#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | 1,5 milioane de echipamente medicale de protecție pentru combaterea epidemiei de COVID-19, finanțate de Uniunea Europeană și procurate de Organizația Mondială a Sănătății, pentru a respecta toate standardele în domeniu, au fost donate marți Guvernului Republicii Moldova într-o ceremonie la care au participat reprezentantul UE la Chișinău, Peter Michalko, prim-ministrul moldovean Ion Chicu și ministrul sănătății. Viorica Dumbrăveanu.
Donația are loc în cadrul Inițiativei UE „Solidaritate pentru Sănătate”, adresată statelor din Parteneriatul Estic și care se derulează în 2020-2022 cu un buget total de 30,8 milioane de euro. Până acum, au mai fost livrate echipamente de protecție și testare în Ucraina și Belarus. Donațiile de echipamente pentru Republica Moldova vor totaliza ca valoare 2,8 milioane de euro, prima tranșă livrată ieri fiind constituită din 1.210.000 de măști medicale de unică folosință, 348.000 de măști de protecție N95, 16.200 de ochelari de protecție și 36.000 de combinezoane, urmând ca a doua tranșă să fie formată din 330.000 de perechi de mănuși, 356 de concentratoare de oxigen, 41 de monitoare pentru pacienți, 40 de ventilatoare, 215 puls-oximetre, 1.500 de kituri pentru testare și 12.000 de kituri pentru extracție.
Donațiile oferite de UE pot fi supuse comparației cu cele făcute până acum de România (500.000 de măști de protecție de tip FFP2, 25.000 de combinezoane, 5.000 de viziere, 5.000 de ochelari de protecție, 200.000 de perechi mănuși, 2.800 cutii de medicamente, 10 izolete cu presiune negativă și aproximativ 80.000 de litri de alcool sanitar, în valoare de 3,5 milioane de euro, la care sa adaugă detașarea a 42 de medici în Republica Moldova timp de 2 săptămâni), China (6 loturi de asistență umanitară, dintre care ultimul conținea 100.000 de măști medicale de unică folosință, 100.000 de măști de protecție N95, 5.000 de combinezoane), SUA (echipamente medicale în valoare de 15.000 euro pentru Ministerul Apărării), Ungaria (100.000 de măști de unică folosință și 5000 de alte echipamente de protecție), Rusia (transportarea gratuită a 50 de tone de echipament medical procurat de R. Moldova din China, deși, aparent, se pare că valoarea transportului a fost plătită indirect tot de Chișinău), Polonia, Lituania ș.a.
Comparația nu face decât să scoată în evidență care sunt entitățile politice care au capacitatea și voința de a sprijini în mod real Republica Moldova în această criză epidemică și nu numai, UE și România detașându-se net în acest sens. Pe de altă parte, totalizarea donațiilor primite de Chișinău relevă un adevăr trist: Republica Moldova a ajuns un stat al cărui colaps este împiedicat doar de sprijinul extern primit cu precădere din Vest.
Din nou, trecând dincolo de comparațiile numerice, trebuie spus că UE nu se limitează la a fi unul dintre principalii donatori de echipamente medicale pentru Republica Moldova, aflată la ananghie, ci va aduce în plus, în stadiile următoare ale aceleiași inițiative „Solidaritate pentru Sănătate”, ceea ce puțini actori internaționali pot oferi Chișinăului: sprijin în creșterea capacității instituționale a spitalelor, evaluarea realistă a serviciilor medicale din Republica Moldova, crearea unui plan național de acțiune privind pregătirea în situații de urgență, lucruri care, dacă ar fi interiorizate așa cum trebuie de societatea și instituțiile moldovenești, ar fi cu mult mai prețioase decât tonele de echipamente medicale.
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Sprijinul-medical-UE-pentru-Republica-Moldova-mai-mult-decat-echipamente-sanitare.jpg628941adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2020-07-15 16:01:092020-10-29 16:03:56Sprijinul medical UE pentru Republica Moldova: mai mult decât echipamente sanitare
[ARTICOL Buletin Nr. 3] Liliana Simionescu | Observ din ce în ce mai des că termenul de civism în ţările din estul Europei este ca o pasăre rară, căci noi, ca societăţi, nu am exersat acest lucru după căderea comunismului. Aici, mă refer la Republica Moldova, România, Ucraina, Bulgaria şi ţările din Balcani, unde se simte inactivitatea civică cum ai trecut o graniţă non-UE.
Cumva, ideea de comunitate şi implicare în tot ceea ce înseamnă societatea noastră au fost lăsate la o parte de dragul independenţei individuale, în care fiecare îşi vede de treaba lui, ajungându-se în 30 de ani la o amorţire generală, cu câteva mici sclipiri în diverse paliere ale societăţii, unde implicarea socială vine mai mult din partea organizaţiilor neguvernamentale.
M-am tot întrebat:
De ce un cetaţean nu reacţioneză atunci când îi sunt încălcate drepturile?
De ce un cetăţean nu îşi cere drepturile fundamentale?
De ce un cetăţean, daca vede o situaţie de corupţie, nu se sesizează?
Un posibil răspuns ar putea fi trecutul nostru comunist sau chiar înţelegerea şi implementarea inadecvată a democraţiei. În societăți precum R. Moldova sau România, implicarea civică nu prea există în conştiinţa comună. Vedem acest lucru în problemele simple. Zilnic, ne lovim de situaţii care nu ne plac în oraşul nostru, în satul nostru, dar nu mişcăm niciun deget să facem o schimbare. Iar cei care luptă pentru remedierea unor probleme sunt prea puţini şi atomizaţi. Această atomizare îngreunează procesul de evoluţie a societăţii. Dacă cetăţenii nu îşi unesc forţele pentru schimbare, şansele de a normaliza societatea sunt minime.
