarea drepturilor omului și a valorilor democratice în vecinătatea UE, decât de a conduce cu adevărat la obiectivele declarate ale Bruxelles-ului: invalidarea rezultatului scrutinului din august și reluarea alegerilor într-o manieră corectă, încetarea represiunii și reluarea dialogului, eliberarea deținuților politici. De altfel, conducerea din Belarus nu a părut impresionată de sancțiuni, răspunzând cu contra-sancțiuni similare, la reciprocitate, retrăgându-și ambasadorii din Polonia și Lituania și solicitând corespondenților străini să se reacrediteze la Minsk. Mai mult, Moscova s-a aliniat Minsk-ului și a impus și ea sancțiuni acelorași oficiali europeni ca și Belarusul.

Sancțiunile UE împotriva regimului Lukașenko – încurajare sau avertisment pentru Chișinău?

Se pune neîndoielnic întrebarea, dată fiind aparenta slăbiciune a UE în a găsi consensul necesar pentru acțiuni decisive de politică externă, dacă situația din jurul alegerilor din Belarus nu reprezintă o încurajare pentru actuala conducere a Republicii Moldova de a recurge și ea la fraudarea scrutinului prezidențial de la finalul acestui an, reclamată deja într-o scrisoare deschisă de cinci dintre cei mai importanți contracandidați ai actualului președinte pro-rus Igor Dodon.

La o primă vedere, răspunsul ar putea fi unul afirmativ, cu atât mai mult cu cât pentru Igor Dodon nu ar fi necesară decât o fraudare limitată, de ordinul a câtorva zeci de mii de voturi, care poate fi obținută prin mijloace nu foarte complicate, precum turismul electoral din Transnistria sau disproporția în numărul secțiilor de vot deschise în străinătate. Este greu de presupus că UE și alte state occidentale ar avea argumentele (și interesele) necesare pentru a impune măsuri drastice împotriva Republicii Moldova în acest caz, incomparabil mai puțin revoltător decât situația din Belarus. De altfel, nici în 2016 Chișinăul nu a fost sancționat pentru fapte electorale de o gravitate comparabilă.

Pe de altă parte, ca urmare a existenței unui acord de asociere și a interconectării economiei moldovenești cu cele europene, UE deține mai multe pârghii pentru a influența Republica Moldova decât în cazul Belarusului, pârghii care nu necesită unanimitate din partea statelor membre pentru a fi puse în aplicare. Mai mult, o parte a frustrării liderilor europeni față de neputința de a acționa decisiv în cazul Belarusului ar putea fi înlăturată printr-o acțiune cu mai mulți sorți de izbândă în cazul Chișinăului.

Este nevoie însă ca opoziția să fie în măsură să prezintă dovezi numeroase și irefutabile ale eventualelor fraude comise și probabil de impactul mediatic al unor proteste de stradă de dimensiunea celor din Minsk, pentru ca Europa să activeze paleta mijloacelor diplomatice și economice pe care le are la dispoziție.

Concluzii

Deși Igor Dodon și apropiații săi din guvernul Republicii Moldova s-ar putea să fie mai degrabă tentați de a recurge la unele metode de fraudare ale alegerilor electorale ca urmare a aparentei slăbiciuni și șovăieli demonstrate de UE în cazul Belarusului, ei ar trebui să fie totuși conștienți de faptul că nicio situație istorică nu este perfect asemănătoare cu o alta și că marile surprize pot apărea oricând. De altfel, Republica Moldova este țara în care nu demult pro-rușii și pro-europenii s-au înțeles, cu binecuvântarea și chiar îndemnul SUA, UE și Rusiei, pentru a debarca de la conducerea țării un oligarh mult mai bine înrădăcinat la acea vreme decât este Igor Dodon în prezent.

Sursa foto: Facebook/Charles Michel

Lecțiile pandemiei pentru societatea civilă din Republica Moldova

October 16, 2020/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[INTERVIU Buletin Nr. 6] Lina Grâu | Societatea civilă a înlocuit aproape în totalitate statul pe partea socială și de aprovizionări, dar nu a făcut presiuni ca autoritățile să-și regândească abordările.

Care au fost lecțiile pandemiei de Covid-19 pentru societatea civilă și cât din ceea ce nu reușesc să gestioneze autoritățile poate fi pus pe umerii voluntarilor și a oamenilor activi din societate? În ce măsură efortul și mobilizarea societății pot fi ajutate de mesajele adecvate ale autorităților sau, din contra, compromise de „bălbâiala” sau incompetența acestora? Suntem sau nu pe cont propriu în această criză? Și care sunt lucrurile pe care ar putea să le facă voluntarii și societatea civilă în continuare pentru a reduce din efectele dramatice ale acestei pandemii asupra societății din Republica Moldova (RM)?

