LID MOLDOVA

Poporul belarus în luptă cu tiranul – mai aproape de libertate ca niciodată

August 6, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Dan Nicu | De câteva luni, asistăm la eforturile unui regim dictatorial aflat foarte aproape de noi, chiar în centrul Europei, de a-și salva propria existență. Este, poate, un caz de manual, foarte util pentru observatorii vieții politice care își doresc să dobândească abilități analitice privind regimurile autoritare/dictatoriale, deoarece oferă posibilitatea de a discerne foarte clar între concepte – de a înțelege ce înseamnă democrația și de ce aceasta contează foarte mult pentru dezvoltarea unei țări prospere. Mă refer la Republica Belarus, o țară în care, de peste două decenii, guvernează aproape exclusiv președintele – el numește după bunul plac prim-miniștri, miniștri și o parte din deputații în parlament, judecători și alți înalți demnitari publici, iar în rândurile forțelor armate există detașamente speciale îndoctrinate în spiritul supunerii față de persoana sa. Aleksandr Lukașenko, actualul șef de stat de la Minsk, e numit de foarte mulți ani ”ultimul dictator al Europei”, și această expresie este considerată, astăzi, una banală. Însă în lumina evenimentelor din primăvara și vara acestui an, ajungem să ne convingem o dată în plus de adevărul și actualitatea acestei etichete.

Un regim aparent indestructibil

În Belarus se vor ține alegeri prezidențiale pe 9 august, pentru a șasea oară de la proclamarea independenței față de URSS în 1991. Toate scrutinele precedente au fost câștigate de Aleksandr Lukașenko, cu scoruri de peste 75%. În 1994, el a câștigat mandatul prezidențial într-un scrutin recunoscut de comunitatea internațională drept democratic și corespunzător legii. Ulterior, printr-o serie de referendumuri – în 1995, 1996 și 2004 – președintele Lukașenko și-a extins semnificativ prerogativele și a scos din constituție prevederea de limitare a mandatelor prezidențiale la 2 pentru o persoană, astfel asigurându-se că poate rămâne la putere pe termen nelimitat. În același timp, o serie de lideri ai opoziției belaruse dispar în mod misterios, iar presa liberă este supusă unor presiuni imense, fiind împiedicată să-și facă datoria și, parțial, refugiindu-se peste hotarele țării. Cu opoziția politică marginalizată și supusă persecuțiilor, cu zeci de deținuți politici, Lukașenko a putut candida fără probleme în 2001, 2005, 2010 și 2015. În toate aceste momente au existat manifestații de protest, unele cu zeci de mii de participanți, însă au fost reprimate foarte rapid și violent.

De data asta va fi altfel – belarușii se revoltă

Ceea ce deosebește radical actualul scrutin prezidențial de toate celelalte este scăderea drastică a popularității lui Lukașenko, unele sondaje independente plasând indicele real al susținerii sale în jurul a 25%. Chiar dacă țara a fost lipsită de democrație, în trecut, chiar și observatorii independenți erau nevoiți să admită că președintele în funcție se bucură de susținerea unei părți importante a societății. În ciuda stagnării și chiar al regresului pe multe planuri, belarușii valorizau pozitiv noțiunea de ”stabilitate” pe care regimul Lukașenko pretindea că o oferă. Însă, în prezent, pretinsa stabilitate nu-i mai mulțumește pe cetățeni, care au început să-și manifeste nemulțumirea cu mult mai activ. Astfel, în primăvara și vara acestui an, au avut loc sute de episoade de proteste spontane, s-au operat mii de rețineri și arestări. Până acum, violența milițienească era suficientă pentru a înăbuși manifestațiile de protest. Însă, în acest an, fiecare focar care pare stins generează altele noi, iar dispozițiile de revoltă se răspândesc în societatea belarusă asemeni unui foc de pădure. Cu ocazia colectării de semnături pentru candidații la funcția de președinte, belarușii au format cozi kilometrice în zeci de orașe, care au durat săptămâni întregi. Sute de mii de oameni au sfidat autoritățile stând în stradă zile întregi. Răspunsul autorităților a fost de a-i aresta pe doi dintre principalii pretendenți la fotoliul prezidențial, omul de afaceri Viktor Babariko și activistul civic Serghei Tihanovski. Un al treilea candidat popular, Valeri Țepkalo, nu a fost înregistrat în cursa electorală după ce Comisia Electorală Centrală i-a anulat o bună parte din semnăturile colectate, numărul celor declarate valabile fiind mai mic decât necesarul de 100.000. Campaniei electorale propriu-zise i s-au rezervat doar trei săptămâni, timp în care opoziția s-a confruntat cu acțiuni de împiedicare a desfășurării mitingurilor electorale și cu dispersarea acestora de către miliție. Chiar și în aceste condiții, în orașele din provincie au avut loc mitinguri masive, cu mii și zeci de mii de participanți, iar în capitala Minsk a avut loc o adunare la care au participat între 60 și 70.000 de manifestanți, cel mai numeros din 1991. Toți acești oameni ies în stradă pentru unul dintre cei patru contracandidați ai tiranului – Svetlana Tihanovskaia, soția lui Serghei Tihanovski. În urma mobilizării fără precedent în susținerea ei, reprezentanții staff-urilor electorale ale candidaților Viktor Babariko și Valeri Țepkalo (care a reușit să părăsească țara în timp util pentru a evita arestarea) și-au declarat susținerea pentru Tihanovskaia, în prezent resursele și capitalul de imagine al tuturor celor trei candidați fiind reunite într-un singur efort anti-Lukașenko.

Belarus și Rusia, o relație cu năbădăi. Ce va face Putin?

