#LIDFLASH | Elena Rațoi | Săptămâna aceasta, în cadrul unui club de presă, au fost prezentate datele unui studiu, care arată că societatea noastră, a devenit în ultimii doi ani mai deschisă cu privire la prezența femeilor în poliție și armată. Acest pas este unul foarte important și ar putea contribui la sentimentul de siguranță al tuturor.
Femeile și bărbații percep securitatea în mod diferit. Prin urmare aceasta se răsfrânge diferit asupra lor. Din acest motiv, un act normativ care vizează societatea în general poate stabili doar niște puncte de reper, însă nu poate să răspundă necesităților tuturor persoanelor. În acest sens, e nevoie ca anumite prevederi să menționeze grupuri specifice. Luând în considerare că urmările conflictelor armate se reflectă diferit asupra femeilor și bărbaților, este necesar ca fiecare din ei să fie implicat în mod reprezentativ în orice etapă de soluționare a conflictului.
În acest sens, la 31 octombrie 2000 a fost adoptată Rezoluția 1325 a Consiliului de Securitate al ONU. Acesta a fost primul document adoptat de Consiliul de Securitate care se referea la drepturile femeilor asupra implicate în situații de conflict armat. Rezoluția le cerea părților implicate în conflict să prevină încălcarea drepturilor femeilor, să susțină participarea lor în procesele de negociere a păcii și în procesele de tranziție post-conflict. Celelalte 8 rezoluții care i-au urmat au completat prevederile Rezoluției 1325, iar violul și alte forme de violență sexuală au fost asimilate crimelor de război, crimelor împotriva umanității sau chiar unor forme de genocid.
Rezoluțiile Consiliului de Securitate nu țintesc un număr mai mare de femei implicate în conflictele armate, ci mai multe femei implicate în procesul de menținere a păcii. Republica Moldova a făcut un pas important în această direcție când, la 28 martie 2018, a aprobat Programul național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea pentru anii 2018-2021.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Elena-Ratoi-Publicitatea-sexista-un-mod-nereusit-de-a-capta-atentia.jpg6251201adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-11-01 14:09:132020-10-28 14:11:43Pacea presupune ca oamenii să-și rezolve conflictele fără violență
#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Aderarea Serbiei la Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), produsă vineri prin semnarea la Moscova a unui acord între premierul sârb Ana Brnabić şi omologii ei din Rusia, Belarus, Kazahstan, Armenia şi Kârgâzstan reprezintă nu doar o lovitură de imagine pentru Uniunea Europeană (UE), ci şi o dovadă a erorilor recente comise în Balcanii de Vest şi o reală provocare pentru Bruxelles. În calitate de stat candidat la aderarea în UE care primeşte 2,9 miliarde de euro până în 2020 pentru realizarea reformelor necesare integrării, ar fi fost de aşteptat ca Serbia să se alinieze mai mult la Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii. În schimb, Belgradul a refuzat să se alăture sancţiunilor economice impuse de UE Rusiei începând cu 2014, a procurat cantităţi mari de tehnică militară rusească şi organizează exerciţii militare comune cu armata rusă pe propriul teritoriu, iar acum se alătură UEE, proiect gândit la Moscova ca o contrapondere la Uniunea Europeană şi o alternativă hegemonică rusească pentru statele din CSI.
În aceste condiţii, explicaţiile Serbiei că aderarea la UEE nu este decât o actualizare a unor mai vechi acorduri de liber schimb cu state ex-sovietice şi că ea este reversibilă în cazul în care se va pune problema intrării în UE nu sunt suficiente pentru a diminua impactul evenimentului de vineri. Chiar şi declaraţiile mai curajoase ale preşedintelui sârb Aleksandr Vucić care arăta pe drept cuvânt că, în contextul respingerii de către UE a începerii negocierilor de aderare ale Macedoniei de Nord şi Albaniei, ca urmare a veto-ului total neinspirat al Franţei, „regiunea nu se poate baza exclusiv pe vecinii ei occidentali”, nu sunt în măsură să micşoreze grava contradicţie între statutul de candidat pentru aderare la UE şi cel de membru al UEE pe care le deţine acum Serbia.
UE este obligată acum să adopte o poziţie fermă pentru a atrage atenţia Serbiei şi oricăror alte ţări din vecinătate că de la un punct încolo nu mai pot avansa concomitent în proiecte integraţioniste concurente. În caz contrar, luând în calcul şi recenta eroare gravă, comisă în raport cu Macedonia de Nord şi Albania, politica de vecinătate a UE în Balcanii de Vest şi în estul Europei va fi total decredibilizată. State precum Republica Moldova şi Ucraina, văzând că există posibilitatea ca depunând eforturi mari pentru integrarea europeană să nu primească totuşi retribuţiile aşteptate, precum Macedonia de Nord şi Albania, dar şi că „jucând la două capete” nu suportă consecinţe negative, precum ar putea fi cazul Serbiei, vor fi tentate să încetinească ritmul reformelor solicitat de UE şi să adopte un joc geopolitic dublu între Europa şi Rusia.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Liviu-Iancu-Cele-mai-importante-aspecte-ale-alegerilor-pentru-cel-de-al-noualea-Parlament-European-1.jpg671555adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-10-29 14:06:032020-10-28 14:09:00UE trebuie să fie fermă faţă de Serbia şi aderarea ei la Uniunea Economică Eurasiatică
#LIDFLASH | Elena Rațoi | În această săptămână a fost lansată în premieră în Republica Moldova campania #BodyPositivity. Ce își propune ea? Simplu: să transforme viziunea despre frumusețe.
Publicitatea influențează modul în care percepem lumea, deși noi nu suntem conștienți de asta. Billboardurile, jurnalele de modă, spoturile publicitare ne prezintă în mare parte aceleași personaje: femei tinere, până în 25 de ani, foarte slabe. Dacă vorbim de fotografiile în care apar modelele, atunci nici persoanele reale nu seamănă în tocmai cu cele din imagini, din motiv că pozele sunt retușate, pe când majoritatea femeilor reale își pun drept scop să arate „ca acelea din reviste”. Faptul că reclamele promovează persoane care corespund unor standarde nereale de frumusețe crează multe frustrări în societate: oamenii încep să tindă să semene cu modelele, deși acest fapt este practic imposibil. În rezultat avem multe probleme de ordin psihologic sau fiziologic, cum ar fi depresiile și anorexia. Ceea ce își propune campania este să demonstreze că frumusețea este și trebuie să fie diversă.
Nu există două persoane absolut identice, respectiv, nu pot exista standarde care să îți dicteze cum trebuie să arăți. Iar oamenii reali trebuie să se identifice cu cei din publicitate, în rezultat aceasta va părea mai credibilă. Campania își propune să promoveze în publicitate femei cu diverse constituții corporale, de diferite vârste, etnii, culoare a pielii, cu sau fără dizabilități.
Pentru că e mai interesant să fim diferiți.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Elena-Ratoi-Publicitatea-sexista-un-mod-nereusit-de-a-capta-atentia.jpg6251201adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-10-29 14:03:242020-10-28 14:05:59Campania #BodyPositivity a fost lansată în premieră în R. Moldova
#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Consiliul de miniştri al Uniunii Europene nu a găsit marţi consensul necesar privind deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania, ca urmare a opoziţiei generale a Franţei şi a împotrivirii particulare a unui grup de state membre condus de Olanda faţă de Albania. Începerea negocierilor este astfel blocată în ciuda progreselor semnificative făcute de cele două ţări din Balcanii de Vest şi al interesului geopolitic al UE de a da un semnal favorabil în regiune, care ar contribui la diminuarea influenţei crescânde a Rusiei, Chinei şi Turciei. Este de aşteptat ca nici Consiliul European de la sfârşitul acestei săptămâni, în care se reunesc şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre, să nu găsească soluţii la impasul înregistrat în negocierile miniştrilor de externe, dat fiind că preşedintele Consiliului, Donald Tusk va reitera acelaşi document propus marţi şefilor diplomaţiilor europene de către preşedinţia finlandeză a Consiliului.
Dacă atitudinea reticentă a Olandei este generată – cel puţin declarativ – de temerile privind corupţia şi crima organizată din Albania, ceea ce ar da undă verde negocierilor cu Macedonia de Nord, opoziţia Franţei este una generală şi are ca ţintă însuşi mecanismul de extindere al UE, aspect care vizează astfel şi statele din Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova. Franţa nu doreşte începerea negocierilor până când mecanismul de extindere nu este reformat din temelii după învestirea noii Comisii Europene. Potrivit unor surse din diplomaţia franceză, Parisul doreşte ca în negocierile de aderare componenta tehnică să scadă în detrimentul celei politice, iar capitolele de negociere să poată fi redeschise în orice moment, dacă este cazul. Mai puţin concret, Franţa doreşte şi o reconsiderare a instrumentelor prin care UE să susţină ajungerea la convergenţă a statelor nou aderate cu mai vechile state membre ale Uniunii.