Am discutat subiectul cu voluntari și activiști care, de la începutul pandemiei, au avut inițiative cu impact pentru susținerea sistemului medical în lupta cu Covid-19.

Ana Racu este membră a Comitetului ONU împotriva torturii. Împreună cu omul de afaceri Anatol Untură și Victoria Dunford, președinta organizației neguvernamentale Moldova AID, Ana Racu a inițiat prima campanie de strângere de fonduri pentru cei implicați în combaterea Covid-19, atunci când, la începutul pandemiei, medicii din spitale nu aveau mijloacele de protecție, medicamentele și echipamentele necesare. Printre beneficiari inițiativei „Împreună pentru voi!” au fost lucrători sociali, poliția și personal din penitenciare.

În câteva luni, cei trei voluntari au colectat peste 4,5 milioane lei doar ca donații în bani, din care au cumpărat 29 de echipamente medicale, inclusiv două aparate de ventilare artificială a plămânilor, zeci de mii de măști, costume de protecție, viziere, 16 tone de dezinfectanți și săpun, plus produse alimentare și alte bunuri.

Campania a însemnat efort și timp personal dedicat unei cauze. „Pandemia ne-a pus în condiții de egalitate pe toți – indiferent dacă ești ministru, măturător, președinte sau student, suntem cu toții într-o barcă. Respectiv, reacția de răspuns la pandemie trebuia să fie una de mobilizare generală”, spune Ana Racu.

Cum se face că o campanie lansată de trei activiști civici a fost tratată cu mai multă încredere de cei care au donat decât strângerile de fonduri anunțate de autorități?

Răspunsul pare la suprafață. „Am fost transparenți în toate achizițiile făcute și am publicat toate rapoartele financiare, spune Ana Racu. Plus că am ținut foarte mult la calitatea produselor pe care le-am achiziționat, le-am verificat personal la producător, atunci când am făcut achiziții pe piața internă, pentru a fi siguri că în spitale ajung produse conforme standardelor”.

Încă o caracteristică a campaniei a fost că majoritatea echipamentelor de protecție au fost cumpărate de la producătorii locali. Campania a început atunci când era lockdown general, nu se putea importa nimic. Unele dintre măștile de protecție au fost produse la penitenciarul de la Rusca, salopete de protecție de o calitate foarte bună au fost cusute tot în RM, s-a lucrat cu producătorii locali de dezinfectanți și săpun.

„Oameni ca noi au fost mai mulți. Și eu mă bucur că atunci a fost acest val de mobilizare și de solidaritate cu personalul medical. Am avut multe reacții din partea medicilor care au spus că a contat masca și salopeta de protecție pe care le-au adus-o, dar și mai mult a valorat reacția de solidaritate a societății. Ceea ce s-a produs ulterior, cu impactul știrilor false și a teoriilor conspiraționiste, este o altă dramă prin care trecem acum cu toții”, subliniază Ana Racu.

Ce impact au avut mesajele contradictorii transmise de autoritățile care ar fi trebuit să gestioneze această criză?

Crizele arată întotdeauna potența și impotența unui stat, spune Ana Racu. „Au fost inițiative și lucruri făcute bine și bune intenții, dar au existat și foarte multe lucruri contradictorii și eforturi insuficiente, chiar și acolo unde nu era nevoie de bani, când era vorba despre informație sau modele pozitive care ar fi trebuit să plece de la liderii politici. Faptul că persoanele numărul unu în țară nu au respectat ele însele condițiile pe care le-au impus a generat o serie de modele negative în societate care au fost preluate foarte repede.”

Pe fundalul unei mari neîncrederi în autoritățile de diferit nivel există șansa ca societatea civilă să completeze anumite rateuri sau goluri ale autorităților. „În situația noastră, când lucrurile sunt la propriu „între viață și moarte” este exact ca în proverbul care spune că salvarea celui care se îneacă ține și de efortul lui de a se menține la suprafață.” Dar cât potențial și forță mai are societatea din RM pentru a se implica în propria salvare, în condițiile unei depresii și apatii aproape generalizate care s-a făcut simțită și la nivelul societății civile?