Campania pre-electorală și electorală din 2020 a schimbat la față societatea belarusă și a arătat că belarușii se simt hotărâți să înlăture, prin vot, regimul dictatorial Lukașenko. Însă acesta din urmă luptă pentru supraviețuirea sa politică, proferând amenințări, dar și mimând o distanțare de Moscova, pentru a arăta că poate juca și cu Occidentul, dacă rămâne la putere. Cu două săptămâni în urmă, 33 de persoane au fost arestate într-o pensiune de lângă Minsk, fiind prezentate drept angajați ai unei companii militare private, supranumite ”Wagner”, folosită de autoritățile ruse pentru operațiuni în Orientul Mijlociu și regiunea Donbas din Ucraina. Regimul Lukașenko pretinde că aceste persoane au venit la Minsk pentru a fi folosite în generarea dezordinilor în masă și a luptelor de stradă imediat după alegeri, pentru a obține destabilizarea situației și un ”Maidan” similar celui de la Kiev, din 2014. Însă autoritățile ruse afirmă că respectivii ar fi angajați ai unor firme private de pază și protecție, având ca punct final de destinație o țară din Orientul Mijlociu și folosind Minskul doar ca un punct de tranzit în călătoria lor. Oricare ar fi adevărul, este cert că relațiile Minsk-Moscova traversează o criză. Este aceasta suficientă pentru ca Putin să încerce înlăturarea lui Lukașenko de la putere? Puțin probabil. Venirea la putere a opoziției va însemna întoarcerea rapidă a țării spre Vest, ceea ce Putin nu poate tolera. Chiar dacă are probleme cu Lukașenko, care-i forțează mâna cum nu o face niciun alt lider din spațiul ex-sovietic, ”ultimul dictator al Europei” rămâne controlabil de la Moscova prin diverse metode. Mai ales dacă va câștiga aceste alegeri printr-o majoritate mult mai mică decât înainte (50-60%, sau chiar în turul doi), caz în care își va vedea legitimitatea grav afectată, ceea ce-l va face și mai dependent de suportul moscovit.

Nimeni dintre observatorii situației din Belarus nu se îndoiește că imediat după încheierea votului de duminică, 9 august, vor avea loc manifestații de protest. Opoziția a și anunțat, de altfel, orarul și locul de desfășurare al acestora. Rămâne de văzut care va fi răspunsul regimului Lukașenko și până unde va merge dictatorul de la Minsk în reprimarea propriilor cetățeni revoltați.

Și, nu în ultimul rând, o necunoscută este și linia de acțiune pe care o va adopta Moscova, foarte atentă, în ultimele săptămâni și luni, să nu-și trădeze intențiile, jucând, în general, cartea împăciuitoare cu Lukașenko. Însă cum se va proceda dacă belarușii vor încerca să-și dobândească libertatea în stradă, mai ferm ca niciodată?

Sursă imagine: France 24

Sprijinul medical UE pentru Republica Moldova: mai mult decât echipamente sanitare

July 15, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | 1,5 milioane de echipamente medicale de protecție pentru combaterea epidemiei de COVID-19, finanțate de Uniunea Europeană și procurate de Organizația Mondială a Sănătății, pentru a respecta toate standardele în domeniu, au fost donate marți Guvernului Republicii Moldova într-o ceremonie la care au participat reprezentantul UE la Chișinău, Peter Michalko, prim-ministrul moldovean Ion Chicu și ministrul sănătății. Viorica Dumbrăveanu.

Donația are loc în cadrul Inițiativei UE „Solidaritate pentru Sănătate”, adresată statelor din Parteneriatul Estic și care se derulează în 2020-2022 cu un buget total de 30,8 milioane de euro. Până acum, au mai fost livrate echipamente de protecție și testare în Ucraina și Belarus. Donațiile de echipamente pentru Republica Moldova vor totaliza ca valoare 2,8 milioane de euro, prima tranșă livrată ieri fiind constituită din 1.210.000 de măști medicale de unică folosință, 348.000 de măști de protecție N95, 16.200 de ochelari de protecție și 36.000 de combinezoane, urmând ca a doua tranșă să fie formată din 330.000 de perechi de mănuși, 356 de concentratoare de oxigen, 41 de monitoare pentru pacienți, 40 de ventilatoare, 215 puls-oximetre, 1.500 de kituri pentru testare și 12.000 de kituri pentru extracție.

Donațiile oferite de UE pot fi supuse comparației cu cele făcute până acum de România (500.000 de măști de protecție de tip FFP2, 25.000 de combinezoane, 5.000 de viziere, 5.000 de ochelari de protecție, 200.000 de perechi mănuși, 2.800 cutii de medicamente, 10 izolete cu presiune negativă și aproximativ 80.000 de litri de alcool sanitar, în valoare de 3,5 milioane de euro, la care sa adaugă detașarea a 42 de medici în Republica Moldova timp de 2 săptămâni), China (6 loturi de asistență umanitară, dintre care ultimul conținea 100.000 de măști medicale de unică folosință, 100.000 de măști de protecție N95, 5.000 de combinezoane), SUA (echipamente medicale în valoare de 15.000 euro pentru Ministerul Apărării), Ungaria (100.000 de măști de unică folosință și 5000 de alte echipamente de protecție), Rusia (transportarea gratuită a 50 de tone de echipament medical procurat de R. Moldova din China, deși, aparent, se pare că valoarea transportului a fost plătită indirect tot de Chișinău), Polonia, Lituania ș.a.

Comparația nu face decât să scoată în evidență care sunt entitățile politice care au capacitatea și voința de a sprijini în mod real Republica Moldova în această criză epidemică și nu numai, UE și România detașându-se net în acest sens. Pe de altă parte, totalizarea donațiilor primite de Chișinău relevă un adevăr trist: Republica Moldova a ajuns un stat al cărui colaps este împiedicat doar de sprijinul extern primit cu precădere din Vest.