Practic, pentru statele aspirante la aderarea la UE, atât din Balcani, cât şi din Europa de Est, procesul de candidatură şi de negociere va deveni unul mult mai dificil dacă reforma mecanismului de extindere va urma liniile directoare propuse de Franţa. Procesul de integrare va putea fi blocat doar prin invocarea unor motive politice de către statele membre ale UE, dincolo de progresele tehnice înregistrate de statele candidate, şi va deveni reversibil, dată fiind posibilitatea redeschiderii dosarelor de negociere deja închise. Voinţa politică a marilor puteri din UE, precum Germania şi Franţa, în general defavorabilă extinderii UE în prezent, va deveni astfel mult mai pregnantă în procesul de integrare europeană, în detrimentul abordării preponderent tehnice de până acum.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/macedonia-de-nord-si-albania-si-ue.png207300adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-10-17 13:56:382020-10-28 14:02:59Franţa vrea un mecanism mai selectiv de extindere a UE şi ţine în aşteptare Macedonia de Nord şi Albania
[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Ana Gherciu |Când revenisem din Timișoara, după o despărțire lungă de Republica Moldova, proaspăt de pe băncile facultății, mă angajasem temporar într-o companie de cercetări sociale și politice. Trebuia să fac un sondaj în rândul străinilor din sala de așteptare a Aeroportului Internațional Chișinău, să aflu ce știu despre țara din care pleacă, ce știau despre ea până să ajungă aici, ce le-a plăcut, dacă au gustat din vin, etc. Unii au venit să viziteze familiile soțiilor, alții pentru afaceri și turismul sexual, puțini auziseră de Ziua Vinului și regretau că nu o vor prinde. Și nimeni, absolut nimeni nu a zis că a venit aici ca să viziteze muzee, să participe la vreun festival cultural sau să descopere monumentele istorice și naturale ale Republicii Moldova. Era început de octombrie 2012. Peste șase ani, după un final de vară amorf, luna octombrie a scuturat chișinăuienii, în special pe cei cinefili. A început cu o mare premieră – primul festival internațional de film din Republica Moldova dedicat filmelor de ficțiune, a continuat cu a patra ediție a Festivalului Zilele Filmului Românesc și s-a încheiat cu a opta ediție a Festivalului Internațional de Animație Anim’est la Chișinău. Trei festivaluri de film. Într-o lună. La Chișinău. Dar dacă ar fi să număr câte evenimente culturale au prins aripi de-a lungul acestor ani, nu mi-ar ajunge degete. Numai Nata Albot îmi ocupă o mână.
„Fără cultură, am decădea la nivelul de turmă”
Pentru a da la o parte entuziasmul meu încă neobosit, cum ar putea spune unii, am discutat cu cei care stau în spatele unor evenimente care schimbă dinamica în Chișinău și-n țară. „Palpitantă, provocatoare, frustrantă. Pentru că e „loc nearat”, pentru că trebuie să inventezi soluții, pentru că oamenii au alte priorități.” Așa descrie Dumitru Marian, președintele Asociației ALTFilm, care organizează TIFF și Anim’est la Chișinău, activitatea unui organizator de evenimente culturale.
Cea mai mare satisfacție este, că la final de zi, de ediție și de an, „știu de noi șoferii de troleibuz, vânzătorii de la piață, oamenii din Florești. Adică oameni care, în mod normal, au alte preocupări. Ne-a scris cineva ca să ne reproșeze că anul acesta nu a fost workshop pentru copii miercurea, că ea doar atunci avea timp să-și aducă copiii (al treilea an la rând). Un copil (cel puțin atât cunosc eu), care desena la prima ediție în holul cinematografului, azi face școală de animație. Cam atât am reușit. Nu știu dacă a evoluat”. Dumitru, cunoscut nu doar pentru rolul său în cinematografia Republicii Moldova, dar și pentru spiritul său de revoluționar, crede că dacă am elimina (ipotetic) evenimentele culturale din viața noastră, am vedea mulțimi de oameni doar la congresele partidelor. „Am decădea până la nivelul de turmă. Evenimentele culturale ar trebui să ne țină deasupra lor, ar trebui să ne genereze gânduri, întrebări, răspunsuri, să ne antreneze creierul”, de exemplu, în favoarea unei societăți funcționale”. Acum opt ani, pe malul drept al Prutului, în planurile a doi organizatori de festival de film se ivise ideea de a trece hotarul, de a aduce festivalul lor într-un oraș cu o ofertă cinematografică extrem de mică. „Cunoșteam Festivalul Cronograf, îl știam pe Virgil Mărgineanu, știam că acesta era singurul festival veritabil de film din Chișinău. Și bănuiam că poate exista cerere din partea publicului pentru mai mult”, își amintește Laurențiu Bratan, fostul președinte al Asociației Estenest, din România.
Finanţări reduse și evenimente de calitate
Era anul 2011, când PIB-ul Republicii Moldova abia ajungea la 83 milioane de lei, țara era extrem de divizată între Est și Vest și era condusă de o echipă nouă, care abia urma să-și arate colții. Laurențiu era conștient că, într-o țară cu un nivel de trai atât de redus, problemele economico-sociale trec pe primul loc, înaintea nevoii de cultură. Totuși, festivalul urma să aibă loc în Chișinău, unde locuiesc mulți tineri dornici de evenimente culturale, mulți studenți. Așa a ajuns Festivalul Internațional de – 18 – Animație Anim’est la Chișinău, în echipa căruia am intrat și eu peste doi ani. Un festival care a transformat imaginea filmelor de animație din percepția publicului din R. Moldova – ele nu mai sunt privite ca producții exclusiv pentru copii. Acum se știe că există filme de animație pentru toate vârstele și gusturile. „De-a lungul următoarelor ediții, am încercat să atragem la festival și alte categorii de public, de exemplu bunici cu copii, la proiecții pentru copii. Sau oameni mai în vârstă, doritori să vadă filme scoase din arhivă și difuzate în cinematograf după multe zeci de ani de la realizarea lor. Am optat și pentru un preț foarte accesibil al biletelor și astfel, cred eu, am reușit să diversificăm publicul”, povestește Laurențiu Bratan, care lucrează de ceva timp la un lungmetraj de animație bazat pe o poveste clasică de iubire din Arabia preislamică pe nume „Layla și Majnun”. La început, organizarea Anim’est-ului la Chișinău a fost o provocare, atât pentru echipa bucureșteană, cât și pentru cea locală, în frunte cu Dumitru Marian, dar a fost acceptată cu mare plăcere și curiozitate. „Cu timpul, mecanismele organizării festivalului au intrat pe niște coordonate constante. N-aș putea spune că e mai greu decât în România sau în alte părți. Problemele sunt cam aceleași – să te lupți să obții finanțări, să te lupți să menții treaz interesul publicului”, spune Laurențiu. Lipsa unei susțineri constante și semnificative din partea autorităților și agenților economici rămâne, însă, o parte a ecuației care dicta de fiecare dată amploarea festivalului. „Putem vorbi de o susținere puternică, când autoritatea te cheamă la ea și te întreabă ce-ți lipsește, ce poate face ea, ca tu să-ți faci treaba în continuare așa cum se cuvine, inclusiv treaba ei, a autorității, prin elaborarea politicilor. Asta nu se prea întâmplă”, remarcă Dumitru Marian. Laurențiu Bratan, fiind și el manager cultural și unul foarte lucid, recunoaște că, deși nu consideră că banii contează cel mai mult, știe că un festival corect finanțat înseamnă să poți aduce filme de calitate, să poți face o promovare bună, să poți plăti decent o echipă de organizare etc. „Poți apela și la entuziasm și la voluntariatul echipei (noi înșine am făcut-o la începuturile Anim’est București), dar – hai să fim serioși – acestea se erodează după doi-trei ani. Ce om ar vrea să muncească ani de zile pe brânci fără să fie plătit?”, concluzionează acesta.
Festivalurile fac din Chișinău o capitală europeană
Despre aceleași provocări mi-a vorbit Dumitru Grosei, care a organizat deja al patrulea an Zilele Filmului Românesc la Chișinău (ZFR). În perioada de pregătire, de obicei, provocările cele mai frecvente sunt cele legate de formarea bugetului. „Până pe ultima sută de metri, avem mari emoții legate de anumite surse de finanțare, dar mai ales din partea CNC Moldova. Aici, din cauza atitudinii personale a directorului acestei instituții față de organizatori, întâmpinăm probleme artificiale și discuții interminabile pe subiecte inventate, ca până la urmă să ne dea o finanțare simbolică”, spune Dumitru Grosei, care a primit în această toamnă doar 500 de euro de la Centrul Național de Cinematografie, în comparație cu instituția omologă din România care a acordat un sprijin financiar de 5500 de euro. Totuși, provocările întâmpinate nu l-au făcut nici pe Dumitru Grosei să renunțe la organizarea ZFR la Chișinău. El este ferm convins că rolul evenimentelor culturale este unul major. „Ele au și un caracter educativ, iar populația de la noi are un nivel de educație scăzut, iar de aici și toate problemele sociale la care te referi. Pentru că omul educat, informat, este mai greu de manipulat. Creșterea numărului de evenimente culturale și, în speță, cinematografice, îi conferă orașului Chișinău o alură de capitală a unei țări europene.
De pildă, prin evenimentul cinematografic ZFR la Chișinău, noi conectăm publicul de aici în timp real la marile festivaluri de serie A, unde participă filmele românești care le proiectăm noi aici”, afirmă cu mândrie Dumitru Grosei. Spre exemplu, anul acesta, filmul lui Radu Jude „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a fost proiectat la Chișinău, concomitent cu proiecția care a avut loc la BFI London Film Festival.