Dacă cetăţenii unei comunităţi nu realizează că „unde-s doi puterea creşte”, că trebuie să fim „toţi pentru unul şi unul pentru toţi”, nici societatea nu se va îmbunătăţi, nici schimbarea nu va veni.
De multe ori, problemele au rezolvări, dar într-un sistem parazitat, în care multe sunt lipsite de direcţie, care merge dintr-o inerţie pe un drum în care treptat se pierd lucruri importante (minţi strălucite, chiar şi vieţi uneori), direcţia nu poate fi schimbată decât de nişte caractere puternice, care să fie unite pentru a schimba în bine ceea ce nu funcţionează.
Drama Estului a fost mereu acest amestec de neputinţă, caractere slabe, care au luptat doar pentru un minimum de supravieţuire, dar nu şi pentru înnobilarea existenţei, pentru protejarea valorilor moştenite. Ne-am ucis elitele şi am ajuns să privim la nişte personaje despre care spunem mereu că „am ales răul cel mai mic”. Neimplicarea civică ne-a adus la rezultatul de azi, instituţii îngropate în mocirla corupţiei şi incompetenţei, funcţionari şi medici care şi-au pierdut chiar şi umanitatea. Ca o societate să îşi revină la normal… trebuie să ştie ce înseamnă normalitatea, dacă vrem să ne fie respectate drepturile… trebuie să le cunoaştem, dacă dorim să ne revenim… trebuie să ne implicăm în reconstrucţia vieţilor noastre. Și am văzut că se poate acest lucru. E rar, dar merită menționat pentru că în marea de indolență și adormire din jur, mai există și oameni implicați.
O să amintesc de un proiect din Romania care merită toată atenția. Este vorba de o inițiativă individuală devenită un scop comun: proiectul Asociației ”Dăruiește viață”, prin care Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu construiesc PRIMUL SPITAL de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România. Premiera este cu atât mai remarcabilă, cu cât, acesta se construiește exclusiv cu fonduri private.
Exercițiul pornit de aceste două doamne a venit pe fondul neputinței și furiei că statul român nu asigură un minimum de îngrijire copiilor bolnavi de cancer, însă aici putem extinde către orice fel de pacient, căci în România, situația sistemului medical e dramatică. Experiența personală și durerea provocată de incapacitatea sistemului de a salva niște vieți au adunat împreună câteva sute de mii de oameni care donează și vor să se implice pentru un beneficiu care depășește spațiul de confort individual.
Până în prezent, peste 260.000 de oameni au donat pentru construirea acestui spital. Oameni obișnuiți, companii, personalități din România sau muzicieni internaționali (Metallica, de exemplu, a donat 250.000 de Euro). Spitalul este deja în picioare, construcția este propusă spre finalizare anul viitor. Povestea spitalului făcut de oameni poate fi urmărită pentru a vedea finalitatea pozitivă a unei inițiative de grup. Construcția unui spital înseamnă viață, construcția unui spital înseamnă speranță, compasiune, dedicare și sacrificiu, lucruri la care s-a alăturat o parte din societate.
Acest exemplu este unul de anvergură și arată că unitatea și intenția de a realiza ceva pentru binele comun pot face orice posibil, dar, din păcate tot statul este uneori cel care pune piedici, chiar și unor proiecte de acest fel.
În România sau R. Moldova sunt cu siguranță multe alte astfel de inițiative care pot fi date ca exemplu, însă cred că daca nu le cunoaștem sunt prinse fix în capcana ”atomilor”, prea puțini, prea disparați, prea slabi, dar prezenți cât să nu ne pierdem speranța că și societățile noastre se vor calibra cândva. Din păcate, îmi pun această speranță doar în societatea civilă și în indivizii de rând, iar politicul l-am scos din start din ecuație pentru că nu am nici măcar un exemplu care să mă facă să cred că liderii politici pe care îi avem pot construi un drum durabil către normalitate.
Cel puțin, nu în România de azi, nu în Rep. Moldova de azi, două state cu incoerențe majore și lipsă de direcție în tot ceea ce înseamnă obiectivele pentru reconstrucția și consolidarea democrației. Totuși. avantajul României este calitatea de membru al Uniunii Europene, care oferă suport și impune această unitate chiar și țărilor de la coada clasamentului, care trebuie să se conformeze și să se alinieze unei legislații unitare, unei conduite europene care oferă și suficientă independență statelor membre.
Liliana Simionescu este specialist în comunicare, fost jurnalist radio și colaborator al secției române BBC World Service și Radio France Internationale la București. Are o activitate de peste 11 ani în domeniul relațiilor publice pentru companii din România și Central and Estern Europe. În prezent, este manager de comunicare pentru Europa&AMEAP în cadrul unei companii americane din domeniu Fast Moving Consumer Goods.
Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
#LIDFLASH | Dan Nicu | Autoritățile Ungariei au blocat prin veto o declarație comună a NATO pe marginea Ucrainei, care conținea angajamentul Alianței Nord-Atlantice pentru acordarea de asistență și susținere internațională Kievului, care se confruntă în continuare cu agresiunea Rusiei în regiunea Donbas.
Motivul invocat de diplomații maghiari ține de ceea ce Ungaria percepe drept încălcări ale drepturilor celor 150.000 de etnici maghiari care locuiesc în vestul Ucrainei. În special, aceste încălcări se referă la dreptul de a utiliza limba maghiară în educație, după adoptarea în 2017 a unei legi a educației care prevede trecerea la limba ucraineană ca limbă unică de instrucție în toate școlile din Ucraina, inclusiv cele frecventate de reprezentanții minorităților naționale.