Din nou, trecând dincolo de comparațiile numerice, trebuie spus că UE nu se limitează la a fi unul dintre principalii donatori de echipamente medicale pentru Republica Moldova, aflată la ananghie, ci va aduce în plus, în stadiile următoare ale aceleiași inițiative „Solidaritate pentru Sănătate”, ceea ce puțini actori internaționali pot oferi Chișinăului: sprijin în creșterea capacității instituționale a spitalelor, evaluarea realistă a serviciilor medicale din Republica Moldova, crearea unui plan național de acțiune privind pregătirea în situații de urgență, lucruri care, dacă ar fi interiorizate așa cum trebuie de societatea și instituțiile moldovenești, ar fi cu mult mai prețioase decât tonele de echipamente medicale.

Sursă imagini: Delegația UE în R. Moldova

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului The Best Way: Periodic Bulletin finanțat de către Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNF). Opiniile și concluziile exprimate în prezentul material le aparțin autorilor și experților și nu reflextă în mod necesar poziția finanțatorului.

Preluarea elementelor de text, imagine, tabele sau grafice se va face cu citarea sursei, respectiv LID Moldova, încorporând hyperlink-ul aferent.

Ar trebui sau nu să redeschidem grădinițele?

July 8, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Alina Andronache | Dilema ultimelor zile este dacă trebuie sau nu redeschise instituțiile de educație timpurie. Observăm de ceva timp discuții aprinse între taberele care ar răspunde cu Da, respectiv cele care ar răspunde cu Nu. Acestea se poartă în jurul unor cuvinte-cheie de tipul COVID-19, tragedie, necesitate sau restricții.Dar cea mai importantă discuție care trebuie să fie purtată acum ține de modul concret în care am putea redeschide instituțiile de educație timpurie, măsurile de întreprins, motivarea personalului didactic de a ieși la lucru, necesitățile financiare și de infrastructură.

O mulțime de oameni se află sub imperativul profesiei lor, fiind în prima linie și luptă cu această pandemie.

O mulțime de oameni sunt constrânși de efectele pandemiei, fiind în dificultate financiară.

O mulțime de familii monoparentale nu au ajutor și sprijin financiar și totuși ies în fiecare zi la lucru.

O mulțime de familii au rămas fără locuri de muncă.

Foarte multe dintre aceste familii la care m-am referit mai sus au copii de care sunt responsabile și cărora ar trebui să le asigure o viață sigură și o educație de calitate.

Viețile oamenilor sau o arenă controversată? Ce este prioritar?

O mulțime de copii sunt lăsați fără supraveghere, pomenindu-se în dificultate. 2 dintre aceștia copii au și murit drept urmare a unor accidente groaznice. Asta în timp ce reprezentanții guvernării încă n-au decis cum ar trebui să folosească 70 de milioane de lei: pentru redeschiderea grădinițelor sau pentru Arena Chișinău.

Pentru noi, cei mai mulți, dubii nu există: grădinițele trebuie să se deschidă. Acest lucru trebuie să devină o prioritate și pentru autorități, iar discuțiile trebuie să fie purtate în jurul măsurilor de prevenire, combatere și gestionare a riscurilor de infectare cu noul virus COVID-19. Concret, autoritățile trebuie să asigure prevenția (i) infectării copiilor/părinților prin contact direct, (ii) infectarea prin aerosol și (iii) infectarea prin contact cu suprafețele infectate. Toate instituțiile trebuie re-evaluate din perspectiva riscurilor și adaptate la noile necesități. Asta înseamnă că mai întâi trebuie să pregătim instituțiile, să investim în ele, să le adaptăm și să le dotăm cu tot necesarul, astfel încât acestea să fie cât mai sigure din toate punctele de vedere cât de curând și pentru toată lumea.

Chestiunea cea mai dureroasă – personalul didactic și auxiliar

Am scos în prima linie medicii fără protecție, strategii, securitate, siguranță și știm la ce a adus asta. Acum vrem să facem același lucru cu educatorii? Grădinițele trebuie să fie redeschise atunci când personalul didactic va fi instruit, pregătit și dotat cu echipament de protecție. Totodată, este nevoie de suport și ghidare pentru aplicarea măsurilor de prevenire și combatere a virusului COVID-19 în activitatea zilnică. Cine o să le ofere? Unde se vor putea adresa în situații critice? Și cel mai important – cum motivăm și de unde găsim personal didactic pentru a asigura reluarea procesului educațional? Știm cu toții că suferim de insuficiența cadrelor didactice în instituțiile de educație timpurie, principala cauză fiind salariul mic. În condițiile salariului mic și riscului de infectare, autoritățile vor putea asigura un număr mai mare de cadre didactice pentru a redeschide grădinițele? Fără majorarea salariului probabil că nu. Grădinițele trebuie să fie redeschise, dar mai întâi trebuie de majorat salariile personalului didactic și auxiliar. Și spre final, grădinițele trebuie să fie redeschise, dar nu în condițiile în care sunt 30-40 de copii în aceeași grupă. Grădinițele trebuie să fie redeschisecu un program de activități care să asigure maximă siguranță și protecție a copilului.

COVID-19 este și va fi parte din viața noastră, dar trebuie să discutăm și să ne gândim în cel mai serios la modul în care trebuie să aibă loc redeschiderea grădinițelor.Anume aceasta trebuie să fie dilema noastră, a tuturor, în următoarele zile.