„Acest sentiment de neajutorare învățată planează în societatea moldovenească – nimeni nu mai vrea să facă nimic pentru că are impresia că efortul este în van. Partea bună este că întotdeauna vor exista oameni care vor încerca să inspire, fie că este un primar responsabil, un lider de comunitate sau un preot care vine cu mesaje adecvate. Este nevoie de exemple de proiecte reușite care să demonstreze că „se poate” și să încurajeze alte inițiative. Plus că oamenii trebuie să înțeleagă că au și o responsabilitate personală pentru starea de lucruri din jur”, spune Ana Racu. Activista notează că unul dintre reproșurile pe care le-a primit în legătură cu această campanie a fost excesiva mediatizare și faptul că „acțiunile de caritate trebuie făcute în liniște”. „Aș fi de acord cu această teză dacă ar fi vorba exclusiv de banii mei. Dar noi am avut donații de la foarte mulți oameni care au avut încredere în noi și care au vrut să fie siguri că banii lor ajung la destinație. Așa că noi am ținut foarte mult la transparența fiecărui bănuț. În plus, acțiunile de caritate de acest fel generează și alte inițiative, mobilizează și alți oameni care vor să ajute, demonstrează că „se poate”, subliniază Ana Racu.

Ce mai poate face acum societatea civilă?

Sunt mai multe lucruri care pot fi făcute profesionist și inteligent. Pornind de la campanii de informare și emisiuni, generarea unor discuții pentru a combate teoriile conspiraționiste sau falsurile și pentru a încerca un dialog cu cei mai rătăciți și mai înverșunați în teoriile lor de scepticism anti-Covid și până la acțiuni de caritate pentru bătrânii singuratici, persoanele cu maladii cronice avansate, alte categorii la care nici până la pandemie statul nu a prea ajuns; prestarea de servicii sociale…

„Prin urmare, consider că mai avem rezerve de entuziasm și, desigur energie. Magia unui prânz cald, a unei vorbe bune, a unui suport emoțional este soluția inclusiv pentru a depăși această depresie aparent atotcuprinzătoare din societatea moldovenească”, concluzionează Ana Racu, una din inițiatoarele inițiativei „Împreună pentru voi!”.

Asociația Ave-Copiii, care își are sediul la câteva minute de mers pe jos de Spitalul de Urgență din Chişinău, a fost nevoită să-și închidă Centrul de zi pentru copii și adolescenți imediat după izbucnirea pandemiei. La câteva săptămâni după, în casa cu curte interioară rămasă pustie s-au mutat medici de la spitalul de urgență, devenit între timp spital Covid. Astfel organizația neguvernamentală a decis să sprijine sistemul medical și angajații de acolo care nu mai puteau locui acasă pentru că riscau să-i infecteze pe cei din familie. Astfel, sediul asociației oferă până în prezent până la 15 locuri de cazare pentru medicii din prima linie.

Mariana Ianachevici, directoarea asociației Ave-Copiii, spune că ajutorul acordat medicilor este una dintre marile satisfacții morale ale echipei pe care o conduce, pe lângă suportul a peste 130 de copii și tineri pe care îi are în monitorizare și a celor 14 adolescenți din grija asociației care au absolvit școlile profesionale în acest an.

„Pentru noi a fost un moment de satisfacție faptul că am putut da o mână de ajutor medicilor din prima linie în această situație de criză. În luna martie am fost nevoiți să ne regândim proiectele în care lucram cu copiii și adolescenții, trecându-le online. La un moment dat ne întrebam cât de util și eficient este ceea ce facem, dacă nu ne ocupăm doar cu „mutatul hârtiilor” de colo-colo. Așa că oferta care am făcut-o medicilor a fost un proiect de suflet.”

„Eu am ajuns să înțeleg evoluția pandemiei judecând după fețele lor. Nici nu mai trebuie să-i întreb cum stau lucrurile și câți bolnavi au. Sau dacă sunt supra-extenuați, excesiv de obosiți. De exemplu, dacă medicul stă afară cu ochii în zare și își bea cafeaua, atunci e clar că lucrurile nu merg tocmai bine”, spune Mariana Ianachevici.

Directoarea Ave-Copiii spune că inițiativele societății civile, binevenite și oportune, ar fi trebuit să fie un efort depus la începutul pandemiei. Acestea ar fi trebuit să dea răgaz autorităților să se organizeze și să gândească gestionarea mai eficientă a crizei. Acest lucru, însă, așa și nu s-a mai întâmplat. „Noi ne-am asumat foarte multe, am rezolvat repede o multitudine dintre problemele pe care statul le rezolvă mult mai greu. Totuși, am fost mult prea tăcuți și nu am cerut autorităților mobilizare maximă. Trebuia să ne facem timp să vorbim mult mai mult despre ceea ce facem și să cerem Guvernului un plan concret de combatere a epidemiei și acțiuni concrete”, subliniază Mariana Ianachevici.

