Mark Mazureanu Tinerii

Mark Mazureanu: Tinerii de la Academia de Jurnalism Cetățenesc au demonstrat că pot deveni factori de presiune asupra autorităților

[INTERVIU Buletin Nr. 1] Lina Grâu | Prin politicile defectuoase în domeniul educației și tineretului, Republica Moldova a ajuns să aibă o generație de tineri care nu se mai regăsesc în structurile din societate, care nu au acces la studii de calitate în interiorul țării, iar odată plecați în străinătate nu au nicio motivație de a reveni. Este un semnal de alarmă pe care îl dă Mark Mazureanu, fost profesor universitar în Germania și SUA, expert la asociația ADEPT și director al Asociației de tineret ASIST, care a lansat recent la Chişinău cursuri de instruire pentru tineri în cadrul Academiei de Jurnalism Cetățenesc. „Pentru a dezvolta condiții care să-i determine pe tineri să revină în Republica Moldova trebuie înțelese mai întâi motivele pentru care tinerii pleacă”, spune Mark Mazureanu.

Una din problemele majore ale tineretului din Republica Moldova este, în opinia sa, devalorizarea studiilor calitative. Mulți dintre tineri nu vor studii din simplul motiv că nu înțeleg care este valoarea acestora. Și nu există nici oferte de calitate. Studiile primare și liceale în special în Chişinău sunt de o calitate destul de bună, însă la nivel universitar nivelul studiilor scade brusc, „mergând până la îndobitocire”. „Cred că universitățile în Republica Moldova în general trebuie închise pentru că mai mult prejudiciază dezvoltarea tinerilor decât îi instruiesc”.

În aceste condiții, tinerii dornici de carte preferă să plece peste hotare, chiar dacă adesea trebuie să plătească pentru studii. Celor rămași în Republica Moldova le scade motivarea din primul an de facultate și încearcă să-și găsească de lucru fie în presă, fie în ONG-uri, fie în administrație publică, iar studiile sunt lăsate pe planul doi. „Astfel obținem în Republica Moldova o generație de tineri cu pseudo-studii și diplome formale, fără cunoștințe și abilități reale”, subliniază profesorul. Pentru a remedia situația lor, expertul propune ca programele de instruire realizate de ONG-uri sau parteneri externi să fie gândite nu pentru anii 2-3 de facultate, când, spune el, ar putea fi deja târziu pentru remodelarea gândirii, ci să se lucreze cu liceenii, care încă nu au fost alterați de structurile universitare moldovenești.

mark3

„Pe de altă parte, tinerii care și-au făcut studiile în străinătate și vor să revină acasă se confruntă și ei cu o problemă foarte mare – ceea ce eu numesc capital social. Omul, dacă pleacă chiar și pentru trei luni, ajunge să rateze contextul – el a plecat din instituție, a plecat dintr-un cerc de prieteni, de experți, nu a mai fost invitat la conferințe, nu mai apare în media. Și omul acesta „încetează să existe”. Durează mult timp ca să se reintegreze ulterior. Am simțit asta chiar pe exemplul meu. Eu am revenit de acum doi ani și nici până acum nu mă pot conecta, reintegra în mediul de experți, în sistemul de la Chişinău. Astfel, sunt necesare mecanisme de capital social, în așa fel încât să existe o rețea permanentă de contacte active care să-i înglobeze atât pe cei din Republica Moldova, cât și pe cei plecați în străinătate, pe toată durata șederii lor acolo. Asta înseamnă un mecanism de deplasări prin care oamenii să circule la diverse evenimente, rețele de discuții permanente, apel la expertiza lor pe durata aflării în străinătate, sau măcar implicarea lor în anumite procese sociale. Astfel ca atunci când vor reveni, acești oameni să fie parte a unor procese sociale. Deci, oamenii trebuie ținuți continuu implicați în activități legate într-un fel sau altul de Republica Moldova. Pe această direcție pot lucra și finanțatorii externi, dar și Guvernul, dacă bineînțeles ar fi interesat în a-i ține pe acești oameni aproape de Republica Moldova sau de a-i vedea reveniți”, accentuează specialistul.

mark2

Pentru a înțelege cum ar putea fi motivați tinerii să revină trebuie analizate mai întâi cauzele care i-au determinat să plece. În primul rând, este vorba despre venituri, dar acest factor nu este totuși nici pe departe determinant. Foarte importante sunt, în opinia sa, poziția socială, respectul, ambianța socială, necesitatea ca tânărul să fie parte din comunitate, dar și infrastructura de tot felul. 

„Oamenii gândesc printr-o prismă destul de egocentrică – respectul societății față de mine; eu și drumul de lângă casă; eu și cât de solicitat sunt ca expert; eu și nivelul meu de venit și de viață; eu, familia și copilul meu. Dacă acestea sunt elementele care îi fac pe oameni să plece, cred că tot ele i-ar face și să rămână sau să revină”, spune Mazureanu.    

În ceea ce privește modul în care poate fi îmbunătățită situația tinerilor care rămân în țară, Mark Mazureanu consideră că soluțiile sunt, din nou, în educație. „În prezent putem vorbi despre о „bandă rulantă”, un sistem educațional creat de stat și care formează sistemul de valori cu care trăiește omul toată viața: cărțile citite, modul în care se predă gramatica, modul în care se învață limbile, felul în care este studiată și tratată istoria.

Acești 12 ani de studii sunt determinanți, subliniază Mark Mazureanu. El sugerează că în condițiile în care este imposibilă schimbarea sistemului educațional de stat fără o voință politică puternică din partea autorităților, se poate merge pe calea creării unor sisteme educaționale paralele, private. „Învățământul școlar de stat este coordonat de stat, respectiv de partidul de la guvernare. Iar partidul de la guvernare vede în el niște interese primare. Și atunci, ar trebui să avem în Republica Moldova un sistem paralel la fel de dezvoltat de educație privată cum este de exemplu cel din Marea Britanie sau SUA”.

În acest moment în Republica Moldova sunt doar câteva instituții de studii private, care au costuri foarte mari, care trebuie să-și recupereze investiția fără să aibă niciun fel de suport financiar și pe care statul nu le susține. Directorul Asist accentuează să acest sector trebuie consolidat. Trebuie cultivată ideea că studiile sunt importante „în așa fel încât părinții să înțeleagă că prioritar nu este salamul, ci studiile copiilor”. „La nivelul grădinițelor lucrurile se schimbă, părinții deja optează pentru grădinițe private. Și cred că în scurt timp ar trebui să devină un lucru comun să-și dea copiii și la școli private, la instituții de educare profesională direcțională, adică la cursuri profesionale, plătite”, este de părere Mark Mazureanu.

Un aport important în cultivarea spiritului critic și a activismului tinerilor sunt și instruirile organizate de organizații neguvernamentale. Mark Mazureanu a inițiat la Chişinău cursurile Academiei de Jurnalism Participativ, destinat, așa cum scrie și pe site-ul proiectului (www.acj.md), „tinerilor care cred în schimbare, care nu considera plecarea drept unica salvare și care doresc sa monitorizeze procesele publice din Moldova pentru a construi un bloc de rezistență împotriva dezinformării, propagandei, corupției și neglijenței în societate”.

„La început, când am conceptualizat proiectul, valul de propagandă care venea din Est era atât de puternic, încât noi am simțit necesitatea de a pregăti tinerii activi on-line și pe cei care creează produse media online să aibă discernământ și să nu „muște” din această momeală a dezinformării. Apoi, ideea de propagandă a fost extinsă, pentru a îngloba nu doar fluxurile care vin geografic din Est, ci și pentru a crea un scut de protecție la orice fel de fluxuri informaționale propagandistice, de dezinformare sau cu informații greu de verificat. Am constatat apoi că, pe lângă abilitatea de a colecta și a opera cu informații, tinerii au nevoie de asistență la procesul de creare a conținutului propriu și a platformelor prin care să se exprime. Și în fază finală am constatat că acești tineri pot fi mai mult – pot fi generatori de fluxuri primare și de soluționare a unor probleme comunitare.

Cei care activau în domeniul ecologic s-au regăsit în vlogging, blogging, jurnalism participativ, în crearea unor platforme, podcast-uri, noutăți prin care să promoveze ideile în care cred. La fel și cei care activau în domeniul tineretului sau în monitorizarea procesului administrativ din Chişinău. În runda a doua am avut o comunitate destul de largă de vloggeri care postează despre calitatea serviciilor de infrastructură oferite de primărie. Noi la curs i-am șlefuit doar și am făcut ca produsele lor să crească calitativ și i-am învățat mecanismele prin care să ajungă la o audiență mult mai mare. Dacă un vlog filmat de un participant avea 3-5 mii de vizualizări, acum ei au ajuns la 25 de mii de vizualizări și mai mult”, povestește coordonatorul ACJ.

Cum se poate ajunge de la aceste elemente singulare la masa critică ce poate determina ca autoritățile să acționeze altfel, vocea căreia să fie auzită în societate, să schimbe mentalități și să genereze schimbări? „Un om singur nu poate reuși foarte multe. Se pot face lucruri importante doar atunci cânt te unești cu alți oameni și când ai și un suport social. Revenind la Academia noastră – un individ care agregă problema comunitară și o prezintă foarte inteligent, scurt și la temă în spațiul online și care învață tehnici de a ajunge la o comunitate mare, adună imediat suport din partea societății. Și el unul devine un factor de presiune și schimbare. Când postarea lui în care abordează o problemă adună de exemplu 50 de mii de vizualizări, este ridicat un val de presiune și autoritățile nu-l mai pot desconsidera. Câțiva tineri de la ACJ au făcut câteva materiale despre construcțiile ilegale din Chişinău, care în două ore au fost preluate de canalele media. Acești tineri au demonstrat că ei pot ridica valul”, povestește directorul Asist.

Partea dificilă este că autoritățile din Republica Moldova pur și simplu ignoră de cele mai dese ori opinia publică și semnalele care vin din societate. Însă că orice sistem autocratic are nevoie de legitimitate populară, oricât de falsă și artificială ar fi aceasta. Mazureanu: „Cu cât mai mult tu, ca personalitate, delegitimezi acest sistem, cu atât mai scumpă este guvernarea. Poți spune ”Da, domnilor, votul meu nu contează. El chiar nu contează, el nu schimbă nimic. Dar, f*ck you guys!, dacă eu pot să vă fac guvernarea mai scumpă și voi să cheltuiți mai mult ca să paralizați acțiunile mele, atunci eu voi face totul pentru a vă ridica costurile acestor abuzuri. Prin faptul că am fost să votez eu voi avea dreptul moral să critic modul vostru de a guverna, chiar dacă voi încercați să mă ignorați!”. Aceasta trebuie să fie retorica unui tânăr activ și implicat în Republica Moldova”, subliniază Mark Mazureanu, directorul Asociației de tineret ASIST de la Chişinău.