Sursă imagine: The Guardian/Dave Hunt/AAP

Rusia intră în epoca putinismului dezvoltat

July 6, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Dan Nicu | Zilele 1-4 iulie 2020 vor intra în istoria poporului rus drept cele în care ultimele aparențe de regim democratic au fost eliminate din constituție, iar Rusia a devenit, de facto, nimic altceva decât o dictatură veritabilă, în care șeful statului își subordonează, oficial, întreaga putere în stat, inclusiv cea judecătorească, dar și cea legislativă.

Comisia Electorală Centrală din Rusia a anunțat rezultatele ”votului popular” de modificare a Constituției Rusiei, care s-a desfășurat timp de o săptămână, având ziua culminantă a votării, declarată și zi liberă, pe 1 iulie. Astfel, conform datelor CEC de la Moscova, 77,92% dintre alegători au votat pentru aprobarea celor peste 200 de modificări ale textului constituției Rusiei și sub 22% au votat împotrivă. Prezența la vot a constituit 67,97%. Oficial, rușii au susținut, în masă, amendarea constituției din 1993. Însă, în același timp, zeci de milioane de cetățeni s-au pronunțat împotrivă, fie votând ”contra” la referendum, fie boicotându-l. Aceștia constituie baza mișcărilor de opoziție care, cu siguranță, vor căpăta mai multă forță în viitor.

Chiar și în prezent, regimul a fost nevoit să recurgă la falsificări în masă pentru a declara, la final de zi, o asemenea victorie. Astfel, expertul rus în statistică electorală Serghei Șpilkin a estimat că peste 20 de milioane de voturi au fost în plus. După estimările sale, prezența reală la vot a constituit 45%, nu 68%, cum a declarat CEC. Iar, dintre votanții care au participat la exercițiul electoral, aproximativ 65% au votat în favoarea modificărilor, nu 78%, cum au declarat oficialii. Numărul total de alegători care au susținut noua constituție putinistă este, astfel, mult mai mic decât 58 de milioane, sau 53% din numărul total al alegătorilor din Rusia. El constituie în jur de 32 de milioane, adică mai puțin de o treime din numărul total.

Această diferență nu atrage după sine consecințe juridice, deoarece, pe de o parte, exercițiul electoral de pe 1 iulie nu s-a numit referendum, ci vot popular, nefiind necesară o prezență de 50% din numărul alegătorilor, iar pe cealaltă, conform constituției, amendamentele constituționale intră în vigoare după obținerea unui vot favorabil în majoritatea parlamentelor regionale din Rusia, ceea ce s-a întâmplat încă din martie, când ”pachetul” de modificări constituționale a fost propus în mod oficial. Însă Vladimir Putin este în continuare obsedat de conferirea unui caracter legitim, popular, oricăror măsuri de consolidare a puterii sale, motiv pentru care a decis să implice poporul în aceste scheme. Un popor care devine, de la un an la altul, tot mai obosit de regimul putinist, însă care încă nu și-a canalizat energiile în direcția schimbării sale.

Rusia se întoarce plenar către dictatura oficializată

Pentru o mai bună înțelegere a naturii Rusiei cu care ne vom confrunta în următoarea perioadă, cred că e necesară enumerarea unor aspecte specifice din așa-zisele ”reforme” (în fapt contrareforme) constituționale din Rusia. Asta pentru că majoritatea agențiilor de știri au prezentat amendamentele la Constituție drept o stratagemă a lui Vladimir Putin de a mai candida legal pentru încă două mandate de președinte, prelungindu-și domnia până în 2036. Fapt adevărat, însă insuficient pentru a înțelege toată amploarea acestei întoarceri a Rusiei, în mod plenar, către dictatura legalizată, oficializată.

Astfel, printre amendamentele aduse constituției Rusiei se numără: abilitarea președintelui cu dreptul de a-l demite, la discreție, pe prim-ministru sau de a respinge demisia prim-ministrului în funcție, stabilirea de către președinte a instituțiilor puterii executive pe care le poate conduce personal, fără participarea guvernului, președintele capătă dreptul de a numi și demite miniștrii din guvern (anterior miniștrii erau selectați și propuși de către prim-ministru). Toți miniștrii din structurile de forță (armată, interne, justiție, informații) sunt numiți în funcție de către președinte. Articolul 83, punctul (b), îl împuternicește pe președintele Federației Ruse să conducă guvernul federal. Președintele își păstrează imunitatea chiar și după încheierea mandatului și rămâne membru al Consiliului Federației, camera superioară a parlamentului rus – adică senator pe viață. Dintre cei 170 de membri ai Consiliului Federației, 30 vor putea fi numiți de către președinte, dintre care 7 pe viață. Însă, având în vedere că dintre cei rămași, jumătate dintre senatori sunt numiți din partea instituțiilor executive ale subiecților federației, asupra cărora președintele exercită control direct ca lider al puterii executive, Consiliul Federației devine o instituție dominată de președinte, care va executa orice ordin primit de la Kremlin.

Noua redacție a constituției introduce conceptul de ”sistem unificat al administrației publice”, un eufemism pentru subordonarea deplină a administrației publice locale în fața puterii Kremlinului, în ciuda păstrării formale a organizării federale. Principalele curți de justiție (Constituțională, Supremă, cele federale) nu-și mai pot alege președinții de sine stătător, această prerogativă revenind tot președintelui. De asemenea, președintele poate suspenda judecători, inclusiv pe președinții principalelor curți de justiție. Conform noilor prevederi ale constituției, președintele numește procurorul general al Rusiei – drept care în prezent îi revine Consiliului Federației.