Sete de cultură
De foamea chișinăuienilor de evenimente culturale, în special cele de film autohton, au fost conștienți cei care au stat în spatele marei premiere din această toamnă, și anume Festivalul Internațional de Film „Ravac”. Alegoria dintre vinul superior și limpede, curat de drojdie, este mai mult decât potrivită pentru a descrie ce s-a întâmplat la prima ediție a festivalului organizat de Youbesc Creative Institute și Asociaţia Consumatorilor de Artă. Timp de cinci zile publicul a putut viziona 50 de filme din ultima colecție Cannes, Berlinale, Venice, propuneri la Premiile Oscar și 16 producții autohtone. „Ne-am dorit din totdeauna să găzduim și noi un festival de film de ficțiune la noi acasă și să aducem producții, care sunt cotate la nivel internațional și au fost selectate la cele mai notorii festivaluri de film. În afară de aceasta, cred că publicul a așteptat să vadă content-ul național, pentru că nu prea avem ocazii să vedem așa, dintr-o răsuflare filme moldovenești produse acasă”, spune Vasile Micleușanu, unul dintre organizatorii festivalului „Ravac”. Deși Cannes sau Berlinale sună foarte bine, de cea mai mare popularitate s-au bucurat filmele autohtone. Spectatorii au umplut aproape de fiecare dată sălile, demonstrând cât de mult apreciază cinematografia locală și confirmând, încă o dată, că regizorii, scenariștii, producătorii, actorii din Republica Moldova au un cuvânt de spus pe plan mondial. „A fost sau nu nevoie de un asemenea festival? O să-mi permit cu toată mândria să zic că da și mă bucur mult că am putut să-l organizăm aici acasă. Țara noastră a așteptat un asemenea festival și ar fi bine să avem curaj și putere, și nebunie să continuăm și anul viitor, și multe alte ediții înainte”, recunoaște emoționat Vasile Micleușanu. Merită menționat că „Ravac” nu este un festival care-și propune doar promovarea artei cinematografice naționale și internaționale. În paralel cu celebrarea filmelor pe marele ecrane, „Ravac” dezvoltă o platformă pe industria cinematografică prin organizarea workshop-urilor de profil pentru creatorii de film. În același timp, organizatorul acestui festival mi s-a părut mai optimist decât cei de mai sus. Preferă „provocările” în schimbul „greutăților”. E conștient că, atunci când planifici un festival care are loc în premieră, trebuie să fii gata oricând de momente neașteptate, care te tot pândesc pe la colțuri. „Dacă aș sta să privesc în urmă, o provocare majoră, care practic ne putea stopa desfășurarea festivalului, a fost legată de contentul internațional și anume de modalitatea de transportare. Nimeni din noi nu a știut ca va trebui să ”devamăm” hardurile cu filmele care ajung la festival. A fost ceva nou și neprevăzut de noi, acum am învățat lecția”, spune Vasile Micleușanu.
Tradiţiile uitate pe vremea sovietică, reînviate pe malul Nistrului
Tot cu gândul la ce-i al nostru este și Nata Albot. „Când am văzut cât de pofticioasă este lumea de asemenea evenimente în stradă, cât de dornică este lumea de reuniuni de genul acesta, frumos amenajate, cu diverse activități și eu fiind pasionată de tot ce înseamnă tradiții, îmbolnăvită, cumva, de Valentina Vidrașcu, de costumul popular, de promovarea lui, de magia lui, mi-a venit în cap ideea să organizez festivalul IaMania, în care să adunăm artizani, să-i ajutăm să-și vândă produsele, să-i apropiem și mai mult de consumatori, să promovăm costumul popular și nu în ultimul rând să ne construim identitatea locală, care cred eu ajunsese la un moment dat într-un impas”, îmi spune Nata Albot. Este vorba despre un impas, care-și trăgea rădăcinile încă de pe vremea sovietică și de care nu scăpasem odată cu Independența.
Din 2013, când IaMania s-a întâmplat pentru prima dată la Chișinău, festivalul a migrat din Capitală, pe malul Nistrului, a crescut de la 30 de artizani și 10 bucătari, la peste 130 de artizani din toate colțurile țării, peste 60 de participanți cu gastronomie tradițională. În ultimii doi ani, festivalul își construiește identitatea unui eveniment regional, care se concentrează în special pe regiunea Dubăsari și pe toate resursele cu care se mândrește această regiune, în special cele gastronomice, care sunt foarte bogate și ofertante. „Acum pot să spun cu încredere că IaMania este un festival născut din tradițiile noastre, dar are totuși o tentă regională dedicată valorificării a tot ceea ce înseamnă bogățiile raionului Dubăsari. Deci cine este interesat să descopere zona Nistrului, cu ce se laudă oamenii de acolo, ce produc ei cu mâinile lor, de la gastronomie, până la artizanat, artiști, tradiții, asta poate fi găsit la Festivalul IaMania de la Holercani”, spune încrezută Nata Albot, fondatoarea Asociației Obștești „Ca Lumea”, care organizează, pe lângă IaMania, și alte evenimente culturale precum „Balul Brazilor de Crăciun” sau „Lavender Fest”.
Comunitatea, pe primul loc
Experiența a învățat-o pe Nata Albot că, în contextul socio-politic din țară, pentru a putea asigura continuitate și sustenabilitate evenimentelor sale, poate conta cel mai mult pe sprijinul comunității pe care organizația Klumea și-a construit-o de-a lungul timpului. „Noi avem aproape 30 de mii de oameni care ne urmăresc pe Facebook și avem o pagină pe Patreon, unde există vreo 200 de oameni care sunt gata lunar să ne sprijine ca noi să ne continuăm activitatea. Dacă alegi să nu fii un om comod, să ai o voce civică, singurii pe care poți miza și la care poți apela, în așa fel încât să rămâi pe picioare și să poți face ceea ce-ți place, sunt oamenii care participă la crowdfunding. Organizația Klumea nu se bucură nici de sprijinul instituțiilor de stat, nici de sponsorizări generoase, în schimb, mizează pe modestul sprijin sau generosul sprijin al prietenilor, al celor care sunt patroni Klumea”, afirmă Nata Albot. Cel mai mare succes IaMania l-a avut în 2017, când toată susținerea pe care au contat din partea autorităților a lipsit. Atunci, organizatorii au apelat la ajutorul beneficiarilor de bază ai festivalului – oaspeții acestuia. „Ceea ce s-a întâmplat a fost uimitor. Numărul oamenilor care au cumpărat bilete a trecut de 11 mii, ajutându-ne astfel să acoperim costurile. Pentru că noi nici sponsori nu mai aveam – și ei ne refuzau pe ultima sută de metri. Pe noi ne-a salvat comunitatea. Eu cred că acesta este cel mai mare succes. Atunci când judecătorul tău suprem nu este Ministerul Culturii sau cel de Interne, ci publicul, cel pentru care creezi aceste evenimente”, recunoaște Nata Albot. Dar nu e totul numai reușite, mai sunt și regrete. De exemplu, Nata speră să crească festivalul pe plan financiar, încât să aducă Holercaniului o schimbare tangibilă. „Îmi doresc foarte mult să renovăm toaleta liceului din sat, ca să fie una decentă, de care să se poată folosi și vizitatorii festivalului”, adaugă ea. Discutând cu acești oameni frumoși, care depun eforturi considerabile pentru a ajuta Republica Moldova să fie mai vie, pentru a pune pe pâinea oamenilor cultură prin film și tradiții, am înțeles un lucru – numărul provocărilor și greutăților prin care trece un organizator de evenimente culturale este net inferior numărului oamenilor însetați de cultură, dar și satisfacției pe care o primești la final de proiect.
Ana Gherciu este jurnalistă și redactoare-șefă la portalul Moldova.org. Și-a făcut studiile în Economie, la Timișoara, dar a revenit acasă și face jurnalism. În perioada 2012-2016, a fost jurnalistă la ziarul naţional „Timpul”. În materialele sale, abordează problemele socio-politice din Republica Moldova, dar și subiecte de nișă, precum egalitatea de gen. În paralel cu activitatea sa în presă, face parte din echipa ALTFilm, care organizează două festivaluri românești la Chișinău – TIFF și Anim’est.
Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Ana-Gherciu-Neam-in-festival-e1602851734210.jpg436471adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-10-16 23:36:152020-10-16 13:02:09Neam în festival
[INTERVIU Buletin Nr. 1] Lina Grâu | Prin politicile defectuoase în domeniul educației și tineretului, Republica Moldova a ajuns să aibă o generație de tineri care nu se mai regăsesc în structurile din societate, care nu au acces la studii de calitate în interiorul țării, iar odată plecați în străinătate nu au nicio motivație de a reveni. Este un semnal de alarmă pe care îl dă Mark Mazureanu, fost profesor universitar în Germania și SUA, expert la asociația ADEPT și director al Asociației de tineret ASIST, care a lansat recent la Chişinău cursuri de instruire pentru tineri în cadrul Academiei de Jurnalism Cetățenesc. „Pentru a dezvolta condiții care să-i determine pe tineri să revină în Republica Moldova trebuie înțelese mai întâi motivele pentru care tinerii pleacă”, spune Mark Mazureanu.
Una din problemele majore ale tineretului din Republica Moldova este, în opinia sa, devalorizarea studiilor calitative. Mulți dintre tineri nu vor studii din simplul motiv că nu înțeleg care este valoarea acestora. Și nu există nici oferte de calitate. Studiile primare și liceale în special în Chişinău sunt de o calitate destul de bună, însă la nivel universitar nivelul studiilor scade brusc, „mergând până la îndobitocire”. „Cred că universitățile în Republica Moldova în general trebuie închise pentru că mai mult prejudiciază dezvoltarea tinerilor decât îi instruiesc”.
În aceste condiții, tinerii dornici de carte preferă să plece peste hotare, chiar dacă adesea trebuie să plătească pentru studii. Celor rămași în Republica Moldova le scade motivarea din primul an de facultate și încearcă să-și găsească de lucru fie în presă, fie în ONG-uri, fie în administrație publică, iar studiile sunt lăsate pe planul doi. „Astfel obținem în Republica Moldova o generație de tineri cu pseudo-studii și diplome formale, fără cunoștințe și abilități reale”, subliniază profesorul. Pentru a remedia situația lor, expertul propune ca programele de instruire realizate de ONG-uri sau parteneri externi să fie gândite nu pentru anii 2-3 de facultate, când, spune el, ar putea fi deja târziu pentru remodelarea gândirii, ci să se lucreze cu liceenii, care încă nu au fost alterați de structurile universitare moldovenești.
