#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | 1,5 milioane de echipamente medicale de protecție pentru combaterea epidemiei de COVID-19, finanțate de Uniunea Europeană și procurate de Organizația Mondială a Sănătății, pentru a respecta toate standardele în domeniu, au fost donate marți Guvernului Republicii Moldova într-o ceremonie la care au participat reprezentantul UE la Chișinău, Peter Michalko, prim-ministrul moldovean Ion Chicu și ministrul sănătății. Viorica Dumbrăveanu.
Donația are loc în cadrul Inițiativei UE „Solidaritate pentru Sănătate”, adresată statelor din Parteneriatul Estic și care se derulează în 2020-2022 cu un buget total de 30,8 milioane de euro. Până acum, au mai fost livrate echipamente de protecție și testare în Ucraina și Belarus. Donațiile de echipamente pentru Republica Moldova vor totaliza ca valoare 2,8 milioane de euro, prima tranșă livrată ieri fiind constituită din 1.210.000 de măști medicale de unică folosință, 348.000 de măști de protecție N95, 16.200 de ochelari de protecție și 36.000 de combinezoane, urmând ca a doua tranșă să fie formată din 330.000 de perechi de mănuși, 356 de concentratoare de oxigen, 41 de monitoare pentru pacienți, 40 de ventilatoare, 215 puls-oximetre, 1.500 de kituri pentru testare și 12.000 de kituri pentru extracție.
Donațiile oferite de UE pot fi supuse comparației cu cele făcute până acum de România (500.000 de măști de protecție de tip FFP2, 25.000 de combinezoane, 5.000 de viziere, 5.000 de ochelari de protecție, 200.000 de perechi mănuși, 2.800 cutii de medicamente, 10 izolete cu presiune negativă și aproximativ 80.000 de litri de alcool sanitar, în valoare de 3,5 milioane de euro, la care sa adaugă detașarea a 42 de medici în Republica Moldova timp de 2 săptămâni), China (6 loturi de asistență umanitară, dintre care ultimul conținea 100.000 de măști medicale de unică folosință, 100.000 de măști de protecție N95, 5.000 de combinezoane), SUA (echipamente medicale în valoare de 15.000 euro pentru Ministerul Apărării), Ungaria (100.000 de măști de unică folosință și 5000 de alte echipamente de protecție), Rusia (transportarea gratuită a 50 de tone de echipament medical procurat de R. Moldova din China, deși, aparent, se pare că valoarea transportului a fost plătită indirect tot de Chișinău), Polonia, Lituania ș.a.
Comparația nu face decât să scoată în evidență care sunt entitățile politice care au capacitatea și voința de a sprijini în mod real Republica Moldova în această criză epidemică și nu numai, UE și România detașându-se net în acest sens. Pe de altă parte, totalizarea donațiilor primite de Chișinău relevă un adevăr trist: Republica Moldova a ajuns un stat al cărui colaps este împiedicat doar de sprijinul extern primit cu precădere din Vest.
Din nou, trecând dincolo de comparațiile numerice, trebuie spus că UE nu se limitează la a fi unul dintre principalii donatori de echipamente medicale pentru Republica Moldova, aflată la ananghie, ci va aduce în plus, în stadiile următoare ale aceleiași inițiative „Solidaritate pentru Sănătate”, ceea ce puțini actori internaționali pot oferi Chișinăului: sprijin în creșterea capacității instituționale a spitalelor, evaluarea realistă a serviciilor medicale din Republica Moldova, crearea unui plan național de acțiune privind pregătirea în situații de urgență, lucruri care, dacă ar fi interiorizate așa cum trebuie de societatea și instituțiile moldovenești, ar fi cu mult mai prețioase decât tonele de echipamente medicale.
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Sprijinul-medical-UE-pentru-Republica-Moldova-mai-mult-decat-echipamente-sanitare.jpg628941adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2020-07-15 16:01:092020-10-29 16:03:56Sprijinul medical UE pentru Republica Moldova: mai mult decât echipamente sanitare
#LIDFLASH | Alina Andronache | Dilema ultimelor zile este dacă trebuie sau nu redeschise instituțiile de educație timpurie. Observăm de ceva timp discuții aprinse între taberele care ar răspunde cu Da, respectiv cele care ar răspunde cu Nu. Acestea se poartă în jurul unor cuvinte-cheie de tipul COVID-19, tragedie, necesitate sau restricții.Dar cea mai importantă discuție care trebuie să fie purtată acum ține de modul concret în care am putea redeschide instituțiile de educație timpurie, măsurile de întreprins, motivarea personalului didactic de a ieși la lucru, necesitățile financiare și de infrastructură.
O mulțime de oameni se află sub imperativul profesiei lor, fiind în prima linie și luptă cu această pandemie.
O mulțime de oameni sunt constrânși de efectele pandemiei, fiind în dificultate financiară.
O mulțime de familii monoparentale nu au ajutor și sprijin financiar și totuși ies în fiecare zi la lucru.
O mulțime de familii au rămas fără locuri de muncă.
Foarte multe dintre aceste familii la care m-am referit mai sus au copii de care sunt responsabile și cărora ar trebui să le asigure o viață sigură și o educație de calitate.
Viețile oamenilor sau o arenă controversată? Ce este prioritar?
O mulțime de copii sunt lăsați fără supraveghere, pomenindu-se în dificultate. 2 dintre aceștia copii au și murit drept urmare a unor accidente groaznice. Asta în timp ce reprezentanții guvernării încă n-au decis cum ar trebui să folosească 70 de milioane de lei: pentru redeschiderea grădinițelor sau pentru Arena Chișinău.
Pentru noi, cei mai mulți, dubii nu există: grădinițele trebuie să se deschidă. Acest lucru trebuie să devină o prioritate și pentru autorități, iar discuțiile trebuie să fie purtate în jurul măsurilor de prevenire, combatere și gestionare a riscurilor de infectare cu noul virus COVID-19. Concret, autoritățile trebuie să asigure prevenția (i) infectării copiilor/părinților prin contact direct, (ii) infectarea prin aerosol și (iii) infectarea prin contact cu suprafețele infectate. Toate instituțiile trebuie re-evaluate din perspectiva riscurilor și adaptate la noile necesități. Asta înseamnă că mai întâi trebuie să pregătim instituțiile, să investim în ele, să le adaptăm și să le dotăm cu tot necesarul, astfel încât acestea să fie cât mai sigure din toate punctele de vedere cât de curând și pentru toată lumea.
Chestiunea cea mai dureroasă – personalul didactic și auxiliar
Am scos în prima linie medicii fără protecție, strategii, securitate, siguranță și știm la ce a adus asta. Acum vrem să facem același lucru cu educatorii? Grădinițele trebuie să fie redeschise atunci când personalul didactic va fi instruit, pregătit și dotat cu echipament de protecție. Totodată, este nevoie de suport și ghidare pentru aplicarea măsurilor de prevenire și combatere a virusului COVID-19 în activitatea zilnică. Cine o să le ofere? Unde se vor putea adresa în situații critice? Și cel mai important – cum motivăm și de unde găsim personal didactic pentru a asigura reluarea procesului educațional? Știm cu toții că suferim de insuficiența cadrelor didactice în instituțiile de educație timpurie, principala cauză fiind salariul mic. În condițiile salariului mic și riscului de infectare, autoritățile vor putea asigura un număr mai mare de cadre didactice pentru a redeschide grădinițele? Fără majorarea salariului probabil că nu. Grădinițele trebuie să fie redeschise, dar mai întâi trebuie de majorat salariile personalului didactic și auxiliar. Și spre final, grădinițele trebuie să fie redeschise, dar nu în condițiile în care sunt 30-40 de copii în aceeași grupă. Grădinițele trebuie să fie redeschisecu un program de activități care să asigure maximă siguranță și protecție a copilului.