Rusia își asumă, prin constituție, nerespectarea angajamentelor sale internaționale

Una dintre cele mai importante prevederi ale noii redacții a constituției Rusiei este prioritatea legislației interne în fața celei internaționale. Statul rus își asumă, prin constituție, nerespectarea angajamentelor sale internaționale în situațiile în care, de exemplu, este dat în judecată la CEDO sau este adus în fața altor curți internaționale de arbitraj în diverse domenii. Dincolo de instaurarea unei dictaturi personale a lui Vladimir Putin, aceasta este cea mai gravă schimbare pe care o produce actuala contrareformă a constituției.

Ea semnifică pasul decisiv în decuplarea Rusiei din sistemul dreptului internațional și marchează o izolare voluntară a țării, element indispensabil în construcția excepționalismului rus pe care regimul Putin vrea să-l folosească pentru justificarea acțiunilor sale, atât interne, cât și, mai ales, externe. Această prevedere, coroborată cu cea în care sunt menționate ”amenințările interne” la adresa securității naționale, oferă regimului baza constituțională pentru reprimarea violentă a oricăror mișcări de contestare și protest. Regimul Putin refuză să se mai supună instanțelor internaționale, iar comunitatea internațională pierde orice capacitate de a determina autoritățile ruse să-și schimbe comportamentul, în afara măsurilor de forță precum cele economice sau politice.

Un ambalaj populist pentru niște măsuri anti-populare

Toate aceste măsuri de instaurare directă, necamuflată, a dictaturii, sunt completate cu prevederi atrăgătoare pentru cetățeni, menite să-i convingă să le adopte pe toate ”la pachet”. Unele dintre acestea se referă la conservatorismul social al regimului, precum protecția familiei tradiționale și definirea căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie, declararea limbii ruse ca limbă a ”poporului fondator al statului” și impunerea de măsuri pentru ”protecția” acesteia, obligarea statului, prin constituție, să asigure creșterea constantă a pensiilor.

Într-un final, e de menționat că noua redacție a constituției îi face lui Putin mai multe servicii electorale. Nu doar că îi permite să mai candideze pentru încă două mandate, în 2024 și 2030, ci îi și elimină din oponenți. Astfel, printre noile cerințe față de un potențial candidat la funcția de președinte al Rusiei se numără: să nu fi deținut niciodată cetățenia altei țări decât Rusia, să nu fi deținut nici măcar un permis de ședere într-o altă țară, și să fi locuit în Rusia cel puțin 25 de ani. Astfel, principalul oponent al lui Putin, Alexei Navalnîi, care a studiat în Statele Unite, nu mai este eligibil pentru postul de președinte al Rusiei. Poate că astfel se explică graba cu care autoritățile ruse au profitat de votul din 1 iulie. Pe 3 iulie, rezultatele votului au fost validate. În aceeași zi, președintele Putin a semnat decretul de promulgare a amendamentelor constituționale, care intră în vigoare începând cu ziua de 4 iulie.

Regimul Putin devine tot mai autoritar întrucât a eșuat în a genera prosperitate pentru cetățenii săi

În prezent, nimic nu pare să mai amenințe următorii 16 ani ai lui Putin în funcția de președinte, dictator de facto, al Rusiei. Însă tocmai de aici, din epoca ”putinismului dezvoltat”, pot începe mișcări în elita consolidată în jurul lui Putin, care, văzându-se fără inamici periculoși în interiorul țării, își va accentua tendințele centrifuge, iar lupta dintre diferitele grupări ale ”capitaliștilor de stat” și ”siloviki” va începe să șubrezească bazele solide ale noului imperiu instaurat prin constituția modificată în 2020.

Încă nu putem estima ce va urma ulterior: o nouă perestroika sau o revoluție? Totul depinde de disponibilitatea cetățenilor de a accepta vechiul târg, surogatul de contract social instituit la începutul anilor 2000: limitarea libertății în schimbul stabilității și a creșterii nivelului de trai. Regimul Putin strânge șurubul și devine tot mai autoritar tocmai pentru că a eșuat în a-și face cetățenii mai prosperi, acum nemairămânându-i decât biciul pentru a-și asigura perpetuarea. De fapt, ideea rusă de contract social este încălcată: mai multe restricții și mai multă dictatură nu aduc după sine mai multă prosperitate. De aceea, strategia lui Putin, chiar dacă i-ar putea asigura rămânerea la putere până în 2036, este perdantă pe termen mai lung.

Sursă imagine: Sergey Elkin Facebook page

Moldovenii fără o cetățenie europeană probabil că nu vor putea călători în UE nici măcar după 1 iulie

June 13, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Liviu Mihail Iancu | Pe baza unei evaluări aprofundate, Comisia Europeană a prezentat joi recomandări statelor membre UE privind reluarea liberei circulații în interiorul Uniunii Europene de la 15 iunie, precum și prelungirea restricționării călătoriilor neesențiale din state terțe către Uniunea Europeană până la 30 iunie.

Ulterior datei de 30 iunie, statele membre UE și asociate spațiului Schengen sunt invitate să colaboreze pentru a stabili liste comune cu statele din afara UE ai căror cetățeni vor putea iniția și călătorii neesențiale către Uniunea Europeană. Comisia a propus inclusiv o listă de verificare conținând criterii obiective care poate fi folosită pentru a evalua dacă un stat terț din afara Uniunii va fi admis în vederea redeschiderii granițelor comunitare pentru cetățenii săi.

Principalele criterii propuse de Comisia Europeană sunt: situația în materie de sănătate (numărul de noi

infectări, tendința în creștere sau în scădere, capacitatea de testare și de monitorizare etc.), capacitatea de a aplica măsuri de limitare a răspândirii virusului în timpul călătoriilor și criteriul reciprocității, ținând cont de date provenite din surse relevante, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății.