„Noi nu ne-am făcut timpul necesar pentru a avea un dialog cu autoritățile în care să spunem franc: „Noi acum, în regim de urgență, putem să luăm asupra noastră multe lucruri pe care voi nu le reușiți. Dar în timpul acesta voi, autoritățile, trebuie să vă reconfigurați bugetul, procedurile, procesele. Și pentru asta aveți doar o lună sau două”.

Noi, însă, ne-am avântat și am înlocuit în totalitate statul pe partea ce ține de aspectele sociale, de aprovizionări… Statul poate conta pe resursele societății civile și pe flexibilitatea ei, dar doar pentru un timp scurt și în acest răstimp trebuie să aibă capacitatea de a-și reconfigura procedurile. De exemplu, pe partea socială ce ține de copii, există managementul de caz, care este un algoritm de lucru pentru asistentul social.

În cadrul acestuia ar fi trebuit să se dea niște instrucțiuni la asistenții sociali pentru situații, de exemplu, în care copiii rămân singuri acasă după ce părinții sunt internați cu Covid. Și am constatat că, asistentul social care trebuia să-i supravegheze doar i-a sunat, pentru că era și el în carantină. Deci, nu au existat proceduri clare pentru astfel de situații extreme, dar reale și care influențează viețile unor oameni concreți.

Un alt exemplu: în Chişinău Serviciul de asistență stradală nu a funcționat în cele două luni ale stării de urgență din primăvară. După mine, acesta este un serviciu care ar fi trebuit să lucreze la fel ca 112, în condițiile în care copiii străzii au continuat să trăiască în stradă”, spune Mariana Ianachevici.

„Deci, trebuia să avem un cuvânt de spus în raport cu autoritățile și, probabil, să o spunem un pic mai tare, să fim mai incisivi. Iar autoritățile, care în general nu prea apleacă urechea la vocile din societate, s-au obișnuit cu faptul că noi, societatea civilă, suntem cuminți și silențioși și ne facem treaba”, subliniază directoarea Ave-Copiii.

În ceea ce privește mesajul confuz al autorităților, inclusiv atunci când vine vorba despre purtatul măștilor și respectarea regulilor de carantină, Mariana Ianachevici spune că, în cadrul organizației pe care o conduce au fost din start impuse reguli foarte stricte – obligativitatea de a purta măști și mănuși, folosirea dezinfectanților, lucrul la distanță cu deplasarea doar cu mașina personală. „Norocul nostru a fost că avem parteneri foarte buni în Italia, care încă de la început ne-au spus franc: „Este o situație pentru mult timp, până nu apare vaccinul – nu ieșim, este important să aveți grijă de voi!”. Dar pentru oamenii care nu prea au acces la informații și care își creează idoli, mesajele autorităților au fost deosebit de nocive”, spune Mariana Ianachevici.

În privința lucrurilor pe care le poate face societatea civilă de acum încolo, activista spune că Ave-Copiii și-a propus să continue proiectele de până la Covid, doar că își va adapta activitățile la noua realitate. „Să nu ne gândim la un moment dat că nu mai este nevoie să susținem copiii săraci să meargă la școală. Să nu ne gândim că nu mai este nevoie de multă informare, sensibilizare despre violență. Deci, ne punem mănuși, ne punem măști, păstrăm distanța, umblăm cu dezinfectantul după noi, ne mutăm online.”

Mariana Ianachevici are sugestii și pentru autorități. „Acestea trebuie cât mai repede să se adapteze la noile realități și să minimizeze contactele fizice și umblatul cu hârtiile acolo unde sunt soluții electronice. Noi trebuia să dăm demult peste urechi autorităților.

Inspectoratul Fiscal demult trebuia să scoată niște instrucțiuni și metode noi de lucru, nu pur și simplu „păstrați distanța la ghișeu”, că nu (doar) asta este important. Important este, de exemplu pentru contabili, ca în condițiile pandemiei procesul verbal de predare-primire să poată fi făcut electronic și nu obligatoriu pe hârtie.”

Am întrebat-o pe Mariana Ianachevici și de ce au foarte mulți oameni în RM sentimentul că „am rămas pe cont propriu”.