Lina Grâu este jurnalistă, autoare de emisiuni la Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL). Autoare de studii și analize, publicații periodice și emisiuni radio acoperind subiecte de integrare europeană, cooperare regională, afaceri interne și externe ale Republicii Moldova și problematica reglementării transnistrene. Contribuie cu studii și materiale la publicațiile unor think-tank-uri independente și colaborează cu instituții de presă din Republica Moldova și din străinătate.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova

Alina Andronache femei

Alina Andronache: Noi nu creștem personalități, ci femei și bărbați

[INTERVIU Buletin Nr. 1] Lina Grâu | Societatea moldovenească nu s-a îndepărtat foarte mult de percepția medievală a femeii văzute aproape exclusiv în rolul de soție și mamă, având ca singură preocupare treburile casnice. Acest lucru se vede inclusiv din sondaje – Indexului egalității de gen și Barometrul de gen, declară Alina Andronache, consultantă în cadrul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare.

Conform acestor sondaje, majoritatea populației din Republica Moldova crede că menirea femeii este în primul rând să se căsătorească, să crească copiii și să aibă grijă de treburile casnice, iar alte lucruri, precum cariera și viața publică, sunt secundare sau chiar contraindicate. „În aceste condiții este între foarte greu și chiar imposibil ca potențialul femeii să fie valorificat pe deplin. Adesea mi se spune: „Ai trei copii, ce-ți mai trebuie? Te-ai împlinit!”. Nu, nu este adevărat. Femeia are nevoie nu doar de copii și familie ca să fie împlinită”, spune Alina Andronache.

În baza analizelor pe care le-a făcut bazându-se pe date statistice, experta subliniază că în Moldova numărul de femei cu cel puțin o diplomă de studii superioare este mai mare decât cel al bărbaților, fetele încep activismul civic, care ulterior duce la implicarea în politică, la aceeași vârstă ca și băieții. Însă din cauza condițiilor create în societate în jurul vârstei de 25-30 de ani femeile sunt nevoite să-și pună de-o parte aspirațiile legate de carieră și să se dedice copiilor și familiei. Ulterior, în jurul vârstei de 45-50 de ani, femeile încep din nou să se implice.

„Mi-am dat seama că acest lucru este determinat de politicile defectuoase ale statului privind reconcilierea vieții de familie cu cea profesională, spune Alina Andronache. Noi avem cel mai lung și cel mai prost plătit concediu de îngrijire a copilului (3 ani); noi nu avem servicii de creșă și nu avem opțiuni prin care ambii părinți să aibă posibilitatea de a sta cu copilul. În momentul în care femeia decide să aibă un copil, ea devine izolată, închisă în casă și ratează drumul către o carieră profesională”.

Experta subliniază că femeile întâmpină mult mai multe dificultăți, bariere, probleme atunci când încearcă să se realizeze pe plan profesional. Referindu-se la cauzele acestei atitudini din societate, Alina Andronache spune că stereotipurile sunt perpetuate prin modelele transmise în familie, atunci când de exemplu doar fetele sunt puse să facă curat sau să gătească și li se repetă mereu că trebuie să fie cuminți și educate. Alt factor este religia, atunci când femeii i se spune că trebuie „să rabde și să-și ducă crucea”, inclusiv atunci când este agresată de soț. Chiar și educația din școală sau manualele școlare promovează aceleași stereotipuri. „În manualele școlare femeile sunt reprezentate doar făcând curat, gătind, având grijă de copii, iar în profesii – doar ca profesoară, educatoare, frizeriță, asistentă. Iar bărbații sunt reprezentați ca fiind în funcții de conducere. Și aceste imagini au un rol determinant în perioada în care copilul se dezvoltă”, subliniază experta.

Alina

Și politicul are, în opinia ei, un rol important în marginalizarea rolului femeii în societate. Prin interpretările eronate a ceea ce înseamnă familia, dar și prin retorica discriminatorie și sexistă aplicată femeilor care au candidat la funcții publice, politicienii-bărbați au promovat și mai mult ideea că „locul femeii este în casă la cratiță”. „Cel mai mult această tendință s-a accentuat de la prezidențiale, când s-a speculat că o candidată fără familie și copii nu poate fi bună pentru această funcție. Teză care nu este însă aplicată și bărbaților. După acest moment au început adevărate campanii care sugerează că egalitatea de gen și emanciparea femeii strică familiile și scad natalitatea”, atenționează Alina Andronache.

Ea atenționează de asemenea că efortul depus de partenerii externi și societatea civilă atunci când au promovat Legea cu privire la cotele de reprezentare în funcții publice, adoptată în 2016, a fost re- – 13 – dus la zero prin trecerea la sistemul electoral mixt. „Cu regret, nu se va putea testa impactul acestei legi, pentru că s-a schimbat sistemul electoral în Republica Moldova – a fost o muncă enormă, care a durat ani de zile pentru ca până la urmă nici să nu o putem vedea în practică. În consecință, este previzibil că după următoarele alegeri, făcute în baza sistemului electoral mixt, vom aveam mult mai puține femei în funcții publice decât acum. Nu cred că a putem vorbi despre o deschidere sinceră a clasei politice pentru a soluționa această problemă”, spune Alina Andronache.

„Cauza pentru care nu avem femei în politică, pentru care femeile nu sunt valorificate, deși au un potențial enorm, este că din familie, grădiniță, școală și universitate ele au fost educate să nu se laude, să fie cuminți, să pună alte priorități în față, să fie dedicate doar familiei. Noi nu creștem personalități, ci femei și bărbați, aplicându-le etichete și inoculându-le stereotipuri. Iar când vom înceta să facem asta, societatea noastră se va schimba. Pentru că abia atunci va fi valorificat integral potențialul uman al întregii populații, și nu doar a unei jumătăți. Avem foarte multe femei cu o foarte bună pregătire, dar ele nu sunt susținute, nu sunt promovate de societate și de mass media, noi nu le găsim în cărțile de istorie, noi nu le vedem printre portretele de deasupra tablei în sălile de clasă, nu le vedem în viața publică”, subliniază Alina Andronache. Printre soluții s-ar număra desfășurarea unor proiecte și programe de abilitare a femeilor în viața publică, inclusiv în cele mai îndepărtate localități. „Nu vom schimba nimic dacă vom lucra doar în centru, doar la schimbarea cadrului normativ sau la schimbarea mentalităților în Chişinău”, spune experta.

Importante sunt și sursele de informare. „Nu toate localitățile au acces la internet sau la surse mass media diversificate. Și atunci, cine lucrează pentru a promova niște valori într-o localitate mică? Biserica și primăria. Nici măcar școala nu mai are rolul acesta, după ce a rămas câte o școală la două-trei sate. Iar biserica promovează de multe ori niște valori eronate, care sunt departe de spiritul autentic al creștinismului. Multe articole scrise de preoți spun că femeile trebuie să fie ascultătoare și ”să-și ducă crucea”, să servească bărbatul și copiii, iar atunci când suferă de violență trebuie să rabde”, constată Alina Andronache.

Politicul s-a prins rapid că religia poate aduce influență și o „încalecă” de fiecare dată când se ajunge la alegeri. Chiar și istoric, biserica a fost întotdeauna folosită ca instrument de propagandă și manipulare a societății. Cum se face că ortodoxia este clar asociată cu intoleranța – față de femeile mai active, sau față de minorități – de la cele etnice la cele sexuale, iar societatea moldovenească, deși se declară în proporție de 98% creștină, este una dintre cele mai intolerante? O întrebare pentru care Alina Andronache are două explicații. Prima este că nu se practică un creștinism conștient – botezul, cununia, participarea la slujbe se face „pentru că așa trebuie”, fără a ști exact ce semnificații au.

Alina

„Iar a doua explicație este că noi nu avem preoți învățați care să propovăduiască despre creștinism și Biblie. Avem preoți care promovează și interpretează cum vor ei învățăturile biblice. Cea mai mare poruncă pe care ne-o dă Biblia este să iubim pe aproapele nostru așa cum ne iubim pe noi înșine. Și această teză nu are nimic în comun cu ura și intoleranța. Atunci când noi ne uităm la nivelul de intoleranță din Republica Moldova, vedem că majoritatea celor care se declară creștini de fapt nu respectă prima poruncă. Iar cei câțiva, foarte puțini, preoți care își permit să explice lucrurile în contrasens cu opinia comună, sunt pedepsiți de conducerea bisericii și reduși la tăcere. Pentru că biserica s-a transformat într-o instituție de stoarcere a banilor din enoriași, de manipulare, dar și de promovare a intereselor unor oameni – politicieni și nu numai. Și de fapt nu este biserica pe care ne-a transmis-o Hristos”, subliniază experta.

Cum se face că școala nu a reușit să modernizeze societatea, comunitățile respective? „Un mare filosof a spus că în momentul în care îi iei unui popor educația, poți să-l controlezi și să-l manipulezi foarte ușor. Iar nouă autoritățile ne-au luat educația. Noi nu avem o educație calitativă, iar aici este cel mai mare eșec care nu ne permite să progresăm ca stat și ca societate”, conchide Alina Andronache, consultantă în cadrul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare.

Lina Grâu este jurnalistă, autoare de emisiuni la Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL). Autoare de studii și analize, publicații periodice și emisiuni radio acoperind subiecte de integrare europeană, cooperare regională, afaceri interne și externe ale Republicii Moldova și problematica reglementării transnistrene. Contribuie cu studii și materiale la publicațiile unor think-tank-uri independente și colaborează cu instituții de presă din Republica Moldova și din străinătate.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova

Vitalie Călugăreanu protestele

De ce nu mai funcționează protestele în Republica Moldova?

[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Vitalie Călugăreanu | Oamenii protestează, de obicei, împotriva abuzurilor guvernanților care le decid soarta. Protestele apar atunci când Suveranul (Poporul) înțelege că instituțiile statului, întreținute din bani publici, sunt anemice, tolerante la corupție sau au fost deposedate de pârghiile menite să blocheze tentațiile guvernanților de a fura de la cetățeni. Altfel spus, protestele apar atunci când se încearcă anihilarea instituțiilor statului. Vorbim de protestele masive, cu impact, care pot răsturna guverne sau cel puțin pot descuraja apucăturile guvernanților de a insista asupra unei inițiative nocive, care contravine interesului național. Atunci când nu mai există alte pârghii democratice de blocaj, cetățenii se revoltă în cor ca să fie auziți de mai marii zilei – se asociază, pentru că o voce singură e neputincioasă. Adică, protestul e o modalitate de a amplifica un mesaj și chiar, uneori, de rezistență fizică. Doar o voce puternică este în măsură să ceară socoteală autorităților. Între altele, dreptul de a protesta a apărut înaintea dreptului la vot – cei curioși pot studia aceste detalii.