Trecând în revistă aceste criterii, Comisia propune ca de la 1 iulie cetățenii statelor din Balcanii de Vest, unde situația epidemiologică este similară sau chiar mai bună decât în Uniune – Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia – să poată călători în UE fără aplicarea restricțiilor introduse ca urmare a crizei produse de noul coronavirus. Nici Republica Moldova, nici alte state din Parteneriatul Estic cu situații epidemiologice mai bune, precum Georgia sau Ucraina, nu sunt menționate în comunicarea Comisiei Europene.

Dată fiind creșterea semnificativă a numărului de noi infectări raportate de autoritățile de la Chișinău în ultima săptămână, dar și capacitatea medicală precară a statului moldovean, probabilitatea ca Republica Moldova să îndeplinească în viitorul imediat apropiat criteriile pentru ca granițele UE să îi fie redeschise la 1 iulie pot fi apreciate ca minimale.

Vor fi totuși și unii cetățeni moldoveni pentru care restricțiile s-ar putea ridica de la 1 iulie: cei care călătoresc pentru studii, lucrătorii de înaltă calificare, cei care dețin cetățenia UE sau au reședința legală în UE, inclusiv membrii familiilor lor, indiferent dacă motivul călătoriei va fi întoarcerea la domiciliu/reședință sau un altul.

Sursă imagine: Worldpackers

Republica Moldova și găurile ei generatoare de tragedii

May 29, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Dan Nicu | Poate că în loc de depus flori, restaurat monumente sovietice și pus în pericol oameni bătrâni prin comportament iresponsabil – fără mască, fără mănuși, fără decență – Igor Dodon și colegii săi ar trebui să se ocupe, de exemplu, de construirea a cât mai multe fose septice în satele din Republica Moldova. Asta ca să nu mai aibă loc tragedii precum cea din aceste zile de la Hîncești, despre care am aflat cu toții pe 28 mai.

De fapt, sunt sigur că asemenea proiecte au existat, numai că banii alocați pentru ele, probabil din asistență financiară internațională, au fost folosiți în alte scopuri, ca mai de fiecare dată. Cu toate că inițial ”s-a vrut” să fie cum e mai bine – s-au tipărit broșuri cu drapele albastre cu steluțe, s-a explicat cum se pronunță corect USAID, TACIS, PNUD și alte ”drăcovenii” din astea, evropenești, din care politicianul și funcționarul ”moldovan” au înțeles doar că în curând urmează să mai vină niște bani și să mai fie organizate niște conferințe la Leogrand Convention Center (ori, pe vremuri, la Codru sau Jolly Alon). Pentru ca mai apoi totul să cadă în așa-numitul ”implementation gap” – adică groapa de implementare.

Groapa de implementare e diferența dintre proiectele asumate, votate, trâmbițate și cele realizate. Adică diferența dintre ce s-a spus că o să se facă și ce s-a făcut în realitate. În cazul Republicii Moldova, ”implementation gap” e cea mai mare dintre toate statele est-europene care au beneficiat vreodată, după 1989, de asistență din exterior. Și copilul care a decedat, din păcate, a căzut tot în această groapă de implementare, de fapt. El a fost ucis de indiferența criminală a tuturor factorilor de decizie de nivel central și local, de care a depins trecerea în masă de la WC-uri de secol XIX la WC-uri de secol XXI. Un obiectiv perfect realizabil chiar și în condiții rurale. Și care costă cu mult mai puțin, de exemplu, decât construcția de autostrăzi. Un obiectiv, în cazul Republicii Moldova, ratat cu desăvârșire, digerat în stomacul tare al criminalității de stat transformate în stat criminal.

Miliardele de dolari introduse din 1991 până în prezent în Republica Moldova ar fi putut salva vieți. Ar fi putut face în așa fel ca viața unui copil să nu fie pusă în pericol. Însă aceste miliarde au fost aspirate într-o adevărată gaură de vierme politico-administrativă. La fel cum o gaură de vierme aspiră materie dintr-un punct al spațiului și creează o scurtătură spre un alt punct al spațiului, în care respectiva materie este expluzată, gaura de vierme din Republica Moldova aspiră miliarde de dolari, euro, RON, altă valută, și scoate pe celălalt capăt vile la Valea Morilor și la Holercani, automobile de lux (ocazional rechiziționate de CNA), companii dubioase, bănci devalizate. Și multe tragedii ale simplilor cetățeni, care de decenii sunt victime ale unor bandiți, unii aflați în libertate, alții aflați în spatele gratiilor dar care o fac pe eroii naționali și luptătorii pentru dreptate.

Gaura de vierme și creatura ei, gaura de implementare, pot fi astupate numai prin instaurarea domniei veridice a legii, în care niciun demnitar sau funcționar public cu comportament de aventurier din Estul sălbatic să nu se mai simtă în siguranță, la adăpost. Însă un asemenea obiectiv pare tot mai greu de atins cu clasa politică pe care o avem în prezent, în întregimea ei.

Sursă imagine: TV8

Gâlceava premierului Chicu cu România. Cui prodest?

May 26, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Nicolae Țîbrigan | Săptămâna trecută cetățenii din R. Moldova și România au fost martorii unui ping-pong de replici și declarații dure între oficiali ai celor două state, cu perspectivele izbucnirii unui „scandal diplomatic”, așa cum fusese reflectat de presă. Totul a pornit de la o postare pe pagina de Facebook a europarlamentarului Siegfried Mureșan – președinte din partea popularilor europeni al Delegației PE la Comisia Parlamentară de Asociere UE-Republica Moldova. Acesta a acuzat guvernul de la Chișinău și partidele aflate la guvernare că „eșuează în gestionarea COVID-19”, fiindcă aceiași lideri politici au eșuat în implementarea reformelor solicitate de UE și au destabilizat situația politică din republică, împovărând și mai mult cetățenii.