„Pe de altă parte, tinerii care și-au făcut studiile în străinătate și vor să revină acasă se confruntă și ei cu o problemă foarte mare – ceea ce eu numesc capital social. Omul, dacă pleacă chiar și pentru trei luni, ajunge să rateze contextul – el a plecat din instituție, a plecat dintr-un cerc de prieteni, de experți, nu a mai fost invitat la conferințe, nu mai apare în media. Și omul acesta „încetează să existe”. Durează mult timp ca să se reintegreze ulterior. Am simțit asta chiar pe exemplul meu. Eu am revenit de acum doi ani și nici până acum nu mă pot conecta, reintegra în mediul de experți, în sistemul de la Chişinău. Astfel, sunt necesare mecanisme de capital social, în așa fel încât să existe o rețea permanentă de contacte active care să-i înglobeze atât pe cei din Republica Moldova, cât și pe cei plecați în străinătate, pe toată durata șederii lor acolo. Asta înseamnă un mecanism de deplasări prin care oamenii să circule la diverse evenimente, rețele de discuții permanente, apel la expertiza lor pe durata aflării în străinătate, sau măcar implicarea lor în anumite procese sociale. Astfel ca atunci când vor reveni, acești oameni să fie parte a unor procese sociale. Deci, oamenii trebuie ținuți continuu implicați în activități legate într-un fel sau altul de Republica Moldova. Pe această direcție pot lucra și finanțatorii externi, dar și Guvernul, dacă bineînțeles ar fi interesat în a-i ține pe acești oameni aproape de Republica Moldova sau de a-i vedea reveniți”, accentuează specialistul.
Pentru a înțelege cum ar putea fi motivați tinerii să revină trebuie analizate mai întâi cauzele care i-au determinat să plece. În primul rând, este vorba despre venituri, dar acest factor nu este totuși nici pe departe determinant. Foarte importante sunt, în opinia sa, poziția socială, respectul, ambianța socială, necesitatea ca tânărul să fie parte din comunitate, dar și infrastructura de tot felul.
„Oamenii gândesc printr-o prismă destul de egocentrică – respectul societății față de mine; eu și drumul de lângă casă; eu și cât de solicitat sunt ca expert; eu și nivelul meu de venit și de viață; eu, familia și copilul meu. Dacă acestea sunt elementele care îi fac pe oameni să plece, cred că tot ele i-ar face și să rămână sau să revină”, spune Mazureanu.
În ceea ce privește modul în care poate fi îmbunătățită situația tinerilor care rămân în țară, Mark Mazureanu consideră că soluțiile sunt, din nou, în educație. „În prezent putem vorbi despre о „bandă rulantă”, un sistem educațional creat de stat și care formează sistemul de valori cu care trăiește omul toată viața: cărțile citite, modul în care se predă gramatica, modul în care se învață limbile, felul în care este studiată și tratată istoria.
Acești 12 ani de studii sunt determinanți, subliniază Mark Mazureanu. El sugerează că în condițiile în care este imposibilă schimbarea sistemului educațional de stat fără o voință politică puternică din partea autorităților, se poate merge pe calea creării unor sisteme educaționale paralele, private. „Învățământul școlar de stat este coordonat de stat, respectiv de partidul de la guvernare. Iar partidul de la guvernare vede în el niște interese primare. Și atunci, ar trebui să avem în Republica Moldova un sistem paralel la fel de dezvoltat de educație privată cum este de exemplu cel din Marea Britanie sau SUA”.
În acest moment în Republica Moldova sunt doar câteva instituții de studii private, care au costuri foarte mari, care trebuie să-și recupereze investiția fără să aibă niciun fel de suport financiar și pe care statul nu le susține. Directorul Asist accentuează să acest sector trebuie consolidat. Trebuie cultivată ideea că studiile sunt importante „în așa fel încât părinții să înțeleagă că prioritar nu este salamul, ci studiile copiilor”. „La nivelul grădinițelor lucrurile se schimbă, părinții deja optează pentru grădinițe private. Și cred că în scurt timp ar trebui să devină un lucru comun să-și dea copiii și la școli private, la instituții de educare profesională direcțională, adică la cursuri profesionale, plătite”, este de părere Mark Mazureanu.
Un aport important în cultivarea spiritului critic și a activismului tinerilor sunt și instruirile organizate de organizații neguvernamentale. Mark Mazureanu a inițiat la Chişinău cursurile Academiei de Jurnalism Participativ, destinat, așa cum scrie și pe site-ul proiectului (www.acj.md), „tinerilor care cred în schimbare, care nu considera plecarea drept unica salvare și care doresc sa monitorizeze procesele publice din Moldova pentru a construi un bloc de rezistență împotriva dezinformării, propagandei, corupției și neglijenței în societate”.
„La început, când am conceptualizat proiectul, valul de propagandă care venea din Est era atât de puternic, încât noi am simțit necesitatea de a pregăti tinerii activi on-line și pe cei care creează produse media online să aibă discernământ și să nu „muște” din această momeală a dezinformării. Apoi, ideea de propagandă a fost extinsă, pentru a îngloba nu doar fluxurile care vin geografic din Est, ci și pentru a crea un scut de protecție la orice fel de fluxuri informaționale propagandistice, de dezinformare sau cu informații greu de verificat. Am constatat apoi că, pe lângă abilitatea de a colecta și a opera cu informații, tinerii au nevoie de asistență la procesul de creare a conținutului propriu și a platformelor prin care să se exprime. Și în fază finală am constatat că acești tineri pot fi mai mult – pot fi generatori de fluxuri primare și de soluționare a unor probleme comunitare.
Cei care activau în domeniul ecologic s-au regăsit în vlogging, blogging, jurnalism participativ, în crearea unor platforme, podcast-uri, noutăți prin care să promoveze ideile în care cred. La fel și cei care activau în domeniul tineretului sau în monitorizarea procesului administrativ din Chişinău. În runda a doua am avut o comunitate destul de largă de vloggeri care postează despre calitatea serviciilor de infrastructură oferite de primărie. Noi la curs i-am șlefuit doar și am făcut ca produsele lor să crească calitativ și i-am învățat mecanismele prin care să ajungă la o audiență mult mai mare. Dacă un vlog filmat de un participant avea 3-5 mii de vizualizări, acum ei au ajuns la 25 de mii de vizualizări și mai mult”, povestește coordonatorul ACJ.
Cum se poate ajunge de la aceste elemente singulare la masa critică ce poate determina ca autoritățile să acționeze altfel, vocea căreia să fie auzită în societate, să schimbe mentalități și să genereze schimbări? „Un om singur nu poate reuși foarte multe. Se pot face lucruri importante doar atunci cânt te unești cu alți oameni și când ai și un suport social. Revenind la Academia noastră – un individ care agregă problema comunitară și o prezintă foarte inteligent, scurt și la temă în spațiul online și care învață tehnici de a ajunge la o comunitate mare, adună imediat suport din partea societății. Și el unul devine un factor de presiune și schimbare. Când postarea lui în care abordează o problemă adună de exemplu 50 de mii de vizualizări, este ridicat un val de presiune și autoritățile nu-l mai pot desconsidera. Câțiva tineri de la ACJ au făcut câteva materiale despre construcțiile ilegale din Chişinău, care în două ore au fost preluate de canalele media. Acești tineri au demonstrat că ei pot ridica valul”, povestește directorul Asist.
Partea dificilă este că autoritățile din Republica Moldova pur și simplu ignoră de cele mai dese ori opinia publică și semnalele care vin din societate. Însă că orice sistem autocratic are nevoie de legitimitate populară, oricât de falsă și artificială ar fi aceasta. Mazureanu: „Cu cât mai mult tu, ca personalitate, delegitimezi acest sistem, cu atât mai scumpă este guvernarea. Poți spune ”Da, domnilor, votul meu nu contează. El chiar nu contează, el nu schimbă nimic. Dar, f*ck you guys!, dacă eu pot să vă fac guvernarea mai scumpă și voi să cheltuiți mai mult ca să paralizați acțiunile mele, atunci eu voi face totul pentru a vă ridica costurile acestor abuzuri. Prin faptul că am fost să votez eu voi avea dreptul moral să critic modul vostru de a guverna, chiar dacă voi încercați să mă ignorați!”. Aceasta trebuie să fie retorica unui tânăr activ și implicat în Republica Moldova”, subliniază Mark Mazureanu, directorul Asociației de tineret ASIST de la Chişinău.
Lina Grâu este jurnalistă, autoare de emisiuni la Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL). Autoare de studii și analize, publicații periodice și emisiuni radio acoperind subiecte de integrare europeană, cooperare regională, afaceri interne și externe ale Republicii Moldova și problematica reglementării transnistrene. Contribuie cu studii și materiale la publicațiile unor think-tank-uri independente și colaborează cu instituții de presă din Republica Moldova și din străinătate.
Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Mark-Mazureanu-Tinerii-e1602855007435.jpg332452adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-10-16 13:08:582020-10-16 13:31:16Mark Mazureanu: Tinerii de la Academia de Jurnalism Cetățenesc au demonstrat că pot deveni factori de presiune asupra autorităților
[INTERVIU Buletin Nr. 1] Lina Grâu | Societatea moldovenească nu s-a îndepărtat foarte mult de percepția medievală a femeii văzute aproape exclusiv în rolul de soție și mamă, având ca singură preocupare treburile casnice. Acest lucru se vede inclusiv din sondaje – Indexului egalității de gen și Barometrul de gen, declară Alina Andronache, consultantă în cadrul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare.