În urma tensiunii între Budapesta și Kiev și a evoluțiilor privind declarația NATO, previzibilă de multe luni încoace, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a vizitat capitala ucraineană. Rezultatul acestei vizite a fost o declarație comună Ucraina-NATO, prin care statul ucrainean își asumă obligația de a respecta drepturile lingvistice ale reprezentanților minorităților naționale. Acest eveniment a fost salutat de autoritățile maghiare, care și-au afirmat disponibilitatea de a discuta în continuare cu cele ucrainene.
În condițiile crizei guvernamentale de la București, depășită abia astăzi, România a fost absentă din aceste evoluții, cu toate că minoritatea română din Ucraina este a doua ca mărime, după cea rusă, românii fiind a treia etnie ca număr a Ucrainei și numărând peste 400.000 de persoane.
Se poate spune că Ungaria a fost cea care a apărat și drepturile românilor din Ucraina de a studia în propria limbă, deoarece obligațiile pe care Ucraina și le-a asumat în fața NATO privesc toate minoritățile. Legea ucraineană a educației prevede că, în raport cu minoritățile care vorbesc în limbi oficiale ale Uniunii Europene – româna, maghiara, polona, slovaca – măsura privind trecerea școlilor acestor minorități la limba ucraineană se aplică începând cu anul 2021.
M-am referit mai sus la criza guvernamentală de la București ca motiv al absenței publice a României din aceste discuții, însă adevărul este că și atunci când exista un guvern stabil la Palatul Victoria, autoritățile române au preferat să treacă sub tăcere apelurile repetate ale reprezentanților românilor din Ucraina. În registrul inacțiunilor taxabile electoral de electoratul românesc, absența asertivității cu privire la drepturile românilor trăitori în statele vecine se află pe ultimele locuri. Iar politicienii români, interesați mai mult de voturi decât de apărarea drepturilor românilor – oriunde s-ar afla aceștia – se prevalează de absența acestei teme din discuția publică românească și preferă să fie comozi, să nu-și facă probleme în plus.
Noul guvern al României are șansa ca, până în anul școlar 2021-2022, să ajungă la o înțelegere cu guvernul de la Kiev privind păstrarea românei ca limbă de instrucție în școlile românești din Ucraina. Și nu e ca și cum autoritățile de la București nu ar avea pârghii – chiar mai mari decât în cazul Ungariei – să-i convingă pe conducătorii statului ucrainean, la nevoie prin presiuni, să se așeze la masa de negocieri. Guvernul României poate obține, de la partea ucraineană, respectarea drepturilor românilor din Ucraina. Însă sunt pesimist privind dorința acestuia de a-și asuma această agendă. Și îmi amintesc de cuvintele fostului președinte de la Chișinău, Nicolae Timofti: ”Ceva nu ne ajunge, nu știu ce, dar ar fi fost bine să fie”. În acest caz, guvernelor de până acum ale României nu le-a ajuns dorință, curaj și patriotism.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Dan-Nicu_foto-flip.png245362adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-11-07 14:14:242020-10-28 14:16:25Autoritățile Ungariei au blocat prin veto o declarație comună a NATO pe marginea Ucrainei
LID Moldova în parteneriat cu Fundația Youth Development for Innovation și cu sprijinul financiar al Fundației Friedrich Naumann organizează în data de 6 noiembrie, la Digital Park Chișinău, conferința internațională Open Government vs Personal Data Protection.
Conferința își propune să dezbată mai multe subiecte, inclusiv accesul la datele publice, protecția datelor cu caracter personal și bunele practici implementate în România și Estonia.
Evenimentul cu durata de o zi va aduna reprezentanți ai structurilor guvernamentale din Republica Moldova (Parlament, Agenția de Guvernare Electornică, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal), reprezentanți ai mediului academic, de business și a societății civile.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/open-government-vs-personal-data-conference-LID-Moldova.jpg6281116adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-10-22 14:09:552022-02-04 10:12:10Conferința Open Government vs Personal Data Protection va avea loc pe 6 noiembrie la Digital Park
[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Nicolae Țîbrigan | În seara zilei de 15 aprilie curent, publicul din R. Moldova cu acces la postul public de televiziune Rossia 1, a avut ocazia să urmărească în cadrul programului de știri „Vesti” un reportaj despre o nouă armă electronică aflată în dotarea armatei ruse[i] și utilizată pe teren, în Marea Neagră, împotriva distrugătorului american USS Donald Cook.
Grupul-țintă poate fi lesne intuit: vorbitorii de limbă rusă din spațiul CSI (deci, cu expunere la nivel local și regional)[ii]. Reportajul ne-a atras atenția, mai ales că se bazează pe surse de rețele sociale.
Căutând în analizele de specialitate, am descoperit că astfel de tactici se înscriu perfect în strategia de dezinformare practicată în trecut, mai ales în cel de al Doilea Război Mondial. Un exemplu elocvent este cazul completării trupelor americane de divizii și unități de tehnică militară false cu rolul de a descuraja şi demoraliza trupele germane.[iii]
La o simplă căutare pe You Tube după cuvintele-cheie: „хибины дональд кук черное море” (hibiny donald cook marea neagră – n.r.) vom identifica circa 160 de filmulețe, reportaje, interviuri pe această temă. Cu siguranță, e ceva în nergulă cu această știre. Dar ce anume?