În schimb, replica premierului Chicu a fost nu numai una disproporționată și incalificabilă din punct de vedere al normelor și cutumelor diplomatice, dar și intempestivă, în condițiile în care europarlamentarul este un critic fervent al oricăror apucători antidemocratice și antieuropene manifestate de guvernanții de la Chișinău. Declarațiile premierului l-au vizat pe europarlamentarul român, dar au „ricoșat” în statul român per ansamblu.

Acest fapt a determinat Ministerul de Externe al României să le califice „complet inacceptabile” și „denigratoare”. Statul român fusese menționat de Chicu drept cel mai corupt stat din Europa, asta la două săptămâni de la primirea de către Chișinău a unor loturi de ajutor umanitar românesc în valoare de 3,5 milioane de euro destinat luptei anti-Covid-19. Presa din ambele state s-au aruncat asupra acestui subiect, exploatându-i aspectele emoțional și senzaționalist pe tot parcursul week-endului trecut, nebăgând în seamă alte afirmații mai grave ale premierului, și anume că România ar fi un prost administrator al celor opt județe care formează regiunea istorică Moldova, și că numărul de „moldoveni” decedați din aceste județe ar fi „de 2 ori mai mare” decât cel al „moldovenilor” din R. Moldova, în condițiile, chipurile, unui „număr egal” al populației. Aici domnul Chicu și consilierii dumnealui se pare că au omis (intenționat?) cifrele reale: numărul populației din regiunea Moldova (4,1 milioane) n-are cum să fie egal cu cel din Republica Moldova (2,8 milioane).

Din păcate, astfel de lozinci ostentative nu reprezintă o noutate în relațiile dintre cele două state, acestea înscriindu-se perfect în grila „Concepției naționale de stat a R. Moldova” (valabilă și astăzi). Documentul fusese lansat de președintele Voronin în 2003 pentru a promova moldovenismul ca ideologie de stat, inclusiv a proiectului politic „Moldova Mare”. Acesta din urmă își are originile în laboratoarele de propagandă ale Uniunii Sovietice, preluat acum de Partidul Socialiștilor prin documentele și programele politice de bază, pentru a ataca într-o manieră obsesivă România și cetățenii moldoveni care pledează pentru unirea R. Moldova cu România. Miza este de a instrumentaliza narațiunea antiromânească în scopuri propagandistice și electorale, fără a ține seama de faptul că statul român a oferit granturi și credite republicii în cele mai dificile situații. Astfel, România a devenit între timp cel mai important partener economic al republicii (cu schimburi comerciale în valoare de peste 1 miliard de dolari).

În altă ordine de idei, nu putem trece cu vederea nici faptul că tot acest „scandal diplomatic”, iscat din senin și mediatizat intens, a avut loc în contextul unor (re)configurări ale principalelor forțe politice de la Chișinău. Avem doi elefanți în cameră pe care nu-i putem neglija: participarea lui Dodon la alegerile prezidențiale din noiembrie și posibilitatea schimbării majorității guvernamentale și a debarcării guvernului Chicu (girat de socialiști). Ambele scenarii sunt negociabile și simultan posibile, numai că negocierile între actorii interesați se poartă în culise. Tot mai mulți comentatori și analiști politici au atras atenția că și acest „scandal diplomatic” între cele două state ar fi unul artificial, artizanii acestuia urmărind, mai degrabă, să umple astfel spațiul informațional și să mute atenția publicului spre mai multe subiecte de „red herring” (diversiuni și distragere de la subiecte relevante).

Bucureștiul n-a făcut altceva decât să fie atras volens nolens într-un scandal diplomatic, dinamitându-și inconștient propriul spațiu informațional comun cu R. Moldova în interesul unor forțe politice locale (gruparea Plahotniuc & Șor vs. Gruparea Dodon & Partidul Socialiștilor), care au nevoie acum de un răgaz de negocieri și aranjamente de culise pentru preluarea/menținerea controlului unor active și poziții financiare, strategice sau politice.

Unor politicieni din R. Moldova pur și simplu le place să pescuiască în ape tulburi.

Sursă imagine: Hotnews

Deputații moldoveni au șansa de a susține e-transformarea R. Moldova

May 22, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Victor Guzun | Deputații Parlamentului Republicii Moldova au în următoarele câteva săptămâni cea mai bună șansă să transmită un mesaj puternic de susținere a e-transformării țării, prin exemplul propriu, semnând exclusiv digital în raport cu toate instituțiile statului, folosind ID cu semnătură digitală (eliberate de ASP) sau certificatele de semnătură digitală (STISC). Respectiv, toate instituțiile cu care vor comunica deputații vor fi nevoite să utilizeze și ei semnături digitale și tot așa mai departe, conform lanțului decizional.

Iar când vor reveni în sala de ședințe, deputații deja vor fi obișnuiți cu această practică și nu vor mai dori să revină la semnarea olografică (manuală). Iar de aici, până la adoptarea votului online în Parlament, e o chestiune tehnică minoră care poate fi adoptată în foarte scurt timp. Ca să nu mai vorbim de simpla procedură de numărare electronică a voturilor, care nu funcționează, în pofida faptului că Parlamentul a cheltuit 13 milioane de lei în 2013 pentru procurarea unui sistem de vot electronic. Încă 2,25 mln lei au fost cheltuiți la începutul acestui an pentru 110 tablete pentru deputați, exact pentru ca aceștia să poată vota online.

e-Transformarea depinde în mică măsură de elemente tehnice și în mare măsură de voință politică și leadership.