Conform acestor sondaje, majoritatea populației din Republica Moldova crede că menirea femeii este în primul rând să se căsătorească, să crească copiii și să aibă grijă de treburile casnice, iar alte lucruri, precum cariera și viața publică, sunt secundare sau chiar contraindicate. „În aceste condiții este între foarte greu și chiar imposibil ca potențialul femeii să fie valorificat pe deplin. Adesea mi se spune: „Ai trei copii, ce-ți mai trebuie? Te-ai împlinit!”. Nu, nu este adevărat. Femeia are nevoie nu doar de copii și familie ca să fie împlinită”, spune Alina Andronache.
În baza analizelor pe care le-a făcut bazându-se pe date statistice, experta subliniază că în Moldova numărul de femei cu cel puțin o diplomă de studii superioare este mai mare decât cel al bărbaților, fetele încep activismul civic, care ulterior duce la implicarea în politică, la aceeași vârstă ca și băieții. Însă din cauza condițiilor create în societate în jurul vârstei de 25-30 de ani femeile sunt nevoite să-și pună de-o parte aspirațiile legate de carieră și să se dedice copiilor și familiei. Ulterior, în jurul vârstei de 45-50 de ani, femeile încep din nou să se implice.
„Mi-am dat seama că acest lucru este determinat de politicile defectuoase ale statului privind reconcilierea vieții de familie cu cea profesională, spune Alina Andronache. Noi avem cel mai lung și cel mai prost plătit concediu de îngrijire a copilului (3 ani); noi nu avem servicii de creșă și nu avem opțiuni prin care ambii părinți să aibă posibilitatea de a sta cu copilul. În momentul în care femeia decide să aibă un copil, ea devine izolată, închisă în casă și ratează drumul către o carieră profesională”.
Experta subliniază că femeile întâmpină mult mai multe dificultăți, bariere, probleme atunci când încearcă să se realizeze pe plan profesional. Referindu-se la cauzele acestei atitudini din societate, Alina Andronache spune că stereotipurile sunt perpetuate prin modelele transmise în familie, atunci când de exemplu doar fetele sunt puse să facă curat sau să gătească și li se repetă mereu că trebuie să fie cuminți și educate. Alt factor este religia, atunci când femeii i se spune că trebuie „să rabde și să-și ducă crucea”, inclusiv atunci când este agresată de soț. Chiar și educația din școală sau manualele școlare promovează aceleași stereotipuri. „În manualele școlare femeile sunt reprezentate doar făcând curat, gătind, având grijă de copii, iar în profesii – doar ca profesoară, educatoare, frizeriță, asistentă. Iar bărbații sunt reprezentați ca fiind în funcții de conducere. Și aceste imagini au un rol determinant în perioada în care copilul se dezvoltă”, subliniază experta.
Și politicul are, în opinia ei, un rol important în marginalizarea rolului femeii în societate. Prin interpretările eronate a ceea ce înseamnă familia, dar și prin retorica discriminatorie și sexistă aplicată femeilor care au candidat la funcții publice, politicienii-bărbați au promovat și mai mult ideea că „locul femeii este în casă la cratiță”. „Cel mai mult această tendință s-a accentuat de la prezidențiale, când s-a speculat că o candidată fără familie și copii nu poate fi bună pentru această funcție. Teză care nu este însă aplicată și bărbaților. După acest moment au început adevărate campanii care sugerează că egalitatea de gen și emanciparea femeii strică familiile și scad natalitatea”, atenționează Alina Andronache.
Ea atenționează de asemenea că efortul depus de partenerii externi și societatea civilă atunci când au promovat Legea cu privire la cotele de reprezentare în funcții publice, adoptată în 2016, a fost re- – 13 – dus la zero prin trecerea la sistemul electoral mixt. „Cu regret, nu se va putea testa impactul acestei legi, pentru că s-a schimbat sistemul electoral în Republica Moldova – a fost o muncă enormă, care a durat ani de zile pentru ca până la urmă nici să nu o putem vedea în practică. În consecință, este previzibil că după următoarele alegeri, făcute în baza sistemului electoral mixt, vom aveam mult mai puține femei în funcții publice decât acum. Nu cred că a putem vorbi despre o deschidere sinceră a clasei politice pentru a soluționa această problemă”, spune Alina Andronache.
„Cauza pentru care nu avem femei în politică, pentru care femeile nu sunt valorificate, deși au un potențial enorm, este că din familie, grădiniță, școală și universitate ele au fost educate să nu se laude, să fie cuminți, să pună alte priorități în față, să fie dedicate doar familiei. Noi nu creștem personalități, ci femei și bărbați, aplicându-le etichete și inoculându-le stereotipuri. Iar când vom înceta să facem asta, societatea noastră se va schimba. Pentru că abia atunci va fi valorificat integral potențialul uman al întregii populații, și nu doar a unei jumătăți. Avem foarte multe femei cu o foarte bună pregătire, dar ele nu sunt susținute, nu sunt promovate de societate și de mass media, noi nu le găsim în cărțile de istorie, noi nu le vedem printre portretele de deasupra tablei în sălile de clasă, nu le vedem în viața publică”, subliniază Alina Andronache. Printre soluții s-ar număra desfășurarea unor proiecte și programe de abilitare a femeilor în viața publică, inclusiv în cele mai îndepărtate localități. „Nu vom schimba nimic dacă vom lucra doar în centru, doar la schimbarea cadrului normativ sau la schimbarea mentalităților în Chişinău”, spune experta.
Importante sunt și sursele de informare. „Nu toate localitățile au acces la internet sau la surse mass media diversificate. Și atunci, cine lucrează pentru a promova niște valori într-o localitate mică? Biserica și primăria. Nici măcar școala nu mai are rolul acesta, după ce a rămas câte o școală la două-trei sate. Iar biserica promovează de multe ori niște valori eronate, care sunt departe de spiritul autentic al creștinismului. Multe articole scrise de preoți spun că femeile trebuie să fie ascultătoare și ”să-și ducă crucea”, să servească bărbatul și copiii, iar atunci când suferă de violență trebuie să rabde”, constată Alina Andronache.
Politicul s-a prins rapid că religia poate aduce influență și o „încalecă” de fiecare dată când se ajunge la alegeri. Chiar și istoric, biserica a fost întotdeauna folosită ca instrument de propagandă și manipulare a societății. Cum se face că ortodoxia este clar asociată cu intoleranța – față de femeile mai active, sau față de minorități – de la cele etnice la cele sexuale, iar societatea moldovenească, deși se declară în proporție de 98% creștină, este una dintre cele mai intolerante? O întrebare pentru care Alina Andronache are două explicații. Prima este că nu se practică un creștinism conștient – botezul, cununia, participarea la slujbe se face „pentru că așa trebuie”, fără a ști exact ce semnificații au.
„Iar a doua explicație este că noi nu avem preoți învățați care să propovăduiască despre creștinism și Biblie. Avem preoți care promovează și interpretează cum vor ei învățăturile biblice. Cea mai mare poruncă pe care ne-o dă Biblia este să iubim pe aproapele nostru așa cum ne iubim pe noi înșine. Și această teză nu are nimic în comun cu ura și intoleranța. Atunci când noi ne uităm la nivelul de intoleranță din Republica Moldova, vedem că majoritatea celor care se declară creștini de fapt nu respectă prima poruncă. Iar cei câțiva, foarte puțini, preoți care își permit să explice lucrurile în contrasens cu opinia comună, sunt pedepsiți de conducerea bisericii și reduși la tăcere. Pentru că biserica s-a transformat într-o instituție de stoarcere a banilor din enoriași, de manipulare, dar și de promovare a intereselor unor oameni – politicieni și nu numai. Și de fapt nu este biserica pe care ne-a transmis-o Hristos”, subliniază experta.
Cum se face că școala nu a reușit să modernizeze societatea, comunitățile respective? „Un mare filosof a spus că în momentul în care îi iei unui popor educația, poți să-l controlezi și să-l manipulezi foarte ușor. Iar nouă autoritățile ne-au luat educația. Noi nu avem o educație calitativă, iar aici este cel mai mare eșec care nu ne permite să progresăm ca stat și ca societate”, conchide Alina Andronache, consultantă în cadrul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare.
Lina Grâu este jurnalistă, autoare de emisiuni la Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL). Autoare de studii și analize, publicații periodice și emisiuni radio acoperind subiecte de integrare europeană, cooperare regională, afaceri interne și externe ale Republicii Moldova și problematica reglementării transnistrene. Contribuie cu studii și materiale la publicațiile unor think-tank-uri independente și colaborează cu instituții de presă din Republica Moldova și din străinătate.
Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Alina-Andronache-poza.jpg640960adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-10-16 13:02:412020-10-19 09:26:27Alina Andronache: Noi nu creștem personalități, ci femei și bărbați
[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Vitalie Călugăreanu | Oamenii protestează, de obicei, împotriva abuzurilor guvernanților care le decid soarta. Protestele apar atunci când Suveranul (Poporul) înțelege că instituțiile statului, întreținute din bani publici, sunt anemice, tolerante la corupție sau au fost deposedate de pârghiile menite să blocheze tentațiile guvernanților de a fura de la cetățeni. Altfel spus, protestele apar atunci când se încearcă anihilarea instituțiilor statului. Vorbim de protestele masive, cu impact, care pot răsturna guverne sau cel puțin pot descuraja apucăturile guvernanților de a insista asupra unei inițiative nocive, care contravine interesului național. Atunci când nu mai există alte pârghii democratice de blocaj, cetățenii se revoltă în cor ca să fie auziți de mai marii zilei – se asociază, pentru că o voce singură e neputincioasă. Adică, protestul e o modalitate de a amplifica un mesaj și chiar, uneori, de rezistență fizică. Doar o voce puternică este în măsură să ceară socoteală autorităților. Între altele, dreptul de a protesta a apărut înaintea dreptului la vot – cei curioși pot studia aceste detalii.