„Pentru că într-adevăr am rămas pe cont propriu. Oamenii de multe ori nu pot ajunge la spital sau ajung prea târziu, când au deja plămânii afectați. Pentru că mesajele autorităților sunt interpretabile, contradictorii și „ca din topor”. Pentru că autoritățile preferă să vorbească într-un „limbaj de lemn”, uscat, administrativ, pe care omul de rând nu-l înțelege. De aceea și ne simțim pe cont propriu… Pentru că autoritățile nu fac lucrurile cum trebuie, pentru că vorbesc urât cu oamenii, pentru că dau mesaje confuze. Și atunci, cum vor ca oamenii să respecte regulile, când ei înșiși nu le respectă, dacă ei înșiși promovează jumătățile de măsură? Jumătatea de măsură aplicată dă jumătate de rezultat, sau mai chiar puțin. Dovadă că suntem unde suntem acum”, constată Mariana Ianachevici, directoarea asociației Ave-Copiii.

Surse imagini: paginile de Facebook ale campaniei Împreună pentru voi! și ale Asociației pentru Abilitarea Copilului și Familiei “AVE Copiii”

Lina Grâu este jurnalistă, autoare de emisiuni la Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL). Autoare de studii și analize, publicații periodice și emisiuni radio acoperind subiecte de integrare europeană, cooperare regională, afaceri interne și externe ale Republicii Moldova și problematica reglementării transnistrene. Contribuie cu studii și materiale la publicațiile unor think-tank-uri independente și colaborează cu instituții de presă din Republica Moldova și din străinătate.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Ghidul “e-Guvernare” pentru Republica Moldova

October 16, 2020/0 Comments/in 2020, activitati, e-Guvernare /by admin

Inițiativa se înscrie într-o serie de eforturi de avansare a e-Guvernării și reformelor administrative, demarate în anul 2018, prin analize publicate în buletinul […]

Dictatorii de lângă noi. Cum au folosit liderii autoritari criza pandemică pentru putere nelimitată

October 2, 2020/0 Comments/in Buletinul ”Cea mai bună cale pentru RM” /by admin

[ANALIZĂ Buletin Nr. 6] Dan Nicu | Pandemia în care a fost aruncat tot globul la începutul anului 2020 este o ocazie unică de a observa comportamentul actorilor politici care exercită guvernarea în diferite țări ale lumii. Confruntați cu necesitatea de a se adapta unor provocări inedite în cariera lor politică, unii dintre aceștia au apelat la măsuri de control de natură cvasidictatorială – formal, pretinzând că au nevoie de ele pentru a nu admite prăbușirea țărilor lor în haos, de facto – pentru a se asigura că nu-și vor pierde puterea.

În articolul care urmează vom analiza două cazuri de țări foarte apropiate geografic de noi, vecine între ele, formal democratice, în care doi lideri au profitat de criza pandemică și și-au transformat țările din democrații șubrede în dictaturi de facto. Primul caz este cel al Ungariei, al doilea este cel al Serbiei.

Viktor Orban și guvernarea prin decret

La sfârșitul lunii martie, în parlamentul unicameral al Ungariei a fost introdus un proiect de lege care îi permite prim-ministrului Viktor Orban să conducă țara prin intermediul decretelor pe termen nelimitat. Același proiect de lege prevedea introducerea unei pedepse penale pentru răspândirea intenționată de știri false cu privire la pandemia de SARS-Cov-2, în mărime de până la cinci ani de detenție. Știrile false intră în vizorul legii dacă instanțele de judecată consideră că acestea ar afecta substanțial capacitatea guvernului de a gestiona criza pandemică. Pentru a fi adoptat în aceeași săptămână în care a fost propus, proiectul de lege ar fi avut nevoie să fie votat de patru cincimi dintre membrii Adunării Naționale, adică 160 din 199, fapt irealizabil din cauza partidelor de opoziție, deținătoare a 66 de mandate. Toate partidele de opoziție s-au opus măsurilor propuse prin noua lege, ceea ce a determinat partidul de guvernare Fidesz să aștepte o nouă ședință a parlamentului, la care avea dreptul să adopte noua lege cu două treimi din voturile parlamentarilor, ceea ce s-a și întâmplat pe 30 martie 2020.

Pe tot parcursul dezbaterilor cu privire la adoptarea legii în cauză, poziția partidului de guvernământ, Fidesz, a fost una deosebit de dură, acesta nefiind dispus să facă opoziției singura concesie cerută: stabilirea unui termen concret la care ar fi expirat prerogativele extraordinare care-i permit lui Viktor Orban să guverneze de unul singur, fără participarea parlamentului.