COVID-19 este și va fi parte din viața noastră, dar trebuie să discutăm și să ne gândim în cel mai serios la modul în care trebuie să aibă loc redeschiderea grădinițelor.Anume aceasta trebuie să fie dilema noastră, a tuturor, în următoarele zile.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Ar-trebui-sau-nu-sa-redeschidem-gradinitele.jpg628628adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2020-07-08 15:57:522020-10-29 16:01:04Ar trebui sau nu să redeschidem grădinițele?
#LIDFLASH | Dan Nicu | Zilele 1-4 iulie 2020 vor intra în istoria poporului rus drept cele în care ultimele aparențe de regim democratic au fost eliminate din constituție, iar Rusia a devenit, de facto, nimic altceva decât o dictatură veritabilă, în care șeful statului își subordonează, oficial, întreaga putere în stat, inclusiv cea judecătorească, dar și cea legislativă.
Comisia Electorală Centrală din Rusia a anunțat rezultatele ”votului popular” de modificare a Constituției Rusiei, care s-a desfășurat timp de o săptămână, având ziua culminantă a votării, declarată și zi liberă, pe 1 iulie. Astfel, conform datelor CEC de la Moscova, 77,92% dintre alegători au votat pentru aprobarea celor peste 200 de modificări ale textului constituției Rusiei și sub 22% au votat împotrivă. Prezența la vot a constituit 67,97%. Oficial, rușii au susținut, în masă, amendarea constituției din 1993. Însă, în același timp, zeci de milioane de cetățeni s-au pronunțat împotrivă, fie votând ”contra” la referendum, fie boicotându-l. Aceștia constituie baza mișcărilor de opoziție care, cu siguranță, vor căpăta mai multă forță în viitor.
Chiar și în prezent, regimul a fost nevoit să recurgă la falsificări în masă pentru a declara, la final de zi, o asemenea victorie. Astfel, expertul rus în statistică electorală Serghei Șpilkin a estimat că peste 20 de milioane de voturi au fost în plus. După estimările sale, prezența reală la vot a constituit 45%, nu 68%, cum a declarat CEC. Iar, dintre votanții care au participat la exercițiul electoral, aproximativ 65% au votat în favoarea modificărilor, nu 78%, cum au declarat oficialii. Numărul total de alegători care au susținut noua constituție putinistă este, astfel, mult mai mic decât 58 de milioane, sau 53% din numărul total al alegătorilor din Rusia. El constituie în jur de 32 de milioane, adică mai puțin de o treime din numărul total.
Această diferență nu atrage după sine consecințe juridice, deoarece, pe de o parte, exercițiul electoral de pe 1 iulie nu s-a numit referendum, ci vot popular, nefiind necesară o prezență de 50% din numărul alegătorilor, iar pe cealaltă, conform constituției, amendamentele constituționale intră în vigoare după obținerea unui vot favorabil în majoritatea parlamentelor regionale din Rusia, ceea ce s-a întâmplat încă din martie, când ”pachetul” de modificări constituționale a fost propus în mod oficial. Însă Vladimir Putin este în continuare obsedat de conferirea unui caracter legitim, popular, oricăror măsuri de consolidare a puterii sale, motiv pentru care a decis să implice poporul în aceste scheme. Un popor care devine, de la un an la altul, tot mai obosit de regimul putinist, însă care încă nu și-a canalizat energiile în direcția schimbării sale.
Rusia se întoarce plenar către dictatura oficializată
Pentru o mai bună înțelegere a naturii Rusiei cu care ne vom confrunta în următoarea perioadă, cred că e necesară enumerarea unor aspecte specifice din așa-zisele ”reforme” (în fapt contrareforme) constituționale din Rusia. Asta pentru că majoritatea agențiilor de știri au prezentat amendamentele la Constituție drept o stratagemă a lui Vladimir Putin de a mai candida legal pentru încă două mandate de președinte, prelungindu-și domnia până în 2036. Fapt adevărat, însă insuficient pentru a înțelege toată amploarea acestei întoarceri a Rusiei, în mod plenar, către dictatura legalizată, oficializată.
Astfel, printre amendamentele aduse constituției Rusiei se numără: abilitarea președintelui cu dreptul de a-l demite, la discreție, pe prim-ministru sau de a respinge demisia prim-ministrului în funcție, stabilirea de către președinte a instituțiilor puterii executive pe care le poate conduce personal, fără participarea guvernului, președintele capătă dreptul de a numi și demite miniștrii din guvern (anterior miniștrii erau selectați și propuși de către prim-ministru). Toți miniștrii din structurile de forță (armată, interne, justiție, informații) sunt numiți în funcție de către președinte. Articolul 83, punctul (b), îl împuternicește pe președintele Federației Ruse să conducă guvernul federal. Președintele își păstrează imunitatea chiar și după încheierea mandatului și rămâne membru al Consiliului Federației, camera superioară a parlamentului rus – adică senator pe viață. Dintre cei 170 de membri ai Consiliului Federației, 30 vor putea fi numiți de către președinte, dintre care 7 pe viață. Însă, având în vedere că dintre cei rămași, jumătate dintre senatori sunt numiți din partea instituțiilor executive ale subiecților federației, asupra cărora președintele exercită control direct ca lider al puterii executive, Consiliul Federației devine o instituție dominată de președinte, care va executa orice ordin primit de la Kremlin.
Noua redacție a constituției introduce conceptul de ”sistem unificat al administrației publice”, un eufemism pentru subordonarea deplină a administrației publice locale în fața puterii Kremlinului, în ciuda păstrării formale a organizării federale. Principalele curți de justiție (Constituțională, Supremă, cele federale) nu-și mai pot alege președinții de sine stătător, această prerogativă revenind tot președintelui. De asemenea, președintele poate suspenda judecători, inclusiv pe președinții principalelor curți de justiție. Conform noilor prevederi ale constituției, președintele numește procurorul general al Rusiei – drept care în prezent îi revine Consiliului Federației.
Rusia își asumă, prin constituție, nerespectarea angajamentelor sale internaționale
Una dintre cele mai importante prevederi ale noii redacții a constituției Rusiei este prioritatea legislației interne în fața celei internaționale. Statul rus își asumă, prin constituție, nerespectarea angajamentelor sale internaționale în situațiile în care, de exemplu, este dat în judecată la CEDO sau este adus în fața altor curți internaționale de arbitraj în diverse domenii. Dincolo de instaurarea unei dictaturi personale a lui Vladimir Putin, aceasta este cea mai gravă schimbare pe care o produce actuala contrareformă a constituției.
Ea semnifică pasul decisiv în decuplarea Rusiei din sistemul dreptului internațional și marchează o izolare voluntară a țării, element indispensabil în construcția excepționalismului rus pe care regimul Putin vrea să-l folosească pentru justificarea acțiunilor sale, atât interne, cât și, mai ales, externe. Această prevedere, coroborată cu cea în care sunt menționate ”amenințările interne” la adresa securității naționale, oferă regimului baza constituțională pentru reprimarea violentă a oricăror mișcări de contestare și protest. Regimul Putin refuză să se mai supună instanțelor internaționale, iar comunitatea internațională pierde orice capacitate de a determina autoritățile ruse să-și schimbe comportamentul, în afara măsurilor de forță precum cele economice sau politice.