Numai că, pentru ca protestele pașnice să aibă impact, e nevoie ca democrația să fie funcțională, iar printre guvernanți și printre funcționari să existe și oameni onești, cu gândire de stat, care își iubesc sincer țara. Când poporul protestează afară, aceste elemente sănătoase generează rezistență internă în sistem și protestul pașnic își atinge scopul.
Am extras două infografice din ultimul BOP. Diagnoza poate fi stabilită lejer. Moldovenii nu se consideră reprezentați de actuala guvernare, dar la proteste au participat, în ultimii 5 ani, doar 13%. Din 100% doar 13%. Miorița plânge jalnic, se vaicără, dar așteaptă cuminte să fie sacrificată.
De ce nu mai funcționează protestele în Republica Moldova? Oricine urmărește atent actualitatea politică din Republica Moldova a înțeles că intensitatea și impactul protestelor a scăzut continuu din 2016 încoace. În acel an, într-o noapte, în spatele a zeci de cordoane de poliție, cu încălcarea procedurii legislative, a fost învestit actualul Guvern. În acea noapte, liderul PL, care a votat Guvernul Filip, a fost bruscat de protestatarii supărați. În acea noapte, protestatarii reușiseră să pătrundă în holul Parlamentului fără să distrugă nimic. Au vrut să blocheze învestirea unui guvern care nu reflecta votul cetățenilor, ci un troc.
Ce a urmat?
A urmat întărirea poliției și îngrădirea libertăților cetățenești. Și chiar dacă guvernanții au umblat la instrumente sensibile ale democrației și și-au atras critici din partea Bruxellesului și Washingtonului, chiar dacă au pus miliardul de dolari furat pe spatele cetățenilor, chiar dacă și-au tras sub ei sistemul electoral, deși recurg la privatizări dubioase și aplică instrumente menite să legalizeze bani murdari, puterea protestelor a continuat să scadă. Se pare că oamenii s-au resemnat. Adevărat, foarte mulți s-au dezamăgit și au plecat. Nu au vrut să-și irosească anii într-o Moldovă cu cetățeni care nu știu ce vor. Și astăzi „evadează” zilnic câte 106 oameni, conform estimărilor rapoartelor internaționale.
Dar nu migrația este principalul factor care a determinat scăderea puterii de rezistență. Activismul civic a obosit pur și simplu, deoarece protestele nu au dat roade. De ce? Pentru că democrația fusese deja anihilată. Rezistența din interior a lipsit. Participanții la protest au fost lăsați să fiarbă în furie și frustrare până s-au plictisit. Și-au pierdut speranța că se mai poate schimba ceva și au decis să nu-și mai irosească energia cu aceste activități. Unii s-au dezamăgit în liderii protestatari, acuzându-i că au fost prea cuminți, că nu au reușit să pună presiune pe guvernanți, că nu au avut un plan, că nu au reușit să justifice lozinca „Acum ori niciodată!”. Exact pe această plictiseală, alimentată de frustrare, a mizat puterea. Apoi, guvernanții au profitat de această atrofiere și resemnare a oamenilor activi ca să-și întărească pozițiile și, în paralel, să impună frica: a expulzat din sistem judecătorii și procurorii incontrolabili; și-au subordonat, prin corupție și șantaj, primarii neafiliați partidului; au preluat controlul asupra fluxurilor financiare gestionate până atunci de exponenții partidelor anihilate; și-au dezvoltat mașinăria propagandistică; și-au trimis sateliți pe diferite segmente de electorat ca să le fărâmițeze și să le controleze (pe flancul unionist și pe flancul stâng); și-au loializat poliția prin majorări de salarii și au echipat-o ca-n filme.
Apoi, generând o puternică stare de revoltă (anularea rezultatelor alegerilor noi în Chișinău) i-au testat puterea de represiune în timpul ultimelor acțiuni stradale din august 2018 și au primit două garanții: Prima: că în interiorul Poliției nu există nici o rezistență și că ordinele se execută chiar și atunci când oamenilor cu epoleți li se cere să acționeze disproporționat. A doua: că Poliția dispune de forța necesară să înăbușe orice manifestație în măsură să atenteze la confortul celor oploșiți la putere. Iar pentru siguranță maximă, a fost înscăunat un șef al Armatei cu semnătura lui Andrian Candu în calitate de președinte interimar pentru 5 minute.
În spatele acestor „pereți”, se clădește o dictatură pe frică și sărăcie, pe hrișcă și circ, pe propagandă și minciună, pe șantaj și corupție, pe promisiuni populiste și falsă retorică pro-europeană și declarații perfide de dragoste față de amărâți, pe ipocrizie crasă care „justifică” la CEDO trimiterea la moarte, în Turcia, a celor 7 profesori de la „Orizont” (escortați în Turcia pentru că nu au solicitat „întoarcerea voluntară într-o altă țară decât țara lor de origine” și că nu au revendicat faptul că „ar putea fi torturați sau supuși unui tratament inuman în Turcia”).
Urmașii lui Ștefan? Sigur?
În ultimele luni, mai mulți colegi de breaslă (jurnaliști) au urmat exemplul protestatarilor resemnați, plictisiți. Au renunțat la principii și s-au conformat. Alunecarea lor spre confortul de scurtă durată, oferit de cei care au furat acest popor, ne-a șocat și ne-a dezgustat. Dar ei sunt emanația acestei societăți care a lăsat mâinile în jos, care votează hrișca și sacul cu varză, care se uită cu dispreț la mâna de oameni care încearcă încă să se opună (vezi câți protestatari erau dimineața, pe 27 august, la monumentul lui Ștefan cel Mare, când poliția a intervenit în forță). Ei, ca și politicienii care s-au vândut după 2014 ca roșiile la piață, sunt emanația celor care se declară iritați că niște protestatari, care cer ca drepturile cetățenești să fie respectate, crează obstacole în trafic. Se opresc în fața lor și se răstesc: Care e rostul? Totul s-a terminat! Nu aveți nici o șansă! Conformați-vă!
Normalitatea devine minoritate în Republica Moldova. Credem în horoscop, accesăm știri false, ne alimentăm spiritual cu minciuni și mituri, pupăm papucii oricui ne aruncă o „tușonkă”… Toate acestea ne sunt servite așa încât să le „înghițim” ușor, ca să ne adoarmă vigilența, spiritul critic și capacitatea de analiză, să ne devieze atenția de la adevăratele subiecte care contează și care ne afectează bunăstarea. Ei asta pot. O mașinărie uriașă lucrează la această „întreprindere” de spălare a creierilor, de crearea a realității paralele – e mașinăria care zi și noapte lucrează la lipsirea noastră de viitor.
Dar noi nu suntem sinucigași! Conștientizăm necesitatea unei schimbări. Și ei știu asta. Așa că au început „să-și pună ouăle” în diferite coșuri ca să-și propulseze cât mai mulți slujitori în structurile statului și după alegeri. Este de datoria societății civile să se implice cât mai hotărât în monitorizarea proceselor electorale și în demascarea indivizilor lipsiți de integritate care se vor deputați. Odată ajunși în fotolii, ei vor trăda ori se vor vinde. Este de datoria presei libere, a ONG-urilor și a oamenilor activi să încurajeze puținii oameni integri care au mai rămas în justiție, procuratură și în organele de forță să scape de frici și să-și îndeplinească onest sarcinile – să genereze astfel schimbarea din interior.
Profesioniștii din sistem trebuie să înțeleagă că dacă nu ripostează acum, împreună, împotriva ordinelor ilegale primite, nu se vor mai putea împotrivi niciodată. Opoziția este obligată să reziste, să înfrunte blocajul informațional prin discuții directe cu cetățenii, să-și facă curățenie în propria curte și să propună alegătorilor o ofertă electorală convingătoare, în care să nu mintă, dar care să poată aduna atâta potențial electoral încât să acopere cu mult frauda electorală la care se pot deda cei care controlează puterea. Cetățenii, la rândul lor, trebuie să înțeleagă că aceasta este ultima șansă de a salva democrația în Republica Moldova. Pericolul de a pierde toate avantajele oferite de UE în ziua de 24 februarie 2019 este uriaș. Din păcate, o idee națională care să-i unească pe moldoveni așa și nu a apărut, pentru că politicienilor le convine o societate săracă și confuză, cu oameni împărțiți în două tabere gata să se sfâșie reciproc. Așa că până apucăm să creștem niște politicieni care să nu-și urască țara, care să identifice acel proiect național, libertatea de a circula și de a munci fără vize, respectiv accesul la piața UE ar trebui să fie prioritățile fiecărui moldovean lucid.
Vitalie Călugăreanu este actualul editor de știri de la TV8 și corespondent Deutsche Welle la Chișinău, având o vastă experiență în mass-media moldovenească. A coordonat politica editorială a cotidianului Jurnal Național – ediție de Chișinău, al agenției și cotidianului FLUX, a moderat talk-show-urile Cabinetul din umbră, Epicentru, Logica puterii și a colaborat cu instituții media din afara R.Moldova: Antena 1, Jurnalul Național, Prima-News și altele. A fost premiat cu Global Shining Light Award, deține premiul I al de Asociaţiei Presei Independente, precum și alte importante distincții în domeniul jurnalismului.
Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Vitalie-Calugareanu-protestele-e1602853181372.jpg626856adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-10-16 12:56:092020-10-16 13:01:25De ce nu mai funcționează protestele în Republica Moldova?