Numai că, pentru ca protestele pașnice să aibă impact, e nevoie ca democrația să fie funcțională, iar printre guvernanți și printre funcționari să existe și oameni onești, cu gândire de stat, care își iubesc sincer țara. Când poporul protestează afară, aceste elemente sănătoase generează rezistență internă în sistem și protestul pașnic își atinge scopul.

Am extras două infografice din ultimul BOP. Diagnoza poate fi stabilită lejer. Moldovenii nu se consideră reprezentați de actuala guvernare, dar la proteste au participat, în ultimii 5 ani, doar 13%. Din 100% doar 13%. Miorița plânge jalnic, se vaicără, dar așteaptă cuminte să fie sacrificată.

calug1
calug2

De ce nu mai funcționează protestele în Republica Moldova? Oricine urmărește atent actualitatea politică din Republica Moldova a înțeles că intensitatea și impactul protestelor a scăzut continuu din 2016 încoace. În acel an, într-o noapte, în spatele a zeci de cordoane de poliție, cu încălcarea procedurii legislative, a fost învestit actualul Guvern. În acea noapte, liderul PL, care a votat Guvernul Filip, a fost bruscat de protestatarii supărați. În acea noapte, protestatarii reușiseră să pătrundă în holul Parlamentului fără să distrugă nimic. Au vrut să blocheze învestirea unui guvern care nu reflecta votul cetățenilor, ci un troc.

Ce a urmat?

A urmat întărirea poliției și îngrădirea libertăților cetățenești. Și chiar dacă guvernanții au umblat la instrumente sensibile ale democrației și și-au atras critici din partea Bruxellesului și Washingtonului, chiar dacă au pus miliardul de dolari furat pe spatele cetățenilor, chiar dacă și-au tras sub ei sistemul electoral, deși recurg la privatizări dubioase și aplică instrumente menite să legalizeze bani murdari, puterea protestelor a continuat să scadă. Se pare că oamenii s-au resemnat. Adevărat, foarte mulți s-au dezamăgit și au plecat. Nu au vrut să-și irosească anii într-o Moldovă cu cetățeni care nu știu ce vor. Și astăzi „evadează” zilnic câte 106 oameni, conform estimărilor rapoartelor internaționale.

Dar nu migrația este principalul factor care a determinat scăderea puterii de rezistență. Activismul civic a obosit pur și simplu, deoarece protestele nu au dat roade. De ce? Pentru că democrația fusese deja anihilată. Rezistența din interior a lipsit. Participanții la protest au fost lăsați să fiarbă în furie și frustrare până s-au plictisit. Și-au pierdut speranța că se mai poate schimba ceva și au decis să nu-și mai irosească energia cu aceste activități. Unii s-au dezamăgit în liderii protestatari, acuzându-i că au fost prea cuminți, că nu au reușit să pună presiune pe guvernanți, că nu au avut un plan, că nu au reușit să justifice lozinca „Acum ori niciodată!”. Exact pe această plictiseală, alimentată de frustrare, a mizat puterea. Apoi, guvernanții au profitat de această atrofiere și resemnare a oamenilor activi ca să-și întărească pozițiile și, în paralel, să impună frica: a expulzat din sistem judecătorii și procurorii incontrolabili; și-au subordonat, prin corupție și șantaj, primarii neafiliați partidului; au preluat controlul asupra fluxurilor financiare gestionate până atunci de exponenții partidelor anihilate; și-au dezvoltat mașinăria propagandistică; și-au trimis sateliți pe diferite segmente de electorat ca să le fărâmițeze și să le controleze (pe flancul unionist și pe flancul stâng); și-au loializat poliția prin majorări de salarii și au echipat-o ca-n filme.

Apoi, generând o puternică stare de revoltă (anularea rezultatelor alegerilor noi în Chișinău) i-au testat puterea de represiune în timpul ultimelor acțiuni stradale din august 2018 și au primit două garanții: Prima: că în interiorul Poliției nu există nici o rezistență și că ordinele se execută chiar și atunci când oamenilor cu epoleți li se cere să acționeze disproporționat. A doua: că Poliția dispune de forța necesară să înăbușe orice manifestație în măsură să atenteze la confortul celor oploșiți la putere. Iar pentru siguranță maximă, a fost înscăunat un șef al Armatei cu semnătura lui Andrian Candu în calitate de președinte interimar pentru 5 minute.

În spatele acestor „pereți”, se clădește o dictatură pe frică și sărăcie, pe hrișcă și circ, pe propagandă și minciună, pe șantaj și corupție, pe promisiuni populiste și falsă retorică pro-europeană și declarații perfide de dragoste față de amărâți, pe ipocrizie crasă care „justifică” la CEDO trimiterea la moarte, în Turcia, a celor 7 profesori de la „Orizont” (escortați în Turcia pentru că nu au solicitat „întoarcerea voluntară într-o altă țară decât țara lor de origine” și că nu au revendicat faptul că „ar putea fi torturați sau supuși unui tratament inuman în Turcia”).

Urmașii lui Ștefan? Sigur?

În ultimele luni, mai mulți colegi de breaslă (jurnaliști) au urmat exemplul protestatarilor resemnați, plictisiți. Au renunțat la principii și s-au conformat. Alunecarea lor spre confortul de scurtă durată, oferit de cei care au furat acest popor, ne-a șocat și ne-a dezgustat. Dar ei sunt emanația acestei societăți care a lăsat mâinile în jos, care votează hrișca și sacul cu varză, care se uită cu dispreț la mâna de oameni care încearcă încă să se opună (vezi câți protestatari erau dimineața, pe 27 august, la monumentul lui Ștefan cel Mare, când poliția a intervenit în forță). Ei, ca și politicienii care s-au vândut după 2014 ca roșiile la piață, sunt emanația celor care se declară iritați că niște protestatari, care cer ca drepturile cetățenești să fie respectate, crează obstacole în trafic. Se opresc în fața lor și se răstesc: Care e rostul? Totul s-a terminat! Nu aveți nici o șansă! Conformați-vă!

Normalitatea devine minoritate în Republica Moldova. Credem în horoscop, accesăm știri false, ne alimentăm spiritual cu minciuni și mituri, pupăm papucii oricui ne aruncă o „tușonkă”… Toate acestea ne sunt servite așa încât să le „înghițim” ușor, ca să ne adoarmă vigilența, spiritul critic și capacitatea de analiză, să ne devieze atenția de la adevăratele subiecte care contează și care ne afectează bunăstarea. Ei asta pot. O mașinărie uriașă lucrează la această „întreprindere” de spălare a creierilor, de crearea a realității paralele – e mașinăria care zi și noapte lucrează la lipsirea noastră de viitor.

Dar noi nu suntem sinucigași! Conștientizăm necesitatea unei schimbări. Și ei știu asta. Așa că au început „să-și pună ouăle” în diferite coșuri ca să-și propulseze cât mai mulți slujitori în structurile statului și după alegeri. Este de datoria societății civile să se implice cât mai hotărât în monitorizarea proceselor electorale și în demascarea indivizilor lipsiți de integritate care se vor deputați. Odată ajunși în fotolii, ei vor trăda ori se vor vinde. Este de datoria presei libere, a ONG-urilor și a oamenilor activi să încurajeze puținii oameni integri care au mai rămas în justiție, procuratură și în organele de forță să scape de frici și să-și îndeplinească onest sarcinile – să genereze astfel schimbarea din interior.

Profesioniștii din sistem trebuie să înțeleagă că dacă nu ripostează acum, împreună, împotriva ordinelor ilegale primite, nu se vor mai putea împotrivi niciodată. Opoziția este obligată să reziste, să înfrunte blocajul informațional prin discuții directe cu cetățenii, să-și facă curățenie în propria curte și să propună alegătorilor o ofertă electorală convingătoare, în care să nu mintă, dar care să poată aduna atâta potențial electoral încât să acopere cu mult frauda electorală la care se pot deda cei care controlează puterea. Cetățenii, la rândul lor, trebuie să înțeleagă că aceasta este ultima șansă de a salva democrația în Republica Moldova. Pericolul de a pierde toate avantajele oferite de UE în ziua de 24 februarie 2019 este uriaș. Din păcate, o idee națională care să-i unească pe moldoveni așa și nu a apărut, pentru că politicienilor le convine o societate săracă și confuză, cu oameni împărțiți în două tabere gata să se sfâșie reciproc. Așa că până apucăm să creștem niște politicieni care să nu-și urască țara, care să identifice acel proiect național, libertatea de a circula și de a munci fără vize, respectiv accesul la piața UE ar trebui să fie prioritățile fiecărui moldovean lucid.

Vitalie Călugăreanu este actualul editor de știri de la TV8 și corespondent Deutsche Welle la Chișinău, având o vastă experiență în mass-media moldovenească. A coordonat politica editorială a cotidianului Jurnal Național – ediție de Chișinău, al agenției și cotidianului FLUX, a moderat talk-show-urile Cabinetul din umbră, Epicentru, Logica puterii și a colaborat cu instituții media din afara R.Moldova: Antena 1, Jurnalul Național, Prima-News și altele. A fost premiat cu Global Shining Light Award, deține premiul I al de Asociaţiei Presei Independente, precum și alte importante distincții în domeniul jurnalismului.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova

Victor Guzun

i-Voting – imperativ al secolului XXI. Exemplul Estoniei

[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Victor Guzun | Oamenii au votat dintotdeauna. Pentru că este dificil să adopți decizii care influențează viața unei comunități fără a putea cuantifica cu exactitate preferințele membrilor acestor comunități. În Grecia antică, pentru a cuantifica voturile necesare pentru ostracizarea (expulzarea pentru un termen de 10 ani) unor rezidenți erau numărate cioburile de ceramică pe care cetățenii inscripționau numele persoanei expulzate (6000 voturi necesare). Aceiași procedură și număr erau aplicate potențialilor noi cetățeni. În India antică, pentru alegeri „municipale” erau folosite frunze de palmier pe care erau scrise numele candidaților, frunzele erau aruncate în o oală și ulterior numărate. Termenul de buletin de vot provine de la cuvântul „ballota”¸ ce înseamnă de fapt o bilă mică pentru votare, folosită în sistemul de votare a dogelui Veneției (din 697 AD). Primele buletine pe suport de hârtie au apărut în anul 139 BC în Roma antică.

După peste 21 secole, omenirea continuă să folosească buletine de vot pe suport de hârtie, chiar dacă o mare parte a  transferului de date din lume este digital, volumul de date crește în progresie geometrică, iar fiecare om de pe planetă are posibilitatea ipotetică de a se conecta și schimba date instantaneu cu oricare alt om sau instituție, folosind doar telefonul său mobil. Omenirea cunoaște în perioada actuală o metamorfoză principială în care distanțele nu mai joacă un rol determinant iar datele se transmit într-o fracțiune de secundă, oriunde. Migrația de scurtă durată sau permanentă este un proces obișnuit, iar tehnologiile moderne de comunicare te conectează cu propria țară și cu instituțiile pe care le reprezintă mult mai simplu, mai ieftin și mai rapid. Oamenii nu mai depind în măsură atât de mare de locul reședinței lor și solicită tot mai multe servicii publice deschise și transparente.