Un ambalaj populist pentru niște măsuri anti-populare
Toate aceste măsuri de instaurare directă, necamuflată, a dictaturii, sunt completate cu prevederi atrăgătoare pentru cetățeni, menite să-i convingă să le adopte pe toate ”la pachet”. Unele dintre acestea se referă la conservatorismul social al regimului, precum protecția familiei tradiționale și definirea căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie, declararea limbii ruse ca limbă a ”poporului fondator al statului” și impunerea de măsuri pentru ”protecția” acesteia, obligarea statului, prin constituție, să asigure creșterea constantă a pensiilor.
Într-un final, e de menționat că noua redacție a constituției îi face lui Putin mai multe servicii electorale. Nu doar că îi permite să mai candideze pentru încă două mandate, în 2024 și 2030, ci îi și elimină din oponenți. Astfel, printre noile cerințe față de un potențial candidat la funcția de președinte al Rusiei se numără: să nu fi deținut niciodată cetățenia altei țări decât Rusia, să nu fi deținut nici măcar un permis de ședere într-o altă țară, și să fi locuit în Rusia cel puțin 25 de ani. Astfel, principalul oponent al lui Putin, Alexei Navalnîi, care a studiat în Statele Unite, nu mai este eligibil pentru postul de președinte al Rusiei. Poate că astfel se explică graba cu care autoritățile ruse au profitat de votul din 1 iulie. Pe 3 iulie, rezultatele votului au fost validate. În aceeași zi, președintele Putin a semnat decretul de promulgare a amendamentelor constituționale, care intră în vigoare începând cu ziua de 4 iulie.
Regimul Putin devine tot mai autoritar întrucât a eșuat în a genera prosperitate pentru cetățenii săi
În prezent, nimic nu pare să mai amenințe următorii 16 ani ai lui Putin în funcția de președinte, dictator de facto, al Rusiei. Însă tocmai de aici, din epoca ”putinismului dezvoltat”, pot începe mișcări în elita consolidată în jurul lui Putin, care, văzându-se fără inamici periculoși în interiorul țării, își va accentua tendințele centrifuge, iar lupta dintre diferitele grupări ale ”capitaliștilor de stat” și ”siloviki” va începe să șubrezească bazele solide ale noului imperiu instaurat prin constituția modificată în 2020.
Încă nu putem estima ce va urma ulterior: o nouă perestroika sau o revoluție? Totul depinde de disponibilitatea cetățenilor de a accepta vechiul târg, surogatul de contract social instituit la începutul anilor 2000: limitarea libertății în schimbul stabilității și a creșterii nivelului de trai. Regimul Putin strânge șurubul și devine tot mai autoritar tocmai pentru că a eșuat în a-și face cetățenii mai prosperi, acum nemairămânându-i decât biciul pentru a-și asigura perpetuarea. De fapt, ideea rusă de contract social este încălcată: mai multe restricții și mai multă dictatură nu aduc după sine mai multă prosperitate. De aceea, strategia lui Putin, chiar dacă i-ar putea asigura rămânerea la putere până în 2036, este perdantă pe termen mai lung.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Rusia-intra-in-epoca-putinismului-dezvoltat.jpg6281116adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2020-07-06 15:54:162020-10-29 15:57:49Rusia intră în epoca putinismului dezvoltat
[ANALIZĂ Buletin Nr. 6] Dan Nicu | Criza globală prin care trecem, provocată de pandemia de CoVID-19, a suscitat răspunsuri diferite din partea statelor lumii. Acum, la două luni de la ieșirea epidemiei din China și la peste o lună de la debutul ei în forță pe teatrul european de acțiuni, observăm exemple de state care s-au mobilizat exemplar și au reușit să mențină sub control infecția (Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, Georgia), și unele țări în care autoritățile fie au mizat pe o strategie diferită de cea aproape unanim acceptată, de limitare la maxim a răspândirii virusului, fie au refuzat să accepte realitatea pandemiei și gravitatea situației.
Pare greu de crezut, însă există state în care autoritățile adoptă gestul copilului care-și acoperă ochii și strigă că s-a ascuns, crezând că nimeni nu-l vede. Unul dintre aceste state este Turkmenistanul, în care menționarea în public a virusului CoVid-19 a fost interzisă. Un altul este Belarus, în care președintele autoritar Aleksandr Lukashenko lansează o serie de declarații publice aparent șocante pentru orice observator care presupune că acesta ar trebui să fie interesat de sănătatea concetățenilor săi, și despre care va fi vorba în continuare.
Pentru Republica Moldova, cazul Belarusului este important, deoarece avem politicieni, chiar unii aflați la putere sau în funcții importante, care îl consideră pe Aleksandr Lukashenko și regimul său antidemocratic drept modele de urmat. Printre acești politicieni se numără atât președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, cât și primarul celui de-al doilea oraș ca mărime, Bălți, Renato Usatîi. Chiar dacă, momentan, cei doi par să se afle într-o confruntare politică acerbă, îi unește, printre altele, admirația pentru dictatorul de la Minsk.
O admirație care, cel puțin în lumina ultimelor săptămâni, pare absolut nejustificată. Asta pentru că președintele autoritar al Belarusului, prin declarațiile sale, ridiculizează lupta împotriva coronavirusului pretinzând, într-un mod prefăcut atotcunoscător, că țara sa nu poate fi lovită de această amenințare. Astfel, la sfârșitul lunii martie, Aleksandr Lukashenko a respins îngrijorările privind răspândirea virusului în propria sa țară prin cuvintele: ”În ciuda anumitor critici, numesc acest coronavirus nimic altceva decât o psihoză și nu îmi voi schimba părerea niciodată, pentru că am trecut, împreună cu voi, prin multe astfel de situații și știm la ce s-a ajuns. Sunt convins că și aceasta reprezintă încă o astfel de psihoză, care îi va conveni cuiva și îi va dăuna altcuiva.”[1]. A se observa izul de teoria conspirației de la finalul acestei declarații, precum și neîncrederea în existența amenințării din partea virusului, teze asumate de adepți ai curentelor ”de alternativă” și a ”adevărurilor ascunse” din întreaga lume.
Diseminarea acestor puncte de vedere e foarte periculoasă pentru că adoarme vigilența cetățenilor și îi determină să nu-și ia măsuri de precauție, ceea ce, într-un final, poate avea consecințe triste. Cu toate acestea, probabil la nivelul conducerii politice a Belarusului nu s-a găsit nimeni să-l convingă pe președinte să renunțe la a se mai face de râs, deoarece ”perlele” au continuat. ”Nu beau alcool, dar în ultimul timp zic în glumă că vodka e nu doar pentru spălat mâinile, dar și să combați virusul cu 40-50 de grame pe zi (…) Mergeți la saună, de două-trei ori pe săptămână, e folositor. Chinezii ne-au sugerat că acest virus nu rezistă la +60 de grade. (…) E plăcut să urmărești la televizor, oamenii lucrează cu tractoarele, nimeni nu spune nimic despre viruși, tractorul o să-i vindece pe toți, câmpul îi vindecă pe toți”[2], a perorat Lukashenko într-o conferință de presă. În mod demonstrativ, după un meci de hochei la care a participat, liderul belarus a întrebat-o pe jurnalista care îl întrebase dacă există ceva care să-l oprească din a juca hochei: ”Aici nu e niciun virus. Uite, tu n-ai observat vreunul să zboare, nu? Nici eu nu văd.”[3]El a mai spus în repetate rânduri că activitatea sportivă întărește imunitatea, de aceea competițiile sportive nu au fost suspendate și se desfășoară conform programului.