În același timp, într-o serie de țări europene care și-au abilitat, prin lege, anumiți funcționari publici cu prerogative sporite pentru a înfrunta criza pandemică, toate aceste măsuri au venit cu un termen limită. Este cazul legii britanice privind pandemia, adoptată în martie, care expiră în șase luni – în cazul în care Camera Comunelor nu decide să o prelungească pentru încă șase.

În Franța, măsurile propuse de președintele Emanuel Macron sunt valabile pe durata a două luni, perioada putând fi extinsă dacă este nevoie. În România, starea de urgență a fost adoptată pentru o lună, fiind prelungită ulterior pentru încă o lună, și fiind înlocuită prin starea de alertă, care nu alterează în mod fundamental funcționarea instituțiilor statului.

Impunerea, în mijlocul Europei și a Uniunii Europene, a unei stări de urgență care oferă conducătorului statului posibilitatea de a guverna fără să poată fi oprit în vreun fel, pe durată nelimitată, este contrară comportamentului normal al factorilor de decizie într-un stat cu democrație funcțională.

Însă Ungaria avansează cu pași rapizi pe calea degradării democrației nu de azi sau de ieri, ci de 10 ani, de când partidul Fidesz și liderul său, Viktor Orban, guvernează țara. Este adevărat că, în 2010 Fidesz a revenit la putere în urma unui vot liber și democratic al electoratului maghiar. Însă dintr-o țară ancorată ferm în climatul de consolidare al democrației caracteristic noilor membre ale Uniunii Europene din Europa Centrală în anii 2000, Ungaria s-a pomenit în situația de a fi singura țară din UE care are o guvernare autoproclamată pompos drept iliberală – și care nu se jenează să adopte măsuri ale ”conservatorismului social” (un fals conservatorism, de fapt) și ”democrației suverane” de tip putinist. Printre aceste măsuri se numără adoptarea unui sistem electoral care face foarte dificilă schimbarea partidului de guvernământ, asigurându-i acestuia (și unui mic partid satelit) o supermajoritate de două treimi din mandatele parlamentare.

Treptat, după 2010, justiția a fost aservită guvernării, majoritatea instituțiilor independente de presă au fost preluate de apropiați ai puterii sau închise, o bună parte a economiei a fost etatizată iar organizațiile non-guvernamentale care promovează democrația și drepturile civice au fost desemnate drept agenți străini, ostili la adresa Ungariei, activitatea fiindu-le serios îngrădită. La capitolul protecției drepturilor omului, Ungaria devine, destul de rapid, codașa Uniunii Europene. Atitudinea deosebit de ostilă a guvernului maghiar împotriva migranților din 2015-2016, ajungând până la paroxism, la constituirea, cu acordul autorităților, a unor ”gărzi civice” paramilitare care patrulau, împreună cu forțele armate, hotarele țării, a trezit asocieri involuntare cu regimurile totalitare fasciste și naziste din perioada interbelică.

În același timp, subiectul minorităților LGBT a fost transformat într-o sperietoare antioccidentală. Din punct de vedere economic, guvernarea Fidesz s-a manifestat mai mult printr-o stagnare, decât printr-o creștere – ceea ce a permis unei țări precum România, de exemplu, care cu ani numărați în urmă era cu mult în urma Ungariei la capitolul veniturilor populației, să ajungă astăzi foarte aproape de ultima.

Măsurile luate de autoritățile maghiare în martie au fost criticate de exponenți ai principalelor organizații de apărare a drepturilor omului, precum Amnesty International, de reprezentanții opoziției parlamentare și extraparlamentare, dar și de unii membri ai Parlamentului European. Îngrijorările se referă atât la pericolul unei guvernări autoritare, cât și la cel al lansării unor măsuri de represiune și mai dure împotriva presei independente, atâta câtă a mai rămas. Concret, guvernarea ar putea folosi noile prevederi ale legii pentru a-i acuza pe jurnaliștii independenți de acțiuni ”antiguvernamentale” prin răspândirea a ceea ce autoritățile vor considera că sunt știri false. Astfel, se deschide drumul pentru autocenzură, adică Ungaria riscă să ajungă acolo de unde a plecat în 1989 – într-o realitate politică de tip totalitar.