Un serviciu vs dreptul de a alege

La alegerile parlamentare din Republica Moldova sau cele pentru Parlamentul European desfășurate în România, sute de mii de oameni aflați în afara țărilor respective nu și-au exercitat dreptul de  vot datorită distanțelor mari până la secția de vot, costurile mari aferente deplasării și numărul mic al secțiilor de vot, capacităților umane, financiare și tehnice limitate pentru organizarea alegerilor, proceduri birocratice sau limitări de participare. Zeci de mii de oameni au așteptat ore în șir în fața secțiilor de votare fără a reuși să voteze. Din aceste considerente, adoptarea votului prin internet răspunde necesităților lumii democratice moderne, fiind un imperativ al secolului XXI.

Ce reprezintă votarea electronică – i-Voting?

Este o modalitate de a vota electronic folosind un dispozitiv electronic special (EVM) instalat în secțiile de votare sau votarea la distanță, prin internet, fără a fi necesară prezența fizică a votantului în secția de votare. Prima metodă (EVM) este folosită în alegerile naționale din Brazilia, India, Venezuela, unele alegeri regionale în Canada, Finlanda, SUA, Peru, Argentina ș.a.. A doua metodă, la care mă voi referi mai jos, este folosită la nivel național în toate tipurile de alegeri (locale, parlamentare și europarlamentare) în Estonia, 10 cantoane din Elveția (și pentru cetățenii elvețieni care locuiesc în afara țării) și va fi lansat în Lituania în 2020. 

ID

Cum funcționează votarea prin internet în Estonia

Estonia este, probabil, unicul stat din lume în care 99% din serviciile publice sunt online, disponibile 24/7 (cu excepția căsătoriilor, divorțurilor și vânzării imobilelor). Datorită dezvoltării unui ecosistem digital securizat, ușor de folosit și flexibil, Estonia și-a dezvoltat un nivel foarte înalt de transparență decizională și încredere în folosirea instrumentelor digitale. I-votarea permite votarea prin internet, din orice loc de pe glob unde există o conexiune internet. Pentru aceasta este nevoie de un calculator conectat la rețeaua internet, cardul de identificare estonian (obligatoriu pentru toți cetățenii) sau cardul Mobile ID instalat în telefon, cu certificatele de autentificare valide.

Atât cartela de identificare cât și Mobile ID dispun de un cod de identificare format din 4 cifre pentru accesul utilizatorului în sistemul de vot prin internet și un cod din 5 cifre folosit pentru autentificarea semnăturii digitale, care și este folosit la autentificarea finală a votului electronic.

I-votarea este organizată de către Autoritatea Electorală din Estonia în cooperare cu Autoritatea pentru Sisteme Informaționale. Înaintea începerii procedurii de votare, Oficiul Electoral de Stat pregătește aplicația electronică de vot și o plasează pe site-ul Autorității Electorale. Votarea electronică este disponibilă 24/24 pentru o perioadă de 7 zile înaintea zilei alegerilor (zilele 10-4). Pentru a vota – i-Voting, aplicația respectivă este descărcată de pe site-ul Autorității pe calculatorul utilizatorului. După descărcare, utilizatorul intră în sistemul electoral electronic folosind codul din 4 cifre de pe ID sau Mobile-ID. Odată ce sistemul a recunoscut utilizatorul, sistemul integrat conectat la bazele de date din registrul populației recunoaște dreptul cetățeanului sau rezidentului la tipul de vot (local, parlamentar sau europarlamentar) și în baza adresei reședinței utilizatorului arată listele candidaților pentru circumscripția respectivă. Utilizatorul alege partidul sau candidatul pentru care vrea să voteze, votul este criptat, iar sistemul îi cere aplicare codului de semnătură digitală format din 5 cifre. Întreaga procedură de vot durează în medie 2 minute.

După aplicarea semnăturii digitale, votul criptat este transmis către serverul de colectare a voturilor iar utilizatorul va primi o confirmare a votului, împreună cu un cod QR care stabilește timpul exact când votul a fost trimis către serverul colector. Voturile electronice sunt criptate folosind algoritme de criptare de ultimă generație, iar specificațiile sunt stabilite de către Oficiul Electoral înainte de fiecare alegeri. Votul e criptat cu două chei de criptare: pentru aplicația publică și pentru aplicația de deschidere a voturilor. Ultima poate funcționa doar în complex de mai multe chei, distribuite membrilor Comisiei Electorale Naționale.

Pentru a evita influența opțiunii de vot a utilizatorului de către persoane terțe, este posibilă votarea multiplă, doar ultima opțiune va rămâne valabilă iar toate voturile precedente vor deveni nule. Ca măsură suplimentară de securitate, votarea cu buletinul de hârtie în secția de vot în ziua alegerilor sau votarea prealabilă (4 zile), va anula votul electronic precedent. Înainte de ziua alegerilor, comisiile electorale de circumscripție primesc listele i-votanților pentru a evita dublarea votului. Cetățenilor care votează cu buletinul de vot obișnuit li se anulează automat votul electronic.

Numărarea voturilor și verificarea rezultatelor.  Procedura este una publică, cu participarea membrilor Comisiei Electorale Naționale. Datele personale sunt separate de voturile electronice (este folosit un sistem de 2 plicuri electronice). Votul propriu zis conține doar un identificator electoral și numărul candidatului selectat. Voturile sunt deschise public cu ajutorul unui set de chei de acces diferite, distribuite membrilor Comisiei, iar datele finale sunt transmise în sistemul informațional electoral. Rezultatele votului electronic nu sunt publicate până la închiderea urnelor de vot tradiționale, pentru a nu influența opțiunile de vot.

După numărarea i-voturilor, are loc procedura de control a integrității voturilor printr-o a două numărare, voturile fiind comasate, iar datele de intrare și iesire trebuie să corespundă exact cu rezultatul votului. Auditorii și observatorii pot controla anonimitatea și corectitudinea votării.

Nivelul de participare în i-votare. Sistemul a fost folosit pentru prima oară la scară națională în alegerile locale din 2005, fiind organizate până acum 11 alegeri cu folosirea i-votării. Ponderea i-voturilor a crescut constant la toate tipurile de alegeri, începând cu 1,9% din numărul total al votanților în 2005 și culminând cu 47,2% la ultimele alegeri pentru Parlamentul European (Mai 2019). În schema de mai jos vedeți numărul procentual al i-voturilor (KOV – alegeri locale, Riigikogu – alegeri parlamentare, EP – alegeri în Parlamentul European).

i-Voting

Argumentele adoptării i-votării sunt evidente: i-votul șterge granițele geografice, cetățenii își pot exercita dreptul de vot de oriunde există o conexiune internet, fără a fi impuși să parcurgă distanțe mari, să suporte cheltuieli de resurse financiare sau timp.  Participarea cât mai mare a cetățenilor cu drept de vot în scrutinele electorale crește direct gradul de reprezentativitate a celor aleși. Votul prin internet este ieftin și rapid, odată ce sistemul este funcțional, cheltuielile financiare și umane aferente procesului sunt mici, în comparație cu cheltuielile mari, inevitabile pentru organizarea votării tradiționale. Votul prin internet este sigur și poate fi cuantificat la orice etapă, dacă sunt utilizate tehnologiile de securizare și criptare adecvate. Un vot online nu va dispărea niciodată. Voturile online contribuie la reducerea fraudelor electorale și sunt mult mai puține riscuri de manipulare a lor. Putem fi siguri că, în viitor, votul online va fi folosit de majoritatea democrațiilor. De ce să nu începem implementarea lui chiar acum?

Victor Guzun este profesor de relații internaționale la Universitatea TalTech (Estonia), conduce o companie de consultanță și participă la proiecte internaționale în calitate de expert independent. A deținut funcțiile de ambasador al Republicii Moldova în Estonia, director al Departamentului Relații Externe și Integrare Europeană al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, profesor de geopolitică, director adjunct și profesor la Liceul Francez-Român Gheorghe Asachi.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova

Nicolae Țîbrigan

Studiu de caz: Cum a explodat „bomba electronică” a Kremlinului în presa din România și R. Moldova

[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Nicolae Țîbrigan | În seara zilei de 15 aprilie curent, publicul din R. Moldova cu acces la postul public de televiziune Rossia 1, a avut ocazia să urmărească în cadrul programului de știri „Vesti” un reportaj despre o nouă armă electronică aflată în dotarea armatei ruse[i] și utilizată pe teren, în Marea Neagră, împotriva distrugătorului american USS Donald Cook.

Grupul-țintă poate fi lesne intuit: vorbitorii de limbă rusă din spațiul CSI (deci, cu expunere la nivel local și regional)[ii]. Reportajul ne-a atras atenția, mai ales că se bazează pe surse de rețele sociale.

Căutând în analizele de specialitate, am descoperit că astfel de tactici se înscriu perfect în strategia de dezinformare practicată în trecut, mai ales în cel de al Doilea Război Mondial. Un exemplu elocvent este cazul completării trupelor americane de divizii și unități de tehnică militară false cu rolul de a descuraja şi demoraliza trupele germane.[iii]

tanc

La o simplă căutare pe You Tube după cuvintele-cheie: „хибины дональд кук черное море” (hibiny donald cook marea neagră – n.r.) vom identifica circa 160 de filmulețe, reportaje, interviuri pe această temă. Cu siguranță, e ceva în nergulă cu această știre. Dar ce anume?

În primă instanță, ar trebui să fragmentăm reportajul prezentat pe „Vesti”, eliminând informațiile inutile sau de umplutură. Vom pune accent doar pe elementele verificabile, ce pot fi confirmate/infirmate prin pași de fact-checking:

1. Vom fragmenta reportajul video și vom analiza doar elementele esențiale, care ni se par scoase din context sau care nu respectă normele jurnalistice, reconstituind falsa narațiune.

fg

Aici orice jurnalist care se respectă ar trebui să se pună în gardă. Nu avem surse exacte! Numele marinarului, denumirea rețelei, numele utilizatorului (pseudonim) și data postării.

  • Pentru a-i descuraja pe jurnaliști să mai verifice veridicitatea știrei, dezinformarea este întărită cu declarația generalului american în rezervă Frank Gorenc – fost comandant al forțelor aeriene americane. Dar Frank Gorenc nu reprezintă statul american, cu atât mai mult că nu este indicată nicio sursă a declarației sale!
v1
v2
v2
goo1

2. Nu ne bazăm pe declarații ale unui singur militar american, ci mergem pe site-ul oficial[i] al Departamentului de Apărare ale Statelor Unite (Defense.gov) și căutăm comunicatele oficiale. Fiind vorba despre un eveniment petrecut în 2014, vom utiliza motorul de căutare înserând parametri specifici pentru a filtra rezultatele: [uss donald cook russian aircraft su-24 site: defense.gov]. La bara de instrumente, am ales un interval de timp specific (14 aprilie – 2 mai 2014).

nick

Google afișează primul rezultat chiar comunicatul de presă „Russian Aircraft Flies Near U.S. Navy Ship in Black Sea”[i] emis de Departamentul Apărării pe 14 aprilie 2014.