Grotescul acestor declarații a aruncat în derizoriu orice pretenție de seriozitate pe care o putea emite liderul belarus, aducându-l în aceeași echipă cu foști și actuali dictatori recunoscuți pentru excentricitatea lor, precum Robert Mugabe, Muammar Gaddafi sau Rodrigo Duterte. La prima vedere, nu există o explicație logică pentru acest comportament. Însă dacă ne gândim că Lukashenko își planificase pentru august 2020 încă o victorie covârșitoare, cu sprijinul ”maselor largi populare”, la alegerile prezidențiale, începe să se întrezărească rostul acestei perdele de fum. Președintele Lukashenko speră că, ignorând coronavirusul, țara va putea rezista cumva pe durata acestei crize și totul va trece fără să-i afecteze imaginea, fără să stârnească nemulțumirea populară până în punctul în care să aibă nevoie de înăbușirea protestelor în forță, precum s-a întâmplat în 2010. Încetarea activității economice ar putea cauza scăderea exporturilor cu peste 30% și a produsului intern brut cu 20%, ceea ce ar afecta grav nivelul de trai, cauzând mari probleme puterii, potrivit analistului politic belarus Dmitri Bolkunets.[4]
Având în vedere situația geopolitică regională de astăzi, faptul că după 2014 trăim într-o altă lume față de 2010, cu raporturi de putere schimbate și cu un interes mult mai mare al Rusiei de a stăvili orice frământare internă de natură să-i sufle Belarusul de sub control, Lukashenko realizează că ar putea să piardă puterea mult mai ușor decât vreodată în trecut.
Însă lucrurile au evoluat într-un mod previzibil, numărul belarușilor infectați cu coronavirus a crescut în puțin peste două săptămâni la aproape 2600, cu creșteri de 300-400 de noi cazuri pe zi în zilele de 11-13 aprilie, iar numărul persoanelor decedate a ajuns la 26.[5] În ciuda bravurii prezidențiale de la sfârșit de martie și început de aprilie, instituțiile medicale din Belarus au început să acționeze pe cont propriu, prin măsuri specifice, semn că, totuși, Lukashenko nu și-a ieșit din minți ci a jucat un rol, a încercat un joc la glezne ca să vadă dacă, poate, o să-i meargă. Nu i-a mers. Începând cu data de 9 aprilie, autoritățile belaruse au stabilit condițiile de autoizolare și le-au făcut publice. Aceste măsuri au fost luate, oricum, într-o situație în care populația se auto-organizase și începuse să nu mai iasă în masă pe străzi și să nu frecventeze evenimente publice, Minskul începând să arate la fel de pustiu ca orice oraș din Uniunea Europeană. După ce, la începutul lunii aprilie, studenții unor universități belaruse au intrat în conflict cu propriile lor rectorate, cerându-și dreptul la cursuri on-line, autoritățile au plasat, ulterior, toate instituțiile de învățământ în carantină.
Iar tonul discursurilor lui Aleksandr Lukashenko s-a schimbat și el. Pe 7 aprilie, președintele belarus a declarat următoarele: ”Nu spun că trebuie să ne împăcăm cu faptul că mor oameni. Trebuie să luptăm pentru fiecare om. Mai ales dacă e vorba despre bătrâni.”[6] Cu toate acestea, el pune în continuare accentul pe inadmisibilitatea afectării economiei belaruse prin măsuri de genul declarării stării de epidemie sau a stării de urgență pe întregul teritoriu național. Pe 9 aprilie, au urmat alte declarații, în care liderul de la Minsk spune că, urmărind situația din Europa se poate observa că forța virusului începe să piardă din intensitate, iar economia rămâne și trebuie să fie apărată. . Asta în ciuda faptului că în propria sa țară se înregistrează deja mii de cazuri de infecție și zeci de decedați, situația fiind în continuă dezvoltare. Rămâne să urmărim cum se va schimba comportamentul președintelui belarus în următoarele săptămâni, pe măsură ce situația epidemiologică din țara sa se agravează. E de menționat, în acest context, că primul caz de coronavirus s-a înregistrat, în Belarus, pe data de 28 februarie, iar primele măsuri de securitate colectivă anti-infecție au fost luate abia după 7 aprilie. În majoritatea țărilor europene, măsurile de carantină au început să se ia din primele zile ale lunii martie. Belarus a pierdut o lună, iar consecințele se văd în creșterea foarte rapidă a incidenței cazurilor de infectare cu coronavirus în prezent.
Putem observa paralele între comportamentul lui Aleksandr Lukashenko și cel al președintelui de la Chișinău, Igor Dodon, care a făcut și el unele declarații memorabile, precum cea în care a asemănat coronavirusul cu o simplă gripă ”care trece prin tine și nu o simți”. De altfel, pe 9 aprilie și Lukashenko a spus ceva foarte asemănător: ”Ne-am îmbolnăvit cu toții de gripă, iar pentru ea s-a inventat o nouă denumire – noul coronavirus”.[7] Diferența între Lukashenko și Dodon este că al doilea doar încearcă s-o facă pe liderul autoritar și pe dictatorul, știind foarte bine că nu are majoritate proprie în parlament. Acesta mai știe și că, guvernul pe care l-a creat cu Partidul Democrat e mai puțin stabil decât ar vrea să se creadă, mai ales în contextul crizei coronavirusului. Pe parcursul acesteia din urmă, premierul Ion Chicu a făcut în repetate rânduri declarații opuse ca sens celor ale lui Dodon. Au putut fi remarcate aceste diferențe mai ales în privința slujbelor din biserici, pe care Chicu le-a susținut, iar Dodon le-a dezaprobat. Sau privind ajutorul din partea UE, pe care Dodon l-a declarat inexistent dimineața, iar Chicu l-a descris în detalii seara și a mulțumit oficial instituțiilor europene. Față de Belarus, Republica Moldova are și societate civilă, și presă independentă care ar putea provoca dacă și-ar uni eforturile, prejudicii grave de imagine chiar și aparent indestructibilului Dodon. El știe asta, de aceea își poate permite mult mai puține decât omologul său belarus. El știe asta, de aceea își poate permite mult mai puține decât omologul său belarus. Însă și Dodon, la fel ca Lukashenko, are programate în acest an alegeri prezidențiale pe care trebuie fie să le câștige, fie să dispară din politică. Așa că i-ar fi plăcut și lui să poată jongla cu declarațiile și să ignore realitățile zilei sperând că totul va trece, după cum o face liderul belarus. Însă nu poate, pentru că știe că în Republica Moldova deținătorii puterii de astăzi pot ajunge paria de mâine, după cum s-a întâmplat de multe ori, deja, în ultimii 30 de ani.