În primă instanță, ar trebui să fragmentăm reportajul prezentat pe „Vesti”, eliminând informațiile inutile sau de umplutură. Vom pune accent doar pe elementele verificabile, ce pot fi confirmate/infirmate prin pași de fact-checking:
1. Vom fragmenta reportajul video și vom analiza doar elementele esențiale, care ni se par scoase din context sau care nu respectă normele jurnalistice, reconstituind falsa narațiune.
Aici orice jurnalist care se respectă ar trebui să se pună în gardă. Nu avem surse exacte! Numele marinarului, denumirea rețelei, numele utilizatorului (pseudonim) și data postării.
Pentru a-i descuraja pe jurnaliști să mai verifice veridicitatea știrei, dezinformarea este întărită cu declarația generalului american în rezervă Frank Gorenc – fost comandant al forțelor aeriene americane. Dar Frank Gorenc nu reprezintă statul american, cu atât mai mult că nu este indicată nicio sursă a declarației sale!
2. Nu ne bazăm pe declarații ale unui singur militar american, ci mergem pe site-ul oficial[i] al Departamentului de Apărare ale Statelor Unite (Defense.gov) și căutăm comunicatele oficiale. Fiind vorba despre un eveniment petrecut în 2014, vom utiliza motorul de căutare înserând parametri specifici pentru a filtra rezultatele: [uss donald cook russian aircraft su-24 site: defense.gov]. La bara de instrumente, am ales un interval de timp specific (14 aprilie – 2 mai 2014).
Google afișează primul rezultat chiar comunicatul de presă „Russian Aircraft Flies Near U.S. Navy Ship in Black Sea”[i] emis de Departamentul Apărării pe 14 aprilie 2014.
3. Pentru a verifica veridicitatea narațiunii prezentate în reportajul „Vesti”, ne vom axa doar pe date empirice/verificabile, și nu pe declarații ale militarilor, pe care ar trebui să le tratăm cu o anumită doză de circumspecție. Mergem direct la sursa reportajului!
Căutăm pe rețele sociale postarea așa-numitului „marinar” american, excluzând varianta Twitter (acolo orice mesaj este limitat la 140 de caractere). Rămâne Facebook și utilizăm motorul lui de căutare.
Identificăm cuvintele-cheie din mesajul marinarului: „Aegis”, „locator”, „mysticism” și „shame”. Nu uităm să selectăm la timp: April 2014. Aici descoperim postarea lui Nick Olson[ii] care trimite către un material publicat pe freepublish.ru (site inactiv la momentul verificării). Descopăr că Nick Olson nu e militar american, mai ales că are postări pro-Putin și pro-Assad.
Observăm că postarea este redactată într-o limbă engleză tradusă automat din altă limbă.
Chiar dacă site-ul este inactiv, vom folosi arhivatorul WaybackMachine[i]. Înserăm link-ul articolului în căsuța de dialog și vom obține o listă de printscreen-uri ale articolului din 20 aprilie 2014.
Descoperim că articolul fusese publicat pe 17 aprilie 2014, avându-l drept autor pe Dmitrii Sedov (columnist) care publicase materialul prima dată pe site-ul www.fondsk.ru (Fond Strategiceskoy Kulturî / Strategic Culture Foundation) – site înregistrat în Estonia (regiunea Ida-Virumaa din nord-estul țării, populată în proporție de 73% de etnici ruși)[i].
Tot de pe site aflăm că materialul este publicat la secțiunea „Opinie” (Мнение).
Din articol în sfârșit aflăm doar prenumele marinarului american – Johny, și a soției sale Mary.
4. Ne întoarcem la reportajul prezentat la „Vesti” și constatăm că acolo sunt reproduse cu exactitate „pasaje” din pamfletul lui Sedov.
5. Cum căutăm dezinformarea în spațiul informațional comun din România și R. Moldova folosind cuvinte-cheie pentru motorul de căutare Google: [aegis, marea neagra, uss donald cook, radar, su-24] – căutare setată pe intervalul de timp 14.04.2014 – 25.07.2017 prin butonul de instrumente.
În spațiul informațional de limbă română dezinformarea ajunge prima dată pe 23-24 aprilie pe site-urile RomanianMilitary (cu referință la Ria Novosti) și Vocea Rusiei (Sputnikul de astăzi). Folosind metoda analizei de conținut pentru fiecare articol separat, am realizat câteva scheme de distribuire a dezinformării:
Dacă urmărim atent schema, vom observa că falsul narativ se răspândește în baza unor patternuri prestabilite.
Din aprilie 2014 și până în decembrie 2015, dezinformarea cu Hibinî nu reușește să penetreze spațiul informațional (exceptând cazul The Epoch Times care se intoxică destul de suspect de pe Voltaire.net) de limbă română – asta până pe 25 decembrie 2015, când mai multe portaluri de știri din România (HotNews.ro, Stiripesurse.ro, Gândul, Mediafax, România liberă, DC News, etc.) preiau dezinformarea Hibinî de pe Sputnik, unde dezinformarea este reluată sub diverse forme de relatare jurnalistică.
Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze e că Mediafax a intoxicat, prin ricoșeu, (pe 25 decembrie 2015) cu dezinformarea Hibinî și presa de limbă română din Republica Moldova: Jurnal.md și Independent.md.
Din acest punct, putem formula câteva ipoteze de lucru în ceea ce privește schema de funcționare a campaniilor de dezinformări lansate de Kremlin în România și Republica Moldova:
Presa de mainstream din spațiul informațional de limbă română este tot atât de vulnerabilă (la intoxicări informaționale) ca și cea de limbă engleză;
Site-urile/blogurile marginale cu „informații alternative” își amplifică narațiunile false prin intermediul rețelelor de socializare și a trolilor (conturi false);
Sursele/canalele din România nu stau la baza acestor campanii de dezinformare/intoxicare, însă pot reinterpreta sau adapta narațiunea falsă.