Pe data de 18 iunie, legea privind puterile excepționale ale prim-ministrului a fost abrogată, în schimb fiind adoptată o altă lege care prevede că o nouă stare de urgență, însoțită de guvernarea prin decrete adoptate de către prim-ministru, poate fi instituită de către guvern fără a mai consulta parlamentul, la recomandarea medicului epidemiolog șef al țării, care este numit de guvern. În mod specific, legea prevede că starea de urgență și guvernarea prin decret pot fi introduse fără un vot în parlament în cazul în care guvernul declară întâi ”stare de urgență în sănătatea publică”. E de menționat că nici în această lege nu este prevăzut vreun termen al suspendării guvernării democratice – aceasta ar urma să fie instituită nelimitat, până când noi circumstanțe ar justifica ridicarea ei (în viziunea aceluiași prim-ministru, bineînțeles).

Astfel, în momentul de față, guvernarea de la Budapesta dispune de încă un instrument de distrugere a democrației, pe lângă cele pe care le crease din 2010 încoace. Regimul Orban a folosit criza pandemică pentru a testa cu succes ceea ce înainte părea irealizabil: instaurarea dictaturii de facto. Acum, prin legea adoptată în iunie, Fidesz capătă un buton roșu pe care poate apăsa oricând, scornind în prealabil niște motive, și aruncă la coșul de gunoi constituția și legile țării. Prim-ministrul maghiar deține în prezent capacitatea de a deconecta democrația în mod legal, ca apoi s-o conecteze la loc oricând îi convine. Într-o țară membră a Uniunii Europene, așa ceva este de neconceput și contravine cel puțin unuia dintre criteriile de la Copenhaga, pe care trebuie să le îndeplinească orice stat membru UE.

Aleksandar Vucic acuză ”agenturile străine” că nu-l lasă să devină dictator

În a doua jumătate a lunii martie, Serbia a urmat exemplul vecinei de la nord, Ungaria, decretând o stare de urgență de o duritate neobișnuită pentru Europa. Președintele Aleksandar Vucic, liderul de facto al Partidului Progresist Sârb, aflat la guvernare, a anunțat instituirea stării de urgență pe data de 15 martie 2020, fără să indice și durata acestei măsuri. La fel ca prim-ministrul maghiar Viktor Orban, Vucic și-a oferit sie însuși prerogativa de a conduce țara prin decrete, ocolind Parlamentul. Exponenți ai opoziției sârbe au atras atenția asupra faptului că președintele Vucic își depășește vădit prerogativele mai mult ceremoniale pe care i le oferă Constituția Serbiei. O imensă sală de expoziții din Belgrad a fost transformată într-un spital improvizat cu aproximativ 3.000 de paturi, ceea ce a provocat reacții de frică în rândurile populației. Însă președintele Vucic a declarat că se bucură dacă cetățenii se simt speriați, deoarece astfel vor respecta ordinele de a sta acasă.

Începând cu luna mai, starea de urgență a fost ridicată, președintele nu mai guvernează prin decrete. Însă măsurile succesive de liberalizare au fost însoțite, începând cu luna iulie, de o creștere a incidenței cazurilor de Covid-19, ca aproape peste tot în Europa. Astfel, la începutul lui iulie, guvernul sârb și președintele Vucic și-au anunțat intenția de a reintroduce starea de urgență, cu tot ce a conținut aceasta din martie până în mai, inclusiv guvernarea prin decrete prezidențiale. Instantaneu, în țară au izbucnit manifestații de protest, care au degenerat în confruntări violente între manifestanți și forțele de ordine, în fața sediului parlamentului țării. După ce acesta din urmă a fost pe punctul de a fi luat cu asalt de către protestatari, președintele Vucic a anunțat că renunță la intențiile sale de a reinstaura starea de urgență. În același timp, acesta i-a acuzat pe protestatari că ar fi dirijați de servicii secrete străine, extremiști și criminali.

Au fost nevoie de manifestații violente pentru a-l determina pe Vucic să renunțe la intențiile sale, însă asta nu înseamnă că, la prima oportunitate, acestea nu ar putea fi reluate. Partidul prezidențial se află în fruntea unei coaliții care controlează peste două treimi din mandatele parlamentare (188 din 250), ceea ce înseamnă că poate modifica textul Constituției oricând dorește. Iar Serbia a traversat un declin susținut al democrației din 2012 până în prezent, de când se află la putere actuala guvernare.