Dacă e să ne referim exclusiv la evoluția internă din Belarus, comparând-o chiar cu țări în care se înregistrează mai multe cazuri de infectare și mai multe decese, dar în care funționează regimuri democratice, observăm aceleași derapaje caracteristice în general dictaturilor atunci când sunt puse în fața unei crize. Ascultându-l pe Lukashenko, ne răsună în urechi vocea tremurândă a lui Nicolae Ceaușescu care anunța creșteri cu 100 de lei la salarii și pensii de la tribuna Comitetului Central al PCR, pe 21 decembrie 1989. Și ne dăm seama, o dată în plus, că în ciuda fascinației pentru ”disciplina” aparentă pe care o creează în societate unele regimuri dictatoriale, precum cel din China, doar democrațiile sunt suficient de pregătite pentru a răspunde crizelor într-un mod care să producă un maxim de eficiență cu un minim de lezare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și cetățeanului. Și, nu în ultimul rând, cu un minim de lezare a bunului simț, pe care fostul șef de cooperativă agricolă sovietică Aleksandr Lukashenko l-a călcat în picioare fără milă, punându-și în pericol propriii cetățeni.
Dan Nicu a absolvit Facultatea de Științe Politice și masteratul în Teorie și Analiză Politică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, cu teze de licența și, respectiv, dizertație, care analizează problema tranziției post-sovietice a Republicii Moldova. Autor a două volume: „Copiii vitregi ai Istoriei sau Se caută o revoluție pentru Basarabia“ (2008) și „Moldovenii în tranziție“ (2013). În ultimii ani, a colaborat la mai multe publicații din România și Republica Moldova, printre care Adevărul, Cotidianul, Timpul. Din 2020 este expert asociat LID Moldova.
Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Dan-Nicu_foto-flip.png245362adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2020-06-19 13:57:332020-10-20 14:44:52Coronavirus și marasm dictatorial: Aleksandr Lukashenko și lupta sa cu realitatea. O lecție (și) pentru noi
[ANALIZĂ Buletin Nr. 5] Victor Guzun| Similar altor servicii publice sau private, soluțiile de guvernare electronică trebuie să răspundă la câteva întrebări simple, dar care necesită, totodată, o abordare complexă: sunt ele funcționale și folosite pe larg? Cum pot fi îmbunătățite pentru a deveni funcționale și folosite masiv? Au unele din ele rost dacă nu sunt utilizate? Răspunsul la aceste întrebări poate fi privit prin perspectiva a 3 indicatori de bază: economie, eficiență și eficacitate.
– Economie: o soluție e-Gov trebuie să aducă economii de timp, bani și resurse. Dacă analizăm experiența statelor care folosesc masiv soluții e-Gov, realizăm că există economii considerabile și acest lucru nu se exprimă doar în cantitatea de hârtie nefolosită. Spre exemplu, simpla utilizare a semnăturii digitale produce economii de peste 2% din produsul național brut al Estoniei, sumă comparabilă cu cheltuielile pentru apărare ale acestui stat. Folosirea votului prin internet a economisit cel puțin 14 000 de zile de lucru la ultimele alegeri din 2019 (47,2% din estonieni au votat online). În același timp, conform calculelor, pentru un vot online cheltuielile sunt de 9 ori mai mici decât pentru un vot exprimat tradițional. Economisirea timpului, atât pentru cetățeni, cât și pentru funcționarii publici, sunt enorme.
– Eficiență: relația dintre rezultatul final al serviciului și costurile de administrare al acestuia trebuie să justifice tranziția de la serviciul clasic la cel digital. Categoric, serviciile de guvernare electronică sunt extrem de eficiente și rapide nu depind de potențialele erori umane, lucrează 24/7. Adoptând astfel de soluții, serviciile publice devin accesibile oricui și oriunde (spre exemplu, votul prin internet).
– Eficacitate: orice proces de digitalizare trebuie să susțină creșterea calității procesului de guvernare, per ansamblu. Trebuie de înțeles că soluțiile e-Gov înseamnă mai mult decât transformarea unor procese decizionale din formatul pe hârtie în formatul digital. Ele îmbunătățesc calitatea guvernării prin minimizarea influenței factorilor de corupție, oferă șanse și oportunități egale tuturor membrilor societății, transparență mult mai mare a serviciilor și cheltuielilor publice. Serviciile de e-guvernare fac viața tuturor mult mai simplă, eficientă și armonioasă. În unele cazuri, pe lângă faptul că îmbunătățesc unele procese, le schimbă fundamental. De pildă, adoptarea soluțiilor de e-medicină poate salva vieți omenești, întrucât intervențiile sunt mult mai punctuale, eficiente și rapide. Sistemele de e-poliție pot preveni eficient unele accidente, inclusiv pe cele cu pierderi umane. Pandemia prin care trecem a demonstrat că soluțiile e-educație sunt de neînlocuit în asemenea situații etc.
Acum zece ani, eu nu foloseam niciun tip de servicii de e-guvernare. Astăzi folosesc exclusiv acest tip de servicii. Fiind preocupat de această tematică, am încercat să înțeleg de ce este nevoie pentru ca ele să devină o realitate zilnică nu doar în țări precum Estonia. Mai jos voi enumera principalele concluzii în acest sens:
1. Încredere – soluțiile eGov niciodată nu vor fi folosite masiv dacă nu există suficientă încredere în funcționalitatea lor. Deseori, aceste soluții sunt o reflecție fermă a instituțiilor care dezvoltă sau sunt managerii acestor soluții. Dacă o instituție electorală a unui stat se bucură de puțină încredere, probabil că și sistemele de vot electronic dezvoltate vor fi utilizate lacunar și vor fi un subiect permanent de discuții contradictorii. O e-soluție în domeniul medicinii care a fost dezvoltată netransparent și care lucrează ineficient va fi utilizată marginal atât de către specialiștii în domeniu, cât și de către pacienți.
2. Securitatea datelor personale – fiecare utilizator al serviciilor electronice trebuie să fie sigur că datele lui personale nu sunt utilizate abuziv de către cineva și însuși cetățeanul este proprietarul acestor date. Cum funcționează acest lucru? Sistemele electronice sunt construite în așa mod încât orice autentificare sau accesare a datelor personale a oricărei persoane de către o entitate privată sau de stat va lăsa neapărat amprente, iar acestea vor fi vizibile de către proprietarul final al acestor date – cetățeanul. Și doar el, în instanță finală, decide dacă datele sale au fost accesate legal și în termeni permiși (spre exemplu, medicul de familie sau funcționarul cu care a interacționat etc). În caz contrar, cetățeanul este în drept să se adreseze instituțiilor competente ale statului care sunt responsabile de protecția acestor date.
3. Posibilitate de autentificare electronică asigurată tuturor – atât timp cât certificatele de autentificare electronică vor fi eliberate prin o procedură birocratică separată, uneori costisitoare, consumatoare de timp și care trebuie repetată frecvent, utilizarea serviciilor eGov va rămâne una marginală. Soluția cea mai simplă și accesibilă este inserarea în buletinele de identitate a modulelor de autentificare securizată și semnătură digitală, astfel asigurând majorității cetățenilor accesul la serviciile digitale funcționale. Este o investiție minoră care poate aduce beneficii imense în viitor.
4. Principiul de jos în sus – o soluție eGov va fi utilizată masiv atunci când va fi dezvoltată având drept punct de referință necesitățile și realitățile în care lucrează beneficiarul final: cetățean, medic, profesor sau funcționar public căruia îi este destinat acest serviciu. Fără o analiză minuțioasă a acestor necesități, fără consultări detaliate și co-participare a tuturor beneficiarilor și dezvoltatorilor, vor fi create soluții nefuncționale și care în scurt timp vor fi abandonate. Un alt aspect este cooperarea multisectorială în dezvoltarea lor, inclusiv dezvoltând parteneriate public-private. Drept exemplu, anume funcționarii publici locali pot cunoaște cel mai bine ce tip de soluții eGov sunt necesare la nivel local, tot așa cum nicio instituție publică nespecializată nu va avea o expertiză tehnologică mai bună decât companiile private software. Cu mici excepții, dezvoltarea tuturore-soluțiilor după modelul centralizat și piramidal este contraproductivă și nu are viitor.