Propaganda pro-Kremlin acționează în toate sferele ciberspațiului: de la propriile agenții de presă cu conținut în diferite limbi, până la site-uri marginale („alternative”), forumuri, analize, pagini și grupuri de discuții pe rețele sociale. Agenții de influență pro-Kremlin cumpără reclamă pe rețeaua Facebook pentru a disemina și a ajunge la grupuri-țintă cu un profil socio-demografic specific. Obiectivul propagandei ruse asumat pe termen mediu și lung constă în reducerea încrederii publicului în instituțiile democratice și diminuarea capacității de reziliență a populației în fața diverselor tipuri de amenințări.
Consider că reactualizarea dezinformării timp de trei ani consecutiv poate trăda o neîncredere a establishment-ului militar rus în propriile capacități de apărare, așa cum menționa și analistul George Friedman că „acțiunile hibride ale Kremlinului denotă mai degrabă o slăbiciune militară și strategică a Rusiei”[i], decât o forță reală.
[1] Pentru mai multe detalii despre prioritățile strategice ale războiului informațional dus de Kremlin precum și regionalizare sa, vezi materialul Priorități strategice ale războiului informațional rus în România și R. Moldova semnat de Nicolae Țîbrigan și disponibil pe site-ul LARICS.ro: http://larics.ro/prioritati-strategice-ale-razboiului-informational-rus-romania-si-r-moldova/.
[1] Garamone, Jim (2014), Russian Aircraft Flies Near U.S. Navy Ship in Black Sea, American Forces Press Service, U.S. Department of Defence, disponibil la: http://archive.defense.gov/news/newsarticle.aspx?id=122052, accesat la: 01.10.2017
Nicolae Țibrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală din cadrul aceleiași facultăți. Începând cu 2013 este asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române și expert asociat în cadrul LARICS.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2019/10/Nicolae_Tibrigan-small-e1602851395855.jpg654801adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-10-16 12:22:532020-10-16 12:36:04Studiu de caz: Cum a explodat „bomba electronică” a Kremlinului în presa din România și R. Moldova
[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Eugen Muravschi | Pentru mulți politicieni, analiști și jurnaliști moldoveni, Găgăuzia e o regiune problemă, un fel de Transnistrie mai puțin gravă, o frînă care încetinește integrarea europeană a țării și ne ține pe toți în sfera de influență a Rusiei. La urma urmei, moldovenii cel puțin sunt divizați în această chestiune de Est vs Vest, dar găgăuzii sunt aproape în unanimitate în tabăra pro-rusă. Sunt adesea descriși ca antieuropeni, românofobi, separatiști, rusofoni, spălați pe creier de propaganda sovietică, etc. Pe scurt, un fel de captivi voluntari într-o cușcă ideologică foarte îngustă. Și e vina lor, desigur. Totuși, adevărul este mai complex și, din fericire, mai puțin sumbru. Voi aborda mai jos cîteva aspecte ale „problemei găgăuze”.
Românofobia
Unioniștii sunt printre cei mai înverșunați împotriva găgăuzilor, pe care îi acuză de românofobie. Spre exemplu, un video în care o băbuță povestește cum găgăuzii prădau familiile moldovenilor plecați la război a fost distribuit de peste 2000 de ori. Portalul MoldNova, într-un articol despre sărbătoarea vinului în Comrat, lua peste picior „ținutul luminos al autonomiei”, faptul că bașkanul Irina Vlah vorbea în rusă și că mîncarea tradițională a găgăuzilor erau sarmale „gătite în conformitate cu cele mai bune tradiții moldovenești”. Ultima parte e cu atît mai ridicolă cu cît sarma e o mîncare și un cuvînt pe care l-am luat de la turci, ai căror frați creștini sunt găgăuzii. Un alt portal finanțat de București, Deschide.md, a scris despre monumentul vameșilor de la Comrat, care conține harta URSS, într-un limbaj care seamănă mai tare cu comentariile de pe Facebook decît cu jurnalismul: „Găgăuzii nu se pot împăca cu gândul că Uniunea Sovietică s-a prăbușit și se cer din nou ocupați”.
Astfel de exemple sunt numeroase și ele nu fac decît să agraveze problema. Cînd unioniștii nu se limitează doar la politică și ajung să se lege pînă și de sarmalele găgăuzilor, astfel de atitudini și comportamente trezesc amintiri despre fasciștii și jandarmii români. Chiar dacă au fost amplificate de propaganda sovietică, astfel de amintiri nu sunt închipuite. Că mulți unioniștii refuză încă să recunoască crimele României din timpul celui de-al II-lea Război Mondial și îl apără pe Antonescu e un alt factor care alimentează scepticismul găgăuz față de mișcările politice pro-românești. Locuitorii de rînd ai autonomiei nu sunt românofobi în sensul larg al cuvîntului, ci doar anti-unioniști. Ei nu-l displac pe Băsescu pentru că e etnic român, ci pentru că e un promotor al Unirii, iar pentru găgăuzi retorica unionistă e bazată pe vină și acuzații: „Antonescu e bun pentru că Stalin a fost mai rău”, „găgăuzii nu au dreptul să decidă soarta țării pentru că sunt venetici”, „e vina lor că încă nu au învățat româna”, etc.
Faptul că găgăuzii sunt anti-Unire nu poate fi explicat doar prin propaganda sovietică/rusă. Discursul inflexibil și neinformat al unioniștilor a contribuit și contribuie în continuare la menținerea scepticismului anti-românesc printre găgăuzi. Așa-zisa românofobie e doar o reacție firească la un discurs politic amenințător. Recunoașterea crimelor României din timpul războiului și acceptarea statutului de băștinași fără asterisc pentru găgăuzi sunt printre primii pași care le-ar permite unioniștilor să pornească un dialog real și folositor.