”Figuri providențiale” care instaurează dictatura de facto

Acesta este principalul element comun al evoluției vieții politice în cele două țări luate în discuție în acest articol, Ungaria și Serbia – în amândouă, partide politice care au venit la putere pe cale democratică au îngrădit democrația, subordonându-și instituții independente (justiție, presă) și instaurând niște regimuri autoritare de facto, conduse de figuri ”providențiale”. În primăvara acestui an, Viktor Orban și Aleksandar Vucic au ”gustat din fructul oprit” al dictaturii, în prezent căutând momentul potrivit pentru a reintroduce guvernarea prin decret. Iar în condițiile unei evoluții negative a crizei pandemice în toamna și iarna acestui an, cât și la începutul anului viitor, ambii lideri vor identifica oportunități pentru a-și urma planurile.

”Oleacă dictator?”

Este important ca aceste două antimodele să nu fie preluate și în alte state din împrejurimi. Cunoaștem mult mai aproape de noi un personaj ajuns, accidental, președinte, care divinizează lideri precum Lukașenko, Putin sau Orban. Acest personaj, se știe, și-ar dori foarte mult să-și poată permite și el să se simtă ”oleacă dictator”. Poate, dacă va reuși să câștige alegerile prezidențiale din noiembrie și să-și încropească ulterior o majoritate parlamentară, visul îi va deveni realitate. În detrimentul cetățenilor statului care are nefericirea să-l aibă în fruntea sa.

Surse imagini: Reuters și Deutsche Welle

Dan Nicu a absolvit Facultatea de Științe Politice și masteratul în Teorie și Analiză Politică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, cu teze de licența și, respectiv, dizertație, care analizează problema tranziției post-sovietice a Republicii Moldova. Autor a două volume: „Copiii vitregi ai Istoriei sau Se caută o revoluție pentru Basarabia“ (2008) și „Moldovenii în tranziție“ (2013). În ultimii ani, a colaborat la mai multe publicații din România și Republica Moldova, printre care Adevărul, Cotidianul, Timpul. În perioada 2019-2020 a urmat cursuri ale Facultății de Științe Politice și Relații Internaționale de la Universitatea din Varșovia în cadrul programului internațional de cercetare științifică ”Lane Kirkland”, cu un studiu al fenomenului știrilor false ca parte a amenințărilor hibride. Din 2020 este expert asociat LID Moldova.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

РУ | Выборщики или избиратели. Выборы президента в США

EN | Electors vs Voters – The US Presidential Elections

EN | You Cannot Fight Digital Technology with Rubber Bullets: The Surprising Rise of the Pro-Democracy Movement in Belarus

Traditional Forms of Resistance under Authoritarianism

The Emergence of Networked Protests

The Powers & Weaknesses of Networked Protests

The Belarusian Update to Networked Protests: The Hybrid Model

Electori sau alegători. Alegerile Președintelui SUA

O nouă Uniune în Europa, statele ex-sovietice în pericol de a fi din nou excluse?

I3M, tot mai aproape de primele rezultate concrete pentru Estul Europei

Încă o Uniune prea îndepărtată de Chișinău sau Kiev?

Ce pregătește Rusia la Chișinău? Știe Dodon, noi doar presupunem

Mesajul către Chișinău dat de sancțiunile UE pentru fraudarea alegerilor din Belarus

Sancțiunile UE împotriva regimului din Belarus – târzii și neconvingătoare

Sancțiunile UE împotriva regimului Lukașenko – încurajare sau avertisment pentru Chișinău?

Concluzii

Lecțiile pandemiei pentru societatea civilă din Republica Moldova

Ghidul “e-Guvernare” pentru Republica Moldova

Dictatorii de lângă noi. Cum au folosit liderii autoritari criza pandemică pentru putere nelimitată

Viktor Orban și guvernarea prin decret

Aleksandar Vucic acuză ”agenturile străine” că nu-l lasă să devină dictator

”Figuri providențiale” care instaurează dictatura de facto

”Oleacă dictator?”

Ia legătura cu noi:

Abonare

Archive for year: 2020

Traditional Forms of Resistance under Authoritarianism

The Emergence of Networked Protests

The Powers & Weaknesses of Networked Protests

The Belarusian Update to Networked Protests: The Hybrid Model

I3M, tot mai aproape de primele rezultate concrete pentru Estul Europei

Încă o Uniune prea îndepărtată de Chișinău sau Kiev?

Sancțiunile UE împotriva regimului din Belarus – târzii și neconvingătoare

Sancțiunile UE împotriva regimului Lukașenko – încurajare sau avertisment pentru Chișinău?

Concluzii

Viktor Orban și guvernarea prin decret

Aleksandar Vucic acuză ”agenturile străine” că nu-l lasă să devină dictator

”Figuri providențiale” care instaurează dictatura de facto

”Oleacă dictator?”

Ia legătura cu noi:

Abonare