3. Pentru a verifica veridicitatea narațiunii prezentate în reportajul „Vesti”, ne vom axa doar pe date empirice/verificabile, și nu pe declarații ale militarilor, pe care ar trebui să le tratăm cu o anumită doză de circumspecție. Mergem direct la sursa reportajului!

Căutăm pe rețele sociale postarea așa-numitului „marinar” american, excluzând varianta Twitter (acolo orice mesaj este limitat la 140 de caractere). Rămâne Facebook și utilizăm motorul lui de căutare.

Identificăm cuvintele-cheie din mesajul marinarului: „Aegis”, „locator”, „mysticism” și „shame”. Nu uităm să selectăm la timp: April 2014. Aici descoperim postarea lui Nick Olson[ii] care trimite către un material publicat pe freepublish.ru (site inactiv la momentul verificării). Descopăr că Nick Olson nu e militar american, mai ales că are postări pro-Putin și pro-Assad.

Observăm că postarea este redactată într-o limbă engleză tradusă automat din altă limbă.

Chiar dacă site-ul este inactiv, vom folosi arhivatorul WaybackMachine[i]. Înserăm link-ul articolului în căsuța de dialog și vom obține o listă de printscreen-uri ale articolului din 20 aprilie 2014.

machin

Descoperim că articolul fusese publicat pe 17 aprilie 2014, avându-l drept autor pe Dmitrii Sedov (columnist) care publicase materialul prima dată pe site-ul www.fondsk.ru (Fond Strategiceskoy Kulturî / Strategic Culture Foundation) – site înregistrat în Estonia (regiunea Ida-Virumaa din nord-estul țării, populată în proporție de 73% de etnici ruși)[i].

Tot de pe site aflăm că materialul este publicat la secțiunea „Opinie” (Мнение).

Din articol în sfârșit aflăm doar prenumele marinarului american – Johny, și a soției sale Mary.

cook
go2

4. Ne întoarcem la reportajul prezentat la „Vesti” și constatăm că acolo sunt reproduse cu exactitate „pasaje” din pamfletul lui Sedov.

5. Cum căutăm dezinformarea în spațiul informațional comun din România și R. Moldova folosind cuvinte-cheie pentru motorul de căutare Google: [aegis, marea neagra, uss donald cook, radar, su-24] – căutare setată pe intervalul de timp 14.04.2014 – 25.07.2017 prin butonul de instrumente.

În spațiul informațional de limbă română dezinformarea ajunge prima dată pe 23-24 aprilie pe site-urile RomanianMilitary (cu referință la Ria Novosti) și Vocea Rusiei (Sputnikul de astăzi). Folosind metoda analizei de conținut pentru fiecare articol separat, am realizat câteva scheme de distribuire a dezinformării:

dia6

Dacă urmărim atent schema, vom observa că falsul narativ se răspândește în baza unor patternuri prestabilite.

Din aprilie 2014 și până în decembrie 2015, dezinformarea cu Hibinî nu reușește să penetreze spațiul informațional (exceptând cazul The Epoch Times care se intoxică destul de suspect de pe Voltaire.net) de limbă română – asta până pe 25 decembrie 2015, când mai multe portaluri de știri din România (HotNews.ro, Stiripesurse.ro, Gândul, Mediafax, România liberă, DC News, etc.) preiau dezinformarea Hibinî de pe Sputnik, unde dezinformarea este reluată sub diverse forme de relatare jurnalistică.

dia7

Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze e că Mediafax a intoxicat, prin ricoșeu, (pe 25 decembrie 2015) cu dezinformarea Hibinî și presa de limbă română din Republica Moldova: Jurnal.md și Independent.md.

Din acest punct, putem formula câteva ipoteze de lucru în ceea ce privește schema de funcționare a campaniilor de dezinformări lansate de Kremlin în România și Republica Moldova:

  • Presa de mainstream din spațiul informațional de limbă română este tot atât de vulnerabilă (la intoxicări informaționale) ca și cea de limbă engleză;
  • Site-urile/blogurile marginale cu „informații alternative” își amplifică narațiunile false prin intermediul rețelelor de socializare și a trolilor (conturi false);
  • Sursele/canalele din România nu stau la baza acestor campanii de dezinformare/intoxicare, însă pot reinterpreta sau adapta narațiunea falsă.

Propaganda pro-Kremlin acționează în toate sferele ciberspațiului: de la propriile agenții de presă cu conținut în diferite limbi, până la site-uri marginale („alternative”), forumuri, analize, pagini și grupuri de discuții pe rețele sociale. Agenții de influență pro-Kremlin cumpără reclamă pe rețeaua Facebook pentru a disemina și a ajunge la grupuri-țintă cu un profil socio-demografic specific. Obiectivul propagandei ruse asumat pe termen mediu și lung constă în reducerea încrederii publicului în instituțiile democratice și diminuarea capacității de reziliență a populației în fața diverselor tipuri de amenințări.

Consider că reactualizarea dezinformării timp de trei ani consecutiv poate trăda o neîncredere a establishment-ului militar rus în propriile capacități de apărare, așa cum menționa și analistul George Friedman că „acțiunile hibride ale Kremlinului denotă mai degrabă o slăbiciune militară și strategică a Rusiei”[i], decât o forță reală.

ind

[1] Vesti News, Electronic Warfare: How to Neutralize the Enemy Without a Single Shot, You Tube, disponibil la: https://www.youtube.com/watch?v=vI4uS307ydk&ab_channel=VestiNews, accesat la: 01.10.2017

[1] Pentru mai multe detalii despre prioritățile strategice ale războiului informațional dus de Kremlin precum și regionalizare sa, vezi materialul Priorități strategice ale războiului informațional rus în România și R. Moldova semnat de Nicolae Țîbrigan și disponibil pe site-ul LARICS.ro: http://larics.ro/prioritati-strategice-ale-razboiului-informational-rus-romania-si-r-moldova/.

[1] Șerban, Alexandra (2013). O altfel de artă a războiului: „Armata Fantomă” care l-a încurcat pe Hitler, Historia.ro, disponibil la: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/o-altfel-de-arta-a-razboiului-armata-fantoma-care-l-a-incurcat-pe-hitler, accesat la: 01.10.2017

[1] https://www.defense.gov/

[1] Garamone, Jim (2014), Russian Aircraft Flies Near U.S. Navy Ship in Black Sea, American Forces Press Service, U.S. Department of Defence, disponibil la: http://archive.defense.gov/news/newsarticle.aspx?id=122052, accesat la: 01.10.2017

[1] https://www.facebook.com/nick.olson.92102

[1] https://web.archive.org/

[1] http://whois.domaintools.com/fondsk.ru   

[1] Digi24 (2017), George Friedman: Rusia nu are capacitatea de a fi o mare putere, disponibil la: http://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/george-friedman-rusia-nu-are-capacitatea-de-a-fi-o-mare-putere-742381, accesat la: 01.10.2017

Nicolae Țibrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală din cadrul aceleiași facultăți. Începând cu 2013 este asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române și expert asociat în cadrul LARICS.

Eugen Muravschi - Lumina de la capătul Găgăuziei

Lumina de la capătul Găgăuziei

[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Eugen Muravschi | Pentru mulți politicieni, analiști și jurnaliști moldoveni, Găgăuzia e o regiune problemă, un fel de Transnistrie mai puțin gravă, o frînă care încetinește integrarea europeană a țării și ne ține pe toți în sfera de influență a Rusiei. La urma urmei, moldovenii cel puțin sunt divizați în această chestiune de Est vs Vest, dar găgăuzii sunt aproape în unanimitate în tabăra pro-rusă. Sunt adesea descriși ca antieuropeni, românofobi, separatiști, rusofoni, spălați pe creier de propaganda sovietică, etc. Pe scurt, un fel de captivi voluntari într-o cușcă ideologică foarte îngustă. Și e vina lor, desigur. Totuși, adevărul este mai complex și, din fericire, mai puțin sumbru. Voi aborda mai jos cîteva aspecte ale „problemei găgăuze”.

Românofobia

Unioniștii sunt printre cei mai înverșunați împotriva găgăuzilor, pe care îi acuză de românofobie. Spre exemplu, un video în care o băbuță povestește cum găgăuzii prădau familiile moldovenilor plecați la război a fost distribuit de peste 2000 de ori. Portalul MoldNova, într-un articol despre sărbătoarea vinului în Comrat, lua peste picior „ținutul luminos al autonomiei”, faptul că bașkanul Irina Vlah vorbea în rusă și că mîncarea tradițională a găgăuzilor erau sarmale „gătite în conformitate cu cele mai bune tradiții moldovenești”. Ultima parte e cu atît mai ridicolă cu cît sarma e o mîncare și un cuvînt pe care l-am luat de la turci, ai căror frați creștini sunt găgăuzii. Un alt portal finanțat de București, Deschide.md, a scris despre monumentul vameșilor de la Comrat, care conține harta URSS, într-un limbaj care seamănă mai tare cu comentariile de pe Facebook decît cu jurnalismul: „Găgăuzii nu se pot împăca cu gândul că Uniunea Sovietică s-a prăbușit și se cer din nou ocupați”.

Astfel de exemple sunt numeroase și ele nu fac decît să agraveze problema. Cînd unioniștii nu se limitează doar la politică și ajung să se lege pînă și de sarmalele găgăuzilor, astfel de atitudini și comportamente trezesc amintiri despre fasciștii și jandarmii români. Chiar dacă au fost amplificate de propaganda sovietică, astfel de amintiri nu sunt închipuite. Că mulți unioniștii refuză încă să recunoască crimele României din timpul celui de-al II-lea Război Mondial și îl apără pe Antonescu e un alt factor care alimentează scepticismul găgăuz față de mișcările politice pro-românești. Locuitorii de rînd ai autonomiei nu sunt românofobi în sensul larg al cuvîntului, ci doar anti-unioniști. Ei nu-l displac pe Băsescu pentru că e etnic român, ci pentru că e un promotor al Unirii, iar pentru găgăuzi retorica unionistă e bazată pe vină și acuzații: „Antonescu e bun pentru că Stalin a fost mai rău”, „găgăuzii nu au dreptul să decidă soarta țării pentru că sunt venetici”, „e vina lor că încă nu au învățat româna”, etc.