Așadar, stimați deputați, elemente tehnice aveți suficiente, inclusiv nou-nouțe, semnătura digitală tot de către Dvs a fost egalată cu cea olografică. Acum aveți șansa minunată să demonstrați că aveți ultimele 2 elemente!

Despre violență, Convenția de la Istanbul și o petiție pe care trebuie s-o semnezi

May 22, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Alina Andronache | Violența domestică, un fenomen tabu. Toți știm că el există, mulți suferă, mulți tac sau se prefac că nimic nu aud și nu văd. Puțini au curajul să lupte. Tot mai puțini interesați de a face vreo schimbare. Aș putea scrie cifre, date statistice, dar nu e despre asta. Este despre suferință, traume, durere, frică, anxietate, moarte. Este și o chestiune de educație și cultură. Violența domestică e la ea acasă în Republica Moldova. Primită, acceptată, promovată, tolerată. Scriu acest text și-mi privesc copiii. Aș vrea ca ei să învețe de la o vârstă fragedă că violența este inacceptabilă. Trebuie să ne asigurăm că această generație va crește într-o nouă cultură, care condamnă orice formă de violență. Iar pentru asta avem nevoie de cadru legislativ, buget, resurse și voință politică. Aici este problema cea mai mare, în voință politică. Anume aici este problema cea mai mare, în voință politică. În ultimele 7 zile, ratificarea Convenției de la Istanbul a devenit subiect de discuții în spațiul public.

Coaliția Națională ”Viață fără Violență în familie” a lansat o petiție de colectare a semnăturilor în susținerea proiectului de lege privind ratificarea convenției. S-a ajuns la necesitatea unei petiții după ce autoritățile tărăgănează ratificarea acestui tratat de importanță majoră. Și cât de mari și dureroase nu ar fi cifrele, cifre care de fapt înseamnă oameni și viața lor, tot așteptăm să avem un cadru legislativ care recunoaşte fenomenul violenţei împotriva femeilor drept o violare a drepturilor omului și instituie mecanisme puternice pentru a combate acest fenomen.

Azi scriu primul meu articol pentru #LIDFLASH și el este despre noi, oamenii și puterea de a schimba ceva. Cred că e timpul să demonstrăm că nouă ne pasă, că vrem o schimbare, că nu suntem indiferenți și că suntem împotriva violenței.

Semnează aici petiția, prin care solicităm deputatelor și deputaților din Parlamentul Republicii Moldova ratificarea Convenției pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice până la sfârșitul sesiunii parlamentare de primăvară 2020! Peste câteva luni deputații vor avea vacanță și riscăm ca nici până la sfârșitul anului să nu fie votat acest proiect de lege. Dacă nu acționăm acum, nu vom avea un cadru legislativ care să prevină și să combată toate formele de violență, femeile și fetele nu vor avea protecție, siguranță și susținere de a ieși din acest cerc vicios. Nu vom avea schimbări în domeniul educațional pentru a crește o altfel de generație, nu vom avea un stat care recunoaște că există violență în Republica Moldova. Vom avea în loc un stat care nu își asumă să protejeze o bună parte a societății.

Sursă imagine: Change.org

Mitropolia Moldovei răspândește falsuri privind pandemia, vaccinarea și tehnologiile 5G

May 20, 2020/0 Comments/in Contribuții #LIDFLASH /by admin

#LIDFLASH | Dan Nicu | Este absolut strigător la cer și de neimaginat că o instituție care-și spune Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, una dintre cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova, elaborează o scrisoare oficială a Sinodului, corpului ei suprem de conducere, adresată primilor oameni în stat, în care solicită protecție împotriva ”vaccinării obligatorii” de CoVid-19 nu oricum, ci prin intermediul unor falsuri și minciuni, inducând în eroare societatea.

Textul, întins pe aproape 7 pagini, trece de la expunerea unor argumente împotriva vaccinării obligatorii la proferarea unor clișee ale campaniilor conspiraționiste de spălare pe creier, derulate la nivel global.

Scrisoarea reia niște teze demonstrate ca fiind absolut false și lipsite de temei, precum imaginara vină a lui Bill Gates că ar susține un genocid menit să reducă populația globului, că ar crea microcipuri care să fie injectate în ființele umane o dată cu vaccinul împotriva coronavirusului.

Declarațiile Sinodului Mitropoliei Moldovei se bazează pe cuvântarea unei deputate în parlamentul Italiei, care a avut loc cu câteva zile în urmă, și în care respectiva enumera toate aceste falsuri și minciuni. Iar ca lucrurile să fie și mai grave, Sinodul BOM acuză tehnologiile 5G că au provocat izbucnirea virusului CoVid-19 prin care trece omenirea în prezent, ”în combinație cu anumite vaccinuri administrate în China și Italia”.

Îmi este imposibil să cred că în tot Sinodul BOM nu s-a găsit măcar un ierarh cu elementare noțiuni de fizică și biologie, care să înțeleagă că tehnologiile 5G, bazate pe unde radio, nu pot genera virusuri și nu pot provoca apariția sau răspândirea acestora, întrucât e vorba de două categorii diferite care nu se pot interesecta, de niște unde, pe de o parte, și de niște molecule de acid ribonucleic acoperite de un înveliș proteic numit capsidă, aflate la limita dintre materia vie și cea nevie, numite virusuri. Bill Gates este acuzat, în același document, că ar fi ucis 500.000 de copii în India, prin intermediul vaccinării. Ceea ce este o informație falsă, demontată de o organizație de fact checking din India.

Este regretabil că Mitropolia Moldovei, organizație care, în mod normal, ar trebui să ofere repere spirituale, recurge la răspândirea unor falsuri, unor minciuni, și cade victimă în fața neadevărului, ducându-și într-acolo și enoriașii.