Nostalgia sovietică
O altă critică adusă autonomiei e nostalgia exagerată după Uniunea Sovietică, aceeași URSS care prin foamete și deportări a ucis unul din trei găgăuzi în perioada stalinistă. Sondajele arată că ~40% din populația UTAG vede URSS ca patria sa istorică. Moldova e pe locul doi cu 35.3%, iar Rusia pe trei cu 17.7%. O privire asupra istoriei acestui popor ajută la înțelegerea acestor rezultate.
Istoria timpurie a găgăuzilor e neclară și dezbătută de istorici, dar istoria modernă începe cu migrația lor din Bulgaria în Imperiul Rus. Da, pămînturile pe care s-au așezat ei fac parte din Moldova, însă, politic și administrativ, ei au imigrat către o provincie a Imperiului Rus, nu către un ținut românesc. Regiunea era multietnică și găgăuzii au fost invitați să ocupe satele părăsite de tătării Nogai, pe care rușii i-au strămutat de la granița Imperiului fiindcă erau prea apropiați de turci. Mai tîrziu, în URSS, găgăuzii s-au pricopsit pentru prima dată cu o limbă literară și cu școli cu predare în această limbă. Chiar dacă a fost o perioadă de scurtă durată, găgăuzii o țin minte ca un fel de naștere a culturii lor moderne. Din punct de vedere politic, găgăuzii au fost făuriți ca cetățeni moderni tot de către sovietici. La temelia identității găgăuze sunt multe cărămizi puse de către ruși și sovietici și acest fapt nu poate fi negat sau anulat.
„Dar, totuși, crimele staliniste?!” e o reacție de înțeles. În pofida stereotipurilor, nu toți găgăuzii tînjesc după URSS. La începutul anilor 90, procesele politice de la Comrat erau asemănătoare cu cele de la Chișinău. Un reprezentant al mișcării Gagauz Halkı, ulterior ilegalizată pentru separatism, a fost prezent la inaugurarea Frontului Popular în 1989. O bună parte a intelectualității își dorea, ca și colegii lor de la Chișinău, o renaștere a culturii naționale și condițiile politice necesare pentru aceasta. Ca și la Chișinău, în timp, fostele elite birocratice au revenit la putere și au făcut tot posibilul să păstreze status quo-ul.
Astăzi, generații mai tinere încep să regîndească istoria în mod critic. URSS nu mai e văzută doar în culori roz. Anul trecut, doi dintre „bătrînii” autonomiei au propus instituirea unei zile pentru comemorarea victimelor foametei din 1946-1947. Chiar dacă ideea nu a adunat suficiente voturi în Adunarea Populară, portalul gagauzmedia.md și muzeul satului Avdarma au lansat un concurs: studenți și elevi de liceu au făcut interviuri în găgăuză cu supraviețuitori ai foametei, iar cele mai bune au fost premiate și publicate. În același sat există un moment dedicat victimelor foametei. Monumente asemănătoare au apărut și în alte sate. În Ceadîr-Lunga, asociația Doorluk organizează întîlniri comemorative în fiecare an. Încet, lucrurile se schimbă și narațiunile istorice tradiționale sunt puse în discuție. Găgăuzia nu este relicva sovietică pe care o cred unii.
Problema limbii
Cea mai mare problemă a autonomiei ține probabil de necunoașterea limbii române. Această barieră lingvistică îngreunează comunicarea dintre găgăuzi și restul moldovenilor și îi izolează informațional. Doar 12.5% dintre locuitorii regiunii spun că pot vorbi fluent limba română/moldovenească. Vina este mai degrabă a politicienilor decît a oamenilor de rînd. Majoritatea covîrșitoare a acestora (74.5%) este de acord că toți cetățenii trebuie să cunoască limba de stat. Cu alte cuvinte, găgăuzii sunt deschiși să învețe limba română. E o chestiune de condiții și motivație.
La nivel practic, limbile prioritare pentru ei sunt găgăuza și rusa. Prima e limba lor nativă, ceea ce nu necesită explicații. La rîndul ei, rusa, deși limbă străină, e percepută și folosită la fel de mult ca nativa găgăuză. Mai mulți găgăuzi folosesc acasă rusa decît găgăuza. Avantajele sunt evidente: e o limbă care permite comunicare și cu alte grupuri etnice precum moldovenii, bulgarii sau ucrainenii, e o limbă care oferă acces la un spațiu informațional și cultural foarte bogat (de la RuNet și divertisment TV pînă la literatura clasică rusă), și e o limbă care le permite găsirea unui loc de muncă în majoritatea fostelor membre URSS, în special în Rusia. Astfel, chiar dacă sunt deschiși să învețe româna, cel puțin la nivel de principiu, găgăuzii își vor direcționa eforturile personale către găgăuză și rusă. Motivația este în egală măsură pragmatică și ideologică. Găgăuzii nu preferă rusa doar fiindcă iubesc Rusia. La fel de importante sunt oportunitățile de muncă și educație care vin odată cu această limbă.
Integrarea lingvistică a autonomiei necesită eforturi și costuri din partea Chișinăului. Mai mult de jumătate din găgăuzi (56%) au o atitudine pozitivă față deschiderea unor școli comune unde o parte din lecții să fie în rusă, iar o parte în română. Totuși astfel de școli sunt puține. În cadrul aceluiași sondaj, respondenții au fost întrebați ce măsuri sunt necesare pentru ca cei care nu cunosc limba de stat să o învețe. 46.4% din găgăuzi au spus că trebuie îmbunătățită calitatea predării, 45.3% au zis că trebuie organizate cursuri în toate localitățile, 24.6% cred că numărul orelor de română în școli trebuie mărit, iar 21% cred că ar prinde bine niște materiale pentru învățarea de sine stătător a limbii.