Faptul că găgăuzii sunt anti-Unire nu poate fi explicat doar prin propaganda sovietică/rusă. Discursul inflexibil și neinformat al unioniștilor a contribuit și contribuie în continuare la menținerea scepticismului anti-românesc printre găgăuzi. Așa-zisa românofobie e doar o reacție firească la un discurs politic amenințător. Recunoașterea crimelor României din timpul războiului și acceptarea statutului de băștinași fără asterisc pentru găgăuzi sunt printre primii pași care le-ar permite unioniștilor să pornească un dialog real și folositor.

Nostalgia sovietică

O altă critică adusă autonomiei e nostalgia exagerată după Uniunea Sovietică, aceeași URSS care prin foamete și deportări a ucis unul din trei găgăuzi în perioada stalinistă. Sondajele arată că ~40% din populația UTAG vede URSS ca patria sa istorică. Moldova e pe locul doi cu 35.3%, iar Rusia pe trei cu 17.7%. O privire asupra istoriei acestui popor ajută la înțelegerea acestor rezultate.

Istoria timpurie a găgăuzilor e neclară și dezbătută de istorici, dar istoria modernă începe cu migrația lor din Bulgaria în Imperiul Rus. Da, pămînturile pe care s-au așezat ei fac parte din Moldova, însă, politic și administrativ, ei au imigrat către o provincie a Imperiului Rus, nu către un ținut românesc. Regiunea era multietnică și găgăuzii au fost invitați să ocupe satele părăsite de tătării Nogai, pe care rușii i-au strămutat de la granița Imperiului fiindcă erau prea apropiați de turci. Mai tîrziu, în URSS, găgăuzii s-au pricopsit pentru prima dată cu o limbă literară și cu școli cu predare în această limbă. Chiar dacă a fost o perioadă de scurtă durată, găgăuzii o țin minte ca un fel de naștere a culturii lor moderne. Din punct de vedere politic, găgăuzii au fost făuriți ca cetățeni moderni tot de către sovietici. La temelia identității găgăuze sunt multe cărămizi puse de către ruși și sovietici și acest fapt nu poate fi negat sau anulat.

„Dar, totuși, crimele staliniste?!” e o reacție de înțeles. În pofida stereotipurilor, nu toți găgăuzii tînjesc după URSS. La începutul anilor 90, procesele politice de la Comrat erau asemănătoare cu cele de la Chișinău. Un reprezentant al mișcării Gagauz Halkı, ulterior ilegalizată pentru separatism, a fost prezent la inaugurarea Frontului Popular în 1989. O bună parte a intelectualității își dorea, ca și colegii lor de la Chișinău, o renaștere a culturii naționale și condițiile politice necesare pentru aceasta. Ca și la Chișinău, în timp, fostele elite birocratice au revenit la putere și au făcut tot posibilul să păstreze status quo-ul.

Astăzi, generații mai tinere încep să regîndească istoria în mod critic. URSS nu mai e văzută doar în culori roz. Anul trecut, doi dintre „bătrînii” autonomiei au propus instituirea unei zile pentru comemorarea victimelor foametei din 1946-1947. Chiar dacă ideea nu a adunat suficiente voturi în Adunarea Populară, portalul gagauzmedia.md și muzeul satului Avdarma au lansat un concurs: studenți și elevi de liceu au făcut interviuri în găgăuză cu supraviețuitori ai foametei, iar cele mai bune au fost premiate și publicate. În același sat există un moment dedicat victimelor foametei. Monumente asemănătoare au apărut și în alte sate. În Ceadîr-Lunga, asociația Doorluk organizează întîlniri comemorative în fiecare an. Încet, lucrurile se schimbă și narațiunile istorice tradiționale sunt puse în discuție. Găgăuzia nu este relicva sovietică pe care o cred unii.

Problema limbii

Cea mai mare problemă a autonomiei ține probabil de necunoașterea limbii române. Această barieră lingvistică îngreunează comunicarea dintre găgăuzi și restul moldovenilor și îi izolează informațional. Doar 12.5% dintre locuitorii regiunii spun că pot vorbi fluent limba română/moldovenească. Vina este mai degrabă a politicienilor decît a oamenilor de rînd. Majoritatea covîrșitoare a acestora (74.5%) este de acord că toți cetățenii trebuie să cunoască limba de stat. Cu alte cuvinte, găgăuzii sunt deschiși să învețe limba română. E o chestiune de condiții și motivație. 

La nivel practic, limbile prioritare pentru ei sunt găgăuza și rusa. Prima e limba lor nativă, ceea ce nu necesită explicații. La rîndul ei, rusa, deși limbă străină, e percepută și folosită la fel de mult ca nativa găgăuză. Mai mulți găgăuzi folosesc acasă rusa decît găgăuza. Avantajele sunt evidente: e o limbă care permite comunicare și cu alte grupuri etnice precum moldovenii, bulgarii sau ucrainenii, e o limbă care oferă acces la un spațiu informațional și cultural foarte bogat (de la RuNet și divertisment TV pînă la literatura clasică rusă), și e o limbă care le permite găsirea unui loc de muncă în majoritatea fostelor membre URSS, în special în Rusia. Astfel, chiar dacă sunt deschiși să învețe româna, cel puțin la nivel de principiu, găgăuzii își vor direcționa eforturile personale către găgăuză și rusă. Motivația este în egală măsură pragmatică și ideologică. Găgăuzii nu preferă rusa doar fiindcă iubesc Rusia. La fel de importante sunt oportunitățile de muncă și educație care vin odată cu această limbă.

Integrarea lingvistică a autonomiei necesită eforturi și costuri din partea Chișinăului. Mai mult de jumătate din găgăuzi (56%) au o atitudine pozitivă față deschiderea unor școli comune unde o parte din lecții să fie în rusă, iar o parte în română. Totuși astfel de școli sunt puține. În cadrul aceluiași sondaj, respondenții au fost întrebați ce măsuri sunt necesare pentru ca cei care nu cunosc limba de stat să o învețe. 46.4% din găgăuzi au spus că trebuie îmbunătățită calitatea predării, 45.3% au zis că trebuie organizate cursuri în toate localitățile, 24.6% cred că numărul orelor de română în școli trebuie mărit, iar 21% cred că ar prinde bine niște materiale pentru învățarea de sine stătător a limbii.

Soluțiile nu sunt ușoare, dar nici imposibile. Găgăuzii vor să învețe limba română, chiar dacă o numesc moldovenească, și avem studii și sondaje care arată ce trebuie făcut. Pasul următor e ca autoritățile de Chișinău și de la Comrat să vrea pe bune să facă ceva în direcția asta. Un caz promițător e cel al primarului de Comrat, Serghei Anastasov, care a învățat româna și e în favoarea extinderii predării ei în autonomie. Scuza eternă rămâne lipsa banilor și, pentru că lipsesc banii, lipsesc și învățătorii. Fără a critica felul în care guvernarea administrează bugetul național, voi puncta doar că banii cheltuiți pe proiecte precum Arena Națională sau așa-zisele drumuri bune ar fi putut fi alocați pentru integrarea lingvistică a Găgăuziei. Iar dacă acceptăm scuza că Moldova e săracă, o sursă de finanțare ar putea fi România, care să sprijine deschiderea și funcționarea unor școli cu predare în română/rusă sau română/găgăuză. Sau publicarea unor cursuri online și a unor materiale pentru învățare independentă. Cu siguranță, ar fi un proiect mai util decît multe din activitățile finanțate de ICR. De asemenea, mai este Turcia, care deja investește foarte mult în autonomie. Dacă guvernanții de la Chișinău tot s-au împrietenit cu Erdoğan, ar putea să-i ceară să-i ajute și în această chestiune. În fine, există și UE, care are un cadru legal dezvoltat și multă experiență în integrarea și protejarea minorităților etnice. Pe lîngă finanțare, europenii ar putea oferi asistență tehnică în elaborarea și implementarea politicilor lingvistice în Găgăuzia.

Concluzie

Situația în Autonomia Găgăuză nu este atît de sumbră pe cît pare la prima vedere. Găgăuzii sunt și ei cetățeni ai acestui stat sărac și corupt. Ei vor să învețe româna, încep să revizuiască istoria moștenită de la URSS și nu sunt românofobi, ci doar sceptici și defensivi. Ca și restul moldovenilor, găgăuzii se chinuie să-și făurească un trai decent, iar mulți pleacă peste hotare, mai ales în Rusia și Turcia, unde nu mai au nici timp, nici chef, nici folos să învețe româna sau să cerceteze crimele comunismului.

ARTICOL de Eugen Muravschi, masterand la Universitatea din Istanbul (Sociologie), studiază identitatea etno-lingvistică a găgăuzilor. 

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova

Sergiu Boghean

Teme vechi, perspective noi

[INTRODUCERE Buletin Nr. 1] Sergiu Boghean | Societatea moldovenească, la fel ca multe dintre societățile trecute prin experimentul sovietic eșuat, mocnește de teme și probleme vechi. Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova) își propune să inițieze o platformă în care aceste teme și probleme să-și găsească cele mai potrivite perspective și soluții noi. Iar acest buletin periodic este primul pas în direcția identificării celei mai bune direcții de dezvoltare pentru Republica Moldova. Primul număr aduce în fața cititorului o serie de texte scrise de tineri profesioniști care știu să pună punctul pe I prin modul de a-și formula ideile și viziunile. Unii consacrați, alții la început de drum, dar cu toții reuniți prin viziunea unei societăți mai bune, cu oameni împliniți. Teme majore precum educația, cultura, politica, economia, administrația, etnicitatea, istoria, activismul, egalitatea, cetățenia, migrația, propaganda și altele pe care le vom discuta în continuare, necesită o abordare constructivă și pozitivă. Deși fundamentul societății noastre se demonstrează a fi unul șubred, cei care contribuie la acest demers încearcă să construiască, în loc să distrugă. O culegere de idei proaspete și soluții viabile – asta își propune să fie această primă intervenție a LID Moldova în spațiul public dintr-un, sperăm noi, lung șir.

Laboratorul de Iniţiative pentru Dezvoltare (LID Moldova) este un Think-Do Tank nou, independent, non-profit, neguvernamental și non-partizan din Republica Moldova. A fost fondat in 2019 pe viziunea unui stat modern și liber, cu scopul de a susţine iniţiative cu impact și a încuraja persoane care fac diferenţa în Moldova. Valorile noastre fundamentale sunt responsabilitatea, meritocraţia bazată pe muncă, precum și celebrarea succesului, a deschiderii și a libertăţii.

Republica Moldova este un stat tânăr, dar a fost construit pe răni ale trecutului. De aceea, promovarea meritocrației în toate aspectele vieții economice, politice, culturale și sociale trebuie să devină o prioritate, precum și consolidarea unei comunități de gândire critică în Moldova, capabilă să avanseze idei pentru o economie prosperă, un guvern de încredere și o societate civilă consolidată.