5. Programe de educație digitală – un stat poate dezvolta mii de servicii de e-guvernare, dar dacă cetățenii nu vor ști cum să le utilizeze și nu vor avea oportunitatea să învețe acest lucru, soluțiile vor rămâne în mare parte doar proiecte dezvoltate incipient sau, ca să citez un bun prieten, ˝O nouă frumoasă adormită˝. În sec. XX, un stat responsabil va dezvolta programe de educație și aptitudini digitale pentru toate categoriile de vârstă, pături sociale și categorii profesionale. Mai mult, ele trebuie perfecționate constant, în tempoul dezvoltării societății digitale în care trăim.
6. Internetul este un drept social – dacă dorim ca serviciile de e-guvernare să fie folosite masiv, accesul la conexiuni internet stabile și accesibile trebuie să fie asigurat pe întreg teritoriul țării. Acolo unde există regiuni sau comunități dezavantajate, autoritățile trebuie să preia inițiativa dezvoltării conexiunilor sau a punctelor de acces la internet. Orice clasă în școală, orice cabinet medical sau birou al funcționarilor publici, orice librărie, centru cultural sau instituție de interes public trebuie să fie conectată la internet. Tehnologiile respective sunt performante și relativ ieftine.
7. Principiul ˝Once only˝ – dacă un cetățean este forțat de circumstanțe, regulamente, proceduri sau autorități să ofere aceeași informație mai multor instituții, există șanse ca această informație să fie denaturată sau interpretată neuniform. Prin urmare, trebuie să existe baze de date unice specializate, interconectate și responsabile pe domenii specifice, oferind informații exacte beneficiarilor și utilizatorilor. Simultan, existența unui număr mare de platforme diverse de autentificare și utilizare a e-serviciilor complică utilizarea largă. Drept exemplu, Estonia a dezvoltat o platforma unică – eesti.ee – care, după o singură autentificare a utilizatorului, conectează toate bazele de date, serviciile disponibile (peste 1 000) și contactele necesare utilizării lor, prin modalități simple și înțelese.
8. KISS (Keep it simple and short) – multe țări dezvoltă sisteme de e-guvernare complexe, dar care au o rată de utilizare mică, inclusiv din considerentul că sunt greu de folosit, lucrează anevoios, nu au o interfață prietenoasă utilizatorului, sunt percepute drept prea complicate și devin, într-un final, folosite marginal sau abandonate. În contrast, cele mai populare soluții, sunt intuitive în utilizare, au o interfață simplă, evită dublarea unor funcții sau manipulări de către utilizator, lucrează rapid și sunt ușor de învățat.
9. Alegere – utilizatorii trebuie să aibă oportunitatea alegerii soluțiilor de e-guvernare pe care le folosesc. Astfel, vor supraviețui doar cele mai eficiente și funcționale platforme, iar calitatea serviciilor noilor platforme se va afla în permanentă creștere. Forțarea utilizării anumitor platforme exclusiviste în unele domenii va conduce la neglijarea lor.
10. Tehnologiile și utilajele nu sunt o problemă majoră în implementarea soluțiilor de e-guvernare – lipsa voinței și a leadership-ului politic reprezintă însă un obstacol iminent. Tehnologiile și utilajele se dezvoltă în progresie geometrică, devin tot mai accesibile, multe state au suficientă expertiză și specialiști care pot realiza, din punct de vedere tehnologic, practic oricare soluție de guvernare electronică. Totodată, barierele politice sau administrative sau simpla boicotare sau neutilizare a soluțiilor existente pot reduce sau chiar stopa acest efort. Vedeți cazul Parlamentului Republicii Moldova, care a avut și are la dispoziție echipamentele și tehnologiile necesare pentru votul electronic, dar continuă să voteze prin ridicarea mâinilor de către deputați.
11. Corectitudine și responsabilitate – autoritățile centrale guvernamentale și instituțiile publice trebuie să ofere suport și asistență persoanelor și structurilor dezavantajate pentru a le oferi acces egal la servicii. De asemenea, trebuie dezvoltate mecanisme prin care cetățenii să poată responsabiliza prestatorii de servicii publice, inclusiv digitale. E un mecanism bidirecțional și de interes reciproc.
Fie că ne dorim asta sau nu, toate sferele vieții noastre se digitalizează și oricare stat va fi forțat de circumstanțe, de înțelegerea beneficiilor sau de presiunea publică să adopte cât mai multe soluții de guvernare electronică. Statele care nu înțeleg acum această realitate vor rămâne foarte mult în urmă în implementarea lor, iar statele care deja au un grad înalt de digitalizare vor avansa enorm, în beneficiul cetățenilor lor.
Victor Guzun este profesor de relații internaționale la Universitatea TalTech (Estonia), conduce o companie de consultanță și participă la proiecte internaționale în calitate de expert independent. A deținut funcțiile de ambasador al Republicii Moldova în Estonia, director al Departamentului Relații Externe și Integrare Europeană al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, profesor de geopolitică, director adjunct și profesor la Liceul Francez-Român Gheorghe Asachi.
Acest material a fost elaborat de către experții LID Moldova în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.
Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Victor-Guzun-i-Voting-imperativ-al-secolului-XXI.-Exemplul-Estoniei-e1602852677322.jpg477628adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2020-06-16 13:54:362020-10-20 13:58:04Soluțiile de guvernare electronică. Principii de bază
#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Pe baza unei evaluări aprofundate, Comisia Europeană a prezentat joi recomandări statelor membre UE privind reluarea liberei circulații în interiorul Uniunii Europene de la 15 iunie, precum și prelungirea restricționării călătoriilor neesențiale din state terțe către Uniunea Europeană până la 30 iunie.
Ulterior datei de 30 iunie, statele membre UE și asociate spațiului Schengen sunt invitate să colaboreze pentru a stabili liste comune cu statele din afara UE ai căror cetățeni vor putea iniția și călătorii neesențiale către Uniunea Europeană. Comisia a propus inclusiv o listă de verificare conținând criterii obiective care poate fi folosită pentru a evalua dacă un stat terț din afara Uniunii va fi admis în vederea redeschiderii granițelor comunitare pentru cetățenii săi.
Principalele criterii propuse de Comisia Europeană sunt: situația în materie de sănătate (numărul de noi
infectări, tendința în creștere sau în scădere, capacitatea de testare și de monitorizare etc.), capacitatea de a aplica măsuri de limitare a răspândirii virusului în timpul călătoriilor și criteriul reciprocității, ținând cont de date provenite din surse relevante, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății.
Trecând în revistă aceste criterii, Comisia propune ca de la 1 iulie cetățenii statelor din Balcanii de Vest, unde situația epidemiologică este similară sau chiar mai bună decât în Uniune – Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia – să poată călători în UE fără aplicarea restricțiilor introduse ca urmare a crizei produse de noul coronavirus. Nici Republica Moldova, nici alte state din Parteneriatul Estic cu situații epidemiologice mai bune, precum Georgia sau Ucraina, nu sunt menționate în comunicarea Comisiei Europene.