Soluțiile nu sunt ușoare, dar nici imposibile. Găgăuzii vor să învețe limba română, chiar dacă o numesc moldovenească, și avem studii și sondaje care arată ce trebuie făcut. Pasul următor e ca autoritățile de Chișinău și de la Comrat să vrea pe bune să facă ceva în direcția asta. Un caz promițător e cel al primarului de Comrat, Serghei Anastasov, care a învățat româna și e în favoarea extinderii predării ei în autonomie. Scuza eternă rămâne lipsa banilor și, pentru că lipsesc banii, lipsesc și învățătorii. Fără a critica felul în care guvernarea administrează bugetul național, voi puncta doar că banii cheltuiți pe proiecte precum Arena Națională sau așa-zisele drumuri bune ar fi putut fi alocați pentru integrarea lingvistică a Găgăuziei. Iar dacă acceptăm scuza că Moldova e săracă, o sursă de finanțare ar putea fi România, care să sprijine deschiderea și funcționarea unor școli cu predare în română/rusă sau română/găgăuză. Sau publicarea unor cursuri online și a unor materiale pentru învățare independentă. Cu siguranță, ar fi un proiect mai util decît multe din activitățile finanțate de ICR. De asemenea, mai este Turcia, care deja investește foarte mult în autonomie. Dacă guvernanții de la Chișinău tot s-au împrietenit cu Erdoğan, ar putea să-i ceară să-i ajute și în această chestiune. În fine, există și UE, care are un cadru legal dezvoltat și multă experiență în integrarea și protejarea minorităților etnice. Pe lîngă finanțare, europenii ar putea oferi asistență tehnică în elaborarea și implementarea politicilor lingvistice în Găgăuzia.
Concluzie
Situația în Autonomia Găgăuză nu este atît de sumbră pe cît pare la prima vedere. Găgăuzii sunt și ei cetățeni ai acestui stat sărac și corupt. Ei vor să învețe româna, încep să revizuiască istoria moștenită de la URSS și nu sunt românofobi, ci doar sceptici și defensivi. Ca și restul moldovenilor, găgăuzii se chinuie să-și făurească un trai decent, iar mulți pleacă peste hotare, mai ales în Rusia și Turcia, unde nu mai au nici timp, nici chef, nici folos să învețe româna sau să cerceteze crimele comunismului.
ARTICOL de Eugen Muravschi, masterand la Universitatea din Istanbul (Sociologie), studiază identitatea etno-lingvistică a găgăuzilor.
Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Eugen-Muravschi-Lumina-de-la-capatul-Gagauziei.png628532adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-10-16 12:15:002020-10-16 12:48:16Lumina de la capătul Găgăuziei
Sâmbătă, 14 septembrie 2019, ora 10:00, pe malul râului Nistru, satul Varnița (Anenii Noi) va avea loc a II-a ediție a Campionatului internațional la kayak-canoe, consacrată aniversării a 27-a a Armatei Naționale.
Vor participa peste 120 de tineri sportivi din Republica Moldova și România, echipele fiind formate pe categorii de vârste, cei mai mici având sub 10 ani. Campionatul este organizat pentru tineri de peste 16 ani. Aceștia vor reprezenta R. Moldova (Chișinău, Bălți, Orhei, Dubăsari, Bender, Varnița) și România (Pitești, Hunedoara, Timișoara, Dăbuleni, Turnul Măgurele).
Inițiativa îi aparține lui Mihai Chitaica din satul Varnița, raionul Anenii Noi, beneficiar al grantului oferit prin proiectul Champions of Change 2019 al LID. Mihai Chitaica este fondator al școlii de kayak-canoe din Varnița. Aceasta este frecventată gratuit de către copii din regiune, anual găzduind și un festival internațional în domeniu.
Proiectul Champions of Change, organizat de LID Moldova cu sprijinul FNF, are drept obiectiv identificarea persoanelor cu inițiativă din Republica Moldova și promovarea poveștilor lor de succes.
LID Moldova este o organizație independentă, non-profit, înființată în anul 2019, de către un grup de tineri profesioniști, lideri de opinie și specialiști în domeniile lor de activitate, misiunea cărora este să transforme R, Moldova într-o democrație autentică și cu o economie vibrantă.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/kayak-canoe.jpg628942adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-10-08 13:50:432020-10-19 13:55:51Campionii schimbării de la Varnița vă invită sâmbătă la Campionatul internațional de kayak-canoe
[ANALIZĂ Buletin Nr. 1] Radu Magdin | În Est, liberalismul și-a pierdut din aura pe care o avea în primii 15 ani de după căderea Cortinei de Fier. De la cuvântul magic al transformărilor post-comuniste, a ajuns să fie contestat și deconstruit de cei care-și asociază diverse etichete, fie ele de conservatori sau naționaliști. Liberalii politici, la randul lor, si-au pierdut abilitatea de comunicare și inclusiv mândria identitară raportat la valorile în care cred, uită să le clameze majoritatea.