Pentru a determina dacă este nevoie de toate acestea, mai întâi trebuie să răspundem la întrebarea – care sunt problemele ce ne deranjează și ce ne lipsește atât de mult în Republica Moldova? Corupția și sărăcia, migrația și nedreptatea, sistemele slabe de educație și sănătate, mentalitatea de crab și jalea, iresponsabilitatea și polarizarea sunt printre cele mai grave probleme ale societății noastre. În plus, lipsesc curajul, inițiativa, speranța și 1 milion de oameni inteligenți…

LID Moldova își propune să promoveze valorile democratice și să construiască un spațiu echilibrat de dialog, în care oameni cu profiluri diferite să se poată exprima liber și constructiv. Inițiativa se va afla la baza tuturor demersurilor noastre și va fi încurajată în toate etapele activității noastre. Noul Think-Do Tank va aduce împreună cetățeni, factori de decizie și experți din diferite domenii, prin intermediul unor evenimente, publicații și acțiuni care vor genera impact, vor promova soluții și vor celebra excelența.

Succesul persoanelor cu inițiativă va fi celebrat prin proiectul Champions of Change, cu scopul de a stimula și mai mult curajul, competența și perseverența în derularea unor activități de interes public. Vom sprijini indivizi să devină agenți ai schimbării și să creeze rețele de oameni cu inițiativă care să facă lucruri mici, dar care schimbă viața la scară largă. O populație educată și vocală va reuși să găsească calea de urmat pentru modernizare. În scurt timp, LID Moldova va lansa apelul pentru aplicații și va face publice etapele competiției care va culmina cu un eveniment de premiere a caștigătorilor în primavara lui 2019.

The 3 Corners Roundtable este un alt proiect care va fi derulat în perioada apropiată, constând în organizarea unor discuții de substanță între interlocutori din rândul cetățenilor, experților și factorilor de decizie interesați de domeniul economic, politic și cultural. Prin aceste discuții, LID Moldova își propune să contribuie la setarea unor teme relevante și pertinente pentru agenda publică, oferind răspunsuri și construind punți între cele trei părți implicate.

Dan Nicu

Votul mixt ca element al deficitului democratic

Cazul Republicii Moldova

[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Dan Nicu | Emergenţa statului independent numit Republica Moldova a avut loc în urma unor procese sociale comune pentru întregul spaţiu ex-sovietic şi care s-au axat într-o proporţie covârşitoare pe problemele renaşterii naţionale şi a emancipării statale – suveranizării, însă aceasta din urmă nu a presupus şi edificarea unor instituţii politice stabile, proprii unei democraţii. În ciuda aparenţelor de pluripartidism, puterea politică s-a păstrat în mâinile unui grup care a făcut parte din Partidul Comunist al Moldovei, filială a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, ulterior fiind constituit Partidul Democrat Agrar din Moldova, care a guvernat până în 1998 şi din rândurile căruia provin politicienii care au înfiinţat alte partide aflate ulterior la guvernare, printre care şi Partidul Democrat, care controlează puterea astăzi. De fiecare dată când s-a pus problema unor reforme instituţionale ample, motivul din spatele acestora nu a venit dintr-o necesitate a societăţii, ci dintr-o dorinţă a anumitor forţe politice de a-şi păstra sau de a dobândi controlul asupra puterii. Printre exemplele cele mai concludente se regăsesc: schimbarea prevederilor legii de alegere a preşedintelui Republicii Moldova sub conducerea lui Mircea Snegur pentru a restrânge accesul potenţialilor concurenţi incomozi în postura de contracandidaţi, schimbarea procedurii de alegere a preşedintelui republicii în 2000 pentru a îl înlătura pe Petru Lucinschi de la putere, revenirea la alegerea prin vot direct a preşedintelui în 2016 pentru a scoate de pe agenda publică una dintre principalele teme promovate de opoziţia extraparlamentară în ascensiune.

În anul 2017, un alt exemplu de schimbare a regulilor de joc politic fără a avea o largă consultare populară, simulând un consens în societate, a fost schimbarea sistemului de alegere a parlamentului unicameral, trecându-se de la reprezentarea proporţională (RP) la sistemul mixt, în care reprezentarea proporţională coexistă cu votul majoritar (pe circumscripţii uninominale). În cele ce urmează, vom face o scurtă descriere a evenimentelor care au însoţit schimbarea sistemului de vot, şi vom încerca să ne dăm seama despre motivele guvernării şi a unei părţi din opoziţie (Partidul Socialiştilor) de a interveni în legislaţia electorală.

Reprezentare proporţională vs vot mixt: evoluţia sistemelor de vot în Republica Moldova

În perioada de independenţă a Republicii Moldova au existat, până la modificările legislaţiei electorale din 2017, două sisteme de vot. Primul a fost sistemul majoritar în două tururi, aplicat la alegerile legislative din 25 februarie 1990 (Victor Juc – ”Evoluţia sistemului electoral în Republica Moldova – alegeri parlamentare”). Ultimul Soviet Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti şi primul parlament al Republicii Moldova după 27 august 1991 a fost ales prin acest sistem. În 1993, guvernarea controlată de Partidul Democrat Agrar vine cu iniţiativa modificării sistemului de vot prin introducerea reprezentării proporţionale – votul pe o singură circumscripţie, alegându-se între liste electorale ale fiecărei formaţiuni politice participante la alegeri. Numărul parlamentarilor a fost redus de la 380 la 104 pentru alegerile din 1994, ulterior la 101, cifră care se păstrează până astăzi. Sistemul proporţional a fost reconfirmat prin adoptarea în 1997 a Codului Electoral, în baza căruia s-au desfăşurat scrutine parlamentare în 1998, 2001, 2005, 2009, 2010 şi 2014.

Ideea trecerii la un sistem uninominal, în care deputaţii în parlament să fie aleşi pe circumscripţii, datează de la începutul anilor 2000. Pe durata aflării sale în parlament, fostul prim-ministru Dumitru Braghiş şi coaliţia sa ”Alianţa Braghiş”, ulterior transformată în Partidul Democraţiei Sociale, a introdus tema revenirii la sistemul uninominal în dezbaterea publică, demarând o campanie de adunare de semnături pentru o iniţiativă cetăţenească de modificare a legilor electorale. Chiar dacă Braghiş şi echipa sa au pretins că au adunat toate cele 200.000 de semnături necesare, Comisia Electorală Centrală a anulat o parte dintre ele, astfel încât iniţiativa nu a ajuns în parlament. Subiectul în cauză a fost abandonat în următorii ani, până la sfârşitul guvernării comuniste. În schimb, după schimbarea de putere din 2009 şi accederea la guvernare a Alianţei pentru Integrare Europeană, dezbaterea despre schimbarea sistemului de vot a căpătat un nou suflu. Astfel, din februarie 2012 până în 2017 au existat cinci proiecte de lege care vizau schimbarea sistemului electoral (Ion Tăbârţă – ”Schimbarea sistemului electoral al Republicii Moldova: Impactul asupra sistemului politic moldovenesc”). Primul a fost propus la iniţiativa prim-vicepreşedintelui de atunci al PDM, Vlad Plahotniuc (în prezent preşedinte), nefiind acceptat de celelalte fracţiuni.

După criza politică din ianuarie-martie 2013 şi căderea guvernului Filat II, în contextul negocierilor pentru formarea unui nou guvern, PLDM şi PDM au adoptat o serie de legi, printre care s-a regăsit şi cea privind trecerea la sistemul de vot uninominal, adoptată pe 19 aprilie 2013 (ibidem). Potrivit anumitor surse din mass-media, iniţiativa a aparţinut tot Partidului Democrat, care dorea să-şi asigure intrarea în parlament la următoarele alegeri, incertă în condiţiile sistemului proporţional (Ion Tăbârță – ”Despre substanța și graba cu care s-a votat trecerea la sistemul electoral mixt în Moldova”). În urma adâncirii conflictului dintre PDM şi PLDM după ce Curtea Constituţională a decis că Vlad Filat, preşedintele PLDM, nu mai avea dreptul să ocupe funcţia de prim-ministru, fracţiunea liberaldemocrată din parlament a negociat cu PCRM abrogarea proiectelor de legi convenite anterior cu PDM, printre care, în mod special, legea privind introducerea sistemului de vot uninominal. Aceasta a fost abrogată pe 3 mai 2013.

Următoarea rundă de discuţii privind modificarea sistemului de vot a avut loc în 2017 şi au fost iniţiate de acelaşi partid care s-a preocupat de acest subiect şi în 2012 şi 2013, PDM. De această dată, PDM era cel mai influent partid reprezentat în parlament şi principalul partid de guvernare, aşa că dispunea de capacităţi mult mai mari de a-şi impune punctul de vedere. Proiectul de lege a fost înregistrat pe 14 martie 2017, în acelaşi timp fiind iniţiată o campanie publică de adunare de semnături în susţinerea propunerii. PDM a propus trecerea la un sistem majoritar pe circumscripţii uninominale. Iniţial, niciun partid nu a susţinut această iniţiativă, până când, în aprilie 2017, Partidul Socialiştilor a propus instituirea sistemului mixt, în care jumătate dintre deputaţi urmau a fi aleşi prin sistemul proporţional, existent anterior, iar cealaltă – pe circumscripţii uninominale. După votarea ambelor proiecte de lege în prima lectură, pe 5 mai 2017, s-a decis comasarea lor, pe baza proiectului PSRM. Pe 20 iulie 2017, Parlamentul a votat noul proiect, comasat, în lectura a doua, finală. Astfel, în Republica Moldova a fost adoptat sistemul electoral mixt. Din cei 101 de parlamentari, 50 urmează a fi aleşi în sistem proporţional (pe liste de partid), iar 51 pe circumscripţii uninominale. Pe teritoriul controlat de autorităţile de la Chişinău s-au constituit 46 de circumscripţii, încă 2 mandate fiind rezervate teritoriului din stânga Nistrului, iar 3 cetăţenilor din afara graniţelor (numiţi generic ”Diaspora”).