Dată fiind creșterea semnificativă a numărului de noi infectări raportate de autoritățile de la Chișinău în ultima săptămână, dar și capacitatea medicală precară a statului moldovean, probabilitatea ca Republica Moldova să îndeplinească în viitorul imediat apropiat criteriile pentru ca granițele UE să îi fie redeschise la 1 iulie pot fi apreciate ca minimale.
Vor fi totuși și unii cetățeni moldoveni pentru care restricțiile s-ar putea ridica de la 1 iulie: cei care călătoresc pentru studii, lucrătorii de înaltă calificare, cei care dețin cetățenia UE sau au reședința legală în UE, inclusiv membrii familiilor lor, indiferent dacă motivul călătoriei va fi întoarcerea la domiciliu/reședință sau un altul.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Moldovenii-fara-o-cetatenie-europeana-probabil-ca-nu-vor-putea-calatori-in-UE-nici-macar-dupa-1-iulie.jpg628942adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2020-06-13 15:51:122020-10-29 15:54:06Moldovenii fără o cetățenie europeană probabil că nu vor putea călători în UE nici măcar după 1 iulie
#LIDFLASH | Dan Nicu | Poate că în loc de depus flori, restaurat monumente sovietice și pus în pericol oameni bătrâni prin comportament iresponsabil – fără mască, fără mănuși, fără decență – Igor Dodon și colegii săi ar trebui să se ocupe, de exemplu, de construirea a cât mai multe fose septice în satele din Republica Moldova. Asta ca să nu mai aibă loc tragedii precum cea din aceste zile de la Hîncești, despre care am aflat cu toții pe 28 mai.
De fapt, sunt sigur că asemenea proiecte au existat, numai că banii alocați pentru ele, probabil din asistență financiară internațională, au fost folosiți în alte scopuri, ca mai de fiecare dată. Cu toate că inițial ”s-a vrut” să fie cum e mai bine – s-au tipărit broșuri cu drapele albastre cu steluțe, s-a explicat cum se pronunță corect USAID, TACIS, PNUD și alte ”drăcovenii” din astea, evropenești, din care politicianul și funcționarul ”moldovan” au înțeles doar că în curând urmează să mai vină niște bani și să mai fie organizate niște conferințe la Leogrand Convention Center (ori, pe vremuri, la Codru sau Jolly Alon). Pentru ca mai apoi totul să cadă în așa-numitul ”implementation gap” – adică groapa de implementare.
Groapa de implementare e diferența dintre proiectele asumate, votate, trâmbițate și cele realizate. Adică diferența dintre ce s-a spus că o să se facă și ce s-a făcut în realitate. În cazul Republicii Moldova, ”implementation gap” e cea mai mare dintre toate statele est-europene care au beneficiat vreodată, după 1989, de asistență din exterior. Și copilul care a decedat, din păcate, a căzut tot în această groapă de implementare, de fapt. El a fost ucis de indiferența criminală a tuturor factorilor de decizie de nivel central și local, de care a depins trecerea în masă de la WC-uri de secol XIX la WC-uri de secol XXI. Un obiectiv perfect realizabil chiar și în condiții rurale. Și care costă cu mult mai puțin, de exemplu, decât construcția de autostrăzi. Un obiectiv, în cazul Republicii Moldova, ratat cu desăvârșire, digerat în stomacul tare al criminalității de stat transformate în stat criminal.
Miliardele de dolari introduse din 1991 până în prezent în Republica Moldova ar fi putut salva vieți. Ar fi putut face în așa fel ca viața unui copil să nu fie pusă în pericol. Însă aceste miliarde au fost aspirate într-o adevărată gaură de vierme politico-administrativă. La fel cum o gaură de vierme aspiră materie dintr-un punct al spațiului și creează o scurtătură spre un alt punct al spațiului, în care respectiva materie este expluzată, gaura de vierme din Republica Moldova aspiră miliarde de dolari, euro, RON, altă valută, și scoate pe celălalt capăt vile la Valea Morilor și la Holercani, automobile de lux (ocazional rechiziționate de CNA), companii dubioase, bănci devalizate. Și multe tragedii ale simplilor cetățeni, care de decenii sunt victime ale unor bandiți, unii aflați în libertate, alții aflați în spatele gratiilor dar care o fac pe eroii naționali și luptătorii pentru dreptate.
Gaura de vierme și creatura ei, gaura de implementare, pot fi astupate numai prin instaurarea domniei veridice a legii, în care niciun demnitar sau funcționar public cu comportament de aventurier din Estul sălbatic să nu se mai simtă în siguranță, la adăpost. Însă un asemenea obiectiv pare tot mai greu de atins cu clasa politică pe care o avem în prezent, în întregimea ei.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Republica-Moldova-si-gaurile-ei-generatoare-de-tragedii.jpg6281116adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2020-05-29 15:48:042020-10-29 15:51:03Republica Moldova și găurile ei generatoare de tragedii
#LIDFLASH | Nicolae Țîbrigan | Săptămâna trecută cetățenii din R. Moldova și România au fost martorii unui ping-pong de replici și declarații dure între oficiali ai celor două state, cu perspectivele izbucnirii unui „scandal diplomatic”, așa cum fusese reflectat de presă. Totul a pornit de la o postare pe pagina de Facebook a europarlamentarului Siegfried Mureșan – președinte din partea popularilor europeni al Delegației PE la Comisia Parlamentară de Asociere UE-Republica Moldova. Acesta a acuzat guvernul de la Chișinău și partidele aflate la guvernare că „eșuează în gestionarea COVID-19”, fiindcă aceiași lideri politici au eșuat în implementarea reformelor solicitate de UE și au destabilizat situația politică din republică, împovărând și mai mult cetățenii.
În schimb, replica premierului Chicu a fost nu numai una disproporționată și incalificabilă din punct de vedere al normelor și cutumelor diplomatice, dar și intempestivă, în condițiile în care europarlamentarul este un critic fervent al oricăror apucători antidemocratice și antieuropene manifestate de guvernanții de la Chișinău. Declarațiile premierului l-au vizat pe europarlamentarul român, dar au „ricoșat” în statul român per ansamblu.
Acest fapt a determinat Ministerul de Externe al României să le califice „complet inacceptabile” și „denigratoare”. Statul român fusese menționat de Chicu drept cel mai corupt stat din Europa, asta la două săptămâni de la primirea de către Chișinău a unor loturi de ajutor umanitar românesc în valoare de 3,5 milioane de euro destinat luptei anti-Covid-19. Presa din ambele state s-au aruncat asupra acestui subiect, exploatându-i aspectele emoțional și senzaționalist pe tot parcursul week-endului trecut, nebăgând în seamă alte afirmații mai grave ale premierului, și anume că România ar fi un prost administrator al celor opt județe care formează regiunea istorică Moldova, și că numărul de „moldoveni” decedați din aceste județe ar fi „de 2 ori mai mare” decât cel al „moldovenilor” din R. Moldova, în condițiile, chipurile, unui „număr egal” al populației. Aici domnul Chicu și consilierii dumnealui se pare că au omis (intenționat?) cifrele reale: numărul populației din regiunea Moldova (4,1 milioane) n-are cum să fie egal cu cel din Republica Moldova (2,8 milioane).