[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Victor Guzun | Oamenii au votat dintotdeauna. Pentru că este dificil să adopți decizii care influențează viața unei comunități fără a putea cuantifica cu exactitate preferințele membrilor acestor comunități. În Grecia antică, pentru a cuantifica voturile necesare pentru ostracizarea (expulzarea pentru un termen de 10 ani) unor rezidenți erau numărate cioburile de ceramică pe care cetățenii inscripționau numele persoanei expulzate (6000 voturi necesare). Aceiași procedură și număr erau aplicate potențialilor noi cetățeni. În India antică, pentru alegeri „municipale” erau folosite frunze de palmier pe care erau scrise numele candidaților, frunzele erau aruncate în o oală și ulterior numărate. Termenul de buletin de vot provine de la cuvântul „ballota”¸ ce înseamnă de fapt o bilă mică pentru votare, folosită în sistemul de votare a dogelui Veneției (din 697 AD). Primele buletine pe suport de hârtie au apărut în anul 139 BC în Roma antică.
După peste 21 secole, omenirea continuă să folosească buletine de vot pe suport de hârtie, chiar dacă o mare parte a transferului de date din lume este digital, volumul de date crește în progresie geometrică, iar fiecare om de pe planetă are posibilitatea ipotetică de a se conecta și schimba date instantaneu cu oricare alt om sau instituție, folosind doar telefonul său mobil. Omenirea cunoaște în perioada actuală o metamorfoză principială în care distanțele nu mai joacă un rol determinant iar datele se transmit într-o fracțiune de secundă, oriunde. Migrația de scurtă durată sau permanentă este un proces obișnuit, iar tehnologiile moderne de comunicare te conectează cu propria țară și cu instituțiile pe care le reprezintă mult mai simplu, mai ieftin și mai rapid. Oamenii nu mai depind în măsură atât de mare de locul reședinței lor și solicită tot mai multe servicii publice deschise și transparente.
Un serviciu vs dreptul de a alege
La alegerile parlamentare din Republica Moldova sau cele pentru Parlamentul European desfășurate în România, sute de mii de oameni aflați în afara țărilor respective nu și-au exercitat dreptul de vot datorită distanțelor mari până la secția de vot, costurile mari aferente deplasării și numărul mic al secțiilor de vot, capacităților umane, financiare și tehnice limitate pentru organizarea alegerilor, proceduri birocratice sau limitări de participare. Zeci de mii de oameni au așteptat ore în șir în fața secțiilor de votare fără a reuși să voteze. Din aceste considerente, adoptarea votului prin internet răspunde necesităților lumii democratice moderne, fiind un imperativ al secolului XXI.
Ce reprezintă votarea electronică – i-Voting?
Este o modalitate de a vota electronic folosind un dispozitiv electronic special (EVM) instalat în secțiile de votare sau votarea la distanță, prin internet, fără a fi necesară prezența fizică a votantului în secția de votare. Prima metodă (EVM) este folosită în alegerile naționale din Brazilia, India, Venezuela, unele alegeri regionale în Canada, Finlanda, SUA, Peru, Argentina ș.a.. A doua metodă, la care mă voi referi mai jos, este folosită la nivel național în toate tipurile de alegeri (locale, parlamentare și europarlamentare) în Estonia, 10 cantoane din Elveția (și pentru cetățenii elvețieni care locuiesc în afara țării) și va fi lansat în Lituania în 2020.
Cum funcționează votarea prin internet în Estonia
Estonia este, probabil, unicul stat din lume în care 99% din serviciile publice sunt online, disponibile 24/7 (cu excepția căsătoriilor, divorțurilor și vânzării imobilelor). Datorită dezvoltării unui ecosistem digital securizat, ușor de folosit și flexibil, Estonia și-a dezvoltat un nivel foarte înalt de transparență decizională și încredere în folosirea instrumentelor digitale. I-votarea permite votarea prin internet, din orice loc de pe glob unde există o conexiune internet. Pentru aceasta este nevoie de un calculator conectat la rețeaua internet, cardul de identificare estonian (obligatoriu pentru toți cetățenii) sau cardul Mobile ID instalat în telefon, cu certificatele de autentificare valide.
Atât cartela de identificare cât și Mobile ID dispun de un cod de identificare format din 4 cifre pentru accesul utilizatorului în sistemul de vot prin internet și un cod din 5 cifre folosit pentru autentificarea semnăturii digitale, care și este folosit la autentificarea finală a votului electronic.
I-votarea este organizată de către Autoritatea Electorală din Estonia în cooperare cu Autoritatea pentru Sisteme Informaționale. Înaintea începerii procedurii de votare, Oficiul Electoral de Stat pregătește aplicația electronică de vot și o plasează pe site-ul Autorității Electorale. Votarea electronică este disponibilă 24/24 pentru o perioadă de 7 zile înaintea zilei alegerilor (zilele 10-4). Pentru a vota – i-Voting, aplicația respectivă este descărcată de pe site-ul Autorității pe calculatorul utilizatorului. După descărcare, utilizatorul intră în sistemul electoral electronic folosind codul din 4 cifre de pe ID sau Mobile-ID. Odată ce sistemul a recunoscut utilizatorul, sistemul integrat conectat la bazele de date din registrul populației recunoaște dreptul cetățeanului sau rezidentului la tipul de vot (local, parlamentar sau europarlamentar) și în baza adresei reședinței utilizatorului arată listele candidaților pentru circumscripția respectivă. Utilizatorul alege partidul sau candidatul pentru care vrea să voteze, votul este criptat, iar sistemul îi cere aplicare codului de semnătură digitală format din 5 cifre. Întreaga procedură de vot durează în medie 2 minute.
După aplicarea semnăturii digitale, votul criptat este transmis către serverul de colectare a voturilor iar utilizatorul va primi o confirmare a votului, împreună cu un cod QR care stabilește timpul exact când votul a fost trimis către serverul colector. Voturile electronice sunt criptate folosind algoritme de criptare de ultimă generație, iar specificațiile sunt stabilite de către Oficiul Electoral înainte de fiecare alegeri. Votul e criptat cu două chei de criptare: pentru aplicația publică și pentru aplicația de deschidere a voturilor. Ultima poate funcționa doar în complex de mai multe chei, distribuite membrilor Comisiei Electorale Naționale.
Pentru a evita influența opțiunii de vot a utilizatorului de către persoane terțe, este posibilă votarea multiplă, doar ultima opțiune va rămâne valabilă iar toate voturile precedente vor deveni nule. Ca măsură suplimentară de securitate, votarea cu buletinul de hârtie în secția de vot în ziua alegerilor sau votarea prealabilă (4 zile), va anula votul electronic precedent. Înainte de ziua alegerilor, comisiile electorale de circumscripție primesc listele i-votanților pentru a evita dublarea votului. Cetățenilor care votează cu buletinul de vot obișnuit li se anulează automat votul electronic.
Numărarea voturilor și verificarea rezultatelor. Procedura este una publică, cu participarea membrilor Comisiei Electorale Naționale. Datele personale sunt separate de voturile electronice (este folosit un sistem de 2 plicuri electronice). Votul propriu zis conține doar un identificator electoral și numărul candidatului selectat. Voturile sunt deschise public cu ajutorul unui set de chei de acces diferite, distribuite membrilor Comisiei, iar datele finale sunt transmise în sistemul informațional electoral. Rezultatele votului electronic nu sunt publicate până la închiderea urnelor de vot tradiționale, pentru a nu influența opțiunile de vot.
După numărarea i-voturilor, are loc procedura de control a integrității voturilor printr-o a două numărare, voturile fiind comasate, iar datele de intrare și iesire trebuie să corespundă exact cu rezultatul votului. Auditorii și observatorii pot controla anonimitatea și corectitudinea votării.
Nivelul de participare în i-votare. Sistemul a fost folosit pentru prima oară la scară națională în alegerile locale din 2005, fiind organizate până acum 11 alegeri cu folosirea i-votării. Ponderea i-voturilor a crescut constant la toate tipurile de alegeri, începând cu 1,9% din numărul total al votanților în 2005 și culminând cu 47,2% la ultimele alegeri pentru Parlamentul European (Mai 2019). În schema de mai jos vedeți numărul procentual al i-voturilor (KOV – alegeri locale, Riigikogu – alegeri parlamentare, EP – alegeri în Parlamentul European).
Argumentele adoptării i-votării sunt evidente: i-votul șterge granițele geografice, cetățenii își pot exercita dreptul de vot de oriunde există o conexiune internet, fără a fi impuși să parcurgă distanțe mari, să suporte cheltuieli de resurse financiare sau timp. Participarea cât mai mare a cetățenilor cu drept de vot în scrutinele electorale crește direct gradul de reprezentativitate a celor aleși. Votul prin internet este ieftin și rapid, odată ce sistemul este funcțional, cheltuielile financiare și umane aferente procesului sunt mici, în comparație cu cheltuielile mari, inevitabile pentru organizarea votării tradiționale. Votul prin internet este sigur și poate fi cuantificat la orice etapă, dacă sunt utilizate tehnologiile de securizare și criptare adecvate. Un vot online nu va dispărea niciodată. Voturile online contribuie la reducerea fraudelor electorale și sunt mult mai puține riscuri de manipulare a lor. Putem fi siguri că, în viitor, votul online va fi folosit de majoritatea democrațiilor. De ce să nu începem implementarea lui chiar acum?
Victor Guzun este profesor de relații internaționale la Universitatea TalTech (Estonia), conduce o companie de consultanță și participă la proiecte internaționale în calitate de expert independent. A deținut funcțiile de ambasador al Republicii Moldova în Estonia, director al Departamentului Relații Externe și Integrare Europeană al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, profesor de geopolitică, director adjunct și profesor la Liceul Francez-Român Gheorghe Asachi.
Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Victor-Guzun-i-Voting-imperativ-al-secolului-XXI.-Exemplul-Estoniei-e1602852677322.jpg477628adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-10-16 12:47:072020-10-16 12:54:39i-Voting – imperativ al secolului XXI. Exemplul Estoniei
[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Nicolae Țîbrigan | În seara zilei de 15 aprilie curent, publicul din R. Moldova cu acces la postul public de televiziune Rossia 1, a avut ocazia să urmărească în cadrul programului de știri „Vesti” un reportaj despre o nouă armă electronică aflată în dotarea armatei ruse[i] și utilizată pe teren, în Marea Neagră, împotriva distrugătorului american USS Donald Cook.
Grupul-țintă poate fi lesne intuit: vorbitorii de limbă rusă din spațiul CSI (deci, cu expunere la nivel local și regional)[ii]. Reportajul ne-a atras atenția, mai ales că se bazează pe surse de rețele sociale.
Căutând în analizele de specialitate, am descoperit că astfel de tactici se înscriu perfect în strategia de dezinformare practicată în trecut, mai ales în cel de al Doilea Război Mondial. Un exemplu elocvent este cazul completării trupelor americane de divizii și unități de tehnică militară false cu rolul de a descuraja şi demoraliza trupele germane.[iii]
La o simplă căutare pe You Tube după cuvintele-cheie: „хибины дональд кук черное море” (hibiny donald cook marea neagră – n.r.) vom identifica circa 160 de filmulețe, reportaje, interviuri pe această temă. Cu siguranță, e ceva în nergulă cu această știre. Dar ce anume?
În primă instanță, ar trebui să fragmentăm reportajul prezentat pe „Vesti”, eliminând informațiile inutile sau de umplutură. Vom pune accent doar pe elementele verificabile, ce pot fi confirmate/infirmate prin pași de fact-checking:
1. Vom fragmenta reportajul video și vom analiza doar elementele esențiale, care ni se par scoase din context sau care nu respectă normele jurnalistice, reconstituind falsa narațiune.
Aici orice jurnalist care se respectă ar trebui să se pună în gardă. Nu avem surse exacte! Numele marinarului, denumirea rețelei, numele utilizatorului (pseudonim) și data postării.
Pentru a-i descuraja pe jurnaliști să mai verifice veridicitatea știrei, dezinformarea este întărită cu declarația generalului american în rezervă Frank Gorenc – fost comandant al forțelor aeriene americane. Dar Frank Gorenc nu reprezintă statul american, cu atât mai mult că nu este indicată nicio sursă a declarației sale!
2. Nu ne bazăm pe declarații ale unui singur militar american, ci mergem pe site-ul oficial[i] al Departamentului de Apărare ale Statelor Unite (Defense.gov) și căutăm comunicatele oficiale. Fiind vorba despre un eveniment petrecut în 2014, vom utiliza motorul de căutare înserând parametri specifici pentru a filtra rezultatele: [uss donald cook russian aircraft su-24 site: defense.gov]. La bara de instrumente, am ales un interval de timp specific (14 aprilie – 2 mai 2014).
Google afișează primul rezultat chiar comunicatul de presă „Russian Aircraft Flies Near U.S. Navy Ship in Black Sea”[i] emis de Departamentul Apărării pe 14 aprilie 2014.
3. Pentru a verifica veridicitatea narațiunii prezentate în reportajul „Vesti”, ne vom axa doar pe date empirice/verificabile, și nu pe declarații ale militarilor, pe care ar trebui să le tratăm cu o anumită doză de circumspecție. Mergem direct la sursa reportajului!
Căutăm pe rețele sociale postarea așa-numitului „marinar” american, excluzând varianta Twitter (acolo orice mesaj este limitat la 140 de caractere). Rămâne Facebook și utilizăm motorul lui de căutare.
Identificăm cuvintele-cheie din mesajul marinarului: „Aegis”, „locator”, „mysticism” și „shame”. Nu uităm să selectăm la timp: April 2014. Aici descoperim postarea lui Nick Olson[ii] care trimite către un material publicat pe freepublish.ru (site inactiv la momentul verificării). Descopăr că Nick Olson nu e militar american, mai ales că are postări pro-Putin și pro-Assad.
Observăm că postarea este redactată într-o limbă engleză tradusă automat din altă limbă.
Chiar dacă site-ul este inactiv, vom folosi arhivatorul WaybackMachine[i]. Înserăm link-ul articolului în căsuța de dialog și vom obține o listă de printscreen-uri ale articolului din 20 aprilie 2014.
Descoperim că articolul fusese publicat pe 17 aprilie 2014, avându-l drept autor pe Dmitrii Sedov (columnist) care publicase materialul prima dată pe site-ul www.fondsk.ru (Fond Strategiceskoy Kulturî / Strategic Culture Foundation) – site înregistrat în Estonia (regiunea Ida-Virumaa din nord-estul țării, populată în proporție de 73% de etnici ruși)[i].
Tot de pe site aflăm că materialul este publicat la secțiunea „Opinie” (Мнение).
Din articol în sfârșit aflăm doar prenumele marinarului american – Johny, și a soției sale Mary.
4. Ne întoarcem la reportajul prezentat la „Vesti” și constatăm că acolo sunt reproduse cu exactitate „pasaje” din pamfletul lui Sedov.
5. Cum căutăm dezinformarea în spațiul informațional comun din România și R. Moldova folosind cuvinte-cheie pentru motorul de căutare Google: [aegis, marea neagra, uss donald cook, radar, su-24] – căutare setată pe intervalul de timp 14.04.2014 – 25.07.2017 prin butonul de instrumente.
În spațiul informațional de limbă română dezinformarea ajunge prima dată pe 23-24 aprilie pe site-urile RomanianMilitary (cu referință la Ria Novosti) și Vocea Rusiei (Sputnikul de astăzi). Folosind metoda analizei de conținut pentru fiecare articol separat, am realizat câteva scheme de distribuire a dezinformării:
Dacă urmărim atent schema, vom observa că falsul narativ se răspândește în baza unor patternuri prestabilite.
Din aprilie 2014 și până în decembrie 2015, dezinformarea cu Hibinî nu reușește să penetreze spațiul informațional (exceptând cazul The Epoch Times care se intoxică destul de suspect de pe Voltaire.net) de limbă română – asta până pe 25 decembrie 2015, când mai multe portaluri de știri din România (HotNews.ro, Stiripesurse.ro, Gândul, Mediafax, România liberă, DC News, etc.) preiau dezinformarea Hibinî de pe Sputnik, unde dezinformarea este reluată sub diverse forme de relatare jurnalistică.
Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze e că Mediafax a intoxicat, prin ricoșeu, (pe 25 decembrie 2015) cu dezinformarea Hibinî și presa de limbă română din Republica Moldova: Jurnal.md și Independent.md.
Din acest punct, putem formula câteva ipoteze de lucru în ceea ce privește schema de funcționare a campaniilor de dezinformări lansate de Kremlin în România și Republica Moldova:
Presa de mainstream din spațiul informațional de limbă română este tot atât de vulnerabilă (la intoxicări informaționale) ca și cea de limbă engleză;
Site-urile/blogurile marginale cu „informații alternative” își amplifică narațiunile false prin intermediul rețelelor de socializare și a trolilor (conturi false);
Sursele/canalele din România nu stau la baza acestor campanii de dezinformare/intoxicare, însă pot reinterpreta sau adapta narațiunea falsă.
Propaganda pro-Kremlin acționează în toate sferele ciberspațiului: de la propriile agenții de presă cu conținut în diferite limbi, până la site-uri marginale („alternative”), forumuri, analize, pagini și grupuri de discuții pe rețele sociale. Agenții de influență pro-Kremlin cumpără reclamă pe rețeaua Facebook pentru a disemina și a ajunge la grupuri-țintă cu un profil socio-demografic specific. Obiectivul propagandei ruse asumat pe termen mediu și lung constă în reducerea încrederii publicului în instituțiile democratice și diminuarea capacității de reziliență a populației în fața diverselor tipuri de amenințări.
Consider că reactualizarea dezinformării timp de trei ani consecutiv poate trăda o neîncredere a establishment-ului militar rus în propriile capacități de apărare, așa cum menționa și analistul George Friedman că „acțiunile hibride ale Kremlinului denotă mai degrabă o slăbiciune militară și strategică a Rusiei”[i], decât o forță reală.
[1] Pentru mai multe detalii despre prioritățile strategice ale războiului informațional dus de Kremlin precum și regionalizare sa, vezi materialul Priorități strategice ale războiului informațional rus în România și R. Moldova semnat de Nicolae Țîbrigan și disponibil pe site-ul LARICS.ro: http://larics.ro/prioritati-strategice-ale-razboiului-informational-rus-romania-si-r-moldova/.
[1] Garamone, Jim (2014), Russian Aircraft Flies Near U.S. Navy Ship in Black Sea, American Forces Press Service, U.S. Department of Defence, disponibil la: http://archive.defense.gov/news/newsarticle.aspx?id=122052, accesat la: 01.10.2017
Nicolae Țibrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală din cadrul aceleiași facultăți. Începând cu 2013 este asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române și expert asociat în cadrul LARICS.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2019/10/Nicolae_Tibrigan-small-e1602851395855.jpg654801adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-10-16 12:22:532020-10-16 12:36:04Studiu de caz: Cum a explodat „bomba electronică” a Kremlinului în presa din România și R. Moldova
Liviu Iancu Cele mai importante aspecte ale alegerilor pentru cel de-al nouălea Parlament European 1