Efecte: scăderea reprezentativităţii, deficit de legitimitate, conflict cu instituţiile europene

Având în vedere sporirea gradului de control asupra statului în ansamblu, cu toate instituţiile sale, de către Partidul Democrat – direct şi prin interpuşi – trecerea la sistemul mixt are în mod evident menirea de a asigura acestui partid perpetuarea la guvernare. În acest punct, interesele sale corespund cu interesele Partidului Socialiştilor, cu care PDM ar putea fi nevoit să împartă puterea după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Cum anume favorizează acest nou sistem de vot partidul aflat la guvernare? Explicaţia vine de la politologul francez Maurice Duverger, care, în urma studierii evoluţiei componenţei parlamentelor din ţări cu sisteme de vot diferite a formulat câteva legi care explică legătura dintre sistemele de vot şi sistemul de partide. Astfel, un sistem de vot proporţional produce un sistem de partide într-o mare măsură pluralist, cu mai multe formaţiuni politice puternice şi stabile. Acest sistem de vot este cel mai potrivit pentru ţările cu democraţie în dezvoltare, în care formaţiunile politice trebuie să se fortifice şi să se formeze un sistem de partide pe termen lung. Pe de altă parte, sistemul de vot majoritar pluralitar, cu tur unic – în care câştigă canditatul cu cel mai mare număr de voturi, nu cu majoritate absolută – produce bipartidism. În cazul Republicii Moldova, sistemul va fi unul mixt, dar chiar şi aşa, starea de lucruri nou creată va favoriza consolidarea celor mai puternice două formaţiuni. Asta deoarece lor nu le va fi greu să-şi impună candidaţii în circumscripţii, beneficiind de ajutorul resursei administrative controlate. Una dintre cele mai mari hibe ale sistemului de vot majoritar şi mixt, în cazul votului pe circumscripţii, este deficitul democratic – insuficienta legitimitate a candidaţilor câştigători şi lipsa lor de reprezentativitate. De exemplu, un candidat poate ajunge deputat cu votul a 25% dintre alegătorii care au participat la alegeri, dar va trebui să-i reprezinte şi pe ceilalţi 75% de cetăţeni din circumscripţia sa. Pentru a rezolva această problemă, unele ţări – de exemplu Franţa – au introdus votul uninominal în două tururi. Refuzul de a face acelaşi lucru în Republica Moldova, stabilind un filtru care să crească legitimitatea şi reprezentativitatea deputaţilor aleşi, denotă interesul guvernării (în care includem şi PSRM) de a-şi facilita păstrarea puterii în propriile mâini. Mai mult, autorităţile au posibilitatea de a trasa noile circumscripţii electorale conform propriilor interese politice, după o serie de criterii, permiţându-le să-şi maximizeze capacitatea de a obţine mandate în detrimentul reprezentării.

Criticile pe care le-au primit autorităţile de la Chişinău din partea comunităţii internaţionale se referă la aspectele menţionate mai sus şi relevă absenţa unui consens politic larg în clasa politică şi societatea din Republica Moldova pe marginea reformei electorale. Astfel, Comisia de la Veneţia, important for politic şi constituţional, a emis pe 19 iunie 2017 un aviz cu privire la schimbarea sistemului electoral. În acest document se arată că propunerea de reformă ar putea influenţa negativ viaţa politică în special în circumscripţii, candidaţii putând fi influenţaţi prin diferite metode de actori care îşi urmăresc propriile interese. Acesta a fost, de altfel, unul dintre motivele pentru care în România s-a renunţat la sistemul majoritar uninominal, care fusese în vigoare pentru scrutinele din 2008 şi 2012.

De asemenea, iniţiativa de modificare a sistemului electoral a fost supusă unor critici dure şi în Parlamentul European, în special din partea europarlamentarilor Partidului Popular European, care deţine majoritatea. Astfel, pe 19 iunie 2017 purtătoarea de cuvânt a Serviciului European de Acţiune Externă, Maja Kocijancic, a declarat: «Modificările propuse provoacă îngrijorări serioase în contextul politic actual». Oficialul european a mai atras atenţia asupra polarizării forţelor politice moldoveneşti şi lipsa unui consens naţional privind respectivul subiect. Autorităţile de la Chişinău au fost avertizate că Republica Moldova riscă reevaluarea Acordului de Asociere cu UE, în cazul în care va merge înainte cu schimbarea sistemului de vot (”Toate instituţiile europene cer renunţarea la votul mixt în Republica Moldova”, Moldnova). Donald Tusk, şeful Consiliului European, a recomandat guvernului de la Chişinău şi personal prim-ministrului Pavel Filip, să urmeze recomandările Comisiei de la Veneţia, aceasta din urmă având un punct de vedere negativ asupra problemei.

Chiar dacă reprezentanţii puterii, în special preşedintele PDM Vladimir Plahotniuc şi prim-ministrul Pavel Filip, au adoptat un ton conciliator şi au declarat că vor respecta observaţiile Comisiei de la Veneţia, proiectul de lege a fost votat în lectură finală fără modificări, ceea ce a dus la începerea distanţării instituţiilor Uniunii Europene de puterea de la Chişinău, o tendinţă care a continuat pe parcursul anilor 2017 şi 2018, mai ales după invalidarea rezultatelor alegerilor locale din municipiul Chişinău, din vara anului 2018, atunci când un lider din opoziţia extraparlamentară, Andrei Năstase, a câştigat scrutinul în turul II.

Analiza evenimentelor legate de trecerea la sistemul electoral mixt în Republica Moldova relevă falia care există între guvernare şi cetăţeni atunci când vine vorba despre iniţiativele politice majore care influenţează evoluţia societăţii pentru mai multe cicluri electorale înainte. Filosofia de guvernare, atâta câtă a existat, a rămas aceeaşi pe parcursul tuturor anilor de independenţă a Republicii Moldova – politicienii utilizează instituţiile şi legile pentru a-şi perpetua controlul asupra puterii, schimbând regulile jocului după bunul plac, în loc să se supună legilor şi regulilor de joc adoptate în mod formal. Cât priveşte reforma electorală din 2017, avem de a face cu un caz de subordonare a interesului public faţă de interesele a două partide, care conform rezultatelor ultimelor alegeri parlamentare nu reprezintă nici separat, nici cumulat, majoritatea cetăţenilor cu drept de vot. Efectele pe termen lung ale acţiunilor lor politice din 2017 vor fi de observat abia după finalizarea mandatului parlamentului ales în 2019, însă se poate spune de pe acum că ele nu vor contribui la consolidarea democraţiei în Republica Moldova.

Dan Nicu a absolvit Facultatea de Științe Politice și masteratul în Teorie și Analiză Politică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, cu teze de licența și, respectiv, dizertație, care analizează problema tranziției post-sovietice a Republicii Moldova. Autor a două volume: „Copiii vitregi ai Istoriei sau Se caută o revoluție pentru Basarabia“ (2008) și „Moldovenii în tranziție“ (2013). În ultimii ani, a colaborat la mai multe publicații din România și Republica Moldova, printre care Adevărul, Cotidianul, Timpul. În perioada 2019-2020 a urmat cursuri ale Facultății de Științe Politice și Relații Internaționale de la Universitatea din Varșovia în cadrul programului internațional de cercetare științifică ”Lane Kirkland”, cu un studiu al fenomenului știrilor false ca parte a amenințărilor hibride. Din 2020 este expert asociat LID Moldova.

Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Copyright © LID Moldova

Elena Rațoi

Reciclarea, colectarea selectivă și protecția mediului – o prioritate a societății noastre

#LIDFLASH | Elena Rațoi| Conform unei știri date de CNN săptămâna aceasta, compania gigant Unilever și-a luat angajamentul să reducă la jumătate, până în 2025, ambalajele produse din plastic nou, nereciclat.

Dacă acest obiectiv va fi atins, până în 2025 producția de plastic nou (nereutilizat) produs de Unilever va scădea până la 350,000 tone anual, în comparație cu 700,000 tone produse în 2018. Adică, dacă cineva dorește să cumpere un șampon marca Unilever, va trebui doar să ia ambalajul de plastic gol de la același produs și să-l umple. ​

Aceasta este o măsură vitală, luând în considerație nivelul de poluare cu plastic cu care ne confruntăm în prezent. Pentru a se descompune, plasticul are nevoie de la 400 până la 600 de ani. Se estimează că, dacă nivelul de poluare cu plastic rămâne același, în 30 de ani oceanele vor conține mai mult plastic decât pește după greutate. Poluarea cu plastic este toxică pentru oameni și duce la încălzirea globală.

Acțiunea întreprinsă de Unilever este mai degrabă o necesitate vitală, decât un act ce merită aplauze. Desigur că o persoană poate contribui în mod individual la scăderea cantității de plastic. Fiecare din noi putem arunca deșeurile de plastic în tomberoanele special amenajate ori putem procura mai puțin. Dar niciodată un individ nu va putea renunța la el în totalitate, atâta timp cât ăsta e produsul de bază al consumerismului! Cele mai multe produse sunt ambalate în plastic și doar compania producătoare poate face ceva în acest sens.

Oare trebuie să așteptăm discursurile Gretei Thunberg ca să acționăm?

Niciun cuvânt despre R. Moldova în discursul lui Josep Borrell, candidat pentru postul de “ministru de externe” al UE

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Niciun cuvânt despre Republica Moldova nu a fost rostit luni în discursul introductiv pe care spaniolul Josep Borrell, candidat pentru postul de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate în viitoarea Comisie von der Leyen, l-a susţinut în faţa Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET) din Parlamentul European, în scopul validării sale. Borrell, care a subliniat în cuvântarea sa că „Uniunea Europeană trebuie să înveţe limbajul puterii” prin aplicarea combinată a mijloacelor diplomatice, financiare, culturale şi de securitate de care dispune într-o „lume care s-a schimbat în râu”, a menţionat ca priorităţi implicarea în reformarea Balcanilor de Vest, sprijinirea democraţiei şi integrităţii Ucrainei, gestionarea provocărilor din vecinătatea sudică a UE, crearea unei strategii pentru Africa, lucrul în relaţiile politice cu Asia, creşterea cooperării cu America Latină şi redefinirea relaţiilor transatlantice.

În acelaşi discurs, Borrell a amintit o singură dată despre Federaţia Rusă, tangenţial, ca ţară care cheltuie mult mai puţin decât statele membre ale UE la un loc în privinţa apărării şi securităţii. Este evident astfel că pentru viitorul şef al diplomaţiei europene, vecinătatea estică, cu excepţia crizei de neignorat din Ucraina, reprezintă un dosar cu o relevanţă mai redusă decât alte priorităţi pe care le-a stabilit. O asemenea viziune asupra ierarhizării obiectivelor de politică externă ale UE, întrucâtva de aşteptat de la un spaniol, prezintă totuşi şi o componentă semnificativă legată de vecintătea estică a Uniunii.

În răspunsurile acordate eurodeputaţilor estonian Urmas Paet şi polonez Witold Halicki în secţiunea de dezbateri, Borrell a arătat că UE trebuie să ţină cont de faptul că Rusia, deşi produce ameninţări la graniţa estică a Uniunii, este în acelaşi timp un partener comercial şi energetic important şi că relaţiile Bruxelles-Moscova nu pot fi văzute doar din perspectiva sancţiunilor, ci a unei strategii mai largi, politice şi diplomatice, acceptate de toate statele membre UE. Pe de altă parte, Borrell a ţinut să sublinieze că „cea mai bună cale pentru a gestiona provocarea venită dinspre Est este de a crea un inel de state democratice şi prospere la graniţa estică” a Uniunii, acţiune pentru care Bruxelles-ul trebuie să fie conştient că este necesar să investească resurse financiare, diplomatice şi politice semnificative.
Niciunul dintre cei doi eurodeputaţi români membrii ai AFET, Traian Băsescu (PMP) şi Claudiu Manda (PSD), nu i-au adresat întrebări lui Josep Borrell.