Din păcate, astfel de lozinci ostentative nu reprezintă o noutate în relațiile dintre cele două state, acestea înscriindu-se perfect în grila „Concepției naționale de stat a R. Moldova” (valabilă și astăzi). Documentul fusese lansat de președintele Voronin în 2003 pentru a promova moldovenismul ca ideologie de stat, inclusiv a proiectului politic „Moldova Mare”. Acesta din urmă își are originile în laboratoarele de propagandă ale Uniunii Sovietice, preluat acum de Partidul Socialiștilor prin documentele și programele politice de bază, pentru a ataca într-o manieră obsesivă România și cetățenii moldoveni care pledează pentru unirea R. Moldova cu România. Miza este de a instrumentaliza narațiunea antiromânească în scopuri propagandistice și electorale, fără a ține seama de faptul că statul român a oferit granturi și credite republicii în cele mai dificile situații. Astfel, România a devenit între timp cel mai important partener economic al republicii (cu schimburi comerciale în valoare de peste 1 miliard de dolari).
În altă ordine de idei, nu putem trece cu vederea nici faptul că tot acest „scandal diplomatic”, iscat din senin și mediatizat intens, a avut loc în contextul unor (re)configurări ale principalelor forțe politice de la Chișinău. Avem doi elefanți în cameră pe care nu-i putem neglija: participarea lui Dodon la alegerile prezidențiale din noiembrie și posibilitatea schimbării majorității guvernamentale și a debarcării guvernului Chicu (girat de socialiști). Ambele scenarii sunt negociabile și simultan posibile, numai că negocierile între actorii interesați se poartă în culise. Tot mai mulți comentatori și analiști politici au atras atenția că și acest „scandal diplomatic” între cele două state ar fi unul artificial, artizanii acestuia urmărind, mai degrabă, să umple astfel spațiul informațional și să mute atenția publicului spre mai multe subiecte de „red herring” (diversiuni și distragere de la subiecte relevante).
Bucureștiul n-a făcut altceva decât să fie atras volens nolens într-un scandal diplomatic, dinamitându-și inconștient propriul spațiu informațional comun cu R. Moldova în interesul unor forțe politice locale (gruparea Plahotniuc & Șor vs. Gruparea Dodon & Partidul Socialiștilor), care au nevoie acum de un răgaz de negocieri și aranjamente de culise pentru preluarea/menținerea controlului unor active și poziții financiare, strategice sau politice.
Unor politicieni din R. Moldova pur și simplu le place să pescuiască în ape tulburi.
Sursă imagine: Hotnews
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/sursa-hotnews.jpg628943adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2020-05-26 15:44:562020-10-29 15:48:00Gâlceava premierului Chicu cu România. Cui prodest?
#LIDFLASH | Victor Guzun | Deputații Parlamentului Republicii Moldova au în următoarele câteva săptămâni cea mai bună șansă să transmită un mesaj puternic de susținere a e-transformării țării, prin exemplul propriu, semnând exclusiv digital în raport cu toate instituțiile statului, folosind ID cu semnătură digitală (eliberate de ASP) sau certificatele de semnătură digitală (STISC). Respectiv, toate instituțiile cu care vor comunica deputații vor fi nevoite să utilizeze și ei semnături digitale și tot așa mai departe, conform lanțului decizional.
Iar când vor reveni în sala de ședințe, deputații deja vor fi obișnuiți cu această practică și nu vor mai dori să revină la semnarea olografică (manuală). Iar de aici, până la adoptarea votului online în Parlament, e o chestiune tehnică minoră care poate fi adoptată în foarte scurt timp. Ca să nu mai vorbim de simpla procedură de numărare electronică a voturilor, care nu funcționează, în pofida faptului că Parlamentul a cheltuit 13 milioane de lei în 2013 pentru procurarea unui sistem de vot electronic. Încă 2,25 mln lei au fost cheltuiți la începutul acestui an pentru 110 tablete pentru deputați, exact pentru ca aceștia să poată vota online.
e-Transformarea depinde în mică măsură de elemente tehnice și în mare măsură de voință politică și leadership.
Așadar, stimați deputați, elemente tehnice aveți suficiente, inclusiv nou-nouțe, semnătura digitală tot de către Dvs a fost egalată cu cea olografică. Acum aveți șansa minunată să demonstrați că aveți ultimele 2 elemente!
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Deputatii-moldoveni-au-sansa-de-a-sustine-e-transformarea-R.-Moldova.jpg628942adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2020-05-22 15:37:592020-10-29 15:44:47Deputații moldoveni au șansa de a susține e-transformarea R. Moldova
#LIDFLASH | Alina Andronache | Violența domestică, un fenomen tabu. Toți știm că el există, mulți suferă, mulți tac sau se prefac că nimic nu aud și nu văd. Puțini au curajul să lupte. Tot mai puțini interesați de a face vreo schimbare. Aș putea scrie cifre, date statistice, dar nu e despre asta. Este despre suferință, traume, durere, frică, anxietate, moarte. Este și o chestiune de educație și cultură. Violența domestică e la ea acasă în Republica Moldova. Primită, acceptată, promovată, tolerată. Scriu acest text și-mi privesc copiii. Aș vrea ca ei să învețe de la o vârstă fragedă că violența este inacceptabilă. Trebuie să ne asigurăm că această generație va crește într-o nouă cultură, care condamnă orice formă de violență. Iar pentru asta avem nevoie de cadru legislativ, buget, resurse și voință politică. Aici este problema cea mai mare, în voință politică. Anume aici este problema cea mai mare, în voință politică. În ultimele 7 zile, ratificarea Convenției de la Istanbul a devenit subiect de discuții în spațiul public.
Coaliția Națională ”Viață fără Violență în familie” a lansat o petiție de colectare a semnăturilor în susținerea proiectului de lege privind ratificarea convenției. S-a ajuns la necesitatea unei petiții după ce autoritățile tărăgănează ratificarea acestui tratat de importanță majoră. Și cât de mari și dureroase nu ar fi cifrele, cifre care de fapt înseamnă oameni și viața lor, tot așteptăm să avem un cadru legislativ care recunoaşte fenomenul violenţei împotriva femeilor drept o violare a drepturilor omului și instituie mecanisme puternice pentru a combate acest fenomen.
Azi scriu primul meu articol pentru #LIDFLASH și el este despre noi, oamenii și puterea de a schimba ceva. Cred că e timpul să demonstrăm că nouă ne pasă, că vrem o schimbare, că nu suntem indiferenți și că suntem împotriva violenței.
Semnează aici petiția, prin care solicităm deputatelor și deputaților din Parlamentul Republicii Moldova ratificarea Convenției pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice până la sfârșitul sesiunii parlamentare de primăvară 2020! Peste câteva luni deputații vor avea vacanță și riscăm ca nici până la sfârșitul anului să nu fie votat acest proiect de lege. Dacă nu acționăm acum, nu vom avea un cadru legislativ care să prevină și să combată toate formele de violență, femeile și fetele nu vor avea protecție, siguranță și susținere de a ieși din acest cerc vicios. Nu vom avea schimbări în domeniul educațional pentru a crește o altfel de generație, nu vom avea un stat care recunoaște că există violență în Republica Moldova. Vom avea în loc un stat care nu își asumă să protejeze o bună parte a societății.
https://lidmoldova.org/wp-content/uploads/2020/10/Despre-violenta-Conventia-de-la-Istanbul-si-o-petitie-pe-care-trebuie-s-o-semnezi.png5551200adminhttps://lidmoldova.rwplus.md/wp-content/uploads/2020/10/lid-3.pngadmin2020-05-22 15:34:532020-10-29 15:37:45Despre violență, Convenția de la Istanbul și o petiție pe care trebuie s-o semnezi