Internaționalismul liberal este sub asediul tradițiilor și a unui renăscut curent centrat pe izolare, pe repliere, pe noi vs ei. Frustrările găsesc ca explicație și țap ispășitor tocmai, în mod ironic, rețeta economică și democratică a succesului, ideea și rețeta liberală. Nu doar că a dispărut consensul care a dus la mutația ideologiilor tipice, aducând stânga și dreapta la un numitor comun care i-a făcut pe unii să vorbească de negarea unei competiții sănătoase, dar defensiva liberalismului este și un efect al fracturilor care există în zona de dreapta. Liberalismul cultural, cel construit în jurul drepturilor și diferenței, devine “sexomarxism” în discursul public și aduce un rol mai pregnant al statului, care trebuie să protejeze, să prevină, să impună canoane (a se vedea întregul eșafodaj discursiv construit de Orban în Ungaria); în chip insidios, se deschide calea către mai puțin liberalism economic, către mai mult intervenționism și protecționism.
Ideologic vorbind, liberalismul în Est este într-un moment de testare a limitelor și de redefinire. Spargerea consensului înseamnă că un nou echilibru axiologic trebuie găsit, iar pentru aceasta vor veni teste și noi teste. Centrarea discursului public pe teme de la periferia conceptului, care țin de articularea sa în raport cu alte abordări, va continua să creeze probleme de poziționare pentru partidele liberale, pentru cei care poartă asemenea etichete. Ei văd mutații generate de diferite interpretări ale liberalismului, văd relativul succes al progresismului sau al iliberalismului, termeni extrem de diferiți, dar care pot fi înțeleși ca poziționări mai nuanțate sau mai radicale față de nucleu. Întrebarea este și rămâne dacă și cum va rezista centrul, dacă și cum vor rezista moderația și mariajul dintre cultural și economic subsumat vechiului termen. În plan practic, în colțul nostru est-european de lume, cum trăiesc partidele liberale această cumpănă?
Voi vorbi despre câteva lecții din istoria recentă a României care pot fi relevante pentru Republica Moldova. Totuși, în general, aș argumenta că punctul de plecare – sau de inflexiune – rămâne același: ce identitate și ce politici să asumi, pentru a lăsa în urmă defensiva strategică și comunicațională și a impune o “poveste politică” nu doar corectă, ci și câștigătoare de alegeri?
Unitatea în rândul forțelor liberale rămâne asimptotic o aspirație. Pentru cei vizați, beneficiile sale s-au văzut în România la alegerile prezidențiale din 2014; momente cu încărcătură strategică și politică majoră sunt rareori decise de abordări care neagă punerea împreună.
În același timp, unitatea poate duce la cel mai mic numitor comun și la dezangajare, atunci când consensul este unul mai degrabă fals decât rezultat al dezbaterii. Durerile facerii în cazul fuziunii PDL-PNL nu sunt un artificiu retoric, ci o realitate care a structurat – și explică în parte – rezultatul alegerlor din 2016 sau relativul succes al ALDE-ului românesc. Pot fi conservatorii și liberali așezați sub steagul aceluiași mare partid, chiar dacă unii se uită mai degrabă spre ALDE european, iar alții spre PPE european? Câtă diversitate și câtă unitate, într-un final?
Organizarea nu bate niciodată claritatea narativului central. Ce vrea partidul și cum răspunde el tensiunilor din societate – pe aceste teme, un efort continuu de netezire a muchiilor este necesar, altfel marile dezbateri te vor prinde pe nepregătite și vei îmbrățișa soluția care nu aduce decât pierderi. Un exemplu foarte bun este felul în care PNL-ul din România a reacționat la referendumul pentru definirea familiei. Dacă este un lucru de așteptat de la un partid mare, atunci acel lucru este capacitatea de sinteză și temele mari. Curajul sintezei care redefinește, nu scârbește. Totul pentru că…
partidele mici și noi vin rapid din urmă. Nu au poate același nivel de resurse, dar nici prea mult balast. Pot miza pe teme noi, pot alege poziționări ferme fără pericolul de a-și aliena suporteri. Pot fi cool prin comportament și lideri (în România, atenția merge spre USR și România Împreună), se pot sincroniza natural cu societatea civilă. Povestea peștelui cel mic rămâne valabilă și de aici vine pericolul cel mare pentru partidele liberale clasice, atât în R.Moldova, cât și în România, asta dincolo de uzura liderilor acestor partide.
O victorie nu e niciodată decisivă, atât timp cât narativul central nu a fost impus și apropriat de societate. Poți câștiga alegeri fără a schimba zeitgeist-ul – marea problemă pe care K. Iohannis o va avea anul viitor în campania de realegere. Locul unei fundații liberale implicate în societate e să schimbe mentalități și să ajute astfel la modernizarea moravurilor și a societății.
R.Moldova, ca și România, are nevoie de o fabrică de idei de calitate, care să fie gândite pe mai mult de un deceniu pentru impact, nu doar pentru a propti pe moment un lider politic sau altul, cu parfum de progres sau orientare vestică credibilă, constituită și din acțiuni nu doar din vorbe. Înainte de a alinia resurse și oameni, ideile contează. Și primează. Deci, Ideas First!
Radu Magdin este analist internațional, consultant și trainer. A petrecut 5 ani în Bruxelles (2007-2012) – la Parlamentul European, Euractiv și Google. Este un analist bine cunoscut în România si in strainatate, fiind des citat de presa internationala. El își urmează pasiunea pentru subiectul războiului informațional prin intermediul studiilor de doctorat la Școala Națională de Științe Politice și Administrative din România, lucrând la o teză despre Propaganda rusească și impactul acesteia asupra sistemelor de conducere din Europa Centrală și de Est.
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/radu-magdin.jpg900900adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2019-09-02 20:52:052020-10-28 16:38:03Provocarea liberalismului estic: ce poate și ce nu trebuie să învețe R. Moldova de la România?
open government vs personal data conference LID Moldova
